Interviu – Stare de bine cu Adriana

 Când vorbim despre stare de bine, fiecare dintre noi are măcar câteva elemente OBLIGATORII. Pentru unii este un miros sau o aromă, pentru alţii o anume persoană dragă, pentru alţii acel mix perfect de… ceva şi ceva.

Astăzi, stăm de vorbă cu Adriana, o super mămică din grupul curajoaselor care lucrează de acasă 🙂 Ştii că eu le susţin şi le promovez des, aşa că … un nou prilej de a cunoaşte oameni pasionaţi 🙂

Hai să facem cunoştinţă…

Hai!

Eu sunt Adriana și de 1 an și 4 luni mămica unui ghemotoc de fetiță- Medeea Petra. Drumurile vieții m-au purtat o perioadă pe meleaguri mediteraneene, unde m-am format academic și profesional, dar după 6 ani m-am hotărât să mă întorc acasă și să o iau de la zero. În domeniul profesional activez în management,am pe mânuța mea vreo 30 de bărbați și o singură femeie, dar care face cât 100 de bărbați :). Cea mai mare satisfacție este să îmi văd echipa cum crește și se dezvoltă, devenind  tot mai unită; mergem pe deviza „one team, one goal”.

Cum ai ajuns pe blogul Irinei?

Te-am descoperit în marea comunitate WAHM România.

Cum te descriu prietenii? Dar cei care te invidiază?

Hmmmm, bune întrebările, cred că ar trebui să ni le punem mai des 🙂 Prieteni am puțini, dar trainici, unii de vreo 25 de ani și cred ca m-ar descrie ca o persoană onestă, parolistă, punctuală, sufletistă, dar care mai are de învățat să asculte activ, mi se spune destul de des. Cei care mă invidiază simt că se tem de mine :))), am simțit de multe ori că evită contactul direct -vizual cu mine. Cred că spun despre mine că am limbarnița cam mare dar ei știu că sunt o luptătoare, focusată pe rezultate.

Cum ai ajuns sa descoperi uleiurile esenţiale? Cu ce te-au convins?

POVESTEA MEA

Primul meu contact cu uleiurile esențiale de la Young Living a fost când eu aveam probleme cu tranzitul intestinal și buna mea prietenă Alexandra mi-a dat uleiul Di-Gize să mă masez pe burtă. Eram la ea în birou și mi s-a părut hilar să mă duc la baie să mă dau cu acel ulei pe burtă, cum adică o picătură îmi va rezolva problema constipației din acea zi? Nu am vrut, am refuzat politicos, dar ea a insistat și bine a făcut. Când am desfăcut sticluța, am zis „bleah, miroase a șosete murdare, cum să mă dau cu așa ceva?”. Cred că mai mult de rușine am pus acele picături pe abdomenul meu și am masat așa cum primisem instrucțiuni. Am plecat de acolo, lăsând la o parte întâmplarea, convinsă că va trebui să trec pe la farmacie să îmi iau niște medicamente pentru constipație. Ajunsă acasă, simt după câteva ore nevoia să merg unde merge și regele, să mă aşez pe tron, restul a fost istorie, YU-HUU! :))

Însă adevărata mea POVESTE cu Young Living a început atunci când fetița mea a fost diagnostică ba cu dermatită atopică, ba cu dermatită de contact, atunci am înțeles că trebuie să fac o schimbare. Am început să reduc din substanțele chimice din jurul nostru, să studiez despre beneficiile și proprietățile plantelor și a uleiurilor esențiale. M-am hotărât să îmi cumpăr kitul cu cele 12 uleiuri de la Young Living și pot spune că pentru noi e ca o trusă de prim ajutor. Suntem bucuroși pentru că, de când le folosim, drumurile noastre nu prea au mai dus pe la farmacie sau medici. Am trecut mai ușor peste probleme de răceală, viroze, nas înfundat, dureri de cap, de articulații, probleme de cădere a părului, mătreață, eczeme, constipație, diaree, dureri menstruale, tăieturi, vânătăi, înțepături de insecte. Mă bucur și de o cremă pe bază de unturi vegetale şi câteva uleiuri esenţiale pentru față pe care mi-o prepar singură și pot spune că tenul meu este mai ferm, mai curat. Sunt fericită că de câteva luni soțul meu nu mai răceşte atât de des ca înainte, el având un sistem imunitar slăbit în urma unei pneumonii și tratamente cu antibiotice pe patul de spital.

Astfel, pentru mine și familia mea, au devenit o cale naturală și sănătoasă spre o stare de bine.

Și de când ofer celor din jurul meu creme, roll-on-uri sau săruri de baie cu uleiuri esențiale, cea mai mare bucurie este atunci când primesc mesaje de mulțumire și de apreciere de la persoanele care le-au testat.

Povestea mea cu Young Living nu s-a terminat, abia a inceput. 🙂

Cum arată o zi din viaţa ta?

Ziua îi este aproape toată dedicată copilului meu. Îmi place să văd cum se schimbă de la zi la zi, cum are noi achiziții, cum descoperă ea lumea cu mânuțele și gurița ei. Sunt ca un elicopter în jurul ei, mai ales că este în perioada în care dorința ei de cunoaștere îi poate pune în pericol integritatea fizică. Iar când nu “survolez” deasupra ei, mă ocup de noul meu “copil” – Young Living. Pentru că trăiesc o experiență frumoasă împreună cu produsele acestei companii, m-am decis să le vorbesc oamenilor din jurul meu despre beneficiile acestora, în special despre uleiurile esențiale și mă folosesc de toate metodele disponibile:

  • articole pe pagina de facebook,
  • videoclipuri pe canalul youtube – Adriana Luchian ( stare de bine cu Young Living)
  • discuții cu cei care vor informații pe grupul creat 
  • dezvoltare pagina web – http://www.staredebine.info/
  • fac întâlniri la mine în sufragerie sau în sufrageria altora unde împart stare de bine 🙂
  • organizez prezentări în diverse locații din oraș și împrejurimi, unde discut cu cei prezenți pe anumite tematice, testăm uleiuri, facem creme
  • împart roll-on-uri și creme ce conțin diverse uleiuri esențiale, săruri de baie infuzate cu uleiuri esențiale
  • împart cărți de vizită, flyere, cataloage

Unde te vezi peste 5 ani?

La o plimbare prin Chicago cu soțul, fiica mea şi fiul meu:) (simt eu că voi avea și un fiu).

Jobul perfect pentru tine…

Nu cred că există jobul perfect pentru că noțiunea de perfecțiune se schimbă o dată cu mine, cu nevoile mele, cu dorințele mele. Și cred că e mai sănătos să gândesc așa, pentru mine înseamnă evoluție. Totuși ca și preferințe, întotdeauna mi-a plăcut să le vorbesc oamenilor, să le împărtășesc cunoştințele mele, să creez proiecte și echipe. Sunt convinsă că așa îmi fac viața mai ușoară și aduc plus valoare societății și comunității. Îmi place să mă ghidez după proverbul “Dacă îi dai omului un pește va mânca o zi, dacă îl înveți să pescuiască va mânca toată viața”.

Cel mai frumos cadou oferit cuiva drag…

Cel mai frumos cadou,oferit soțului meu, este fără doar și poate, copilul nostru, l-am așteptat mult timp și a venit atunci când începeam să îmi pierd speranța.

Uleiurile esenţiale, în câteva idei de bază, pentru cei care nu ştiu (mai) nimic despre ele…

Uleiurile esențiale de grad terapeutic și 100% pure sunt lichide volatile, aromatice ce se extrag prin distilare/presare la rece din arbuşti, flori, copaci, rădăcini, tufe, seminţe. Uleiurile esențiale spus în alte cuvinte sunt esența plantelor. De exemplu, când culegi o frunză de mentă și o strângi între degete, vei constata că îţi rămâne un lichid pe mână şi ceea ce tu inhalezi, acel miros puternic şi pătrunzător este, de fapt, ulei esențial. O plantă conține ulei esențial ca și component al propriului sistem imunitar pe care îl folosește pentru protecție și vindecare. Sunt foarte concentrate, de aceea este indicat atunci când le folosim să le diluăm conform vârstei. Americanul are o vorba – less is more!

Astfel, uleiurile esențiale devin o soluție naturală pentru problemele pe care chimicalele, nutriția necorespunzătoare și stresul le-au adus în vieţile noastre și promovează sănătatea fizică și emoțională.

Cum a fost experienta primului interviu?Stare de bine inclusă? Un cuvânt de încheiere pentru cititorii mei, te rog 🙂

Waaa, a fost o experiență dinamică, m-am transpus undeva în natură la un ceai cu scorțișoară, alături de tine și am avut o discuție relaxată și binevoitoare.

Sper că am reuşit să vă inducem acea stare de bine despre care vorbeam la începutul interviului. Eu îi mulţumesc Adrianei pentru interviu şi mă bucur că am reuşit să ne sincronizăm eforturile pentru a pune la cale acest material.

Sunt curioasă dacă aţi folosit produsele Adrianei şi/sau ce experienţe aveţi cu astfel de uleiuri esenţiale. Teoria o ştiu şi eu, am scris deja o parte dintre informaţiile pe care le-am obţinut, din păcate însă nu am apucat să mă lămuresc din practică.

Dacă v-a plăcut acest mic interviu, vă invit călduros să vă abonaţi la postările mele, fie pe pagina de FB a blogului, fie pe mail, prin formularul pe care îl găsiţi în partea din dreapta 🙂 De asemenea, dacă vreţi să intraţi în legătura cu mine (să îmi propuneţi subiecte noi pe care să le abordez, să îmi spuneţi poveşti care merită să fie pe blog sau doar să îmi povestiţi despre voi), m-aş bucura să primesc veşti de la voi 🙂

Cărți citite în 2017. O nouă provocare pentru mine

Anul 2017 a fost, pentru mine, un fel de reîndrăgostire de marea mea pasiune din liceu – cărțile. Mi-a plăcut mereu să citesc, dar parcă în liceu, mai ales după ce ne-am mutat și mi-am lăsat prietenele dragi în urmă :(, m-am refugiat în lectură și mi-am „rumegat” între pagini de cărți o grămadă de trăiri.

Cărțile îți pot fi prieteni de nădejde, te pot purta într-o lume la care nu ai acces altfel sau îți pot da curaj să faci alegeri pe care încă nu le poți vizualiza.

În casa părinților mei a existat mereu o bibliotecă. Pe măsură ce eu și sora mea am crescut, ei au încetat să cumpere cărți, dar pe mine, mă afectase deja „virusul” și fără să vreau, în liceu și facultate am început să investesc în lecturile mele. Inițial, am cumpărat dicționare și cărți pentru școală, apoi am „colecționat” diferite cărți care erau oferite cadou la achiziția unui ziar. O parte dintre ele erau citite pe nerăsuflate, cum ajungeam acasă cu ele. Așa am ajuns, când m-am măritat și am ajuns la casa mea, să am în „lada de zestre” muuuuulte cărți.

Îmi amintesc zâmbind că mobila de sufragerie pe care am ales-o, împreună cu soțul meu, avea un loc minuscul pentru cărți și a trebuit să comandăm, suplimentar, alte două corpuri de mobilă pentru a putea depozita frumos multele volume pe care le-am adus cu mine, în acestă căsnicie.

Poate faptul că am scris, la rândul meu, m-a făcut să respect mereu atât de mult cărțile. Poate faptul că mi-am închipuit mereu cum ar fi să existe o carte scrisă de mine m-a făcut să prefer mereu cartea scrisă, tipărită, pe care o poți mângâia și mirosi, în detrimentul cărților în format pdf.

Am citit și astfel de cărți, dar parcă plăcerea lecturii nu a fost deplină. Încă nu am găsit o soluție care să împace bucuria atingerii unei file de carte și tristețea conștiinței că paginile care mă bucură înseamnă moartea unui copac. Poate un kindle în dar de ziua mea ar rezolva problema?

Pentru că e an nou și peste câteva zile voi face primul meu panou al viselor pentru 2018, am scris azi despre cărți. Pentru mine, cărțile sunt portițe magice spre țara viselor.

2017 m-a făcut să mă reîndrăgostesc de lectură. Despre o parte dintre cărțile citite am scris aici, pe blog – impresiile mele de lectură sunt menite să vă trezească apetitul și să le citiți și voi. Despre altele, am amintiri în suflet și citate adunate într-o agendă. Am citit mult și online, bloguri, interviuri, diferite informații care mi-au fost necesare la un moment dat.

Pentru 2018, îmi propun să citesc măcar 2 cărți pe lună. Asta înseamnă 24 de cărți citite la final de 2018. Nu e foarte mult, dar e un obiectiv conștient. Vreți să vă alăturați acestui obiectiv? Dacă răspunsul este afirmativ, vă invit să îmi lăsați un semn aici sau pe pagina de FB a blogului, ca să pornim alături în această călătorie minunată.

Am învățat, anul acesta, că este foarte important să ai alături oameni care au obiective asemănătoare și că asumarea unui obiectiv devine cu adevărat serioasă când declari public unde vrei să ajungi.

Deci…:) Minim 24 de cărți citite pentru anul acesta!

Iată cărțile despre care am scris în 2017:

Rememorând postările anului trecut, îmi spun că aș fi putut scrie mai des. Dar, pe de altă parte, îmi dau seama că fiecare nou pas făcut m-a adus unde sunt astăzi.

Am cunoscut oameni uimitori, în realitate sau doar virtual – interviurile dragi de pe blog stau mărturie. Am pierdut și am câștigat, deopotrivă. Nu m-am dat bătută. M-am ridicat, de fiecare dată, după ce viața m-a pus la pământ.

Azi, îmi propun să nu mai uit DE CE îmi place lectura. Să nu mai abandonez cărțile și să îmi fac timp pentru ele, chiar și (doar!) 30 de minute pe zi. E vital. Pentru sănătatea mea mintală și pentru fericire.

Atenție! Iubirea pentru lectură dă dependență. Odată ce te-a prins „flama” aceasta, cărțile îți devin atât de utile, atât de aproape.

La mulți ani 2018! Să fii un an bun, cu lecturi minunate și oameni pe măsură!

2017 și după – acasă

Suntem aproape la final de 2017 și eu sunt acasă. Poate se poartă, în perioada asta bilanțurile, dar eu prefer să vorbesc doar despre ACASĂ. Cum e acasă pentru sufletul meu, cum ne-au fost sărbătorile și cum îmi doresc să fie anul ce vine.

Nu, eu nu cred că dacă spui Universului ceea ce îți dorești acesta îți va strica planurile. Pentru că o dorință, un vis pentru tine și cei dragi ție nu este un plan. Nu depinde 100% de tine, dar…să revenim la acasă, acolo unde începe totul.

Acasă este, pentru mine, mai mult decât un loc. Acasă este o stare, o căldură și o liniște pe care aș vrea să le pot lua cu mine, oriunde aș merge. Acasă este colțul de lume din inima mea, dacă aș vrea să dau o explicație mai poetică.

2017 a fost un an în care ne-am plimbat mai mult decât de obicei. A fost un an în care eu am ales, conștient și asumat, să investesc timp pentru mine și creșterea mea. Am fost la cursuri de afaceri și de dezvoltare personală. Am scos blogul în lume și am susținut un seminar de dezvoltare personală pentru curajoasele WAHMs (mame care lucrează de acasă) din Neamț. Am pornit pe drumul pentru o versiune mai bună a mea și mă țin, zâmbind, de plan.

Pentru mine, 2017 a fost un an în care mi-am reorganizat puțin prioritățile și, chiar dacă nu e ușor de înțeles pentru ceilalți, eu simt că sunt pe drumul cel bun și nu mă voi opri aici.

Da, au fost clipe pline de zbatere și de nebunie. Au fost zile în care am alergat, am jonglat cu tot ce aveam de bifat și m-am întrebat de ce nu ar putea fi mai ușor. Mi-am răspuns singură, evident și acum știu că fiecare mică sau mare luptă este aici pentru a-mi fi lecție. Și da, mi-am asumat faptul că le chem. 🙂

Am cunoscut oameni superbi, am trăit povești care m-au rupt în bucăți și am gustat emoții cum nu credeam că există pe lume.

Acasă sau hai-hui, în lume, am citit mai mult decât anii trecuți. Am crescut mult în puterea de a ierta și de a accepta oameni și idei diferite. Probabil m-am schimbat. Îmi place să cred că doar în bine.

Crăciunul acasă este cel mai mare dar pe care îl putem primi. Și nu doar în decembrie. Dacă în suflet porți tot anul căldura și seninul lui acasă, oricare loc în care te vor duce pașii va fi magic.

Pentru 2018, îmi doresc la fel de mult. Îmi doresc să rămânem sănătoși, să îmi trăiesc visul și să devin tot mai stăpână de timpul și pe veniturile mele. O să scriu în continuare, pentru că microbul acesta nu are antidot :P. O să citesc și în 2018 pentru că e un combustibil care mă încarcă potrivit, de fiecare dată.

O să iubesc mai mult și o să aștept mai puțin de la cei din jur. Cu siguranță vor mai fi și lacrimi, vor mai fi și clipe de tristețe, furii de moment și mici pași greșiți.

Voi ce planuri aveți pentru 2018? Pentru voi ce înseamnă acasă și ce anume duceți cu voi din experiențele acestui an?

Am pus aici doar câteva link-uri spre unele texte scrise anul acesta. Ele au fost mult mai multe și aș vrea sincer să aflu părerea voastră despre aceste texte. Știu că de multe ori, rezonăm cu anumiți oameni în clipe anume nimerite, lucru pe care îl spun și statisticile site-ului. O parte dintre voi ați poposit aici, în spațiul meu de acasă, căutând ceva nume. Poate ați găsit, sau poate nu… în 2018 aș vrea să vă cunosc, măcar pe o parte dintre voi.

Așa că, îmi doresc un 2018 mai liber, mai curajos și mai conectat. Iar textul meu de final de 2017 este mâna mea întinsă către voi 🙂

PS: Vă doresc zile pline de sens, alături de cei dragi. Fie că sunteți lângă șemineu sau la soare, să vă înconjurați de tot ce vă bucură și vă este de folos. La mulți ani, dragii mei!

Cum aleg daruri pentru cei dragi. Mic ghid de sănătate şi bucurie

Cu paşi repezi, se apropie şi luna decembrie. Deşi NU ar trebui să fie doar despre cadouri, ci mai degrabă despre A FI ÎMPREUNĂ, a ne bucura şi a crea amintiri frumoase, mulţi dintre noi sunt luaţi de val şi pornesc într-o frenezie nebună după cele mai … cele daruri.

Despre asta vreau să scriu acum, la cumpăna dintre noiembrie şi decembrie. Despre daruri şi modul în care eu, personal, am ales să văd lucrurile pentru mine şi familia mea. Poate nu este varianta perfectă pentru toată lumea, cu siguranţa există persoane care au alte aşteptări de la cei care îi bucura cu daruri sau la care se gândesc, de fiecare dată, când încep să completeze lista cu daruri pentru cei dragi.

  • Pe parcursul întregului an, îmi fac, în telefon sau în agendă (sau într-un folder în computer, dacă sunteţi mai tehnici) listuţe cu obiecte „potrivite” pentru a fi făcute daruri de sărbători. Pun acolo variante diferite (ca şi costuri, utilitate şi destinatar) şi când vine vremea să achiziţionez ceva, consult iniţial lista. Pe măsură ce am bifat lista, produsele respective fie dispar de acolo, fie le mut într-o altă locaţie, pentru a le putea folosi cu altă ocazie.
  • De la cadouri mai mari şi mai costisitoare, până la daruri mai mici, de fiecare data îmi doresc să bucur. Orice dar este făcut din suflet şi cu suflet, tot ce oferim primeşte o încărcătura specială şi încerc să evit să fac daruri de complezenţă, doar pentru că…trebuie.
  • Deşi nu am buget foarte mare (regula generală este că luna decembrie NU VA DESTABILIZA bugetul lunii următoare), caut mici accente de sărbătoare. Un clopoţel, un dulce cu miros/gust de sărbătoare, un globuleţ personalizat, un desen naiv făcut de copii sau o scrisoare „gătită” de sărbaătoare sunt daruri la care am apelat, de multe ori, cu succes.
  • Personalizarea darurilor nu funcţionează întotdeauna, din n motive. Poate sunt persoane nou intrate în viaţa noastră şi nu cunoaştem suficiente date despre ele pentru a le cunoaşte preferinţele. Astfel ajungem la varianta de rezervă: un dar mai puţin personalizat, dar mai practic. Personal, apreciez darurile practice şi dacă ceva anume nu îmi este pe plac, îi găsesc o altă utilitate. 🙂 Cosmetice de calitate, un şal, o broşă, o carte, o bijuterie discretă, poate un card cadou la un lanţ de magazine unde gama de produse este mai largă.
  • Cel mai important lucru este să dăruieşti cu toată inima. Să te bucuri de gestul pe care îl faci, să simţi şi să îţi asumi orice gest, fie el cât de mic.
  • De-a lungul timpului, am primit daruri mai puţin inspirate. Au fost ocazii în care am primit un plic şi mi-am căutat singură darul sau am fost împreună cu cineva drag şi am ales darul. Nu ştiu care variantă este mai ok, probabil vi s-a întâmplat şi vouă.

Voi cum alegeţi darurile pentru cei mici sau mari, pe care îi iubiţi? Cum faceţi să vă asiguraţi că e apreciat darul vostru?

Aloe în suflet

                                                                  Aloe în suflet

 

Cu degetele albe şi mici,

cu unghiile colorate,

cu fluturi şi flori,

cu amestec de culori,

ţi-am făcut o vrajă.

 

Cu buzele subţiri,

cu textele rotunde, mustind de

entuziasm şi avânt,

cu semnele de întrebare

şi punctele de suspensie,

ţi-am rescris clipele.

 

Cu ochii trişti şi tăcerile scurte,

cu avioanele şi râsul nebun,

cu frânturile de zi,

cu BUNĂ DIMINEAŢA şi

MI-E DOR DE TINE,

ţi-am populat visele.

 

Cu aluniţe mari şi mici,

cu verde şi roz,

cu aloe şi somn suficient,

ţi-am desenat, în palmă,

harta inimii mele.

 

O să treacă timpul

şi eu îţi voi zâmbi mereu.

O să se schimbe anotimpurile

şi o să îmi rămâi aproape,

frunză pe suflet.

 

O să fim bine.

Dacă tu nu pleci

şi eu nu uit.

 

Ajuta-mă să nu pot  uita

şi eu te voi ţine prizonier,

în suflet.

Azi, Teach for Romania. Interviu cu Sinziana Badea

Un altfel de educaţie.

Pe Sînziana Badea am cunoscut-o când drumurile celorlalți „copii din familie” s-au întâlnit (sora mea mai mică și fratele ei mai mare). În agitația nunții, nu am avut vreme să stăm prea mult de vorbă, dar cumva, mi-a rămas în minte aerul ei blajin, interesul şi aplecarea spre educaţie.

Iată că a venit vremea potrivită să aflăm, împreună, ce se mai aude azi, despre educaţie.

Sinziana Badea . Teach for Romania

Să facem cunoştinţă. Cine eşti tu?

Sunt Sînziana, om pasionat de învățare, educație și modul în care poți să formezi și să crești comunitățile și în prezent Tutor Coordonator la Teach for Romania.

De unde pasiunea pentru educaţie? Cum ai ajuns la Teach?

Cu educația am cochetat încă de când eram mică, mama fiind profesoară, am avut constant contact cu sistemul, profesorii sau mirosul manualelor. Am descoperit însă adevărata pasiune atunci când, pe timpul facultății am făcut parte dintr-o echipă de cercetare și am avut ocazia să cunosc multe povești, locuri și oameni.

Am terminat Facultatea de Sociologie din cadrul Universității din București, iar acest lucru mi-a deschis foarte mult ochii către societate și mecanismele ei. Astfel, am descoperit că unul dintre motoarele (nu doar ale țării noastre, ci poate ale întregii lumi) care face lumea să funcţioneze, este educația, în toate formele ei. Așa că, odată cu finalizarea studiilor, am ales să privesc mai mult către viitor, adică mai mult către educație.

Copiii de la Teach for Romania
Sinziana si clasa ei

Am început ca asistent de trainer pentru copiii supradotați, un segment din nou destul de neglijat în țara noastră, din păcate. A urmat dorința de a aprofunda educația dintr-o perspectivă mai personală, așa că m-am alăturat Universității Alternative (http://universitateaalternativa.ro/ ) și comunității de educație de acolo.  Într-un spațiu în care devii arhitectul propriei tale învățări, am mers pe drumurile autonomiei în învățare și ale unui design sănătos de creare de experiențe din care te poți dezvolta armonios.

Întâmplarea a făcut că în același an, cei de la Teach for Romania aveau nevoie de voluntari pentru prima Academie de Leadership și Pedagogie, respectiv prima generație de profesori și învățători pregătiți să meargă să predea în zonele defavorizate. Acolo cred că s-a produs adevăratul declic, pentru că eram impresionată de cât de mult drag și pasiune pot pune acei oameni din program pentru elevii lor și pentru un viitor mai bun al educației.

Nu am stat pe gânduri și am devenit intern pe partea de recrutare. Mi-a plăcut atât de mult ceea ce prezentam și avea atât de mult sens pentru ceea ce mă vedeam făcând și contribuind, încât am ajuns să ajut la recrutarea propriei mele generații, pentru că în 2015 am devenit și eu învățător în cadrul programului , pentru 35 de copii care mi-au dat lumea peste cap, în bine!

Știam că drumul avea să fie mai mult decât provocator, dar de mică îmi spuneam când eram supărată pe vreo nedreptate, că nu e drept! Nu e corect! așa că, nu e drept și nu e corect ca unii copii sa nu aibă acces la educație de calitate și nu e drept și corect să neglijez oamenii care peste 20 de ani vor fi cei care vor pune în funcțiune mecanismele sociale.

La finalul programului, am spus că a fost cea mai frumoasă și dureroasă experiență de creștere și învățare a mea de până acum! Așa că, până aici m-au condus mai degrabă o serie de întâmplări și experiențe care m-au șlefuit în ceea ce sunt. În prezent, am rămas tot în Teach for Romania, în zona de Training și Suport, fiind tutor pentru profesorii și învățătorii din program – adică un om care sprijină profesorii pe parcursul experienței din cei 2 ani.

Echipa Teach for Romania
Unde te vezi peste 5 ani?Tot alături de Teach?

Peste 5 ani mă văd făcând același lucru – să pun umărul la educarea copiilor din zonele defavorizate și poate să contribui mai mult pe partea de dezvoltare a comunităților din care aceștia fac parte.

Dacă vorbim despre educaţie, crezi că ceea ce ai trăit tu, în copilărie, te-a adus aici? Ce îţi aminteşti din anii de şcoală?

Din anii de școală nu îmi aduc aminte multe detalii. Știu doar că am fost un copil privilegiat și norocos, prin prisma familiei mele și a oamenilor care m-au crescut. Țin minte că pasiunea pentru citit am căpătat-o clar de acasă, când eu nu știam încă să deslușesc literele, iar toți membri familiei erau duși în călătoria propriilor lor cărți.

Poate exemplul ăsta m-a ambiționat, pentru că l-am dus și eu mai departe, 16 ani mai târziu, copiilor mei la clasă. Țin minte nu materii și oameni, dar sentimente și experiențe – de prietenie, bucurie când îmi reușea ceva bine, teama să nu fiu ascultată la tablă dacă nu cunosc bine conținutul, frica de tabla înmulțirii, fericirea de când am terminat de citit prima mea carte, culoarea năzbâtiilor alături de colegii mei sau emoțiile creșterii și pășirea într-o altă etapă a vieții.

Spune-ne despre educaţie în spiritul Teach for Romania!

Despre Teach sunt multe de zis! Să o iau cu începutul, este o organizație non-profit care își propune, prin misiunea sa, să recruteze cele mai valoroase persoane de cetățenie română, pe care le pregătește ca învățători sau profesori model și îi sprijină pentru a deveni factori de transformare în educație.

Scopul organizației este de a produce o schimbare sustenabilă în sistemul educațional național prin încurajarea și pregătirea tinerilor absolvenți de top sau a candidaților cu potențial mărit, să devină profesori și lideri dedicați. Viziunea organizației este de a crea opțiuni de viață prin educație de calitate fiecărui copil din România.

Programul, dezvoltat inițial în 1989 de către Teach for America în Statele Unite, atrage persoane care nu ar fi considerat în mod normal, ca opțiuni de viitor profesional, meseria de profesor, pentru a se implica în lupta combaterii inechității în educație. Modelul funcționează cu succes în alte 45 de țări, pe 5 continente, unde este aplicat de către organizațiile partenere în rețeaua Teach for All.

Programul există în România începând cu anul școlar 2014-2015, anul acesta având cea de-a patra generație de învățători și profesori sprijiniți în școlile partenere. Candidații își asumă o experiență de 2 ani de activitate de predare într-o școală parteneră, care se confruntă cu diverse provocări, cu scopul de a influența în mod pozitiv viața copiilor și de a se implica în comunitate.

Totodată, înainte de a ajunge la catedră, profesorii și învățătorii selectați participă în Academia de Leadership și Pedagogie, program intens, ce durează 6 săptămâni și care integrează modele de autocunoaștere și de management eficient al resurselor propii, un spaţiu de învățare care oferă profesorilor-lideri pregătirea didactică de bază și îi ajută să creeze contexte de schimbare.

În prezent, peste 65 de profesori și învățători sunt activi la catedră în peste 60 de școli din 12 județe: Brașov, București, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Olt, situate la o distanţă de aproximativ 3 ore de Bucureşti.

Cum putem ajuta Teach for Romania? Cine si cum se poate implica?

Mai multe vă invit să aflați pe http://teachforromania.org/. Tot pe site, puteți găsi modalitatea în care vă puteți implica, fie că este vorba de voluntariat, donații, 2% sau o susținere de tipul donarea zilei de naștere sau chiar intrarea în program. În prezent a început recrutarea pentru cea de-a 5-a generație, care se desfășoară pe parcursul a 4 runde, cu următoarele termenele limită: 14 noiembrie 2017, 11 ianuarie 2018, 27 februarie 2018, 11 aprilie 2018.

Care sunt cele mai frumoase momente din această activitate? Dar cele mai grele?

Printre cele mai frumoase momente din această activitate este lucrul cu oamenii. Programul este unul care are menirea de a te vulnerabiliza destul de mult – meseria de dascăl face asta în general, iar copiii uneori te pun față în față cu cele mai mari frici și butoane ale tale. Este necesar să fii acolo, prezent  non stop pentru elevii tăi, nu este un serviciu de la care să îți poți lua liber sau să mai întârzii puțin, să nu mai zic de mersul la ore nepregătit…ar fi haos. Este tare solicitant, iar dacă vrei într-adevăr să ai impact dincolo de catedră, îți muți fronturile și către părinții elevilor, către cunoașterea comunității și posibile soluții care ar putea ajuta la dezvoltarea sa.

În program intră oameni din diverse domenii, cu sau fără experiență de predare, dar cu dragoste pentru educație. Este foarte frumos să vezi cum 2 ani de zile îi transformă, fiind mai pregătiți pentru ei înșiși și schimbarea în mai bine a educației! Spuneam că e frumos lucrul cu oamenii, eu ca tutor am privilegiul de a le sprijini profesorilor drumul celor doi ani. Merg în vizite la clase, vedem (eu și profesorii pe care îi sprijin) punctele forte din planificare și lecții sau modalitățile în care pot fi îmbunătățite orele și relația cu copiii.

Uneori oboseala, stresul sau neputința își fac culcuș în tine atunci când vezi sărăcia lucie, asiști la episoade de violență sau povești pe care le vedeai doar la știri, te doboară, te fac să te simți mic, să îți pierzi încrederea în forța ta care voia să schimbe. De multe ori se întâmplă asta cu profesorii și învățătorii din program, cred că și cu cei care sunt în afara Teach, oameni de ani de zile la catedră care fac o treabă excelentă. Dar diferența este că aici profii Teach au urechi care să îi asculte și brațe care să îi sprijine. Când se întâmplă asta, tutorul este prima persoană de legătură sau propria lor generație de profesori, care ajută mult la redobândirea speranței și a încrederii.

Alte momente extraordinare sunt cele în care auzi cum elevii își iau învățarea în propriile lor mâini! Uneori e tare greu să vezi progresul sau roadele muncii depuse. De multe ori, ce faci tu, se desface când copilul ajunge acasă, în alt mediu sau, pur și simplu din cauza neajunsurilor la care sunt supuși. Nu cu toți se întâmplă așa, dar cu majoritatea da. Iar când auzi am reușit să îl fac pe elevul X să vorbească în fața clasei, copiii mei au început să citească, azi nu s-au mai bătut, părinții au înțeles sau elevii mei vin cu bucurie la școală, te topești!

Sunt acele mici victorii care dau sens muncii tale. Dar am multe exemple în care impactul e vizibil, exemple de elevi care datorită profesorului și-au urmat calea meseriei visate, s-au cunoscut mai bine prin prisma propriilor valori, doresc să contribuie pozitiv în comunitatea lor sau sunt capabili să vorbească despre ce a ajuns să însemne educația în viața lor, în fața a sute de oameni….și asta când abia de vorbeau în fața clasei. Este o activitate cu de toate!

Mulțumesc mult Irina pentru acest interviu și interesul tău și al cititorilor pentru educație. Pe curând!

 

Şi eu Mulţumesc mult!!! Pentru că există astfel de oameni, astfel de idei şi pentru că astfel, sensul poate fi regăsit. Eu cred că România are speranţă şi că ne putem încărca tocmai din educaţie cu această speranţă.

Ajutor!Am pierdut copilul. Poveste cu final fericit

Ieri a fost o zi … cel puţin, ciudată, să zicem. Dimineaţa, când să ieşim din casă fiecare spre treaba lui, domnul soţ mă întreabă „Auzi, da’ tu ai văzut azi pisica?” Concluzia: am pierdut copilul. De această dată, e vorba despre copilul blănos, birmaneza Maya, cealaltă parte feminină a familiei noastre.

Nu o văzusem. Şi nici nu aveam cum. Nu mai era cu noi. Aşa a început ziua nebună de ieri. 🙁 Cum să pierzi un copil? Cum să dispară şi tu să nu ştii? Cum să treacă printre picioarele tale? Cum? Cum?

Copiii au plecat liniştiţi la grădiniţă, mai mult ca sigur că domnul soţ a condus nervos la şi de la grădiniţă. Eu am continuat căutarea. Am strigat, am răscolit dulapurile, pernele şi paturile pe unde se mai culcuşea, de obicei, domnişoara. Pisica nu era şi pace.

Încă nu îmi era clar ce anume se întâmplase. S-a mai ascuns şi altă dată. Prin dulap, printre hainele de iarnă. Prin vreo  cutie sau pungă mai întunecoasă. Maya mea alintată se ascundea de noi şi ieşea când dorea, căscând şi torcând. Ca şi când nu era nimic rău în lume. Ne privea cu ochiii ei mari şi blânzi, cerând o mângâiere care venea, cam rar, însă.

Asta este lucrul pentru care mă simt cel mai vinovată – pisica Maya este un membru cu drepturi depline al familiei, dar este cel mai puţin drăgălită. Îmi propun să schimb asta. Mi-am repetat asta ca mantră, toată ziua de ieri.

Să ne întoarcem însă la ziua de ieri, când am descoperit că am pierdut copilul. Sau că a fugit, dar hai să o luam cu începutul.

Cu o seară înainte, cuprinsă de un elan muncitoresc din cale afară de chinuitor, am decis să fac ordine în camera copiilor. Să triez jucăriile, să arunc tot ce nu „corespunde” din punct de vedere al calităţii, să fac grămăjoare cu  DE DONAT, DE VÂNDUT/SCHIMBAT şi DE ARUNCAT.

Şi dă-i şi luptă! Şi aşează şi şterge şi numără. Şi la un moment dat, cu toate ajutoarele (a se citi : mâini dibace şi rapide care „fură” tot ce ajunsese să fie aşezat la loc), realizez că e aproape noapte şi ar trebui să ne odihnim. O să mai caut o cale prin care să nu mai trag de mine în halul asta, încă nu am găsit o astfel de metodă prin care să dau gata măcar o cameră. 🙂

Scot repede afară, lângă uşa, o cutie de carton cu resturi de jucării şi altele. Spun repede pentru că … dacă momentul potrivit nu este fructificat, acele jucării nu vor mai ajunge niciodată la gunoi. Pentru că SUNT ALE MELE  şi AM NEVOIE DE ELE. Pentru că LE MAI PĂSTRĂM şi AM NEVOIE de ele. Cine are măcar un pui de hârciog în casă (fie că este soţ, copil sau altă specie) ştie exact despre ce vorbesc. Nu vă mai spun că hârciogii mei mici seamănă cu domnul soţ pentru că mă veţi acuza că sunt hateriţă. 😛

Am pierdut copilul blănos, deci. Eu am închis uşa şi cutia afară, dânsa – domnişoara Maya – a ieşit printre picioarele mele pe holul blocului. Până la rutina de somn – poveste, exerciţii de logopedie, pupat, drăgălit, etc. – nici nu am avut vreme să îmi dau seama.

Dimineaţa că la noi, pe repede înainte. 😛 Până la stop joc: Ajutor! Am pierdut copilul!

Fac vreo câteva anunţuri pe care să le lipesc în bloc, las număr de telefon şi plec la muncă. Toată ziua sar câte 1,35 m de fiecare dată când suna telefonul. Evident, nu am primit nici un fel de semn. Am fost foarte tăcută şi reţinută la muncă, lucru care nu mi-e caracteristic. 😛 Din păcate, cineva a observat şi am spus ce problemă am. Tot e bine când ai în jur oameni frumoşi care te cunosc şi cărora le pasă, nu?

Domnul soţ a sunat de vreo 4 ori. Nu, nu am primit nici o veste despre copilul pierdut. Da, pentru noi, PISICA este un membru al familiei. Faptul că a plecat/s-a pierdut/s-a rănit/etc. este un eveniment grav, ne afectează.

După amiază, o vecină ne-a adus înapoi pisica – o găsise la etajul 3, speriată şi plină de pânze de păianjen. Am iubit-o pe rând, toţi. Am tras o sperietură grozavă!

M-am gândit mult, cu ocazia asta, cât de important este să îţi arăţi afecţiunea. Faţă de toţi cei dragi. Să spui. Să arăţi. Să faci în aşa fel încât celălalt să ştie – conştient şi asumat – că îţi este drag, că îţi este util, că prezenţa lui/ei este o bucurie pentru tine.

Am pierdut copilul blănos, pentru câteva ore. Am simţit însă că am câştigat câteva conştientizări importante. Această poveste este una adevărată, cu final fericit şi mă bucur că este aşa. Să dea bunul Dumnezeu să ne ţină cu mintea trează şi să gestionăm mai bine lucrurile, de acum înainte!

Voi aveţi animale de companie? Le-aţi pierdut vreodată? Vă amintiţi cum s-a terminat povestea respectivă?