Aloe în suflet

                                                                  Aloe în suflet

 

Cu degetele albe şi mici,

cu unghiile colorate,

cu fluturi şi flori,

cu amestec de culori,

ţi-am făcut o vrajă.

 

Cu buzele subţiri,

cu textele rotunde, mustind de

entuziasm şi avânt,

cu semnele de întrebare

şi punctele de suspensie,

ţi-am rescris clipele.

 

Cu ochii trişti şi tăcerile scurte,

cu avioanele şi râsul nebun,

cu frânturile de zi,

cu BUNĂ DIMINEAŢA şi

MI-E DOR DE TINE,

ţi-am populat visele.

 

Cu aluniţe mari şi mici,

cu verde şi roz,

cu aloe şi somn suficient,

ţi-am desenat, în palmă,

harta inimii mele.

 

O să treacă timpul

şi eu îţi voi zâmbi mereu.

O să se schimbe anotimpurile

şi o să îmi rămâi aproape,

frunză pe suflet.

 

O să fim bine.

Dacă tu nu pleci

şi eu nu uit.

 

Ajuta-mă să nu pot  uita

şi eu te voi ţine prizonier,

în suflet.

Mâine

Stăm spate în spate,

aşteptând un nou MÂINE.

În ceaţa lumii,

orice e posibil.

 

Ştii că m-am născut miercurea?

E buricul vieţii, al tuturor lucrurilor.

Mergem înapoi? Pornim înainte?

Mâine e cer senin.

 

Nu mă tem şi nu promit nimic.

Mi-e curcubeu în suflet

iar tu,

ei bine, Tu îmi eşti foc şi apă

între gene.

 

Cine ar fi crezut?

Cine ar fi putut ştii?

 

Îmi rămâi dator cu un MÂINE.

Fii TU

Fii TU

Fii TU marea mea când vine toamna!

Când mă pierd prin lume

Şi mâinile mi-s reci.

Când îmi dau, zâmbind năvalnic,

părul după ureche.

 

Fii TU pescăruşul care mă cheamă,

în fiecare an,

în fiecare scoică

şi-n fiecare gând.

Când visez şi mângai stelele cu

degetele lungi şi albe ale dorinţelor mele.

 

Fii TU raza arămie ce-mi alunecă leneş

pe curbura molatecă a gâtului,

zăbovind puţtin.

Încă puţin, luând în stăpânire

umărul cât încă-i gol. Şi încă-i

crud şi încă-i viaţă.

 

Fii TU vara mea când pădurile-s nebune

de cântec şi culoare.

Când port în privire

cuvinte nerostite şi

sărutări necerute pe buzele zmeură.

 

Fii TU toamna mea din fiecare an.

Cu tine strângându-te cald şi dulce

în jurul meu,

într-o dimineaţă cu brumă.

 

Fii TU. Aici.

În fiecare an şi anotimp.

În fiecare poveste şi-n fiecare promisiune.

                                  Foto credit: Sorin Gheorghe Bolog

Cateodata, dor

Cateodata, dor

Cateodata, dor.

Dor adanc si lesios

De imi repet, mecanic,

Sa nu uit sa respir.

 

Cateodata, dor

Cataclismica pierdere

a echilibrului.

Si ma tin de peretii

albi,

buburuzati de ganduri si cuvinte.

 

Cateodata, dor

de glasul tau, de mana ta calda

pe umarul meu.

Pe inima mea. E totuna.

De ochii tai nu mi-e dor niciodata

Pentru ca ii am in memorie.

Prizonieri ai fiecarei clipiri.

 

Cateodata, dor

Si musca aievea din digul

rezistentei mele.

Si stiu.

Ah, STIU ca nu mai e mult

si armura o sa alunece, cu zgomot.

 

Cateodata, dor

Si imposibil sa-ti tac

atata dor suvoi,

atata curgere navalnica

de ganduri si sperante.

Când m-am întors

Când m-am întors,

Sălbatică şi despletită,

Ţâşnind săgeată vie

din arcul inimii tale,

Eram lacrimă de lumină.

 

Când ai venit,

Cenuşie nălucă a viselor mele,

Te-am lăsat mereu

să-ţi decizi soarta,

mângâiere catifelată pe suflet.

 

Când m-am întors,

Sălbatică şi toată un zâmbet,

Curgeam spre pământ

Şuvoaie calde de emoţie şi drag.

 

Când am plecat,

Rupându-mi zgomotos

Inima din palma ta stângă,

S-au pornit

Cutremure şi taifunuri.

Toate deodată.

 

Când am plecat,

Sălbatică arătare a vieţii tale,

N-ai vărsat nici o lacrimă.

Mă priveai împietrit

şi ochiii tăi şopteau

Nu pleca!

sau măcar…

Întoarce-te degrabă!

 

PS: Minunatele fotografii îi aparţin unui drag prieten… Mulţumesc, Victor!

Nu-mi spune

                                                     Nu-mi spune

Nu-mi spune că sunt un munte

de întrebări și vise,

că nu ai suflu s-ajungi

în vârf

și că timpul

nu ține niciodată cu tine.

Spune-mi că sunt o mare

în care vrei să te pierzi

și nici un muritor

să nu te pescuiască,

aruncându-te, fără viață,

pe uscat.

Nu-mi spune că e imposibil

și foarte puțin probabil.

Nimic nu e definitiv, încheiat

până când nu coboară

în pământ.

Și, probabil, nici atunci.

Uită-te la noi…

 

Spune-mi că ai încredere în mine,

că toate-s cu putință

și deschide-ți aripile

să zbori,

încă o dată,

spre cerul

care sunt Eu.

Nu-mi spune că, tehnic vorbind,

e mai ușor să traversezi distanțe.

Dacă ai conexiune.

Și asistență specializată.

Spune-mi că inima ta înțelege.

Recunoaște.

Pun viața mea în joc.

Pun sufletul meu ca miză.

Nu am habar de securitatea comunicațiilor,

și, risc, poate,

să fiu interceptată

de serviciile abilitate

și aplecate.

 

 

Dar pasiunea din mine

Te poate salva.

Dacă prinzi mâna

pe care ți-o întinde.

Suntem.Noiembrie

Suntem ca Soarele şi Luna noi.

Nu ne întâlnim. Aproape niciodată

Doar uneori

dacă  închid ochii

Îţi pot simţi energia

electrizând aerul din jurul meu.

Fluturii învie şi

se lovesc de pieptul meu,

făcând gratiile sternului alb

să pocnească mut.

Aleargă în cercuri concentrice,

mai mari şi mai largi,

mai rapid şi mai înalt.

 

Suntem o dimineaţă şi-un miez de noapte.

Noi.

Albă şi debordând de energie,

efervescentă şi zglobie.

Temător, mereu privind peste

umăr, un strigăt spre neant.

 

Suntem sus şi joc,

noi doi.

Niciodată  împreună,

întotdeauna indisolubil legaţi.

 

Suntem trecut şi viitor, tu şi eu.

Prea puţin prezent.

Prea trist, prea repede

prea puţin.

 

Suntem… noi doi.

Noi.

Doi.

Ori doi.

În fiecare secol

al minutului

ce se scurge.