Ultima sansa…ultima data…

Ascultam azi la radio un cantec frumos. Mi-a dat de gandit…”Last chance”….Ce as face, ce as spune daca ar fi ultima mea sansa?Daca maine sau peste o ora nu as mai fi in viata.Sau daca as fi pe punctul de a pierde iubirea ta?

As fi in stare sa renunt la egoism si sa iti spun?Sa iti spun, sa iti arat cat de mult insemni pentru mine?As gasi cele mai potrivite vorbe, cele mai intelepte atingeri….?As fi in stare sa iert tot ce ai facut, tot ce nu mi-ai spus, tot ce am mintit eu?As putea sa sterg tot raul cu buretele si as putea sa ma bucur de tine?

Imi place sa cred ca da.Imi place sa cred ca iminenta sfarsitului m-ar face mai intelepata, mai echilibrata, mai stapana pe mine.As vrea sa fie asa.

As vrea sa nu ajungem pana acolo ca sa fim altfel decat suntem.As vrea sa ma scutur de toate ideile preconcepute, sa ma iert de toate cate au fost si sa te sarut senina.As vrea sa o iau de la capat, cu tine de mana.

Si-atunci, de ce tremur cand imi spui ca iti doresti acelasi lucru?De ce ma cutremur cand ma rogi sa nu mai rationez pentru o secunda, sa simt…?

Cred ca ma alint.Si tu crezi la fel, nu-i asa?Crezi ca sunt un copil razgaiat care are impresia ca totul i se cuvine lui.Dar nu-i asa. Nu ti-am cerut niciodata sa ma iubesti, mai tii minte?Din contra, te-am rugat sa stai departe de mine.Te-am implorat sa nu ma vrei, sa nu iti legi sperantele de mine, de inima mea flamanda de iubire.Pentru ca ma cunosc.

Pentru ca vreau, iremediabil, mult.Vreau totul.Sunt in stare sa imi dau si viata pentru cel iubit.Sunt in stare sa suport orice vorba grea din partea celor „din afara” daca stiu ca seara, dupa ce „cade cortina” am sa adorm in brate moi, protectoare.Sunt nebuna de legat, dar cred ca in iubire nu exista reguli.Simt, instinctiv, dureros, obsedant, ca trebuie sa fie TOTUL sau NIMIC.Si imi asum asta cu toata seriozitatea de care sunt in stare.

Eu, dragul meu, sunt in stare sa trec mereu limita posibilului, sa trec orice limita umana impusa, sa fac orice sacrificiu posibil pentru iubire.

Asa sunt eu.Asta este seva ce-mi curge prin vene in fiecare secunda.Si ma hranesc din iubire.Si sufar, si ard, si ma mistui si ma nasc iar.Din iubire.Prin iubire.Pentru ca e tot ce conteaza.Nu stiu daca gresesc, poate ca nu merita oricine sa-mi pun sufletul pe tava asa…in vant, in vazul lumii.Dar nu regret.Chiar cand plang si rup orice contact cu cel/cea care schingiuieste inima mea.Nu regret.

Si stii de ce?Pentru ca ma intreb mereu: daca e ultima data….ultima sansa….ultima noapte….ultimul sarut….Si daca va fi vreodata, cand va fi ultima data, vreau sa stiu ca am jucat corect.Ca am dat TOTUL.Indiferent pe ce loc as iesi in clasament, am sa dau TOTUL.

Pentru ca asa-i in iubire.TOTUL sau NIMIC….Nu?

PS: Si daca totusi nu se va fi terminat….voi putea sa stiu unde am ramas. N-am sa uit vreodata cum te cheama, ce culoare au ochiii tai sau primul nostru sarut.Pentru ca esti unic.Si eu sunt unica.Si tot ce ne-am daruit unul altuia va trai.Pentru ca am dat TOTUL…Pentru ca ai dreptul sa pleci mai departe, e adevarat.Si tot ce ai va trai mereu cu tine.Cum zambeam…cum mi-ai atins mana….

O iubire mare, mare….

Raspuns la :

„Iubind în taina am pastrat tacere, Gindind ca astfel o să-ti placa tie, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigatoare visuri de placere. Dar nu mai pot. A dorului tarie Cuvinte da duioaselor mistere; Vreau să mă-nec de dulcea-nvapaiere A celui suflet ce pe al meu stie. Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi, Copila mea cu lungi si blonde plete? Cu o suflare racoresti suspinu-mi, C-unzimbet faci gindirea să se-mbete. Fa un sfirsit durerii… vin’ la sinu-mi” – Mihai Eminescu

As vrea sa viu la tine,/Dar urma ti-am pierdut,/Si nu mai am de cine/Sa-ntreb ce te-ai facut.

Si-as vrea macar o data/Sa pot sa-ti mai soptesc/Cu inima sfaramata/Ca inca te iubesc.

Dar stiu c-a mea dorinta/In veci nu s-a-mplinit/Si-n trista suferinta/Cu doru-mi voi muri.

Si totusi de la tine/Ne-ntors e al meu gand/Desi tu pentru mine/Pierdut esti pe pamant. – Veronica Micle

PS: Pentru ca sunt oameni „nebuni” care inca il citesc pe Eminescu.Pentru ca sunt inca suflete care „il simt” pe marele poet.Pentru ca sunt, exista, fiinteaza si „dau dependenta”, acesti oameni merita TOTUL.Multumesc!

Cum arata EA?

Incep astazi adresandu-ma tuturor celor care stiu de ce am scris/spus EA si nu, pur si simplu, ea. Nu trebuie sa fii de sex masculin ca sa poti vizualiza o EA perfecta sau macar o EA pe care sa ti-o doresti aproape. De aceea va intreb pe toti, cum arata EA?Aceea care va bantuie visele, care va asculta necazurile, care va „pacaleste” problemele cu un zambet, cu o vorba, cu o atingere?Cum arata iubita/sotia/sora/mama/bunica perfecta?

Cum arata acea persoana de sex feminin care este acolo, mereu acolo.Care stie ce sa spuna si ce sa faca pentru ca lucrurile sa se aseze in pozitia optima.Care are mereu pregatite pentru orice eventualitate, sfaturi intelepte, vorbe destepte si povesti cu talc.Exista asa ceva?Aveti vreo astfel de femeie prin preajma?

Eu as putea vorbi despre cateva DOAMNE din viata mea.As putea vorbi despre mama….pentru care am o adanca pretuire.A pus in mine si in sora mea toate gandurile, toate sperantele si toate eforturile ei.Ne-a dat tot ce „trebuie” pentru a iesi pui intregi, frumosi, cuminti.Ne-a jetfit anii ei cei mai frumosi si nu considera asta ca o renuntare.Mama…este si va fi mereu prima doamna pe care am cunoscut-o.

As putea vorbi despre „doamna invatatoare” pe care am iubit-o si dupa care am suferit crunt cand tumultul vietii ei de familie „mi-a rapit-o”.

As putea sa-mi amintesc zambind despre „doamna de istorie” – prima profesoara pe care mi-as fi dorit-o pentru totdeauna doar a mea.Am impartit ceasuri multe, in care eu vroiam sa descopar, cu sarg si stangacie uneori, TOTUL…iar ea, imi aseza in palma, in felii mici si doze echilibrate parti de istorie, de viata, de vis. Pastrez si acum cu drag „oracolul”(nota: caiet de amintiri din clasa a VIII-a) pe care i l-am intins tremurand, in prag de despartire si pe care mi l-a inapoiat cu ochii luminosi si un zambet dulce, larg.

As putea sa vorbesc despre femei pe care le cunosc zilnic.Nu stiu de fiecare data cum se numesc sau incotro va duce drumul lor (sau al meu, dupa ce ele pleaca) dar simpla lor prezenta ma atinge profund.Ca o adiere de vis, ca o atingere de aripa.Ca si cum nici nu ar fi aievea….

Insa, mai presus de orice, as vrea sa vorbesc despre o EA ipotetica.Pe care mi-ar place sa o iubeasca EL.Mi-ar fi asa drag sa pot fi EA pentru cineva anume.

EA….care e sincera pana la sange si sensibila pana la lacrimi.Care stie sa vorbeasca fara a articula vreun cuvant.Ea….care danseaza in ploaie si in ninsoare ca si cum nu ar vedea-o nimeni.Care zambeste celui drag si ochiii ii stralucesc atat de viu incat scanteierea lor lumineaza intreaga lui viata.Intreaga lui existenta.

Ea….care se ascunde cand sufera si isi alina durerea in vorbe mestesugit, insa le tainuieste o vreme, pana se cicatrizeaza si se pietrifica bine.Ea….care face totul mereu, intreg, pana la capat.

EA….care viseaza cu ochiii deschisi.Cu ochiii inchisi.EA care canta fals, insa zambind.EA care se trezeste frumos, care se rasfata frumos si se joaca ghidus.

EA care nu stie sa minta si nu vrea sa uite.EA care e in stare sa tina in viata relatii la distanta, indiferent de orice distnta, de orice uitare, de orice tradare.

EA care iarta repede si imparte mereu bucurie.

EA care invata pentru examene stand pe burta, in mijlocul camerei, cu parul prins si cu creionul in mana.

EA care iubeste ciocolata.Si frunzele.Si pomiii.Si copiii.

EA care il cauta pe EL mereu.Chiar cand sunt aproape de sfarsit.

EA care spune „Nu inchide ochiii, mi-e asa de dor de tine….”

EA….

Asa as vrea sa fiu.As vrea sa fiu EA pentru cineva.Sa fiu totul si toate.Pentru ca nu stiu sa cred decat in absolut.In iubire absoluta.In prietenie absoluta.In vis absolut.

Ma tem insa, ca nu sunt decat o ea comuna.Care se chinuie sa pastreze echilibrul dintre a da si a vrea.Ma tem ca sunt prea putin consecventa in ceea ce visez, in ceea ce imi doresc, in ceea ce construiesc.Ma tem ca nu stiu sa clipesc frumos, nu stiu sa fac „ochii dulci” si nu am invat nici pana acum „arta ascunderii ridurilor de expresie”.

Revin,deci.Cum arata EA?

BEBE

Vis de iarna

A nins.Iar a nins in orasul nostru.Si m-au bantuit in vis, imbratisari toata noaptea.Era chipul tau….dar nu era imbratisarea ta.Si nu erau nici ochiii tai.Insa nu ma puteam rupe din imbratisare…Si eram inlantuiti…. si ningea….

M-am trezit cu gandul departe.Iar sunt cu gandul departe…Si incerc sa adun, intr-un manunchi, tot ce simt.Tot ce as vrea sa-ti spun si nu am curaj.Tot ce as vrea sa stii si ma tem sa nu te sperie…

Ciocolata calda s-a racit de mult.Eu ma invart in lumea asta, nebuna, nebuna, nebuna…Tu unde esti?Cum sa te gasesc?

Ninge inca in orasul nostru.In orasul meu.La tine….

Dor si azi.SI LA FEL.MEREU.

Dor…..cu gust de ciocolata calda.

Memorii

Cum sa-ti fie dor

De umbra unui nor?

E -adevarat ca e atragator

Frumos si mare si impunator

Insa cu forta lui impunatoare,

Cand dormi, va sti sa te doboare.

Cum sa-ti fie dor

De umbra unui nor?

Cand ingerul din mine creste

Dupa un demon nou tanjeste

Iar demonul din tine tace

Si ingerului meu nu-i place.

Cum sa-ti fie dor

De umbra unui nor

Ce n-a vazut vreodata soare

Si n-a stiut decat ca doare

Si n-a simtit decat absenta

Intunecata penitenta?

Cum sa-ti fie oare dor

De umbra tandr-a unui nor

Acum, cand poti atinge clipa

Si poti rascumpara risipa?

Ei, uite ca ti-e dor, vezi bine

Si-arunci cu dorul dupa mine.

De mi-ar ajunge dorul dor

Sa pot sa iert, sa stiu sa zbor…

Si iar mi-e dor…

Cum se face ca ma napadeste dorul de tine duminca….Cum se intampla oare ca nu-mi ajunge niciodata timpul cu tine, nu-mi sunt suficiente vorbele si nu-mi sunt destule sarutarile, fie ele imaginare sau reale, grele…Nu stiu cat timp mi-ar trebui cu tine, sa ma satur de tot ceea ce esti.Poate nici daca ne-am inchide amandoi intr-o cutie de chibrituri – cum obisnuim sa alintam ideea de „casa noastra” – pentru o saptamana, nu ar fi destul.

Mi-e sete de tine cand nu esti aici.Ma scoti din sarite cand esti.Tanjesc dupa tot ceea ce imi spui, dupa ceea ce nu imi spui, dupa ceea ce faci, dupa ceea ce crezi.Ma alinti si ma alint si eu.Te privesc de fiecare data cu ochiii mari, plini de tine, de imaginea ta.Iti ghicesc forma chipului in vis si cand e aievea, in palma mea, raman uimita cat de mult ma pot insela in vis.Te-as putea picta in gandul meu insa, vezi tu, mi-e teama sa nu „nimeresc” exact nuantele si sa stric tot tabloul.

Am fost, cu tine de mana, prin lumi pe care nu le-am inteles atunci.Poate nu le inteleg nici acum pe deplin.Dar stiu ca totul se schimba, totul se transforma.Chiar si tu.Chiar si iubirea noastra.Si am invatat, dupa multe lacrimi si dupa multa lupta cu egoul meu, am invatat – m-ai invatat TU – sa nu mai sufar.Nu trebuie sa fie rau daca ceva moare.Orice moarte inseamna o noua viata, mi-ai spus.Si te cred.Azi, in sfarsit, te cred.

Mi-e dor de tine.Un dor echilibrat, lin, cald.Mi-e dor sa vii, sa cred.Dar nu e nici o moarte in joc.Nu am sa ma sting in absenta ta, ca-n alte duminici.Nu am sa daram totul, ca sa se faca mai repede luni, sa te stiu iar. Am „tot dreptul din lume” sa simt ca ….Te iubesc.Asa, pur si simplu.

Da, cuvinte mari in duminica asta, vei spune.Da, sunt mari.Dar simt ca azi le meriti.Simt ca ti le pot spune azi, fara sa astept nimic in schimb.Te iubesc si vreau sa simti iubirea mea mare.Nu astept nici un raspuns, nici un „si eu” firav, nici un „dar…”.E suficient sa stii tu ca asta simt.Ca asta am simtit mereu.Si daca iubirea se va rafina in timp, daca va deveni mai stralucitoare sau mai domoala, asta voi simti mereu.O iubire mare, ca un ocean albastru care fosneste uneori, care spune povesti si care asculta lacrimi.Te iubesc fara garantia ca simti la fel, ca vei putea vreodata sa-mi spui asta.Te iubesc fara sa iti cer dovezi si probe, fara sa te fac sa meriti iubirea asta.Te iubesc si din iubirea mea pentru tine se naste iubire pentru toti ai tai, pentru cei care te vad in fiecare zi, care te asculta cateodata, care te supara uneori.Te iubesc si iubesc tot ce te face sa cresti, sa te dezvolti, tot ce ajuta inima ta sa bata cuminte, in fiecare zi.

Te iubesc.Si azi.Si iar mi-e dor.Dar nu voi plange azi.Candva, citeam o carte „Duminica era ziua mea de plans”.Mi-a placut cartea, insa m-a vrajit titlul.Cred ca, ba nu, sunt convinsa ca DUMINICA E ZIUA MEA DE DOR.

Mi-e dor si azi de tine, deci.Si-n toate duminicile care au fost si care vor veni…. 

Crezi in miracole, iubire?

Pentru ca e un miracol cum nu ma usuc de dorul tau de cate ori te indepartezi…

Pentru ca e un miracol cat de departe esti si totusi, cat de aproape poti fi cand am cu adevarat nevoie de tine….

Pentru ca e un miracol cum ne-am intalnit noi doi, in lumea asta mare, in marea asta de suflete care ratacesc mereu in cautarea a ceva nedefinit, de cele mai multe ori…

Pentru ca e un miracol cat de frumos arat eu in ochii tai, chiar daca dimineata sunt ciufulita si boticul „persista” cand ma trezesc fara sa imi fi luat portia intreaga de somn.Si tu ma vezi frumoasa, proaspata si senina, ca o zi de primavara.

Pentru ca e un miracol cum ne gandim la acelasi lucru, punem mana pe telefon in acelasi moment, vorbim o vesnicie si dupa ce incheiem conversatie ne amintim ca mai e ceva care a ramas nespus.

Pentru ca e un miracol cum pot sa fac o boacana „tehnica” si sa-ti raman in continuare draga, chiar daca isprava mea te costa ore bune din timpul tau si-asa limitat.

Pentru ca e un miracol cum fac slalom printre toate darurile impersonale si banale care exista in lume si reusesc, de multe ori, sa-l aleg pe acela care te face sa arati ca un copil in fata darurilor de la Mosul.

Pentru ca e un miracol cum au trecut atatia ani de cand te cunosc, de cand „ne intalnim” si, dupa ce nu te-am vazut o zi, am „fluturi” in stomac in asteptarea ta.

Pentru ca e un miracol cum reusesc sa iti transmit caldura mainilor mele mici si albe, chiar prin manusi.

Pentru toate cate ti-am spus si pentru multe altele, pe care nu le pot verbaliza inca, eu cred in miracole.Eu cred ca IUBIREA adevarata nu moar.Nu stie sa moara.Eu cred ca ochii care nu se vad nu se uita, daca inima e treaza si rabdatoare.Eu stiu ca fericirea e facuta din lucruri mici, din secunde pe care ti le vei aminti mereu. Eu sunt convinsa ca ceea ce visezi, lumea pe care o imaginezi pentru noi este o lume frumoasa. Eu stiu ca as merge, de mana cu tine, pana la capatul pamantului.Nimic nu m sperie intr-atat incat sa iti dau drumul. Eu cred ca exista miracole.Si se intampla in fiecare zi.In fiecare loc.Pentru fiecare dintre noi.Trebuie doar sa ne deschidem inima si le vom vedea.

Eu cred in miracole.Iar cel dintai miracol al vietii mele esti TU.