La multi si senini ani, iubire…

Azi implinim 7 ani. E mult sau putin? Se spune ca dragostea dureaza 3 ani. Zambesc. Poate, daca o iei ca pe un bun material, cu „termen de valabilitate”. Da, in conditiile astea asa o fi durand. Cel mult 3 ani. Insa daca vezi iubirea ca pe o fiinta vie, care are nevoie de soare, de apa, de dragoste, de apropiere si de intelegere…Daca te obisnuiesti sa uzi in fiecare dimineata iubirea cu seva unui sarut, daca ii vorbesti cald, calm si cu rabdare, daca o stergi de praf periodic, daca o hranesti cu vorbe curate, adevarate si daca o tii de mana cand tremura de frig sau de frica….Atunci, cred ca iubirea poate dura mai mult.
Chiar daca nu mai e la fel. Chiar daca nu mai are gustul de la inceput, chiar daca nu mai alergi, nu mai respiri complet, nu mai gandesti si nu mai zambesti decat in prezenta celui drag. Asa era la inceput. Aproape ca un drog. Pe care simti nevoia sa il consumi mereu, tot mai mult, tot mai des. Asa a inceput….Apoi, cu timpul, am invatat sa te iubesc frumos, calm, matur. Fara (sau cu mai putine) razvratiri de personalitate. Fara sa te mai alung, strigand in gand ca nu vreau sa pleci vreodata. Fara sa ma ascund, rugandu-ma sa ma gasesti repede, ca sa nu ma usuc de dorul tau. Fara sa iti reprosez „nimicuri” pentru a ma delecta apoi cu gustul dulce acrisor al impacarii.
Azi, dupa 7 ani…pot spune ca mi-esti drag asemeni unei parti din mine. Azi, dupa atatea zile in care ne-am descoperit unul pe celalalt, dupa atatea incercari care au trecut peste noi, pot spune ca imi esti necesar. Pentru ca tu esti un om mai bun, mai intelept, cand ma tii de mana. Pentru ca eu nu uit sa fiu putin copil, sa fiu putin femeie, sa fiu putin „minune” cand adorm in bratele tale.
Darul meu pentru tine, iubire, este minunea din burtica. Ghemul de lumina, botul de iubire care va veni pe lume peste cateva zile. Dintr-o iubire mare, mare….asa ii vom spune cand va intreba cum a venit pe lume, cum a capatat viata.
Primul nostru nascut…bebele mic si dulce, pe care l-am inconjurat cu iubire 9 luni, in burtica. Acest „semn” al dragostei va veni sa completeze, o data in plus, tot ce simtim unul pentru altul. O fiinta pe care Dumnezeu ne-a trimis-o in dar, ca sa nu uitam niciodata ca Iubirea inseamna Lumina. Iar lumina mea, esti tu!

Facebook Comments

Goodbye, dear lady!

Azi a plecat dintre noi un OM. Om drag inimii mele. Zambesc sperand ca nu a suferit, ca a plecat asa cum a trait….simplu, decent, ca o doamna….Nu e un soc, ne asteptam cu totii sa se ajunga aici. Cu toate acestea, acum, ca nu mai e printre noi, ma simt cumva pustiita. Era un Om bun, care m-a invatat multe, a avut rabdare cu mine si a investit mult din puterea ei, din verticalitatea ei, mult din timpul si energia ei la persoana care sunt azi, din punct de vedere profesional. Dar nu numai atat. Cu timpul, observand-o, venind in contact direct cu ea , uneori chiar in conflict, am invatat ca lucrurile se fac BINE intr-un anumit fel, ca regulile exista cu un scop si ca fiecare greseala se plateste, intr-un fel sau in altul, mai devreme sau mai tarziu. Am stat alaturi in lupte pe care, fie ca le-am castigat sau le-am pierdut, le-am purtat frumos, cu mult curaj si cu capul sus. Intotdeauna.

Dumnezeu sa te ierte, sa iti vegheze de acum zborul!

Ninge frumos…poate pentru tine, poate pentru toate clipele pe care nu le-ai trait, desi ti-ai fi dorit…N-am sa mint spunand ca nu te voi uita niciodata….timpul trece, durerea se estompeaza si oamenii uita…Dar stiu sigur ca existenta ta a lasat o amprenta de nesters asupra vietii mele….

Goodbye, dear lady!

Facebook Comments

Pana cand… prietenia va pali…

Exista oameni care iti intra in suflet. Cu sau fara voia ta. Se „lipesc” si stau o vreme. Produc efecte. Te ajuta sa cresti sau sa (de)cazi. Iti sunt alaturi cand razi sau plangi. Te ranesc si apoi ii ierti. Poate exista si prietenii perfecte. Care se leaga intre oameni care nu te supara niciodata, care iti spun mereu adevarul fara sa te doara. Nu stiu. N-am cunostinta despre astfel de oameni.
Fiecare persoana care mi-a fost sau imi este prieten/a a fost activa in manifestari. Am muncit, alaturi de oameni care mi-au devenit apoi camarazi. Am invatat alaturi de persoane care au ales apoi un alt drum. Am investit mult in fiecare om care mi-a fost drag. Am ras si am plans. Am impartit micile si marile victorii si infrangeri ale vietii.
Uneori, m-am indepartat sau mi-am lasat prietenii sa se distanteze de mine. Din… felul de a fi al vietii. Din prea mult, prea repede, prea devreme. Am plans fiecare prietenie care a murit. Am resuscitat cateva relatii, in naivitatea mea, sperand ca oxigenul poate fi dat cu „portia”, ca e nevoie doar de putin efort, de (inca) putina implicare din partea mea.
Am suferit crunt cand am realizat ca nu-i asa. Ca un prieten se poate castiga intr-o viata, dar se poate pierde intr-o clipa. Ca prietenii care raman cu adevarat langa mine nu trebuie sa fie cei mai frumosi, cei mai inteligenti sau cei mai previzibili. Ca, uneori, prietenii trebuie sa imi intoarca spatele ca sa inteleg ca gresesc. Ca e posibil sa aud adevarul din gura unui prieten si sa ma doara.
Nu sunt multi oameni pe care ii pot numi prieteni. Niciodata nu au fost. Fie ca vorbim despre zilele insorite, sau despre cele cu nor si furtuna. O parte dintre acesti oameni nu sunt fizic, langa mine, in cea mai mare parte a timpului. Cateodata, trec zile, saptamani si luni pana cand reusim sa ne auzim, sa ne vedem, sa ne „descarcam” tolba de vorbe pentru prietenii adevarati.
Dar cat de dulci sunt clipele in care acestea se intampla…Cat de insetati revenim, iar si iar, in fata unui om care ne este drag. Care stie sa ne asculte, care stie toate ranile sufletului nostru, care are, de multe ori, ustensilele potrivite ca sa „dezinfecteze” rana.
Prieteniile adevarate sunt, dupa parerea mea, trebuie sa fie, complete, chiar daca atipice. Cu urcusuri si coborasuri. Cu DA si NU. Cu perioade in care stam ” lipiti” ca dupa o sete lunga de apropiere. Cu perioade in care fiecare isi traieste viata departe, pentru a reveni apoi, in fata prietenilor.
Exista in lume oameni care s-au nascut pentru a fi prieteni, la fel cum exista oameni care sunt facuti pentru a fi mereu in cautarea prietenilor. Sunt sigura ca exista exigente diferite, in functie de anumite perioade din viata. Un prieten de la gradinita, spre exemplu, s-ar putea sa nu iti mai fie la fel de … prieten la vremea primei iubiri. Sau, cine stie, exista norocosi care au prieteni de o viata, care au impartit multe clipe, multe etape de dezvoltare.
Eu… sunt recunoscatoare celor care imi sunt prieteni azi. Le multumesc celor care nu imi mai sunt prieteni acum, dar au fost candva. Si le sunt profund indatorata celor care imi vor deveni prieteni maine. Toti si-au lasat amprenta asupra omului care sunt azi. Fiecare, cu propria gandire, filozofie, credinta si experienta, a adaugat putin la ceea ce cred, simt, traiesc si experimentez acum.
Ma inclin in fata celor care ma considera prietena. Imi rog ingerii sa ma indrume sa le fiu alaturi in acele imprejurari care ii vor insoti. Sa pot fi la inaltimea asteptarilor lor, sa nu ii dezamagesc.
Pentru toti prietenii mei, mai vechi sau mai noi, de mai aproape sau de mai departe, va iubesc!Fie ca toate clipele petrecute impreuna sa ne fie folositoare…

Pe toti, ii binecuvantez, azi si intotdeauna!

Facebook Comments

Ultima zi de CO…. prima zi de prenatal

Azi e ultima zi din concediul de odihna. Maine incepe „oficial” concediul de maternitate. Asta inseamna ca… nu mai e foarte multa vreme pana la venirea pe lume a bebelusului nostru. O minune mica, o farama de iubire care s-a revarsat din preaplinul dragostei noastre. S-a „culcusit” in burtica si peste o vreme va alege sa vina in lume. Sa paseasca spre noi, sub forma unui bot de om. Va avea ochisorii mei?Va avea zambetul tau?Ne dorim sa fie sanatos, ne dorim sa creasca frumos, sa il putem educa asa cum trebuie, sa il facem OM intreg, complet, deplin.

Ce ganduri ma incearca acum? Pe de o parte, imi fac curaj…urmeaza mari provocari. Stiu ca sunt (si suntem ) pregatita pentru ele. Stiu ca le voi face fata, cu brio. Imi spui ca sunt puternica si frumoasa, ca noi (eu, bebe, Leo) suntem viata ta si ca ai face orice pentru ca binele nostru sa ramana o constanta mereu. Te cred, iubire. Te cred, asa cum nu credeam ca e posibil sa ma incred in vorbe, vreodata.

Dar, cu toate acestea, zambesc zilelor ce vor veni. Bebe danseaza…ii place Adelle, se pare. O sa alaptam (ca doar suntem insarcinati, nu?:P) cat de mult se poate, o sa purtam pe bebe in wrap, o sa scutecim textil si o sa traim o viata frumoasa, plina si…rotunda, in casuta noastra din varf de bloc. O sa infulecam vitamina D de la soare, o sa ne sarutam sub stelele frumoase care clipesc in geamul de la baie. Si o sa crestem mari, impreuna.

Pana atunci, azi e ultima zi de concediu de odihna…De maine, intr-un fel „scriptic”, intru si eu in tagma mamelor/viitoarelor mame…Nu cred ca m-am schimbat. Dar stiu sigur ca venirea ta pe lume, bebe misterios, o sa ne faca pe toti mai buni, mai „zambareti”, mai calzi si poate, mai intelepti….

Facebook Comments

Azi, NOI…

Au trecut milioane de secunde peste noi. Am crescut mult, am evoluat poate. Port in suflet o farama de minune si-n pantec o bucata de soare. Candva, vei intelege….Candva, vei stii ca timpul „n-are a face”. Azi, NOI a zambit toamnei. Maine, cine stie ce va fi.

Cred, cu toata fiinta mea, intr-un cuib pentru noi, intr-un locsor unic, undeva, poate cocotat intre nori, sau doar ascuns de un gard verde. Cred ca doar acolo, intre patru pereti, 2 perechi de ochi si doua inimi, imi pot striga iubirea. Atat de tare, atat de asurzitor, atat de nebun, incat sa o auzi doar tu. Si doar tu sa-i ghicesti sensul si directia.

Simt nevoia sa te imbratisez tare, ca si cum mi-ar fi groaza ca vine toamna. Ca si cum nu vrea sa imi burniteze in ganduri despartiri noi. Ca si cum maine, nu stiu daca va mai exista, si azi e tot ce am, tot ce pot purta cu mine dincolo. Dincolo de ce, vei intreba zambind…Dincolo de vremi si vremuri, iubire. Dincolo de frunzele care mor, dincolo  de strigatul disperat al pasarilor ce-si iau la revedere de la cuiburi, dincolo de ochiii tai, dincolo…

N-am mai scris de mult, dar vorbele, au dospit in buricele degetelor, m-au chinuit in vise, mi-au alergat demente prin vene si mi s-au urcat victorioase la cap. Asemeni unei maladii. De ce am crezut oare ca pot sa nu scriu?Ca pot sa nu verbalizez ceea ce trebuie sa se reverse?Cum am avut indrazneala sa tac atata amar de vreme?Mi-am strans de gat fiecare incercare, i-am dat in cap cu nonsalanta unui transant „nu conteaza”  si am mers mai departe.

Dar, nu mai stiu sa tac. Trebuie sa las gandul sa se reverse, trebuie sa iti spun, trebuie…Iar tu, dragul meu, sa nu te indoiesti niciodata. Sa nu iti muti visele din palmele mele, chiar daca eu tac. Chiar daca eu dorm si pare ca nu-ti mai veghez respiratia. Chiar daca pare ca zambetul meu e departe si nu te mai poate incalzi. Eu, raman, mereu. Noi a invins. O data in plus. Azi, NOI s-a ridicat din propria cenusa si asteapta, curajos, ploi si vant si „nu-„uri categorice. Azi, o data in plus, nu mi-e frica. Nu ma dau batuta, nu ma predau si nu abdic de la convingerea mea.

Facebook Comments

Padurea de argint

….ma intorc la scris. Spunea Vlahuta…

„Tu esti poet, deci canta…”

Cum se poate zugravi in vorbe dezamagirea, tristetea, amaraciunea ca nu poti alina suferinta unui om drag, unui om bun? Cum sa stergi gustul amar pe care ti-l lasa o infrangere a unui om iubit, a unei parti din inima ta. ….? In fiecare zi, pasim automatizat pe strada, zambim si salutam frumos…dar cati dintre noi poarta cu ei o durere, un dor, un gand nespus, un „te iubesc” strivit sau un „iarta-ma” gatuit de emotie?!Cati dintre oamenii pe care ii stiu pot adormi imediat ce aseaza capul pe perna, fara a zabovi, cu privirea gandului macar, asupra a ceea ce au facut peste zi? Cati dintre oamenii care afiseaza un aer fericit, senin, indestulet sunt astfel?Cat de adevarat este „bine-le” de la retoricul „ce mai faci”…

As vrea sa cred ca nu sunt multi care afiseaza un aer de implinire suprema fara a-l simti cu adevarat. Ce e este insa cel mai grav este este ca nici macar nu ne dam seama.De tristete, de lacrimile inecate in hohote de ras nebun, de gandurile negre ce pandesc…Si ajungem, tarziu in noapte sau in viata, sa plangem fara a sti de ce.

Multa lumina si pace…Sa fie cerul lin aproape de voi…

Va daruiesc o padure de argint. Sa va fie semnal de alarma…de veghe… de liniste si de ragaz…

Sper din tot sufletul sa invatam, fiecare in ritmul si in conditiile lui, sa fim mai mult asemeni vantului, asemeni padurii…Sa fim liberi, dar sa stim sa apreciem libertatea pe care ne-am castigat-o.

Sper sa pot fi, intr-o zi, mai mult decat azi. Sa fiu mai puternica, sa nu ma darame o pala de vant, sa nu ma clatine o lacrima si sa nu ma rapuna o vorba aruncata la ceas de „razboi”. Nu am invatat inca sa mint si sa judec, dar nu vreau sa uit…

„Tu esti poet, deci canta…”

Facebook Comments

Primavara-n gandul meu

A iesit soarele.Iarasi, dupa multe zile in care a fost frig si urat si ceata, a iesit soarele.

Si e primavara in gandul meu.Si sunt gata sa mut muntii din loc. Si-am iertat ratacirile, si-am sters cu buretele tradarilor celor care au lovit fara mila.Pentru ca nu conteaza. E primavara si iubesc iar. Pe toti si toate.Si le ating in gand, de fiecare data cand inchid ochii.

Azi, am vazut, absolut intamplator, pasarile calatoare…se intorceau acasa.Si-am inteles, o data in plus.Nimic nu s-a pierdut, totul este inca la locul lui. Si oamenii si cantecele si iarba si florile.

Si-n gandul meu e primavara, dupa multa vreme.

Cant….

Acum e vremea sa ne primenim sufletele, sa curatam gandurile de uscaturi, sa spalam vorbele de praf, sa stergem gesturile de panze de paianjen. E vremea sa ne scuturam de frig, de raceala, e vremea sa fim altfel. Sa fim mai buni, sa credem mai mult, sa dam mai mult.

E vremea sa daruim zambet si pace si iubire.

E timpul sa te iau de mana si sa-ti zambesc. E vremea sa visam viata ce ne asteapta impreuna. E momentul sa ascultam stelele cum susura, sa vorbim soarelui si sa multumi cerului pentru LUMINA.

Noi doi, dragostea mea, suntem facuti din lumina. Deci…bine ai venit, primavara, in ganduri si in priviri!

Facebook Comments