Prima petrecere a puiului de om

Explicație

La începutul lunii decembrie, puiul de om a avut parte de prima petrecere. Mă refer la prima petrecere la un loc de joacă, în afara casei de noastre, cu copii și părinți pe care i-a mai văzut uneori, dar cu care a interacționat mai mult sau mai puțin.

Zâmbesc amintindu-mi de prima petrecere a lui M., acum câțiva ani, tot în preajma sărbătorilor de iarnă. Atunci am avut ceva emoții, dar, ca de obicei, puiul de om a făcut față cu brio și totul a decurs cât se poate de natural.

Veți râde, poate, pentru că am ales să scriu despre prima petrecere la un loc de joacă. De ce am făcut-o, totuși? Pentru că e important să pleci la drum cu aștepările corecte în ceea ce privește copilul din dotare și interacțiunile sale cu ceilalți copii. De asemenea, am ales să scriu, pe bune și fără ocolișuri despre asta pentru că lucrurile stau cu totul altfel la primul copil față de următorul/următorii și pentru că îmi doresc să păstrez și aici, amintirea primei petreceri a lui Petru.

Cum a fost

Încă de la alegerea hăinuțelor în care cei mici își vor face apariția, se poate observa cu ochiul liber (dar cu puțină atenție) mult din caracterul părintelui principal care are grijă de cel mic. Apoi, fără să vreau, am putut vedea cum puiii de om (de 2-3-4 anișori) poartă rochițe de petrecere, cu volane și pantofiori de lac doar pentru a alege apoi, sub privirile îngrozite ale mamelor, să se târască prin piscina cu bile sau să țopăie, dezinvolte, pe trambulină. De altfel, această observație se aplică foarte bine și băiețeilor. Părul făcut cu gel, papioane și bretele, pantaloni la dungă, toate par a fi alegeri neinspirate pentru copii, fie că vorbim despre o petrecere de copii, fie că vorbim despre una a oamenilor mari, unde cei mici sunt acceptați.

De ce spun asta? Pentru că puiii de om nu pun atât de mare preț pe etichetă și hainele de gală care TREBUIE păstrate curate, perfect călcate și scrobite îi vor deranja de la joaca lor liberă. E adevărat, veți spune, dar sunt atât de drăguți îmbrăcați în mici prinți și prințese, mini oameni mari și produc zâmbete de admirație celor care îi văd. Sunt perfect de acord, dar… am văzut, nu de puține ori, pitici care se chinuie (efectiv!) să se joace fără a deranja bunătatea de haine bune, fără a supăra pe mami sau pe tati care au muncit atât…și acești copii, sunt, înainte de orice, niște COPII ELEGANȚI și ÎNGROZITOR DE TRIȘTI.

O variantă de mijloc ar fi să alegeți haine frumoase, dar comode. Potrivite ocaziei, fără a îngrădi în nici un fel mișcările copilului. Această conduită însă se asortează foarte bine cu o atitudine degajată a părintelui. Se murdărește sau boțește hainele? Asta e! Nu va ieși perfect în pozele de laudă de pe FB? Soarta! Va compensa cu un zâmbet cât tot ecranul și își va aminti mereu de prima petrecere, de jocurile cu prietenii lui și de ghidușiile pe care, poate, le-a trăit la locul de joacă.

Una dintre regulile familiei noastre, afișate la loc de cinste, pe frigider și însușite atât de cei mici, cât și de cei mari, este: Oamenii sunt mai importanți decât obiectele!!! Cu alte cuvinte, nu fac o tragedie din lucrurile care se strică, atâta vreme cât copiii mei se bucură unul de altul și împreuna, de joaca lor. Nu, asta nu înseamnă că îi încurajez să distrugă lucrurile pe care le avem, din contră, le explic, pe înțelesul lor, ce se întâmplă dacă și încercăm să reparăm ce poate fi reparat.

Diferențe

Revenind la prima petrecere… Copiii care nu au frate/soră acasă și care nu petrec timp suficient de des cu alți copii vor evita să împartă jucăriile, vor apela mereu la părintele prezent pentru a rezolva micile conflicte și chiar vor prefera să se joace cu acesta, făcând abstracție de ceilalți copii.

Nu-i ușor să fii părinte la prima petrecere a copilului! 🙂 Dar nici imposibil. Cel mai important lucru mi se pare să ai răbdare cu copilul tău, să îi permiți să se obișnuiască cu mediul și ceilalți participanți la petrecere și să nu ai așteptări foarte mari.

E posibil să trebuiască să faceți 1-2 tururi al spațiului de joacă observând doar. E absolut în regulă. E posibil să trebuiască să încerci tu, adultul, fiecare joc/jucărie pentru a demonstra puiului de om că este în siguranță și nu are de ce să se teamă. Atâta vreme cât ai încredere în copilul tău și ești onest față de el, nu vor fi probleme.

Mi-am făcut un obicei din a NU interveni în conflictele pe care copilul meu le poate avea, la locul de joacă, cu alții. Stau în apropiere, privesc și sunt de ajutor, dacă puiul mă solicită. Altfel, îl las să se descurce singur și da, vorbesc despre un copil de 2,5 ani. La început mai timid, acum din ce în ce mai diplomat și mai vehement, Petru a învățat să negocieze, să cedeze uneori și să rămână ferm pe poziție alteori. Da, am exersat acasă până când a fost pregătit.

Nu cred în dreptul adultului de a decide ce anume TREBUIE să facă cel mic – mă refer la alegerea jucăriei cu care să se distreze sau a modului CORECT de a face un castel, de exemplu. Am trăit, pe propria piele, experiența frustrărilor lui M. pentru că o X construcție/desen/lucrare nu este CORECTĂ. La Petru,am ales să arăt modul în care cred eu că pot fi făcute aceste lucruri și apoi să las la latitudinea puiului de om modul său de a se juca. Am descoperit, de multe ori, idei creative și rezolvări ingenioase.

Concluzii

Prima petrecere a puiului de om a fost reușită pentru că el s-a distrat și eu i-am permis asta. Da, a sărit (din picioare) în piscina de bile și s-a cățărat pe cel mai înalt tobogan. Da, m-am temut și se putea răni. Dar nu l-am oprit să încerce. Am vrut să îi ofer spațiul să își învingă propriile temeri (de un spațiu necunoscut, de oameni străini, de plecarea mamei) și i-am arătat copilului meu că poate avea încredere în mine, așa cum și eu am încredere în el.

Mi-aș dori ca aceste gânduri să vă însoțească și pe voi, dragi părinți, la prima petrecere a copilului vostru sau la avalanșa de petreceri ce par să ne pândească în perioada imediat următoare! Nu e ușor să treci peste propriile temeri, dar e util să o faci. Pentru copilul tău și zâmbetul lui senin!

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *