Category

Despre sănătatea pentru puiii de om – Ep. 1 (Febra)

Aceasta va fi una dintre postările care au trecut prin nenumărate chinuri și forme, până a luat această formă. Inițal, trebuia să fie un interviu despre sănătatea pentru puiii de om. Câteva întrebări adresate unui medic pediatru pentru a lămuri (o dată în plus) ceața plină de griji, de dileme și de temeri ce se ridică în mintea și în sufletul unei mame ori de câte ori puiul este bolnav.

Încă de la început, aș vrea să subliniez faptul că eu personal, am tratat aproape fiecare mică problemă de sănătate de puilor mei cu detașare. Fiind acum la al doilea copil, cu atât mai mult. Apoi, știu (îmi amintesc foarte clar) proporțiile grijilor și întrebărilor la primul copil). De asemenea, sunt sigură că, pentru anumite persoane, din anumite considerente, de multe ori, părerea/vorbele/sfaturile de pe internet/grupurile de mămici/vecinei/mamei/soacrei cântărește mult. Am fost și eu acolo… Aceste câteva considerente generale, deși emise de către un medic pediatru (Doamna Dr. Alina Lupu, căreia îi mulțumesc încă o dată pentru deschidere și răbdare!), NU POT ȚINE locul unui consult medical de specialitate, strict la cazul respectiv, având în vedere simptomele și specificul puiului de om.

Totuși, uneori, e bine ca mama să nu se panicheze inutil, să aibă suficientă răbdare, dar și tărie de caracter pentru a descoperi acele situații în care sunt necesare intervenții din partea personalului medical. Cu puțin noroc (și în timp, cunoscându-vă copilul și rezistența la boală), puteți decide dacă și când e cazul să mergeți la medic sau dacă e în regulă să vorbiți la telefon doar, sfătuindu-vă cu aceasta.

Cu alte cuvinte, despre sănătatea pentru puiii de om este ușor să vorbim și fiecare dintre noi sare cu sfaturi, de cele mai multe ori, nesolicitate. E foarte bine să aveți măcar o prietenă sau altă persoană de încredere cu care vă puteți consulta, care are aceleași credințe în privința sănătății și are, la rândul său, măcar un pui de om (deci, a trecut sau va trece prin ceea ce traversați dumneavoastră).

  • Temperatura normală a unui copil mic este ușor diferită față de cea a unui adult. Observați când cel mic este sănătos și verificați temperatura pentru a stabili, normalul, în cazul vostru.
  • Citiți și țineți la îndemână instrucțiunile termometrului pe care îl folosiți. Există diferite niveluri, diferite de la producător la producător. Consultați indicațiile la nevoie. – Folosiți un termometru de calitate (de preferință, fără mercur). Pentru copiii mici (până în 3 ani) este preferabil (și mult mai exact) să se măsoare temperatura rectal. În cazul în care nu e posibil, folosiți un termometru de ureche. Diferențele dintre temperaturi sunt, cu aproximație, următoarele:
  • Temperatura corpului unui copil poate fi normală (ușor diferită în funcție de persoană, dar, în general între 36-37 grade C), subfebrilă (37,5-38,4 grade C)  și febrilă (febră) – peste 38,5 grade C. Febra mare este tot ceea ce depășește 39 grade C. Dacă există antecedente (la copil și/sau părinte) de convulsii, se va monitoriza cu maximă rigurozitate temperatura. De altfel, la astfel de persoane, este suficientă o febră moderată pentru a genera convulsii. Cu alte cuvinte, tratarea febrei repede, fără a lăsa organismul să lucreze, de frica temutelor convulsii este NEFONDATĂ, un fel de bau-bau al unor vremuri în care medicina și informațiile aflate la îndemâna părinților erau insuficiente.
  • Înainte de a administra orice fel de medicament copilului, verificați temperatura cu un termometru. Vedeți mai sus recomandările doamnei pediatru privind termometrele. Este foarte important să deosebim febra reală (ca semn al luptei corpului) de supraîncălzire. Este recomandat ca puiul de om să fie îmbrăcat cu același număr de straturi + 1 față de părinte. Dacă tu ca adult nu porți, în casă, capul acoperit, nu există nici un motiv pentru ca cel mic să o facă. Nici după baie, nici iarna.
  • Dacă febra este deja instalată, dezbrăcați copilul cât de mult se poate și încercați să îl răcoriți cu comprese cu apă la temperatura camerei, ștergând ușor membrele sau cu un duș/baie cu apă având o temperatură cu maxim 1-2 grade mai mică decât temperatura corpului (în caz contrar, există riscul unui șoc hipotermic). Observați cu atenție orice alte semne/simptome. Spirtul și oțetul ard pielea, așa că nu sunt recomandate. Pentru copii sau pentru adulți NU SUNT BUNE!!!
  • Febra nu este rea!!! Ar trebui să subliniez asta și să o lipesc undeva mare, pentru toate mămicile (și bunicile panicate).  Febra este reacția normală a unui organism sănătos în lupta cu virușii care atacă. Asta înseamnă că, în timp, dacă respectăm corpul care luptă (și nu sărim la primul puseu de febră cu fel de fel de așa zise ajutoare) vom descoperi că avem aliați de nădejde, sub forma celulelor de apărare ale fiecăruia dintre noi. Să luăm drept exemplu un copil cu febră. Ce alte simptome mai are? Dacă este vioi și se hidratează corespunzător (cu lichide calde/călduțe și mâncare nutritivă preponderent lichidă, ca supa), nu trebuie să scazi febra. Asta înseamnă că organismul încearcă să creeze căldură suplimentară pentru mobilizarea și activarea sistemului imunitar. În aceste cazuri, TU, ca părinte, trebuie doar să fii prezent (adică atent la nevoile și semnele copilului tău), să ai răbdare și să nu te panichezi. În toate cazurile de febră la copil, este extrem de importantă TOLERANȚA copilului. Cu atenție și răbdare, vei putea prevedea evoluția bolii, fără să te alarmezi și să stresezi organismul puiului de om.
  • Febra NU ESTE o boală. Febra este un simptom al unei boli infecto-contagioase care poate fi de natura virală, bacteriană, parazitară, fungică.  Există (și e important să facem diferența!) mai multe tipuri de febră – febră de deshidratare, febră de insolație, febră de supraîncălzire, febră post vaccin(care poate apărea, ca reacție a organismului, și la 2 săptămâni după vaccin), febră de erupție dentară(deși nu apare mereu). În ceea ce privește febra peste 38,5 grade C este recomandat să investigăm, împreună cu medicul pediatru, cauzele sale.
  • Despre sănătatea puilor de om, în special în primul an de viață, dar nu numai, doamna doctor susține că folosește observația atentă, corelată cu intuiția de mamă și, la orice suspiciuni de diagnostic, un set minim de analize – hemoleucogramă din deget, un sumar de urină, urocultură. Cu alte cuvinte, analizele medicale, deși ne sperie pe noi ca mămici sunt instrumente care, în mâinile unui specialist, devin combustibil vital pentru îmbunătățirea stării de sănătate și vitalitate. De asemenea, un exudat faringian și/sau nazal vă poate salva să bombardați micul organism cu medicamente nenecesare, fără efect în cazul respectiv.
  • Deși la întâlnirea cu doamna doctor  pediatru s-a discutat puțin și despre câteva produse utile în mica farmacie de acasă pentru întreținerea sănătății, nu voi menționa aici nici unul dintre respectivele produse pentru că, asemeni doamnei Alina Lupu, țin să precizez o dată în plus că MEDICAMENTELE nu se dau după ureche, nu se recomandă la colț de stradă la o discuție cu vecina și nu se dau PREVENTIV doar CA SĂ NU

Acesta este primul dintr-o serie de articole despre sănătatea puiului de om. În măsura timpului și a intereselor voastre, voi încerca să vă aduc în atenție aspecte pe care le consider importante în această direcție. Aș fi foarte bucuroasă să primesc feedback-ul vostru, într-un scurt comentariu 🙂

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

6 thoughts on “Despre sănătatea pentru puiii de om – Ep. 1 (Febra)”

  1. Salut aceasta initiativa! Asta cu febra nu e rea trebuie trimisa in plic cu parafa medicala tuturor bunicilor panicate, vorba ta. Din fericire pentru noi, pana in prezent Calin a facut febra doar de 2 ori, la viroze luate de la taticul lui, am incercat sa-i dau antitermic la insistentele familiei 🙂 dar puiul de om a refuzat cu vehementa, stia el mai bine 🙂
    Ma intereseaza orice parere avizata care sa aduca un strop de liniste in sufletul mamicilor.

    1. Si eu ma gandesc serios sa fac fluturasi pentru bunici 🙂 Ma bucur de rezistenta lui Calin. Din experienta cu primul copil, odata cu intrarea in colectivitate, episoadele cu probleme se intetesc. Dar, important este sa fim pregatite cu rabdare, informatie si sa ne pastram calmul. Vorba cantecului, greu se mai fac oamenii oameni, greu… Sanatate sa aveti/avem!

  2. Multumim pt rezumat. Dupa intrevederea de la Bebe Ardealul m-am confruntat cu niste episoade de febra. Mi-au fost de mare ajutor informatiile primite atunci pt ca astfel nu m-am panicat si nici nu am intervenit imediat cu antitermic. O sa dau spre studiu rezumatul tau ?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.