Bolile copilăriei în corp de adult – Partea a II-a

Continuăm aici epopeea începută zilele trecute, cea în care am ales să redau cât mai fidel un episod (lung și plin de neprevăzut pe care l-am trăit cu puiii de om, traversând împreună bolile copilăriei.

Marți, ora 10

După ce am trecut de nopțile nedormite, de plânsul nocturn, de refuzul mâncării și de febră, cum scriam aici, ajung într-un final, la pediatru. Unde nu mai fusesem niciodată, pentru că am reușit să ne descurcăm până acum (la 3,5 ani, respectiv 1,4 ani) fără experiența sa. E drept, m-am bazat pe sfaturile medicului de familie cu competență în pediatrie și experiență de peste 30 de ani în tratarea puilor, dar și pe abordarea homeopată, nou intrată în viața noastră, dar tolerată foarte bine.

Pediatrul verifică, printre alte aspecte, pielea copilului și descoperă mici bubițe pe corp, pe față, pe tălpi și în gât. Primim diagnostig – herpangină, o variantă a bolii gură-mână-picior – și câteva metode prin care să ajutăm corpușorul să facă față acestui asalt. Bun, deci nu e nimic grav, îmi spun! Prin bolile copilăriei toți trecem, sperăm să nu existe complicații. Mergem înainte, cu răbdare și curaj.

Dignostic – herpangină. Tratament simpluț și ușor, fără antibiotice. Principala grijă este să hidratăm copilul. Bun….Dorm pe mine, nu mai știu cînd am mâncat ultima dată așezată la masă, în liniște. Dar e în regulă.

Puiul mare merge la grădi, deci doar cu unul motorizat și bubos casă e floare la pampers. Bun.

După ce adorm puțin, cât cel mic se relaxează alergând bunica maternă pein casă descopăr că…. mă doare și pe mine gâtul. Lasă că trece. Miere de albine, propolis, tantum verde.

Se face iar după amiază și revine în sânul familiei puiul cel mare. Și mult plimbat. După ce mă pune la curent cu ultimele năzbâtii de la grădi, bifăm și un mic puseu de febră. Al meu, evident. El, puiul de om, e bine mersi. Cel mic cere hotărât ȚIȚI. Doar asta. Apa nu e bună. Și, de fapt, dcă mă uit bine la mine, observ că virusul de la piticul mic m-a atacat și pe mine.

Minunat! Nici nu se putea mai bine. Doar… bolilele copilăriei n-au interdicție la adulți, nu? Sigur eu fac o formă ușoară, ne imunizăm și după câteva zile trece, vom fi mai bine ca niciodată. Vorbesc la telefon, pe rând, cu medicul de familie, cu homeopatul și cu pediatrul. Urmez și eu același tratament. Tantum verde, Aerius, badijonaj cu ceai și bicarbonat. Super. Toată lumea se pregătește de nani.

Yuhu! Parcă aștept momemtul acesta de vreo 200 de ore. După o noapte de somn bun, lucrurile vor arăta mult mai bine. Și mai clare. Doar că…. ceva nu e în regulă….

Oooo….Minunat. Se pare că sunt atît de obosită încât nu pot adormi. Și bubele astea minunate sunt atât de urâte. Și parcă mi s-au umflat puțin mâinile. Și pielea e roșie. Iar eu sunt într-o stare de agitație ca niciodată. Bine că toată lumea doarme.

Cât o fi ceasul?

Să număr oi, parcă așa îmi spunea mama în copilărie. 1, 2, 3…….100…..256…..400…. Cred cănu merge.

Merg la pipi.

E DOAR ora 2. Bun. Beau o gură de apă și adorm sigur. Bine că puiul mic doarme și cel mare sforăie. Pisica toarce liniștită. Soțul meu visează frumos. Numai eu stau și număr…. efectele ADEVERSE de pe prospectul la Aerius.

Ha, ha, ha!

Deci scria. Dificultăți în adormire. Și agitație. Și reacție cutanața trecătoare. Rar se întâmplă. Doar… 1 caz din 10000 de administrări. Să râd sau să plâng.

Bine măcar că sunt atât de… specială….nu?

Bolilele copilăriei vin și trec, puiii de om se fac mari, pleacă de acasă și uiți câte nopți i-ai vegheat. Bine măcar că doarme lumea. Așa, pot să mă enervez/stresez/panichez singură. E dimineață și e așa liniște…De-aș putea să adorm puțin. Măcar să dorm. Să nu mai simt minunatele efecte adverse. Asta e cea mai tare chestie – cum să faci, frate, astfel de reacții alergice la un antialergic?

Cât e ceasul? Nu mai văd. Cred că dorm, curând. Aaaa, e doar 5. La 6.30 sună alarma soțului. Pe care o aud eu prima, îl trezesc pe el să o oprească și dacă nu sunt într-o poziție imposibilă, mai adorm puțin. Sau nu. Că maimuțica mică este îndrăgostită de melodia telefonului, se ridică în fund și începe să danseze.

E miercuri deja. Doi crai au ieșit pe ușă și cel mic mai picotește puțin. Bun! Mă așez și eu lângă el pentru câteva minute, mai fur puțin  somn. Zis și făcut. Mai dorm exact… 7 minute. Sună telefonul. Evident, până ajung să îl opresc, nu mai sună. Tot la fel de evident, când ajung înapoi în pat, puiul mic, bubos dar vesel e gata pentru o nouă zi.

Să mă pun deci pe schimbat copilul, pregătit micul dejun, jucat, pus de pâine, sortat rufele pentru spălat. Ce atâta somn? Las că vine ea noaptea…

PS – Totul e bine când se termină cu bine. Am scăpat, cu toții din această provocare. Tati nu s-a pricopsit cu virusul. Cred că îl așteaptă pe următorul.

 

 

 

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *