Petrecere de copii – idei simple, dar cu efect

Petrecerea de copii despre care vreau să vă vorbesc astăzi a fost prilejuită de faptul că Puiul de Om a împlinit un an. Marea petrecere a fost într-o sâmbătă după amiază şi pentru că mi-am dorit ceva mai  ALTFEL, am decis să împărtăşesc ideile mele cu voi. Cine ştie, poate vă vor ajuta în planificarea unei petreceri de copii  sau vă vor da curajul de a pune la muncă bruma sau muntele de creativitate care doarme în fiecare dintre noi. Am descoperit, cu această ocazie, că handmade este mai mult decât lucru manual… Este emoţie, bucăţică de suflet, zâmbet şi surpriză. Poate fi un instrument prin care să dai mai departe bucurie și prin care poți transforma o idee banală într-o amintire superbă!

Iniţial, când am pornit să căutăm locaţia potrivită petrecerii cu/de copii, nu aveam o idee clară despre ceea ce m-ar face să spun „Wow! Aici e perfect”. Îmi doream aer curat, peisaj frumos, mâncare bună şi oameni dragi alături. După ce mi-am stabilit aceste criterii, am plecat la „vânătoare” de oferte. Pentru că mi-am pus în gând ca locaţia să fie neapărat child friendly, am luat toată ceata de năzdrăvani cu mine la preselecţii. Şi bine am făcut, pentru că locul ales de ei s-a dovedit a fi varianta câştigătoare. Mulţumim gazdelor noastre (Pensiunea Camena) pentru ospitalitate!

DSC_2561 DSC_2639 DSC_2643

După cum se vede, am ales o pensiune cu loc de joacă, o curte spaţioasă şi terasă. Aflată în apropierea oraşului, dar suficient de aerisită încât să fie varianta perfectă pentru o după amiază în aer liber, pentru cei mici şi cei mai mari. Pentru că o parte dintre invitaţi au meniu mai special (de exemplu,  ovo-pesco-lacto-vegetarian), am avut grijă să clarificăm încă de la prima discuţie cu gazdele ce anume ne dorim.

Am apreciat de fiecare dată deschiderea celor care administrează spaţiile unde se pot organiza petreceri de copii de a respecta deviza „Clientul nostru, stăpânul nostru” pentru a oferi mix-ul potrivit de bună dispoziţie, mâncare gustoasă, antren şi fond muzical de calitate. S-ar crede că peste tot e la fel, dar am întâlnit şi cazuri în care „regula casei” era clar bătută în cuie şi nici o abatere nu era permisă. Tind să cred că, pe termen lung, o astfel de atitudine a celor care oferă servicii este neprofitabilă, dar timpul va cerne pe cei care merită să supravieţuiască.

Lista invitaţilor nu a fost greu de făcut, tocmai pentru că o petrecere de copii are nevoie de câteva „ingrediente” umane unice. Familia care ne înconjoară şi se bucură de clipele noastre frumoase,  plus câţiva prieteni dragi care au ales să îşi petreacă o după amiază călduroasă de iulie cu noi…

Am stabilit încă de la început că nu vom apela la ţinute pretenţioase şi bine am făcut, astfel am reuşit să ne relaxăm împreună, dincolo de scorţoşeniile unor evenimente de acest gen. Pentru petrecerile cu copii, o astfel de variantă asigură libertate de mişcare şi nimeni nu face o tragedie dintr-un buf sau un poc.

 

decoratiune personalizata
Decorațiune personalizată – cârlig de rufe zâmbitor

Decoraţiunile îmi aparţin, le-am făcut uşor şi repede (în timpul somnului de prânz a băieţilor) şi nu am folosit cine ştie ce ustensile complicate. Rezultatul final, apare în poze. Invitaţii au fost plăcut surprinşi, iar eu m-am declarat mulţumită.

Pentru realizarea lor, am folosit mutriţe autoadezive (pe care le-am lipit câte două,de culori diferite, prinzând sfoară între ele), cârlige simple, de rufe, confecţionate din lemn (eu am găsit din bambus, după o adevărată aventură prin magazinele din apropiere, dar am avut noroc!). Pe cârlige am lipit (cu lipici lichid, un soi de aracet foarte practic) alte mutriţe. Pe frânghia legată între stâlpii locaţiei am prins câteva hăinuţe din perioada de bebeluşie a lui Petru (unele primite „moştenire” de la fratele mai mare), baloane colorate (super rezistente şi alergate, mulţumim, Irina – Party Point!). Invitaţii au primit coifuri aniversare şi suflători colorate. Veselia a fost garantată!

masa veselaBaloane veseleMasă petrecere

Pentru cardurile de masă, cu mesaj personalizat, am folosit  carton gros colorat, cariocă/marker permanent, foarfeca şi câteva figurine autoadezive cu forme (eu am ales un pachet cu steluţe, lună, soare, norişori). Am folosit texte proprii, care au bucurat şi emoţionat actorii evenimentului, aproape toţi mi le-au cerut acasă, ca amintire!

Pentru a presăra mici fiori de emoţie, am adus albumul de fotografii al familiei, unde erau aşezate, cuminţi, fotografii de la nunta noastră, de la botezul şi petrecerea de moţ a lui Matei şi spre final, cele de la botezul lui Petru.

Tortul, realizat în complicitate cu bunica Ela şi lăudat îndelung, a venit de la prietena noastră Alina, pe care o puteţi găsi pe FB – Torturi Delicioase. La o scurtă privire prin albume, o să descoperiţi multe bunătăţi, dar dacă vă doriţi combinaţii inedite, am încredere deplină că veţi găsi o „soluţie” delicioasă, ieşită din mâinile de aur ale Alinei.

Torturi delicioase - surpriză
Torturi delicioase – surpriză
Tort Petru și Bubu
Tort Petru și Bubu

Noi am ales un tort pătrat, personalizat pentru cei doi sărbătoriţi ai lunii iunie, Petru şi Bubu Marius. Cele trei feluri de ciocolată s-au împletit miraculos cu acrişoarele fructe de pădure, iar „gărduleţul” din sticks-uri bicolore a întregit comoara dulce. Mulţumim, mămică pricepută! Ne auzim la următorul tort!

Pentru că ne plac sucurile naturale, am ales câteva variante sănătoase : măr şi cătină, măr cu afine şi măr cu măceşe. Copiii mei au degustat încă dinainte de petrecere şi s-au declarat fani, aşa că… Santerra a trecut testul nostru de calitate!

Despre invitati ce să vă spun? Unul şi unul, noi ne bucurăm că ne-am distrat împreună, am râs şi am glumit, am stat la poveşti şi sper să ne mai întâlnim în această formulă, cât de curând.

Îmi place să cred că lumea s-a simţit bine, că vom păstra amintiri frumoase şi că am împărţit cu toţii, în doze potrivite, bucuria şi emoţia unui prim an pe lume, pentru cel de-al doilea născut, Petru Andrei.

Cu alte cuvinte, o petrecere frumoasă este una unde se râde mult, oaspeţii se bucură unii de prezenţa altora şi tortul e apreciat, nu?

Am căsuța mea!
Am căsuța mea!

Fotografiile au fost realizate de un prieten drag şi suntem mândri că, datorită lui, avem, încă o dată, imagini pline de culoare, demne de a fi aşezate frumos, în rândul clipelor de neuitat.

Petru cu moţ
Petru cu moţ
Ce bine e la party!
Ce bine e la party!

Super loc de joacă Tobogan party

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

5 comentarii la „Petrecere de copii – idei simple, dar cu efect”

  1. Ideea de a decora folosind hainute de bebelus mi se pare foarte draguta! Mai ca imi pare rau ca le-am folosit deja! Pe majoritatea le-am dat, iar cele mai dragi le-am pastrat si le-am facut quilturi ambelor fetite!

    1. Ma bucur ca va place! Eu am citit undeva despre ea si mi-a trezit amintiri frumoase, asa ca mi s-a parut foarte potrivita. Asa, vor vedea si ei, de unde au pornit si unde au ajuns, peste ani… 🙂 Multumesc pentru comentariu si ma bucur sa regasesc aici o mama de domnisoare! 🙂

  2. V-am spus in alt articol ca am „boala” cataloagelor online de firme. 🙂
    O sa radeti, dar am unul si dedicat locurilor de joaca si firmelor de organizari petreceri pentru copii, sunt cateva zeci de locuri de joaca (cele din Bucuresti sunt structurate pe sectoare, iar cele din tara pe judete).
    Sper sa va fie utila informatia (dvs. sau altora).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *