Jocuri educaţionale. Reţete şi idei

Pentru că am în jur multe mămici dornice să afle noi jocuri educaţionale, mereu în căutarea unor reţete şi a unor idei care să salveze puiii de om de la ochiii adânciţi în electronice şi să pastreze, totuşi, intacte, cele câteva clipe de linişte de care adulţii se pot bucura, odată ajunşi acasă, după activităţile zilei, am decis ca e timpul sa scriu aceasta postare.

Nu pentru ca eu as fi mai inteleapta sau mai curajoasa, in ceea ce priveste puiii de om pe care ii cresc. Nu pentru ca as condamna pe cei/cele care aleg altfel. Ci doar pentru ca am avut norocul sa dau peste materiale interesante, care sa ma faca sa primesc idei utile 🙂

Pentru dezvoltarea motricităţii fine:

  • Puzzle cu piese mici
  • Jocuri cu pioneze
  • Activităţi de pictură, desen, tăiere, lipire
  • Activităţi de construcţie cu cuburi
  • Activităţi de încheiere a nasturilor, fermoarelor, capselor

Pentru dezvoltarea motricităţii grosiere:

  • Mers pe călcâie, pe vârfuri
  • Mersul în diferite forme care copiază mersul/modul în care se deplasează diferite animale:iepure, leu, urs, elefant,etc.
  • Mişcări specifice diferitelor jocuri sportive (volei, baschet, fotbal)
  • Activităţi de mişcare în aer liber: căţărat, legănat, sărituri

Dezvoltarea socio-emoţională:

  1. Dezvoltarea socială, adică: A. Dezvoltarea abilităţilor de interacţiune cu adulţii, B. Dezvoltarea abilităţilor de interacţiune cu copii de vârsta apropiată, C. Acceptarea şi respectarea diversităţii, D. Dezvoltarea comportamentelor prosociale
  2. Dezvoltarea emoţională: A. Dezvoltarea conceptului de sine, B. Dezvoltarea autocontrolului emoţional, C. Dezvoltarea expresivităţii emoţionale

Capacităţi şi atitudini în învăţare

I. Curiozitate şi interes

II. Iniţiativa

III. Persistenţa în activităţi

IV. Creativitate

 

Dezvoltarea limbajului, a comunicării şi premisele citirii şi scrierii

prin dezvoltarea limbajului şi a comunicării: dezvoltarea capacităţii de ascultare şi înţelegere (comunicare receptivă) + dezvoltarea capacităţii de vorbire şi comunicare (comunicare expresivă)

şi

prin dezvoltarea premiselor citirii şi scrierii: participarea în experienţe cu cartea, cunoaşterea şi aprecierea cărţii, dezvoltarea capacităţii de discriminare fonetică, asocierea sunet-literă, conştientizarea mesajului vorbit/scris, însuşirea deprinderilor de scris, folosirea scrisului pentru transmiterea unui mesaj

 

Dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea lumii:

  1. Dezvoltarea gândirii logice şi rezolvarea problemelor
  2. Cunoştinţe şi deprinderi elementare matematice, cunoaşterea şi înţelegerea lumii prin – reprezentări elementare matematice (numere, reprezentări numerice, operaţii, concepte de spaţiu, forme geometrice, înţelegerea modelelor, măsurare) şi prin cunoaşterea şi înţelegerea lumii (lumea vie, Pământul, Spaţiul, metode ştiinţifice)

Deşi poate par doar noţiuni teoeretice, toate ideile pot fi puse în practică, alături de copii, în jocuri şi jucării care mai de care mai creative.

Nu am uitat de feedback-ul promis, cel pentru 1 an de colectivitate a piticului numărul 2 si, cu puţin noroc, voi apuca să scriu şi câteva sugestii de daruri inspirate pentru doamne şi domnişoare, înainte de 1 şi 8 martie.

Până atunci, iată cum era în mintea mea înainte de a alege ce facem cu puiul de om 🙂

Activități de vreme rece: găsește capacul potrivit!

Cine ar fi crezut că putem să ne distrăm copios și să învățăm folosind un element atât de comun… capacul? Fie el mai mare sau mai mic, mai colorat sau nu, din plastic sau din metal, capacul este forma sub care am reușit să îl țin pe cel mic (2,6 ani) ocupat vreo 45 de minute.

Concret, am așezat pe o tăviță, câteva recipiente mai vechi de la medicamente – sticluțe, borcanele, cutiuțe, etc. Alături, am pus muuuuuuuuuuulte capace.

Puiul de om trebuia să găsească sticluța și capacul aferent. Să potrivească și să alinieze apoi toate recipientele în funcție de anumite criterii – mărime, formă, culoare, etc.

Să vă spun că acest joc în care un capac (sau mai multe!) trebuia potrivit a fost pe placul copilului mic, dar şi pe gustul copilului mare? Acesta din urmă a descoperit noi utilizări ale sticluţelor si ne-am asigurat astfel, câteva după amieze pline de linişte.

Copilul cel mare a descoperit cum capacele şi sticluţele pot deveni recipiente potrivte pentru diferite esenţe, pentru mai multe feluri de ingrediente şi nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit pe M (5 ani) explicând tacticos că anumite feluri de paste nu încap în sticluţa X, dar putem pune aici boabe de linte/mazăre/orez.

O variantă a acestui joc este folosirea unor cutii de plastic – la noi se adună mereu diferite recipiente de la smântână/iaurt sau chiar îngheţată pe care le folosim apoi la transportat pacheţelul adulţilor pentru la muncă.

Cutiile au diferite dimensiuni şi culori, le putem grupa, putem construi un castel din ele sau chiar o cursă cu obstacole. Le putem folosi la sortat diferite jucării, piese de lego sau chiar şuruburi.

Nu cred că mai e nevoie să spun că îmi place să descopăr noi moduri de a folosi obiectele din jur şi aleg să vă împărtăşesc şi vouă aceste informaţii, în speranţa că vă sunt de folos.

Ps: Fotografiile sunt din arhiva personală. 🙂

 

Cărţile anului 2016

De-a lungul anului 2016, am scris câteva recenzii pe blog. Le puteţi găsi urmând link-ul din titlul cărţii care v-a făcut curioşi. Sau, dacă timpul vă permite, să le căutaţi în librării şi să vă bucuraţi de lectura lor. Eu îmi doresc să le dăruiesc în 2017 unor oameni dragi sufletului meu, în 2017.

Iată deci, selecţia câtorva minuni care mi-au bucurat anul 2016. 🙂

Biblia pierdută – Igor Bergler

Paradoxul este ca acest a fi mereu cu cineva te face să fii mai singur ca niciodată. Cu cât sunt mai mulţi cei cu care eşti în permanentă legătură, cu atât mai rău. Deoarece creşterea numărului de conexiuni scade direct proporţional numitorul comun. Şi toată ţesătura de relaţii se petrece în jurul acestui numitor comun, extrem de rudimentar. Niciun fel de legătură serioasă nu e posibilă, nu există schimb de idei, nici un fel de ataşament în afara dependenţei de a avea senzaţia ca eşti mereu în preajma cuiva, că eşti conectat, la o adică. Plimbi un număr finit de idei şi de expresii rudimentare. Relaţiile devin reduse la o superficialitate ultimă, la stratul cel mai epidermic cu putinţă. Plate, lipsite de orice fel de profunzime. În acest sens, nu ajungi să cunoşti cu adevărat, de fapt, pe nici unul dintre cei cu care eşti în acest fel de contact. Le ştii, poate, numele – când nu sunt doar porecle – vezi fotografiile pe care aleg ei să ţi le arate şi afli despre ei doar ceea ce vor ei să transmită. De regulă, locuri comune. Familie, chef, distracţii, excursii exact ca ale turiştilor japonezi care se înghesuie ca oile, la nesfârşit, în aceeaşi coloană, cu acelaşi pas, în aceleaşi haine. Până şi unghiurile din care sunt făcute fotografiile sunt de cele mai multe ori identice. Aceleaşi locuri de vizitat, acelaşi fel de a te distra, aceleaşi lucruri uşor de comunicat. Cu cât sunt mai uşor de comunicat, cu atât sunt mai de suprafaţă. Gândire în absenţa ei, totul este prefabricat. O singurătate extrem de zgomotoasă, asurzitoare.

Unsprezece minute – Paulo Coelho

Întâlnirile cele mai importante fuseseră de mult aranjate de către suflete înainte ca înseşi trupurile noastre să se fi văzut. În general, aceste întâlniri au loc atunci când ajungem la o limită, când avem nevoie să murim şi să renaştem din punct de vedere emoţional. Întâlnirile ne aşteaptă – dar de cele mai multe ori evităm ca ele să aibă loc. Totuşi, dacă suntem disperaţi, dacă nu mai avem nimic de pierdut sau dacă suntem foarte entuziasmaţi de viaţă, atunci necunoscutul se manifestă şi universul nostru o apucă pe alt drum. Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi – fără excepţie – au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi dureri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri; da, există un fir. Şi atunci trupurile noastre învaţă să vorbească limba sufletului, asta se numeşte sex, asta îi pot da eu bărbatului care mi-a redat sufletul, deşi el îi ignoră total însemnătatea în viaţa mea.

Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elf Shafak

„Calea către Adevăr este o trudă a inimii, nu a cugetului. Fă-ţi din inimă cel dintâi sfetnic! Nu din cuget.”

Dumnezeu e un ceasornicar migălos. Ordinea Lui e atât de precisă, încât orice lucru de pe pământ se întâmplă la timpul lui. Nici o clipă mai târziu, nici o clipă mai devreme. Şi pentru fiecare, fără vreo abatere, ceasornicul merge precis. Pentru fiecare există un timp când să iubească şi un timp când să moară.

O viaţă fără iubire e lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauţi, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană sau apuseană… Împărţirile duc doar la alte împărţiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur şi simplu.

Iubirea e apa vieţii. Iar cel ce iubeşte e un suflet de foc!

Lumea se învârte altfel când focul iubeşte apa.

Până când mă voi vindeca de tine – Corina Ozon

Ştii că iubeşti când tot ce este materie palpabilă se transformă în praf de stele. De aceea oamenii comit nebunii, cum ar fi să cheltuie mulţi bani, să comprime timpul, ca să ajungă lângă persoana iubită. Ştii că iubeşti atunci când nu mai există alt sentiment la mijloc, pentru că iubirea le cuprinde pe toate, ca un curcubeu. Ştii că ai iubit când te apucă spaima doar gândindu-te la câte ai fost dispus să faci, dar şi regretul că nu le mai poţi face. Ştii că ai iubit când tot ce ai făcut îţi serveşte ca hrană pentru zile goale. Şi îţi doreşti să poţi iubi din nou. Şi mai ştii că iubirea nu se planifică, nu se aşteaptă, nu se transforma în altceva, nu se poate recicla. Iubirea ţâşneşte pur şi simplu şi există sau nu.

~ ~ ~

Poate acesta era secretul iubirii care te face fericit : să iubeşti ca şi cum mâine nu o vei mai putea face. Părea absurd, dar totul ţine de intensitatea momentelor, care, dacă sunt la fel, risca să se dilueze.

~ ~ ~

E posibil să simţim fâlfâitul fluturilor diferit în funcţie de vârstă. Cu cât e mai devreme, cu atât fluturii  sunt mai nebuni, se izbesc cu capul în cutia toracică, îi poţi auzi cum dau din aripi nerăbdători să se elibereze. Peste ani, ciclic, revin, ca albinele în stup, ca rândunelele plecate iarna, dar din ce în ce mai obosiţi. Şi mai mari, şi mai putini. Îi auzi cum îşi ating unul altuia aripile şi electricitatea din atingerea lor o simţi până la creier. Ceea ce la 20 de ani nu ţi se întâmplă. Însă, şi aşa, tot nu-ţi foloseşte, fluturii sunt făcuţi să zboare, chiar bătrâni şi obosiţi.

Spioana – Paulo Coelho

„…iubirea este un act de credinţă faţă de altcineva, iar chipul ei trebuie să fie întotdeauna acoperit de mister. Fiecare moment trebuie trăit cu pasiune şi emoţie, fiindcă, dacă încercăm să-l descifrăm şi să-l înţelegem, magia dispare. Urmăm căile sinuoase şi luminoase ale dragostei, ne lăsăm purtaţi în cel mai înalt loc de pe pământ sau în cea mai adânca dintre mari, dar avem încredere în mâna care ne conduce. Câtă vreme nu ne speriem, ne vom trezi mereu într-un palat; dacă ne temem de paşii pe care ni-i cere dragostea şi vrem să dezvăluim totul, nu vom rămâne cu nimic.

~~~~~

Trupul oboşeşte cu uşurinţă, dar spiritul este întotdeauna liber şi ne va ajuta să ieşim într-o zi din roata aceasta infernală, căci fiecare generaţie repetă aceleaşi greşeli. Deşi gândurile rămân neschimbate, există ceva mai puternic decât ele, iar acest ceva se numeşte Iubire.

Miercuri, respirăm – Ioana Chicet Macoveiciuc

Brusc, mi s-a făcut dor de mama. În prezenţa ei, parcă totul e mai simplu. Oricât de greu mi-a fost vreodată, ea ştie mereu să pună lucrurile în altă lumină. Rosteşte fără teamă întrebările bune, care au răspunsuri capabile să mă ajute. Îmi aduce aminte că pot, că ştiu, că am resurse, că oricât de complicat şi de dureros ar fi totul, peste o zi o să fie mai bine, iar peste două, o să ştiu ce e de făcut.

E ca atunci când intri brusc în întuneric. Nu vezi nimic, te simţi pierdut, nu ai repere, ţi se face teamă. Trebuie doar să aştepţi câteva secunde, ochii tăi se vor obişnui cu bezna şi vei începe să întrezăreşti lucruri, vei putea face primii paşi, te vei putea aşeza pe o margine de pat, vei putea întinde mâna spre întrerupătorul veiozei. Aşa şi cu greul în viaţă. În primele clipe, când afli vestea cea rea, totul pare fără ieşire. Crezi că o să mori de durere şi de neputinţă. Dar nu mori, nu, omul duce enorm de multe, mult mai multe decât îşi poate imagina vreodată. Chiar şi când nu mai poţi, tot mai poţi un pic. Trebuie doar să stai pe loc şi să aştepţi să te obişnuieşti cu durerea. Apoi, încet-încet, de cele mai multe ori, afli că negrul nu e atât de dens. Începi să vezi nuanţele de gri, raza mică de lumină. O prinzi şi trăieşti mai departe încă o vreme, până când te loveşte următorul întuneric, şi iar plângi cu disperare, iar aştepţi să te obişnuieşti cu durerea, iar cauţi raza de speranţă, iar tragi soarele pe strada ta. Şi tot aşa, iar la final, se cheamă c-ai trăit cu adevărat, c-ai luptat pentru tot ce ţi s-a întâmplat bun.

Aici sunt doar o parte dintre cărţile citite în anul 2016. Dar sper să vă ofere noi prilejuri de încântare pentru noul an sau, de ce nu, să vă amintească de cărţi citite de voi anul acesta, pe care să mi le recomandaţi.

Jocuri cu bile

Vremea rece a venit şi nu mai avem atât de mult timp de stat afară. /las mai jos câteva sugestii de jocuri cu bile, care pe noi ne-au ţinut ocupaţi şi ne-au distrat, în ultima vreme.

O parte dintre aceste jocuri cu bile le-am „inventat”, împreună cu copiii mei. O altă parte sunt adaptări ale unor propuneri/idei de activităţi ce mi-au plăcut de la „grădiniţa de copii mici”, cum îi spunem noi :), respectiv Start Academy pentru Copii din Piatra Neamţ. E locul unde merge puiul mic de om, unde îl ştiu în siguranţă şi unde putem şi noi, părinţii, să aruncăm un ochi la activităţile zilnice, urmărind postările zilnice (cu poze!) ale inimoasei echipe. Am mai scris, de-a lungul timpului, despre acest loc, v-am povestit ce am luat în considerare când am ales aceasta locaţie şi cum s-a adaptat Petru mic la colectivitate.

Revenind la activităţile cu bile…

Jocul nr 1 – Ţinta cu bile

 

Necesar: câteva bile de diferite dimensiuni, din plastic, 1 găletuşă/cutie cu gura suficient de largă încât să intre bilele (noi am folosit o găletuşă de 900 g, rămasa de la iaurt)

Cum se joacă: Se stabileşte distanţa de aruncare (unde vor sta copiii şi unde va sta ţinta lor). În funcţie de vârsta copiilor şi de mărimea bilelor, puteţi începe plasând găleata foarte aproape, îndepărtând-o de copil, pe parcursul jocului. Fiecare copil va primi acelaşi număr de bile, aruncând pe rând, la ţintă. Noi nu am ţinut nici un fel de scor şi am diversificat apoi activitatea cu bile aruncând din picioare, cu spatele, de pe pat, de pe scaun 🙂 Copiii mei sunt încă micuţi pentru genul acesta de joc (= nu nimeresc prea des), DAR…. ne-am distrat împreună, râzând şi încurajându-nu unul pe altul. Pentru a spori comicul situaţiei, am jucat şi eu cu ei, aruncând catastrofal, fapt ce i-a făcut să râdă în hohote 🙂

Jocul nr. 2 – Dansul cu bile

 

Necesar: câteva bile de diferite dimensiuni, din plastic, sticle/bidoane goale CU CAPAC în care se vor pune bilele (noi am folosit 1 bidon de 5 l rămas de la apa plată pe care o cumpărăam şi 1 sticlă goală de lapte, cu gâtul  suficient de larg încât să intre bilele, de ex. Napolact). Am introdus bilele pe rând, una câte una, cu maaaare atenţie şi concentrare maximăa. Am pus capacul şi am făcut muzica, rotind sticla în toate direcţiile. Mami este „arbitru” care anunţă, alternativ şi fără avertizare, DANS sau STANĂ DE PIATRĂ. Nu am poze de exemplificare, dar ne-am distrat pe cinste şi Petru încă  îmi mai cere acest joc.

Jocul nr. 3 – Pânza de păianjen şi bilele de hârtie

 

Aici, doamnele de la grădiniţă să trăiască 🙂 Vă las câteva fotografii grăitoare. Jocul este simplu: o pânză de păianjen din scotch gros, lipit pe un toc de uşă. Câteva bile de hârtie (igienică, creponată sau simplă) şi gata la distracţie!

panza-de-paianjen-3 panza-de-paianjen-1 panza-de-paianjen-2Postarea aceasta este una care vrea să vă dea imboldul necesar de a vă juca, alături de copiii voştri! Nu e nevoie de jucării scumpe ca să vă petreceţi timp de calitate cu cei mici. Jocurile cu bile sunt câteva idei, dacă vă plac, o să mai revin şi cu altele, pe măsură ce le descoperim. Sau, la fel de bine, aştept sugestii de la voi, bine?

Gestionarea furiei la părinţi (conspect II)

Revin cu o nouă postare (rezumat/conspect) a ideilor desprinse din cartea Laurei Markham – Părinţi liniştiţi,copii fericiţi. Prima parte a notiţelor mele este aici şi mi-ar face mare plăcere să îmi lăsaţi câteva gânduri în ceea ce priveşte aplicarea ideilor de acolo, în viaţa voastră.

Astăzi, am ales să vorbesc (mă rog, de fapt, să scriu) despre Gestionarea furiei.

Porneşte de la luarea unui angajament: fără lovituri, fără înjurături, fără insulte şi fără ameninţări. De asemenea, fără ţipete la adresa copilului! Nu uita că, dincolo de ceea ce îl înveţi pe copil, îl influenţezi prin comportamentul tău.

Câteva idei simple (pe care le poţi imprima şi lipi undeva, la vedere!):

  1. Luaţi o pauză unii de la ceilalţi. Respiră!
  2. Ajutaţi-vă corpul să se elibereze de furie (mişcă-te, dansează, fă câteva mişcări de gimnastică).
  3. Schimbă-ţi gândurile pentru a-ţi schimba emoţiile. Curăţă traseul gândurilor tale 🙂
  4. Ascultă-ţi furia în loc să acţionezi sub impulsul ei. Permite-ţi să simţi emoţia până la capăt. De multe ori, exprimând furia faţă de o altă persoană, ne oferim prilejul de a adânci sau chiar degenera starea.
  5. Aşteaptă înainte de a disciplina. Asigură-te că nu iei nici o decizie sub imperiul emoţiei puternice.
  6. Evită pedeapsa fizică, indiferent de situaţie. Violenţa nu este NICIODATĂ soluţia.
  7. Evită ameninţările.
  8. Fii atent la tonul şi la cuvintele pe care le foloseşti.
  9. Recunoaşte că, de cele mai multe ori, o parte din vină îţi aparţine.
  10. Eşti încă furios? Află din ce cauză. Identifică sursa, acceptă şi treci mai departe. Nu te ataşa de furie!
  11. Acordaţi atenţie doar problemelor importante!
  12. Dacă te lupţi adesea cu furia, e cazul să mergi la terapie. Nu e ruşinos să ceri ajutor.

Cum poţi să aştepţi de la copii să îşi controleze emoţiile, când TU, adult, nu îţi poţi controla emoţiile şi, mai ales, manifestarea lor?

Indiferent cât de dificil este comportamentul copilului, nu este decât un strigăt de ajutor. Uneori, acel comportament solicită impunerea unei limite ferme, dar niciodată ca noi să fim răutăcioşi.

De la supărare la linişte – exerciţiu de 3 minute pentru gestionarea furiei

Minutul 1 – Ce gând te supără?

Minutul 2 – Gândeşte-te că ÎNTOTDEAUNA există măcar 2 variante ale aceleiaşi poveşti.

Minutul 3 – Ajută-ţi corpul să se elibereze de aceste emoţii. Cum?

  • Acceptă-ţi propriile emoţii.
  • Aminteşte-ţi că situaţia aceasta nu este o urgenţă.
  • Aminteşte-ţi că este bine să exprimi ceea ce simţi. Oricum, chiar dacă încerci să disimulezi, în faţa copilului, acesta va simţi. Mesajul pe care vrei să îl transmiţi este că emoţiile nu sunt periculoase.
  • Nu fii tensionat.
  • Trage aer în piept şi alege iubirea. Orice ai alege, opţiunile sunt, în esenţă: frică sau iubire. Lasă grija pentru copilul tău să îţi dea curajul de a alege iubirea. Iubirea pentru copilul tău, iubirea pentru copilul care ai fost tu cândva şi iubirea pentru părintele care eşti azi.
  • Acceptă emoţia fără să acţionezi.
  • Nu complica lucrurile.
  • Găseşte o modalitate de a-ţi procesa emoţiile.

Vestea bună este că odată ce spunem DA întregii palete de emoţii ale copilului, aceştia vor învăţa să şi le gestioneze într-un mod sănătos.

 

Ce faci CÂND te simţi copleşit

 

Concentrează-te asupra lucrurilor importante.

Găseşte sprijin.

Ajută-te singur

Învaţă din propriile greşeli

Ia-o de la capăt. Resetează întreaga situaţie

Apreciază-ţi copilul

Nu renunţa niciodată la copilul tău.

Continuă să alegi iubirea.

 

În fiecare zi ai o nouă ocazie, de a avea, tu şi copilul, interacţiuni care să vă vindece pe amândoi. Viaţa este suma alegerilor pe care le faci. Firesc, vei face şi alegeri greşite, dar fiecare nouă decizie poate înclina balanţa în favoarea ta.

 

La drum cu doi copii. Moara de hârtie

Iată că ne-am reîntors din concediu, cu forțe proaspete și chef de scris. Am colindat pe la mare, pe la țară ,la mătușa mamei mele și apoi, după (doar!!!) o săptămână, înapoi acasă. Astăzi, o să vă povestesc puțin despre Moara de hârtie, de la Comana. Nouă ne-a plăcut tare mult, cu mare drag vom reveni când mai avem drum. Dacă sunteți mai aproape de ei sau vă tentează câteva zile în apropiere, vă îndemn să le treceți pragul. Îi găsiți și pe FB , noi am primit pe mail, încă dinainte de a ajunge la ei, toate informațiile. Stați cu ochiii pe pagina lor, periodic au ateliere care mai de care mai frumoase, toate au conținut educativ ridicat și sunt, fără nici o exagerare, modalități excelente de a petrece timpul în familie, apropiindu-i pe cei mici și mai mari de tradiție, de frumos, de natură.

Destul cu introducerea….Să trecem la treabă! Și cum orice poveste începe de undeva….Prima întâlnire cu unul din produsele de la Moara de hârtie a venit sub forma unei invitații la nuntă 🙂 Da, doi frumoși nebuni pe care îi iubim și de care ne este dor au decis să integreze în nunta lor tradițională spiritul și iarba de la Comana (o altă locație super, cu aer curat, trasee de cățărare, trenuleț și muuuuuuuuuuuuult spațiu verde).

 

Invitația conținea, la propriu și la figurat, fire de iarbă de la Comana, locul unde am petrecut până dimineață la o nuntă ca-n povești. Mă rog, ăștia dintre noi care au copii de dus la culcare s-au retras puțin mai repede, dar tot ne-am zbenguit și noi oleacă. Ba chiar, mă pot lăuda că am reușit să dansez vreo 2 dansuri (singură!) cu soțul meu. Ceea ce e mult! 🙂

Revenind la moara de hârtie … În Comana, ascunsă privirii celor de rând (există indicatoare spre moara de hârtie, dar locația în care se află pare cumva suspendată în timp, în afara zgomotelor și a vremurilor agitate), veți regăsi un colț de lume în care, hârtia se naște cu dragoste și răbdare. Veți păși ușor, într-o lume fermecată, unde timpul pare să aibă infinită răbdare și mâinile dibace ale meșterilor populari, oameni ai locului, dau naștere unor minuni pe care ți-e aproape teamă să le atingi.

Deși noi am vizitat locul unde se naște hârtia pe repede înainte și copiii erau deja destul de obosiți, experiența l-a marcat pe Matei în asemenea măsură încât pare să aibă doar cuvinte de laudă pentru ceea ce a văzut acolo. Pentru noi, cei mari, a fost o gură de aer proaspăt, o lingură de istorie a scrisului și hârtiei care mie, ca scrib online :P, mi-a dat aripi. Plus vorbele frumoase, calde ale gazdei noastre, căreia îi mulțumesc încă o dată pentru tot!

Moara de hârtie este un loc creat să aducă bucurie. A fost idee și vis, iar acum a devenit realitatea la care lucrăm în fiecare zi.

Conceput ca  un Atelier–muzeu, Moara de hârtie, se dezvoltă ca un spaţiu ce reînvie, păstrează şi transmite mai departe tradiţii manufacturiere româneşti şi universale. Am început cu hârtia manuală, legătoria de carte şi tiparul manual, iar din 2016 am adăugat încă șapte meşteşuguri tradiționale în cadrul Satului meșteșugurilor.

Vă aşteptăm cu bucurie să descoperiţi Moara de hârtie şi Satul meşteşugurilor, ridicate într-un tărâm binecuvântat, la Comana, pe Dealul Morii.

Așa vă invită gazdele noastre să le treceți pragul, în scurta descriere de pe blogul lor. Noi am fost acolo şi ne-am bucurat cu adevărat de experienţă. Eu vă provoc să vedeţi lumea cu alţi ochi, să încercaţi să priviţi cu sufletul şi să descoperiţi, prin prisma copiilor pe care îi ţineţi de mână, cât de simple, de minunate pot fi lucrurile!

3 cărţi/recomandări de lectură (recenzie)

Deși am mai reușit să citesc una alta, nu am reușit să vă povestesc despre cărțile citite, până azi. Ca să nu pierdem vremea, voi scrie, pe scurt, câteva impresii despre 3 cărți recent citite:

Mini recenzie nr. 1

 

Secretul unei familii armonioase, scrisă de Virginia Scott, George Dubb, Peggy Runnels

secretul-unei-familii-armonioase_1_fullsizeEste o carte pe care am recitit-o, inițial am devorat-o acum câțiva ani, imediat după ce am primit-o cadou. Cei trei specialiști ne dezvăluie secretul (sau secretele, pentru că sunt mai multe!) care te pot ajuta să ai o familie armonioasă. Îmi place că vorbim despre armonie, că fiecare înţelege conceptul din perspectiva sa şi că avem prezentate, în carte, câteva sugestii pentru mai multe domenii ale vieţii. Mai exact primim câteva trucuri utile pentru a gestiona mai bine problemele legate de muncă, de relaţiile cu familia extinsă sau cu partenerul de viaţă. Deși nu am luat această carte ca pe litera de lege, recunosc deschis că mi-a oferit prilejul de a privi puțin mai detașat multe din aspectele vieții care ajung să mă nemulțumească, la un moment sau altul.

A doua recomandare este o carte colorată 🙂

Mini recenzie nr. 2

 

Copilul din flori – Audur Ava Olanfsdottir

O carte iniţiatică, despre paternitate şi relaţia cu părinţii. O carte în care părăsirea cuibului părintesc aduce cu sine o lume nouă, periculoasă, nouă, dar atât de frumoasă. O grădină de trandafiri, undeva departe, ascunsă în liniştea zidurilor unei mânăstiri. O experienţă prin care un tânăr trece, plecând de lângă ai lui, retrăind în minte ultimele zile din viaţa mamei sale, moarte într-un accident de maşină. O carte în care pare că lucrurile se întâmplă în tihnă, o carte citită pe îndelete care mi-a lăsat un gust dulce amărui.

Ultima şi cea de-a treia recomandare este cea pe care am devorat-o. Aştept să se sedimenteze încă emoţiile acestei cărţi 🙂

Mini recenzie nr. 3

 

Adio,deocamdată scrisă de Laurie Frankel este povestea în care descoperim cum un specialist în computere reuşeşte să creeze un soft prin care cei vii pot comunica cu cei morţi. Sună futurist sau adio-deocamdata_1_fullsizeînfricoşător?

Vă spun cu toată sinceritatea că am cumpărat această carte din curiozitate. Plus că, fie vorba între noi, am acasă şi în jur câţiva pasionaţi IT-şti, deci trebuia să fiu în temă cu ultimele inovaţii 🙂

Această carte mi-a uns sufletul, ca un balsam. Pentru că împleteşte, în mod inedit, o poveste de dragoste cu fel de fel de piedici şi etape. Deşi nu pare, la prima vedere, Laurie Frankel pătrunde, în mintea umană, dincolo de durerea pierderii celor dragi, dincolo de limitele posibilului. Dragostea, relaţiile adevărate, profunde, pot continua şi dincolo de sfârşitul vieţii. Mi-a plăcut să visez, am plâns alături de Sam, m-am revoltat şi am închis revoltată cartea când am dat de pasaje crude, cu oameni aflaţi în pragul morţii. Am resimţit râs cu plâns, o stare care curăţă, care purifică şi aduce speranţă.

Cam atât despre cele trei recomandări. Vă provoc la lectură şi mi-ar face mare plăcere să aflu ce mai citiţi, cum vi s-au părut recomandările şi orice altceva mai consideraţi util 🙂

PS – Nu am pretenția că sunt specialistă sau că aceste mici texte, denumite generic RECENZII sunt cele mai corecte. Dar mi-aș dori doar să vă invite la lectură, să vă provoace să căutați acel ceva unic, menit să ne miște, să ne schimbe, să ne emoționeze. Într-o lume în care avem atât de puțin timp, lectura poate fi gura de aer curat, răgazul de a respira și a medita. Exact asta își propune fiecare dintre textele mele să facă, dacă reușesc sau nu, vă las pe voi să judecați.