Alba ca Zapada si (ne)placerile unei mirese in devenire

Recunosc, avand mana pe inima, cu toata sinceritatea de care sunt in stare, ca nu mi-am visat niciodata nunta, in cele mai mici amanunte si nuante si degrade-uri. Am fost si eu copila parintilor mei si-mi umblau prin bucle (care, culmea, n-au fost nicodata blonde si stralucitoare!!!) idei despre cum imi voi creste pruncii si cum imi voi uimi sotul. Am visat (si, in consecinta, am ticluit planuri elaborate) despre cum va fi viata mea de „om mare”.Dar nunta, nu mi-am visat-o niciodata.Rochia nu mi-a colindat prin gand nici macar dupa ce mana mea a fost ceruta parintilor si pe inelarul mainii stangi isi croise deja culcus moale si prezentabil inelul cu pietricica verde( asa cum mi-ar fi placut sa am eu ochii).

Si iata ca m-am trezit, dupa luni bune de la cerere, cand era vremea sa incep „marea nebunie”.Ma scoteau din sarite toti cunoscutii care ma intrebau, cu o nonsalanta iesita din comun, la auzul vestii ca ma marit :”Si?Ti-ai cumparat rochia de mireasa?”. Imi doream sa le explic toate ideile mele despre intregul eveniment, faptul ca m-am apucat inainte de toate, sa imi organizez ideile si dorintele si abia apoi, inarmata cu o agenda, ticsita de idei, pareri si concluzii, voi ajunge si la rochie. Dar ma parasea curajul inainte de prima silaba cand vedeam ca interesul lor era pur social.Si atat.

Nu am recunoscut decat in fata catorva amice dragi inimii mele, ca habar n-am cum as vrea sa arate rochita mea de mireasa. Am pufnit cand mi s-a adus la cunostinta ca domnisoarele de onoare si cele doua soacre vor avea cate doua tinute iar eu, cel mai important actor al piesei, voi „beneficia” din plin de o singura podoaba vestimentara. Ei si ce?mi-am spus. Insa, in adancul sufletului, ma indoiam serios ca voi izbuti sa gasesc ceva capabil sa intruneasca toate exigentele unui asemenea eveniment.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit!Mi se repeta intruna ca nunta este cea mai importanta zi din viata unei tinere femei, ca este inceputul drumului ei pe o noua cale, alaturi de un barbat care o va face fericita si o va pretui.Mi se sugereaza ca este in intereseul meu sa arat impecabil atunci, sa zambesc mult si sa vorbesc tuturor, sa fiu frumoasa si sa nu gresesc nimic din ceea ce trebuie sa pun, fac sau gandesc. Nu neg faptul ca este o zi importanta.Nu neg ca imi doresc sa putem crea atmosfera frumoasa care sa ne aminteasca tuturor ca o noua viata incepe si doi oameni care se iubesc isi promit unul altuia sprijin si sustinere. Insa, tind sa cred ca NUNTA NU ESTE TOTUL.Nu incepe si nu se termina viata mea cu acest eveniment. Da, sunt dispusa  sa fac ceva „eforturi” pentru ca acele clipe sa dainuiasca in memoria si inimile celor prezenti, dar nu am sa fac TOTUL DOAR ca sa ii multumesc pe ceilalti.

In fine, stresul legat de gasirea rochitei perfecte a inceput sa ma macine cand am observat ca multe dintre „prietenele de suferinta”(a se citi – viitoare sotii) au inceput deja sa numere pe degetele unei singure maini ceea ce mai exista inca in coloana cu DE FACUT. Eu eram undeva pe la mijloc cu toate pregatirile. La rochie nu ma gandisem suficient de mult, pentru simplul motiv ca nu mi se parea a fi o prioritate inca.

Putin dupa ce am implinit minunata varsta de 24 de ani, mi-am luat inima in dinti si am purces la „probat” rochii de mireasa. In creierul meu, se zvarcoleau deja idei, temeri….Ma asteptam sa ies de la Targul de Nunti (cel putin) cu ceva critici aduse vointei divine care nu mi-a faurit un corp perfect, picioare lungi si ten bronzat.

Nu mare mi-a fost mirarea cand am probat prima rochita. Din oglinda imi zambea stangaci ( si putin impiedicat, pentru ca tocurile aferente probei erau de imprumut) o mireasa frumoasa. Dulce. Arata ca rupta dintr-o poveste. Si parca semana cu mine. Putin, ce-i drept, dar….Mama( soacra cu fata) s-a asezat pe un scaun.I se muiasera picioarele. Si ma privea lung.Prea lung, ar spune simtul meu artistic acum. Domnul mire luase distanta. I se pusese in vedere ca „are voie sa vada mireasa”, insa prezenta lui trebuie sa fie foarte discreta. Trebuie sa faca poze clare si reale, sa ajute la „obiectivizarea” sentimentelor ce dadeau navala peste cele doua femei, mama si fiica.

Bun. Am trecut de prima proba.Nu-i rau, ma incurajam in minte. Nu eram convinsa ca aceea era rochia pentru mine desi, sincer vorbind, eram in plop cu partea de „recunoastere” a celei ce avea sa fie „THE ONE”. Mai incercam o data. Profitam de faptul ca este multa lume. Nu par a fi ceva modele perfecte, mirese 90-60-90 care sa-mi taie rasuflarea, calea si avantul.

Cautam cu tot calmul din lume.Poate mai gasesc ceva care sa mi se para interesant. Multe modele.Multe „varzoase”.Nu mi se potrivesc pentru ca nici macar nu ma uit la ele. Si totusi….am descoperit o rochita. Cu inima stransa, i-o arat mamei. Desi nu parea a fi impresionata, o probez. Culmea, era singura marime. Si, intamplator, era exact marimea mea. Ma chinui sa nu ma pierd printre pliuri si alte cele.Cabina de proba era mititica. Ma simt bine in ea. E usoara.E crem. E simpla. E … o minune de rochita. Ma intrept spre oglinda. De aceasta data, cu pasi siguri. Aveam in picioare botine rosii. Care dau putere si curaj. Deschid ochii cu emotie. Wow!

E rochita mea de mireasa. Imediat apare si voalul. Ma tot privesc in oglinda. N-am avut niciodata o experienta metafizica cu nici o piesa vestimentara. M-am chinuit de multe ori sa pot reuni, in acelasi produs, ceva care sa-mi placa, sa stea bine si sa nu ma lase fara venituri o perioada mare de timp. Am admirat pantofii din „Totul despre sex” dar nu am putut intelege cum cineva poate iubi atat de mult, atat de adanc o pereche de pantofi. Pana acum.

Nu ma mai puteam dezlipi de oglinda. Si de rochita. Acum, da. Acum, STIAM ca este rochita mea de mireasa. Ca pe mine ma astepta, cuminte, superba. Crem. Si cu totul altfel decat nu mi-am imaginat-o niciodata. Era pentru mine. Atata tot.

Si uite-asa, s-au ispravit toate complexele si gandurile si intrebarile si temerile legate de ceea ce va purta mireasa. Domnisoara mireasa a dormit bine. S-a trezit vesela si a verificat daca minunea este la locul ei, ascunsa privirilor curioase de o husa inchisa. Mireasa este fericita.

Poate pare total ireal, insa mi se pare ca uneori, o singura clipa poate juca un rol covarsitor in viata mea. Am gasit (din intamplare, sau din fericire sau, din marinimia sortii) aceasta minune. Si-am luat-o acasa. Si acum imi lumineaza parca, secundele innourate de vreun gand pizmas si nedrept.

Mai sunt multe de pus la punct, insa un pas important a fost facut. Si-asa arunc un zambet larg lumii….

Repet: nu sunt o impatimita a cumparaturilor. Nu am divinizat niciodata o pereche de pantofi sau o „little balck dress”. Nu am masuri perfecte si nici nu am puteri de a prevedea viitorul.

Ma multumesc uneori cu lucruri clasice, care stiu ca mascheaza micile imperfectiuni si subliniaza unele atuuri feminine.

Mi-am inchipuit mereu ca voi avea o rochita alba, frumoasa dar nu spectaculoasa. Nu m-am putut hotari daca as vrea voal lung sau scurt pentru simplul motiv ca nu vad care ar fi diferenta, in afara de cea evidenta, desigur.

Primul gand in clipa in care m-am privit in oglinda: arat ca Alba ca Zapada!Si, culmea, o prietena, care a reusit sa-mi smulga cele cateva poze cu rochita, mi-a spus acelasi lucru! Nu pot decat sa ma bucur. A fost o victorie usoara,  insa cred ca trebuie sa multumesc pentru fiecare lupta, indiferent de rezultatul ei.

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

15 comentarii la „Alba ca Zapada si (ne)placerile unei mirese in devenire”

  1. felicitari pentru rochie!deja si tu poti numara pe degetele de la o mana ce mai ai de facut daca ai rochia!asteptam si noi poze daca vrei sa ni le impartasesti!

  2. ce analize se fac acum …? de la nunta mea au trecut muuulti ani, se cere si unul psihiatric? am o prietena draga pe care sper sa o luminez in al 12 lea ceas.

  3. Ma regasesc perfect in povestirea ta….Bineinteles ca eu nu puteam descrie sentimentele atat de real…Numai cine probeaza pentru prima data rochia de mireasa aleasa poate trai asemenea momente.Stai linistita,chiar daca nu ai doua tinute de schimb,vei fi atractia serii….:*

  4. Nici nu stiu ce sa scriu, desi m-am gandit foarte mult inainte de a incepe…Poate ca vei ignora acest mic semn pe care ti-l dau fara sa citesti, sau poate, daca vei citi, nu vei da importanta. Oricum nu stiu daca isi avea rostul aceasta interventie. Dar… totusi… Nu stiu cand s-a produs momentul unic din viata ta, insa imi doresc din toata inima sa te felicit.Tu chiar meriti acest lucru. Acum ceva timp am auzit intamplator ceva care suna asa: „Tu stiai ca Irina face nunta in vara?” . A fost o adevarata surpriza pentru mine,nu sa mi se spuna despre ceea ce urma sa se intample, ci sa aud numele tau dupa atata timp. Si, uite-asa, m-am trezit intr-o zi cautand pe internet, nici eu nu stiu ce… Dar am gasit intai cateva poze, care m-au facut sa caut in continuare. Si am ajuns pe acesta pagina. Iar primul lucru care mi-a trecut prin minte, a fost sa iau cumva legatura cu tine. Mai tarziu mi-am spus ca nu are rost, pentru ca, poate nu vei mai vrea sa auzi despre o persoana pe care nu ai mai vazut-o de vreo 7 ani. Asa ca, singurul lucru pe care-l pot face este doar sa raspund si eu la articolul tau… Cu intarziere, dar te felicit inca o data. Imi imaginez ca, in ciuda faptului ca rochia a fost doar una, trebuie ca tu sa fi fost intr-adevar THE ONE. Si, sunt convinsa ca oricum ai fost in centrul atentiei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.