Interviu Anda Docea. Un om, o viaţă, mai multe poveşti

Scriam de curând că anul acesta va fi unul plin de oameni şi clipe frumoase. Sunt convinsă că nimic nu este întâmplător şi am aşteptat clipa potrivită să vă prezint un om care mi-a devenit drag prin scris, pe care l-am lipit de suflet şi mi-am dorit să pot pătrunde dincolo de coperta volumului – Camere de hotel (recenzia este în lucru, dar până atunci vă las să descoperiţi puţin din omul Anda Docea.

Cine este Anda Docea?

Anda Docea: O dependentă de povești. Cu puțină atenție la detalii,

                   Photo credit: Aurel Baboi

curiozitate nestingherită și încredere în potriviri, din orice om pe care-l întâlnești, orice loc în care ajungi și orice stare pe care o traversezi poate ieși o poveste grozavă. Aproape adevărată, aproape întâmplată. Pe multe dintre ele încerc să le spun cât pot eu de bine pe blogul meu, andadocea.ro.

De ce jurnalism (şi nu Informatică, aşa cum fusese planul iniţial)?

Anda Docea: Planul inițial era unul bun, de fapt, unul așezat și de viitor. Dar la vârsta respectivă, și vorbim despre anii `90, apăruseră pe piața media de la noi lucruri nemaiîntâlnite până la Revoluție, puteai să citești și să vezi informații din ce în ce mai diverse și mai complexe, era o lume nouă, teribil de atrăgătoare, care tocmai se deschidea în fața noastră. De unde eram eu, un oraș mic din Ardeal, părea un loc de vis în care poți cunoaște oameni care fac performanță în tot felul de domenii, poți afla primul tot ce se întâmplă și unde nici o zi nu seamănă cu alta. Mi se părea imposibil ca eu să-mi aleg o altă meserie, pe când asta se arăta atât de glazuroasă. Prin urmare, a câștigat jurnalismul, într-o manieră ireversibilă.

Despre ce scrie Anda Docea?

Anda Docea: Despre viață, așa cum se arată ea dacă o privești mai atent. Despre oamenii care te traversează și te schimbă chiar dacă nu-ți dai seama, despre călătoriile la capătul cărora devii altcineva, despre căutări și renunțări, despre nevoia de a te înțelege pe tine și de a-i accepta pe alții, despre dragoste și despre frică.

Care este cartea preferată a unui om care scrie? E uşor/greu să ai preferinţe când ştii că eşti, la rândul tău, „judecat” de public?

Anda Docea: Sunt mai multe cărți preferate, așa cum sunt și mai multe iubiri, în viață. Pe fiecare dintre ele o cerni prin sufletul tău, așa cum este el în momentul respectiv. Prin tine, omul de atunci. Dintre cele citite recent mi-a plăcut enorm „Dulcele bar”, scrisă de J.R. Moehringer. E o carte care varsă „umanul” în fiecare pagină. Autorul nu se teme să se dezvăluie, să apară vulnerabil, singur, trădat sau temător. Altfel spus, față în față cu viața, pe această stea zadarnică.

Sunt cărți care te ating, pur și simplu. Întotdeauna am afirmat că întâlnirea cu o carte anume nu e niciodată întâmplătoare, ea îți apare în cale taman când îți e sufletul mai apăsat. Nu e deloc greu să ai preferințe așa cum, de regulă, tinzi să scrii în stilul autorilor care îți plac.

Dar filmul preferat? Motivează-ţi alegerea.

Anda Docea: Îmi plac filmele în care accentul se pune pe scenariu, pe raporturile și dialogurile dintre personaje și mai puțin pe acțiunea propriu-zisă. Și mai interesante sunt cele petrecute în timp real, așa cum este „Locke” (2013, regia Steven Knight), în care nu vezi decât un om într-o mașină, pentru o oră și jumătate, doar că, la finalul filmului, întreaga lui viață este alta. Cred că facem și noi, mereu, curse între un punct A și un punct B, încercând să ținem drumul drept, chiar dacă, de multe ori, condițiile meteo, regulile de circulație și atitudinea celorlalți participanți la trafic ne sunt potrivnice.

Se mai scrie în România lui 2017? Despre ce?

Anda Docea: Se scrie, dar nu cu prea mult rost. Ies în evidență două categorii de autori. Din prima fac parte cei care scot cărți pe bandă, lucru care le irosește cumva talentul, pentru că nu poți fi original, proaspăt, interesant în fiecare zi. A doua categorie este a celor care scriu atât de întortocheat, de personal, atât de puțin atenți la omul care citește, încât acestuia îi vine greu să urmărească povestea. Și mai există, probabil, multe alte moduri de a scrie, între aceste două extreme. Se scrie despre orice, de la sfaturi pentru creșterea copiilor la note de călătorie, de la amintiri din perioada comunistă la S.F.-uri, de la dragoste la resemnare.

Cum se vede viaţa din televiziune? Dar de dincolo de ea?

Anda Docea: Nu e tărâmul de vis pe care îl întrezăream cu două decenii în urmă, dar asta ține de abilitatea fiecăruia de a-și adapta visele la realitate. Dacă vrei să faci treabă bună, nu prea mai ai timp de altceva, în viață. Depinzi de mulți oameni și asta poate fi uneori frustrant. Schimbările repetate nu te lasă să te plictisești, dar, la un moment dat, pot deveni obositoare. Eu nu m-am văzut lucrând în altă parte, așa că, în ciuda neajunsurilor, mă pot considera norocoasă. Dincolo de ea nu prea știu cum e, dat fiind că, în cazul meu, prieteniile, iubirile și toate momentele mai intense au avut cumva legătură cu televiziunea.

Cum se scrie o (primă) carte?

Anda Docea: Prima carte se scrie ușor. Aduni atât de multe de spus, încât ideile se revarsă grămadă. Nu trebuie decât să le alegi pe cele mai bune și să le ordonezi un pic. Prima carte vine cu multe nopți nedormite, cu emoții mari și cu un fel de încântare care nu seamană cu nimic altceva.

O iubire mare sau mai multe iubiri mai mici?

Anda Docea: Iubiri multe. Fiecare altfel, nu știu dacă mai mari sau mai mici. N-aș reveni la nici unul dintre iubiții mei din trecut, deși unii, la un moment dat, au părut a fi „marea iubire”. Sentimentele se consolidează, se schimbă sau pier. Asta face timpul, n-ai cum să te opui. Poți încerca, e o luptă inutilă, dar frumoasă.

Continuă tu… „M-am simţit iubită şi dorită ….”

Anda Docea: Nu se poate cu „sau” între ele?

Gânduri/planuri pentru anul acesta…

Anda Docea: Mi-ar plăcea să pot alege ce îmi face mie bine. Să scriu din nou, dacă așa voi simți. Să călătoresc, dacă-mi voi propune asta. Să-mi petrec timpul cu oamenii care aduc ceva bun în viața mea. Și să fiu ceva mai puțin reticentă la nou. Am teoria mea conform căreia anii impari sunt surprinzători, mai încărcați de evenimente și de schimbări mult-așteptate. 2015 mi-a adus apariția cărții, o emisiune în direct pe care am moderat-o și ceva mai mult la capitolul iubire. În 2016 s-au estompat toate, dar am senzația că 2017 poate fi grozav.

Photo credit: Ovidiu Moisin

 

Mulţumesc mult, Anda Docea! Cuvintele tale m-au impulsionat şi, ca să continui ideea ta de final, îmi doresc şi simt că 2017 poate fi anul în care pot publica prima mea carte. Vorbele tale mi-au adus aminte, cu drag, de ideea mea de a alege o carieră în jurnalism şi zâmbesc acum, spunând că nu m-am înşelat, totuşi, când am ales altceva.

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

Un comentariu la „Interviu Anda Docea. Un om, o viaţă, mai multe poveşti”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *