Category

Jucării 3-4 ani băieți – ce a mers la noi

Am scris acum câteva zile despre jocurile și jucăriile care au avut succes (adică puiul de om le-a apreciat X timp, iar mami a considerat că au reprezentat o alegere bună) la vârsta de bebe/mini toddler. Ideea unor astfel de postări stă de mai multă vreme în ciorne, dar abia acum, în prag de sărbători, le-a venit rândul, inspirația și am reușit să mă strecor printre celelalte multe gânduri pentru a aduce în fața voastră experiențele noastre.

Recunosc, de altfel, că și eu, la rândul meu, caut, de multe ori, în minte, la cunoștințe sau online, idei bune, eficiente, educative și funny pentru a cumpăra sau a sugera altora ce să cumpere copiilor. Fie că vorbim despre copiii mei sau ai altora, fie că prilejul este darurile de sub brad, darurile pentru o aniversare sau, pur și simplu, o surpriză numai bună de luat la joacă.

Mărturisesc acum că primul copil (care se apropie de 4 ani deja – Doamne, când au trecut???) a avut mai multe jucării decât cel de-al doilea. Unele le-am cumpărat noi, altele le-a primit de la diverse persoane care au dorit să îi facă o bucurie. O dată cu trecerea timpului, citind și experimentând cu el, în joc, observând relația pe care o stabilește cu jucăria/jocul, m-am mai deșteptat.

Am descoperit câteva dintre principiile (deși, poate e un cuvânt prea mult spus) eficiente în alegerea unor jucării bune. Dincolo de criteriul financiar care este, pentru mulți dintre părinții cu venituri normale – destul de important, consider că e util (ca să nu spun OBLIGATORIU) să îți cunoști (deci, observi, asculți, analizezi) copilul pentru a-i putea dărui ceva care să îl bucure, care să îl ajute să se dezvolte într-o anume direcție, pentru a-i oferi prilej și instrument de a învăța, crea, descoperi, cunoaște, inventa. Da, pentru mine, un joc sau o jucărie trebuie să aibă toate aceste puteri. Și da, mi se pare înțelept – + de bun simț – să întrebi părintele sau chiar pe copil, ce anume își dorește. Evident, este părerea mea și probabil că, în acest punct, unii dintre voi vor considera că prind fluturi, părăsind postarea și pe mine, în mijlocul argumentării.

Pentru ceilalți, care citesc încă (vă mulțumesc pentru încredere!), iată câteva idei generale după care îmi ghidesc acum, la această vârstă, alegerile de jocuri și jucării.

A. Alegerea mea (sau direcționarea altora către ceva anume) va depinde de – 1) interesele copilului, 2) nevoi, 3) buget. Strict în această ordine. Apoi, voi căuta cea mai avantajoasă ofertă la obiectul X (prefer online, mai ales în ultima vreme, dar e posibil și în magazinele fizice, mai ales dacă aveți timp la dispoziție și vă place să alergați prin magazine).

B. Handmade – Din experiența noastră, multe dintre jocuri pot fi inventate din obiecte ieftine, aflate la îndemână. Dacă observați că celui mic îi face plăcere o astfel de activitate și vreți să aveți niște amintiri care vor dăinui peste ani, este super să puteți confecționa, împreună, plastilină naturală (din făină – am o rețetă tare faină), felicitări pentru cadouri, globuri, brăduți din hârtie, etc.

C. Jocuri și jucării second hand – Pe măsură ce puiul de om a crescut, și-a dorit mereu alte jucării. A fost nevoie să inventăm alte jocuri care să îi facă plăcere, să avem pregătite diferite activități pentru momentele în care era nevoie să se joace singur sau nu putea ieși afară. Da, am preferat, de multe ori, de-a lungul anilor trecuți, să MĂ JOC ȘI EU CU EL (lăsând la o parte diverse alte chestii) și acum EL se joacă singur. Sau și singur. Se joacă frumos, creativ, și-a dezvoltat limbajul și ceea ce mă face mândră este că face același lucru cu fratele lui, mai mic. Evident, depinde de copil, dar … NU VĂ FIE FRICĂ SĂ VĂ JUCAȚI CU COPIII VOȘTRI!!!

Jocurile și jucăriile care au avut mare succes la noi, pe care le apreciem atât acasă, cât și în vizite, la locurile de joacă sau la grădiniță sunt:

  1. seturi de construit – Sunt sigură că vor rămâne printre preferatele lui Matei încă o vreme. Fie că vorbim despre seturile LEGO, despre minunatele Ecoiffier, sunt jucării atât de versatile și de apreciate încât nu e de mirare că răspunsul este „Mami, vreau un set de…/ un set cu…./ o cutie din care să facem….” Pentru că tati este mai tehnic decât mine, este cooptat adesea în echipa de proiectare a diferitelor construcții. Eu sunt solicitată, mai degrabă, atunci când lucrurile trebuie să fie ALT FEL. Dar ne place tuturor să ne jucăm cu ele. Vă las cu poza uneia dintre ultimele jucării primite de la nași (pentru care mulțumim din tot sufletul!).  Eu am ales pentru copii atât seturi din plastic, dar și din lemn, pe care le utilizăm la anumite construcții.Photo
  2. cărți cu activități – Abțibilduri, numărare/sortare, traseu (mazes) și mai nou, ceasul și literele sunt doar câteva dintre preocupările care pot fi ingenioase și educative într-o după amiază geroasă, într-o vacanță de recuperare după o mică răceală sau chiar într-un traseu cu un mijloc de transport. Oferta este generoasă, fie că vorbim despre cărți în limba română sau o limbă străină (dacă vreți să împrieteniți copilul cu limba engleză, genul acesta de activități ar putea fi o soluție salvatoare). Nouă ne-au plăcut mult cărțile în care trebuia să îmbrăcăm un personaj folosind abțibilduri numerotate ( de la Editura Usborne).
  3. jucării de rolIMG_1465IMG_1464Aici iarăși lucrurile devin amuzante pentru că fiul meu cel mare are, pentru moment (sper eu 🙂 ) o mică mare pasiune pentru polițiști și hoți astfel se face că, deși începem să ne jucăm cu setul de animale și accesorii reprezentând o fermă Ecoiffer, după câteva minute calul devine polițist și oile devin hoții care trebuie duși la închisoare.  Am tot încercat noi să îi explicăm că animalele săracele nu au nici o vină, dar… la o adică, are și el dreptatea lui… dacă fură fânul altor animale, nu-o hoți?
  4. Photojucării de meșterit – Când a venit Moș Crăciun și mami avea pe bebe mic în burtă, Matei a primit un banc de lucru. Din plastic, dotat cu câteva unelte. Și aproape cât el de înalt. Deși nu aș fi sperat, de atunci, această jucărie a tot revenit în preferințe pentru o perioadă de timp, apoi a decăzut în clasament și ciclul s-a reluat. Acum, copiii o folosesc pe rând, uneltele apar în cele mai neașteptate locuri (au beneficiat de câteva cicluri de spălare completă în mașina de spălat). O altă jucărie deșteaptă, cumpărată de Paști parcă, de la o altă mămică (una dintre acele oferte second hand pe care le-am tot pândit, dar care a fost tare inspirată) poate fi găsită în magazinele Jumbo și se numește TIC TAC TOC. Pe scurt, folosind mini cuie și un ciocănel, se fixează pe o placă de lemn, câteva bucăți/forme colorate pentru a crea un model. Matei a învățat repede să o folosească în siguranță, toate degetele sunt în stare de funcționare și nici un cuișor nu a intrat în nici un alt orificiu mai mare sau mai mic. Există câteva modele pe care le poți urmări pentru a crea o moară, o pasăre, un omuleț, etc., dar noi mai renunțăm la model și inventăm alte forme … de viață.

5. seturi de pictat/decupat/decorat – Pentru că activitățile creative nu erau printre preferatele lui Matei (dar îi făcea o deosebită plăcere să bibilească diferite jucării, cu maximă atenție pentru detalii), am decis că aș putea încerca să îi fac dragi și aceste activități. Inițial am primit un set de crafting pentru a face felicitări folosind niște piese mici, colorate și lucioase. Pentru că era curios cum anume putem proceda, i-am arătat și s-a arătat încântat. L-am lăsat atât să exploreze propria creativitate, dar și să respecte modelul/instrucțiunile. În continuare, nu este una dintre cele mai bune abilități ale lui, dar măcar nu mai suferă pentru că nu POATE colora în interiorul formei, NU ESTE BINE cum a lipit și NU E PERFECT ALINIAT (da, sunt mici  tendințe perfecționiste insuflate de…. cineva drag, care a ținut să respecte întotdeauna regulile :))

6. jucării de exterior – Dintre cele mai apreciate, în special în sezonul mai cald, odată cu multele ore petrecute afară, se numără rolele, skateboard, bicicleta/tricicleta. Aici suntem încă în faza incipientă. Abia am căpătat drag de trotinetă, ne-am despărțit cu greu (și în favoarea fratelui mai mic) de o tricicletă de bebe, pe care mami/tati o împingea astă vară prin jurul blocului. Va urma un alt fel de vehicul, mult iubit și cerut (l-am testat la prieteni și ne-a surprins maxim).

Photomoto MAtei

7. jucării cu imagine/sunet Deși nu sunt adepta orelor pierdute doar cu nasul în laptop/televizor/tabletă/etc. (ba chiar am perioade în care limitez la minimum accesul la aceste surse de poluare fonică), avem și noi câteva CD/DVD/audiobook- uri cu povești sau filme pentru copii. Unul dintre cele mai frumoase este primit anul trecut, în cadrul unui concurs pe blogul unei prietene dragi, de la editura Crișan. Povestea e simplă, dar veselă, vocile sunt mai mult decât potrivite, iar copiii mei încă le mai cer. Impresii am scris anul trecut, în postarea despre primul Crăciun în patru. Ne place și ne-a ajutat să ne împrietenim cu pasta și periuța de dinți un joculeț de la Aquafresh, în care un personaj simpatic dansează și cântă de mama focului, timp de două minute, cât tu trebuie să te speli pe dinți.

Postarea aceasta a crescut ca un cozonac, dar sper să aveți răbdare să o parcurgeți până la final și, mai mult, dacă alegeți ceva din ea, să îmi dați de știre, printr-un comentariu scurt, cum au primit copiii darul. Voi cum alegeți pentru ei? Ce criterii vă ajută?

Facebook Comments Box
Facebooktwitterredditlinkedin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.