Iubirea în timp special (pentru părinți). Recenzie

Această postare conține 2 recomandări de petrecere a timpului liber pentru părinți – lectura unei cărți și vizionarea unui film. Iubirea în timp devine mai rafinată, dacă ești acolo să o poți savura.

Cartea se numește Șoimul rătăcitor-O poveste de dragoste și este scrisă de către Glenway Wescott. Deși la prima vedere pare a fi o lectură ușurică și facilă ( ințial am fost tentată să renunț la ea pentru că nu mi se părea foarte atrăgătoare), vă provoc să vă faceți timp pentru ea. Se citește destul de repede pentru ca are doar 107 pagini, dialog destul de puțin și un conflict cu doar câteva personaje. Practic, întreaga poveste se desfășoară pe parcursul unei după-amieze.

Citind-o, am descoperit câteva idei care merită a fi menționate aici. Le preiau cu citat, exact cum le-am descoperit și m-aș bucura să aflu părerea celor care le vor citi despre sensul lor.

Poate că nu cred în libertate , sau poate că o consider ca fiind doar ceva episodic în viață, o situație pe care trebuie să fii capabil să o înduri și de care să profiți atunci când se întâmplă; un fel de rău necesar. Când însăși dragostea este în joc, în general, dragostea de libertate este doar teama de captivitate.

Observând comportamentul și tabieturile unui șoim femelă în raport cu tehnicile de dresaj ale stăpânei sale, unul dintre personajele masculine ale poveștii noastre emite considerații personale despre iubirea matrimonială, gelozie sau loialitate:

Pasiunea neîmpărtășită, o dragoste dezbinată de situații sau de greșeli; o sexualitate deghizată în iubire – toate acestea sunt chestiuni de o mai mică importanță, o jenă voluntară, temporară, în comparație cu lungul drum al dragostei adevărate, mai ales al căsătoriei. Într-o căsătorie, insulta apare din nou și din nou și din nou; iar durerea nu trebuie doar îndurată, dar și consimțită; iar măsura de iertare ce este necesară pentru a șterge toate astea este incredibilă și obositoare. Când dragostea oferă satisfacție, atunci descoperi cât de mult din restul vieții este doar plata pentru acea satisfacție, rată după rată…

Filmul mi-a ajuns în atenție pur întâmplător. Sau nu, dacă nu credem în coincidențe 🙂

Un mic preview avem aici:

Mi-a plăcut pentru că se „asortează” cu cartea, se potrivește cu realitatea zilelor noastre și cu starea de spirit a oamenilor din jur. Și eu (poate și tu, cel/cea care citești aceste rânduri) mai simt nevoia unei guri de aer proaspăt în viață.

După 5 ani de la nuntă și vreo 10 de relație împreună, după o casă și 2 copii frumoși, poate lucrurile nu mai sunt foarte pline de același fel de fluturași roz. Daaaaaaaaaaar… cred că depinde de noi, oamenii mari, să alegem ceea ce devine relația noastră. Modul în care se și ne transformă pe noi creșterea relației este gândul meu pentru azi.

Chris Rock are un fel de-a fi sau de a juca… Nostim, dar destul de grav. Pe mine mă prinde de fiecare dată. Și, dacă stăm să ne gândim, cred că merită să investim puțin timp și energie pentru a redescoperi ceea ce ne-a făcut, la un moment dat, să alegem un om dintre atâția alții.

Nu fac analiză pe situație de ce am ales și în ce context, dar îmi place să cred că se poate să acceptăm trecerea timpului ȘI peste noi, ȘI peste iubirea noastră, zâmbind. Râzând, strângând mâna omului drag, privindu-l în ochii și manifestându-ne recunoștința pentru că EL sau EA există.

Uităm prea des… Undeva, pe parcursul vieții, uităm cât de important este sărutul de noapte bună, plimbarea de mână, chiar și în cele 9,5 minute cât copilul stă cuminte în tricicletă/căruț/sistem de purtare și privirea prin care transmiți atât de multe. Mesajul cifrat, din ochiii tăi, pe care doar el/ea, jumătatea ta, îl poate descifra…

Iubirea în timp își modifică poate consistența, culoarea, poate chiar și forma, dar EU nu cred în iubirea care se stinge fără avertisment, fără semnal sonor. Și atunci, ca la orice fel de urgență, când se aprind toate becurile roșii, dacă simți că merită, e timpul să intervii!

 

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.