De ce ne ingrasam si nu slabim

Intr-o lume in care toti vrem rezultate rapide, avem prea putin timp sa ne intrebam, cu adevarat, de ce ne ingrasam si nu slabim. Alergam in cautarea unor retete minune, ne infometam, ne dam peste cap sa aratam mai bine, sa fim mai slim, sa „dam” mai bine in poza si in viata, in general.

Viata ca o parapanta

Am facut, de-a lungul timpului, multe astfel de incercari cu si pe corpul meu. L-am privat de mancare, asa cum l-am privat de afectiune, asa cum l-am privat de curajul de a visa si de a alege in consecinta.

Mi s-a spus mereu ca o fire poetica nu poate supravietui in lumea noastra, profund pragmatica. Atat de mult mi s-a repetat, incat am ajuns sa cred. O pot spune si eu acum, la randul meu, cu destul de multa convingere.

Partea mai putin „hranita” a sufletului meu a stat, multa vreme, ascunsa. A tras un pui de somn si a asteptat sa ma trezesc. In tot acest timp, evident, da-i cu diete „minune” si intrebari „de ce nu slabim, frate?”.

Au trecut anii. Au venit 2 sarcini frumoase si am primit, cu toata recunostinta din lume, 2 copii frumosi si numarul  kilogramelor a ramas oarecum in stagnare.

Desi nu am fost niciodata obsedata de greutatea mea, imaginea din oglinda ma nemultumea cand nu puteam purta lucrurile pe care le-as fi vrut. Burta, picioarele groase in partea de sus si bustul generos au fost mereu motiv de frustrari pentru mine.

Si totusi, de ce nu slabim?

Am mai scris despre diete si cateva trucuri pentru a trece mai usor peste perioada de acomodare a corpului cu dieta. Desi numarul kilogramelor cu care ma lupt a ramas in acceasi zona, poate ca acum intelegerea (constientizarea) mea asupra fenomenelor care se intampla in corp au trecut la un alt nivel.

Voi stiti ca eu nu cred deloc in intamplari, nu-i asa? Ei bine, „intamplarea” a facut sa trec printr-o perioada propice in care am acordat mai multa atentie sufletului meu, dorintelor pe care le port ingropate si viselor la care am renuntat, din pacate.

Lucrurile s-au asezat intr-o astfel de maniera, incat am inceput sa fac schimbari in modul in care imi vad si port kilogramele, am inceput sa fac sport si am gasit acel suport moral pentru a trece usor, cu zambetul pe buze, peste perioadele de… dieta.

Mai mult, am inteles, rational vorbind, ce anume ii trebuie organismului meu si ce ii dauneaza. Cred ca ratiunea de a fi sanatos ar trebui sa primeze celei de a arata bine.

Am ascultat o emisiune radio interesanta la Radio Zestrea unde doua doamne doctor (Dr. Beatrice Motiu si Dr. Kadar Edith) vorbesc tocmai despre dilema mea: de ce ne ingrasam si de ce nu slabim.

Nu voi pune aici link, dar gasiti usor emisiunea si daca aveti rabdarea sa ascultati, cu atentie, intreaga emisiune, veti descoperi multe notiuni interesante.

Timpul potrivit pentru orice

Am aflat despre emoții și colesterol, despre grăsime și anticorpi si, surpriza, despre grăsimea de pe burtă și dorința de a ține departe pe cineva. In plus, cateva idei interesante despre grăsime și sexualitate, dar si
despre grăsime și comunicare.

 De multe ori, ingrasarea se produce pe fondul unui soc emotional. Afland despre ce este vorba, vei putea descoperi de ce te ingrasi intr-o anume perioada, de ce „cresti” intr-o anume zona a corpului si de ce nu slabim automat cand „problema” dispare.
Mancam lipsindu-ne ceva. Ne hranim corpul emotional. Iti esti dator cu sinceritate. Ne hranim emotiile, energiile, furiile. Suna cel putin ciudat, nu-i asa?

 Asa cum sustine domnul general de brigada Constantin Dulcan, emotiile sunt energie. Furia pe care o simti creste, se dilata campul emotional, odata cu corpul fizic.

La frustrarile si furia acumulate din viata de zi cu zi, noi aducem in plus o alta conditionare (dieta) care este cireasa de pe tort. Pentru ca orice dieta poate fi tradusa prin frustrare, frica, furie (pentru ca iti sunt INTERZISE anumite alimente),  mananci si te tii frustrat si mai mult. Ti-e ciuda pe tine ca nu te simti ok, ca nu te poti abtine, ca nu poti tine dieta, etc.

Ce am mai invatat din pleiada lui „de ce nu slabim” este sa nu judec pe altii pentru alegerile lor alimentare. Fiecare isi cunoaste si respecta corpul. Sau nu. Fiecare stie ce ii place/displace, cat de mult (sau multe) poate duce inima/sufletul/spinarea lui. TU, din exterior, de multe ori, vezi doar o bucatica din toate acestea. Sau nici macar nu incerci sa vezi nimic: judeci exteriorul, ambalajul si pui etichete!!!

Fie ca slabim sau nu slabim, candva, undeva, toate se aduna. La momentul potrivit, fiecare dintre noi va alege, in dreptul lui si va descoperi metoda sau uneltele prin care va putea duce acest demers mai departe. Nu e usor, nu e nici imposibil, dar cred ca momentul potrivit nu vine pentru toata lumea in acelasi timp.

Luni si joi, timp de o ora, eu imi incarc bateriile la Pilates. Am ales acest drum si daca mai sunt printre voi oameni pregatiti sa mi/ni se alature, la putina miscare si voie buna, va astept.

Alegem sa ne hranim demonii interiori si sa nu slabim? Alegem o cale prin care sa descoperim un echilibru intre ceea ce arata oglinda si ceea ce vrem noi sa vedem acolo?

Ca sa terminam intr-o nota pozitiva, iata un mic dar 🙂

BabyFitness vol. 1

I'll challenge you. Try to follow us or your own baby for 3,5 minutes. We did this for 15 minutes. I promise you a good workout for mom and baby ;)#backtobasics #babyyoga #babyfitness #fitbaby #fitmom #fitnessforgravide #sofieb #sofiebdk #momfitness #mom #workout #training #friskyfemfabwww.sofieb.dkwww.fitnessforgravide.dkBabyfitness vol. 1https://youtu.be/tP1yna5Jygs?list=PLLOVlm48V9nBmsBvNEU8idwgxL26cT2zHBabyfitness vol. 2https://youtu.be/c6cUdV_JGro?list=PLLOVlm48V9nBmsBvNEU8idwgxL26cT2zHBaby & Momfitness vol. 3https://youtu.be/vrgSwpeees8

Posted by Sofieb on 23 Aprilie 2015

Pierdut concretul. Ofer recompensa

Nu pot spune cum sunt/simt altii. Dar eu simt nevoia sa primesc o recompensa pentru ca munca mea. Ce fel de recompensa? As vrea sa vad efectele actiunilor mele. Am nevoie de feedback. Ca sa pot continua sa imi fac treaba, cu placere si drag, trebuie sa stiu ca ceea ce fac eu este util, aduce plus valoare lumii si celorlati. Uneori, recompensa este un simplu si sincer „Multumesc”, alteori am nevoie de mai mult.

Dar sa o luam cu inceputul.

Cum fac sa aiba sens munca mea?

Am ales, cu buna stiinta si in deplina cunostinta de cauza, meseria pe care o practic si azi 🙂 Am stiut bine ca vor fi greutati, ca e incomod/obositor sa lucrezi cu omul. Am stiut ca exista reguli bine stabilite care trebuie respectate. Ca exista ierarhii si lege de la care nu te poti abate. Intrucatva, mi se pare linistitor sa lucrezi intr-un mediu bine reglementat de cuvantul scris, norma juridica si astfel, „alunecarile” sunt clar delimitate, clasificate, eventual pedepsite. Recompensa este, de multe ori, doar multumirea ca ai facut ce trebuia. Desi celalalt nu vede/intelege asta. Mi-am asumat, constient, aceasta alegere.

In generatia mea, numai la Iasi, la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Administratie Publica, am terminat aproape 400 de absolventi. Peste jumatate dintre ei au facut facultatea doar pentru ca „trebuia”, pentru a „fi in randul lumii”. O parte dintre ei aveau, in familie, afaceri care trebuiau manageriate 🙂

Putini, foarte putini, stiau, cu adevarat, ce inseamna administratia publica. O parte si-au dorit (cred) sincer sa faca parte din acest sistem. Perioadele de practica la institutii publice aflate mai aproape sau mai departe de casa au mai „pierdut” o parte dintre noi.

Ce vreau eu?Ce pot?Ce sunt?

Imi amintesc si acum, cu un gust amar, cum inainte de sustinerea lucrarii de licenta unul dintre profesorii nostri (tanar, versat si foarte iubit de anul nostru) ne-a intrebat, cumva prin sondaj ce vom face mai departe.

Momentul respectiv mi-a ramas adanc intiparit in minte si chiar si azi, dupa multi ani, am in fata fetele si raspunsurile colegilor mei. S-a vorbit despre administratie ca un sistem fara vreo recompensa, despre „pro” si „contra”, despre cariera si foarte putin, spre deloc, despre visuri si pasiune.

Eram timida si nu am spus cu voce tare ceea ce simteam atunci. Ceea ce, din fericire sau din pacate, inca simt si azi. E important sa faci lucrurile cu pasiune, e important sa te bucuri de timpul (muuult) pe care il petreci la job.

Veti rade, poate… Dar eu cred inca in ideile de atunci. Recompensa pe care mi-o doresc, la sfarsitul unei zile, este cea cuvenita oricarui specialist in domeniul sau. Vreau sa pot pune pe masa copiilor mei o masa indestulatoare. Vreau sa le pot oferi educatia potrivita lor. Vreau sa am servicii de calitate si sa fiu tratata cu respect. Cred ca, in definitiv, cu totii ne dorim asta. Din pacate, uitam ca libertatea noastra se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.

Dreptatea, de cele mai multe ori, este undeva la mijloc. Daca fiecare dintre noi ar respecta (cu adevarat si IN FAPTA, nu doar in gand) pe cel in fata caruia este, lucrurile s-ar schimba. Si da, administratia publica este un sistem care poate fi mult imbunatatit. Dar trebuie sa fie un efort colectiv. Fiecare dintre noi trebuie sa fie constient de rolul si locul sau.

Pana unde pot merge cautand acest sens?

Au trecut deja 9 ani de cand sunt aici. Aici, in sitemul si in tara asta. 9 ani in care mi-a placut munca mea, in care am pus umarul sa fie mai bine. Nu mereu a iesit asa cum mi-as fi dorit. Nu mereu am putut sa fac atat cat imi doream. Nu mereu am putut arata ce sunt si vreau. Au fost momente/actiuni in care a trebuit sa inchid ochiii, sa strang din dinti si sa merg mai departe. Probabil vor mai fi. Mai am muuulti ani in fata. Dar vreau sa merite. Vreau sa conteze. Vreau sa stiu ca nu fac totul degeaba.

Mereu vor exista argumente pro si contra unei alegeri. Ca ramai sau pleci, ca faci sau nu faci, sa folosesti pixul albastru sau pe cel negru, pentru absolut toate va exista cel putin o… explicatie. E destul? E adevarat? Te ajuta?

Ai grija ce iti doresti

Vrei o tara in care sa iti fie drag sa iti cresti copilul? Vrei o tara despre care sa vorbesti frumos? Vrei o tara curata, cu oameni darnici si respectuosi? Fii tu primul parte din aceasta schimbare!!!

M-am saturat sa aud „sa NI  se dea”/”sa NI se faca”. Am obosit sa spun ca fiecare ce problema are cel putin 2 moduri in care poate fi privita. Daca tu nu vezi asta, meriti tot ce ti se intampla! Daca tu nu respecti si incerci mereu sa cauti o cale prin care sa „fentezi”, daca iti educi copilul ca „se poate si asa”, e trist, dar esti fix acolo unde meriti.

Viata ta poate fi un rai sau un iad. Tu alegi. Intotdeauna TU.

  • Aceasta postare MANIFEST nu se adreseaza cuiva anume, desi sunt multe persoane care ar trebui sa o citeasca. E nascuta din frustrarea cuiva care incearca, in fiecare zi, sa fie si sa faca ALT FEL. Care cauta solutii. Care refuza sa depuna armele si care isi iubeste tara, asa imperfecta cum e ea. 

Schimbare de ritm

Prima zi de vacanta adevarata pentru unii, ultima zi de munca inainte de concediu pentru altii. Desi o schimbare de ritm e binevenita cateodata, habar nu aveam ce urma sa ma loveasca.

Ora 8 – Fac planul in cap, duc termitele la locul de joaca unde avem abonament. Fug la munca, merg la interviu, termin o parte din treaba si inainte sa se faca ingrozitor de cald afara, recuperez copiii.

Ora 8.10 – Schimbare de ritm 🙂 Locul de joaca deschide la 9, nu la 8 (cum scria pe site!!!)Bun asa. Varianta de rezerva. Fuga cu termitele la strabunica, Dumnezeu sa ii dea sanatate.

Ora 8.20 – Bun. Am lasat copii. Fuga la munca. Fa cerere de concediu. Da Doamne sa se aprobe ca altfel…rupere de ritm scrie pe coada mea! Suna telefonul. Fa 5 adrese. Da 3 relatii. Trimite 6,4 fax-uri. Se strica faxul. Bun. Scaneaza si trimite mail. Cade curentul…Nu? Corect, nu cade curentul, dar asta ar fi lipsit.

Ora 9.03 – Fuga dupa termite. Fuga la locul de joaca. Raspunde la 276890 intrebari provenind de la Termita 1 de 5,5 ani si ai rabdare cu mersul impleticito-razgaiato-dragalas al Termitei nr. 2 de 3 ani. Cum ar fi si cu o fetita, se intreba un neuron ratacit…Saracul, cred ca a facut insolatie intre timp. Ajungem la locul de joaca. Repeta, repeta, repeta: nu ne lovim, nu ne imbrancim, nu muscam, cerem ajutorul daca e nevoie. Mami vine dupa voi. Schimbare de ritm? Doar de neologisme, mai sunt si altii pentru care trebuie sa repeti de N+1 ori aceeasi fraza. Dar nu e bai…no panic, man, cum s-ar spune.

Ora 9.57 – Gafaie organizat spre sala de interviu. Care habar n-am unde e. Trebuia sa merg la baie inainte sa plec. Neuronul, bate-l vina! Cand ai nevoie de el, unde umbla? Pe repede inainte, in ritm de… concurs! Candidat 1, ok. Candidat 2. Hai cu procesele verbale. Bun. Iar cafea? Buuuuuuuuuuun. Apa. Schimbare de ritm?As vrea eu. Suna de la locul de joaca. Copiii nu mai vor sa stea. Sfinte al zilei de luni, cu ce ti-am gresit???

Ora 11. 39 – Alearga spre locul de joaca. Fara apa si palarie ca sunt o doamna ce…ritm-ul meu 🙂 Ajung la locul de joaca. Evideeeeeeeeeeent ca termitele nu vor sa plece, nu? Ca ce „fain a fost, mai mami” si „da’ eu nu vreau sa pleeeeeeeeeeeeeeeec”….1,2,3, 4, ritm. Schimbare de ritm. Eu am vrut?Poftiti de va serviti, doamna, ca avem pe saturate!!!

Ora 12.04 – Inapoi la bona improvizata. „Abandoneaza” termitele si NU TE IMPLICA in negocierea mesei de pranz. Repet, nu te implica!!! Da, vorbesc singura.

Ora 12. 13 – Daca tot ai iesit, adu ceva de mancare si pentru oamenii muncii, ca na…Bancomatul nu functioneaza. Iau cu cardul, nu e nici o problema. Fuga cu mancarea.

Ora 12.48 – Mancarea e servita, maiestatile voastre administrative! Eu nu vreau cu ciuperci, pentru mine fara patrunjel….Buuuuuuuuuun. Apa? Avem. Suna telefonul. Rezolva 5 hartii. Verifica cerere de concediu. Slava Cerului e semnata. Cred. Ca e de bine. Sau nu. Mai bine nu ma gandesc. Suna faxul. 😛 Verifica mailul. Termina situatia. Fa ordine pe birou ca doar pleci in concediu si sa nu se puna praful de bunatate de hartii.

Ora 15.45 – Vin specialistii. Sedinta. N-am inteles nimic, dar nu e bai. Am tot timpul din lume sa citesc un cod. Oricare, ca tot aceleasi dimensiuni le are. Si eventual, dupa ce termin, aflu ca are vreo 7 (cel putin!) modificari, actualizari, republicari. Sau ca ai citit bucata abrogata. Cum era? Schimbare de ritm? :)) Buna gluma.

Ora 15. 48 – Suna sotul. L-am sunat yo? Da, acum vreo 3 ore. Ce vroiam? Habar n-am. Daca ma intrebi, nici cum ma cheama nu mai stiu. Dar am bolentin. Deci, safe here.

Ora 16.21 – Gata adresa. Are completari. Nu e buna de dat la semnat. Modifica, listeaza, fa notite si lasa la corectat. Suna prietena „azi avem pilates”. Yey! Exact ce imi lipsea. Hai ca si-asa am avut o zi.

Ora 16.35 – Ies pe usa. Unde e echipamentul? Cum unde? La supermarchet. In compartimentul pentru bagaje. Am luat mancare si am pus echpamentul la loc sigur. 🙂 Fuga dupa el. Daca o mai fi acolo.

Ora 16.57 – Ajung, gafaind, la pilates. Gasit echipament, pierdut cap si orientare. Iar n-am sticla cu apa, dar lasa ca ma vad cu prietena mea si o sa fie ok.

Ora 18- Pilates mortua est. Ergo deci…ce ritm frate? Cine ar fi crezut ca am atatea locuri care pot sa ma doara? In acelasi timp si la o asemenea intensitate? Maine va fi mai bine. Sigur. Incepe vacanta cu termitele.

Ora 19 – Termita 2 – Mami, te iubesc. Prietenii stiu de ce. Dusmanii vor comenta. Dar asta e soarta. Corpul meu, ritmul meu. Cand o gasi alta mai buna, promit ca le pun in cui. 🙂

Ora 20 – Hai sa scriu repede pe blog sa ma laud cum e cand imi doresc ceva din tot sufletul meu si universul imi raspunde. O schimbare de ritm este mereu binevenita. Daca esti sau nu pregatit pentru ea… este o cu totul alta discutie.

Hai sa va aud. Doar eu am puteri de-astea? 🙂

PS: Pe parcursul zilei nimeni nu a fost cu adevarat ranit. Unele sunt exagerari, dar, hei…if it counts… viata are ritmul pe care il alegi. Cateodata mai lent, alteori mai rapid. Te adaptezi sau … nu stiu care e cealalta varianta, pe bune ca nu stiu 🙂 Dar daca m-ati lumina, v-as ramane profund recunoscatoare.

Astepti schimbarea SAU esti schimbarea?

Schimbarea vine din tine sau tu esti schimbarea?

Exista perioade in viata in care simti ca trebuie sa faci o schimbare. Exista zile in care pare ca totul in jur iti spune ca drumul pe care mergi este unul gresit. Ai de ales: mergi inainte si vezi tu unde ajungi :P, te opresti si faci o schimbare, te intorci din drum. Fiecare alege pentru sine. Daca vrea. Daca poate. Daca este in acel punct in care poate constientiza.

Recent, intr-o discutie cu un Om Bun, mi-am dat seama (pentru ca uitasem) ca fiecare lucru se intampla cu un scop. Schimbarea te poate lovi pe nepregatite, te poate spulbera aproape. Sau poti alege sa fii tu schimbarea.

Da, imi spune vocea ratiunii. Dar… sa FII tu SCHIMBAREA poate insemna (de cele mai multe ori) sa te arunci in necunoscut. Sa alegi drumul intunecos. Care nu stii unde te va duce. Care nu stii ce pericole poate ascunde. La fel cum habar nu ai daca, nu cumva, iti poate aduce ACEL CEVA dupa care tanjesti de ani de zile. Dintotdeauna.

Pus in fata oglinzii, ce vei vedea? Poti alege schimbarea sau doar drumul sigur? Te increzi in fricile tale? Intrucatva perfect valide.

Suntem capabili sa ne schimbam cu adevarat sau doar mimam?

E un gand care imi tot da tarcoale de multa vreme. In adancul sufletului, esti curajos, esti bun si poti lupta pana in panzele albe pentru lucrurile (sau oamenii) in care crezi. Dar, cumva, pe traseu, te lasi influentat de ceilalti. Ajungi sa crezi sau doar mimezi ca NU POTI sau, mai grav, in opinia mea, ca NU MERITA. Si alegi alt drum. Mai sigur. Uneori, e caldut si bine. Poti „duce” cararea altcuiva si intelegi, rational vorbind, motivele pentru care ai fost indrumat acolo. Dar, cumva, sufletul tau URLA. Vrea aer curat. Vrea sa fie implinit. Vrea alt ceva. Vrea … schimbare 🙂 E greu, e infinit de greu. Dar fara acest suflu nu esti tu. Sau nu esti TU intreg. Esti ciunt, esti doar o parte. Si nimeni nu vrea sa traiasca doar jumatate.

Cred ca exista oameni care mimeaza multa vreme. Care incearca ani intregi sa fie … asa cum si-ar dori X. Sau Y. Sau cum ar vrea sa fie vazuti. Pentru ca, vorba ceea, traim intre oameni si nu putem sa facem (mereu) ce ne taie pe noi capul, nu? Sau da? Sau macar, uneori?

Schimbarea vine din suflet. Acolo o simti necesara. Acolo se naste si poate, daca ii/iti permiti, sa curprinda si alte sectoare ale vietii tale.

Poti incepe cu o schimbare de look, poti sa te imbraci mai fistichiu (dar perfect adaptat starii tale de spirit). Poti sa iti schimbi felul de a vedea viata. Poti sa alegi alte feluri de mancare din meniu sau chiar o alta locatie pentru concediu.

Cat dureaza schimbarea si in ce conditii?

Daca esti suficient de curajos, poti vedea cum schimbarea te va lua prin surprindere. Vei pierde poate cativa prieteni, daca drumul tau nu le mai place. Vei starni cateva reactii la oamenii care te stiau/vedeau/doreau intr-un anumit fel. E bine sa stii la ce sa te astepti. Sunt „pierderi de razboi” pentru ca, oricat de mult am crede contrariul, schimbarea adevarata afecteaza toata gama relatiilor pe care le ai cu ceilalti. Asta daca decizi ca aceste relatii sau acesti oameni sunt importanti pentru tine.

Daca nu sunt importanti si te poti lipsi de prezenta lor, e ok. Daca insa aceste pierderi iti pot afecta decizia de a spune DA schimbarii… e bine sa ai si aceste aspecte in vedere.

Schimbarea e evolutie sau nu 🙂

Incet, incet, invartind situatia pe toate partile, ajungem si la finalul postarii 🙂

Schimbarea este (poate fi) o evolutie. Da, ii dai gura de aer dupa care tanjea sufletului tau. Da, esti adevarat si AICI, in fata ta. Da, poti abandona masca si te simti perfect cu alegerile pe care le-ai facut.

Dar este aceasta schimbare o evolutie? Daca da, pentru cine? Pentru tine? Pentru ceilalti? Pentru toata lumea? Pentru pacea mondiala? 😛 Glumesc in ultima parte, dar evolutia poate fi ascunsa chiar si sub forma unui regres. Adica cum? Pai, de exemplu, ai putea constata faptul ca in spatele „nepasarii” tale vis a vis de comentariile lui X-ulescu sta o potrivita STIMA DE SINE. Pe care ai decis ca este vremea sa o lasi sa invinga. Sa iasa in fata si sa declare tuturor DA, NU SUNT PERFECTA/GRASA/SLABA/MARE MATEMATICIAN/etc. DAR MI-E BINE ASA. Poate fi autosufiecienta sau poate fi doar un pas spre a descoperi ca vrei sa fii acceptat asa cum esti. Cu ceea ce ai bun si frumos.

Concluzia unei postari despre schimbare

Daca ati avut rabdare (sau curaj!) sa cititi aceasta postare pana aici, va multumesc. Rasplata mea pentru voi este o concluzie adevarata, mai scurta si poate mai abrupta decat de obicei: ai curaj sa alegi schimbarea care te poate implini ca om! Nu va fi poate alegerea „perfecta” si va fi nevoie de ajustari pe parcurs, dar iti datorezi tie sa incerci 🙂

PS: Aceasta postare se datoreaza unui om care a stiut sa trezeasca constientizari. Este un mod de a spune MULTUMESC, esti WOW si vreau sa stii ca te apreciez pentru ceea ce esti!

O femeie puternica sau nu

O femeie puternica arata, poate, ca toate femeile. Orice culoare de par sau constitutie ar avea, o femeie puternica se va deosebi prin puterea de reactie sau, din contra, prin lipsa unei reactii, uneori.

O femeie puternica nu va ridica (neaparat) greutati la sala de forta. Poate nici mobila prin casa nu o va muta, fara ajutor. Va cara, periodic, sacose cu mancare/diverse spre si dinspre casa. Poate se va opinti ridicand un lighean plin de rufe proaspat scoase din masina de spalat rufe. Se va ridica pe varfuri sa intinda aceste rufe sau, in anumite cazuri, se va cocota pe un scaun, boscorodind ca nu e si ea mai inalta.

O femeie puternica poate nu va gati cele mai gustoase mancaruri intotdeauna. Va stapani cateva retete foarte bine sau va prefera sa gateasca doar ce „se mananca” fara a testa prea mult, pe langa.

O femeie puternica se va juca, pe covor, cu copiii. Desi, poate, e obosita. Sau trista. Va zambi celor din jur si va pleca, gales, genele Celui drag. O femeie puternica stie sa dojeneasca si sa alinte cu vorba, cu fapta si chiar cu gandul.

Contrar asteptarilor si credintelor comune, o femeie puternica va plange, uneori. Pentru ca i-au fost inselate asteptarile. Pentru ca a obosit. Pentru ca nu gaseste solutie. Pentru ca simte ca e greu.

Din nou, o femeie puternica va alege drumul pe care merge. Oamenii pe care ii vrea langa ea. Sacrificiile pe care le face. Bucuriile pe care le imparte. Iubirile in care crede si cele pe care le lasa sa se stinga.

O femeie este puternica daca se simte astfel. La fel cum o femeie este frumoasa daca se simte astfel. Nu am pretentia ca detin adevarul suprem despre femei, dar, pentru ca sunt una, dati-mi voie, sa cred ca, inainte de orice, o femeie puternica este un cumul de clipe, trairi si actiuni.

O femeie este, de multe ori, un mister. Pentru multi. Merita sa ai langa tine o femeie puternica? Ai curaj sa tii langa tine o femeie puternica?

Da, poate femeia puternica va riposta cand o ranesti. Cand o faci sa planga sau cand alegi o Alta. Va intelege daca ii explici, poate. Dar o vei face? O femeie puternica va crede in tine, va ramane langa tine atata vreme cat meriti si stii sa o faci fericita, sa o faci sa se simta apreciata, dorita, iubita. Va ghici, intotdeauna, cand lucrurile se schimba. Din lucruri mici, din taceri si ridicari de spranceana, va simti ca locul ei in inima ta e amenintat. Va stii, uneori inaintea ta, ca a pierdut lupta.

Te va pastra mereu in suflet si in timp, probabil ca iti va sterge o parte dintre pacate. Pentru a se proteja pe sine si pentru a te face pe tine demn de iubirea ei.

Nu oricine stie sa recunoasca o femeie puternica. Nu oricine are curaj sa se lase cu totul pe mana ei. Poate nici nu merita oricine o astfel de femeie. Timpul va spune, de obicei, daca a fost sau nu. Daca a lasat semne demne de mentionat sau nu. Si nu, cu siguranta, nu va lovi cu pumnul sau palma.

Femeia puternica este copil in suflet, poate. Va visa, va dansa si va rade. Va povesti purtand in priviri stelute, va rosi unui gand, va lacrima unei emotii.

Ca orice om, si femeia puternica poate gresi. Isi poate alege gresit Omul sau calauzele. Poate sa cada sau sa se impiedice. Poate sa se inalte prea sus si sa isi arda aripile. Sau sa isi zdreleasca genunchii, dupa caz. Se va ridica mereu, demna si se va scutura de praf sau de regrete. Va analiza, cu intelepciune, daca e cazul sa continue sau sa se opreasca.

O femeie puternica va cere ajutorul fara teama si il va accepta, fara jena, cand ii este oferit. Va sti sa recunoasca greseala sa, dar si pe a altora. Va corecta putin sau va taia in carne vie pentru a modifica ADN-ul.

Puterea unei femei nu sta in contul din banca, in victoriile din sala de sedinte si nici macar in frecventa sau calitatea tratamentelor cosmetice sau chirurgicale la care se supune.

Taria ei vine din inima. Din ochiul interior si din balanta cu care va vedea si va judeca tot ce o atinge. Din degetele cu care va mangaia suprafata sau cu care va cauta, pe intuneric, dedesubturile.

Poate nu vei cunoaste sau REcunoaste niciodata o femeie puternica. E cersetoarea din colt care intinde mana tremurand sau mama batrana care asteapta sa o intrebi cum ii mai e. E sotia care iti zambesti dimineata sau iubita care iti iarta tacerile, chiar daca nu le intelege mereu. E sora pe al carei umar plangi sau colega de birou care iti imprumuta radiera. Poate fi oricine.

Daca ai ochi sa o vezi, zambeste-i! Nu ii ridica palate, adesea nu asta isi doreste. Nu ii asterne covorul rosu si nu ii lustrui pantofii, decat daca ti-o cere. Dar, respect-o!Strange in brate trupul ei! Mangaie-i inima, mai ales cand se apropie  furtuna. Da-i aer si timp. Sa creasca, sa devina, sa ierte, sa se intoarca. Dupa ce a plecat de tot sau doar s-a ratacit.

Nu o lega in lanturi si nu o expune ca trofeu. Nu-i intinde puterea pe toate drumurile si culorile tradarii. Nu o desconsidera si, mai ales, iubeste-o! Asa cum e ea. O femeie simpla, cu puteri nebanuite.

 

 

Tu stii sa spui un ferm NU?

Da, pe bune, chiar am decis să scriu despre asta. Tu ştii să spui, ferm, NU? Ştii să refuzi politicos? Când nu poţi sau nu vrei să faci un anume lucru. Când persoana care te roagă nu îţi place sau din anumite motive, nu îţi este comod, la îndemână sau dezirabil să contribui?

Am în jur oameni pe care îi observ. Care NU ştiu să spună NU. Care se tem sau se jenează să refuze. Care, de mila sau din prea multă bună creştere, acceptă, tacit, lucruri/comportamente/persoane care nu merită. Care nu le fac plăcere sau cinste. Care le chinuie. Care le afundă. Care le schilodesc sufletul şi viaţa.

Ştii să spui, ferm şi hotărât, politicos NU?

Nu, nu îţi pot împrumuta bani. Pentru că nu îi dai înapoi niciodată.

Nu, nu pot să te ajut cu o lucrare pe care trebuie să o faci pentru că le am şi eu pe ale mele. Sau pentru că nu am timp. Sau pentru că nu apreciezi niciodată ajutorul meu şi simt că îmi pierd timpul.

Nu, nu poţi să mănânci doar desert.

Nu, nu mă simt bine când lipseşti/întârzii fără să mă anunţi.

Poate că, mulţi dintre noi, am fost crescuţi să ajutăm, să fim darnici şi săritori. Poate ni s-a predicat mereu că un bun creştin întoarce şi celălalt obraz când primeşte o palmă. Poate e în firea noastră să avem răbdare şi încredere, să fim deschişi şi să nu ne pierdem speranţa în bunătatea şi corectitudinea oamenilor din jur. De multe ori, îmi dau seama că spun DA, fără să mă gândesc prea mult. Fără să îmi analizez toate sentimentele în legătura cu respectiva cerinţă.

Uneori, există oameni pentru care am spune DA orice şi-ar dori. Oameni pe care îi iubim şi pentru care am merge până la capătul lumii. Uneori merită, alteori nu prea.

Cred că e sănătos să ştim să spunem NU. Să fim oneşti cu ceea ce suntem şi credem. E absolut în regulă să ne răzgândim, dacă datele problemei se schimbă. Sau dacă realizăm ca primul răspuns, acel DA spus în grabă a fost o greşeală. Personal, accept mai uşor un NU sincer, o răzgândire decât un DA fals sau spus fără responsabilitate.

Mi s-a întâmplat cu oameni la care nu m-aş fi aşteptat. Cu oameni mari, şcoliţi şi care par a fi stăpâni pe viaţa şi deciziile lor. Mi s-a întâmplat să fiu dusă cu vorba, după un DA entuziast care a ajuns să devină un NU nespus, înţeles doar, după o vreme.

Tu ştii să spui NU? Fără furie, fără să îţi dai importanţă şi fără să răneşti? Pur şi simplu, un NU care se cere spus.

Nu…nu te pot ierta…

Nu te mai cred…

Nu te mai pot aştepta…

Nu înţeleg…

Nu ştiu…

Nu te mai iubesc…

Albastru cu verde

 

Albastru cu verde
Albastru cu verde

nu prea merge.

Si totusi, albastrul cerului tau

Zambeste primaverii din mine.
Daca ne-am intalni la mijloc?

Ar iesi roz?

Sau poate mov?

Ar face nod sau fundita.

Mai bine fluturi.
Daca verdele deschis al vietii tale

N-ar fi poposit niciodata

pe marea inimii mele…

Ai fi inventat un cod sursa ca

sa ma nasc din spuma marii.

Nu-i asa?

Albastru cu verde

Cum ar fi?