Un an de colectivitate. Cum a fost drumul

Anul trecut, în ianuarie, scriam despre alegerile pe care trebuie să le facă părinţii când puiul de om împlineşte 1, 2 sau 3 ani. 🙂 Fiecare familie alege dacă cel mic este pregătit pentru colectivitate, dacă se poate să mai rămână o vreme acasă cu unul dintre părinţi, dacă bunica vrea şi se poate ocupa de el/ea sau dacă e cazul de bonă.

Noi am ales varianta cu copiii. Pentru Petru, la 1,5 ani, am mers în colectivitate şi nu îmi pare rău absolut deloc. V-am povestit şi vouă, după primele câteva luni cum a fost această experienţă pentru noi şi am promis că voi scrie povestea mai departe.

Doar timpul şi alte subiecte de interes au făcut ca feedback-ul să vină abia acum. Să vă/ne fie de folos, sper!

Păstrând în mare măsură coordonatele discuţiei de atunci, iată cum stăm acum:

Plânsul la despărțire – Deşi nu mai este o problemă comună, încă se mai întâmplă. Pot spune că ajută vocea caldă, relaxată a adulţilor din zonă. La fel, ajută mult ca ritualul de despărţire să fie acelaşi: pup, îmbrăţişare, La revedere, mami! Cu tati ca „şef de operaţiuni” de despărţire, lucrurile merg mai uşor şi mai puţin dureros. A rămas valabilă regula răbdării şi a reasigurării că MAMI/TATI vor veni după copil, la finalul zilei. Se poate temporiza această reîntâlnire cu elemente ce îi sunt cunoscute copilului, gen „după ce papi de prânz”/ „după ce faci nani”/etc.

Masa – Puiul de om a deveni mai selectiv la mâncare, cum mă aşteptam (din experienţa copilului mai mare). Avem „toane” şi preferinţe de moment/sezon/culoare :P, dar le gestionam cu detaşare. DA, pentru curioşi, încă e alăptat. Dar ştie că doar mami poate acoperi această nevoie, deci e absolut treaba noastră când se va încheia această frumoasă perioadă.

Timp de joacă  – Copilul nostru vorbeşte mult. Şi destul de bine pentru vârsta lui. A ajutat mult intrarea în colectivitate, dar şi timpul petrecut împreună cu fratele mai mare. Bine, probabil şi „limbarniţa” mamei sale: P

M-am bucurat mult de faptul că puiul de om are şi acasă aproximativ acelaşi tipar al zilei (hrană/somn/joacă), dar a fost puţin de muncă până am putut armoniza programele copiilor cu ceasul biologic al nostru, al adulţilor. E drept că am făcut asta adaptând lucrurile pe parcurs şi observând efectele.

Viruși și microbi  – Au fost câteva ture cu muci şi răceală. Am bifat şi prima „boală” mai serioasă, care a afectat mai multi copilaşi. Am diversificat „paleta” manifestărilor de boală, dar homeopatia încă ne este scut. La fel şi atitudinea relaxată a mea şi a medicului nostru prieten (ştiţi că va iubim, doamna doctor, nu?) Una peste alta, copilul a lipsit puţin şi s-a dezvoltat frumos, armonios. Încă o dată, mici probleme de sănătate sunt inerente odată cu intrarea în colectivitate.

Socializare în deplasare – Petru e un râzăcios 🙂 Nu mi se datorează, dar mă super bucur că e aşa! E un copil vesel şi tonic. Asta ştiaţi deja. Petru are o personalitate puternică şi a învăţat să fie foarte vocal când doreşte ceva. Din relatia cu fratele mai mare a invatat ca … cel mai rapid are castig de cauza. Si aplica! A mai invatat ca trebuie sa spui TE ROG FRUMOS si MULTUMESC. 🙂 Asa de tare ii plac, incat anume ne ia diferite lucruri din mana pentru a ne face sa spunem vorbele care il bucura atat de mult.

Activități și dezvoltare – Cea mai mare realizare a perioadei este faptul ca am renuntat la scutec si suntem pampers free! Multumim pe aceasta cale si celor de la cresa care au inteles si continuat eforturile noastre! Acest lucru a devenit realizabil fara sa bruscam copilul, fara sa il rusinam de ceva natural si fara sa avem prea mare sau uda gaura in… saltea ! 🙂 Exista un timp potrivit pentru fiecare noua deprindere si pentru noi acest moment a venit undeva in jurul varstei de 2,4-6 luni. Mai repede ca la primul copil.