La drum cu doi copii. Moara de hârtie

Iată că ne-am reîntors din concediu, cu forțe proaspete și chef de scris. Am colindat pe la mare, pe la țară ,la mătușa mamei mele și apoi, după (doar!!!) o săptămână, înapoi acasă. Astăzi, o să vă povestesc puțin despre Moara de hârtie, de la Comana. Nouă ne-a plăcut tare mult, cu mare drag vom reveni când mai avem drum. Dacă sunteți mai aproape de ei sau vă tentează câteva zile în apropiere, vă îndemn să le treceți pragul. Îi găsiți și pe FB , noi am primit pe mail, încă dinainte de a ajunge la ei, toate informațiile. Stați cu ochiii pe pagina lor, periodic au ateliere care mai de care mai frumoase, toate au conținut educativ ridicat și sunt, fără nici o exagerare, modalități excelente de a petrece timpul în familie, apropiindu-i pe cei mici și mai mari de tradiție, de frumos, de natură.

Destul cu introducerea….Să trecem la treabă! Și cum orice poveste începe de undeva….Prima întâlnire cu unul din produsele de la Moara de hârtie a venit sub forma unei invitații la nuntă 🙂 Da, doi frumoși nebuni pe care îi iubim și de care ne este dor au decis să integreze în nunta lor tradițională spiritul și iarba de la Comana (o altă locație super, cu aer curat, trasee de cățărare, trenuleț și muuuuuuuuuuuuult spațiu verde).

 

Invitația conținea, la propriu și la figurat, fire de iarbă de la Comana, locul unde am petrecut până dimineață la o nuntă ca-n povești. Mă rog, ăștia dintre noi care au copii de dus la culcare s-au retras puțin mai repede, dar tot ne-am zbenguit și noi oleacă. Ba chiar, mă pot lăuda că am reușit să dansez vreo 2 dansuri (singură!) cu soțul meu. Ceea ce e mult! 🙂

Revenind la moara de hârtie … În Comana, ascunsă privirii celor de rând (există indicatoare spre moara de hârtie, dar locația în care se află pare cumva suspendată în timp, în afara zgomotelor și a vremurilor agitate), veți regăsi un colț de lume în care, hârtia se naște cu dragoste și răbdare. Veți păși ușor, într-o lume fermecată, unde timpul pare să aibă infinită răbdare și mâinile dibace ale meșterilor populari, oameni ai locului, dau naștere unor minuni pe care ți-e aproape teamă să le atingi.

Deși noi am vizitat locul unde se naște hârtia pe repede înainte și copiii erau deja destul de obosiți, experiența l-a marcat pe Matei în asemenea măsură încât pare să aibă doar cuvinte de laudă pentru ceea ce a văzut acolo. Pentru noi, cei mari, a fost o gură de aer proaspăt, o lingură de istorie a scrisului și hârtiei care mie, ca scrib online :P, mi-a dat aripi. Plus vorbele frumoase, calde ale gazdei noastre, căreia îi mulțumesc încă o dată pentru tot!

Moara de hârtie este un loc creat să aducă bucurie. A fost idee și vis, iar acum a devenit realitatea la care lucrăm în fiecare zi.

Conceput ca  un Atelier–muzeu, Moara de hârtie, se dezvoltă ca un spaţiu ce reînvie, păstrează şi transmite mai departe tradiţii manufacturiere româneşti şi universale. Am început cu hârtia manuală, legătoria de carte şi tiparul manual, iar din 2016 am adăugat încă șapte meşteşuguri tradiționale în cadrul Satului meșteșugurilor.

Vă aşteptăm cu bucurie să descoperiţi Moara de hârtie şi Satul meşteşugurilor, ridicate într-un tărâm binecuvântat, la Comana, pe Dealul Morii.

Așa vă invită gazdele noastre să le treceți pragul, în scurta descriere de pe blogul lor. Noi am fost acolo şi ne-am bucurat cu adevărat de experienţă. Eu vă provoc să vedeţi lumea cu alţi ochi, să încercaţi să priviţi cu sufletul şi să descoperiţi, prin prisma copiilor pe care îi ţineţi de mână, cât de simple, de minunate pot fi lucrurile!

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

2 comentarii la „La drum cu doi copii. Moara de hârtie”

  1. Un loc frumos si educativ totodata, intr-o lume in care tehnica pare sa ocupe si cele mai „caligrafice” minti. Si mie mi-au placut locurile, activitatile si oamenii cu planurile lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *