Stres de mamă – Ce faci cu puiul de om după 1/2/3 ani?

Poate zâmbești. Mai ales că titlul pare atât de ciudat… Stres de mamă. Ce faci cu puiul de om după unul, doi sau trei ani?

Ei bine, DA. Concediul de creștere de creștere a copilului(CIC) s-a terminat. Sau e pe cale să se termine, cum e cazul meu și al altor câteva prietene. E vremea să revii la muncă. Ai DOAR câteva opțiuni. Unele mai bune, altele mai… de investigat. Poate.

Pentru că eu am intrat în focurile gândurilor de tot felul în ceea ce privește soarta puiului cel mic, mi-am zis să împart cu voi stresul meu de mămică. De ce? Pentru că, pentru mine, vorbind despre ceea ce simt, cred și îmi doresc, mă ajută să fac o alegere. Pe care să mi-o asum și cu care să merg apoi mai departe, corectând din mers acolo unde nu se potrivește… planul cu realitatea.

Apoi, poate vă va ajuta și pe voi, cele care treceți prin aceleași furci caudine ale gândurilor sau care aveți în jur, printre cunoscuți, prieteni, persoane care trec prin așa ceva. Poate emoțiile (că despre asta e vorba în/pe blogul meu, nu? :P), trăirea și căutarea mea vă vor inspira să găsiți soluții potrivite pentru voi și puiul vostru.

Tocmai despre asta mi-aș dori să scriu. Despre ceea ce e potrivit la un moment dat, unei femei, unui copil, unei situații. Nu cred în rețetele general valabile. Nu cred că există o singură variantă bună și, cu siguranță, nimic nu este OBLIGATORIU. Chiar dacă ceea ce alegi, după mai multe sau mai puține gânduri, nu este ceea ce ai sperat, dacă nu ți/vi se potrivește sau, pur și simplu, nu se poate pune în aplicare, e absolut în regulă să alegi altceva. Să șlefuiești alegerea, să o modelezi după voința și putința ta. Să o faci să respecte acele rigori la care tu ții cu adevărat.

Pentru că fiecare dintre noi este unică și fiecare copil este produsul a ceea ce alegi să așezi în el. Da, am auzit de genetică și știu că există și înclinații, tipare comportamentale sau cum vrem să le mai spunem care există latent în fiecare ființă. Uneori independent de educația pe care i-o dai tu.

Revenind… Ce faci, deci, când se apropie momentul întoarcerii la muncă? Cele câteva variante pe care le-am avut eu în minte sunt:

  • rămâi acasă până când găsești că puiul e pregătit pentru colectivitate. Așa a făcut mama, care a renunțat la carieră până când eu am fost dusă la școala. Deci, până la aproximativ 7 ani ai mei și 5 ai Adelinei. În paranteză, o astfel de variantă este absolut în regulă dacă o poți susține financiar și psihic. 🙂
  • schimbi jobul și devii WAHM/antrepronor. Cu alte cuvinte, renunți să te mai întorci la vechiul loc de muncă și alegi să faci altceva. Eventual încerci să transformi în sursă de venit acea mare pasiune pe care o ai dintotdeauna și care îți poate aduce, în timp, cu răbdare și muncă, acea satisfacție care lipsea poate vechiului loc de muncă. Am multe exemple de astfel de mămici curajoase care au primit, odată cu puiul de om, energia, picătura de nebunie poate, de a o lua de la capăt, de la O uneori și de a crea ceva frumos, de suflet. Interviul pe care i l-am luat zilele trecute Cristinei Ioniță este doar un exemplu. Se pare că perioada de pauză din punct de vedere a carierei și stat acasă cu bebe este răgazul necesar unui astfel de demers. De asemenea, o altă mămică frumoasă, Valentina a primit, odată cu buburuza ei (prima buburuză, pentru că, între timp, familia s-a mărit cu o altă minunată buburuză) avântul necesar schimbării. Varianta aceasta îți aduce posibilitatea de a lucra în intervale orare convenabile pentru a nu lipsi foarte mult de lângă pitic.
  • cauți o persoană de încredere care să stea cu puiul de om cât timp tu ești la muncă. Aici lucrurile încep să devină distractive! Există varianta bunicilor (sau a rudelor, în general) care pot ajuta sau varianta unei persoane din afara familiei. Este de luat în calcul care sunt așteptările tale de la un astfel de aranjament, care este intervalul de timp pe care cel mic îl va petrece în absența ta, care sunt costurile (și nu doar cel financiar! 🙂 ), care este perioada de timp la care vrei să apelezi la această variantă, vârsta și concepțiile persoanei respective privind creșterea și educarea puilor de om, etc.
  • varianta intrării în colectivitate. Aici, din nou, opțiunile pot fi diverse – o creșă de stat, o creșă particulară sau chiar o variantă de mijloc ( un soi de creșă particulară subvenționată parțial). Fiecare dintre ele are, în opinia mea atât plusuri, cât și minusuri. Depinde de fiecare dintre noi ce anume ne dorim pentru copilul nostru, ce așteptări avem de la cei care vor petrece timpul cu acesta, distanța față de casă/locul de muncă, condițiile oferite, ideile promovate, modalitatea de educare, etc. Ar mai fi de luat în calcul și aspecte ca regimul alimentar al copilului, (in)dependența de părinți, starea de sănătate a copilului, etc.

Având în față toate aceste opțiuni (pe lângă altele, la care, poate voi v-ați gândit), ce alegi? Varianta cea mai ieftină? Varianta cea mai comodă? Varianta cea mai SAFE pentru copil? Cât va conta în alegerea ta ceea ce îți dorești tu, ca mamă, ca femeie, ca ființă liberă? Cât va fi de greu argumentul propriei tale copilării?

Dacă ai deja unul sau doi copii mai mari, ai trecut deja măcar o dată prin tot acest stres de mămică, s-ar putea spune că ai deja soluția. Sau nu. Poate porți încă în minte greșelile de data trecută. Poate îți sună încă în minte diversele argumente care te-au convins să… SAU să nu… Greu, domle, greu!

Și totuși…poate nu e chiar o alegere imposibilă. Poate e nevoie să asculți tot ceea ce mintea și inima îți șoptesc. Poate e bine să apleci urechea și la semnalele pe care ți le transmite copilul tău. Pe mine m-a ajutat, de exemplu, să întorc pe toate fețele fiecare variantă. Pe altcineva poate îl va coafa ideea listei pro/contra. Varianta alegerii cu banul… glumesc! Nu cred că e o idee bună!

Poate nu a fost absolut întâmplător faptul că, în tumultul gândurilor mele, în taifunul răzgândirilor mele, stresul meu de mămică a primit un pumn în plex. Discutând cu posibile candidate la postul de bonă/babysitter, mi-am dat seama că nu prea îmi pot închipui pe niciuna dintre ele cu puiul meu.

Poate ar trebui să respir…Să trag adânc aer în piept și să vizualizez exact ceea ce îmi doresc. Pentru mine și pentru copilul meu. Să conștientizez că despărțirea de copil (chiar și pentru câteva ore! DAR după o lungă perioadă de timp în care ne-am fost unul altuia principala preocupare/distracție) este necesară, DAR nu este neapărat ceva rău. 🙂 Da, această frază a fost gândită și scrisă de aceeași persoană care scria acum o vreme că se ascunde în baie să citească 10-15 minute. 🙂

Și mi-am închipuit un spațiu larg, colorat, vesel. Cu jucării frumoase și copii râzând în hohote. Un spațiu cu oameni care iubesc din suflet copiii. Oameni care cred în copii și se joacă. Oameni care visează și care muncesc. Mi-am imaginat cum ar fi să pot găsi un loc unde să îmi pot lăsa copilul cu inima ușoară pentru că vocea mea, părerea mea este ascultată și auzită. Cum ar fi să fie posibil?

Cum ar fi să existe undeva, aproape, un om care să creadă în proiecte și oameni, mai mult decât în conturi sau titluri?

Îmi place să cred că un astfel de loc există, pentru fiecare dintre noi. Pentru copilul meu cel mic, Petru, am ales Start Academy.

start academy flyer

Așa cum opinam la începutul articolului, nu cred în soluția perfectă, general valabilă. Cred în soluția potrivită. Și mai cred în feeling-ul pe care oamenii și locurile îl transmit.

Pentru voi, prietenii mei, vă las doar câteva imagini. Câteva cadre care să vă transmită un mesaj. VOI alegeți ce mesaj veți primi și ce veți face cu acesta!

copii veseli spatiu colorat soarele din tavan viitorul

 

Vestea bună este că ACEST stres de mamă a luat sfârșit. Vestea… cealaltă este că restul urmează să vină!

Vă doresc să descoperiți care alegeri vi se potrivesc, să aveți curajul de a cerceta până descoperiți ceea ce este pentru voi și să întâlniți acei oameni care să vă ofere lumină și iubire, indiferent ce drumuri ați alege!

Foto credit – Sorin Bolog Photographer

Facebook Comments
Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedin

Autor: irinamariamitrofan

M-am nascut la Piatra Neamt. O vreme, copilaria mi-a fost leganata de Dunarea argintie, apoi, Pietricica m-a cheamat la ea. Am iubit, visat si scris, la Iasi, printre romantism si tei. Apoi, Cozla m-a chemat acasa. Ce-mi rezerva viitorul? Vom trai si vom vedea! Am inceput sa scriu de mult, dar blogul a venit ca un cadou inedit pentru cineva drag. Am devenit sotie si mama. Am redevenit blogger si imi place sa scriu despre ceea ce intalnesc si imi place sau ma doare. Sunt curioasa pana unde voi putea duce aceasta pasiune si ma bucura cuvintele celor care isi fac timp sa ma citeasca, aici sau in viata de zi cu zi.

5 gânduri despre “Stres de mamă – Ce faci cu puiul de om după 1/2/3 ani?”

  1. Daa, bine zis stres de mama, am inceput sa ma framant prin octombrie, am decis rapid ca bona nu ni se potriveste. Discutam cu o prietena chiar pe 3 ianuarie ca ne hotarasem la cresa si evaluam amplasamentul creselor din oras, am exclus cresa de stat din varii motive, spuneam ca nu este nici o cresa particulara in Darmanesti si cautam solutii pentru a ajunge la timp la serviciu (in Savinesti). Si cand colo, minune, avem ceva frumos si aproape de noi, Calin s-a simtit foarte bine la prima vedere, eu la fel, abia astept sa incepem! Sunt recunoscatoare ca micul meu a decis sa vina la noi in acesti ani, putea foarte bine sa se fi nascut si cu 10 ani mai inainte, dar atunci nu am fi avut prea multe variante de unde sa alegem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *