Category

Concediul şi indemnizaţia de creştere copil. Noutăţi 2016

Începând cu 1 iulie 2016 intră în vigoare Legea nr. 66/2016 şi HG nr. 449/2016 prin care se modifică normele de aplicare a OUG nr. 111/2010 precum şi Ordinul 1099/2016 care reglementează situaţia persoanelor deja aflate în plată.

Dacă eşti beneficiar al OUG nr. 111/2010, de la 1 iulie te poţi afla în una dintre situaţiile următoare:

  1. Ai optat pentru concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani

CE AI DE FĂCUT acum?

Recalcularea cuantumului indemnizaţiei (plafonată la maxim 1200 lei, majorarea indemnizaţiei dacă indemnizaţia era mai mică de 1063 lei, ai gemeni sau tripleţi, majorarea stimulentului de inserţie şi prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de la 2 la 3, respective 4 ani în cazul copilului cu handicap) SE FACE DIN OFICIU. Nu ai nimic de făcut în aceste situaţii!!!:)

Se modifica cuantumurile , din oficiu, pe baza doc care au stat la baza calcularii dreptului initial.(min/max)

 

  1. Ai optat pentru concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 1 anPoţi opta pentru rămânerea în concediu şi prelungirea acordării indemnizaţiei până la împlinirea vârstei de 2 ani de către copil respectiv  3 ani,  în cazul copilului cu handicap.

Astfel, la 1 iulie, te poţi afla într-una dintre situaţiile următoare:

  • Beneficiezi de plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului
  • Beneficiezi de plata stimulentului de inserţie – NU AI DE FĂCUT  NIMIC!!!:)
  • Beneficiezi de concediu fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani (în completarea primului an de concediu pentru creşterea copilului, după terminarea acestei perioade)

CE AI DE FĂCUT acum?

→ Dacă doreşti prelungirea concediului de creştere copil până la împlinirea vârstei de 2 ani ai copilului,

SAU

→ Dacă doreşti reluarea concediului de creştere copil până la împlinirea vârstei de 2 ani ai copilului şi plata indemnizaţiei lunare

 

TREBUIE SĂ DEPUI doar 2 documente : cerere de solicitare + adeverinţa de la angajator din care să reiasă prelungirea perioadei de suspendare a activităţii (decizia de suspendare).

Dar atenţie –  cererea se depune cu cel puţin 30 zile  inainte de împlinirea  de către copil a vârstei de 1 an, altfel spus copilul trebuie să aibă vârsta cuprinsă  între 0-11 luni  la data de 01 iulie 2016 la AJPIS !!! 

Modelul de cerere este anexă la Ordinul 1099/2016 şi poate fi descărcat de pe site-urile AJPIS pe raza căruia ai domiciliul, la sediile Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, dar şi la sediile acestora

Dacă doreşti intrarea în stimulent de inserţie pana la 3ani (sau 4 ani, pentru copilul cu handicap), optând să te întorci la serviciu – documentele se depun la sediul Primăriei – drept nou , cererea însoţită de actele doveditoare privind reluarea activităţii –  se depun  cu cel puţin 30 zile înainte de împlinirea vârstei de 1 an.

CUM ŞI UNDE DEPUI aceste documente?

√ Direct, la sediul agenţiei teritoriale(AJPIS) sau sediile direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Pentru judeţul Neamţ, datele de contact sunt:

Adresa – Piatra Neamţ, Bd. Traian, Bl.A4 Parter

Tel. 0233/233 504, 0233/234 669

Fax. 0233/220 957

√ Prin poştă sau curierat, în plic inchis, la adresa AJPIS teritorială, cu specificaţia „prelungire/reluare drepturi ICC”

√ În format electronic, scanate, la adresele de e-mail comunicate de AJPIS.

Pentru judeţul Neamţ, adresele sunt : [email protected] SAU

neamt_ [email protected]

 

Dacă te pregăteşti să devii părinte, vei depune un DOSAR cuprinzând câteva documente, la AJPIS. Partea bună este că:

  1. documentele justificative se prezintă în copie simplă, pentru a fi confruntate cu originalul (= NU MAI ESTE NEVOIE DE LEGALIZARE!)
  2. dacă ai născut în străinătate, se acceptă certificatul sau extrasul de naştere, după caz, cu traducere autorizată, dar NU MAI ESTE NECESARA LEGALIZAREA

Alte câteva modificări legislative importante care îţi pot face viaţa de părinte mai uşoară sunt:

  • Persoanele care în ultimii 2 ani anterior datei naşterii copilului , au realizat  timp de cel putin 12 luni venituri din salarii sau venituri supuse impozitului  pot beneficia de  concediu şi indemnizaţie lunară până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani sau 3 ani în cazul copilului cu handicap (până acum se foloseau 12 luni anterioare naşterii copilului)Constituirea perioadei de eligibilitate se stabileşte astfel:
    1. a)din 12 luni consecutive în cazul în care în această perioada se realizează venituri FĂRĂ ÎNTRERUPERE sau se află în una din excepţiile:

    -au benef de somaj/s-au aflat în evidenţa AJOFM

    -au benef de  concedii medicale , pensie de invaliditate

    -se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii din iniţiativa angajatorului pentru motive economice

    – au benef de ICC sau concediu fără plata pentru creşterea copilului

    – frecventează , fără întrerupere cursurile învăţământului  preuniversitar, universitar , master şi alte excepţii

    • b) din 12 luni succesive în cazul în care în cei 2 ani  anterior naşterii copilului realizarea de venituri  s-a produs cu întrerupere. Cele 12 luni care se iau în calcul în această situaţie  nu sunt aleatorii ori preferenţial: perioada de calcul începe cu ultima lună din cei 2 ani în care aceasta a realizat venituri sau s-a aflat în una din perioadele de excepţie.Exemplu :   copil născut in 08.2016 şi ultima lună de venit  este 03.2016 – cele 12 luni luate în calcul sunt în perioada se martie + 11 luni anterioare.
    • Valoarea indemnizaţiei lunare reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani  anteriori naşterii copilului  şi nu poate fi mai mică decât  85% din salariul  minim brut pe ţară  garantat în plată (de la 01.05.2016 este 1250), respectiv 1063 lei (1250lei salariu minim brut ) în loc de 600 cât era până la 01.06.2016. S-a eliminat astfel, legătura cuantumului indemnizaţiei/stimulentului  de ISR(indicator social de referinţă).

     

  • Dacă ţi s-au suspendat aceste drepturi, pentru neplata impozitelor şi taxelor locale, vei fi repus în drepturi, DIN OFICIU, urmând a primi şi sumele restante (pentru luna sau lunile cu drepturi suspendate
  • A disparut obligativitatea plăţii impozitelor şi taxelor locale (PÂNĂ ACUM, era condiţie OBLIGATORIE) pentru a putea beneficia de concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului, ajutor social sau alocaţie pentru susţinerea familiei
  • S-a eliminat limită maximă a indemnizaţiei (3400)  aceasta urmând să fie calculată la 85% din  media veniturilor nete  realizate în ultimele 12 luni  din ultimii doi ani anterior naşterii copilului.
  • Stimulentul de inserţie  acordat persoanelor care se întorc la muncă  cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea  de către copil a vârstei de 2 ani/3 ani se prelungeşte până la  împlinirea de către copil a vârstei de  3 ani/4 ani.Valoarea stimulentului  de inserţie se stabileşte  la 50% din indemnizaţia minimă,  respectiv 532 lei.
  • Indemnizaţia  acordată persoanei care are în întreţinere un copil cu handicap şi care solicită acordarea  concediului pentru creşterea copilului  cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani  se majorează de la 450 la 1063 lei(limita minimă a indemnizaţiei)
  • De la 01 iulie se introduce o nouă indemnizaţie care se acordă  persoanelor active pe piaţa muncii  care au copii cu handicap  în întreţinere  şi care solicită program de lucru redus; noua indemnizaţie  se stabileşte la 50% din indemnizaţia minimă, respectiv 532.
  • Persoanele care au născut anterior  intrării în vigoare  a Legii nr.66/2016 şi care nu au îndeplinit condiţiile de eligibilitate  prevăzute de OUG /2010, dar îndeplinesc acum condiţiile mai favorabile  referitoare la  cele 12 luni din ultimii 2 ani  înainte de naşterea copilului , pot beneficia de drepturile conferite  de actuala  lege  – de la data depunerii cererii.
  • Există posibilitatea  realizării de venituri de către persoanele beneficiare de ICC în limita a  3 indemnizaţii minime.(3*1063) în decursul unui an calendaristic.
  • Se simplifică solicitarea  unui nou drept  în cazurile de suprapunere a drepturilor pentru copii născuţi în perioada de concediu prin depunerea cererii şi prezentarea numai a documentelor suplimentare  care atestă noua situaţie respectiv  certificatul de naştere  a următorului.

 

 

 

 

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

23 thoughts on “Concediul şi indemnizaţia de creştere copil. Noutăţi 2016”

  1. eu am alta nelamurire de cand vom primi indemnizatia recalculata cei care au optat deja pt doi ani.multumesc

    1. Cel mai probabil, de luna viitoare. Asta dacă există prevedere bugetară. Cu siguranţă, se va anunţa. Este clar că vor fi multe modificări, numai la nivelul judeţului ştiam despre vreo câteva sute de dosare/beneficiari afectaţi de aceste schimbari.

  2. Nu inteleg cu stimulentul….cele care avem deja copii cu varsta peste 1 an nu o sa putem beneficia de stimulent daca ne intoarcem la servici cu 60 zile inaintea implinirii varstei de 2 ani?

    1. Ba da, poti beneficia de acest stimulent exact in conditiile acestea – te intorci la munca cu 60 de zile inainte de a implini copilul 2 ani si soliciti incetarea platii indemnizatiei si aprobarea platii stimulentului de insertie. Spor la crescut copil frumos si sanatos!

  3. sunt mama unei fetite de 4 ani si jumatate, in martie ni s-a pus diagnostic de autism si am incetat contractul de munca pentru a ma dedica fetitei. vazand ca terapiile nu dau rezultatele scontate am optat sa obtinem certificat de handicap. Incepand cu 1 septembrie eu voi semna un alt contract de munca. Dupa cat timp pot solicita intrarea in concediu pentru cresterea copilului cu handicap pana la varsta de 7 ani, tinand cont ca in ultimele 12 luni am o intrerupere de 5 luni? Multumesc.

    1. Buna, Elena si multumesc pentru vizita!
      Din cate stiu eu, concediul pentru ingrijirea copilului bolnav cu handicap este un tip de concediu medical. Este eliberat de catre medicul de familie sau medicul specialist si poate ajunge pana la 45 de zile calendaristice pe an, dar poti beneficia de el pana la implinirea varstei de 18 ani a copilului (si nu 7 ani, ca la ceilalti copii, fara handicap). Poti verifica la AJPIS de care apartii sau la Directia Judeteana de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (de unde ai obtinut certificatul de handicap) daca mai exista si alte drepturi de care tu si/sau copilul tau puteti beneficia. De asemenea, exista diferite asociatii/ONG-uri care lupta pentru drepturile persoanelor cu handicap sau ofera diferite servicii, compensat sau chiar gratuit. Este o optiune pe care sper sa o fructificati 🙂
      Va imbratisez cu drag!

  4. Buna ziua. As dori sa mi spuneti, daca se poate, cum a ramas cu indemnizatia pentru gemeni. Va multumesc.

  5. Buna ziua,numele meu e anca si tocmai am aflat ca de anul viitor ma pregatesc sa devin mamica.Va rog daca sa poate sa-mi spuneti dvs.cum e cu indemnizatia de crestere copil, avand in vedere ca anul acesta am avut doua sau trei intreruperi la locul de munca o luna,respectiv doua luni mai ma pot incadra sau nu la indemnizatie?Va multumesc!

    1. Buna seara! Asa cum apare mentionat si in postarea, puteti beneficia de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului daca în ultimii 2 ani anterior datei naşterii copilului ati realizat venituri venituri din salarii sau venituri supuse impozitului. Astfel, in cazul dumneavoastra, se vor lua in vedere la calcul tot 12 luni cu venit realizat, perioada de calcul începe cu ultima lună din cei 2 ani în care aceasta a realizat venituri sau s-a aflat în una din perioadele de excepţie (situatie de exceptie incazul in care aveti intreruperi in munca si deci, in venitul din salarii/supus impozitarii). Valoarea indemnizaţiei lunare reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori naşterii copilului şi nu poate fi mai mică decât 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată (de la 01.05.2016 este 1250), respectiv 1063 lei (1250lei salariu minim brut ) în loc de 600 cât era până la 01.06.2016. S-a eliminat astfel, legătura cuantumului indemnizaţiei/stimulentului de ISR(indicator social de referinţă).

      Pentru date concrete, va recomand calduros sa va adresati Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala de pe raza judetului de resedinta.
      Sarcina usoara si un bebe sanatos!

      1. Va multumesc foarte frumos pentru informatie, posibil sa revin si cu alte intrebari pe viitor inca odata multumesc!O seara frumoasa!

  6. Buna ziua! Am o nelamurire cu privire la incasarea indemnizatiei de crestere a copilului! In urma cu cateva luni, mai exact inceputul lui octombrie 2016, impreuna cu sotul meu am depus dosarul pt. indemnizatie. Pe la sfarsitul lunii octombrie am primit raspuns pozitiva precum ca sa aprobat. Suntem in ianuarie 2017 si nu am primit nici ul leu! Ce e de facut? Multumesc!

    1. Buna ziua si la multi ani!
      Daca dosarul a fost aprobat, in mod normal, ar trebui sa si intrati in plata. Depinde cum ati ales sa se faca plata – prin mandat postal sau in cont bancar. Din cate imi amintesc de la copiii mei, eu nu am primit nici o comunicare scrisa cand a fost aprobat dosarul, dar mi s-a specificat, la depunerea dosarului, ca perioada maxima dupa care voi primi banii este de 60 de zile (asa cum scrie in lege).
      In cazul dumneavoastra, este bine sa luati legatura cu Agentia Judeteana de Plati si Inspectie Sociala de care apartineti si sa verificati, in baza CNP-ului beneficiarului dreptului (mama sau tatal copilului) care este stadiul dosarului.
      Mult succes si crestere lina!

      1. La multi ani si un an nou fericit sa aveti! Multumesc nespus pt informatiile date! Chiar nu stiam unde sa apelez! Am sa caut un nr de contact sau merg personal la agentie! Am ales plata prin cont bancar ca mi sa parut mai simplu! Multumesc inca odata!

  7. Buna ziua..fetita mea va împlini 2 ani pe 4 ianuarie 2018..eu am fost nevoită sa fac o cerere la locul de munca cu data când voi reveni,respectiv cu minim 60 zile înainte,pe data de 1.11.2017..întrebarea mea este:daca tatăl nu efectueaza luna de concediu aferentă lui,trebuie sa ma întorc cu 90 zile înainte?pt ca asa eu as pierde pe luna octombrie si salariul,si indemnizația..mulțumesc anticipat si sper ca m-am facut înțeleasă deoarece am cam intrat în panica..o zi buna!

    1. Buna ziua si Hristos a inviat!
      Intr-adevar, daca tatal nu va sta luna care i se cuvine (este o alta discutie de ce nu se intampla asta), va trebui sa va intoarceti cu 90 de zile mai repede la munca, la momentul in care copilul va implini 2 ani fara 3 luni. La momentul in care reveniti la munca (cum nici tatal nu va sta cu copilul acasa), aveti dreptul de a solicita stimulentul de insertie, pe care il veti primi, din cate cunosc, pana la implinirea a 3 ani a copilului.
      Sfarsit de saptamana frumos sa aveti si crestere usoara!

  8. Buna seara! Am si eu o intrebare sunt in ccc am gemeni si as dirii sa stiu dacaa intorc mai devreme cu 60 de zile la serviciu stimulentul de insertie se acorda la dublu ca si indnizatia.? Multumesc frumos!

    1. Buna si bun venit pe blogul meu!
      Din cate am putut citi in ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 111/2010 din 8 decembrie 2010
      privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor:
      ART. 7
      (1) Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2).
      (2) Pentru persoanele care obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de inserţie se prelungeşte astfel:
      a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
      b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) şi (2).
      #M3
      (3) În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia lunară şi solicită dreptul la stimulent de inserţie, plata acestei indemnizaţii se suspendă.
      #M10
      (4) Începând cu drepturile lunii aprilie 2017, cuantumul stimulentului de inserţie se stabileşte la 650 lei.
      (5) Pentru drepturile ulterioare datei prevăzute la alin. (4), cuantumul stimulentului de inserţie prevăzut se majorează prin hotărâre a Guvernului.
      #M7
      ART. 9
      (1) Concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 2 alin. (1) şi art. 5, precum şi stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 se cuvin pentru fiecare dintre naşteri sau, după caz, pentru fiecare dintre situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2).

      Eu inteleg de aici ca ar trebui sa primesti pentru fiecare dintre copii. Cel mai sigur este sa clarifici aceste aspecte vorbind direct cu cei de la AJPIS de care apartine domiciliul tau.

  9. Buna ziua am si eu o intrebare sotul meu este in prenatal doi ani cu gemeni as vrea sa stiu poate sa stea trei ani copii sunt sanatosi multumesc astept un raspuns.

    1. Buna ziua si ne bucuram sa va avem printre noi! La multi ani, copii mici si mai mari!
      O sa va raspund punctual:
      1. Sotul nu poate fi in concediu „prenatal” – doar mama poate avea acest tip de concediu, inainte de a naste. Este, de fapt, acel tip de concediu medical ce poate totaliza pana la 126 de zile (pre si post natal) din care este obligatoriu sa fie efectuate minim 42 de zile POST NATAL (dupa nastere) – perioada de lehuzie, popular.
      2. Presupun (si va rog sa reveniti cu un nou mesaj daca gresesc) doar ca sotul se afla in concediu de crestere a copilului pana la doi ani. Din pacate, legislatia actuala nu prevede posibilitatea de a prelungi acest concediu de la 2 la 3 ani decat pentru copii cu grad de handicap, dovedit prin certificat.
      3. Daca sotul alege sa se intoarca la munca cu minim 60 de zile inainte de implinirea a doi ani a copiilor, puteti beneficia de STIMULENTUL DE INSERTIE (in conditiile in care ambii parinti merg la munca) pana la varsta de 3 ani a gemenilor.
      Zi frumoasa si calda va dorim!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.