Maine aterizeaza „suriorul” ratacitor

Maine seara va fi in avion.De peste mari si tari, se intoarce copilul cel mic.Suriorul meu.Fratioara mea.ADELINA.

Sora mea preferata.De fapt, singura mea sora.Care pe vremuri, cand eram doua „gaze” amandoua, se lipea iarna cu picioarele reci de mine, care dogoream a caldura. Surior care tot timpul vrea sa imi imprumute hainele, posetele, cosmeticele, creioanele, cartile,filmele.Fratioara ce si-a dorit sa reuseasca intr-o lume a barbatilor si a demonstrat ca poate.Iar noi, familia ei, ne-am pus toti increderea in ea.Pentru ca e o luptatoare.Si este, pentru mine, unul dintre oamenii pentru care as face orice, in lume.In viata sau in ceruri.

Nu credeam ca imi va lipsi atat de mult…Chiar si acum, cand mai sunt cateva zeci de ore pana cand am sa o pot ciufuli, stiu ca „pacea” dintre noi nu va fi vesnica. Stiu ca ne vom ciondani iar, pentru ca bluza „aia frumoasa, cu umerii asa” e „mult mai frumoasa decat mi-o aminteam” si pentru ca „hai ma, sor-mea!stii ca eu te iubesc pe tine, nu?:P”.

Da, stiu.Stiu ca ma scoate din sarite de cate ori e bolnavioara pentru ca se alinta si se pisiceste, dar, mai presus de orice, ma scoate din sarite ca e „ranita si in pericol”.Ea nu stie insa asta.Nu stie cum e sa ai o fratioara mai mica pentru care sa te simti responsabila mereu, chiar daca ea este „independent woman” si, eventual la 300 sau 3000 km distanta.

Insa, e omul pe care stiu ca ma pot baza.Va fi acolo cand ma voi imbraca mireasa si voi pleca din casa parintilor.Eventual va face o gluma „dura” ca sa nu vars nici o lacrima in plus.Va fi acolo cand voi deveni mama, chiar daca ea se indoieste ca aceasta menire ii poate apartine si ei, intr-o buna zi.

Adelina.O sa vina curand acasa.Si o sa vorbeasca mult, fara sir.Facem parte din aceeasi familie, doar.Va zambi si va fi „moarta de foame” dar, cel mai probabil ca va „fi la dieta” ca de, „obrazul subtire cu cheltuiala se tine”.

E fata buna, ar spune unii.Insa cam zapacita, ar completa altii. Eu nu pot spune decat ca este fratioara mea draga, pe care imi vine s-o pup si s-o strang de gat, uneori in decursul aceluiasi gand.E asa cum nu mai poate fi nimeni pe lume.Pentru ca este sora mea.Unica mea sora.Si nimeni si nimic nu o va putea inlocui vreodata.

La multi ani, draga mea, cu anticipatie!Fie ca toate aniversarile sa iti fie atat de pline de emotie pe cat va fi aceasta.Fie ca oamenii dragi sa iti poarte ganduri bune, sa iti daruiasca doar daruri din suflet!Sora inimii mele si a sangelui meu, sa fii sanatoasa, voioasa si devreme acasa!Noi, te asteptam acasa….Inca putin, si truda ta isi va gasi implinirea.

La multi ani, surior scump!

Facebook Comments

De ce un…BLOG

Pentru ca imi doresc sa pot comunica din preaplinul sentimentelor si trairilor pe care uneori, le revars catre cei dragi iar ei, din lipsa de timp/rabdare/emotie…. nu le pot percepe asa cum mi-as dori eu.

Pentru ca imi place sa scriu si de multe ori, cuvintele ma aleg pe mine si nu invers

Pentru ca e mai usor sa spun TE IUBESC, IARTA-MA sau MI-e dor de tine asa, in neant…pentru toti cei dragi inimii mele, decat sa risc un „neraspuns” dureros

Pentru ca penita si hartia nu si-au pierdut farmecul pentru mine, dar le pot inlocui acum cu o solutie moderna

Pentru ca o parte dintre oamenii sufletului meu sunt atrasi iremediabil de tehnica

Pentru ca sunt convinsa de puterea unui gand bun, a unei declaratii simple, a unei imbratisari, fie ea si virtuala

Pentru ca am descoperit wordpress cand pe miresici.ro un grup de „fete cucuiete” evident viitoare mirese de septembrie au hotarat ca legaturile dintre oameni sunt (a se citi TREBUIE SA FIE) mult mai importante decat niste reguli, oricine ar fi cel/cea care a impus aceste reguli

Pentru toate acestea si multe altele pe care acum, la fapt de seara, nu sunt suficient de coerenta sa le scriu, mi-am facut blog. Poate vor exista oameni care il vor citi cu placere, poate ii vor amuza gandurile mele sau poate le vor fi prieteni istoriile lingvistice de la Piatra Neamt.Insa stiu sigur ca mie imi prieste acest gen de comunicare.Nu ma ascund in spatele unor vorbe „bine ticluite” si voi raspunde oricui va dori vreo lamurire de la mine.

Pentru ca eu iubesc oamenii.Iremediabil si pe toti.Pentru ca ma fac sa imi ies din minti uneori egoismul, prostia, fatarnicia….Dar ii iert de fiecare data, pentru ca sunt buni si frumosi.Pentru ca inima lor canta un cantec pe care uneori doar il ghicesc si ma infioara.Pentru ca ochiii lor spun povesti pe care nu le-am auzit niciodata, dar pe care le traiesc mereu, cu sufletul la gura, cuibarita in fata unui semineu de vise…..

Pentru asta mi-am facut eu blog!

Asta daca se intreba cineva ce oare „m-a apucat tocmai acum”….

Facebook Comments

Decalogul iubirii

Buna seara celor care sunt in sufletul meu calzi si drepti.Buna sa fie iarna si gandul pentru cei care nu sunt aici, dar pe care ii port in inima oriunde as fi, oriunde ar fi ei.Iubirile mele de pretutindeni, cum de va pot cuprinde in gand cand sunteti atat de multi, atat de dragi si inima mi-e plina de fiecare dintre voi?

Cum sa pot ajuta iubirea pentru voi sa creasca mare, sa dea pe dinafara, sa vina in lume si sa umple „cercul vostru stramt?”Sunt oare legi pe care trebuie sa le stiu, cuvinte pe care trebuie sa le intonez solemn, rugaciuni pe care trebuie sa le spun in genunchi…..?Sau e suficient faptul ca va caut mereu, ca va strig in clipele mele de exuberanta si va alung departe cand ma simt „virusata”?E drept ca uneori, cate unul dintre voi, se nimereste sa treaca prin „raza de actiune a fulgerului” si uneori, doar uneori sper eu, se intampla sa va ardeti pene din aripile albe, divine….Iertati-mi ratacirea din clipele de crivat si jur sa ma rascumpar, jur sa nu va crut vreodata o vorba buna, un gand curat, un zambet sau o imbratisare dulce-acrisoara….

Si pentru ca mi-e dor de voi, in fiecare clipa, oricat de aproape sau departe ati fi, pentru ca mi-s numele voastre mereu in gand si in suflet…am nevoie de un decalog.Vreau sa am reguli scrise(nescrise sunt de la inceputul timpului), sa stiu cum sa fac sa va pot pastra asa, cu mine, in mine(gand, fapta, cuget).Asa sunt eu, mai „ordonata decat ar trebui”, cum zicea cineva drag zilele trecute.

Pana obosesc de atata ordine, hai sa incerc sa scriu ceva.Cateva reguli, astept insa completari, astept sa ma corectati, daca se impune.Vorba aceea …. nu pot eu sa detin adevarul suprem. Baby ar rade, insa sunt convinsa ca va fi mandru ca am recunoscut, in mod public, asta.

Revenind la reguli.Iata ce am gasit prin cautarile mele „internaute” zilele trecute.(La o adica, pot reveni cu explicatii, completari, paranteze, acolate si puncte de suspensie- cele mai iubite semne de punctuatie ale universului meu).Iata regulile, fara alte comentarii:

1. Construiti o relatie de prietenie care sa intareasca relatia amoroasa!

2. Amintiti-va de TIMPURILE BUNE!

3. Stabiliti reguli de cearta si respectati-le!

4. Nu aruncati vina unul pe altul!

5. Adaptati-va la nevoile partenerului!

6. Indragostiti-va din nou!

7. Nu luati decizii unilaterale!

8. Nu ghiciti, vorbiti!

9. Identificati aspectele negative si modificati-le!

10. Nu lasati stresul cauzat de munca sa intervina in relatie!

PS: Dupa cum se poate vedea, aceste reguli se aplica unei relatii dintre un EL si o EA.Cel putin, asa se pare.Insa, extrapoland ideile de aici, cred ca, in mare, aceste reguli se pot aplica si unei relatii de iubire prieteneasca(nu-mi place cum suna, insa nu gasesc deocamdata o formula mai fericita). Ma gandesc la prietenii fata de care am gresit, cu gandul sau cu fapta, ma doare ca i-am ranit.Ma doare ca inimile lor au plans poate si n-am stiut sa aduc iar soarele pentru ei.Sper insa ca voi obtine iertarea lor, sper sa nu ramana cicatrici urate si ranile sa se inchida frumos.Prietenia noastra sa ramana asemeni unui marinar intre doua varste, trecut prin furtuni si atacuri miselesti, ranit usor uneori, dar bronzat si plin de muschi, sexy si atragator tocmai prin trecutul lui…..

Inchei acum,ma intorc la „cele lumesti”…..

Facebook Comments

In numele iubirii

Citeam azi un articol pe un site.”Ce sacrificii ati face pentru cel iubit?” Nu era o simpla insiruire de pareri mai mult sau mai putin profesioniste, insa pe mine una nu m-a sensibilizat foarte tare.Tema insa mi-a dat de gandit.Oare asta este adevarata iubire, sa poti sustine sus si tare „As face orice pentru iubitul meu…”Inclun sa cred ca iubirea – IUBIREA,caci la ea ma refer acum – este mai mult decat atat.Mult mai mult.

Cunosc o persoana, cel putin una care stiu ca imi va da dreptate.Iubirea, acea iubire cu majuscula, acel colt de suflet pe care nu il poti defini dar a carui lipsa te doare aproape fizic, acea iubire este mult.Aproape ca nu exista cuvinte pentru a spune, pentru a defini ce inseamna.Si, in fond si la urma urmei, de unde pasiunea asta nebuna(specific umana, desigur) de a defini orice ne iese in cale, de a clasifica si cataloga si diseca si….”sa vad eu cum functioneaza”.

Recunosc, am cazut uneori in acelasi pacat.Aveam nevoie sa asez relatiile si oamenii si sentimentele in sertare frumoase, catalogate, sa le triez pe categorii, am simtit o satisfactie enorma sa gasesc de ce un EL intra intr-o anumita categorie si sa il stiu la adapost, in sertarasul anume ticluit.

Insa revenind la tema…Spuneam ca nu vreau sa cred ca asta e iubirea.Refuz sa cred ca este vorba doar despre atat.Ori dupa mine, sacrificiul(desi nu cred ca este exprimarea cea mai fericita in cazul de fata) este mai mult decat „as merge pentru el pana la capatul pamantului” sau „as invata sa construiesc mestesugite sarmale, m-as infometa, as dona un rinichi si as deveni fan Eminem”.Nu, fratilor!

Poate ca sunt eu invechita, poate ca sufar de sindromul „vechii iubiri de curte” pe care, dupa cate s-ar parea, nu am apucat-o decat din cartile de povesti, poate ca sunt o romantica incurabila(DA!!!De o mie de ori da, sunt!), insa iubirea poate, trebuie sa fie mai mult,IUBIIREA trebuie sa fie totul

Care ar fi sacrificiul suprem pe care l-as face eu, in numele iubirii?L-as lasa pe omul meu drag, cel mai iubit dintre pamantenii mei, sa fie fericit, sa respire si sa se bucure, acolo unde inima lui il cheama.Asta da sacrificiu!Asta ar insemna poate, in anumite cazuri, sa il stiu departe, sa il stiu zambind, dulce sau nu, unei ALTEIA.Insa as stii ca ii este bine.Ca ea, acea ea de langa el, ii este suficienta.Si atunci nu ar mai fi vorba de un sacrificiu,ci de un dar.

Da, ati citit bine.Cel mai mare sacrificiu de care ma declar capabila, la o adica pusa la incercare nu m-as da inapoi, este darul cel mai de pret: libertatea celui iubit….Atunci, doar atunci, desi nu ar fi usor, desi poate inima ar sangera de prea adanca generozitate, as putea sa ma declar mandra de mine si de iubirea mea.

Oamenii pot alege de multe ori in viata, uneori gresesc, alteori doar se insala.Cateodata, isi doresc sa aiba dreptate, desi nu se mai poate.Insa, cred cu tarie ca unele alegeri sunt atat de purtatoare de semnificatii, atat de profunde, incat nu avem ochii si inimi sa le detecteze cu adevarat esenta decat tarziu, cand deja ne obisnuim cu ideea ca „raul” a fost facut.Ca decizia nu mai poate fi luata inapoi, nici stearsa si nici macar anulata.

Pentru o iubire mare, scrisa in stele, pentru EL, as face intr-adevar orice.Mai exact, as face orice pentru fericirea lui.Chiar daca, intr-un anumit context, asta ar insemna sa ii dau drumul….Daca fericirea lui, implinirea lui sau pur si simplu rostul acestei vieti nu sunt legate de fiinta mea, as vrea sa pot avea forta sa il sarut si sa il las…

In numele iubirii, spun.Pentru ca doar ea,IUBIREA, va sti sa ridice ziduri sau sa le darame, sa construiasca palate sau sa le ferece pentru totdeauna.Si-n numele iubirii pe care ti-o port, mi-e groaznic de dor de tine.In orice zi, in orice vis, in fiecare lacrima si in orice gura de aer.De tine, cel pierdut dar niciodata departe…De tine, al meu si totusi fericit de universuri care nu ma includ.De tine, dragul meu….mi-e dor.Dar te stiu senin si impacat.Si pot spune ca imi ajunge implinirea ta, in numele iubirii.

Facebook Comments