Un pui de 3 ani

Mă gândesc acum, cu infinită emoţie, la naşterea ta, fiul meu… Au trecut deja 3 ani.


Eşti un copil frumos la suflet, vesel şi spontan, sensibil şi activ. Iubeşti cu toată fiinţa ta şi chiar dacă uneori pare să mă obosească (încă) dependenţa ta de mine, aş vrea să rămâi mereu ca acum. Să îţi pot citi în privire sclipirile de încântare, să am întotdeauna puterea de a alunga răul şi durerea şi nedreptatea din calea ta. Ştiu că nu voi fi în stare … Ştiu că va veni o zi când nu voi mai fi centrul universului tău 🙂 Da, un ochi îmi râde şi altul îmi plânge, asemeni împăratului din poveşti. Poveşti pe care le asculţi atent, pe care le repeţi şi le interpretezi într-o manieră atât de … proprie, maşinuţelor şi cuburilor lego. Da, mă bucur la gândul că într-o zi, vei părăsi cuibul, întinzând aripi de iubire şi de libertate spre lumea cea mare. Dar azi, dragul meu drag, eşti încă puiul meu! Mă bucur încă de pupicii tăi, de mânuţe mici şi calde care numără alunițe de mami până când ochii devin grei şi visele te cheamă pe tărâmul lor.

Astăzi, te privesc şi realizez cât ai crescut. Cât de mare te-ai făcut, cât de frumos ești și cum m-ai învățat, cu fiecare zi, să iubesc necondiționat, să iert fără măsură, să cred fără rezervă. Cum m-ai transformat din DOAR Irina în mami și Irina? .Da, ai crescut, copilul meu dar ești și vei rămâne mereu parte din mine, bucățică de suflet și fărâmă de vis.

E atât de multă pace în somnul tău, atât de multă veselie și candoare în jocul tău, atât de multă hotărâre în vorbele tale,încât, uneori,mă întreb cum pot încăpea toate dintr-un trup atât de mic…

Îți mulțumesc, suflet frumos! Te iubim și ne bucurăm de tot ceea ce ești! La mulți ani, Matei!

Câteva poze cu darul primit de la noi, părinții tăi…


PS: Random va alege primii câștigători ai giveaway-ului de februarie!!! Revin cu tragerea la sorţi mai pe seară, când emoţiile acestei zile îmi vor da puţină pace!

10 ani cu Acelaşi

Da, va fi o postare cu şi despre dragoste. Fără legătură neapărat cu inimioare roşii, petale de trandafir şi Sfântul Valentin!Sâc!:P
Spuneam că februarie e plin de aniversări pentru noi, iată ca prima dintre ele a venit!

Au trecut (deja?) 10 ani de când te-am cunoscut. De când ai devenit parte a vieţii mele… Privesc în urmă şi îmi apar în gând atât de multe clipe! Frumoase, pline de umor, dar şi triste, care ne-au marcat pe amândoi. Toate le sărbătoresc azi, pentru că făra ele nu aş putea să spun: da, suntem împreuna de 10 ani!!! Da, iubirea s-a transformat poate, dar e încă acolo. Dacă ţi-ar fi spus cineva, atunci, ai fi crezut? :))

Ai devenit mai mult decât erai, eu m-am schimbat poate, dar îmi place să cred că nu a trecut degeaba timpul peste noi. Îmi place să cred că ne-am împlinit, fiecare dintre noi şi că împreună, suntem familia unde regăsim mereu liniştea, pacea, echilibrul. Că am îmbătrânit frumos (mai mult tu!) şi ne-am maturizat deştept (mai mult eu)!

Sunt pe lume multe cuvinte pe care mi-aş dori (uneori) să mi le spui, dar mai presus de ele, e liniştea cu care mă faci să mă adun când speranţele mele sunt ţăndări, e umorul care mă scoate (din sărite!) din furtunile de-o clipă, e încrederea că împreună vom trece ŞI pe asta, şi peste ORICE ar mai veni.

La multi ani, deci, nouă, iubitul meu!

Goana după mâncare şi risipa se învaţă de mic!

Încep această postare mulţumindu-i Adinei . Pentru ce? Pentru că mi-a dat un motiv în plus să scriu această postare, care exista de multă vreme pe lista scurtă cu „trebuie să scriu despre …”, dar tot nu îi venea rândul. Iată că provocarea lui Jamie Oliver, ajunsă la noi prin intermediul unui concurs organizat de Curtea Veche este şi trebuie să o luăm ca atare, o porţie de realism pentru noi, toţi.

Da, cumpărăm, consumăm şi irosim mâncare. De multe ori fără să ne gândim, fără să ne aducem aminte şi fără să ţinem cont de faptul că undeva, într-un colţ de lume, oameni ca noi, copii ca ai noştri, familii ca ale noastre NU AU CE MÂNCA. Efectiv, se luptă în fiecare secundă pentru supravieţuire. Da, unii mor. De foame. Din lipsa hranei. La fel e şi cu lipsa apei potabile, dacă tot vorbim despre resurse.

Trist! Şi Înfricoşător! Şi devine de-a dreptul obscen când eu arunc o bucată de banană pentru că e prea coapta şi parcă mi-e greu să o mănânc aşa, cu altă culoare decât ştiu eu că trebuie să fie banana. Pentru că, în reclamele profesioniste, bananele sunt mereu de dimensiunea potrivită, de un galben frumos, strălucitor.Perfecte, cum nu există în viaţa reală!

Blogul meu nu este un blog de reţete, de fapt, departe de mine gândul de a susţine că sunt vreun guru al bucătăriei! Dar îmi place să gătesc pentru familia mea, în special reţete simple, fără fandoseli şi fiţe. Face parte din iubirea mea pentru ei, aşa că aleg, de obicei, ingrediente proaspete şi prefer să pregătesc totul înainte de a consuma respectiva mâncare.

Dar îmi place de Jamie Oliver. Pentru că e băiat deştept, pentru că mi se pare sexy ca un bărbat să gătească şi pentru că e familist. Mai mult, îmi place de nu mai pot să văd cum oferă soluţii simple la treburi complicate, cum ar fi curăţatul peştelui, utilatul bucătăriei sau gătitul pentru o petrecere.
Nu am citit încă nici o carte de-a lui, dar mi-ar plăcea să o citesc pe ultima, care adună reţete, trucuri şi idei sub umbrela #SaveWithJamie.
Am fost foarte încântată când am aflat despre proiectul lui de a reintroduce mâncarea sănătoasă în şcolile americane. Pentru asta, Jamie este un erou! Un deschizător de drumuri şi un temerar care va salva, sper eu, speră şi el, cu siguranţă, măcar o parte dintre miile/milioanele de elevi americani aflaţi în prag de obezitate. Yey to you, Jamie Oliver!

Cu siguranţă, ar trebui să vină şi la noi, în minunata Românie! Care e plină de oameni dragi, primitori şi deştepţi, dar care mănâncă prost. Şi prea mult. Şi prea gras. Şi prea din sărăcie. Sau, şi mai rău, prea din fudulie că, vorba aceea, noi suntem suficient de bogaţi ca să mâncăm 2 kile de pastramă la micul dejun, nu ca sărăntocii de peste drum care au doar fructe sau lapte sau mămăligă.

Să fii erou într-o societate în care toată lumea consumă haotic, fără limită, fără discernământ, fără măsură şi fără sens, e aproape o blasfemie! Cum să fii tu, unul singur, #EroulSaptamanii şi să te ridici împotriva celor mulţi care fac nopţi albe în faţa uşilor închise ale unor magazine care se deschid cu mare tam tam!Sau cum să ai capul pe umeri şi să nu aglomerezi secţiile de UPU la fiecare Paşti sau Crăciun? Cum să nu cumperi mereu, cu ochiii strălucind de dorinţă, mai mult, mai mult, mai mult?

Eu cred că eroi putem fi cu toţii, fiecare dintre noi şi toţi împreună! Să fii eror, într-o astfel de lume, este atât de simplu. Cum? Pur şi simplu, gândeşte dincolo de farfuria ta! Dăruieşte ceea ce ţie îţi prisoseşte, cumpără inteligent şi produ eficient! Cum? Punând bazele unor comunităţi sustenabile care să îşi poarte de grijă, care să crească pui de om şi să îi înveţe, la rândul lor, că este mult mai important CE FACI, CE LAŞI ÎN URMA TA şi mai puţin important CÂT CÂŞTIGI, CÂT CONSUMI, CÂT CHELTUIEŞTI…

Privindu-l pe Jamie, dar şi întorcând privirea spre trecutul nostru (bunii şi străbunii noştri) am (re)învăţat că simplitatea e cheia! Am găsit reţete interesante şi abordări noi, reinventări cum ar spune modernitatea… Am prins curaj şi încredere că pot să îmi cresc şi educ băieţii cu respect pentru cel care trudeşte pământul, cu dragoste pentru muncă, cu atenţie pentru natură. Pentru că, orice s-ar spune, educaţia se face încă din familie şi încă de la vârste fragede.

Iar dacă îmi încurajez copiii să înveţe să economisească, să consume eficient ăi să cumpere inteligent, o fac pentru sănătatea şi bugetul lor. De acum şi din viitor.Pentru că îmi doresc să ştie că, deşi eu le ofer tot ce pot şi cred că le este folositor, există copii pe lume care nu au avut, nu au şi nu vor avea niciodată tot ce noi luăm uşor, ca şi cum ni se cuvine.

Cele 3 idei aplicate de către mine şi familia mea pentru a economisi atunci când vine vorba de gătit sunt:
= întotdeauna pleacă la cumpărături având stomacul plin : Foamea dăunează grav (şi ireversibil sau prea târziu reversibil) bugetului!!! Dacă pleci la „luptă” flămând, rişti să te întorci acasă cu multe produse de care nu ai nevoie, pe care nu ştii cum să le combini şi/sau achiziţionate la un preţ exagerat!
= Încurajează producţia autohtonă, locală sau naţională!!! Prefer să cumpăr fructe şi legume proaspete, lactate, ouă, miere de albine, plante aromatice, etc. de la bătrânica din colţul pieţei, pe un preţ de nimic decât să îmbogăţesc marile lanţuri de supermarchet-uri!
= Nu cumpăr ceea ce nu cunosc sau nu îmi inspiră încredere!!! Prefer traseul invers, dacă aflu o reţetă/idee interesantă care conţine un aliment nou şi aş dori să o încerc, plec în căutarea aceluia. Altfel, ajung să cumpăr diverse care „sunt la ofertă”, dar nu le folosesc şi ajung, în cele din urmă, la coşul de gunoi!

Pe lângă aceastea, ar mai fi multe de spus, dar aspectul cel mai important este EDUCAŢIA. Care se face prin exemplul propriu (adulţi către copii, dar merge de minune şi invers, cel puţin la ultimele cîteva gerneraţii de copii), prin INFORMARE (cărţi, site-uri, seminarii, articole, etc.) şi prin IMPLICARE (responsabilitatea propriilor decizii, încurajarea celorlalţi să îţi urmeze exemplul, curajul de a te opri dacă mergi pe un drum greşit, etc.).

Provoc să îmi fie alături în această minunată călătorie pe aceste trei minunate doamne: Flori, Raluca si Oana.

De ce să-mi daţi mie premiul?

Pentru că îmi place să scriu despre lucruri pozitive, pentru că iubesc poveştile cu eroi mari şi puternici (fie, şi frumosi!:)) şi pentru că vreau (ŞI POT) să duc informaţia şi implicarea mea mai departe, în grupurile de mămici unde mă învârt, în parcurile unde îmi plimb copiii, în magazinele unde ne facem cumpărăturile, la alte şi alte familii. Şi, în plus, mi-ar fi tare drag să primesc o astfel de veste frumoasă, specială, pe 19 februarie, când e ziua mea!

Cum e cu doi copii :)

Pentru că am prietene care nu au (încă) copilaş, sau au doar unul… Pentru că aud destul de des întrebarea  „Şi?Cum e cu doi?”… Pentru că vreau să nu uit, pentru mai târziu, experienţele de acum… Pentru că există oameni dragi care visează la, se pregătesc de sau negociază AL DOILEA COPIL…

Iată, deci, cum e la noi!

Naşterea – Deşi vorbesc despre 2 operaţii de cezariană, cea de-a doua a fost mai „mummy and baby friendly”, s[ spunem. Adic[, am ajuns la spital cu membrane fisurate şi bebe pregătit de venit pe lume. La 38 de săptămâni, parcă. Mi-am revenit mai repede, fără depresie , DAR am suferit aprig de dorul primului copil, fapt pentru care am cerut externarea cu o zi mai devreme. Revederea a fost foarte emoţionantă, iar primirea pe care i-a făcut-o copilul mare frăţiorului mic nu o voi uita niciodată. Îi iubesc pe amândoi de nu mai pot, dar într-un fel diferit.

Somnul – În mod sigur, cel mic are la activ mai puţin somn decât fratele său, când era la această vârstă. Pe de o parte, pentru că este de-a dreptul îndrăgostit de fratele lui cel mare, îl urmăreşte cu privirea (deocamdată 🙂 doar aşa) peste tot, îi soarbe orice gest şi cuvânt şi, prin urmare, când Matei e acasă, Petru cu greu se dă dus la culcare. Pe de altă parte, am prins o perioadă destul de rece şi trebuie să petrecem o mare parte din timp în casă, ori lipsa plimbărilor zilnice, în special la cel mic (fiind răcit şi afară ceaţă/vânt, îl scot 15-30 minute, odată la 2-3 zile) nu ajută somnul. Cel puţin la copiii mei!

Cosleep-uim cu mare drag, aliniaţi : Matei în patul mic, lipit de laterala patului nostru OFICIAL (în fapt, Matei doarme în „sufetul” meu, pe bucata mea de pat), mami (cu Matei în stânga) şi Petru în dreapta, la mijlocul patului mare, tati în continuarea şirului indian şi pisica, as in Mâţa, cum îi spuneam aici.

Masa – Ca şi fratele lui mai mare, Petru a fost şi este alăptat la cerere, dar am început diversificarea şi ne distram copios! Unul dintre primele semicuvinte învăţate până acum şi aproape primul în fiecare dimineaţă este PAPA 🙂 Da, încerc să integrez uşor uşor ceea ce mănâncă bebe Petru în alimentaţia noastră ovo-pesco-lacto-vegetariană. E puţin mai complicat uneori, dar timpul nu îmi permite mereu să îi ofer altceva decât consumă Matei. Oricum, acesta din urmă este un pofticios, aşa că alege să se înfrupte, adesea, din mâncarea de bebe. Gătesc preparate uşoare şi prefer să pregătesc mese echilibrate, de care să ne bucurîm împreună.

 Treburi casnice – Se distribuie în mod inegal între mine şi tati, cu ajutor din partea mamei, în limita timpului ei şi a dorinţelor/trebuinţelor noastre. Pentru că eu stau acasă cu puii, încerc să fac aproape toate treburile din gospodărie. Câteodată, întind rufe cu copilul cel mic „agăţat” în manduca şi spăl vase în timp ce îi interpretez (a se citi, lălăi) vreo piesă inventată celui mare. Tati e responsabil cu aspiratul, litiera pisicii şi căratul apei de la izvor. Glumesc, am noroc de un om bun la toate care mă ajuta cât şi cum poate, marele lui regret for ever and ever este că ţâţica lui nu produce nimic :P. Uneori şi al meu, dar asta e viaţa!

Timp liber – What?Ce-o fi ăla? :)) Fără exagerare, dar nu e imposibil să ai parte de câteva minute pe zi doar pentru tine. Depinde ce alegi să faci cu el. Eu îl „investesc” în blog, în lectură şi în paginile/grupurile pe care le administrez. E foarte adevărat că sunt momente când mi se face uşor dor de libertatea de dinainte de copii, dar sunt perfect conştientă că anii de acum trec atât de repede… De exemplu, 89% din acest post a fost scris cu cel mic în braţe, dormind. Evident, nu într-o singură sesiune de nani, dar e aşa dulce somnul în apropierea mamei … Aproape la fel de bun ca ciocolata înfulecată, pe ascuns, în debara, când mami are nevoie de o pauză, după o zi care nu pare să se mai termine!

Socializare – Mie imi plac oamenii. Şi îmi place să vorbesc şi să scriu. Când mă pornesc la una din astea două, greu mă mai opresc 🙂 , asta în caz că nu aţi observat. Socializăm deci organizat cu rude/prieteni/colegi şi dezorganizat oricând se poate şi oriunde. Uneori, faţă în faţă şi alteori doar telefonic sau în mediul virtual. Numărul celor care ne calcă pragul nu este foarte mare pentru că încercăm să păstrăm, pe cât se poate, tabieturile şi programele copiilor, dar avem şi amici single, şi cupluri fără copii şi cu, în proporţii variabile. Nu suntem absurzi să vorbim numai despre odrasle şi tind să cred că amicii noştri apreciază relaxarea noastră şi modul optimist de a le descrie situaţia, când suntem întrebaţi. Suntem, totuşi, genul de părinţi care preferă să ia copiii cu ei şi să se bucure de ei în diverse contexte, aşa că cei doi crai şi ei, la rândul lor, destul de sociabili.

Timp în 2 – If there is a will, there will be a way, sau cum s-ar spune pe dulcele grai moldovenesc, „îi olecuţă” 🙂 Câteodată, seara, după ce adorm copiii, rămâne timp şi pentru asta. Mă pot lăuda că măcar o dată la 2 săptămâni las amândoi copiii câte 2 (!) ore la mama. Ultima dată, am plecat cu Omul la o ciocolata caldă, în mall. A fost un soi de întâlnire şi ne-am bucurat de ea, cu adevărat. E ok, zic, încă ne iubim şi ni se luminează privirile când ne întâlnim. I-am făcut doi copii, deci o să mă ţină minte veşnic 🙂 La modul cel mai serios acum, ne e bine împreună şi când apar mici probleme suntem destul de maturi să dicutăm şi destul de înţelepţi să uităm!

Hai că am făcut un articol lung şi ordonat! Sau, mă rog, aşa îmi place mie să cred… Revin cu alte detalii „la cerere”, că tot se poartă 🙂

Ghidul unui cumpărător mămică smart

Într-o lume în care suntem mereu pe fugă, mereu în contratimp, mereu în întârziere, informaţia este cel mai important atu. Dacă reuşeşti să găseşti şi apoi să foloseşti informaţia într-un mod eficient, să obţii maximum de avantaje, poţi fii fericit sau măcar mulţumit că ai învins. Ba mai mult, dacă eşti darnic din fire, poţi să mulţumeşti cerului, sorţii sau divinităţii, prin sfaturi sau hint-uri către ceilalţi. Care poate, nu au atât de mult noroc, atât de mult timp liber să caute şi să compare sau, pur şi simplu, nu se pricep la asta sau nu au răbdare.Fără a mă considera expertă în acest domeniu şi, pe de altă parte, fără a fi înnebunită după shopping :), îmi permit să dau câteva mici… hai să spunem, linii directoare. Mie mi-ar fi plăcut să găsesc un astfel de articol, înainte să simpt, pe propria-mi piele, o parte dintre „bătălii”!

Într-o lume în care suntem mereu pe fugă, mereu în contratimp, mereu în întârziere, informaţia este cel mai important atu. Dacă reuşeşti să găseşti şi apoi să foloseşti informaţia într-un mod eficient, să obţii maximum de avantaje, poţi fii fericit sau măcar mulţumit că ai  învins. Ba mai mult, dacă eşti darnic din fire, poţi să mulţumeşti cerului, sorţii sau divinităţii, prin sfaturi sau hint-uri către ceilalţi. Care poate, nu au atât de mult noroc, atât de mult timp liber să caute şi să compare sau, pur şi simplu, nu se pricep la asta sau nu au răbdare.

Fără a mă considera expertă în acest domeniu şi, pe de altă parte, fără a fi înnebunită după shopping :), îmi permit să dau câteva mici… hai să spunem, linii directoare. Mie mi-ar fi plăcut să găsesc un astfel de articol, înainte să simpt, pe propria-mi piele, o parte dintre „bătălii”!

1. Ca proaspătă mămică, mai ales la primul copil, eşti destul de dezorientată! Nu ştii ce vrei, ce trebuie sau ce poţi să mănânci! Nu eşti sigură ce fel de scutece, serveţele umede sau ser fiziologic/creme împotriva dermatitei de scutec/”cosmetice” de bebe să cumperi. Şi, de cele mai multe ori, nu ai dispoziţia necesară (şi nici timpul) să hoinăreşti prin magazine în căutarea acelui „ceva” perfect, care să întrunească toate condiţiile impuse de tine. În primul rând, nu intra în panică!!! Dacă e ok pentru tine şi îţi permiţi, lasă aceste mici „probleme” în grija altcuiva – soţ, mamă, soacră, naşa, prietenă,etc. … şi zi merci! că ai scăpat de un stres în plus!Ar fi bine, totuşi, să comunici clar persoanei respective ce aşteptări ai de la el sau ea, mai ales dacă e vorba despre cineva care nu are copil sau ale cărei informaţii despre copii sunt de peste 10 ani!

Dacă, pe de altă parte, eşti sigură ca DOAR TU poţi găsi cea mai bună/ieftină/bio/safe variantă, ai două variante: fie pleci la cumpărături (timp în care te vei întreba de 1 milion de ori ce face bebe :P), fie te îndrepţi încrezătoare spre laptop/tabletă/smartphone/PC.

Despre această ultimă variantă vreau să povestesc eu azi. Da, eu am cumpărat destul de multe obiecte din confortul fotoliului preferat, în special în ultima perioadă a sarcinii şi în prima perioadă a maternităţii. Dar nu numai atunci! De la scutece textile sau de unică folosinţă, la sucuri naturale, la ceaiuri, la biscuiţi fără gluten, zahăr sau sare, la sare de Himalaya, la săpunuri şi detergenţi. De ce? Pentru că mi se pare mai uşor să compar preţuri şi cantităţi, să citesc recomandări de utilizare şi contraindicaţii, fără ca o vânzătoare să îmi sufle în ceafă sau un alt client nerăbdător/grăbit să tuşească insinuant în spatele meu, aşteptând (nervos!) să mă (răz)gândesc şi să termin (uneori, doar) de întrebat tot ce mă interesează. Pentru că pot, cu uşurinţă, să găsesc, de multe ori, game vaste de produse de care am nevoie, în acelaşi loc sau să îmi grupez interesele, în funcţie de un magazin on-line care are, de exemplu, o ofertă tentantă la un produs care îmi face trebuinţă imediat, lăsând alte produse pentru o altă comandă. Mai mult, dacă ai norocul să găseşti un magazin care oferă şi consultanţă (răbdătoare şi profesionistă) în alegerea celor mai potrivite produse, cum e biorganicbubu , (care e condus şi administrat de o super mămică, pe care v-am prezentat-o aici) lucrurile sunt şi mai simple.

2. O altă „ustensilă” deosebit de utilă când ai copil mic (dar şi mai mare) este să ai un card cu care poţi face plăţi online! Eu am apelat la acest mic truc acum muuuultă vreme, nu exista încă nici unul dintre copiii mei, dar îmi amintesc o procedură simplă şi fără mult consum de timp. Pentru cei interesaţi, iata explicaţii aici, împreună cu o demonstraţie demo a paşilor de urmat. Sunt foarte multe site-uri care permit plata cu cardul (printr-o platformă securizata, unde veţi introduce datele cardului dumneavoastră şi o parolă) sau, dacă nu vă inspiră încredere, puteţi alege să plătiţi produsele la primire, în sistem ramburs.

De asemenea, mulţi furnizori de utilităţi permit plata facturilor cu cardul: EON, ING, RDS&RCS, Orange, etc. În caz nefericit de rate, puteţi să setaţi un card în aşa fel încât banuţii datoraţi să plece singurei, la o anumită dată a lunii, spre banca unde sunt aşteptaţi. Mi se pare comod, simplu şi sigur şi prefer această modalitate în faţa cozilor de la bancă, oricând!

3. Un robot de bucătărie bun şi un aparat de făcut pâine deştept – Dacă sunteţi ca mine şi preferaţi să ştiţi ce anume conţine mâncarea voastră sau vă pasionează gătitul, aceste două investiţii se vor dovedi a fi de un real folos. De asemenea, pentru începutul diversificării, dacă alegeţi varianta clasică, ar fi util un aparat de gătit la aburi. Dar nu îl consider un must! Am mai spus că eu, personal, prefer să petrec timpul cu copiii mei jucându-ne sau făcând diverse alte activităţi decât să gătesc, fac şmotru sau altceva. Bine, mai nou o parte din timpul meu mai liber, este dedicată blogului şi micii afaceri Usborne (detalii aici).

4. Abonarea la newsletter – Cele mai multe magazine online au opţiunea de a te abona la newsletter, aşa că devine uşor să fii mereu la curent cu promoţiile momentului şi produsele noi. Pentru magazinele reale, din oraş, de unde cumpăraţi de obicei, puteţi să urmariţi periodic site-ul/blog-ul sau chiar să răsfoiţi oferta tipărită.

5. Listele – Eu funcţionez foarte bine aşa: deschid o listă de cumpărături prima dată când „se termina” sau doar e pe final un produs uzual: unt, paste, miere, făină, seminţe, fructe uscate, etc. Apoi, pe masură ce completez lista şi ajung la un „pomelnic” lung, cum îi spune soţul meu, verific preţurile la magazinele de unde cumpăr de obicei. Se întâmplă, uneori să cumpăr, pe fugă, ceva ce îmi trebuie imediat de la magazinul de la colţ, dar de multe ori regret apoi: fie nu e cea mai bună calitate, fie preţul nu e cel corect, fie pur şi simplu nu am decât o variantă de produs, de la o singură firmă.

Mă opresc aici… Repet, fiecare dintre noi e o sumă a unor alegeri zilnice. Dar pentru că îmi doresc să pot da o mână de ajutor mămicilor aflate la început de drum (printre ele am câteva prietene dragi!), sper să vă fie utilă această abordare a cumpărăturilor, din perspectiva unei mămici cu mai multa experienţă. Vă aştept cu drag, să completăm această listă, împreună!

Doi copii şi-o mâţă

Pentru cine se întreabă, DA, am copii și pisică. Sau mâță, cum o alintă uneori, Matei. Am avut pisică dinainte de a avea copii, de fapt, chiar dinainte de a avea soț pentru că, dacă nu mă lasă memoria, Leonardo, motanul birmanez a ajuns la noi în familie cu aproape o lună înainte de nuntă. Deci nici măcar nu eram o familie (în acte) înainte de a avea primul „copil”: motanul!Nu, nu cred că suntem nişte părinţi iresponsabili pentru că expunem copiii la pericolele părului de pisică. Nu, nu cred că într-un moment de neatenţie pisica o să atace pe unul dintre cei mici sau pe noi, la fel cum nu cred că o să ne mănânce nasul sau o să ne scoată ochiii, în somn! Funnz, totuşi!

Dar cred că, pentru copiiimei, copilăria cu un animal de companie este prilej de joacă şi veselie, că astfel învaţă să respecte şi să iubească animalele, că descoperă ce puteri are omul şi cum trebuie să le folosească inteligent.

Pentru cine se întreabă, DA, am copii și pisică. Sau mâță, cum o alintă uneori, Matei. Am avut pisică dinainte de a avea copii, de fapt, chiar dinainte de a avea soț pentru că, dacă nu mă lasă memoria, Leonardo, motanul birmanez a ajuns la noi în familie cu aproape o lună înainte de nuntă. Deci nici măcar nu eram o familie (în acte) înainte de a avea primul „copil”: motanul!

Deși mai degrabă m-aș fi văzut având un câine, de multe ori viața îți oferă șanse (sub forma unor provocări) care îți demonstrează contrariul. Dar să povestim pe îndelete cum au ajuns micile feline să ne aleagă de stăpâni. Sunt de părere că fiecare are, sau nu, animalul de companie pe care îl merită și, de multe ori, ei, patrupezii, își aleg aparținători bipezi. Valabil şi pentru copii, dar despre asta am mai scris!

Soţul meu, la momentul povestirii încă prietenul meu, avea pisică. Eu nu eram înnebunită după „aşa ceva” (reminescenţă din copilărie a unor întâlniri nu tocmai plăcute cu pisica naşei mele), dar ne-am acceptat, a se citi, TOLERAT reciproc. Apoi, la un moment dat, pisica în cauză a dezertat în vecini. Se pare că se pregătea să devină mămică şi nu i-a plăcut mediul. Sau cine stie 🙂 Cert e că a dispărut din peisaj. Nu, eu nu locuiam acolo, deci nu a plecat din cauza mea!

Cu o lună înainte de nunta noastră, o prietena dragă (care între timp a devenit năşica celui de-al doilea crai, Petru Andrei) i-a făcut cadou omului meu, de ziua lui, o pisică. Am fost să „alegem” pentru că erau un EL şi o EA disponibili şi „dânsul” (aka Leonardo, alintat Leo) m-a cam ales pe mine. Adică, s-a aşezat la picioarele mele şi a început să toarcă. Pur si simplu. Pentru mine nu a fost chiar dragoste la prima vedere, dar văzându-l aşa mic şi speriat (în primele 2-3 zile), ceva din mine m-a făcut să îi ofer… prezumţia de nevinovăţie şi am ajuns să îl iubesc.

Leo era un birmanez destul de sălbatic (în comparaţie cu zvăpăiata de acum), dar foarte afectuos. A fost prima fiinţă care mi-a simţit, încă de la stadiul de embrion, micul puiuţ de om şi mi-a ţinut de urât (bine, şi cald :P) în lungile nopţi când soţul lucra în tură de noapte. Nu prea vorbesc despre asta, dar nu-mi place deloc să dorm singură!!!

Iată şi exemplificarea 🙂

69740_185561761457164_7245308_n 65733_185560254790648_2023176_n 252472_235320189814654_1957679_n

Apoi, a venit pe lume puiul uman nr. 1, Matei Nicolae! Şi, chiar dacă Leo nu a mai avut parte de acelaşi tratament preferenţial şi de întreaga noastră atenţie, a rămas mereu o parte importantă a familiei noastre!

551668_511315545548449_2115298196_n 281726_269427976403875_4578388_n 375868_633584633321539_295799747_n

După cum se vede, Matei a crescut frumos, sănătos şi vesel! S-au jucat, s-au alergat şi s-au mai supărat! Dar mereu, seara i-a găsit prieteni. Leo era primul care mă avertiza când cel mic plângea sau se trezea, dacă nu eram lângă el. Leo era cel care mă avertiza dacă altcineva ţinea copilul în braţe 🙂 Tind să cred că, deşi Matei nu mai ţine minte foarte bine perioada respectivă, i-a prins bine apropierea şi joaca cu un animal frumos, drăgăstos şi uşor posesiv. Numai eu ştiu ce „scandal” mi-a făcut când am lăsat-o pe sora mea să ţină copilul pe piept, când bebe avea vreo 2 luni 🙂 Bine bine, şi ea, Adelina îşi aminteşte, cu siguranţă!

Din păcate, Leo nu mai este printre noi… A avut un accident şi ne-a lăsat pe noi, părinţii, cu sufletul sfâşiat de durere. Poate veţi râde, ştiu că există şi tragedii mai mari, dar vă asigur că, pentru un stăpân de animăluţ, oricât de mic şi „neînsemnat”, această pierdere este una foarte grea…:( Mă bucur însă că Matei nu a înţeles pe deplin ce anume s-a întâmplat, atunci.

Dar ne-am revenit, ne-am adunat şi soarta ne-a dăruit un nou patruped, în persoana domnişoarei Maya! De această dată, stăpânul ales a fost chiar Matei, care avea deja 1,6 ani. Domnişoara l-a preferat, l-a mirosit şi a ales să meargă cu noi acasă. Aşa a început aventura noastră 🙂

1468623_753090031370998_1842834251_n 1231681_714061178607217_658888440_n

Cu o noua prezenţă feminină în casă, eu m-am simţit foarte bine! Aşa de bine încât, destul de repede, un nou membru s-a hotărât că e cazul să apară… Aşa că, bebe numărul doi şi-a găsit culcuş cald şi bun la mine în burtică.

Maya este foarte prietenoasă, curioasă şi mereu gata de joacă! Este mai mică şi mai graţioasă decât predecesorul ei, dar ambii copii o iubesc. Mai nou, cel micuţ, în încercarea de a se ridica singurel în picioare, o prinde şi o foloseşte ca punct de sprijin. Ca să nu mai spun că ea îl păzeşte, vigilentă, ori de câte ori doarme sau se joacă singur.

Fotografii pentru exemplificare, în curând 🙂

Nu, nu cred că suntem nişte părinţi iresponsabili pentru că expunem copiii la pericolele părului de pisică. Nu, nu cred că într-un moment de neatenţie pisica o să atace pe unul dintre cei mici sau pe noi, la fel cum nu cred că o să ne mănânce nasul sau o să ne scoată ochiii, în somn! Funnz, totuşi!

Dar cred că, pentru copiii mei, copilăria cu un animal de companie este prilej de joacă şi veselie, că astfel învaţă să respecte şi să iubească animalele, că descoperă ce puteri are omul şi cum trebuie să le folosească inteligent.

Despre educaţie timpurie şi daruri SMART

Prima dată când am auzit termenul „homeschooling”, mi-am spus că trebuie să fie tare complicat. Mă şi vedeam, în rol de „profesoară”, predând… diverse! Glumesc, dar statul acasă, în cea mai mare parte a zilei, cu doi copii argint viu, mi-a deschis apetitul pentru jucării/materiale/activităţi pe care să le pot folosi ca să am parte (uneori) de câteva minute de linişte/de pus rufe la spălat/strâns rufe şi aşezat la loc/pregătit ceva uşor de mâncare/spălat vase/nevoi fiziologice/etc.

Dincolo de acest aspect, mereu mi-am dorit (şi cred că fiecare părinte doreşte asta) ca băieţii mei să aibă lucruri de calitate, inclusiv cărţi sau jucării. Au mai fost perioade în care am apelat la „magazinul de jucării „(e un soi de joc pe care l-am pus la cale cu M. ; pentru fiecare jucărie/joc nou pe care şi-l doreşte, trebuie să „predea” magazinului 3 jucării pe care nu le mai foloseşte), dar am încercat să nu cumpărăm tone de jucării. Zic „am încercat”, pentru că uneori, alte persoane (bine intenţionate, cu siguranţă), la diferite ocazii (Paşti, Crăciun, zile de nume, aniversări, etc.) au ales (fără să ne întrebe) să dăruiască micilor poznaşi jucării. Unele au avut succes, altele mai puţin. Unele au rezistat stoic, aşa că acum Petru sau alţi copii dragi familiei noastre beneficiază de ele. Altele s-au stricat repede şi uşor, fără prea mult ajutor din partea utilizatorului. Am mulţumit de fiecare dată pentru darurile primite, dar sunt de părere că avem mult prea multe!!!

Dacă aş fi fost întrebată, cu siguranţă aş fi putut oferi celor în cauză câteva opţiuni de cadouri! Şi ajungând aici, trebuie să recunosc… sunt destul de multe momente în care eu sau/şi tati ne bucurăm cot la cot cu piticii de daruri, dacă nu chiar mai mult ca ei. E adevărat că părinte fiind, ai şansa să îţi retrăieşti copilăria, alături de cei mici, iar jocul alături de ei este, cel puţin pentru mine, de cele mai multe ori, un deliciu!

Pentru că mama a ales să stea acasă cu mine şi cu sora mea până când ne apropiam de sfârşitul celor 7 ani, mereu mi-am închipuit că aşa voi face şi eu. Dar până când să trăiesc pe propria piele această experienţă, întâi cu Matei (din 2012), acum şi cu Petru, nu aş fi ghicit cât de mult te poate schimba!

E foarte adevărat, poţi avea parte de multe, minunate şi mărunte victorii stând acasă cu puii. Da, există persoane pe lume care nu pot şi nu vor pune niciodată semnul egal între primul zâmbet, primul MAMA, primii paşi şi orice felicitare/recompensă/feedback/promovare obţinută la muncă. Eu aş spune doar că resimt aceste mici sau mari victorii diferit. Iar maternitatea a adus, cel puţin pentru mine, un plus, inclusiv la muncă. Cel puţin, asta am putut vedea sau simţi în perioada în care am lucrat, între cele două sarcini. Nu judec pe nimeni pentru alegerea pe care o face de a sta acasă sau de a merge la muncă, lăsând puiul în grija altcuiva. Fiecare alege (sper) varianta care i se potriveşte cel mai bine şi trăieşte apoi consecinţele alegerii sale.

Faptul că AM ALES să stau acasă nu înseamnă, pentru mine, că am la dispoziţie o zi întreagă de odihnă şi dolce far niente 🙂 Poate din exterior pare uşor, dar nu e, mai ales când numărul puilor creşte! Pe de altă parte, nici imposibil nu este. Dar nu este pentru toată lumea, să spunem.

Departe de mine gândul de a susţine în mod public, aici pe blog sau oriunde altundeva, că practicam homeschooling-ul. Nu, de fapt, Matei merge la o grădiniţă privată, cu program tip Montessouri, timp de 4 ore, în fiecare zi.

Dar tot citind şi citind, am înţeles că ceea ce fac eu cu puii acasă (şi a făcut mama cu mine şi sora mea) se poate numi educaţie timpurie. Un fel de cei 7 ani de-acasă, la nivelul vitezei epocii în care trăim. Wow, ce futurist îmi sună!

Da, facem jocuri împreună, învăţăm diferite concepte, exersăm multe abilităţi practice şi senzoriale. Vorbim foarte mult, desenăm, inventăm fel de fel de poveşti. Mai nou, a început şi Matei să povestească şi sunt mândră că o face foarte bine, pentru cei aproape 3 ani ai săi. Dacă mă întrebaţi cum a început totul, nu mai ştiu să spun. Cred că a venit cumva, instinctiv, când el a fost pregătit să acumuleze mai multă informaţie şi eu am început să caut diverse materiale/tehnici/instrumente de care să ne folosim pentru a hrăni curiozitatea specifică vârstei.

E foarte plăcut, solicitant şi plin de recompense vizibile acest demers al nostru, dar sunt convinsă că mai am multe de învăţat, trăit şi simţit! Zâmbesc însă, gândindu-mă că am găsit ajutoare de nădejde în minunatele materiale Usborne. Am descoperit cărţi, planşe, flash card-uri, jucării şi jocuri atât de frumoase, colorate, potrivite fiecărei etape de dezvoltare a copiilor (mai jos, doar o parte dintre ele).

50_things_to_do_on_a_car_journey 100-science-experiments 84267 9781409550235-renaissance-sticker 9781409563990-lift-the-flap-general-knowledge9781409580997-aesops-stories-for-little-children 9781409581253-a-drawing-a-day 9781409581550-bvf-noisy-trains 9781409581581-beginners-poisonous-animals 9781409582106-fairies-to-colour 9781409582250-sd-sailors 9781409582304-roman-patterns-to-colour 9781409584360-dictionary-and-thesaurus book-of-bible-stories-cover-2014 castles-sticker-book childrens-book-of-baking-cakes

Odată cu venirea acestei provocări, pentru mine, a început o nouă eră: cea în care îmi doresc să le las copiilor mei amintiri (şi mai) frumoase, calde, educative, a timpului petrecut împreună. O altă parte pe care am descoperit-o, crescând copii, este că îţi împing limitele zonei de comfort tot mai mult; în cazul de faţă, mă văd nevoită să repet limba engleză ca să ajung iar, măcar la nivelul la care era când am terminat liceul cu profil filologie bilingv limba engleză :).

Mi-aş dori, ca peste ani, fiii mei să spună cu mândrie „Mama/tata ne-a învăţat/ajutat/lăsat să facem/descoperim primele experimente distractive! Aşa mi-am descoperit pasiunea/înclinaţia spre desen/matematică/chimie/gastronomie/etc.!” Mi-aş dori ca puiii mei să crească liberi, neconstrânşi să aleagă o cale pe care noi, părinţii sau bunicii, am ales-o sau am dori-o pentru ei. Cred că pentru asta e necesar să le ofer cât mai multe variante, diverse, atent instrumentate şi dozate ca efort, după vârsta lor.

Îmi doresc să dau lumii doi bărbaţi puternici, care să se bucure de ceea ce sunt şi ştiu! Sunt sigură că pentru asta e nevoie de o cultură generală autentică, de timp investit în ei şi pentru ei. Dar e nevoie şi de instrumente/ajutoare/ustensile deştepte, care să le pună mintea în mişcare, care să le ridice întrebări şi să le ofere şanse de a descoperi răspunsuri.

Vreau să cresc doi stejari puternici şi sănătoşi, care să respecte corpul lor şi pe al celorlalţi, care să iubească frumosul şi natura, să creadă în visele lor şi să nu se teamă de necunoscut. Aşa că aleg să torn încă de acum, în seva lor, iubire, informaţie şi culoare!

Îmi doresc pentru ei o lume în care să poată fi încrezători şi sinceri cu ceilalţi, fără teamă. Vreau să îi învăţ că Omul e puternic prin faptele sale, că poate clădi dar poate şi distruge, că Divinitatea sau Dumnezeu, oricum i-am spune, va răsplăti cândva, cumva, aceste fapte.

Dacă sunteţi de aceeaşi părere, că viitorul lor trebuie să fie mai bun, mai curat şi mai plin de pace, din toate punctele de vedere, dacă împărtăşiţi convingerea mea că la baza acestui viitor stă/trebuie să stea CARTEA, vă invit într-o călătorie magică, aici!

E foarte posibil să vă îndragostiţi de aceste cărţi, să doriţi să le păstraţi pe toate pentru voi şi puiii voştri, sau puteţi alege să duceţi puterea cărţii mai departe, la o altă familie, dăruin puţin din bucuria descoperirii! Oricum, mi-ar plăcea să ştiu părerile voastre după ce răsfoiţi câteva pagini…

Evident, vă stau la dispoziţie cu orice fel de detalii sau lămuriri, aici sau la album!