Ghetute rosii….pentru zile cu ceata

Cand simt ca ma ratacesc prin lume, cand nu mai stiu cine sunt, cand sunt trista, cand simt ca totul e prea greu pentru umerii mei mici si albi….ma incalt in ghetutele rosii cu ciucuri. Ies in lume si infrunt ceea ce ma raneste!Imi spun ca sunt puternica, sunt frumoasa si merit sa mi se intample numai lucruri bune!

Oricat de greu mi-ar fi, zambesc.Ghetutele rosii imi dau o putere pe care eu le-o atribui doar lor.Si ele nu ma dezamagesc niciodata.De fiecare data, ma intorc increzatoare spre ele.Si imi regasesc aripile, si lumea.Si ma gasesc pe mine.Mai buna, mai sincera, mai sus.

Si trece greul.Asa ca, de-acum inainte, daca va este greu, puneti toate sperantele voastre intr-un obiect care va place, care va incanta!Acordati acelui obiect puteri magice, desi magia trebuie sa traiasca in voi mereu….

Acum, s-a raspandit ceata.Si eu sunt iarasi in zbor.Cu tot cu ghetutele cele rosii…..

„E fosta mea”….

„E fosta mea” – replica spusa de un EL unui prieten de acelasi gen, cu referire la o doamna/domisoara…..Ma socheaza nonsalanta cu care ajungem sa vorbim despre o iubire, dupa ce a murit.Totul devine o intamplare trecuta, incepem sa minimalizam ceea ce am simtit, sa il denigram pe cel care nu mai este (fraze gen „nici macar nu era asa grozav” sau „nu era o frumusete”), uneori devine asa de indepartat incat nici macar nu ii mai sti numele, data nasterii sau zodia.

Zambesc amar…De ce nu pot fi si eu asa?De ce sunt condamnata sa port mereu, dupa mine, o tolba de iubiri.Nu foste, nu pasagere.Ci doar apuse.Iubiri care m-au faurit asa cum sunt azi.Iubiri ce nu vor muri niciodata.Iubiri ce au, chiar si dupa ani buni, un chip, un prenume, un zambet….Nu port multe astfel de iubiri, dar cele care m-au bantuit pana acum, sunt puternice in timp, asemeni unei cicatrici adanc infipte in piele, „semn de buna purtare al unui joc ce s-a terminat cu lacrimi”.Pentru ca fiecare iubire de-a mea, indiferent cine i-a pus capat, s-a terminat, de fiecare data, cu lacrimile mele.Uneori amare….cand nu intelegeam de ce trebuie sa plece….de ce nu e EL acela….alteori, lacrimi sarate, victorioasa plecam eu, insa victoria avea gust de cenusa.Si plangeam pentru ca nu l-am putut face sa ma vada, sa ma cunoasca, sa ma aprecieze.

Port si-acum in inima primul sarut, prima atingere, primul baiat care mi-a sarutat mana alba si mica….primul martisor….primul ghiocel….Sunt parti din cea pe care cineva o iubeste azi.Parti din mine, care respira distinct, si uneori, fara sa imi lipseasca ceva anume din prezent, ma intorc la iubirile din urma, cele apuse, si le zambesc tainic, in vis.

Acum, imi place sa cred ca toate iubirile m-au implinit, m-au facut puternica si intreaga.Imi place sa cred ca de fiecare data, desi cu cioburi de vise in maini, am iesit din iubire cu fruntea sus.Senina.Increzatoare.Insa hotarata sa fie „mai bine” data viitoare, sa fiu mai buna,sa fiu mai sus, sa zbor mai inalt.Nimic, nici o durere, nu mi-a putut sterge din privire sclipirea de nebunie, „stelele din priviri”, cum zicea cineva drag.Mereu, fara tagada si fara masura, fara ratiune si, uneori, fara temei solid, am crezut ca undeva, dupa colt chiar…ma asteapta o mare iubire.Asteapta doar sa-mi usuc lacrimile, asteapta doar sa redevin senina si usor melancolica, si o sa imi sara in brate vioaie.

Cum sa poti vorbi despre cineva, o fiinta umana candva draga, ca despre ceva „fost”?revin la consternarea mea.Sau poate sunt doar eu „defecta” si ar trebui sa las trecutul sa moara.Sa uit cum se numea baiatul care mi-a furat primul sarut, sa sterg din memorie numele strazii pe care l-am cunoscut pe cel care mi-a „mancat ” aproape 2 ani din viata sau, mai mult, sa nu mai stiu zambetul celui pentru care am inceput sa scriu, din preaplinul unei iubiri impartasite si apoi negate.

Complicata dragostea asta!Norocul nostru ca nu ne „loveste” cu adevarat decat atunci cand o meritam cu adevarat. Ne gaseste din intamplare, credem noi, insa ea stie ca doar atunci o sa ii cedam fara lupta si vine, smechera, pas-pas, miseleste si ti se aseaza in poala si se alinta si mai fugi daca mai ai unde!…. 

Sunt bolnava de toate atingerile pe care le-am primit vreodata, sunt mereu avida sa daruiesc alte si alte alinturi stangace, iar inima mea ma condamna mereu la noi si nimicitoare razboaie. E parjol cand fluturi incep sa se zbarcoleasca gadilicios prin stomac.E prapad cand ma cuprinde dorul de ochiii pe care ii simt pandindu-ma de la departare.Si vreau mereu mai mult, mai profund, mai sus, mai adanca sa fie cicatricea iubirii.Cateodata obosesc si ma declar invinsa. Imi cer atunci dreptul la capitulare, imi cer portia de iubiri „comune” care nu ard, care nu taie, care nu spinteca si care nu invie.Insa, paradoxal, primesc doar o noua iubire grea.Care ma darama, ma sleieste de puteri.Si n-am stiut niciodata sa iubesc mai putin decat total, sa sarut doar un colt si sa imi doresc doar o secunda.Nu stiu sa vreau jumatati de masura.

Daca vreodata, ti se pare ca iau mai putin decat totul, daca ti se pare ca sunt calma si cuminte, mai gandeste-te odata.Imi adun doar forte pentru un nou atac.Imi strang puteri sa te apropii inca o data, de data asta definitiv.

Pentru ca, vezi tu, eu cred in iubire.Acea iubire mare, cu majuscula.Acea stare in care nu ai plasa de siguranta si nimeni nu te mai poate salva cand te duci in jos.Poate am sa-mi rup gatul intr-o zi, tot sarind in gol, iar si iar, convinsa fiind ca jos ma asteapta brate calde si protectoare.Sau poate…doar poate….ca intr-o zi, am sa gasesc ceea ce caut.Ceea ce cautam toti, dar nu recunoastem decat in soapta…Poate am sa gasesc IUBIREA.

Ma-ntreb atunci, ce imi voi mai dori?Ce gand ma va mistui si ce dor ma va insenina?

Restul…stii…

Dragul meu,

Incep un nou an.O noua zi.O nou etapa.O noua secunda a zborului meu.Inca te caut.Uneori, simt in jurul meu adierea firava a surasului tau.Ai fost aici…Oftez.Abia ai fost, dar eu…eu, ei bine, eu am venit prea tarziu.Asa mi-e dat mie.Sa te caut mereu.Sa te ghicesc in fiecare muritor ce imi saruta visele, sa te deslusesc prin ceata unor vorbe frumoase pe care unii mi le inchina, altii mi le soptesc si doar unii, cei mai „aproape”, mi le scriu cu degetul pe umar, sau pe frunte, sau pe coloana vertebrala.

N-au ajuns multi asa departe, sa stii.De fapt, ce spun eu aici?Aproape nimeni n-a ajuns acolo.Tara fagaduintei, parca te aud spunand si zambind.Poate ca da.Poate ca eu sunt doar atat: o fagaduinta, o promisiune ca exista iubire inca.Un legamant  ca nu-i totul pierdut, ca paradisul e ascuns bine, dar ca exista.Nu sunt vreo frumusete rapitoare.Mai grav insa, nu ma cred nici macar interesanta. Stiu insa, cu siguranta fructului aproape copt, ca ma poti atinge usor…ca vei vrea apoi sa imi gusti buzele, sa imi mangai gatul alb….sa ma vezi alintata si ciufulita dimineata, ca vei tresari la gandul ca iti pot adormi in brate si asa, fara nici o aparare, fara false gene si fara rimel cu sclipici, sa vezi cum visez frumos, cum zambesc in vis, cum zambesc si totul in jur se face lumina. Si iti vei dori sa fie numai noapte, sa te bucuri de somnul meu si nimeni sa nu se apropie.

Caci vezi tu, orice vraja se rupe.Orice minune dureaza o vreme…Dar, nu!Nu te speria….eu nu pot fi ucisa asa usor. Nu ma darama o privire urata, nu ma clatina un om care-mi arunca in fata injurii nederepte.Da, vor curge rauri de lacrimi.Am sa oftez, am sa ma ascund in perne, in mijlocul oceanului, am sa ma revolt….Si iar va fi sa fie soare.Si iar am sa zambesc frumos.Ca un copil cand ninge.Ca un cantec trist, care nu stie sa se opreasca.

Poate nu sunt echilibrata si poate ard mereu, cu o intensitate pe care nu o poti suporta in fiecare zi.Poate gresesc sa jelesc toate frunzele ce mor toamna, poate sunt nebuna sa aplaud primul ghiocel si poate ca imi voi gasi sfarsitul intr-o noapte cu luna plina, cand pur si simplu, nu pot decat sa visez cu ochiii deschisi.Atunci, vai, renunt la orice aparare.

Poate ca am vise nastrusnice, poate sunt prea firava sa pot salva oamenii si florile si pomiii si raurile si iarba, mai ales iarba.Dar nu-mi ucide credinta ca iubirea nu moare.Iubirea nu moare niciodata.Si cata vreme va fi un gram din ea, fie cat de mic, fie cat de departe, cata vreme un gand de-al tau ma tine strans, nu am sa mor niciodata.

Am sa renasc in fiecare dimineata,vie, senina, alba.Verde.Ca ziua de azi.Ca ziua de maine, ca ceasul in care am sa te pot atinge.Chiar daca suntem la milioane de ani distanta.Chiar daca vremi si neguri si razboaie si moarte….tot am sa te stiu recunoaste.

Si dupa toate astea, dupa tot viforul, cand se va fi facut primavara, cand vei fi strigat soarelui ca ma vrei…Fara sa stii ca ma cauti, fara sa stii ca-ti lipsesc, fara sa crezi ca-i mai mult decat mangaierea vantului…am sa vin. Si ma vei simti aproape, asa cum nu credeai ca ne e permis.Ma vei simti a ta, ca mana in brat si vei simti cum vibrezi de viata mea.Si am sa te stiu alinta in feluri pe care le vom inventa noi.Si-atunci, vom sti ca e vreme de iubit. E vreme de cantec si vreme de senin in priviri si-n sange.

Pana atunci, zambesc celor care incearca sa vada ce e dincolo.Plang uneori, in marama colorata si toti rad, ca la o gluma buna.Imi tin pletele aproape, ca sa nu poata ghici nimeni sarutul ce l-ai ascuns dupa ureche.Pana atunci, arat ca un om care n-are nimic de pierdut si care nu vrea sa castige.

Senina si azi, iubita si maine, a ta mereu.Te sarut dulce.Dragul meu drag, e tarziu in lume.Insa pentru noi nu-i nici macar inceputul.Inca nu-i vremea noastra.Dar fii pe pace!Va fi vreme de pace, si vei stii sa nu ratacesti drumul catre PACEA TA.

Inca aici, inchid ochiii lenes.Tu…stii.Tot ce trebuie, stii.Si nu-i decat o farama din ceea ce port mereu, prin lume, pentru tine. Azi insa, ti-a trebuit mai mult.O vorba in plus, o tacere in minus.

Dragul meu drag, nu uita ce stii.Restul….ramane.Intotdeauna.Restul….il stii si ti-e de ajuns.

Departe de tine

Am sa plec departe.Pentru totdeauna.Undeva unde nu vei putea sa ma gasesti.Undeva unde nu te voi lasa sa ma mai impaci. Am sa plec…Ai sa vezi, acum chiar am sa plec!

Si o sa uiti.O sa fie mai bine.Nu ai nevoie de mine…Tu poti salva lumea si iti ajunge. E suficient sa te salvezi tu, sa iei cu tine „marea ta intelepciune”.Restul nu conteaza!Chiar nu mai conteaza….

Drum bun, sper sa fie totul asa minunat pe cat vrei tu!

Iti spun de o vreme ca nu mi-e bine.Ca ma tem, ca ma scutur de frigul pe care il aduce usa deschisa pe care o aplauzi.Si iti tot spun.Tu insa, astepti sa ma „calesc” de la frig.Sa mi se ingroase pielea, sa imi creasca blana si colti.Astepti sa ma transform, sa devin mai razboinica, mai curajoasa, mai neinfricata, mai putin amorfa si mai deloc ceea ce sunt.Ceea ce am fost intotdeauna.Si daca eu, asa cu toate penele mele, nu-ti sunt de ajuns, de ce sa stau?De ce?

Am sa plec, pentru ca locul meu nu mai e aici.Nu stiu cu certitudine unde e, insa nu aici.Unde ma chinui sa devin ceva ce nu sunt.Ceva ce nu cred ca vei putea iubi vreodata.Ceva ce nici macar nu cred ca as putea atinge cu buricele degetelor.Am sa plec, si-am sa caut un loc unde ceea ce sunt sa fie.Sa poata fi, in pace si in tihna.Pentru ca nu mai am un loc langa tine.Nu-i nimic.Nu vreau sa iau nimic cu mine, poti opri tu totul.

Fie ca blana si coltii sa iti tina de cald, sa iti tina de dor, sa iti tina de dragoste, sa iti tina de tandrete.Pentru ca eu nu voi fi decat departe.Departe de tine…

Cu tine, eu.

Astazi m-am trezit cu tine.In gand.Stiu ca am visat,dar totul era atat de real, incat…dupa ce am deschis ochii, puteam simti inca parfumul imbratisarii tale.Ma intreb daca tu stii.Daca stii toate astea.Zambesc unui gand dulce, cuminte.Totul pare sa fie legat de tine, uneori.Alteori, insa, mi se pare ca viata ta, viata mea, vietile noastre, sunt impartite in „portii egale”,atent selectionate, notate si cantarite.O parte zambet.O parte lacrimi.O parte asteptare. Un gram suflet.Un gram ego.Un gram materie.

Poate ca suntem doar un experiment.Undeva,mai sus de noi, exista o forta, o entitate, o sau un CEVA care are raspunsurile.Nu chiar pe toate, ce-i drept, pentru ca ne ramane mereu liberul arbitru.Deci, uneori, putem iesi din „coordonatele normale”.Si deviem.Asta nici macar nu inseamna ca gresim.Ci doar ca facem altceva, altfel.Ca suntem liberi sa luam viata asa cum credem de cuviinta in acea clipa.Si cateodata stim exact ce trebuie sa facem , sa spunem. Ce cale sa alegem sau ce barca sa luam. E drept, ca ne putem rataci oricand.

Insa astazi, vreau sa cred ca lumina nu se va stinge.Azi vreau sa trag aer adanc in piept si sa imi spun „Vei fi bine.Trebuie sa crezi ca vei fi bine”.Sunt un om puternic, am sa merg dupa lumina si chiar daca ma voi impidica, chiar daca imi voi juli genunchii si voi murdari hainele de praful drumului, in the end, va fi drumul meu.Cel pe care l-am ales si care, stiu sigur, ma va duce acolo unde trebuie sa ajung.

E devreme in gandul meu.Merg de ceva timp pe drum si sunt singura.Insa este undeva cineva care ma asteapta.Daca sunt cu adevarat norocoasa, am sa ajung la timp.Si lumina cea alba imi va veghea pasii intr-acolo.Asa cum a facut-o mereu.Asa cum stiu ca trebuie sa fie.Am sa inchid ochii, am sa strang la piept speranta si voi fi iar acolo.Acolo unde esti, acolo unde e locul meu….

Te-am visat si stiu ca esti bine. Imi amintesc tot ce mi-ai spus, tot ce nu mi-ai spus inca, dar cel mai tare ma incanta amintirea a ceea ce simteam.Noi.Fiecare in parte si impreuna, la un loc.N-am uitat.N-am cum sa mai uit.

Sunt cu tine.Mereu.Cu tine, eu.

Un nou an, sperante noi…

A inceput un nou an.Ma incearca ganduri noi,sperante noi, visuri noi.Simt ca se vor schimba multe.Imi doresc sa fie schimbari in bine, as vrea sa am puterea sa le fac sa fie schimbari pozitive.Am sa fac asta, nu-i asa?

Anul asta, vreau sa fiu mai deschisa la lucruri noi.Vreau sa fiu mai sincera cu ceea ce simt, imi doresc si pot indeplini.Vreau sa imi permit sa ma bucur de oamenii extraordinari din viata mea.Vreau sa citesc mai mult.Vreau sa zambesc mai des.Vreau sa iert mai repede.Vreau sa cred in vise,in idei. Vreau sa imi vad prietenii mai des, sa le ascult vorbele si sa le sorb fericirile.

Anul asta, vreau sa invat sa ma inalt spiritual.Vreau sa inteleg ce mi se intampla si de ce.Vreau sa incerc totul si sa aleg doar ceea ce imi ajuta, pentru drum.Pentru ca simt ca ma pregatesc de un drum.De o devenire, de o transformare. De o metamorfoza care azi, ma depaseste.Insa, imi doresc sa o pot accepta.Sa o pot imbratisa, fara rezerve si fara intrebari.

In 2010, vreau sa am un suflet mai curat, o inima mai buna, sa privesc totul cu ochii mari si plini de iubire.Va fi cel mai frumos an, pentru ca il voi face de neuitat.Va fi un an benefic, pentru ca voi sti sa il merit astfel….

LA multi, multi ani!

Fie ca anul ce trece sa fi fost doar o parte din viata ta, cititorule.Sa il pastrezi in inima ta ca un an al unor incercari, dar sa nu te fi speriat duritatea lui.Fie ca anul ce vine sa iti aduca atat cat poti duce, sa te bucure si sa te modeleze sa fii mai bun, mai sincer, mai cald, mai aproape, mai deschis, mai senin.Fie ca oamenii dragi sa iti fie alaturi, sa va veseliti si sa cresteti impreuna, sa fiti sanatosi si sa puneti la care „planuri marete” pe care sa le duceti la indeplinire cu gand curat si chip zambitor!

La multi ani!Bine ai venit 2010!Bun ramas, 2009!