O prințesă… urbană + Lansare la Piatra Neamț

Despre Ioana sau prințesa urbană cum e posibil să o știți de pe blogul ei, am aflat acum mai multă vreme. Cumva, în spațiul acesta virtual atât de plin de diverse informații, mai mult sau mai puțin comerciale și fățuite anume pentru a atrage, ceea ce scria ea mi s-a părut MAI ALTFEL. Mi-a plăcut această denumire pe care și-a luat-o, de prințesă urbană și m-a intrigat modul realist, amuzant de a (de)scrie, de a povesti. Mi-a plăcut că am reușit, de-a lungul vremii, să o cunosc, puțin câte puțin, așa cum am descoperit-o și la lansarea de la Piatra Neamț. Așa cum sunt sigură că vor dezvălui și fotografiile oficiale ale evenimentului, Ioana a arătat ca o adevărată prințesă… urbană, evident, grație ținutei de la Contesse Line.

2015-12-30_11-01-06_905 2015-12-30_10-25-03_675

Dincolo de asta, îi mulțumesc Ioanei, prințesa urbană de București via Piatra Neamț pentru timpul acordat interviului meu. 🙂

 

Cine este Prințesa Urbană, dincolo de cartea de vizită oficială?

Prințesa urbană e numele unui blog despre familie, viata și iubire. O vreme, Prințesa Urbană am fost eu, acum însă am crescut, Prințesa a rămas o parte din mine, multă lume îmi spune în continuare așa, „Hei, ce faci, Prințesă”, eu însă simt că acum sunt mai mult. O vreme am fost Prințesa Urbană, acum sunt autoarea blogului printesaurbana.ro. Sunt un om trecut prin multe (în special bune, dar și vreo câteva rele), mamă a doi copii simpatici, soția unui om enervant de isteț, mai sunt jurnalistă de profesie, scriitoare în timpul meu liber, mare iubitoare de oameni, cărți și, ocazional, rom. 😛

Cum era Ioana copil? Cum sunt copiii tăi, acum?

Nu prea mai țin minte cum eram când eram copil. Îmi aduc aminte că pentru mine era extrem de important să-mi mulțumesc părinții, care îmi cereau mereu să fiu ascultătoare și să iau note mari. Petreceam mult timp pe-afară, alergând. Aveam foarte mulți prieteni și nu-mi plăcea deloc să citesc. Copiii mei sunt mici, adorabili, enervant de isteți (știm noi cu cine seamănă), foarte prezenți.

Unde erai acum 5 ani? Ce făceai?

Acum cinci ani trăiam într-o mansardă luminoasă cu omul meu, teribil de fericită și de încântată de viitorul nostru împreună, oricum ar fi arătat el. Eram redactor șef la o revistă de timp liber. Vedeam toate filmele în avanpremieră, recenzam restaurante și ceainării, făceam poze prin oraș, luam interviuri actorilor. Aveam o viață genială! Totuși, asta de acum, când schimb 7 scutece pe zi și suflu două năsucuri mucoase la foc automat, e mult,mult mai mișto!

Unde te vezi peste 7 ani? Cu cine?

Ooo, nu știu unde, dar știu cu siguranță cu cine! Păi, suntem eu, omul meu, copilașii, pisica și mama. Nu știu ce facem, dar ne distrăm și ne tot strângem în brațe! Apoi eu povestesc despre asta pe blog și uite-așa se generează o super energie pozitivă!

Cea mai frumoasă lecție pe care ți-ai însușit-o de când ești părinte?

Că ACUM și AICI se întâmplă cele mai extraordinare lucruri.

Care sunt proiectele la care muncești acum?

Ooo, multe. Lansări de carte în toată țara și câteva și în străinătate, multe proiecte sociale și umanitare pe blog, întâlniri dese cu cititoarele din București și provincie pentru a le prezenta experți în metode blânde de creștere a copiilor.

Te-ai gândit vreodată să emigrezi? De ce da/nu? Dacă da, unde?

Mă gândesc să emigrez cel puțin o dată pe zi, dacă nu chiar mai des. Când mă enervez în trafic, la coadă la Poștă, când calc într-un caca de cățel pe trotuar, când țipă la mine cineva care nu ar trebui să țipe la mine. Aș pleca într-o țară caldă, cu oameni cu sânge cald, Portugalia, Spania… Deocamdată însă, prea mi-e drag de oamenii mei de aici să pot pleca.

De unde îți umpli tu rezervorul afecțiunii? Dar cel de informație și spirit ludic?

Copiii îmi dau toată puterea și energia, amândoi mă strâng în brațe, mă cheamă mereu, cea mare îmi spune mereu că mă iubește, soțul meu e stâlpul meu, ancora mea în realitate când mă ia entuziasmul pe sus. Informațiile mi le iau de pe internet, sunt abonată la tot felul de bloguri din afară. De jucat mă joc cel mai adesea în capul meu, dar și cu copiii, cu care stau de dimineață până seara, și cum ei nu fac altceva decât să se joace, și eu fac la fel, ca tare-mi mai place.

Care este cel mai mare „sacrificiu” pe care l-ai făcut, ca mamă?

Nu am făcut sacrificii. Tot ce fac cu și pentru copii am făcut cu drag, pentru că vreau și pentru că îmi place. Îmi pare rău după somnul bun de noapte, dar revine el cândva, nu-i panică. 🙂

Câteva cuvinte de final pentru mine și cei care citesc blogul meu…

Oameni dragi ai Irinei, să vă bucurați de vorbele ei frumoase, că nu-i ușor să scrii des, util și frumos pentru multă lume! Și nu uitați : AICI și ACUM se întâmplă cele mai frumoase lucruri!

Dacă sunteți curioși să citiți prima carte a prințesei urbane, o găsiți la Editura Univers (un cupon de reducere poate fi găsit pe blogul Ioanei, în partea dreaptă), dar și online pe elefant.ro (cu reducere de 40% în prezent) sau libris.ro . Există varianta tipărită sau dacă preferați, varianta e-book (epub/kindle), așa cum a ajuns la mine cartea (mulțumesc, Elena!)

Pentru că, după multă vreme, am terminat de citit întreaga carte, vă las cu un mic exemplu de înțelepciune (a se citi combinație perfectă de umor, emoție și realitate) by prințesa urbană, Ioana:

Familia există când oamenii din ea se cunosc bine toți  cu fiecare, râd și plâng împreună, se joacă și cresc cot la cot…                                       O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Lansarea de la Piatra Neamț a avut ca loc de desfășurare Central Plaza Hotel unde ne-am bucurat de emoții, de zâmbete, de candoarea copiilor și de dulcele bun, sănătos și arătos de la Rawissant. Eu am reușit să mă bucur de atmosferă fără să alerg după copii, am făcut poze cu Ioana și am revăzut oameni dragi, care s-au strâns să o cunoască, îmbrățișeze și încurajeze pe Ioana. Mi-a fost drag să particip la eveniment și sunt mândră de toate inițiativele Antoanelei Iftode (de la Centrul Educațional Antonia care ne-a răsfățat anul acesta și cu prezența Otiliei Mantelers).

Rawissant

Sunt sigură că sunt în asentimentul tuturor când spun că ne-ar plăcea mai multe astfel de evenimente la noi în oraș!

Cea nai elocventă descriere a acestei cărți aparține chiar Ioanei, prințesa urbană, și vă invit să citiți cu sufletul, cu mintea și cu ochii larg deschiși:

 

Cartea asta e despre drumul unui om oarecare (eu) nici mai frumos, nici mai deștept, nici mai talentat ca alții, care-a trecut prin rele și prin bune, ca toși oamenii, și care crede că povestind despre el poate schimba lucruri în alții. (…) Am scris-o ca pe o îmbrățișare pentru toți cei care o vor ține vreodată în mână. Lor vreau să le spun încă o dată că știu. Știu că  uneori e insuportabil de frumos, alteori e insuportabil de greu, că uneori ai vrea să mori ca să nu mai doară, că alteori ai face orice ca să supraviețuiești. O să treacă răul, o să vină mai bine, care va trece și el,  o să vină apoi perfectul, care va trece și iar va fi rău. Ni se întâmplă tuturor, indiferent de vârstă, salariu sau oraș natal. Și tocmai asta e partea cea mai frumoasă: că nu știm ce urmează, dar rămânem să dansăm împreună  separat prin Univers. Ce bine că  (…) nu există om trist, fericit, bolnav sau singur să nu se bucure de o îmbrățișare din aceea strânsă, cu ochii închiși, cu zâmbet ascuns ăn umărul celuilalt, cu inimi care ascultă și se înțeleg, chiar și numai pentru trei secunde.

Scutece textile – câte cumpăr? cum le spăl? (II)

După ce am lămurit câteva noțiuni generale  despre ceea ce numim scutece textile (sau refolosibile), să trecem la partea practică a scutecitului textil.

  1. Câte scutece textile îmi trebuie?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Ei bine, să o luăm cu începutul. Numărul scutecelor textile necesare are în vedere câteva considerente (variabile de la caz la caz, după cum vei vedea). Așa că nimeni nu îți poate spune cu exactitate câte scutece textile îți trebuie ȚIE pentru COPILUL TĂU. Vestea bună este că poți să adaptezi stocul pe parcurs, în funcție de nevoi, preferință și buget. Ca mamă ce scutecește textil de aproape 4 ani ( am cumpărat primele scutece refolosibile însărcinată fiind cu primul meu copil, după cum scriam aici, continuând acum cu bebe nr. 2 (probabil până la trecerea la oliță și renunțarea la scutec), pot spune că este preferabil sa cumperi câte 1-2 bucăți din fiecare tip care consideri (înainte de a le utiliza) că te încântă mai tare – eventual, chiar variante preloved, dacă nu te deranjează ideea – și vei vedea cum te descurci (cât de des schimbi scutecul, la ce perioadă de timp trebuie să speli, cât de repede se usucă scutecele, cât timp și/sau nervi îți mănâncă asamblarea scutecelor, cât de mare este spațiul unde poți depozita scutecele curate, etc.)
  2. Pentru început, eu am pornit de la media orientativă din tabelul lui Adelle. Mi se pare una dintre cele mai realiste explicații – cu plusuri și minusuri – ale unui stoc de început. Eu am început aventura cu scutecele textile când Matei avea vreo două săptămâni, dar m-am speriat de faptul că nu aveam suficiente scutece și că nu îmi era foarte clar câte insert-uri să folosesc. În plus, fiind la primul copil, eram destul de aeriană și nu reușeam să mă organizez, chiar dacă în prima lună am avut ajutorul mamei și al soțului aproape 24/7.

    Foto credit- www.scutecele.ro

  3. După ce am ajuns la casa noastră, lucrurile s-au mai așezat și am reînceput să studiez problema scutecelor refolosibile. Am mai cumpărat câteva bucăți, le-am rotit și am început să am preferințe pentru anumite tipuri de scutece. Nu foloseam exclusiv scutece lavabile, iar când plecam în vizite sau în perioadele mai aglomerate, preferam să folosesc, în continuare pe cele de unică folosință. Pe măsură ce bebe creștea, au mai ajuns la noi, pe diferite drumuri, alte scutece textile. Am descoperit și grupul de suport al mămicilor care folosesc/produc aceste variante, dar și piața scutecelor preloved. Am aflat multe informații prețioase, am cunoscut multe mămici frumoase și curajoase care au pornit în căutarea soluțiilor pentru propria situație (am citit multe mărturii ale mamelor de copii suferind de dermatită atopică ținută sub control ȘI cu ajutorul scutecelor textile ).
  4. Pornind de la câteva scutece, stocul nostru inițial apare în pozele din prima postare despre scutece textile, acum, după aproape 4 ani, mai am peste 30 de scutece. La Matei am folosit alternativ scutecele, marea majoritate fiind inca folosite si acum, la copilul numărul 2. Pentru pentru am cumpărat foarte puține bucăți, am mai recondiționat o parte dintre cele pe care le aveam , am înlocuit o parte din inserturi și am confecționat o nouă serie de linere dintr-un halat mai vechi de baie. Strict din punctul meu de vedere, care am avut 2 băieți care udau mediu, 5-6 scutece pe zi și 1-2 pe noapte, un stoc de 25-30 de scutece sunt sufieciente pentru folosire exclusivă și spălare la 2-3 zile. Și ajungem la subiectul întreținere/spălare 🙂
  5. Cum le curăț? După cum am aflat tot de la Cristina aka Adelle.ro există două variante de curățare și depozitare până la spălare. A) Depozitarea uscată – după îndepărtarea murdăriei solide, scutecul folosit se depozitează într-o găleată cu capac sau într-un săculeț de depozitare (impermeabil și cu fermoar). Nu miroase și nu ocupă mult loc. B) Depozitarea udă/umedă – într-o găleată cu apă și oțet, peste care se așează capacul. De asemenea, după îndepărtarea rămășițelor solide de fecale, se scufundă scutecul și se ține până la spălare. Noi am încercat ambele variante, prefer varianta uscată, de obicei. Odată la 2-3 zile pun toate scutecele în mașina de spălat (asta include inserturi, cover-uri, protecții, linere, sacul de depozitare) și le spăl la un program cu prespălare apă rece, apoi un program normal de spălare la 40 sau 60 grade. Folosesc detergent fără înălbitor sau parfum, folosind cu succes oțet și/sau câteva picături de lavandă pentru un îndepărtarea reziduurilor de detergent sau a mirosurilor neplăcute.
  6. După ce scutecele au fost spălate le întind pe sârma de rufe/suport de rufe, preferabil la soare – care ajută eventualele pete să se evapore- și NU pe calorifer sau doar în apropierea unei surse de căldură. Aici am o mică paranteză  : tare mult m-am bucurat de când ne-am mutat în casa cea nouă care are și balcon și îmi pot întinde scutecele (dar nu numai pe ele!) la aer curat. La mansarda unde a început aventura scutecelor textile pentru noi, uscam pe stativ, în fața caloriferului, ocupând o grămadă de loc în camera care ne servea și ca loc de dormit. Odată uscate, scutecele se asamblează, fiecare după tipologia sa ori după preferință. Preferatele noastre, scutecele cu buzunar, devin perrrrrrrrrfecte cu 2-3 inserturi și sunt gata de folosit pentru fundulețul răsfățat. Deși această etapă pare a fi mai complicată (prin urmare, soțul meu nu a făcut-o ÎNCĂ niciodată fără îndrumarea mea), nu este. Odată ce deprinzi cele câteva idei principale, devine ușor și, mai mult, un prilej de relaxare.
  7. Depozitarea scutecelor curate este o problemă dacă nu ai foarte mult spațiu la dispoziție. Noi am organizat un sertar exclusiv pentru asta și lucrurile au mers bine, fiecare dintre noi, cei care schimbam copilul, având anumite preferințe pentru anumite scutece. O explozie de culori și texturi îmi zâmbește și acum, ori de câte ori deschid ușa dulapului. Pot doar să îmi închipui cât de cochetă și colorată ar putea fi o colecție de scutece textile pentru o micuță domnișoară 🙂
  8. Atenționări speciale!!! – Se spune că scutecitul textil creează dependență 🙂 Pe termen lung, reprezintă o investiție atât pentru mediu, cât și pentru bugetul familiei voastre. Aceste scutece au o viață lungă și pot fi folosite la mai mulți copii, oferite spre vânzare sau dăruite altor mămici aflate la început de drum.

Voi ați folosit scutece textile? Ați auzit despre ele? V-ar plăcea să le încercați?

PS – După atâtea informații serioase, vă las cu două filmulețe delicioase în care scutecele textile fac parte din recuzită 🙂

 

 

 

 

 

Copilului meu

Miez de soare și lumină,

Boț de carne, plin de zâmbet

Când mă prinzi, zâmbind, de mână

Mor și-nvii, într-o secundă, ca de trăsnet.

 

Te-am chemat în gând, o vreme,

Mi-ai venit în vis, copile

Și cu fluturat de-aripi, am uitat A MĂ TEME

Mi-ai dat, viață, înmiit.

 

Drag și dor și greu și bine

Pentru toate ți-mulțumesc,

Să-mi crești vesel, tu, copile!

 

lui M. și P.

 

PS – Așa a început scrisul pentru mine, cu versuri. În ultima vreme, mi-am propus însă să las și astfel de gânduri aici. Copilului meu. Fiecăruia dintre ei și amândurora împreună. Cândva, dacă vor vrea să citeasă, dacă vor fi curioși, vor avea vreme și răbdare, să știe. Să vadă negru pe alb.

Concediu la 2 Mai – concluzii la cald

Tocmai ne-am întors din primul concediu la 2 Mai. Primul concediu în patru. Și pentru că eu consider eficiente recenziile pe care le găsesc pe net despre diferite locații de cazare și/sau stațiuni, mi-am spus că pot întoarce „favoarea” la rândul meu, scriind despre locurile în care am fost noi.

Țin să precizez, încă de la început, că blogul meu nu este unul de travel, voi scrie strict din perspectiva mea și a oamenilor dragi mie, nu am primit nici un onorariu pentru a scrie și ceea ce aleg să public îmi aparține în totalitate, putând fi preluat, parțial sau integral, exclusiv cu acordul meu.

Bun… Dacă am lămurit lucrurile, să purcedem la concluzii.

Pentru primul nostru concediu la 2 Mai am ales o unitate de cazare bine cotată pe Turistinfo.ro (nu îi fac musai reclamă gratuită, dar mie mi se pare foarte ok modul de prezentare a informațiilor, fotografiile și toate detaliile au corespuns, până acum, de fiecare dată, cu realitatea!). Este vorba despre Casa La Dinamo  situată în 2 Mai, la câteva minute distanță de mare.

De ce am ales anul acesta să ne facem, anul acesta, concediul aici?

Pentru că, având doi copii micuți, un loc de joacă prietenos și mare este un atu pentru orice loc de cazare. Pentru că mi-au plăcut oazele de verdeață pe care le-am văzut în fotografii și pe care le-am regăsit aici (de fapt, livada în care se ia masa mi se pare mai frumoasă și mai mare decât mă așteptam să fie). Pentru că mi-am dorit să mă bucur de o priveliște frumoasă a mării, în puținele clipe de respiro pe care le am 🙂 Încă o dată, realitatea mi-a demonstrat că am făcut o alegere bună.   Mi-a surâs ideea de a avea un loc de luat masa în aceeași locație cu patul de nani din același motiv : e destul de dificil să cari după tine, la masa, pe lângă 2 maimuțele șturlubatice și tot arsenalul de plajă și să nu te „prăjești” pe drumul de întoarcere și să nu ratezi somnul de prânz și să nu pierzi nici o jucărie și să nu dărâmi restaurantul… înțelegeți voi ce vreau să zic, sper.

În plus, am descoperit un apartament curat (lenjerie și prosoapele se schimbă la 3 zile), suficiente corpuri de mobilier unde să poți depozita muuuuuuuuuultele bagaje, o bucătărie mereu la dispoziția turiștilor, cărucioare/scaune de masă/pătuțuri la cerere, fără costuri suplimentare, mâncare proaspătă și la prețuri decente (pâinea și garniturile sunt incluse în preț). De asemenea, am apreciat biblioteca de la parterul clădirii unde se regăsesc titluri de vacanță, lectură ușoară și mai complexă, dar și cărți pentru copii, câteva jocuri de grup și o canapea cu fotolii unde te poți refugia din calea razelor amiezii.

Panorama 2 Mai La Dinamo

Dupa cum vedeți, am început cu partea plină a paharului,cum m-a învățat pe mine profa la Management (mulțumesc frumos, dragă doamnă profesoară!).

Ce ar mai putea fi îmbunătățit, după părerea mea?

  • La meniul restaurantului mi-ar fi plăcut să regăsesc și variante mai light/sănătoase la capitolul răcoritoare – un fresh, o limonadă, poate chiar ceva variante de sirop homemade, etc.
  • Tot la capitolul meniu, aș fi apreciat o varietate de deserturi. Acum există doar papanași cu dulceață și smântână (o porție este generoasă și foarte gustoasă, de altfel). Poate, pe viitor, ar putea să adauge salată de fructe, clătite, înghețată 🙂
  • Cădița de dus s-a dovedit a ceda nervos în fața afluenților nisipoși, așa că repoziționarea obiectelor din baie și o perdea de duș sau chiar o scurgere mai eficientă, ar rezolva, cred, problema. Apartamentele sunt situate la etajul 3, care este de fapt o mansardă cu pereții înclinați specifici, așa că problema ar fi, cu certitudine rezolvată profesionist cu ajutorul sfatului unui constructor/arhitect/instalator.
  • Deși am apreciat priveliștea unui etaj 3 (mansardă), cu doi copii mici, dintre care unul proaspăt alergător, urcatul și coborâtul scărilor de n ori pe zi a fost activitate fizică în toată regula. E adevărat că știam, încă din momentul în care am făcut rezervarea, că apartamentele sunt situate la etajul 3, deci în fond, alegerea ne-a aparținut.
  • Pentru un apartament cu 2 camere unde pot sta cel puțin 4 adulți, cele 2 scaune de plastic de pe balcoane mi s-au părut a fi insuficiente. De asemenea, aș fi apreciat existența unui coș de gunoi în cameră, unde să poți arunca reziduuri nemirositoare. Există un coș în baie, este foarte util.

Una peste alta, acest prim concediu la 2 Mai mi-a încărcat bateriile, mi-a potolit dorul nebun de mare și mi-a dat un nou subiect de „recenzie” pe blog!:)

În speranța că impresiile mele vor fi de folos celor care se gândesc la un concediu aici, închei, cu zâmbetul pe buze și ușor bronzată!:)

PS – Mulțumesc pentru perspectiva foto și pentru feedback prietenilor noștri dragi, părinți de buburuză Ioana! De asemenea, mii de mulțumiri călduroase bunicii Ela care ne-a însoțit, secondat, salvat, dădăcit și sponsorizat evaderea în acest minunat (dar off, prea scurt!) concediu la 2 mai!