Departe de tine

Am sa plec departe.Pentru totdeauna.Undeva unde nu vei putea sa ma gasesti.Undeva unde nu te voi lasa sa ma mai impaci. Am sa plec…Ai sa vezi, acum chiar am sa plec!

Si o sa uiti.O sa fie mai bine.Nu ai nevoie de mine…Tu poti salva lumea si iti ajunge. E suficient sa te salvezi tu, sa iei cu tine „marea ta intelepciune”.Restul nu conteaza!Chiar nu mai conteaza….

Drum bun, sper sa fie totul asa minunat pe cat vrei tu!

Iti spun de o vreme ca nu mi-e bine.Ca ma tem, ca ma scutur de frigul pe care il aduce usa deschisa pe care o aplauzi.Si iti tot spun.Tu insa, astepti sa ma „calesc” de la frig.Sa mi se ingroase pielea, sa imi creasca blana si colti.Astepti sa ma transform, sa devin mai razboinica, mai curajoasa, mai neinfricata, mai putin amorfa si mai deloc ceea ce sunt.Ceea ce am fost intotdeauna.Si daca eu, asa cu toate penele mele, nu-ti sunt de ajuns, de ce sa stau?De ce?

Am sa plec, pentru ca locul meu nu mai e aici.Nu stiu cu certitudine unde e, insa nu aici.Unde ma chinui sa devin ceva ce nu sunt.Ceva ce nu cred ca vei putea iubi vreodata.Ceva ce nici macar nu cred ca as putea atinge cu buricele degetelor.Am sa plec, si-am sa caut un loc unde ceea ce sunt sa fie.Sa poata fi, in pace si in tihna.Pentru ca nu mai am un loc langa tine.Nu-i nimic.Nu vreau sa iau nimic cu mine, poti opri tu totul.

Fie ca blana si coltii sa iti tina de cald, sa iti tina de dor, sa iti tina de dragoste, sa iti tina de tandrete.Pentru ca eu nu voi fi decat departe.Departe de tine…

Cu tine, eu.

Astazi m-am trezit cu tine.In gand.Stiu ca am visat,dar totul era atat de real, incat…dupa ce am deschis ochii, puteam simti inca parfumul imbratisarii tale.Ma intreb daca tu stii.Daca stii toate astea.Zambesc unui gand dulce, cuminte.Totul pare sa fie legat de tine, uneori.Alteori, insa, mi se pare ca viata ta, viata mea, vietile noastre, sunt impartite in „portii egale”,atent selectionate, notate si cantarite.O parte zambet.O parte lacrimi.O parte asteptare. Un gram suflet.Un gram ego.Un gram materie.

Poate ca suntem doar un experiment.Undeva,mai sus de noi, exista o forta, o entitate, o sau un CEVA care are raspunsurile.Nu chiar pe toate, ce-i drept, pentru ca ne ramane mereu liberul arbitru.Deci, uneori, putem iesi din „coordonatele normale”.Si deviem.Asta nici macar nu inseamna ca gresim.Ci doar ca facem altceva, altfel.Ca suntem liberi sa luam viata asa cum credem de cuviinta in acea clipa.Si cateodata stim exact ce trebuie sa facem , sa spunem. Ce cale sa alegem sau ce barca sa luam. E drept, ca ne putem rataci oricand.

Insa astazi, vreau sa cred ca lumina nu se va stinge.Azi vreau sa trag aer adanc in piept si sa imi spun „Vei fi bine.Trebuie sa crezi ca vei fi bine”.Sunt un om puternic, am sa merg dupa lumina si chiar daca ma voi impidica, chiar daca imi voi juli genunchii si voi murdari hainele de praful drumului, in the end, va fi drumul meu.Cel pe care l-am ales si care, stiu sigur, ma va duce acolo unde trebuie sa ajung.

E devreme in gandul meu.Merg de ceva timp pe drum si sunt singura.Insa este undeva cineva care ma asteapta.Daca sunt cu adevarat norocoasa, am sa ajung la timp.Si lumina cea alba imi va veghea pasii intr-acolo.Asa cum a facut-o mereu.Asa cum stiu ca trebuie sa fie.Am sa inchid ochii, am sa strang la piept speranta si voi fi iar acolo.Acolo unde esti, acolo unde e locul meu….

Te-am visat si stiu ca esti bine. Imi amintesc tot ce mi-ai spus, tot ce nu mi-ai spus inca, dar cel mai tare ma incanta amintirea a ceea ce simteam.Noi.Fiecare in parte si impreuna, la un loc.N-am uitat.N-am cum sa mai uit.

Sunt cu tine.Mereu.Cu tine, eu.

Un nou an, sperante noi…

A inceput un nou an.Ma incearca ganduri noi,sperante noi, visuri noi.Simt ca se vor schimba multe.Imi doresc sa fie schimbari in bine, as vrea sa am puterea sa le fac sa fie schimbari pozitive.Am sa fac asta, nu-i asa?

Anul asta, vreau sa fiu mai deschisa la lucruri noi.Vreau sa fiu mai sincera cu ceea ce simt, imi doresc si pot indeplini.Vreau sa imi permit sa ma bucur de oamenii extraordinari din viata mea.Vreau sa citesc mai mult.Vreau sa zambesc mai des.Vreau sa iert mai repede.Vreau sa cred in vise,in idei. Vreau sa imi vad prietenii mai des, sa le ascult vorbele si sa le sorb fericirile.

Anul asta, vreau sa invat sa ma inalt spiritual.Vreau sa inteleg ce mi se intampla si de ce.Vreau sa incerc totul si sa aleg doar ceea ce imi ajuta, pentru drum.Pentru ca simt ca ma pregatesc de un drum.De o devenire, de o transformare. De o metamorfoza care azi, ma depaseste.Insa, imi doresc sa o pot accepta.Sa o pot imbratisa, fara rezerve si fara intrebari.

In 2010, vreau sa am un suflet mai curat, o inima mai buna, sa privesc totul cu ochii mari si plini de iubire.Va fi cel mai frumos an, pentru ca il voi face de neuitat.Va fi un an benefic, pentru ca voi sti sa il merit astfel….

LA multi, multi ani!

Fie ca anul ce trece sa fi fost doar o parte din viata ta, cititorule.Sa il pastrezi in inima ta ca un an al unor incercari, dar sa nu te fi speriat duritatea lui.Fie ca anul ce vine sa iti aduca atat cat poti duce, sa te bucure si sa te modeleze sa fii mai bun, mai sincer, mai cald, mai aproape, mai deschis, mai senin.Fie ca oamenii dragi sa iti fie alaturi, sa va veseliti si sa cresteti impreuna, sa fiti sanatosi si sa puneti la care „planuri marete” pe care sa le duceti la indeplinire cu gand curat si chip zambitor!

La multi ani!Bine ai venit 2010!Bun ramas, 2009!

Chiar daca…by me

Imi rasuna in suflet de cateva zile ceva versuri „cat sunt de singur si de piezis, Doamne”…Nu traiesc nicio drama, pentru cei care se intreaba.Nu sunt deprimata si nu imi doresc, in secret, sa se intample ceva sa „ma inghita pamantul”.Nici macar trista nu cred ca sunt.

Imi e dor de tine.Ma doare gandul de dor.Si, da, acum, abia ACUM, sunt pregatita sa spun ca nu vreau sa fiu fara tine.Poate m-am obisnuit cu tine sau poate ca m-ai „drogat cu zambetul tau” atat de des, atat de convingator , incat  nu mai stiu sa fiu in lipsa ta.

Si ma intreb unde esti.Ba nu, stiu unde esti.Ma intreb ce faci.Ba nici asta nu ma intreb. Probabil ca faci bine.Esti ok.Sper.Imi doresc sa fii bine, sa fii in siguranta, sa fii acolo unde e inima ta.Offf,nu te incrunta la mine!Nu ma certa,stiu ca inima ta este….si aici.Ca o parte din ea sunt eu.Si tu nu esti aici.

Dar daca ai murit si ma astepti pe undeva, prin zapada?Daca nu imi spune nimeni asta si eu sunt prea „nebuna de dor” ca sa simt ca nu mai esti?Ma chinuie gandul asta.Trebuie sa ma linistesc, imi soptesti la ureche. „Era o metafora, iubito”.Asta e ultima suflare de-a ta pe care o pastrez inca in timpane.In rest, franturi de vorbe.Firimituri de cuvinte.

Si o caldura, o pace pe care doar tu poti sa mi-o dai.Chiar daca…nici macar nu vreau sa verbalizez ceea ce urmeaza.Nu vreau sa spun tot ce urmeaza dupa.Nu vreau sa stiu si nu imi doresc sa ma obligi sa o fac.

„Intoarce-te cand dorm” canta Chilian.Si mi-e dor.Asa de dor ca nu pot plange.Si nu pot ofta.Privesc in gol.Si mi-e dor.Taios, tragic, final dor de tine. Acum, in clipa asta, as da orice chiar si pentru tacerile tale, pentru acele „raspunsuri in doi peri” cum le numesc eu, pe care mi le oferi mereu, darnic si senin.Nu-i drept.Nu-i corect sa imi fie asa de jale, asa de toamna, asa de vant si tu sa nu te incumeti sa ma salvezi.Un semn, un vis…Macar un vis…

Hai, vino…Tare-s singur si piezis….Candva, eram singura, cu tine.Si nu imi lipsea nimic.Dar azi, ma intreb…

Vino, chiar daca…..Indiferent cum, doar vino.Si am sa spun.Am sa tac.Am sa cred.Vino, iubire…

Azi a fost zi scurta, „repede”

S-a facut repede vremea de plecat.S-a facut repede noapte.O sa se faca repede maine.

Ce-i cu lumea asta?Toti sunt obsedati de viteza, de a face totul cat mai repede si mai „necomplicat”?Totul trebuie sa fie usor, fara complicatii….

Eu protestez.Eu vreau sa cresc incet.Sa fac o minune sa traiesc fiecare secunda cu tine de 2-3000 de ori.Sa mananc lucrurile care imi plac si sa simt inca gustul lor.Sa raman cu visele frumoase chiar dupa ce s-a facut dimineata.Sa ascult muzica ce ma fascineaza, in tihna, fara „fast forward”.Sa imi vad prietenii si sa vorbim mult, sa nu numar in minute,impulsuri, kilometri, lei sau euro prezenta lor.

Vreau sa ma bucur de fiecare gand despre viitorul meu.Viitorul meu cuib, viitorul meu sot, viitorul meu cuib, viitorul meu job. Nu vreau sa uit repede si sa sterg durerea cu buretele prin cine stie ce procedura miraculoasa.Vreau sa simt lacrimile, daca ma vei face sa plang.Asa cum vreau sa mi se faca dor, daca vei pleca vreodata.Asa cum vreau sa te astept daca te vei simti „nevoit” sa te intorci.

Vreau sa pictez peretii sufletului tau cu vorbe, cu vise, cu amintiri.Si nu voi accepta un „deadline” pentru asta.Vreau sa zambesc oamenilor care ma iubesc, fara ceas, fara minutar si mai ales fara condica.

Vreau sa iert cand e nevoie, sa sufar daca „se impune”, sa jelesc daca voi simti nevoia, sa fiu alintata cand am chef, sa scriu mult, despre orice.Si vreau sa imi raspunzi.Fara sa conteze ca esti acolo, ca nu e „nimic logic de raspuns”.Vreau sa imi construiesc, piatra cu piatra, floare cu floare, casa pe care o vad un cuib al iubirii noastre, o ascunzatoare a tuturor gandurilor pe care le port prin lume de atata vreme.Vreau sa respir aerul bradului de Craciun, sa te sarut lung, la cumpana dintre ani, fara sa-mi pese ca ne „priveste cineva” sau ca „incurcam circulatia”.

Eu vreau toate astea.Vreau sa stii si tu. Pentru ca toate „manualele de comunicare” care isi propun sa elucideze misterul „de ce barbatii nu le asculta pe femei” ma indeamna sa spun clar si concis ceea ce vreau.Se pare ca barbatii ar fi niste fiinte partial dezvoltate care nu se pot concentra pana la capatul propozitiei ( cu exceptia unor anumiti barbati si a unor anumite propozitii care implica un alt fel de activitate) si al caror vocabular nu poate percepe toate cuvintele (inventate sau nu) pe care le folosesc femeile.Asa ca am declarat clar si tare ceea ce vreau. Si, mai ales, se pare ca am facut-o public.

Ai o gramada de avantaje.Daca uiti ceea ce am spus/vrut/solicitat/debitat, poti revedea „doleanta”.Mai mult, poti cauta in dictionar, in timp real, toate cuvintele pe care, din diverse motive, nu le intelegi.Mai ramane doar sa intelegi mesajul.Ca intreg.Rupt din context, separat de vorbe.MAi ramane sa surprinzi esenta(Ai grija ca, saraca esenta, e tare agitata si poti sa o ratezi, daca nu te „misti natural”!!!).

Nu te grabi.Ai tot timpul din lume, in fond, asta si spuneam.Ca nu vreau sa fac nimic „repede, pe fuga, fara complicatii”.

Vezi tu, mie imi plac lucrurile complicate.Capul meu nu poate sa perceapa ceva simplu.Se incapataneaza sa nu functioneze cand e vorba despre solutia cea mai facila, cea mai comoda.Pu si simplu, se blocheaza.Si nu mai pot decat sa citesc pe display SYSTEM ERROR.Ar trebui sa stii ca asa un mesaj nu e bun.Nu e bun deloc.E chiar grav.Asa ca, in concluzie, nu te grabi.

Nu e simplu ce vreau eu.Dar nici tu nu faci parte din specia de „subdezvoltare masculina”, nu?Ar fi prea simplu sa fie asa.Sa fie barbatii asa.Sau nu.Sa fie barbatii din jurul meu asa.

Numar zile…oameni…iubiri.Numar.

Numar zilele pana cand va fi 2010.Numar secundele pana se face „ceasu” de plecat de la munca si de mers acasa. Numar orele pana cand ai sa vii.Numar bataile inimii pana cand ai sa ma auzi, ai sa ma crezi, ai sa ma stii….

Numar oamenii care imi zambesc.Numar oamenii care devin mari si buni si frumosi in sufletul meu.Ii numar, uneori, si pe cei care s-au dus la cimitir.Si nu se mai intorc niciodata.Numar ….unu,doi, trei….zece…..

Numar iubirile care se nasc,mor.Se transforma.Se topesc.Numar iubirile pe care le ning nori, apoi le bate soarele in cap.Numar cat mai am pana la implinire, desi…habar n-am cum voi recunoaste asta.Eu numar inainte.Mereu.Constiincioasa, ca un scrib.Ca un mic invatacel care invata sa numere, sa adune, niciodata sa scada.

Si pentru ca toate numerele trebuie sa fie cu mine, le tot plimb prin oras.Prin lume.Le car, le scap din brate cateodata.Sunt grele, vei spune.Mai ales pentru un om asa mic.Dar eu vreau sa fiu om mare.Asa ca numar.Si imi iau munca foarte in serios.Si numar mereu.

Tu ma intrebi mereu totalul.Atata tot.Cat da la urma, asta este tot ceea ce vrei sa stii.Prea multe cifre strica, e parerea ta.Ca si cum tu planifici ceva, un mare buget de clipe, de ani, de trairi.Si eu, personal de executie, trebuie sa muncesc sarguincios.Sa fiu corecta si exacta.Sa stiu totul, la virgula, la punct.Sa „functionez ceas”.Deci, numar.

Si azi, si maine.Eu numar.Bine macar ca ninge si copacul meu zambeste.Ti-am spus ca am un copac?!.A fost primul meu prieten cand mi-am luat in primire postul de „numarator sef subaltern executant”.Si eu l-am parasit intr-o zi.Dar m-am intors apoi.El nu uitase.Si acum, dupa atata vreme, copacul meu nu ma minte niciodata.

Eu numar si el stie sa ma aline.Sa ma alinte.Copacul meu crede ca fac o munca importanta, inventez cine stie ce mare antidot pentru vreo boala cumplita.El ma vede mare si curata si imi zambeste ca si cum as fi centrul unui univers enorm.Dar eu stiu ca nu sunt.Si numar.

Numar.Azi,maine, ieri.Tu, eu,el.NOI.Noi?Dupa asta nu stiu ce urmeaza.Cred ca asta e ultimul numar.Dupa NOI nu mai exista nimic.E doar vid.Si eu numar, pana ajung la noi.Copacul zambeste.Eu numar.