RoSa Handmade Boutique – pasiune pusă la treabă

Pe Rodica aka furnicuța hărnicuță din spatele RoSa Handmade Boutique am descoperit-o în comunitatea Work at Home Moms, grupul mare de România. O anume situație de viață prin care Rodica și fiul ei trec mi-a dat curajul de a o invita aici, în căsuță.

Demult, visam la o carieră în jurnalism, microbul interviurilor 😛 a rămas, așa s-a născut această rubrică – De vorbă cu… 🙂

Vă poftesc să o cunoașteți și voi. Dacă vă plac bijuteriile realizate de ea, poate vă faceți timp să îi scrieți, să o încurajați. Curajul celor care luptă în viață nu este decât o sumă de reacții în lanț a feedback-ului pe care îl primesc în momente cheie, de la alții.

Cine eşti tu? Care sunt cele câteva date pe care le regăsim pe cartea ta de vizită?

RoSa Handmade Boutique: Bună. Eu sunt Rodica, am 41 de ani, sunt din Târgovişte şi sunt mama unui băiat de 14 ani. Am terminat Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia Engleză-Spaniolă, dar o conjunctură a făcut să nu profesez niciodată în domeniu, am lucrat în vânzări vreme de aproximativ 15 ani şi de vreo patru ani m-am apucat de creat bijuterii din mărgele.

Ce înseamnă pentru tine WAHM? Cum şi de ce ai ajuns în această comunitate?
RoSa Handmade Boutique: WAHM înseamnă pentru mine, în primul rând, un grup de prietene. Cu unele dintre WAHMs am colaborat , pe altele le cunosc doar virtual, dar împreună suntem o familie mare, ne sprijinim reciproc şi ne încurajăm să reuşim în ceea ce ne-am propus. Am descoperit întâmplător comunitatea WAHM, dar mă bucur că am făcut-o . Atunci când am fost admisă în grup, nu eram WAHM cu normă întreagă, aveam un loc de muncă, iar mărgeluţele erau doar un hobby. Între timp, a trebuit să renunţ la job-ul meu şi am mai mult timp pentru creat bijuterii .
Hai să vorbim despre proiectul/proiectele tale 🙂
RoSa Handmade Boutique: Proiectul meu de suflet este  RoSa Handmade Boutique . Atunci când am început să creez bijuterii, m-am gândit să le arăt şi altora, aşa că am deschis o pagină de Facebook pentru a-mi promova produsele.
Începutul a fost timid, ca orice început, primele bijuterii erau mai simple, apoi am încercat să mă perfecţionez, am învăţat tehnici noi, iar acum unele din creaţiile mele au ajuns peste hotare, în Canada, Spania sau Anglia . Întotdeauna este loc de mai bine, sunt o perfecţionistă, aşa că în permanenţă încerc să abordez tehnici noi, să creez lucruri cât mai frumoase şi mai ieşite din comun, astfel încât să mă diferenţiez de oricare alt creator de bijuterii handmade . După părerea mea, asta este cheia succesului , să oferi produse diferite faţă de concurenţă. Asta şi seriozitatea, îmbinate cu pasiune şi perfecţionare continuă .
De ce ai ales să te ocupi de astfel de produse?
RoSa Handmade Boutique: Majoritatea bijuteriilor create de mine sunt unicat. Multe sunt realizate pe comandă, eu transpun în mărgele ceea ce îşi doreşte clienta. Îmbin dorinţa beneficiarei cu imaginaţia mea, astfel încât să iasă o bijuterie unică, menită să te scoată din anonimat .
E firesc că şi eu îmi port propriile creaţii. În primul rând, pentru că sunt mândră de ele, sunt foarte admirate oriunde mă duc . Apoi, pentru că purtându-le, îmi fac publicitate *;) winking
Atunci când mă întreabă lumea de unde mi-am cumpărat colierul, le explic că eu le fac, le dau o carte de vizită şi mă contactează … Ce mod mai bun de a-ţi face publicitate cunoşti? *O:-) angel
Care este cea mai mare provocare? Dar cea mai mare realizare?
RoSa Handmade Boutique: Pe plan profesional , cea mai mare provocare şi cea mai mare realizare (în acelaşi timp), a fost atunci când am renunţat la job-ul pe care îl aveam, pentru a mă dedica în totalitate mărgelelor … Pe plan personal, cea mai mare realizare este băiatul meu, Casian, care e motorul meu, motivul pentru care consider că viaţa merită trăită.
Ai un mentor? Cu cine te sfătuieşti?
RoSa Handmade Boutique: Pasiunea pentru mărgele a venit de la o doamnă care, pe vremea când lucram ca şi consilier de vânzări, a venit la mine cu nişte brăţărele din mărgele, pe care le avea de vânzare. Mi-au plăcut atât de mult, încât s-a oferit să mă înveţe şi pe mine să fac … Anii au trecut, dar acum ne leagă o frumoasă prietenie şi când ne întâlnim, ne împărtăşim reciproc din cunoştinţele acumulate între timp .
Dacă ar fi să iei viaţa de la început, unde (în care moment) ai reveni şi de ce?

RoSa Handmade Boutique: Uuuf , grea întrebare! Ca orice om, am făcut şi multe greşeli de-a lungul timpului … Dar consider că din greşeli învăţăm, aşa că nu aş schimba nimic din punctul ăsta de vedere … Singurele lucruri pe care le-aş schimba dacă aş putea, ar fi să fac în aşa fel încât să nu fi murit bunicul şi bunica mea , şi recent, tatăl meu….

Cum împarţi eficient timpul?

RoSa Handmade Boutique: Aici e un punct unde m-ai prins pe picior greşit … În ceea ce priveşte obiectele, sunt foarte organizată. Dar la capitolul timp, stau foarte prost în ultima vreme. Au avut loc în viaţa mea nişte evenimente care mi-au dat peste cap echilibrul interior. Am realizat că viaţa e scurtă şi priorităţile mi s-au schimbat. Aşa că pentru mine, „a împărţi timpul eficient” înseamnă „a trăi fiecare clipă cu intensitate maximă” şi „a mă bucura de fiecare zâmbet pus pe faţa cuiva care a primit un colier creat de mine”.

Planuri pentru 2018…
RoSa Handmade Boutique: Plănuiesc să deschid un magazin fizic în Târgovişte, care să fie şi atelier. Adică să poată veni clientele să vadă pe viu cum se fac bijuteriile, nu doar să le admire în vitrină. Eventual, să mă apuc să ţin şi nişte cursuri, unde persoanele interesate pot învăţa să îşi creeze propriile bijuterii din mărgele.
Un mesaj de final pentru cititorii mei 🙂
RoSa Handmade Boutique: Eu mi-am descoperit acest talent foarte târziu, dar atunci când mi-am dat seama că asta mă face fericită, am ales să mă perfecţionez continuu şi am ştiut că asta e calea mea. Nimic nu mă face mai fericită decât să pot face ceea ce îmi place şi pe deasupra, să fac şi pe alţii fericiţi când primesc bijuteriile ieşite din mâna mea .
Le urez cititorilor acestui articol să îşi găsească şi ei calea şi să o urmeze . Aşa îşi vor găsi fericirea !
Nu știu cum vi s-a părut vouă, celor care citiți, dar eu ma descoperit, cu gingășie și multă grijă, un om frumos. Mi-a făcut plăcere să spun o parte din această poveste, îi doresc Rodicăi să își împlinească visele și să crească mereu 🙂

30 de ore haihui. 3 copii şi 2 mame la Tg.Mureş

Toată lumea se bucură de soare şi de zilele libere, aşa că ne-am făcut şi noi bagajele (asta n-a fost prea amuzant, cum ar spune Matei) şi am plecat – 3 cavaleri şi 2 mame curajoase la drum – la plimbare, pe drumuri de munte 🙂

Nu chiar departe, dar nici aşa aproape încât să ne putem întoarce repede acasă. Am făcut o mică excursie pe ruta Piatra Neamţ-Tg. Mureş-salina Praid-Piatra Neamţ. Totul în aproximativ, 30 de ore.

Am fost să vedem grădina zoologică din Tg. Mureş, am rămas toţi impresionaţi, deşi timpul ne-a cam grăbit şi nu am reuşit să vedem pe îndelete cât de mare şi aerisită este grădina zoologică din Tîrgu Mureş.

Deşi nu îi duc pe copii la circ, de mila unor animale chinuite,triste şi prost îngrijite, la grădina zoologica le place să meargă şi eu mă bucur să le pot arăta, pe viu, animale pe care altfel, poate, nu le-ar vedea vreodată.

De data aceasta, copiii nu au ştiut unde mergem înainte de ziua plecării. Am vrut să fie o surpriză şi am reuşit (cu greu!) să le ofer mici indicii pe parcursul celor câteva zile premergătoare zilei cu pricina.

Câteva fotografii preluate de pe site-ul Grădinii Zoologice 🙂

Am văzut multe animale bine îngrijite. Mi-a plăcut faptul că au destul de mult spaţiu la dispoziţie, unde se pot mişca în voie (mai mult ca la parcul zoo din oraşul nostru, de exemplu). Parcul din Tg. Mureş se află într-o pădure, pe platoul Corneşti şi beneficiază de un cadru natural foarte frumos.

Fiind o zi libera (sâmbătă) era destul de liber, dar în zona era un concert, aşa că locul a fost destul de animat. Noi am ajuns pe final de program şi am avut la dispoziţie doar 1,5 ore pentru a cuprinde cât mai mult din parcul zoo, după o călătorie prin serpentine aşa că a trebuit să facem totul pe repede înainte.

Aş fi apreciat mai mult timp acolo, dar cred că pentru copii a fost perfect timpul petrecut acolo. Există nişte cărucioare metalice (în genul celor cu care se transportă butelii, la ţară) puse la dispoziţia vizitatorilor, gratis, cu unul sau 2 locuri. Cei 3 cavaleri din dotare s-au tot rotit în jurul lor, trăgând şi împingând la ele 🙂

De departe, câştigător la puncte a fost elefănţica Tania, cei doi mici crocodili şi şerpii. Nouă, adulţilor, ne-au plăcut mult şi girafa sau ursoaica mămică 🙂

Ne-am cazat la o pensiune în apropiere. Nu am fotografii de acolo. Locaţia curăţică, servicii ok-ish, mic dejun tip bufet. Noi am luat o suită, un fel de apartament cu 2 camere şi balcon- a fost perfect pentru toţi 5. Destul de departe de animaţia oraşului, dar oricum eram cam obosiţi ca să experimentăm viaţa de noapte 🙂

Duminică dimineaţa, plecând spre salină, am făcut o oprire scurtă în centrul oraşului. Am văzut cetatea medievală- foarte bine îngrijită (mi-ar fi plăcut să pot primi ceva explicaţii despre cetate, un tur ghidat sau un pliant informativ), ne-am plimbat puţin şi m-am mirat să descopăr o grămadă de locaţii închise până la 10/11.

Cum nu prea plec la drum, mai ales cu puiii de om, fără să mă informez, am citit câte ceva şi despre Salina Praid.

Baza de agrement este amenajată la „Orizontul 50”, care se află la o adâncime de  120 m de la suprafaţă. Transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei pe o distanţă de 1250 m până la poarta de intrare în baza de  agrement.

 

Deşi preţurile de intrare mi s-au părut destul de mari (30 lei/adult şi 20lei/copil peste 3 ani) am plecat de la premisa că beneficiile pentru sănătatea copiilor mei sunt mai importante.

În interior este mai rece cu câteva grade faţă de temperatura din exterior (este bine să aveţi la voi hanorace sau geci uşoare, eventual haine de schimb). Temperatura medie anuală din subteran este de 16 grade Celsius.

Pe site-ul salinei descrierea spune că beneficiem de sistem de iluminat, wireless şi televiziune, terenuri de joacă  pentru copii, spaţii de creaţie şi agrement, capelă ecumenică, cafenea, cinema 3D şi o farmacie cu produse naturiste. Există, de asemenea, un restaurant cu preţuri decente şi un loc unde puteţi servi ceai/ciocolată caldă/cafea şi o zonă de degustare vinuri.

Era destul de aglomerat la casele de bilete, dar a mers repede. Nu vă îngrămădiţi în autobuze, sunt mai multe curse şi toată lumea ajunge, până la urmă.

Noi am cumpărat sare şi săculeţi parfumaţi din exterior, preţurile sunt mai bine. Cam peste tot există aceleaşi produse, aşa că nu va faceţi speranţe că veţi face mari afaceri 🙂

Copiii au avut activităţi diverse: cei mai mici au ţopăit la gonflabile, iar cel mai mare în parcul de aventuri, pe traseele de tiroliană. Aici, preţuri mai mari şi părinţii asigură supravegherea copiilor.

Verificaţi împreună cu medicul dvs. înainte de a intra în salină (există şi câteva contraindicaţii).

La coborârea în salină există 200 de trepte de coborât – e bine să ştiţi şi să vă opriţi pe parcurs, dacă rămâneţi fără suflare 🙂

Gastronomie specifică

Pe orice drum aş apuca, încerc, în măsura posibilităţilor, să gust din bucătăria locală. Am căutat câteva informaţii despre ce aş putea savura în călătorie şi am plecat la drum cu lecţiile făcute, cum s-ar spune.

Spre Tg. Mureş am oprit la Basa Fogado ( un restaurant secuiesc din localitatea Borzont, îl recunoaşteţi după o construcţie mare de lemn reprezentând Furculiţa şi Cuţitul). Pentru copiii noştri care erau destul de agitaţi şi au adormit în maşină, oprirea a fost mană cerească 🙂 Au alergat în voie în curtea din spate, s-au căţărat nestingheriţi pe tobogan şi s-au bucurat de aer curat.

Am servit limonada cu miere, o supă de cartofi cu brânză sărată, clătite umplute cu caşcaval şi mazăre. Comesenii noştri au savurat supa de pui şi ceva friptură cu cartofi. Preţuri decente şi pâine adevărată, secuiască 🙂

În salină am degustat 2 variante de desert specific 🙂

Şomloi galuska  – un fel de tort doboş mai uşor de făcut (un blat cu cacao, nuci şi rom plus cremă de vanilie şi frişcă) pe scurt 🙂

Vargabeles – o budincă de tăieţei cu brânză

Kurtos kalacs din Lacul Roşu – deja eram pe drumul de întoarcere spre casă

Cam asta a fost excursia noastră, cu 3 năzdrăvani la drum, prin ţara. A fost frumos, obositor, dar prietenia dintre cei trei creşte şi ne dorim să rămână mereu importantă.

Voi pe unde vă mai încumetaţi să plecaţi cu puştii sau puştoaicele din dotare? Căutam deja idei pentru următoarea escapadă, că acuşica vine vacanţa mare şi să ne vedeţi atunci plimbăreţi pe şi mai multe drumuri, sperăm 🙂

Păturica lui Jane – o poveste pentru toate vârstele

De-a lungul timpului, am citit destul de multe cărţi pentru copii. Cei de la Cartea Copiilor sunt mereu activi şi ne oferă periodic titluri noi, numai bune de devorat şi iubit. Păturica lui Jane este una dintre aceste cărţi 🙂

Jane şi a ei păturică a poposit în casa noastră cu câteva zile înainte de Sfintele Paşti, dar  vremea a trecut repede repede, între timp a venit (cu adevărat!) şi primăvara, deeeeci…ne-am cam mutat afară, la soare şi la gâze interesante de observat. Aşa că vom vorbi despre Jane şi povestea ei abia acum.

Cum mi-a captat atenţia Păturica lui Jane?

Nu ştiu voi cum alegeţi cărţile pentru copii, dar eu citesc micile „prezentări” de pe site-urile de unde comand de obicei. Aici, am o mare bilă albă pentru profesioniştii de la Cartea Copiilor pentru că oferă câteva fotografii din carte, grupa de vârstă pentru care povestea este potrivită, un mic intro în poveste şi câteva detalii despre autor/ilustrator.

Pe mine, m-a convins următorul paragraf:

„Păturica lui Jane” (Jane’s Blanket) este singura carte pentru copii scrisă de marele ARTHUR MILLER (1915–2005), autorul unor bine-cunoscute piese de teatru care au marcat literatura americană a secolului XX, precum „Vrăjitoarele din Salem”, „Vedere de pe pod” sau „Moartea unui comis-voiajor”. Jane, fetița din această poveste simplă și plină de duioșie, își dă seama, încetul cu încetul, că totul se schimbă odată cu trecerea timpului și că uneori trebuie să lăsăm în urmă unele lucruri dragi pentru a crește.

Copiii mei nu au avut neapărat păturica/animal de pluş preferat fără de care să nu meargă nicăieri, până la vârsta aceasta (aproape 4, respectiv puţin peste 6 ani). Dar, ca marea majoritate a copiilor ( şi a adulţilor, aş îndrăzni să recunosc!) au obiecte preferate, pe care le iubesc şi după care tânjesc, în anumite momente.

E normal să fie aşa, adult fiind îmi place să scriu la laptopul meu şi să îmi beau ceaiul de dimineaţă dintr-o cană anume. Pentru că lucrurile noastre ne induc, în afară de senzaţia de familiaritate, o putere de a gestiona o zi sau o situaţie nouă cu o anumită siguranţă.

Aceasta este cheia în care am primit noi povestea. Am dezbătut destul de mult cu Matei cum viaţa te ajută să creşti, cum asta este un lucru bun şi cum schimbarea este bună, nu trebuie să ne sperie. Aici, în contextul în care vorbim destul de des despre faptul că din toamnă, Matei va deveni şcolar, nu va mai merge la grădiniţă, va avea un colectiv nou şi doamne învăţătoare care vor contribuie la sporirea distracţiei de la această minunată vârstă 🙂

Imaginile clare, colorate fix cât trebuie şi textul simplu, pe înţelesul copiilor ne-au ajutat să parcurgem povestea uşor. Am gustat etapele prin care Jane trece  – de la un bebeluş micuţ, care are nevoie de mama în fiecare clipă (pentru a se hrăni, pentru a se distra, pentru a socializa) până la Jane domnişoara care devine independentă, care înţelege cum se transformă lucrurile din jur şi care acceptă senină noile provocări pe care le aduce fiecare vârstă.

Povestea lui Jane m-a ajutat şi pe mine să îmi reamintesc fix lucrurile pe care le explicam copiilor mei. Uneori, e nevoie de o poveste spusă frumos pentru a primi şi asimila o lecţie pe care, poate, am uitat-o. Mă bucur să vorbesc aici despre această carte. Cred că este o minunată opţiune de cadou pentru cei mici şi mă gândesc serios cui anume i s-ar potrivi mănuşă un astfel de subiect pentru că ar fi păcat sa nu profit de ofertele celor de la Cartea Copiilor.

Fie vorba între noi, dacă aş avea la dispoziţie mai mult timp, aş citi mai mult. Atât pentru mine, cât şi pentru copii 🙂 Dar, mă bucur că, oricât de ocupaţi am fi, nu trec 2 zile fără să citim ceva, la culcare. Eu am mereu o carte cu mine, fie că suntem în parc, la plimbare în oraş sau undeva, pe un drum mai lung. Copiii s-au obişnuit aşa şi observ că încep să se „viruseze” şi ei – cărăm în toţi rucsacii cărţile de copii şi mai nou, oferim cărţi (din proprie iniţiativă!) celor care ne calcă pragul.