Category

Ceahlău cu pui de om. Excursie de toamnă

Ca să nu treacă și octombrie cel plin de culoare și noi să nu plecăm pe undeva, am așezat astrele astfel încât să ajungem pe Ceahlău. Cu puiii de om din dotare, cu rucsaci și batoane energizante, pe drumuri de munte.

Zis și făcut! Dar ce traseu să alegem? Pe Ceahlău e frumos, pe oricare parte ai urca, e foarte adevărat, dar pentru noi care nu suntem foarte antrenați am vrut să împăcam și capra (sau caprele!) și varza. Adică, nici să nu ne aventurăm aiurea, dar nici să pierdem prilejul de a petrece timp împreună, ca o familie.

 

Dacă veți consulta site-ul Parcului Național Ceahlău, veți descoperi că există 8 trasee posibile – pentru fiecare dintre ele veți găsi harta cu punctele intermediare, marcajul corespunzător, timpii de parcurs, dar și reguli de vizitare și câteva fotografii. Am ales să urcăm pe la Stănile pentru că am vrut să „testăm” rezistența puilor de om, am vrut să avem o variantă mai scurtă în caz că se strică vremea și pentru că am vrut să jucăm de data aceasta, mai safe, eu nu eram în cea mai bună formă fizica :P.

Ce am luat cu noi pe Ceahlău?

Pentru 2 adulți și 2 copii am avut 2 rucsaci (purtați de cei doi părinți) conținând:

  • overall impermeabil pentru fiecare copil + câte 1 pereche de jambiere, la nevoie
  • geacă ușoară de ploaie pentru mine (plus un tricou subțire) și o bluză de schimb pentru domnul soț
  • buffere/eșarfe circulare/bandane pentru toată lumea – le-am tot pus și scos pe parcursul excursiei
  • batoane proteice cu ciocolată – noi am avut de la Herbalife, cu lămâie și migdale (2 tipuri care știu că le plac puilor de om și pe care le am mereu în casă)
  • cremă pt contracție/oboseală musculară
  • câteva pansamente lipicioase (nu le-am folosit)
  • șervețele (umede și uscate)
  • apa (cu soluție de hidratare!)
  • câteva mere
  • aparat de fotografiat

Ştiam că vom face popas la cabana Dochia şi vom mânca acolo ceva cald, deci nu am luat cu noi sandviciuri. Am luat de la început în calcul ideea de a urca şi coborî în aceeaşi zi, deci nu ne-a interesat varianta de a rămâne peste noapte la cabana.

Am avut grijă să avem încălţări care să nu alunece, bine sfătuiţi de cei din familia noastră care sunt mai în temă decât noi – Andrei Badea, mountain& tour guide la Back to Nature .

Şi am plecat la drum 🙂

Ne-am bucurat de liniştea pădurii, de soare şi de o sâmabătă veselă, cu efort dozat potrivit şi am făcut poze. Eu, personal, mă bucur de fiecare dată când îmi depăşesc puţin zona de confort şi fac astfel de incursiuni în natură. Chiar dacă pe parcurs îmi mai piere entuziasmul şi mai că m-aş da bătută, nu o fac şi experienţele trăite mă fac să mai vreau 🙂

Merită o excursie pe Ceahlău. Merită să urci pe vârful Toaca şi să admiri lumea de sus – mai ales că exista scări inaugurate de curând, sigure şi care pot fi urcate în propriul ritm.

 

Chiar dacă am coborât şchiopătând, mi-am revenit repede. Am forţat puţin şi piciorul meu a protestat puţin. Cu masaj, un bandaj cald şi multă lumină vindecătoare, după câteva zile am fost ca nouă. Să vă spun şi că după 2 zile am avut party la muncă şi am dansat? 🙂 Deci, clar se poate.

Ce aş face diferit pe Ceahlău
  1. Nu mi-aş mai seta limite mentale  gen e prea greu să urc până pe Toaca sau nu sunt pregătită să fac un astfel de experiment cu cele X kilograme în plus ale mele.
  2.  Aş duce copiii mai repede pe munte. Aş avea mai mult curaj să îi expun acestei aventuri.
  3.  Aici, câteva gânduri pentru viitor 🙂 Vom mai merge pe munte. Poate nu chiar pe cele mai grele trasee din prima, dar cu siguranţă ne vom mai testa rezistenţa.

 

De ce e importantă o excursie pe Ceahlău (sau pe alt munte, dacă vă e la îndemână)
  • Pentru că aveţi şansa de a vă depăşi limitele fizice.
  • Pentru că petreceţi timp în aer liber, în linişte şi vă puteţi reconecta cu voi, cu cei mici şi poate, cu partenerul.
  • Pentru că toamna este atât de frumoasă la munte 🙂

 

 

 

 

Voi pe unde vă mai plimbaţi? Ce locuri mai recomandaţi? La ce evenimente mergeţi sau vă doriţi să ajungeţi? Sunt mereu în căutarea unor locuri faine pe unde să colindăm şi a unor oameni buni pe care să îi cunosc şi de la care să învăţ.

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

2 thoughts on “Ceahlău cu pui de om. Excursie de toamnă”

  1. Momentan eu mă simt blocată de lipsa mașinii care să mă ducă până la baza muntelui, așa că nu mă aventurez încă. Dar îmi amintesc cu plăcere când, la aproape 3 ani ai lui David, am făcut prima lui excursie pe Rarău. A mers vitejește, cu trecut din brațele unuia în brațele celuilalt peste hopurile mai puțin accesibile puilor de om, cu pauză de o plăcintă pusă la pachet de bunica grijulie, cu oameni faini care au sărit în ajutor.La un moment dat, când coboram de pe Pietrele Doamnei, era o porțiune mai dificilă iar turiștii au făcut cordon până la bază și l-au dat pe David mic din mână în mână până a ajuns jos. A fost un moment nostim de care îmi amintesc cu drag.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.