Interviu cu Liliana, mamă cu superputeri :)

Astăzi, aduc în faţa voastră încă o mamă cu superputeri. Dacă sunteţi curioşi cu cine am stat de vorbă, vă invit să parcurgeţi interviul şi să ne lăsaţi, într-un comentariu, mie şi Lilianei, părerea voastră.
Să facem cunoştinţă. Cine eşti tu?

Sunt Liliana Cristina Damian, mămică de 6 ani și antreprenoare de 3 ani. Până să devin mamă, am avut un job într-o multinațională, dar simțeam de atunci că am o altă cale de urmat.

Magazinul (deschis în urmă cu 3 ani) a fost conceput în perioada maternității, poate cea mai creatoare etapă a vieții mele. Atunci am simțit că îmi găsisem calea mea, că e cea mai bună alegere! Fiind crescută 19 ani la țară, în natură, înconjurată de multe plante și animale, am decis că un magazin naturist e continuarea firească a drumului meu.

Și am început călătoria în lumea magică a naturii și a remediilor naturale. Însă mi-am dorit să fie un altfel de magazin, să fie un loc de conectare și de informare. Am avut mai multe evenimente, cu invitați minunați, care ne-au adus informații prețioase despre sănătate și frumusețe, precum și târguri organizate cu alte mămici, în care mi-am dorit să le fac cunoscute și pe ele, clienților mei! Am organizat câteva acțiuni caritabile cu sprijinul acelorași mame inimoase, cărora le mulțumesc încă o dată pentru implicare, am reușit să dotăm cu jucării, o grădiniță dintr-un sat, aceasta a fost poate cea mai frumoasă acțiune a noastră.

Eşti o mamă antreprenor? Ce înseamnă asta şi cum ai ajuns în această comunitate?

Da, sunt și mamă și antreprenor, sunt tare bucuroasă că am reușit să ajut și alte mămici din județul Alba să devină mai cunoscute. Am organizat diverse evenimente în care protagoniste au fost mămicile care au diverse afaceri mici de familie. Rezonez cu ele tocmai de aceea, de câte ori am ocazia, le invit la evenimentele mele.

Laudă-ţi puii sau proiectul/proiectele tale 🙂

Proiectul meu este magazinul Bio Shop, care nu este doar un magazin cu produse naturale și bio, ci și locul în care găsești consiliere nutrițională, asigurată de Oana Pop, un profesionist desăvârșit. Periodic, organizez și întâlnirea cu medicul specialist pediatru, Terezia Sicoe, dânsa este și consultant acreditat în alăptare, astfel mămicile sau viitoarele mămici primesc suport  pentru cele mai importante momente ale vieții puiuților lor.

Ce anume te recomandă?

Mă recomandă atitudinea față de clienții mei. Majoritatea fiind mămici, timpul le este limitat, le ofer consiliere online, pentru a-și alege produsele, le comand ceea ce își doresc și ele vin doar să ridice produsele.

Care este cel mai motivant moment? Dar cel mai dificil aspect al activităţii tale?

Cel mai motivant moment este cel în care primesc feedback pozitiv de la clienții mei care au testat un produs achiziționat de la mine și impresia lor legată de cum arată magazinul. Mi-au trecut pragul niște turiști străini, care au spus: „magazinul tău este o aromoterapie, în sine” sau mai sunt care spun „am intrat doar să mă liniștesc, aici la tine, mă relaxez cel mai bine”.

Cel mai greu mi s-a părut începutul, nu erau familiarizați cu termenul bio, nu știau care e diferența între bio și natural, deci educarea clienților și formarea lor în a urma un stil de viață sănătos.

Cine îţi face galerie, de pe margine? Ai un mentor sau oameni care te inspiră?

Familia mea îmi face galerie de pe margine, fără ei nu aș fi reușit să fiu aici, să vă răspund acestor întrebări. Susținerea familiei este esențială pentru orice afacere.

Mentori mi-au fost profesorii mei, în mod aparte dirigintele meu, care acum este un înger. A fost omul care mi-a marcat existența și îi sunt recunoscătoare pentru ceea ce sunt eu astăzi. Evident nu o pot uita pe profa de română, gramatica limbii romane fiind materia mea preferată.

Închide ochiii şi spune-ne cum ar fi fost viaţa ta, dacă, la un moment dat, făceai o altă alegere… 🙂

Dacă închid ochii, mă văd așa cum mi-am dorit în urmă cu mulţi ani, proiecția gândurilor mele de atunci este realitatea de astăzi. Știți vorba aceea: „Ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să se întâmple!” Tot ce mi-am dorit atunci, am acum, deci nu aș putea să îmi doresc altă realitate decât aceasta.

Care sunt cele mai importante componente ale succesului, în opinia ta?

Succesul vine în urma mai multor eșecuri, cel mai important aspect este continua formare și informare a noastră, a antreprenorilor și să nu renunțăm ușor.

Au trecut deja aproape 9 luni. Până la final de an, ce planuri măreţe ai ?

Până la finalul anului voi susține un workshop pentru o comunitate de mămici din județul Alba, împreună cu doamna doctor specialist pediatru intenționăm să reluăm seria întâlnirilor: De vorbă cu medicul pediatru! Și în curând, în magazin, vom începe un alt proiect, evident tot cu o mămică. Vom aduce și alte produse, care vor ajuta în educarea celor mai mici clienții ai noștri, cărți și jucării.

Un mesaj de final pentru mine şi cititorii mei 🙂

Cititorilor le spun să nu uite că: ” Prima bogăție este sănătatea” și să o prețuiască exact ca și pe o comoară.

Iar ţie îţi mulțumesc pentru acest interviu, în care am strâns cu emoție, parte din viața mea.

 

Mulţumesc şi eu pentru că ţi-ai făcut vreme să îmi răspunzi. Mulţumesc pentru că ai fost sinceră şi mă bucur să poposeşti aici, în căsuţa mea 🙂

Interviu cu doula Adelina Badea. Povești despre minuni mici

Despre Adelina Badea ar fi multe de spus 🙂 Este doula, pentru burtici și mămici. Este însă, fiică, soră, soție, prietenă, angajată, plus toate celelalte nuanțe dintre ele. Am vrut să o cunoașteți și voi puțin, așa că am rugat-o să răspundă câtorva întrebări.
Cine ești tu? Ce trebuie să știm despre tine?

Sunt Adelina Badea, sunt educator prenatal și doula-însoțitor la naștere. În curând, voi fi și doula post partum și consilier în alăptare. În ultimii ani, viața mea de zi cu zi este plină de femei frumoase, însărcinate sau nu încă, de tătici puternici și grijulii, dar și de bebeluși pufoși care se nasc frumos în lume.

Ce este o doula?

Doula este prietena ta la naștere. Doula înseamnă exact asta – femeie care îngrijește altă femeie. Este acea persoană care te ajută să-ți pregătești planul de naștere,te ajută cu resurse informaționale, este femeia care e lângă tine pentru toate grijile de la finalul unei sarcini, e lângă tine să te sprijine în timpul travaliului, să-ți facă masaj, să-ți aducă aminte să bei apa și să mănânci, să te ajute să schimbi poziții în travaliu și la naștere.

Doula este o persoană foarte empatică, care știe prin ce treci și te susține emoțional pentru ca tu să dai naștere bebelușului tău, așa cum îți dorești. Studiile arată că prezența doulei, alături de mămica în travaliu, diminuează ratele de cezariană, de intervenții medicamentoase în travaliu ( oxitocină, epidurală, epiziotomie ) și crește satisfacția mămicilor referitoare la actul nașterii.

Doula oferă suport și pentru partener, astfel încât el să se simtă în siguranță și să susțină mămica în travaliu. Doula ajută la debutul în alăptare și la bonding-ul de după naștere.

Ce anume îți place la această ocupație/misiune/job?

Este o meserie foarte veche în lume, deși destul de nouă în România. Este o meserie cu o imensă satisfacție și împlinire, are un grad de magie incredibilă și oferă extrem de multă iubire și conexiune. Odată ce am fost alături de o familie la naștere, acești oameni rămân pe veci parte din mine și eu parte din viața lor. Momentul nașterii unui bebeluș are o încărcătură unică din punct de vedere fizic, emoțional, spiritual, energetic.

Nu pot uita niciodată momentul în care bebelușul poposește pentru prima dată la mămică pe piept imediat după naștere, iar ea trăiește, cu adevărat, cel mai intens moment din viață. E o combinație uluitoare de endorfine, miracol, uimire, putere descătușată, abandon total, mulțumire și recunoștință. A trăi alături de cineva acest moment este un cadou excepțional pe care îl primesc cu emoție și respect la fiecare naștere.

Care sunt cele mai mari provocări?

Să fii doula nu este o meserie ușoară. 🙂 Înseamnă că viața ta, oricare ar fi ea, trece pe locul 2. Înseamnă să fii disponibilă 24/24 pentru a liniști mămica atunci când are nevoie de tine, pe ultima sută de metri de sarcină. Înseamnă să răspunzi la telefon la orice oră. Înseamnă să nu pleci din oraș și să poți să aranjezi viața ta, astfel încât să poți pleca în orice moment. Să fii doula înseamnă să fii “on call” chiar și câteva săptămâni la rând, timp în care, în orice moment trebuie să fii pregătită să lași totul și să fugi spre mămica în travaliu care are nevoie de tine. Înseamnă să dormi cu telefonul sub pernă și să fii dispusă să pui viața și familia ta pe locul 2, fie că travaliul mămicii va dura 5 ore sau 40 de ore.

Cred că este o meserie extrem de specială și nu toată lumea e croită pentru asta. Însă au trecut destul de multe nașteri ca să-mi dau seama că întotdeauna, satisfacția de după naștere, mulțumirea și aprecierea părinților de după naștere merită absolut toate provocările care vin cu activitatea aceasta.

De ce ai ales să faci asta și nu orice altceva?

Inițial, am spus că e nevoie să-mi completez cunoștințele și abilitățile de educator prenatal așa că am decis să fac cursurile de doula. Dar, după prima naștere la care am fost alături de o mămica cu care făcusem cursul de educație prenatală, mi-am dat seama că… asta face parte din misiunea mea pe lumea asta: să ajut femeile să-și găsească puterea astfel încât să ureze bun venit bebelușilor așa cum ei merită, cu Iubire, conștiență, Lumină.

Povestește-ne, pe scurt, ce urmează pentru tine?  🙂

Anul acesta voi deveni și doula post partum și voi începe training-ul pentru a deveni consultant în alăptare. Consultantul în alăptare este persoana care te ajută să ai un drum cât se poate de lin și frumos pentru a-ți alăpta puiuțul. De doula post partum însă, iarăși nu se știu prea multe. Doula post partum este persoana care te ajuta în acomodarea cu noua persoană din casa ta-bebelușul. Doula postpartum este partenera voastră în procesul de naștere al noii familii. Este cea care îi antrenează separat pe mamă și pe tată pentru rolurile lor de părinți, astfel încât să facă împreună cea mai bună echipă, din clipa în care familia întregită se întoarce acasă și până când bebelușul împlinește 3 luni: oferă suport în alăptare, informații și suport în îngrijirea bebelușului,alături de multe altele. Mai multe detalii despre activitățile și abilitățile unei doula veți găsi aici: www.doula.ro

Cum se relaxează o doula?

Haha, nu știu cum se relaxează o doula… Eu mă relaxez și mă încarc minunat la vizitele post partum, atunci când țin bebelușul în brațe și ne aducem aminte împreună despre cum era în burtică și cum a fost să iasă de acolo 🙂

De unde îți iei energia? Pe tine cine te susține?

Hmm…energia mea vine din dorința arzătoare să fiu acolo pentru aceste femei deosebit de puternice. De multe ori pățesc să fiu foarte obosită, dar să mă energizez instant când primesc un mesaj sau telefon de la o mami în devenire care are nevoie de mine. Uit instant de orice durere, oboseală, stres sau gânduri și devin 100% activă și conectată la energia femeii, energia nașterii.

Sigur…n-aș putea să fac asta fără susținere din partea familiei mele. Iar Natura funcționează pentru mine ca o baterie cu resurse nelimitate din care îmi trag seva din când în când.

Dacă ai fi o mămică cu burtică, ai evalua posibilitățile și te-ai gândi să apelezi ȘI la o doula pentru că…

Uff…m-aș gândi să iau legătura cu o doula din foarte multe motive…Însă o să spun doar atât: doula este singura persoană care poate și va fi acolo DOAR pentru tine. Medicul, moașa, asistenta au joburile lor și ei veghează la siguranța ta și a bebelușului, atribuțiunile lor sunt medicale iar tu, inevitabil, nu vei fi singura lor pacientă. Însă doula este singura care este acolo doar pentru tine.

Doula te cunoaște, îți știe pasiunile și fricile, poate vedea când te blochezi într-o anumită piedică emoțional(ă), este singura care te va ține de mână non stop și te va mângâia. Ea e singura care îți va spune cât ești de frumoasă și puternică când ești în travaliu, te va încuraja pentru ca tu să poți să ai nașterea pe care ți-o dorești. Sigur, partenerul tău, mama ta, o soră sau o prietenă pot fi acolo pentru tine, însă ei se pot pierde în acele momente, pentru că sunt direct implicaţi în acest eveniment extrem de emoționant și revelator. Încă doula este formată și pregătită cu tot felul de trucuri și soluții, deci ea poate rămâne calmă și echilibrată, astfel încât ajutorul ei să fie optim.

Scurt mesaj pentru cititorii mei care au rămas cu noi până la final…

Pentru femeile care vor citi acest interviu – aș vrea să vă spun că sunteți uluitoare și că puteți muuult mai mult decât credeți că puteți. Femeile și-au pierdut, încet-încet, din feminitate și din puterea creatoare și odată cu asta, au pierdut din siguranța și blândețea care vin odată cu a susține și a da naștere puiuților. Eu sunt aici să vă aduc aminte că absolut totul este în voi și că sunteți incredibile, iar puterea voastră vine din capacitatea de a iubi, a hrăni, a susține.

Pentru bărbații care vor citi asta…vă rog, citiți mai sus și fiți acei masculi care să crească și să sprijine femeile de lângă ei. Fiți acei bărbați mândri de femeile lor, aceia care sunt conștienți că din femeile și prin femeile lumii se mișcă totul. Onorați-vă femeile, iar ele vă vor da totul, ca voi să conduceți ce vă doriți!

Adelina este un om tare fain. Și nu o spun eu, o spun oamenii care o cunosc și îi apreciază munca. A crescut atât de mult, a avut curaj să aleagă un drum greu, dar atât de împlinitor. Are o putere de a empatiza pe care nu aș fi ghicit-o acum câțiva ani. Dincolo de învelișul delicat, dincolo de ochiii albaștri și tenul măsliniu, Ade – așa cum îi spun cei dragi – este o sumă de trăiri și energii, un cumul de blândețe și tenacitate.

Mulțumesc, doula Ade, pentru că ți-ai rupt puțin timp și ai poposit aici, în căsuță 🙂

Foto: arhivă personală Adelina Badea și www.pixabay.com

De ce aleg ALT FEL…

Post edit: Această postare a fost scrisă și publicată pe blog în toamna lui 2014. August 2018 a adus câteva modificări și am simțit nevoia să apară și aici.

În perioada aceasta, toată lumea ( care se respectă?) scrie despre subiectul arzător al zilelor: cum aleg la prezidențiale 2014. Eu nu o să scriu despre asta, nu acum și nu aici. Vreau să scriu despre altfel de alegeri, ale mele personale, ale familiei mele și ale copiilor mei. Nu vreau să mă justific în fața nimănui, dar simt nevoia să clarific, odată pentru totdeauna, aceste subiecte. Apoi, când voi mai fi întrebată de ce… Va fi simplu, fac o trimitere la blog și bună ziua!

De ce….ALEG/AM ALES

Aleg -Administrație publică – pentru că iubesc oamenii, îmi place să lucrez cu ei(da, am HABAR despre ce vorbesc!!!) și cred că asta îmi este menirea. Mai greșesc, mai obosesc, mă mai simt copleșită de asumarea acestei meniri, dar îmi place în continuare meseria mea și nu e o corvoadă să o practic.

Aleg – NU CARNE – Pentru că am realizat că nu e necesar să fiu ucigaș pentru a mă hrăni, sunt multe alte variante prin care îmi pot obține proteinele necesare dezvoltării. Nu vreau să port în corpul meu ( sau al copiilor mei) toată ura pe care trebuie să o simtă găina, porcul sau vaca văzând cum se apropie momentul tăierii. Da, am trecut prin două sarcini fără a mânca nici un fel de carne ( excepție sunt fructele de mare și peștele, dar asta e altă discuție), am doi copii frumoși, sănătoși,  veseli. Copiii mei vor afla, în timp, DE CE am ales astfel și vor putea decide pentru ei, la momentul în care vor fi pregătiți.

Aleg – ALĂPTARE LA CERERE ȘI PRELUNGITĂ – Pe lângă recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății ( de a alăpta exclusiv 6 luni și apoi, împreună cu o alimentație diversificată, până la 2 ani și peste), cred din tot sufletul meu în beneficiile unei astfel de decizii pentru mamă și copil. Nu arunc pietre în mamele care aleg să își hrănească puii altfel, dar consider că nu au fost suficient de informate sau că nu au avut susținerea potrivită, la momentul potrivit. Mă bucură curentul care se manifestă și în țara noastră care atrage atenția asupra importanței laptelui matern. Există grupuri de susținere, există consultanți în alăptare și e important să răspândim informația corectă și completă pentru gravide și mame. Ce alege fiecare, este ceea ce va culege mai târziu.

Aleg – PURTAREA ERGONOMICĂ – Mi/ni se potrivește, e ușor, e cald și bine, e aproape, e ferit de zgomote și pericole. Mi-am purtat copilul cel mare până când a renunțat el și a vrut să alerge liber. Cel mic are același parcurs, cu singura observație că l-am purtat mai repede și în mai multe sisteme de purtare. Wrap-ul elastic și apoi Manduca ne-au salvat de multe ori: la cumpărături, la mare, la plimbare sau la iarbă verde. Acum am două mâini libere ca să țin de mâna celălalt copil, să întind rufe sau să cumpăr o pâine. Mi-e drag să îmi știu puii la piept și mă bucur acum de ei, cât încă mi se permite. Prin mâinile mele au trecut alți copii și părinți lor pe care i-am ajutat, zâmbind, să aleagă și să regleze un sistem de purtare sau altul. Am făcut asta VOLUNTAR, fără a lua pentru mine decât bucuria că am mai văzut un pui de om la pieptul părintelui. Unii au apreciat timpul și disponibilitatea mea, alții nu.

Aleg – SCUTECE TEXTILE – Am cumpărat câteva ( cam multe, spunea soțul meu) însărcinată fiind cu M. O parte din stoc s-a înnoit acum, la al doilea copil. Deși folosim uneori și scutece de unică folosință ( sau plasticoase, cum le denumeam într-un alt post), sunt convinsă că sunt mai bune cele textile. Din punct de vedere al mediului, al naturalului, al finanțelor, etc.

Aleg – ATTACHEMENT PARENTING – Cred că pruncii de acum sunt altfel decât am fost noi, ca și copii. Prin urmare, e nevoie de un altfel de parentaj. Mai sensibil, mai apropiat, mai empatic. Mai liber, mai deschis. Nu înseamnă că îmi condamn părinții/socrii pentru cum ne-au crescut!!! Au făcut ce au putut, cu resursele existente la momentul respectiv. Dar susțin sus și tare, în fața oricui ( prietenii știu de ce:P) că acum e rândul nostru, ca părinți, să facem propriile alegeri. Să punem în practică ceea ce simțim că se potrivește copiilor pe care i-am adus pe lume. Nu cred că cer mult dacă subliniez importanța aplicării regulilor MELE în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor MEI.

Aleg – JOCURI ȘI JUCĂRII EDUCATIVE – Da, costă, de cele mai multe ori, mulți bani. Dar este ceea ce aleg să cumpăr cu banii pe care îi câștig cinstit. Mă bucur de strălucirea jucăușă a ochilor la primirea unui astfel de dar și consider că merită. Întotdeauna.

Aleg – COMUNICARE – Sunt un om care vorbește mult. Sunt energică și cred în sinceritate, dincolo de orice. Asta înseamnă că voi alege întotdeauna să discut, să dezbat și să verbalizez ceea ce îmi face plăcere, ceea ce mă doare sau lucrurile care mă deranjează, la ceilalți. Nu cred că este egal cu a avea sămânță de scandal! Nu îmi place să ascund problemele sub preș și prefer să tac/mă retrag o perioadă pentru a găsi o soluție sau pentru a-mi îngriji rănile. Nu îmi fac prietenii din interes și prefer să mă îndepărtez dacă un om/loc/o situație nu mai „corespunde”, din punctul meu de vedere. E simplu și îmi asum această alegere.

Aleg – SPERANȚĂ ȘI ÎNCREDERE – Dacă un om a reușit să îmi intre în suflet, o să stea acolo o vreme. O să mă intereseze binele lui, uneori chiar dacă asta va însemna să îl agasez cu atenție. O să cred până în pânzele albe în el sau ea. O să sun, scriu sau vorbesc mult după ce voi fi realizat că poate, sunt singură, în acea prietenie. O să iert și o să merg mai departe.

Aleg – România – Nu mă văd locuind în altă parte. Aparțin cumva, intrinsec, acestor locuri și, da, sunt încă destule momente când mă consider norocoasă că m-am născut româncă.

Ar mai fi multe de spus, dar timpul nu mai are răbdare, cum spunea o carte dragă inimii mele.

Toate aceste alegeri mă definesc, sunt parte din mine și mi le asum. Nu sunt perfectă, departe de mine să intuiesc măcar asta. Sunt doar un om care alege alt fel. Nu am să pornesc o altă polemică despre vot și care candidat e mai bun. Fiecare dintre noi, cei care mergem la vot, ar trebui să judecăm lucrurile privind în oglindă. De ce în oglindă? Pentru că, dacă ținem ochii larg deschiși, în oglindă putem auzi glasul care ne spune ce anume vrem. Pentru noi și pentru cei dragi nouă.

Later edit – În august 2018, țara asta, pe care o iubesc și pe care o aleg pentru mine și copiii mei se desface în bucăți. Unii se fac doar că plouă. Unii se tem pentru siguranța lor, pentru pâinea pe care o vor pune mâine pe masă. Unii zâmbesc și fac frumos, la TV.

M-am gândit mult dacă să spun sau nu. Dacă să tac sau nu. Este, ca de obicei, o chestiune de alegeri. Pe care le faci sau pe care le accepți. Pe care le iei tu, cu puterea ta (multă, puțină, dar A TA).

Eu nu am fost acolo, în piață. Eram cu copiii la mare. Am aflat apoi, cu teamă și gust amar în gură. Poate nu vom afla niciodată adevărul adevărat, ca despre multe alte lucruri. Dar cred că merit(ăm) niște explicații. Cei care au fost acolo și nu au înțeles DE CE și mai ales DE CE AȘA, merită să poată privi mândri, cu fruntea sus. Încerc să fac un rezumat, să le explic într-o poveste, copiilor mei care e treaba.

Din ceea ce au scris oameni pe care îi stimez pentru ceea ce sunt și fac, vă invit să vă faceți VOI o idee…

Piața Victoriei în seara de 10 august, evenimentele prin ochii mei

Cum ne pregătim copiii pentru țara pe care le-o lăsăm?

Scrisoare către copil: Oare ne vei ierta pentru că nu am plecat din țară?

Partidul Trei Ponei pentru că dorim să ne creștem nepoții în casa părintească

Cine ne mai salvează acum?

Nu e nevoie să citiți fiecare postare pe tema asta. La fel cum nu e nevoie să reacționați cu un LIKE sau SHARE la comentariile celor pe care îi cunoașteți sau nu , dar simțiți că vă place vorba/gândul/fotografia lor. Musai ar fi însă doar să vă puneți VOI întrebări. În sufletul vostru. Pe întuneric sau lângă partener, într-o discuție. Poate că doar primul pas e cel mai greu. Și odată ce l-ai făcut, devine mai ușor. Poate…

Educator prenatal Lamaze la raport :)

Continuăm seria interviurilor cu Roxana, educator prenatal Lamaze în formare (deocamdată). Pentru că experienţele venirii pe lume a unor copii minunaţi mi-au dat târcoale – Adelina mi-a amintit atât de suav despre aceste trăiri, mi-am adunat timpul şi am ascuţit peniţa să aştern aici o poveste 🙂

Continuă lectura „Educator prenatal Lamaze la raport :)”

Arome Urbane. Un drum, un om, niste vise :)

Mie mi-au lipsit interviurile cu Oameni frumosi 🙂 Astazi, stăm de vorbă cu o mămică frumoasă şi curajoasă, creatoare de Arome Urbane. Am cunoscut-o, virtual deocamdată, la una dintre discuţiile din grupul Work At Home Moms şi mi-am dorit să o cunoaşteţi şi voi, aici.

Cine eşti tu – scurtă carte de vizită 🙂

Sunt Ana, mamă de băiat de 4 ani şi de fată de aproape 2 ani, îmi plac culorile, traiul aproape de natură, dansul şi îngheţata.

Cum ai devenit WAHM?

Arome Urbane – Coliere alăptare
Arome Urbane – Coliere frumoase şi sănătoase
Arome Urbane – Cu puţin roşu

Mereu am făcut ceva după muncă: cercei, brăţări, împletituri, desen, croitorie, iar accesoriile mi-au plăcut mereu. După primul copil, am suferit nu după somn, nu după nopţile pe la terase cu prietenii, nu după tocuri, ci după mărgele. Şi atunci am aflat de aceste coliere. Am stricat un set de mărgele din lemn pe care le aveam şi am făcut primul colier. Apoi am început să caut bile din lemn mai special şi am încercat mărgele din seminţe exotice, diferite esenţe, dar lemnul de ienupăr m-a cucerit. Şi la îndemnul unei prietene, am început să lucrez şi pentru alte mămici. Pe lângă coliere, s-a ivit şi lavanda în viaţa mea (avem o cultură de lavandă) şi de aici numele Arome Urbane.

Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Natura este inspiraţia pentru orice, răspunsul la orice întrebare. Mă inspira şi mamele – puternice, iubitoare, jucăuşe şi delicate pentru care croşetez aceste coliere din lemn, fir subţire de bumbac şi dragoste.

Dar marile „pietre de moară” cu care te lupţi?

Arome Urbane – Lan de lavandă

Mă lupt doar pentru ce mi-am propus, mă lupt doar pentru scopul meu de a avea o viaţă liniştită, aproape de familie şi de natură. Doar aşa simt împlinire şi linişte. Greutăţile sunt cele cunoscute tuturor la început de drum: desfacerea. Eu cred cu tărie în ceea ce fac şi sunt convinsă că ce pleacă de la mine este un lucru  de calitate. Nu aş putea să fac altfel. Vreau să trimit mamelor, oamenilor care îmi comandă coliere, produse cu lavandă, săpunuri sau orice altceva şi o bucăţică de suflet, să simtă pasiunea cu care lucrez.

Cea mai mare dorinţă pentru anul 2017…

Pentru afacerea mea îmi doresc să distilez lavanda şi să pot oferi ulei esenţial de lavandă de calitate şi apă florală. Pe lângă am o serie de produse pe care eu şi familia mea le folosim şi aş vrea să le aduc în magazin. Produse pentru curăţenia casei bio, la preţuri bune, săpunuri naturale şi detergenţi bio, prietenoşi cu natură. Îmi doresc să colaborez cu cât mai mulţi producători români şi AromeUrbane să devină locul în care vii să cumperi cu încredere.

Ce te relaxează? Cum şi cu cine îţi petreci timpul liber? Există aşa ceva ? 🙂

Arome Urbane – Săculeţi lavandă
Arome Urbane – Baie catifelată

Nu este nimic surprinzător că având o cultură de lavandă, relaxarea cea mai mare este o plimbare printre aceste flori împreună cu copii mei. Liniştea câmpului, unduirea florilor, zumzetul de albine şi parfumul de lavandă sunt reţeta perfectă. Dar asta este doar în sezonul lavandei. În restul anului, relaxarea este croşetatul colierelor. Noţiunea de timp liber s-a schimbat pentru mine în ultimii ani, îmi vine greu să îl definesc acum: timp în care nu am nimic de făcut, timp liber de la stat cu copii sau timp liber de la munca mea? Oricum ar fi, nu îl mai caut, încerc să prind în cursul zilei câteva minute pentru scurte meditaţii şi încerc să fiu prezentă în mod conştient în viaţa mea 🙂

Cum ai ajuns în comunitatea WAHM? Ce înseamnă acest drum, pentru tine?

Am ajuns în această comunitate când a fost momentul potrivit pentru mine. Şi aici am descoperit o conexiune puternică, sprijin, informaţii şi inspiraţie. Uneori, simt că, împreună cu celelalte mame WAHM pot conduce lumea: sunt mame din toate domeniile şi găseşti răspunsuri la orice. WAHM înseamnă să ies puţin din ritmul: job, de luni până vineri, de la 9 la 18 cu un concediu pe an şi viaţa doar în week-end. Înseamnă să fiu mai aproape de familie, pe mai puţini bani, dar mai împlinită. Îmi doresc să rezist cât mai mult, financiar vorbind.

Planuri de viitor…

Îmi doresc să certific cultura de lavandă, să pot dovedi prin hârtii că lavanda mea e bio. Acum pot doar să o spun.

Unde te găsesc prietenii şi unde îţi pot invidia muncă cei mai puţin prieteni? 😛

În momentul acesta, cel mai rapid mă pot găsi pe Facebook la Arome Urbane,  dar în curând şi pe www.aromeurbane.ro

Un gând de final 🙂

Cumpăraţi produse locale!

Am testat și eu aceste produse. În primul rând, vă pot spune că miros divin și că nu mă mai satur să „gust”… olfactiv dulapul cu lenjerie. De asemenea, baia copiilor este prilej de încântare pentru toată lumea. Săculeții sunt tare drăgălași, iar eu plănuiesc, în secret, să îmi bucur oamenii dragi cu astfel de atenții și în viitor, shhhh!

Despre intarcare blanda, cu dragoste

Timpul trece si amintirile incep sa se se estompeze. In calea uitarii, voi lasa cateva urme pe hartie. Voi pastra cu mare drag cele cateva fotografii facute de-a lungul timpului, alaptandu-mi puiii de om. Si aceste randuri/ganduri despre intarcare blanda – dupa ce s-a produs, la puiul mare si inainte de 🙂 – la puiul mic.

Intarcare sau intamplare ?

 

Copilul numarul 1 a fost dorit, asteptat, purtat si evident, alaptat. De la primele cateva picaturi de lapte  pana la 23 de luni. Dupa primele 10 luni de viata, am revenit la munca, plecand pentru 6 ore de langa ele. Citind si informandu-ma, m-am gandit, cu teama, la intarcare. Nu a fost sa fie si m-am bucurat enorm. Puiul de om papa lapte bun de la mami si povestea de dragoste a durat pana cand, dintr-o coincidenta, a trebuit sa plec pentru o noapte de acasa (prima noapte pana la acea data departe de puiul de om). Eram deja insarcinata cu piticul in 4,5 luni si alaptam inca.

Revenind din calatorie, profitand de oboseala si agitatia specifica (breasfeeding aggitation??? cauta LINK/explicatii), eu nu i-am mai oferit sanul piticului si el nu a mai cerut. Asa s-a produs blanda intarcare atunci, acum 4 ani.

Dupa 6 luni de la acest eveniment si aproximativ 1 luna de la nasterea puiului mic, Matei (avea aproape 2 ani jumate) a cerut si el san, odata cu bebe. Prima data am fost luat total pe nepregatite, nu ma asteptam sa isi doreasca asta si nu am reactionat nicicum. A trecut momentul si eu nu am dat curs cererii lui. M-am tot muncit cu gandurile si vinovatia, nu stiam cum sa ii explic si, urmatoarea data cand mi-a cerut (dupa cateva zile), am zis da.

Tandem dupa intarcare

 

Am continuat sa imi alaptez copiii, in tandem pana cand cel mare a renuntat singur. Avea aproape 4 ani cand s-a intamplat asta. Nu statea mult la san, ca timp, cateva secunde doar si nici foarte des, dupa revenirea la san – poate de cateva ori pe luna, cateva secunde. Era, cu siguranta, o revenire plina de dragoste in locul care credea/spera ca ii apartine doar lui. Am pastrat din perioada respectiva cateva fotografii cu ambii copii razand, cu ochiii sclipindu-le jucaus.

A trecut repede perioada desi acum, calculand, imi dau seama ca a fost aproape 1 an jumate.

Nu pot spune ca mi-am dorit neaparat tandem. Nici ca m-am temut de el. Am citit, insarcinata fiind cu bebe numarul 2 si mi-am inchipuit cum ar putea fi. Dar eram deja obosita si nu mai aveam rabdare. Imi amintesc razand ca, in serile in care cel mic are in burta si cel mare la san, imi spunea razand ca laptele are alt gust. Citisem ca schimbarea gustului laptelui in sarcina poate duce la intarcare, dar puiul de om nu parea a fi deranjat. Cred ca mai tare l-a enervat faptul ca nu mai curgea la fel de mult/repede ca inainte.

Pana la intarcare

Copilul numarul doi are 2 ani si 9 luni. Este inca alaptat. Merge in colectivitate de la 1,5 ani. Mananca, rade, vorbeste si se joaca asemeni altor copii, alaptati sau nu.

Suge inca noaptea. Refuza orice in afara sanului cand este bolnavior si multumesc cerului ca am trecut usor peste varsat de vant, herpangina, crocobauri alimentari, febra, otita, etc.

De curand, am lipsit de langa el aproape 1 saptamana, timp in care nu i-am lasat lapte stors. „Toata lumea” care ne „incurajeaza” de pe margine sa renuntam si-a manifestat speranta ca puiul sa uite. Sa nu mai ceara si eu sa nu ii mai ofer, la intoarcere.

Nu am vrut sa se sfarseasca asa. Nu pentru ca vor ceilalti. Alaptarea si finalul ei – intarcare – sunt chestiuni care ne privesc exclusiv pe mine si pe fiul meu. Nu inteleg de ce ar trebui sa caut aprobarea (fie ea si tacita!) anumitor persoane pentru alegerile mele.

Da, am obosit si imi doresc, uneori, chiar imperativ, o pauza in care sa pot sa fiu singura stapana a corpului meu. Nici nu mai numar cati ani au trecut (deja!) in care am fost cuib/hrana + alinare si nu numai. Mi s-a demonstrat ca pot sa imi iau cate o pauza fara sa afectez iremediabil puiul de om.

E o perioada atat de frumoasa si mi-e atat de drag sa il simt langa mine cum adoarme, cum se culcuseste si cum se alinta/alina la san… Sigur, peste ani, o sa imi amintesc, mereu cu mare drag despre aceasta perioada.

Nu, nu cred ca alegerea mea este neaparat un exemplu. Este rezultatul a ceea ce am simtit si experimentat alaturi de copiii mei. Am citit, m-am informat si ales asa cum ni s-a potrivit noua. Am ales sa spun aici, deschis, aceasta poveste, tocmai pentru ca nu imi este rusine de o astfel de alegere. Imi apartine si mi-o asum.

Daca doar o singura mama va prinde curaj ca „se poate” si va deveni mai increzatoare in fortele sale, daca o singura poveste despre alaptare si intarcare va aduce bucurie si liniste unui cuplu mama-copil, atunci, efortul meu nu va fi in zadar.

Despre somn și cosleeping – variații pe aceeași temă

Mi-am tot propus să scriu despre obiceiurile de somn, despre ritualurile și multele modificări ce au avut loc la acest capitol în viața noastră. Din două motive – 1. pentru că sunt muuuuuuuuuuuuuuuulte mămici (și tătici, probabil, undeva în peisaj) exasperate de un anume ritual de somn al copilului din dotare care se întreabă în gând, apoi în fața prietenelor, apoi, mai vocal, pe grupuri de susținere sau în scrisori către „specialiști” CÂT MAI DUREAZĂ și 2. ca să nu uit eu (și implicit familia mea) ce drum lung am parcurs (pentru că DA, și eu am momente în care simt să nu mai rezist cu X situație de somn).

Bun! Dacă am clarificat scopul postării despre somn, să purcedem la derulat firul poveștii

Momentul O – Doi adulți și-o… pisică  Botez Mir 003

Odată, demult, am fost noi doi. Și pisica. Era defapt, un EL birmanez, dar din motive de ușurința a exprimării, vom păstra titulatura pisică. Era suficient loc pe canapeaua extensibilă pentru toți trei. Pisica avea când și când preferințe, dar locurile rămâneau oarecum aceleași. Burtica cu bebe nr. 1 a început să crească, la fel și numărul excursiilor nocturne la baie, așa că m-am mutat, pentru o vreme, la marginea patului. De unde îmi era mult mai ușor să mă rostogolesc jos, ca să fim înțeleși. 🙂

 

După câteva zile în care pisica a dormit cu domnul proaspăt tătic, am revenit și eu pe baricade aducând cu mine un pui de om. Urlător și, se pare, destul de indiferent la schimbarea zilei în noapte și invers. Pentru că jucam deja în deplasare (la mama! evident 🙂 ), am folosit recuzita din dotare – două paturi single și un coș de răchită arătos, cu drag cumpărat și amenajat pentru prințul moștenitor.

nani in cosulet

Maximul perioadei a fost și rămâne pentru eternitate noaptea în care la masa de ora 2-4, tati se împleticește artistic între cele două paturi single, încercând să înțeleagă de ce plânge copilul, de ce eu – tânara mamă convalescentă – cer insistent să îmi fie adus copilul să îl hrănesc și, cel mai important, DE UNDE ȘTIU CĂ PUIUL DE OM PLÂNGE. Acum râd, ai râs și tu, citind. Numai puiul de om știe însă de cât efort vocal a fost nevoie cu această fericită ocazie.

Odată ajunși acasă, 3 oameni (2 mai mari și unul mai foarte mic) și o pisică, ne-am reevaluat comportamentul de somn. De ce? Pentru că mi se părea pierdere de vreme să mă tot plimb cu copilul între coș și patul mare. Habar nu aveam pe atunci de cosleeping, de beneficiile lui și de alte asemenea. Dar am simțit, instinctiv, că locul puiului de om este lângă mama sa. Odată ce am descoperit cât de ușor se liniștea un pui de om în acest nou aranjament, am putut să ne bucurăm mai mult de somn bun, odihnitor, toți 3, pardon, 4. nani cu tati

Momentul T+1 – Cosleeping de voie 

Așa se face că ne-am bucurat unii de prezența altora și în patul mare. Mami și bebe dormeau mai mult și mai des. Tati doar câteodată. Vremea trecea, Făt Frumos creștea, patul nu-i mai ajungea. Încă de la început, locul lui a fost la mijlocul patului, având la dreapta pe mama și la stânga pe tata. Pe măsură ce forțele creșteau, a învățat să escaladeze pe câte una dintre laturi, ajungând până aproape de margine. Evident, se baricada portița de alunecare, se trăgea copilul de câte un picioruș dolofan înapoi în pat. Cândva, pe traseu, s-a cumpărat și una bucata pat de bebe (cadou de la bunicii paterni, de altfel) și s-a prelungit astfel câmpul de acțiune. Îmi amintesc zâmbind cum, după primele zile cu patul cel nou, lipit patului mare, asemănător unui pătuț special de cosleeping, încă mai căutai locul de la mijloc, la căldură, dintre mami și tati. Iar eu ajungeam, spre dimineață, să dorm cu jumate de corp în patul mic și alb, în timp ce tu îi dădeai trezirea omului muncii cu câte un călcâi strategic în obrazul plin de vise.

Când bebe numărul doi și-a făcut simțită prezența în burtică, a revenit în peisaj perna de alăptat, pe care am folosit-o, cu maxim succes, ca protecție de mâini și picioare în locuri sensibile. Ziua, fura pisica somn de voie încolăcită în pernă, seara cine apuca. nani 2 copii

La vremuri noi, obiceiuri noi de somn 🙂 Odată cu venirea în noua căsuță, pentru că tu erai deja mărișor și ne puteam înțelege, ai preferat, pentru o vreme și ghidat cu infinită dragoste de mine, să dormi în patul tău, dar dezlipit de patul mare. Stăteam lângă tine până adormeai, citeam povești, făceam conversație (mai mult sau mai puțin adormită) și apoi mă strecuram (vorba vine, că nu poți strecura decât ceva micuț 😛 ) în patul mare, lângă tati și/sau pisică.

Momentul T+2 – Somn de voie

Deși nu a trecut mult timp în care tu ai dormit separat de noi, părinții tăi, recunosc sincer că mi se făcea tare dor de tine! Da, erai aproape și până la plecarea mea la maternitate, nu a existat decât o noapte în care am stat departe unul de altul, parcă nu mai era la fel! Da, m-am bucurat să mă pot întinde în patul mare fără nici o grijă, dar mi-a fost bine și cu tine în coasta mea!

Cât eu am fost plecată să îl aduc pe fratele tău pe lume, tu, primul meu născut, ai rămas cu tati și cu bunicii. Știu că ai fost iubit, drăgălit și mereu în centrul atenției lor, dar mie mi-ai lipsit. Atât de tare încât am resimțit amalgamul de emoții inerente de altfel, post naștere, cu mult mai mult decât la propria ta venire pe lume. Poate pentru că nu te-am putut vedea deloc în timpul acesta… Poate pentru că îl priveam pe puiul mic, liniștit, dulce și alb, și mă duceam în timp înapoi, când tu erai doar un pui de om. Poate așa e normal să fie…o mamă cu mai mulți pui nu e completă decât avându-i pe toți alături.

Momentul T+3 – Fiecare cu locul și partenerul de somn

Odată cu venirea noului membru în familie, un nou ritual de somn s-a instaurat. După poveste, drăgălit și învelit de noapte bună, tati adoarme copilul mare și mami pe cel mic. Fiecare echipă doarme în camera ei. Am hotărât astfel pentru ca plânsul celui mic să nu îți deranjeze ție somnul. Zis și făcut. După vreo 3 săptâmâni, iarăși am schimbat ritualul. Pentru că tu, pui de om, deși ai (deja!) 2,5 ani, vrei să dormi cu mami. Așa că mami a ajuns să doarmă cu doi copilași – unul mai mișcăreț, altul mai puțin (încă). Plânsul lui bebe mic nu pare să te deranjeze, mami are câte o mână și jumătate de corp gata să alin(t)e pe fiecare dintre cele două minuni. După încă vreo săptămână, și tati renunță la porția de somn liniștit din camera băieților și vine în patul nostru mare-mare, numai bun să cuprindă toată iubirea și tot frumosul din lume.

Am rearanjat camera 🙂 Patul mare și patul mic au redevenit prieteni. Noi ne-am hotărât, încă o dată, să nu grăbim ritualul de somn. Încă o dată, mi-am propus să am încredere în voi, copiii mei, că îmi veți arăta cum este potrivit să creștem împreună și cum să ne bucurăm, alături, de toate clipele frumoase.

nani de voie

Momentul T+4 – Eu dorm cu bradul

Nu mai făceam nici un plan. Am decis să îți las ție frâiele, când vei fi pregătit să dormi în patul de copil mare, în camera băieților, o vei face. Mă bucuram de mirosul de copil dormind, visând. De pielea fină și de mânuțele căutându-mă prin așternut. De înghiontelile pline de zâmbet și de râsul din vis. Era bine. Cred că aș fi putut dormi și într-un deget, câteodată. Și a venit momentul împodobirii bradului. Și seara, tu, pui de om (3 ani și 10 luni) ai hotărât să dormi cu bradul. În camera băieților. Aproape că nu-mi venea să cred. Nici nu știam sigur dacă să mă bucur sau nu. Te-am lăsat să alegi tu. Și iată, clipa a venit.

Ai primit poveste de noapte bună, ai primit asigurarea că mama va veni dacă vei avea nevoie de ea. Și mama a venit, în primele 3-4 seri, de câte 3 ori. Adormeam cu tine și mă trezeam când eram solicitată dincolo, de fratele tău mai mic (1 an și 6 luni). Și iată că a trecut aproape o lună de când dormi separat de noi.

Au urmat câteva zile în care ai dormit iar lângă mine. În sufletul meu, cum ne place nouă să spunem. Și a fost exact așa cum îmi aminteam.

Aseară, iar ai cerut să dormi în camera ta. Probabil, cumva, se apropie momentul în care vei dormi tot mai des dincolo. Și e bine. Ți-e bine să fii tu stăpânul acestei decizii.

Glumeam spunând că o să dormi în patul nostru până pleci la facultate 🙂 Știam că nu va fi așa.

Deci, dragi părinți care vă întrebați, cât mai durează…. Există un final. Vă spun și eu, și povestea noastră. Vă poate spune fiul meu care a adormit până la 20 de luni aproape exclusiv la sân (și DA, eu m-am întors la muncă la 10 luni împlinite ale puiului), care a dormit până la 2 ani și ceva plimbat în brațe (atât la somnul de prânz, cât și la cel de seară), care a dormit cu părinții până la aproape 4 ani și apoi a început să CEARĂ singur, DIN PROPRIE INIȚIATIVĂ, să doarmă singur sau să rămână peste noapte la bunici, fără noi, părinții lui.

Cred cu tărie că fiecare etapă este unică. Încă o dată spun, clipele trec atât de repede, copiii se fac atât de repede mari, se transformă… și noi rămânem în urmă, cu gustul dulce al secundelor ce s-au dus. Sau cu gustul amar al regretelor că nu ne-am bucurat destul, că nu ne-am ascultat mai des și mai mult sufletul și copilul. Că nu ne-am bucurat mai mult, mai adevărat de aniii aceia frumoși, fără griji majore, fără probleme de viață.

Tu ce alegi? Să zâmbești amintirii sau să te încrunți regretului?