Poveste cu happy-end. Atlasul cu Idei

Fiecare poveste începe cu … A fost odată ca niciodată, într-o țară tare îndepărtată și de lume neuitată, o Mamă care avea 3 fete cucuiete. Și dragostea mamei, împletită cu o mică doză de nebunie antreprenorială a Tatălui făcea în fiecare zi ca frumoasele fete să crească văzând cu ochii. Fiecare dintre ele era harnică și ascultătoare, dar niciuna nu semăna cu surorile ei.

Când a venit vremea ca fiecare fată să plece în lume să își afle rostul, în inima mamei a înflorit teama că drumurile frumoaselor se vor despărți. Dar tatăl s-a bucurat nevoie mare și a cuprins nevasta în brațe, amintindu-i că toate comorile sădite din timp, în sufletul și mintea fetelor, vor fi suficientă avere ca drumul să pară bun, oriunde ar duce el.

Poate părea o poveste pe care mulți dintre noi o citim seara puilor de om. Dar astăzi, este o poveste adevărată. Despre pasiune și curaj, despre răbdare și încredere. Despre nebunie, multă muncă și un vis mare, mare, cât să ajungă pentru toate cele 3 fete.

Pe una dintre surori am cunoscut-o într-o seară de început de an. Ne-am încălzit la o ceașcă de ceai și am împărțit 2 prăjituri ce-și spuneau delicii franțuzești, undeva, într-un oraș murdar și hiperdezvoltat, dintr-o țară unde oamenii sunt harnici, dar cam demoralizați.

Am cunoscut-o și mi-a devenit dragă, aproape instantaneu. M-am gândit mult la ea și la povestea lor – a celor 3 surori care au plecat în lume să își afle rostul. M-am tot gândit cum să fac să așez aici, în paginile căsuței mele, o astfel de poveste și cum să redau mai bine tot ce am primit eu de la ea, în prea scurta întâlnire.

AtlasulCuIdei s-a născut ca o joacă, a crescut încet și încă nu a ajuns la adevărata capacitate. Cele două surori care și-au dat mâna par a fi descoperit un echilibru care funcționează, pentru ele și clienții lor.

Îmi place modul de a gândi al Oanei 🙂 Pentru că e flexibilă și ingenioasă, pentru că nu se dă bătută până nu găsește măcar (!!!) o variantă de rezolvare și pentru că mi-o pot închipui mutând munții din loc. E o mână de om, dar inspiră atâta forță, încât aș recomanda-o oricând să facă parte din trusa voastră „de urgență” la orice eveniment important din viață.

 

 

 

 

 

 

 

Cealaltă jumătate e mai blândă puțin și creativă într-o direcție cu totul delicioasă. E jumătatea care face magie cu făină și arome. Din mânuțele ei, cu multă răbdare și un ascuțit simț critic, ies bunătăți care fac nările să adulmece fremătând și burticile pofticioase să sară de bucurie. Dacă nu mă credeți pe mine, riscați-vă și analizați cu atenție fotografiile cu ceea ce meșterește… sau, o experiență la limita suportabilității, aș spune, stabiliți o degustare…Să nu spuneți că nu v-am avertizat…

 

Clienții au astfel de reacții după ce se apropie de dulciurile Irinei :

Am fost inspirați să comandăm pentru o vizită specială prăjituri de la Atelier D’Ale lu Art. Au fost ceva dumnezeesc!!! Dulci atât cât trebuie, gustul ciocolatei și a mousse-ului – ceva de vis!! Dulciuri cum nu găsești nici în cea mai tare cofetărie! Categoric, de-acum știm cu ce dulce mergem în vizite.

Aceasta poveste ar putea continua cu …. și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…dar ce haz ar avea…?

Dacă mă întrebați pe mine, talentul și curajul nu lipsesc deloc de aici. Și sunt sigură că vom mai vorbi despre frumoasele mele din poveste. Ce aș vrea eu acum este să lăsăm firul narativ să curgă… Să credem cu toții că orice vis, mai mic sau mai mare prinde viață. Să nu renunțăm. Să credem, dincolo de orice, în poveste. Cândva, aici, lângă cele două surori, își va găsi locul și cea de-a treia prințesă din poveste, care va veni să întregească această mică (deocamdată) afacere de familie.

Sunt sigură că, peste ani, copiii care azi își împart mamele cu pasiunea pentru acest proiect vor fi mândri de reușitele care le-au oferit libertatea de a crede în vise. Și stropul de nebunie despre care vorbeam la început, combinat în doza perfectă cu bunul simț și profesionalismul insuflat prin educație va învinge încă o dată.

Pentru că dincolo de clienții care vin și pleacă, dincolo de recomandări și feedback primit de la cei care îți intră pe ușă, dincolo de linia trasă la finalul lunii și calculele făcute să vezi „cum stai”, am admirat dorința de a face lucrurile altfel.

Nu încetez să mă minunez de forța pe care femeile o transformă, o iau și o dau apoi lumii sub chip de pasiune, de afacere, de serviciu sau produs muncit, migălit și crescut la sân, cu suflet și minte, cu timp și energie. Astfel de lucruri adăpostește Elena în comunitatea Work at Home Moms și eu sunt mândră să îi fiu alături.

Am recunoscut, privind cum și ce fac fetele mele din această poveste, frânturi din povestea mea. Și știu că fiecare poveste devine mai frumoasă, mai puternică și mai adevărată dacă o colorăm cu emoție. Asta am încercat să fac azi, aici, rupând un crâmpei din timpul meu să aștern puțin din povestea celor 3 surori curajoase. Dacă v-a plăcut, puteți duce povestea lor și, implicit a mea, puțin mai departe 🙂

Nu am să închei spunându-vă să le oferiți fetelor șansa de a face puțină magie la un eveniment din viața voastră. Voi spune doar să alegeți mereu oameni care să vadă dincolo de ceea ce spuneți voi, oameni profesioniști care să deseneze povestea voastră așa cum vă doriți să fie. Și dacă asta este ceea ce va animă, sunt sigură că undeva, pe traseu, veți mai auzi despre AtlasulCuIdei și veți avea măcar un AHA moment 🙂

Un februarie magic să aveți, vă doresc! Plin de oameni frumoși, povești de suflet și clipe luminoase!

Bărbatul perfect

Bărbatul perfect nu există. Nici măcar în vise. Dar fărâme din el pot fi găsite în fiecare bărbat pe care alegi sau se întâmplă să îl iubeşti. Nu ştiaţi asta?

Păi, e aproape perfect de fiecare dată când te strânge în braţe şi tu îl priveşti cu furie. E perfect dacă el ştie să îţi îmblânzească furia, dacă are răbdare să rămână lângă tine când clocoteşti şi arunci flăcări din ochi. E aproape perfect când te priveşte molcom, când tace … deşi ar avea mii de lucruri să îţi spună. E perfect când nu observă kilogramele tale în plus (sau în minus), când mângâie ridurile fine de expresie, cu drag şi mustăceşte îmbufnat dacă tu pari să te uiţi într-o anume direcţie care lui nici măcar nu-i captează atenţia.

Bărbatul perfect nu există. El nu a fost născut şi crescut de nici o mamă din lumea asta. Bărbatul perfect nu are nume şi nu are adresă. El se modelează, cu grijă, în ani de întrebări şi aşteptări, cu clipe întregi de panică şi puncte de suspensie.

Bărbatul meu perfect nu va putea să îmi fie vreodată „furat” din simplul motiv că El nu este perfect decât lângă mine. În ochiii alteia, în braţele sau în aşternutul oricărei Alta, el devine doar o unealtă, o partidă, o noapte sau o etapă.

Bărbatul meu perfect este suficient de puternic încât să nu plece când îl alung. Suficient de inteligent încât să nu ridice vreodată mâna să mă lovească pentru că inima mea s-ar frânge în miliarde de bucăţi. Suficient de frumos încât să trezească cetele de fluturi care par adormiţi. Suficient de interesant încât să nu spună niciodată totul, să mă facă să îl descopăr mereu din nou, la fel şi parcă mereu nou.

Bărbatul meu perfect va ştii de multe ori să mă lase să cred în visele mele, fără să mă înlănţuiască în vinovăţie. Va învăţa să nu ia în seamă toate stările mele sufleteşti, dar va fi atent să nu mă rătăcesc. Va avea la îndemână o hartă, o busolă, un cuvânt, o privire sau doar un gând.

Poate nu va reuşi mereu să se lupte cu demonii şi ploile mele, dar nu se va teme să încerce. Poate va avea nevoie de timp pentru şi cu el, dar nu mă va exila prea departe. Îşi va face de treabă, de nervi, de râs sau doar de plictiseală, undeva pe aproape, mirosind aerul din jur pentru a presimţi vreun viitor posibil pericol.

Bărbatul meu perfect nu îmi aparţine, ci alege să îmi fie. Aproape. Alături. Lângă umăr. Nici în faţă, pentru că aş putea alege să nu îl urmez. Nici în spate pentru că ne-am putea rătăci privirile unul de altul. Ar fi lângă umărul şi inima mea. Pentru o zi, sau cinci, sau câţiva ani. Până când ar ştii, în sfârşit, că locul lui este acolo.

Bărbatul perfect nu are nevoie de o femeie perfectă, ci de o femeie vie. Care strigă, care râde şi cântă. Care plânge, dacă simte nevoia şi iubeşte, prin toţi porii. Are nevoie să îi citeşti în ochi când tace. Câteodată, să îl laşi în pace. Alteori, să îl provoci să spună. Câteodată, doar să îi citeşti în palmă viitorul, fără să îl judeci.

Un bărbat devine perfect dacă vrea, dacă iubeşte, dacă are curaj să dea totul şi să înţeleagă că nu se pierde pe sine. Dimpotrivă. Iubirea lui poate vindeca răni a căror durere a fost negată ani în şir. Degetele lui pot curăţa inima de întuneric şi de pietre ascuţite de complexe. El poate să ghicească, uneori, ceea ce tu nu poţi spune nici măcar în şoaptă.

Un bărbat pe care îl iubeşti nu trebuie să fie perfect ca să ţi se lipească de suflet. Nu trebuie să fie perfect ca să te facă să îţi imaginezi viaţa ta cu el. Dar trebuie să fie. Să existe. Să respire. Să creadă. Să întrebe. Să îi pese. Să adune încet, fir cu fir, frânturi de viaţă şi să îţi deseneze flori. Sau copaci. Sau nori. Pe care doar tu să îi poţi ghici.

Copiii noştri dorm în camera lor. În sfârşit!!!

Povesteam acum ceva timp (au trecut deja 2 ani!!!) despre felul în care dormim noi şi copiii noştri- cu căţel (sau pisică), copii şi n jucării, pe lângă care încearcă să îşi facă loc şi cei doi adulţi.

Copiii noştri dorm de câteva luni singuri, în camera lor. În patul supraetajat. Deocamdată, amândoi jos, cu lupta de picioare şi „mami să stea prima dată lângă mine”.

Cum am reuşit performanţa asta?

Well, a trecut timpul şi ei au devenit mult mai independenţi faţă de mine. Petru (3 ani şi 7 luni) a cooperat şi a acceptat să nu mai ceară sân noaptea (o discuţie/negociere pe care am avut-o împreună, după 3 ani). Matei a acceptat că există o cameră a băieţilor, un fel de regat al libertăţii unde copiii NU SUNT EXILAŢI , ci AU PRIVILEGIUL de a se bucura de timpul şi lucrurile lor.

Matei este genul de copil care trebuie să înţeleagă de ce facem ceva, să vadă explicaţia logică sau măcar emoţională din spate şi dacă aceasta este în acord cu ceea ce simte el, va accepta, deşi poate nu ar fi prima sa alegere.

În 2016, când scriam prima postare despre acest subiect, eram obosită să dorm îngrămădită, să mă întorc rar şi să amorţesc într-o anume poziţie, doar ca să nu deranjez minunile. Mi-s dragi, mă usuc de dorul lor când nu sunt lângă mine, dar sunt încă om şi am nevoie de spaţiul şi confortul meu, chiar dacă asta înseamnă lucruri simple ca somn de voie în patul meu sau câteva minute singură, pe tron. Nu ridicaţi din sprâncene, dacă vi se pare SF 🙂 Parinţii, sau unii dintre ei, vor înţelege exact despre ce vorbesc!

Până să ajungem să dormim iarăşi doi câte doi, cu cele 5-15 minute ale unui adult în patul copiilor până vine Moş Ene, am trecut prin multe etape.

Am ales ÎMPREUNĂ un pat de copii mari. Am folosit somnul de prânz, mai scurt, ca tehnica de ÎMPRIETENIRE cu patul/camera/ideea 🙂 Am amenajat camera aşa cum şi-au dorit copiii. 🙂 Am folosit câteva variante de lumină de veghe… Am cumpărat lenjerii/saltea/pernă pentru camera copiilor şi am permis fel de fel de jocuri/poveşti/scenarii.

Poate că au contribuit toate la reuşita de acum. Sau poate, pur şi simplu, faptul că am manifestat atâta răbdare până acum, a fost exact lucrul de care au avut nevoie ca să capete încredere. I-am asigurat şi reasigurat că îi iubesc, că pot veni sau striga oricând au nevoie de ajutor/mine/tati. I-am asigurat şi reasigurat că nu este o pedeapsă şi că nu voi folosi camera lor ca un loc de detenţie, deci nu au absolut nici un motiv pentru care să o vadă aşa.

Cred foarte tare că mi-am construit o relaţie de încredere cu puiii mei de om. Şi că ei apreciază şi înţeleg faptul că le respect alegerile, că le preţuiesc emoţiile şi le accept refuzurile. Cred că aceste lucruri ar trebui să fie fundamente în orice relaţie, inclusiv între părinţi şi copii.

Mă bucur când descopăr oameni cu aceleaşi principii de viaţă ca mine şi cred că e important să ne găsim, prin lume, să ne sprijinim unii pe alţii şi să ne ajutăm, când/dacă e cazul. Acesta este unul dintre motivele pentru care veţi citi destul de des aici despre femei frumoase, deştepte şi harnice, care fac parte din comunitatea mamelor care lucrează de acasă.

Azi, în directă legătură cu dormitul în 2 sau mai mulţi, voi scrie câteva cuvinte despre 2 astfel de doamne, pe care le-am cunoscut în parc, zilele trecute.

Incă dinainte de această întâlnire live, le-am „cântărit” pasiunea şi le-am apreciat îndelung respectul pentru client, pentru detalii şi profesionalismul cu care au tratat orice „nebunie” de-a mea 🙂 Concret, tocmai în ideea de a le face copiilor mei o bucurie, am hotărât să caut lenjerii noi de pat, vesele şi rezistente. Aşa am ajuns la Gavriloni.

În spatele acestui nume stau două perechi de mâini harnicuţe, două mame care şi-au descoperit pasiunea pentru cusut, lângă puiii de om pe care îi cresc. Pe Rodica şi Alexandra le uneşte o prietenie frumoasă, perioada de mămicie – Alexandra este mamă de 3!!! şi sper să o conving să ne povestească într-o ocazie următoare cum e viaţa ei – şi mica „afacere handmade” pe care au demarat-o.

Aici sunt câteva exemple cu minunile care ies din mâinile lor 🙂





Pentru că mi-era dor să vorbesc despre copiii noştri, să nu pierd etape importante din viaţa lor şi etapele prin care trecem împreună, sper să vă bucuraţi să citiţi aceste rânduri. Cred cu toată inima că este foarte important să le oferim timpul şi răbdarea noastră, iar avandu-ne alături, copiii noştri îşi vor împlini misiunea şi totul va funcţiona uşor, lin.

Nu vreau să strângem bradul!

În fiecare an, abia aștept să vină perioada Sărbătorilor de iarnă. Cu tot ceea ce implică ea. La începutul lunii decembrie, când împodobim bradul de Crăciun, îmi spun că mai este o grămadă de timp până va trebui strâns.

De când ne-am mutat la casa noastră, am reuşit să îl conving pe soţul meu că bradul este un membru de bază al familiei, aşa că trebuie invitat cât mai curând la noi în casă.

E drept, am renunţat la bradul „adevărat” cum îi spunem noi, înlocuindu-l cu unul micuţ, de plastic. Decoraţiuni avem destul de puţine, dar fiecare are o poveste şi am păstrat tradiţia de a cumpăra câte ceva nou (cât de mic!) pentru hainele bradului din fiecare an.

Dacă ar fi după mine, deşi simt cumva că iarna e gata după trecerea în anul cel nou, aş vrea să pot păstra bradul împodobit până spre final de ianuarie. Aşa drag îmi este să aprind luminiţele, să stau pe lângă el cu o carte şi o cană de ceai. Să ascult colinde sau doar muzică pentru suflet…

Anul acesta, i-am dat târcoale de multe ori înainte să decid că ar fi cazul să îl strângem. De vreo 2 ori, m-am dus spre camera băieţilor, dar m-am răzgândit pe traseu. Şi totuşi…bradul trebuia strâns.

Am anunţat familia. Fiecare şi-a găsit o altă treabă, prefăcându-se prea ocupaţi să ajute. Am oftat şi m-am îndreptat singură spre sarcina ingrată. Între timp, a venit şi minunea numărul 1 să ajute, mai mult din dorinţa de a „reglementa” cum anume se strânge bradul „corect”. Când treaba era pe 3 sferturi gata, ajunge, ţopăind şi chiuind, Petru.

Şi aici începe distracţia.

A plâns cu lacrimi de crocodil, s-a dat cu fundul de pământ, mi-a zis că nu mă mai iubeşte şi că nu poate sta fără bradul lui. A durat o grămadă de vreme să îl liniştesc. Mi-a fost a naibii de greu să rămân calmă, cu atât mai mult cu cât şi eu eram tristă pentru că… nu vroiam să strâng(em) bradul!

Cu această ocazie însă, mi-am dat seama că uneori, deşi e posibil să avem acelaşi comportament (plâns isteric, dat cu pumnii/fundul de pământ, furie, etc.), alegem să ne comportăm altfel. Să fim reprezentarea fidelă a unui comportament de adult responsabil. Pentru că ştim, raţional vorbind, că bradul trebuie strâns, în cazul de faţă. Că perioada sărbătorilor a trecut. Că vacanţa/concediul e gata şi trebuie să ne întoarcem la noi sarcini, la noi activităţi, la tot ce este la ordinea zilei pentru fiecare dintre noi.

Încercând să îi explic lui Petru DE CE trebuie să strângem bradul, mi-am dat seama că, pe de o parte el exprima (real, cu adevărat şi pe de-a întregul) exact ceea ce simţeam eu. Ceea ce simt referitor la alţi oameni şi contexte din viaţa mea. Pe care, aleg, conştient, să le verbalizez (uneori) sau să mi le asum, în tăcere, rumegând nemulţumirile.

Voi aveţi astfel de situaţii  în care aţi vrea cu tot dinadinsul să daţi afară toată furia, dar nu o faceţi pentru că X şi Y şi Z?

Am tot învârtit pe toate părţile această poveste. M-am tot răzgândit dacă e ok să scriu, să spun, să îmi dau voie să simt toate lucrurile acestea aici, deschis. Pentru că a vorbi despre tine şi nevoile/durerile tale este un act de curaj. Este un pas spre vindecare, cred eu.

Poate fi un exerciţiu util, mai ales pentru cei care ştiu/îşi dau seama că o anume perioadă s-au negat pe sine, în toate felurile posibile. Este un exerciţiu de independenţă. Şi, din fericire, după astfel de furtuni de sentimente îmi dau seama că soluţiile apar, că ochiii mei le pot vedea şi inima mea le poate cântări, pe îndelete.

Pentru mine, asta este cel mai bun lucru care mi se întâmplă de când am devenit mamă. Crescând cei doi pui de om, alegând pentru ei şi împreună cu ei, îmi dau posibilitatea să devin conştientă de alegerile mele. Parenting este, din punctul meu de vedere, un alt nume pentru devenire, pentru vindecare, pentru transformare.

Să aveţi un ianuarie aşa cum vi-l doriţi. Fie că aţi strâns bradul pe 2 ianuarie, pe 22 ianuarie sau că îl veţi strânge când veţi simţi că perioada este potrivită 🙂

Interviu – Stare de bine cu Adriana

 Când vorbim despre stare de bine, fiecare dintre noi are măcar câteva elemente OBLIGATORII. Pentru unii este un miros sau o aromă, pentru alţii o anume persoană dragă, pentru alţii acel mix perfect de… ceva şi ceva.

Astăzi, stăm de vorbă cu Adriana, o super mămică din grupul curajoaselor care lucrează de acasă 🙂 Ştii că eu le susţin şi le promovez des, aşa că … un nou prilej de a cunoaşte oameni pasionaţi 🙂

Hai să facem cunoştinţă…

Hai!

Eu sunt Adriana și de 1 an și 4 luni mămica unui ghemotoc de fetiță- Medeea Petra. Drumurile vieții m-au purtat o perioadă pe meleaguri mediteraneene, unde m-am format academic și profesional, dar după 6 ani m-am hotărât să mă întorc acasă și să o iau de la zero. În domeniul profesional activez în management,am pe mânuța mea vreo 30 de bărbați și o singură femeie, dar care face cât 100 de bărbați :). Cea mai mare satisfacție este să îmi văd echipa cum crește și se dezvoltă, devenind  tot mai unită; mergem pe deviza „one team, one goal”.

Cum ai ajuns pe blogul Irinei?

Te-am descoperit în marea comunitate WAHM România.

Cum te descriu prietenii? Dar cei care te invidiază?

Hmmmm, bune întrebările, cred că ar trebui să ni le punem mai des 🙂 Prieteni am puțini, dar trainici, unii de vreo 25 de ani și cred ca m-ar descrie ca o persoană onestă, parolistă, punctuală, sufletistă, dar care mai are de învățat să asculte activ, mi se spune destul de des. Cei care mă invidiază simt că se tem de mine :))), am simțit de multe ori că evită contactul direct -vizual cu mine. Cred că spun despre mine că am limbarnița cam mare dar ei știu că sunt o luptătoare, focusată pe rezultate.

Cum ai ajuns sa descoperi uleiurile esenţiale? Cu ce te-au convins?

POVESTEA MEA

Primul meu contact cu uleiurile esențiale de la Young Living a fost când eu aveam probleme cu tranzitul intestinal și buna mea prietenă Alexandra mi-a dat uleiul Di-Gize să mă masez pe burtă. Eram la ea în birou și mi s-a părut hilar să mă duc la baie să mă dau cu acel ulei pe burtă, cum adică o picătură îmi va rezolva problema constipației din acea zi? Nu am vrut, am refuzat politicos, dar ea a insistat și bine a făcut. Când am desfăcut sticluța, am zis „bleah, miroase a șosete murdare, cum să mă dau cu așa ceva?”. Cred că mai mult de rușine am pus acele picături pe abdomenul meu și am masat așa cum primisem instrucțiuni. Am plecat de acolo, lăsând la o parte întâmplarea, convinsă că va trebui să trec pe la farmacie să îmi iau niște medicamente pentru constipație. Ajunsă acasă, simt după câteva ore nevoia să merg unde merge și regele, să mă aşez pe tron, restul a fost istorie, YU-HUU! :))

Însă adevărata mea POVESTE cu Young Living a început atunci când fetița mea a fost diagnostică ba cu dermatită atopică, ba cu dermatită de contact, atunci am înțeles că trebuie să fac o schimbare. Am început să reduc din substanțele chimice din jurul nostru, să studiez despre beneficiile și proprietățile plantelor și a uleiurilor esențiale. M-am hotărât să îmi cumpăr kitul cu cele 12 uleiuri de la Young Living și pot spune că pentru noi e ca o trusă de prim ajutor. Suntem bucuroși pentru că, de când le folosim, drumurile noastre nu prea au mai dus pe la farmacie sau medici. Am trecut mai ușor peste probleme de răceală, viroze, nas înfundat, dureri de cap, de articulații, probleme de cădere a părului, mătreață, eczeme, constipație, diaree, dureri menstruale, tăieturi, vânătăi, înțepături de insecte. Mă bucur și de o cremă pe bază de unturi vegetale şi câteva uleiuri esenţiale pentru față pe care mi-o prepar singură și pot spune că tenul meu este mai ferm, mai curat. Sunt fericită că de câteva luni soțul meu nu mai răceşte atât de des ca înainte, el având un sistem imunitar slăbit în urma unei pneumonii și tratamente cu antibiotice pe patul de spital.

Astfel, pentru mine și familia mea, au devenit o cale naturală și sănătoasă spre o stare de bine.

Și de când ofer celor din jurul meu creme, roll-on-uri sau săruri de baie cu uleiuri esențiale, cea mai mare bucurie este atunci când primesc mesaje de mulțumire și de apreciere de la persoanele care le-au testat.

Povestea mea cu Young Living nu s-a terminat, abia a inceput. 🙂

Cum arată o zi din viaţa ta?

Ziua îi este aproape toată dedicată copilului meu. Îmi place să văd cum se schimbă de la zi la zi, cum are noi achiziții, cum descoperă ea lumea cu mânuțele și gurița ei. Sunt ca un elicopter în jurul ei, mai ales că este în perioada în care dorința ei de cunoaștere îi poate pune în pericol integritatea fizică. Iar când nu “survolez” deasupra ei, mă ocup de noul meu “copil” – Young Living. Pentru că trăiesc o experiență frumoasă împreună cu produsele acestei companii, m-am decis să le vorbesc oamenilor din jurul meu despre beneficiile acestora, în special despre uleiurile esențiale și mă folosesc de toate metodele disponibile:

  • articole pe pagina de facebook,
  • videoclipuri pe canalul youtube – Adriana Luchian ( stare de bine cu Young Living)
  • discuții cu cei care vor informații pe grupul creat 
  • dezvoltare pagina web – http://www.staredebine.info/
  • fac întâlniri la mine în sufragerie sau în sufrageria altora unde împart stare de bine 🙂
  • organizez prezentări în diverse locații din oraș și împrejurimi, unde discut cu cei prezenți pe anumite tematice, testăm uleiuri, facem creme
  • împart roll-on-uri și creme ce conțin diverse uleiuri esențiale, săruri de baie infuzate cu uleiuri esențiale
  • împart cărți de vizită, flyere, cataloage

Unde te vezi peste 5 ani?

La o plimbare prin Chicago cu soțul, fiica mea şi fiul meu:) (simt eu că voi avea și un fiu).

Jobul perfect pentru tine…

Nu cred că există jobul perfect pentru că noțiunea de perfecțiune se schimbă o dată cu mine, cu nevoile mele, cu dorințele mele. Și cred că e mai sănătos să gândesc așa, pentru mine înseamnă evoluție. Totuși ca și preferințe, întotdeauna mi-a plăcut să le vorbesc oamenilor, să le împărtășesc cunoştințele mele, să creez proiecte și echipe. Sunt convinsă că așa îmi fac viața mai ușoară și aduc plus valoare societății și comunității. Îmi place să mă ghidez după proverbul “Dacă îi dai omului un pește va mânca o zi, dacă îl înveți să pescuiască va mânca toată viața”.

Cel mai frumos cadou oferit cuiva drag…

Cel mai frumos cadou,oferit soțului meu, este fără doar și poate, copilul nostru, l-am așteptat mult timp și a venit atunci când începeam să îmi pierd speranța.

Uleiurile esenţiale, în câteva idei de bază, pentru cei care nu ştiu (mai) nimic despre ele…

Uleiurile esențiale de grad terapeutic și 100% pure sunt lichide volatile, aromatice ce se extrag prin distilare/presare la rece din arbuşti, flori, copaci, rădăcini, tufe, seminţe. Uleiurile esențiale spus în alte cuvinte sunt esența plantelor. De exemplu, când culegi o frunză de mentă și o strângi între degete, vei constata că îţi rămâne un lichid pe mână şi ceea ce tu inhalezi, acel miros puternic şi pătrunzător este, de fapt, ulei esențial. O plantă conține ulei esențial ca și component al propriului sistem imunitar pe care îl folosește pentru protecție și vindecare. Sunt foarte concentrate, de aceea este indicat atunci când le folosim să le diluăm conform vârstei. Americanul are o vorba – less is more!

Astfel, uleiurile esențiale devin o soluție naturală pentru problemele pe care chimicalele, nutriția necorespunzătoare și stresul le-au adus în vieţile noastre și promovează sănătatea fizică și emoțională.

Cum a fost experienta primului interviu?Stare de bine inclusă? Un cuvânt de încheiere pentru cititorii mei, te rog 🙂

Waaa, a fost o experiență dinamică, m-am transpus undeva în natură la un ceai cu scorțișoară, alături de tine și am avut o discuție relaxată și binevoitoare.

Sper că am reuşit să vă inducem acea stare de bine despre care vorbeam la începutul interviului. Eu îi mulţumesc Adrianei pentru interviu şi mă bucur că am reuşit să ne sincronizăm eforturile pentru a pune la cale acest material.

Sunt curioasă dacă aţi folosit produsele Adrianei şi/sau ce experienţe aveţi cu astfel de uleiuri esenţiale. Teoria o ştiu şi eu, am scris deja o parte dintre informaţiile pe care le-am obţinut, din păcate însă nu am apucat să mă lămuresc din practică.

Dacă v-a plăcut acest mic interviu, vă invit călduros să vă abonaţi la postările mele, fie pe pagina de FB a blogului, fie pe mail, prin formularul pe care îl găsiţi în partea din dreapta 🙂 De asemenea, dacă vreţi să intraţi în legătura cu mine (să îmi propuneţi subiecte noi pe care să le abordez, să îmi spuneţi poveşti care merită să fie pe blog sau doar să îmi povestiţi despre voi), m-aş bucura să primesc veşti de la voi 🙂

Cărți citite în 2017. O nouă provocare pentru mine

Anul 2017 a fost, pentru mine, un fel de reîndrăgostire de marea mea pasiune din liceu – cărțile. Mi-a plăcut mereu să citesc, dar parcă în liceu, mai ales după ce ne-am mutat și mi-am lăsat prietenele dragi în urmă :(, m-am refugiat în lectură și mi-am „rumegat” între pagini de cărți o grămadă de trăiri.

Cărțile îți pot fi prieteni de nădejde, te pot purta într-o lume la care nu ai acces altfel sau îți pot da curaj să faci alegeri pe care încă nu le poți vizualiza.

În casa părinților mei a existat mereu o bibliotecă. Pe măsură ce eu și sora mea am crescut, ei au încetat să cumpere cărți, dar pe mine, mă afectase deja „virusul” și fără să vreau, în liceu și facultate am început să investesc în lecturile mele. Inițial, am cumpărat dicționare și cărți pentru școală, apoi am „colecționat” diferite cărți care erau oferite cadou la achiziția unui ziar. O parte dintre ele erau citite pe nerăsuflate, cum ajungeam acasă cu ele. Așa am ajuns, când m-am măritat și am ajuns la casa mea, să am în „lada de zestre” muuuuulte cărți.

Îmi amintesc zâmbind că mobila de sufragerie pe care am ales-o, împreună cu soțul meu, avea un loc minuscul pentru cărți și a trebuit să comandăm, suplimentar, alte două corpuri de mobilă pentru a putea depozita frumos multele volume pe care le-am adus cu mine, în acestă căsnicie.

Poate faptul că am scris, la rândul meu, m-a făcut să respect mereu atât de mult cărțile. Poate faptul că mi-am închipuit mereu cum ar fi să existe o carte scrisă de mine m-a făcut să prefer mereu cartea scrisă, tipărită, pe care o poți mângâia și mirosi, în detrimentul cărților în format pdf.

Am citit și astfel de cărți, dar parcă plăcerea lecturii nu a fost deplină. Încă nu am găsit o soluție care să împace bucuria atingerii unei file de carte și tristețea conștiinței că paginile care mă bucură înseamnă moartea unui copac. Poate un kindle în dar de ziua mea ar rezolva problema?

Pentru că e an nou și peste câteva zile voi face primul meu panou al viselor pentru 2018, am scris azi despre cărți. Pentru mine, cărțile sunt portițe magice spre țara viselor.

2017 m-a făcut să mă reîndrăgostesc de lectură. Despre o parte dintre cărțile citite am scris aici, pe blog – impresiile mele de lectură sunt menite să vă trezească apetitul și să le citiți și voi. Despre altele, am amintiri în suflet și citate adunate într-o agendă. Am citit mult și online, bloguri, interviuri, diferite informații care mi-au fost necesare la un moment dat.

Pentru 2018, îmi propun să citesc măcar 2 cărți pe lună. Asta înseamnă 24 de cărți citite la final de 2018. Nu e foarte mult, dar e un obiectiv conștient. Vreți să vă alăturați acestui obiectiv? Dacă răspunsul este afirmativ, vă invit să îmi lăsați un semn aici sau pe pagina de FB a blogului, ca să pornim alături în această călătorie minunată.

Am învățat, anul acesta, că este foarte important să ai alături oameni care au obiective asemănătoare și că asumarea unui obiectiv devine cu adevărat serioasă când declari public unde vrei să ajungi.

Deci…:) Minim 24 de cărți citite pentru anul acesta!

Iată cărțile despre care am scris în 2017:

Rememorând postările anului trecut, îmi spun că aș fi putut scrie mai des. Dar, pe de altă parte, îmi dau seama că fiecare nou pas făcut m-a adus unde sunt astăzi.

Am cunoscut oameni uimitori, în realitate sau doar virtual – interviurile dragi de pe blog stau mărturie. Am pierdut și am câștigat, deopotrivă. Nu m-am dat bătută. M-am ridicat, de fiecare dată, după ce viața m-a pus la pământ.

Azi, îmi propun să nu mai uit DE CE îmi place lectura. Să nu mai abandonez cărțile și să îmi fac timp pentru ele, chiar și (doar!) 30 de minute pe zi. E vital. Pentru sănătatea mea mintală și pentru fericire.

Atenție! Iubirea pentru lectură dă dependență. Odată ce te-a prins „flama” aceasta, cărțile îți devin atât de utile, atât de aproape.

La mulți ani 2018! Să fii un an bun, cu lecturi minunate și oameni pe măsură!

2017 și după – acasă

Suntem aproape la final de 2017 și eu sunt acasă. Poate se poartă, în perioada asta bilanțurile, dar eu prefer să vorbesc doar despre ACASĂ. Cum e acasă pentru sufletul meu, cum ne-au fost sărbătorile și cum îmi doresc să fie anul ce vine.

Nu, eu nu cred că dacă spui Universului ceea ce îți dorești acesta îți va strica planurile. Pentru că o dorință, un vis pentru tine și cei dragi ție nu este un plan. Nu depinde 100% de tine, dar…să revenim la acasă, acolo unde începe totul.

Acasă este, pentru mine, mai mult decât un loc. Acasă este o stare, o căldură și o liniște pe care aș vrea să le pot lua cu mine, oriunde aș merge. Acasă este colțul de lume din inima mea, dacă aș vrea să dau o explicație mai poetică.

2017 a fost un an în care ne-am plimbat mai mult decât de obicei. A fost un an în care eu am ales, conștient și asumat, să investesc timp pentru mine și creșterea mea. Am fost la cursuri de afaceri și de dezvoltare personală. Am scos blogul în lume și am susținut un seminar de dezvoltare personală pentru curajoasele WAHMs (mame care lucrează de acasă) din Neamț. Am pornit pe drumul pentru o versiune mai bună a mea și mă țin, zâmbind, de plan.

Pentru mine, 2017 a fost un an în care mi-am reorganizat puțin prioritățile și, chiar dacă nu e ușor de înțeles pentru ceilalți, eu simt că sunt pe drumul cel bun și nu mă voi opri aici.

Da, au fost clipe pline de zbatere și de nebunie. Au fost zile în care am alergat, am jonglat cu tot ce aveam de bifat și m-am întrebat de ce nu ar putea fi mai ușor. Mi-am răspuns singură, evident și acum știu că fiecare mică sau mare luptă este aici pentru a-mi fi lecție. Și da, mi-am asumat faptul că le chem. 🙂

Am cunoscut oameni superbi, am trăit povești care m-au rupt în bucăți și am gustat emoții cum nu credeam că există pe lume.

Acasă sau hai-hui, în lume, am citit mai mult decât anii trecuți. Am crescut mult în puterea de a ierta și de a accepta oameni și idei diferite. Probabil m-am schimbat. Îmi place să cred că doar în bine.

Crăciunul acasă este cel mai mare dar pe care îl putem primi. Și nu doar în decembrie. Dacă în suflet porți tot anul căldura și seninul lui acasă, oricare loc în care te vor duce pașii va fi magic.

Pentru 2018, îmi doresc la fel de mult. Îmi doresc să rămânem sănătoși, să îmi trăiesc visul și să devin tot mai stăpână de timpul și pe veniturile mele. O să scriu în continuare, pentru că microbul acesta nu are antidot :P. O să citesc și în 2018 pentru că e un combustibil care mă încarcă potrivit, de fiecare dată.

O să iubesc mai mult și o să aștept mai puțin de la cei din jur. Cu siguranță vor mai fi și lacrimi, vor mai fi și clipe de tristețe, furii de moment și mici pași greșiți.

Voi ce planuri aveți pentru 2018? Pentru voi ce înseamnă acasă și ce anume duceți cu voi din experiențele acestui an?

Am pus aici doar câteva link-uri spre unele texte scrise anul acesta. Ele au fost mult mai multe și aș vrea sincer să aflu părerea voastră despre aceste texte. Știu că de multe ori, rezonăm cu anumiți oameni în clipe anume nimerite, lucru pe care îl spun și statisticile site-ului. O parte dintre voi ați poposit aici, în spațiul meu de acasă, căutând ceva nume. Poate ați găsit, sau poate nu… în 2018 aș vrea să vă cunosc, măcar pe o parte dintre voi.

Așa că, îmi doresc un 2018 mai liber, mai curajos și mai conectat. Iar textul meu de final de 2017 este mâna mea întinsă către voi 🙂

PS: Vă doresc zile pline de sens, alături de cei dragi. Fie că sunteți lângă șemineu sau la soare, să vă înconjurați de tot ce vă bucură și vă este de folos. La mulți ani, dragii mei!