Takeda Club Piatra Neamt – o familie la antrenament

Sâmbătă trecută, pe 25 noiembrie 2017, am asistat, cu mic şi mare, la cea de-a doua competiţie de kumite pentru Matei – Cupa „Ştefan cel Mare”, ediţia a V-a.

Invitaţia oficială, pe pagina de FB a evenimentului sună aşa:

Clubul Musashi Piatra Neamț , Renshi Gabriel Mares, 6 DAN KYUSHOSHIN JU JUTSU, invită toți iubitorii sportului din Piatra Neamț la competiția anuală de interes național Cupa „Ștefan cel Mare” Ju Jutsu . Competiția, aflată la a V-a ediție, va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 9.

Competiția propriu-zisă se desfășoară în stilul JU JUTSU TRADIŢIONAL JAPONEZ și cuprinde următoarele probe: KUMITE (luptă), KATA (exercițiu de luptă imaginar cu unul sau mai mulți adversari), KOBUDO ( exercițiu de luptă cu arma tradiționale japoneze) și AUTOAPĂRARE (tehnici reale de luptă între doi sportivi).

În pauză, cluburile participante vor prezenta exerciții și tehnici demonstrative specifice fiecărui stil. Intrarea pentru public este liberă.

Matei face karate (kumite) cu shihan Ionel Ioniţă, într-un minunat club – Takeda – şi fiecare dintre „tigrişorii albi” cum sunt numiţi a lucrat mult şi a depus eforturi serioase pentru a se prezenta cât mai bine la această competiţie.

Spun zâmbind că Takeda Club este o mare familie şi mă bucur mult pentru că puiul meu de om are parte de aceste experienţe.

Cum aşa, vor întreba unii dintre voi, poate…Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, voi începe cu începutul.

Copii fiind nici eu, nici soţul meu nu am făcut sporturi. De nici un fel. Aşa au fost vremurile atunci, atât s-a putut face în condiţiile respective şi sunt convinsă că ne-ar fi prins bine sau, măcar, ne-ar fi ajutat ca astăzi să vedem viaţa puţin altfel.

Când domnul soţ a prins „gustul” fotbalului, m-am bucurat pentru el, dar nu am înţeles pe deplin cât de mult contează o astfel de activitate. 🙂 Până când nu m-a prins şi pe mine „virusul” sportului. Mă duc zâmbind la orele de pilates şi sunt mândra că, mai nou, vine şi mama cu mine 🙂

Când Matei l-a cunoscut pe sensei (nu ştiu dacă dânsul îşi mai aminteşte, dar era 1 iunie şi rawissanta Cristina  a găzduit în spaţiul ei frumos ateliere „meşterite” împreună cu câteva membre ale comunităţii Work at Home Moms – filiala Piatra Neamţ, al cărui coordonator local sunt). Atunci, Matei şi Ionel Ioniţă au interacţionat pentru prima dată. Din partea vărsătorului meu sensibil şi extrem de prezent a fost un fel de… coup de foudre, adică potrivire perfectă. Pentru că şi-a dorit să facă parte din trupa tigrişorilor.

De atunci, am trecut deja prin muuuulte antrenamente. Ne-am cumpărat kimono, am început să deprindem, cu paşi mici, rigorile acestui sport şi am descoperit Takeda Club – o familie care creşte, se antrenează şi râde împreună.

La prima competiţie, cea de la Bucureşti, am avut îngrozitor de multe emoţii. Dovada stă şi vocea mult schimbată din înregistrarea luptei. Acum, m-am bucurat să descopăr că puiul de om ce va avea 6 ani peste mai puţin de 3 luni s-a maturizat mult. Este mai stăpân pe el, pe ceea ce simte şi este. Deşi a fost înfrânt, a reuşit să se bucure de luptă şi a privit cu ochi critic evoluţia lui, după meci.

Marea bucurie pe care am trăit-o este sentimentul apartenenţei la clanul Takeda. Fiecare luptă a fost urmărită cu sufletul la gură de marea de părinţi şi copii. Fiecare victorie sau înfrângere a fost resimţită ca într-o familie şi cred că acesta este un super dar pentru fiecare dintre noi.

Ca în fiecare familie, mai există discuţii în contradictoriu. În condiţii de stres, se mai ridică tonul şi e posibil ca unele orgolii să iasă uşor ciufulite. Dar… ca în toate familiile smart, totul e bine când se termină cu bine. 🙂

Fiecare nou antrenament este un nou prilej de socializare, de a îmbunătăţi tehnicile de lucru şi de a „lucra” la relaţiile cu prietenii de la karate, cum le zice Matei.

Ştiu că luna cadourilor nu a început încă, dar să spui MULŢUMESC, sunt recunoscător şi eşti important pentru mine nu are nevoie de o lună anume.

Aşa că… Mulţumim frumos, shihan, pentru toată implicarea şi sufletul depuse în marea familie Takeda! Eşti „tată” nu doar pentru copiii care îţi poartă numele, ci şi pentru cei care, de-a lungul timpului, ţi-au trecut prin mâini. Sunt sigură că, peste ani, îşi vor aminti cu drag de clipele acestea, indiferent de drumul pe care îl vor alege!

 

Agresivitatea la copii. Copilul meu cel mic loveste/musca!!!

Stiti deja ca sunt fan al articolelor scrise de Dr. Laura Markham si ca sunt abonata la noutatile de pe site-ul ei: http://www.ahaparenting.com . Astazi, o traducere dupa postarea : Agresivitatea la copilul cel mic. Coaching_Big_Sibs_When_the_Younger_Child_is_Aggressive

Cum sa il invat pe copilul meu de 5 ani sa reactioneze cand fratele cel mic (19 luni) se manifesta cu agresivitate, lovindu-l? Am citit deja articolele despre cum trebuie sa reactioneze parintele si aplicam deja, dar exista si momente in care copiii se joaca fara mine supraveghindu-i.  Vreau sa ii ofer copilului meu de 5 ani „uneltele” necesare pentru a reactiona potrivit cand are de-a face cu agresivitatea celui mic. 

Cel mai adesea, copiii invata din experienta pe care o oferim noi: ca mod de actiune mai mult decat ca explicatii. Deci, daca reactionezi cu calm si empatie (in caz de agresivitate a unuia dintre copii) catre copilul cel mic (clar deranjat de ceva/cineva), copilul cel mare va invata sa faca acealasi lucru.
  Evident, nici pentru parinte nu este intotdeauna usor sa isi pastreze calmul. Mai ales daca adultul este ingrijorat privind modurile in care agresivitatea copilului mic poate afecta relatia dintre cei doi frati: darama constructiile din cuburi, smulge masinutele din mana celui mare in timpul jocului sau strica jocul, pe neasteptate. Si, mai mult, daca puiul de om mic il raneste cu adevarat pe cel mare, este deplasat sa astepti ca primul nascut sa reactioneze empatic. Nu fara exercitiu si asistenta din partea ta.

Din fericire, poti lucra, in timp, cu rabdare si iubire la aceste reactii si la dozarea lor corecta, in functie de situatie. Cu alte cuvinte, copilul cel mare va rezista impulsului de a-l inghionti pe cel mic, dar isi va lua jucariile si se va retrage intr-un colt linistit/in alta camera. Este acelasi comportament ce poate fi observat la catelusi: cand agresivitatea jocului celorlalti devine suparatoare, se indeparteaza. Astfel, copilul cel mic va invata, pe propria piele, consecinta naturala a comportamentului sau: ramane singur, fara partener de joaca. (Nu ma intelegeti gresit, nu recomand in nici un caz ca parintele sa ii lase pe copii sa isi rezolve singuri conflictele cand puiul de om de 19 luni se poarta cu agresivitate. Daca adultul va pleca, este foarte posibil ca panica abandonului sa ii cuprinda pe amandoi copiii, fiecare dintre ei simtind ca sunt lasati singuri in fata „inamicului”. Rolul fratelui mai mare este unul destul de important si aceasta relatie se dezvolta in timp, organic).

Arme pentru a lupta cu agresivitatea

1. Ofera un exemplu pozitiv. Catre copilul mic: „Au, asta a fost dureros! O sa stau departe de manutele astea nervoase… Cred ca esti tare suparat! Poti sa imi spui ce doresti/care este problema? Oh, vrei sa te joci cu masinuta cea rosie? Okay, poftim. Eu pot folosi masina albastra. Vezi, nu este nevoie sa lovim, sa folosim agresivitatea. Trebuie doar sa imi arati ce anume doresti.”

2. Invata/explica. „Fratele tau cel mic loveste pentru ca este ingrijorat ca altfel nu va primi ceea ce isi doreste. El este foarte mic si atunci cand este suparat, este greu pentru el sa foloseasca cuvinte (si sa nu fie agresiv). Daca el va fi sigur ca vrei sa il ajuti, nu va mai lovi pentru a obtine ceea ce isi doreste. Asa ca, daca il asiguri pe fratele tau ca il intelegi, el nu va mai fi agresiv cand devine suparat.

3. Empatizeaza, Observa si Ofera rezolvarea problemei  – „Este greu/dureros cand fratele tau loveste, imi dau seama ….Apreciez faptul ca incerci sa fii rabdator cu el ….. si vad ca el vrea neaparat sa se joace cu masinuta rosie. Imi inchipui ca te plictisesti sa te joci mereu cu masina portocalie, asa e? Iti multumesc pentru ca esti atat de intelegator. Cand incepe sa te deranjeze cu adevarat, spune-mi. Vom gasi, impreuna, o solutie. Poate vom avea nevoie de inca o masina rosie, ca fiecare sa aiba una.”

4. Ofera cuvintele potrivite.  Nu iti crea asteptari nerealiste in privinta copiilor tai! Copilul cel mare nu va sti exact ce anume sa ii spuna celuilalt, ceea ce inseamna ca, in absenta cuvintelor, este foarte probabil sa foloseasca agresivitatea. Ofera-i, in mod repetat, „instrumentele” verbale utile: „Ii poti spune fratelui tau simplu ‘Hey, ma jucam eu cu acea masina. Nu smulgem jucariile. ” In timp, prin repetitie, copilul va ajunge sa isi insuseasca aceste replici.

Cele mai utile instrumente

5. Joaca/Repeta scenariul  intr-un mod amuzant, astfel incat copilul cel mare sa isi aminteasca usor cum sa procedeze intr-o situatie tensionata. De exemplu, folosind jocurile fizice, ii poti arata copilului cum sa isi „prabuseasca” adversarul pe canapea fara a folosi agresivitatea si fara a lovi. Nu uita sa ilustreze scenariul cu mult umor! Foloseste texte simple si da instructiuni clare „Nu! Nu lovim!” + retragerea din calea „taifunului” mic si solocitarea prezentei unui adult care sa medieze scena, indepartand agresivitatea.

6. Stabileste limite. „Creierul fratelui tau este in continua crestere, asa ca, nervos fiind, nu ii este mereu usor sa isi stapaneasca pornirile agresive. Invata mereu, avem rabdare cu el. Si cel mai usor mod in care il putem invata este sa ii aratam cum procedam noi. Cum ne controlam emotiile si cum alegem sa nu lovim. Nu este niciodata in regula sa lovesti pe celalalt, indiferent ce ar face. Indeaparteaza-te ca sa nu te poata lovi si striga un adult, in ajutor: ‘Mama, Tata, avem nevoie de tine!”

7. Apara. Ai mereu grija sa oferi un spatiu copilului mai mare pentru a lucra in liniste, fara a fi deranjat de catre cel mic. Este posibil sa se bucure sa se joace impreuna cu cel mic, dar nu te astepta sa faca acest lucru in timp ce este concentrat la „treburile” lui. Aseaza undeva un coltisor pentru cel mare pentru a le permite ambilor copii sa stea in aceeasi camera, cel mic poate desena, construi sau face puzzle.  Sau ia in bucatarie/alta camera pe cel mic impreuna cu cateva jucarii pentru a oferi celui mare o pauza de la statutul de „fratele cel mare si intelegator”. Este foarte bine cand cei doi se pot juca impreuna in armonie, dar principala preocupare a copilului mare trebuie sa fie dezvoltarea proprie si distractiile specifice varstei, nu jobul de „babysitter” pentru cel mic. Daca aceste nevoi nu sunt implinite suficient, nu te poti astepta sa manifeste empatie si rabdare fata de fratele mai mic.

8. Asigura-l ca esti alaturi de el – Spunei „Cateodata stii cand fratiorul tau este suparat si urmeaza sa devina agresiv, nu-i asa?  De obicei, asta inseamna ca simte, pur si simplu, nevoia sa planga. Asa ca, te rog, fa-ma atenta cand observi asta, iar eu voi veni sa il ajut sa faca fata acestor sentimente.”  Este extraordinar cand ii poti oferi copilului mai mare uneltele potrivte pentru a face fata agresivitatii, dar acest lucru poate fi coplesitor pana si pentru un adult. Nu lasa povara aceasta pe umerii copilului tau!

Probabil ca ti-ai dat deja seama ca nici unul dintre sfaturile de mai sus nu vor functiona daca puiul de om cel mare se „lupta” cu rivalitatea dintre frati, nu-i asa? Fiecare copil are nevoie de timp unul la unu cu fiecare parinte – este o „gura de aer proaspat” in care se simt auziti, intelesi, apreciati pentru ceea ce sunt. Este util sa ii reasigurati periodic de rolul special pe care fratele mai mare il are pentru cel mic : cum cel mic il vede pe cel mare ca un model de urmat. Dar, mai presus de orice, este foarte important sa transmiti si sa demonstrezi ca nimeni, niciodata nu va ocupa locul lui in inima ta, ca nu vei inceta niciodata sa iti iubesti primul nascut, indiferent ce s-ar intampla (sau pe cine ai avea in brate).

*****

Agresivitatea intre copii este un tablou care ne lasa, de multe ori, total nepregatiti. Nu stim cum sa reactionam si nu e usor sa alegi de partea cui sa fii. Din fericire, citind raspunsurile dr. Laura Markham la scrisorile parintilor care se confrunta cu astfel de probleme, imi dau seama ca nu trebuie sa adopti nici o tabara, dar sa imparti empatie si iubire. Exact atat de simplu, sau nu? 🙂

 

Despre intarcare blanda, cu dragoste

Timpul trece si amintirile incep sa se se estompeze. In calea uitarii, voi lasa cateva urme pe hartie. Voi pastra cu mare drag cele cateva fotografii facute de-a lungul timpului, alaptandu-mi puiii de om. Si aceste randuri/ganduri despre intarcare blanda – dupa ce s-a produs, la puiul mare si inainte de 🙂 – la puiul mic.

Intarcare sau intamplare ?

 

Copilul numarul 1 a fost dorit, asteptat, purtat si evident, alaptat. De la primele cateva picaturi de lapte  pana la 23 de luni. Dupa primele 10 luni de viata, am revenit la munca, plecand pentru 6 ore de langa ele. Citind si informandu-ma, m-am gandit, cu teama, la intarcare. Nu a fost sa fie si m-am bucurat enorm. Puiul de om papa lapte bun de la mami si povestea de dragoste a durat pana cand, dintr-o coincidenta, a trebuit sa plec pentru o noapte de acasa (prima noapte pana la acea data departe de puiul de om). Eram deja insarcinata cu piticul in 4,5 luni si alaptam inca.

Revenind din calatorie, profitand de oboseala si agitatia specifica (breasfeeding aggitation??? cauta LINK/explicatii), eu nu i-am mai oferit sanul piticului si el nu a mai cerut. Asa s-a produs blanda intarcare atunci, acum 4 ani.

Dupa 6 luni de la acest eveniment si aproximativ 1 luna de la nasterea puiului mic, Matei (avea aproape 2 ani jumate) a cerut si el san, odata cu bebe. Prima data am fost luat total pe nepregatite, nu ma asteptam sa isi doreasca asta si nu am reactionat nicicum. A trecut momentul si eu nu am dat curs cererii lui. M-am tot muncit cu gandurile si vinovatia, nu stiam cum sa ii explic si, urmatoarea data cand mi-a cerut (dupa cateva zile), am zis da.

Tandem dupa intarcare

 

Am continuat sa imi alaptez copiii, in tandem pana cand cel mare a renuntat singur. Avea aproape 4 ani cand s-a intamplat asta. Nu statea mult la san, ca timp, cateva secunde doar si nici foarte des, dupa revenirea la san – poate de cateva ori pe luna, cateva secunde. Era, cu siguranta, o revenire plina de dragoste in locul care credea/spera ca ii apartine doar lui. Am pastrat din perioada respectiva cateva fotografii cu ambii copii razand, cu ochiii sclipindu-le jucaus.

A trecut repede perioada desi acum, calculand, imi dau seama ca a fost aproape 1 an jumate.

Nu pot spune ca mi-am dorit neaparat tandem. Nici ca m-am temut de el. Am citit, insarcinata fiind cu bebe numarul 2 si mi-am inchipuit cum ar putea fi. Dar eram deja obosita si nu mai aveam rabdare. Imi amintesc razand ca, in serile in care cel mic are in burta si cel mare la san, imi spunea razand ca laptele are alt gust. Citisem ca schimbarea gustului laptelui in sarcina poate duce la intarcare, dar puiul de om nu parea a fi deranjat. Cred ca mai tare l-a enervat faptul ca nu mai curgea la fel de mult/repede ca inainte.

Pana la intarcare

Copilul numarul doi are 2 ani si 9 luni. Este inca alaptat. Merge in colectivitate de la 1,5 ani. Mananca, rade, vorbeste si se joaca asemeni altor copii, alaptati sau nu.

Suge inca noaptea. Refuza orice in afara sanului cand este bolnavior si multumesc cerului ca am trecut usor peste varsat de vant, herpangina, crocobauri alimentari, febra, otita, etc.

De curand, am lipsit de langa el aproape 1 saptamana, timp in care nu i-am lasat lapte stors. „Toata lumea” care ne „incurajeaza” de pe margine sa renuntam si-a manifestat speranta ca puiul sa uite. Sa nu mai ceara si eu sa nu ii mai ofer, la intoarcere.

Nu am vrut sa se sfarseasca asa. Nu pentru ca vor ceilalti. Alaptarea si finalul ei – intarcare – sunt chestiuni care ne privesc exclusiv pe mine si pe fiul meu. Nu inteleg de ce ar trebui sa caut aprobarea (fie ea si tacita!) anumitor persoane pentru alegerile mele.

Da, am obosit si imi doresc, uneori, chiar imperativ, o pauza in care sa pot sa fiu singura stapana a corpului meu. Nici nu mai numar cati ani au trecut (deja!) in care am fost cuib/hrana + alinare si nu numai. Mi s-a demonstrat ca pot sa imi iau cate o pauza fara sa afectez iremediabil puiul de om.

E o perioada atat de frumoasa si mi-e atat de drag sa il simt langa mine cum adoarme, cum se culcuseste si cum se alinta/alina la san… Sigur, peste ani, o sa imi amintesc, mereu cu mare drag despre aceasta perioada.

Nu, nu cred ca alegerea mea este neaparat un exemplu. Este rezultatul a ceea ce am simtit si experimentat alaturi de copiii mei. Am citit, m-am informat si ales asa cum ni s-a potrivit noua. Am ales sa spun aici, deschis, aceasta poveste, tocmai pentru ca nu imi este rusine de o astfel de alegere. Imi apartine si mi-o asum.

Daca doar o singura mama va prinde curaj ca „se poate” si va deveni mai increzatoare in fortele sale, daca o singura poveste despre alaptare si intarcare va aduce bucurie si liniste unui cuplu mama-copil, atunci, efortul meu nu va fi in zadar.

Despre somn și cosleeping – variații pe aceeași temă

Mi-am tot propus să scriu despre obiceiurile de somn, despre ritualurile și multele modificări ce au avut loc la acest capitol în viața noastră. Din două motive – 1. pentru că sunt muuuuuuuuuuuuuuuulte mămici (și tătici, probabil, undeva în peisaj) exasperate de un anume ritual de somn al copilului din dotare care se întreabă în gând, apoi în fața prietenelor, apoi, mai vocal, pe grupuri de susținere sau în scrisori către „specialiști” CÂT MAI DUREAZĂ și 2. ca să nu uit eu (și implicit familia mea) ce drum lung am parcurs (pentru că DA, și eu am momente în care simt să nu mai rezist cu X situație de somn).

Bun! Dacă am clarificat scopul postării despre somn, să purcedem la derulat firul poveștii

Momentul O – Doi adulți și-o… pisică  Botez Mir 003

Odată, demult, am fost noi doi. Și pisica. Era defapt, un EL birmanez, dar din motive de ușurința a exprimării, vom păstra titulatura pisică. Era suficient loc pe canapeaua extensibilă pentru toți trei. Pisica avea când și când preferințe, dar locurile rămâneau oarecum aceleași. Burtica cu bebe nr. 1 a început să crească, la fel și numărul excursiilor nocturne la baie, așa că m-am mutat, pentru o vreme, la marginea patului. De unde îmi era mult mai ușor să mă rostogolesc jos, ca să fim înțeleși. 🙂

 

După câteva zile în care pisica a dormit cu domnul proaspăt tătic, am revenit și eu pe baricade aducând cu mine un pui de om. Urlător și, se pare, destul de indiferent la schimbarea zilei în noapte și invers. Pentru că jucam deja în deplasare (la mama! evident 🙂 ), am folosit recuzita din dotare – două paturi single și un coș de răchită arătos, cu drag cumpărat și amenajat pentru prințul moștenitor.

nani in cosulet

Maximul perioadei a fost și rămâne pentru eternitate noaptea în care la masa de ora 2-4, tati se împleticește artistic între cele două paturi single, încercând să înțeleagă de ce plânge copilul, de ce eu – tânara mamă convalescentă – cer insistent să îmi fie adus copilul să îl hrănesc și, cel mai important, DE UNDE ȘTIU CĂ PUIUL DE OM PLÂNGE. Acum râd, ai râs și tu, citind. Numai puiul de om știe însă de cât efort vocal a fost nevoie cu această fericită ocazie.

Odată ajunși acasă, 3 oameni (2 mai mari și unul mai foarte mic) și o pisică, ne-am reevaluat comportamentul de somn. De ce? Pentru că mi se părea pierdere de vreme să mă tot plimb cu copilul între coș și patul mare. Habar nu aveam pe atunci de cosleeping, de beneficiile lui și de alte asemenea. Dar am simțit, instinctiv, că locul puiului de om este lângă mama sa. Odată ce am descoperit cât de ușor se liniștea un pui de om în acest nou aranjament, am putut să ne bucurăm mai mult de somn bun, odihnitor, toți 3, pardon, 4. nani cu tati

Momentul T+1 – Cosleeping de voie 

Așa se face că ne-am bucurat unii de prezența altora și în patul mare. Mami și bebe dormeau mai mult și mai des. Tati doar câteodată. Vremea trecea, Făt Frumos creștea, patul nu-i mai ajungea. Încă de la început, locul lui a fost la mijlocul patului, având la dreapta pe mama și la stânga pe tata. Pe măsură ce forțele creșteau, a învățat să escaladeze pe câte una dintre laturi, ajungând până aproape de margine. Evident, se baricada portița de alunecare, se trăgea copilul de câte un picioruș dolofan înapoi în pat. Cândva, pe traseu, s-a cumpărat și una bucata pat de bebe (cadou de la bunicii paterni, de altfel) și s-a prelungit astfel câmpul de acțiune. Îmi amintesc zâmbind cum, după primele zile cu patul cel nou, lipit patului mare, asemănător unui pătuț special de cosleeping, încă mai căutai locul de la mijloc, la căldură, dintre mami și tati. Iar eu ajungeam, spre dimineață, să dorm cu jumate de corp în patul mic și alb, în timp ce tu îi dădeai trezirea omului muncii cu câte un călcâi strategic în obrazul plin de vise.

Când bebe numărul doi și-a făcut simțită prezența în burtică, a revenit în peisaj perna de alăptat, pe care am folosit-o, cu maxim succes, ca protecție de mâini și picioare în locuri sensibile. Ziua, fura pisica somn de voie încolăcită în pernă, seara cine apuca. nani 2 copii

La vremuri noi, obiceiuri noi de somn 🙂 Odată cu venirea în noua căsuță, pentru că tu erai deja mărișor și ne puteam înțelege, ai preferat, pentru o vreme și ghidat cu infinită dragoste de mine, să dormi în patul tău, dar dezlipit de patul mare. Stăteam lângă tine până adormeai, citeam povești, făceam conversație (mai mult sau mai puțin adormită) și apoi mă strecuram (vorba vine, că nu poți strecura decât ceva micuț 😛 ) în patul mare, lângă tati și/sau pisică.

Momentul T+2 – Somn de voie

Deși nu a trecut mult timp în care tu ai dormit separat de noi, părinții tăi, recunosc sincer că mi se făcea tare dor de tine! Da, erai aproape și până la plecarea mea la maternitate, nu a existat decât o noapte în care am stat departe unul de altul, parcă nu mai era la fel! Da, m-am bucurat să mă pot întinde în patul mare fără nici o grijă, dar mi-a fost bine și cu tine în coasta mea!

Cât eu am fost plecată să îl aduc pe fratele tău pe lume, tu, primul meu născut, ai rămas cu tati și cu bunicii. Știu că ai fost iubit, drăgălit și mereu în centrul atenției lor, dar mie mi-ai lipsit. Atât de tare încât am resimțit amalgamul de emoții inerente de altfel, post naștere, cu mult mai mult decât la propria ta venire pe lume. Poate pentru că nu te-am putut vedea deloc în timpul acesta… Poate pentru că îl priveam pe puiul mic, liniștit, dulce și alb, și mă duceam în timp înapoi, când tu erai doar un pui de om. Poate așa e normal să fie…o mamă cu mai mulți pui nu e completă decât avându-i pe toți alături.

Momentul T+3 – Fiecare cu locul și partenerul de somn

Odată cu venirea noului membru în familie, un nou ritual de somn s-a instaurat. După poveste, drăgălit și învelit de noapte bună, tati adoarme copilul mare și mami pe cel mic. Fiecare echipă doarme în camera ei. Am hotărât astfel pentru ca plânsul celui mic să nu îți deranjeze ție somnul. Zis și făcut. După vreo 3 săptâmâni, iarăși am schimbat ritualul. Pentru că tu, pui de om, deși ai (deja!) 2,5 ani, vrei să dormi cu mami. Așa că mami a ajuns să doarmă cu doi copilași – unul mai mișcăreț, altul mai puțin (încă). Plânsul lui bebe mic nu pare să te deranjeze, mami are câte o mână și jumătate de corp gata să alin(t)e pe fiecare dintre cele două minuni. După încă vreo săptămână, și tati renunță la porția de somn liniștit din camera băieților și vine în patul nostru mare-mare, numai bun să cuprindă toată iubirea și tot frumosul din lume.

Am rearanjat camera 🙂 Patul mare și patul mic au redevenit prieteni. Noi ne-am hotărât, încă o dată, să nu grăbim ritualul de somn. Încă o dată, mi-am propus să am încredere în voi, copiii mei, că îmi veți arăta cum este potrivit să creștem împreună și cum să ne bucurăm, alături, de toate clipele frumoase.

nani de voie

Momentul T+4 – Eu dorm cu bradul

Nu mai făceam nici un plan. Am decis să îți las ție frâiele, când vei fi pregătit să dormi în patul de copil mare, în camera băieților, o vei face. Mă bucuram de mirosul de copil dormind, visând. De pielea fină și de mânuțele căutându-mă prin așternut. De înghiontelile pline de zâmbet și de râsul din vis. Era bine. Cred că aș fi putut dormi și într-un deget, câteodată. Și a venit momentul împodobirii bradului. Și seara, tu, pui de om (3 ani și 10 luni) ai hotărât să dormi cu bradul. În camera băieților. Aproape că nu-mi venea să cred. Nici nu știam sigur dacă să mă bucur sau nu. Te-am lăsat să alegi tu. Și iată, clipa a venit.

Ai primit poveste de noapte bună, ai primit asigurarea că mama va veni dacă vei avea nevoie de ea. Și mama a venit, în primele 3-4 seri, de câte 3 ori. Adormeam cu tine și mă trezeam când eram solicitată dincolo, de fratele tău mai mic (1 an și 6 luni). Și iată că a trecut aproape o lună de când dormi separat de noi.

Au urmat câteva zile în care ai dormit iar lângă mine. În sufletul meu, cum ne place nouă să spunem. Și a fost exact așa cum îmi aminteam.

Aseară, iar ai cerut să dormi în camera ta. Probabil, cumva, se apropie momentul în care vei dormi tot mai des dincolo. Și e bine. Ți-e bine să fii tu stăpânul acestei decizii.

Glumeam spunând că o să dormi în patul nostru până pleci la facultate 🙂 Știam că nu va fi așa.

Deci, dragi părinți care vă întrebați, cât mai durează…. Există un final. Vă spun și eu, și povestea noastră. Vă poate spune fiul meu care a adormit până la 20 de luni aproape exclusiv la sân (și DA, eu m-am întors la muncă la 10 luni împlinite ale puiului), care a dormit până la 2 ani și ceva plimbat în brațe (atât la somnul de prânz, cât și la cel de seară), care a dormit cu părinții până la aproape 4 ani și apoi a început să CEARĂ singur, DIN PROPRIE INIȚIATIVĂ, să doarmă singur sau să rămână peste noapte la bunici, fără noi, părinții lui.

Cred cu tărie că fiecare etapă este unică. Încă o dată spun, clipele trec atât de repede, copiii se fac atât de repede mari, se transformă… și noi rămânem în urmă, cu gustul dulce al secundelor ce s-au dus. Sau cu gustul amar al regretelor că nu ne-am bucurat destul, că nu ne-am ascultat mai des și mai mult sufletul și copilul. Că nu ne-am bucurat mai mult, mai adevărat de aniii aceia frumoși, fără griji majore, fără probleme de viață.

Tu ce alegi? Să zâmbești amintirii sau să te încrunți regretului?

 

Scutece textile – câte cumpăr? cum le spăl? (II)

După ce am lămurit câteva noțiuni generale  despre ceea ce numim scutece textile (sau refolosibile), să trecem la partea practică a scutecitului textil.

  1. Câte scutece textile îmi trebuie?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Ei bine, să o luăm cu începutul. Numărul scutecelor textile necesare are în vedere câteva considerente (variabile de la caz la caz, după cum vei vedea). Așa că nimeni nu îți poate spune cu exactitate câte scutece textile îți trebuie ȚIE pentru COPILUL TĂU. Vestea bună este că poți să adaptezi stocul pe parcurs, în funcție de nevoi, preferință și buget. Ca mamă ce scutecește textil de aproape 4 ani ( am cumpărat primele scutece refolosibile însărcinată fiind cu primul meu copil, după cum scriam aici, continuând acum cu bebe nr. 2 (probabil până la trecerea la oliță și renunțarea la scutec), pot spune că este preferabil sa cumperi câte 1-2 bucăți din fiecare tip care consideri (înainte de a le utiliza) că te încântă mai tare – eventual, chiar variante preloved, dacă nu te deranjează ideea – și vei vedea cum te descurci (cât de des schimbi scutecul, la ce perioadă de timp trebuie să speli, cât de repede se usucă scutecele, cât timp și/sau nervi îți mănâncă asamblarea scutecelor, cât de mare este spațiul unde poți depozita scutecele curate, etc.)
  2. Pentru început, eu am pornit de la media orientativă din tabelul lui Adelle. Mi se pare una dintre cele mai realiste explicații – cu plusuri și minusuri – ale unui stoc de început. Eu am început aventura cu scutecele textile când Matei avea vreo două săptămâni, dar m-am speriat de faptul că nu aveam suficiente scutece și că nu îmi era foarte clar câte insert-uri să folosesc. În plus, fiind la primul copil, eram destul de aeriană și nu reușeam să mă organizez, chiar dacă în prima lună am avut ajutorul mamei și al soțului aproape 24/7.

    Foto credit- www.scutecele.ro

  3. După ce am ajuns la casa noastră, lucrurile s-au mai așezat și am reînceput să studiez problema scutecelor refolosibile. Am mai cumpărat câteva bucăți, le-am rotit și am început să am preferințe pentru anumite tipuri de scutece. Nu foloseam exclusiv scutece lavabile, iar când plecam în vizite sau în perioadele mai aglomerate, preferam să folosesc, în continuare pe cele de unică folosință. Pe măsură ce bebe creștea, au mai ajuns la noi, pe diferite drumuri, alte scutece textile. Am descoperit și grupul de suport al mămicilor care folosesc/produc aceste variante, dar și piața scutecelor preloved. Am aflat multe informații prețioase, am cunoscut multe mămici frumoase și curajoase care au pornit în căutarea soluțiilor pentru propria situație (am citit multe mărturii ale mamelor de copii suferind de dermatită atopică ținută sub control ȘI cu ajutorul scutecelor textile ).
  4. Pornind de la câteva scutece, stocul nostru inițial apare în pozele din prima postare despre scutece textile, acum, după aproape 4 ani, mai am peste 30 de scutece. La Matei am folosit alternativ scutecele, marea majoritate fiind inca folosite si acum, la copilul numărul 2. Pentru pentru am cumpărat foarte puține bucăți, am mai recondiționat o parte dintre cele pe care le aveam , am înlocuit o parte din inserturi și am confecționat o nouă serie de linere dintr-un halat mai vechi de baie. Strict din punctul meu de vedere, care am avut 2 băieți care udau mediu, 5-6 scutece pe zi și 1-2 pe noapte, un stoc de 25-30 de scutece sunt sufieciente pentru folosire exclusivă și spălare la 2-3 zile. Și ajungem la subiectul întreținere/spălare 🙂
  5. Cum le curăț? După cum am aflat tot de la Cristina aka Adelle.ro există două variante de curățare și depozitare până la spălare. A) Depozitarea uscată – după îndepărtarea murdăriei solide, scutecul folosit se depozitează într-o găleată cu capac sau într-un săculeț de depozitare (impermeabil și cu fermoar). Nu miroase și nu ocupă mult loc. B) Depozitarea udă/umedă – într-o găleată cu apă și oțet, peste care se așează capacul. De asemenea, după îndepărtarea rămășițelor solide de fecale, se scufundă scutecul și se ține până la spălare. Noi am încercat ambele variante, prefer varianta uscată, de obicei. Odată la 2-3 zile pun toate scutecele în mașina de spălat (asta include inserturi, cover-uri, protecții, linere, sacul de depozitare) și le spăl la un program cu prespălare apă rece, apoi un program normal de spălare la 40 sau 60 grade. Folosesc detergent fără înălbitor sau parfum, folosind cu succes oțet și/sau câteva picături de lavandă pentru un îndepărtarea reziduurilor de detergent sau a mirosurilor neplăcute.
  6. După ce scutecele au fost spălate le întind pe sârma de rufe/suport de rufe, preferabil la soare – care ajută eventualele pete să se evapore- și NU pe calorifer sau doar în apropierea unei surse de căldură. Aici am o mică paranteză  : tare mult m-am bucurat de când ne-am mutat în casa cea nouă care are și balcon și îmi pot întinde scutecele (dar nu numai pe ele!) la aer curat. La mansarda unde a început aventura scutecelor textile pentru noi, uscam pe stativ, în fața caloriferului, ocupând o grămadă de loc în camera care ne servea și ca loc de dormit. Odată uscate, scutecele se asamblează, fiecare după tipologia sa ori după preferință. Preferatele noastre, scutecele cu buzunar, devin perrrrrrrrrfecte cu 2-3 inserturi și sunt gata de folosit pentru fundulețul răsfățat. Deși această etapă pare a fi mai complicată (prin urmare, soțul meu nu a făcut-o ÎNCĂ niciodată fără îndrumarea mea), nu este. Odată ce deprinzi cele câteva idei principale, devine ușor și, mai mult, un prilej de relaxare.
  7. Depozitarea scutecelor curate este o problemă dacă nu ai foarte mult spațiu la dispoziție. Noi am organizat un sertar exclusiv pentru asta și lucrurile au mers bine, fiecare dintre noi, cei care schimbam copilul, având anumite preferințe pentru anumite scutece. O explozie de culori și texturi îmi zâmbește și acum, ori de câte ori deschid ușa dulapului. Pot doar să îmi închipui cât de cochetă și colorată ar putea fi o colecție de scutece textile pentru o micuță domnișoară 🙂
  8. Atenționări speciale!!! – Se spune că scutecitul textil creează dependență 🙂 Pe termen lung, reprezintă o investiție atât pentru mediu, cât și pentru bugetul familiei voastre. Aceste scutece au o viață lungă și pot fi folosite la mai mulți copii, oferite spre vânzare sau dăruite altor mămici aflate la început de drum.

Voi ați folosit scutece textile? Ați auzit despre ele? V-ar plăcea să le încercați?

PS – După atâtea informații serioase, vă las cu două filmulețe delicioase în care scutecele textile fac parte din recuzită 🙂

 

 

 

 

 

Lista cu lucruri UTILE pentru bebe ACASA

Continui seria articolelor listă, începută cu Lista pentru maternitate cu o nouă experiență, cea a unei colecții (mai cuprinzătoare pentru unii) de lucrușoare pe care le veți folosi odată ce ați ajuns acasă, cu copilul proaspăt născut.

Trecem peste emoția resimțită de toată lumea, trecem peste oboseala și stresul asociat evenimentului (curând vom povesti, pe larg și despre asta).

Din experiența mea și a mamelor pe care le cunosc, am creionat o listă cu lucruri utile pentru bebe (și îngrijirea lui) de la care cei interesați se pot inspira, să zicem…

  • În primul rând, un sistem de purtare sănătos, ergonomic (tot sărbătorim Săptămâna Internațională a Purtării în perioada 5-11 octombrie, cu o grămadă de concursuri, evenimente și întâlniri). La un nou născut se potrivește foarte bine wrap elastic sau țesut/ sling cu inele/ wrap-tai mic (până la 6 luni). Deși pare complicat, la început, NU E! De asemenea, pe lângă multele beneficii ale purtării sănătoase a copilașilor, sistemele de purtare ergonomice oferă mamei (sau tatălui) posibilitatea de a avea 2 mâini libere. Dacă sunteți din județul Neamț și vreți să aflați mai multe despre purtarea copiilor, vă așteptăm cu drag, în grupul dedicat, Babywearing Piatra Neamț. De altfel, astfel de grupuri de susținere există în multe alte orașe din România și din lume. Eu am descoperit mulți oameni faini prin intermediul întâlnirilor organizate de mămici inimoase și sunt mândra că fac parte din aceste grupuri.
  • Cădiță + măsuța/salteluța de înfășat. Noi am avut norocul de a primi ( de la un alt copilaș) o variantă 2 in 1, am iubit-o, ne-a folosit și am dat-o și noi mai departe altor copii. Este, din câte văd la o simplă căutare, destul de scumpă, dar o puteți folosi și la un al doilea copil și apoi o puteți dona sau vinde, dacă nu vă mai folosește. O variantă mai simplă este să schimbați copilul stând jos, pe o pătură mare, folosind o aleză absorbantă (dacă mama stă jos, iar copilul este la același nivel, efortul pentru spatele adultului este minim). O cădiță simplă, destul de mare și fără alte zorzoane este o variantă de cursă lungă, dar, la fel de bine, copilul poate fi spălat foarte ușor și în chiuvetă (la început) sau în cada mare, alături de unul dintre părinți.
  • Deși peste tot primul lucru (sau printre primele) apare menționat pătuțul copilului, părerea mea sinceră este că, mai ales pentru cele care decid să alăpteze (susțin alăptatul exclusiv până la 6 luni și apoi, concomitent cu diversificarea, până la minim 2 ani, asemeni recomandării OMS, dacă nu este evident sau dacă aceasta este prima postare pe care o citești de pe blog), cosleeping-ul este cea mai eficientă variantă pentru un somn odihnitor și mai puțin fragmentat, atât pentru mamă, cât și pentru copil. Evident, dacă sunteți dispuse să încercați această variantă (sunt multe postări pe această temă, la o simplă câutare veți descoperi atât păreri pro, cât și opinii contra). Cu alte cuvinte, pătuțul NU ESTE UN MUST pentru un copilaș.
  •  Eventual, se poate culca puiul de om într-un coșuleț sau chiar în landoul căruciorului, dacă aveți așa ceva sau vă tentează sa cumpărați. Am auzit atât de multe istorii despre pătuțuri cu lenjerii colorate, cu laterale buretate, cu caruseluri ispititoare și dezamăgirea părinților că puiul nu vrea să stea în pătuț mai mult de 3-7 secunde… Am auzit și despre costurile unor astfel de investiții și cred sincer că, în cazul în care va fi nevoie și veți descoperi că micuțul dumneavoastră nu vrea să vă simtă aproape (deși mă îndoiesc!) și că este mai liniștit dacă doarme singur, separat, în patuț (deși mă îndoiesc, încă o dată), puteți cumpăra un pătuț. Frumos, simplu, vopsit cu vopsea pe bază de apă, desigur. Alegeți o saltea cât mai fermă. Nimeni nu vă poate garanta că cel mic va rămâne în pătuț odată ce l-ați cumpărat, dar este un lucru pe care îl veți descoperi, la timpul potrivit. Personal, am apreciat somnul câștigat având băieții lângă mine, am apreciat chiar și semitrezirea (sau trezirile nocturne), la fel cum au apreciat și ei, puiii de om, apropierea de mine și de tati. Bonus, minunatele dimineți în care soarele răsărea odată cu piciorușul grăsuț care poposea în ochiul meu stâng sau în coasta mea dreaptă. 🙂
  • Cel puțin în primele 2-3 luni, dacă cel micuț are nevoie să fie schimbat pe parcursul nopții, este foarte utilă o lampă de veghe sau chiar o veioză de sare. Aceasta din urmă are și rol terapeutic, după cum aflăm de la Viațaverdeviu. Lumina făcută de o astfel de lampă este atât de suavă și de liniștitoare, încât mie îmi vine să țin lampa aprinsă chiar și când nu ar fi nevoie. Varianta mai puțin luminoasă (și mai ieftină) este un animăluț care se pune în priză, cu leduri colorate).
  • În ceea ce privește căruciorul, iar nu mi-a făcut cu ochiul ideea, nici măcar la primul copil. Abia când ne-au năpădit căldurile cele mari am considerat necesar să cumpăr așa ceva. Fiind adepta lucrurilor practice, am ales un cărucior care se putea lăsa pe spate aproape complet, ușor de strâns și transportat, cu loc generos pentru bagaje și fără multe accesorii. Evident, este înțelept să adaptați aceste recomandări la situația voastră: dacă circulați mult cu mașina, mare atenție că plimbătorul de copii să încapă în portbagaj (și eventual, să mai rămână loc!), dacă veți face multe plimbări prin zone cu teren accidentat (cum sunt multe trotuare în țara noastră!), e bine ca roțile mari să aibă și sistem de blocare și suspensiile să facă față. Nu cred că un cărucior 3 în 1 își merită căruța de bani. Am preferat să iau lucruri care să întrunească acele condiții care erau importante pentru noi, lăsând la o parte firma, culoarea sau mai știu eu ce fițe din lumea cărucioarelor. Mare atenție cât de greu este căruciorul, raportat atât la capacitatea de a căra a mamei, cât și la locurile în care va fi plimbat (lift, scări, pante, etc.)
  • Scoica auto – aici este neapărată nevoie sa fie OMOLOGATĂ. Verificați (preferabil înainte de a cumpăra!) ce fel de sistem de prindere există în mașina voastră – cu centuri (clasic) sau ISOFIX. Cea mai sigură modalitate de a transporta un bebeluș/copil în mașină este în scaunul de mașina, o perioadă cât mai lungă de timp cu fața în sens invers sensului de mers (un filmuleț dramatic, dar foarte convingător aici)

     

  • Consumabile : scutece de unică folosință (mare grijă la mărimea aleasă!) sau scutece textile, ser fiziologic (o butelcă de perfuzie din care scoateți cât va trebuie cu un ac și seringă este cea mai comodă variantă), comprese sterile, vată/tifon, alcool alb 70 grade C sau spirt medicinal pentru buric, gel/săpun pentru cap și corp cât mai blande cu pielea copilului (există păreri conform cărora este preferabil să îl spălați exclusiv cu apă, cel puțin la început, în prima lună măcar), o cremă pentru funduleț/lanolină pură – NU SE FOLOSEȘTE DECÂT LA NEVOIE, eventual un ulei de masaj (cât mai natural, de măsline, de cocos sau unt de shea).
  • Haine pentru nou născut – Oricât de drăguțe vi s-ar părea, NU CUMPĂRAȚI multe haine de mărime NN(nou născut sau 0-1 lună). Câteva schimburi pe care le veți roti de câteva ori și apoi veți trece la următoarea mărime. Alegeți haine din bumbac, ușor de îmbrăcat/dezbrăcat (cu fante pe umăr, cu capse pe lateral). Nu cădeți în capcana de a alege lucruri cu multe șnurulețe, fundițe, cu piese sau decorațiuni textile detașabile, care pot zgâria sau incomoda. Pentru început, sunt suficiente câte 4-5 body-uri, 4-5 pantaloni cu botoșei, 4-5 costumașe cu totul de interior, câteva perechi de șosete. Body-urile maieu sunt utile în orice anotimp, putând fi suplimentate cu vestuță/bluză cu mânecă lungă, în funcție de temperatură. Pentru exterior, 1-2 costumașe tip overall care pot fi îmbrăcate ușor. De asemenea, 1-2 căciulițe mai groase (pt iarnă) sau pălării de soare/băscuțe, pt anotimpul cald. Foarte practice sunt costumele tip cosmonaut pentru iarnă, dar 2 sunt suficiente! 🙂
  • Câteva păturici, de grosimi diferite – Alegeți materiale naturale (bumbac sau lână), culori frumoase și texturi care pot fi folosite în diverse împrejurări. De asemenea, puteți avea la îndemână câteva bucăți de finet, cu utilizare multiplă – de pus în cărucior, pe pat, de învelit piciorușele, de pus pe umăr când țineți copilul să scoată aerul afară, etc. Se pot cumpăra bucăți mai mici din comerț sau la metru, din care faceți câte bucăți vreți voi (se face doar tiv pe margine, nu e greu și e destul de ieftin). În aceeași categorie intră lenjeria de pat (cu sau fără apărători de pătuț – nu sunt utile decât mai târziu, în primele 2 luni copilul nu este foarte mișcăreț!) și sacul de dormit pentru bebe (preferabil plăpumioarei pentru că bebe nu se poate sufoca astfel, iar pentru cei care dau mult din picioare/se dezvelesc poate fi o soluție).
  • 2-3 prosoape mari – mi se par mult mai practice decât cele speciale, cu „glugă” și pot fi folosite o perioadă mai lungă de timp.
  • Un termometru bun – pentru verificarea temperaturii apei (știu varianta „cu cotul” dar, cel puțin pentru părinții începători, cotul nu are gradații), pentru a verifica temperatura din cameră și pe cea a copilului (noi am avut inițial unul clasic, cu semnal sonor, apoi am primit unul cu infraroșu de frunte/non contact).

Lucruri pentru bebe de care Nu aveți nevoie:

  1. Jucării de bebe – pana pe la 2-3 luni (cel puțin). Același lucru pentru jucăriile de baie.
  2. Sterilizator, biberoane, tetine – decât dacă folosiți lapte praf pentru a hrăni copilul
  3. Încălzitor de biberoane, perie, soluție dezinfectat – idem pct. 2
  4. Mameloane de silicon, ceaiuri de lactație – sunt soluții la care se va apela în ultimă instanță, după ce veți discuta cu un consultant în alăptare
  5. Pernă pentru copil
  6. Produse „speciale” pentru copii ca detergent, balansoar, prosop cu colț/capișon, săpun de copii, linguriță de copii, bețișoare de urechi pentru copii, etc.
  7. Sistem de monitorizare – pentru o casă normală, cu distanțe mici între camere și oameni care sunt atenți la semnalele și nevoile copilului
  8. Medicamente minune pentru colici – nu cred în tratamente minune, voi scrie mai pe larg despre asta
  9. Ceai pentru bebeluși
  10. Cântar – este stresul tuturor părinților. Nu ajută cu nimic la dezvoltarea corectă și armonioasă și dă „dependență”. Este suficientă cântărirea 1 dată pe săptămână la medicul de familie/pediatru și după prima lună, 1 dată pe lună, la controlul lunar.

 

Concluzia este că pentru a crește un copil sănătos și fericit nu avem nevoie de foarte multe lucruri, ci, mai ales de apropiere, de atenție și răbdare. Copilul vostru va crește înconjurat de lucruri utile pentru bebe, va crește sufocat de lucruri inutile sau va crește înflorind cu iubire și atașament?

Copilului meu

Miez de soare și lumină,

Boț de carne, plin de zâmbet

Când mă prinzi, zâmbind, de mână

Mor și-nvii, într-o secundă, ca de trăsnet.

 

Te-am chemat în gând, o vreme,

Mi-ai venit în vis, copile

Și cu fluturat de-aripi, am uitat A MĂ TEME

Mi-ai dat, viață, înmiit.

 

Drag și dor și greu și bine

Pentru toate ți-mulțumesc,

Să-mi crești vesel, tu, copile!

 

lui M. și P.

 

PS – Așa a început scrisul pentru mine, cu versuri. În ultima vreme, mi-am propus însă să las și astfel de gânduri aici. Copilului meu. Fiecăruia dintre ei și amândurora împreună. Cândva, dacă vor vrea să citeasă, dacă vor fi curioși, vor avea vreme și răbdare, să știe. Să vadă negru pe alb.