Alaptarea este un dar ce merita sarbatorit!

Număram zilele trecute… Sunt peste 4 ani de când corpul meu nu îmi mai aparține exclusiv mie. De ce? Pentru că în toată această perioadă, am fost însărcinată și/sau am alăptat. Inițial cu/pe Matei, apoi a venit sarcina cu Petru și încă alăptez. Petru are aproape 14 luni (adica 1 an și 2 luni, pentru cei sau cele care n-au chef să calculeze).

Cum mă simt după atâta vreme? Mă simt mamă. Câteodata chiar, înainte de a fi OM, femeie, soție, iubită, blogger sau orice altceva, mă simt Mamă. Și consider că alăptarea este un dar ce merită sărbătorit! Atât cât ține, atât cât este confortabil pentru mama și copil, atât cât este benefic pentru sănătatea și liniștea lor. Pentru că alăptarea ar trebui să depindă exclusiv de nevoile și dorințele celor 2: femeie care a născut și pruncul ei, mai mic sau mai mare.

Anul acesta, în Săptămâna Internațională a Alăptării, sărbătorită peste tot în lume între 1 și 7 august, discuțiile s-au axat în principal pe tema „Alăptarea și întoarcerea la muncă”. Evident, sunt multe care pot fi spuse și, ca de fiecare dată când 2 sau mai multe femei se apucă de vorbit, s-au dezbătut o grămadă de lucruri, care mai de care mai interesante.

Și noi, la Piatra Neamț, cu sprijinul Centrului Educațional Antonia și prin bunăvoința dragei mele prietene Antoanela, am savurat această săptămână, presărând-o cu câteva întâlniri de suflet, pline de veselie, povesti adevărate și socializare activa, cu puiii mai mici sau mai mari și mămicile lor puternice și frumoase.

Pe 1 august, ne-am întâlnit în Parcul Tineretului, îmbinând armonios (și colorat!) discuțiile despre alăptare cu testarea sistemelor de purtare sănătoasă a copiilor. Ne-am împrietenit, am vorbit, am făcut fotografii și ne-am promis o nouă întâlnire, într-un alt cadru, in-door 🙂

alaptarea la cerere copii in parc piatra neamt testare isara 2015 la joaca piatra neamt copii in parc 1 august 2015 piatra neamt

Mămicile s-au bucurat să cunoască alte mămici, să vorbească despre temerile și întrebările lor, să descopere că nu sunt singure și îmi place să cred că am pus, acum și aici, bazele unei mici comunități.

La cea de-a doua întâlnire, programată într-o zi lucrătoare, mai exact marți, 4 august 2015, ne-am regăsit în incinta Centrului Medical Micromedica, într-o locație primitoare, caldă și plină de trăiri intense – Cabinetul de pregătire Lamaze.

Aici am vorbit despre cum a început alăptarea pentru fiecare dintre noi, cum am trecut peste obstacole și temeri, cine ne-a fost alături și cum vedem acum acest dar, această călătorie spre devenirea micilor oameni, dar și a noastră, ca mame. Am trăit, cu sufletul la gură, fiecare poveste auzită acolo, am rememorat fiecare, în suflet, toate întrebările și neliniștile aferente unei mame aflate la început de drum. Am râs, povestind cum am „gustat” prima întâlnire cu bebelușii flămânzi, cum am trecut de primele pusee de creștere, de primii dinți, de primii pași.

Am descoperit mame speciale, puternice, dăruite. Am cunoscut copii care au refuzat sânul, din diferite motive, pentru mici perioade de timp și ne-am zâmbit, una alteia, încurajându-ne. Încă o dată, am simțit că alăptarea este un dar ce merită sărbătorit, ori de câte ori se poate. Ori de câte ori o mamă alăptează, pentru ea și puiul ei, este o victorie. Ar merita un foc de artificii, dar de obicei, acesta nu vine. Însă pentru acelea care nu renunță, care știu că laptele matern oferit la cerere în primele 6 luni de viață și apoi, odată cu diversificarea alimentației până la 2 ani, cel puțin, este viață și iubire, o îmbrățișare mare, mare.

intalnire alaptare 2015 toddler alaptat fetita papa lapte matern alaptare la cerere alaptare la cerere bebe mic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cea de-a treia întâlnire a avut loc la un frumos, vesel și primitor loc de joacă – Lollipop Piatra Neamț!!! 🙂 Mulțumim frumos gazdelor pentru amabilitate și sperăm să ne revedem curând, la noi și noi aventuri în țara jocurilor și a jucăriilor!

Aici, discuția a început să atingă și nuanțele viitorului – ce facem cu puiii când ne întoarcem la muncă? Este jobul un dușman de temut al alăptării? Cu ajutorul câtorva mămici deja trecute prin această experiență, am aflat cu toatele că există cadru legislativ privind protecția maternității la locul de muncă.

Astfel, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 96/2003 actualizată la zi , pentru salariatele însărcinate/care alăptează care ANUNȚĂ în scris ANGAJATORUL despre starea lor (atașând un document medical doveditor) există câteva măsuri de protecție:

– nu pot fi obligate să lucreze în condiții care să le afecteze starea de sănătate, a lor sau a copilului (inclusiv munca de noapte)

– pentru cele care aleg să se întoarcă la muncă înainte de împlinirea vârstei de 1 an a copilului și care atestă prin document medical (adeverință eliberată de medicul de familie) că alăptează se pot acorda (până la prima aniversare a copilului) 2 pauze de câte 1 h pentru alăptare/scurtarea duratei de muncă cu 2 h/zi

– este interzis angajatorilor întreruperea raporturilor de muncă/serviciu pentru gravide, mame aflate în concediu de maternitate/de risc maternal/concediu de creștere a copilului până la 2/3 ani, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 7/18 ani. (Pentru detalierea acestor specificații, căutați prevederile OUG 96/2003!)

Mărturiile colorate ale întâlnirii de la Lollipop sunt încă în lucru, sub atenta supraveghere a unei mămici care ni s-a alăturat. Vor apărea cât de curând.

Ultima întâlnire din seria celor dedicate Săptămânii Internaționale a Alăptării 2015 a avut în prim plan câteva burtici, dornice să afle lucruri noi și utile despre naștere, copii, creștere și, evident, alăptare.

Mulțumim tuturor care ni s-au alăturat, vă așteptăm și la alte evenimente de acest fel și sper ca micile amintiri de acum să vă facă să zâmbiți, peste ani!

Cum e cu doi copii :)

Pentru că am prietene care nu au (încă) copilaş, sau au doar unul… Pentru că aud destul de des întrebarea  „Şi?Cum e cu doi?”… Pentru că vreau să nu uit, pentru mai târziu, experienţele de acum… Pentru că există oameni dragi care visează la, se pregătesc de sau negociază AL DOILEA COPIL…

Iată, deci, cum e la noi!

Naşterea – Deşi vorbesc despre 2 operaţii de cezariană, cea de-a doua a fost mai „mummy and baby friendly”, s[ spunem. Adic[, am ajuns la spital cu membrane fisurate şi bebe pregătit de venit pe lume. La 38 de săptămâni, parcă. Mi-am revenit mai repede, fără depresie , DAR am suferit aprig de dorul primului copil, fapt pentru care am cerut externarea cu o zi mai devreme. Revederea a fost foarte emoţionantă, iar primirea pe care i-a făcut-o copilul mare frăţiorului mic nu o voi uita niciodată. Îi iubesc pe amândoi de nu mai pot, dar într-un fel diferit.

Somnul – În mod sigur, cel mic are la activ mai puţin somn decât fratele său, când era la această vârstă. Pe de o parte, pentru că este de-a dreptul îndrăgostit de fratele lui cel mare, îl urmăreşte cu privirea (deocamdată 🙂 doar aşa) peste tot, îi soarbe orice gest şi cuvânt şi, prin urmare, când Matei e acasă, Petru cu greu se dă dus la culcare. Pe de altă parte, am prins o perioadă destul de rece şi trebuie să petrecem o mare parte din timp în casă, ori lipsa plimbărilor zilnice, în special la cel mic (fiind răcit şi afară ceaţă/vânt, îl scot 15-30 minute, odată la 2-3 zile) nu ajută somnul. Cel puţin la copiii mei!

Cosleep-uim cu mare drag, aliniaţi : Matei în patul mic, lipit de laterala patului nostru OFICIAL (în fapt, Matei doarme în „sufetul” meu, pe bucata mea de pat), mami (cu Matei în stânga) şi Petru în dreapta, la mijlocul patului mare, tati în continuarea şirului indian şi pisica, as in Mâţa, cum îi spuneam aici.

Masa – Ca şi fratele lui mai mare, Petru a fost şi este alăptat la cerere, dar am început diversificarea şi ne distram copios! Unul dintre primele semicuvinte învăţate până acum şi aproape primul în fiecare dimineaţă este PAPA 🙂 Da, încerc să integrez uşor uşor ceea ce mănâncă bebe Petru în alimentaţia noastră ovo-pesco-lacto-vegetariană. E puţin mai complicat uneori, dar timpul nu îmi permite mereu să îi ofer altceva decât consumă Matei. Oricum, acesta din urmă este un pofticios, aşa că alege să se înfrupte, adesea, din mâncarea de bebe. Gătesc preparate uşoare şi prefer să pregătesc mese echilibrate, de care să ne bucurîm împreună.

 Treburi casnice – Se distribuie în mod inegal între mine şi tati, cu ajutor din partea mamei, în limita timpului ei şi a dorinţelor/trebuinţelor noastre. Pentru că eu stau acasă cu puii, încerc să fac aproape toate treburile din gospodărie. Câteodată, întind rufe cu copilul cel mic „agăţat” în manduca şi spăl vase în timp ce îi interpretez (a se citi, lălăi) vreo piesă inventată celui mare. Tati e responsabil cu aspiratul, litiera pisicii şi căratul apei de la izvor. Glumesc, am noroc de un om bun la toate care mă ajuta cât şi cum poate, marele lui regret for ever and ever este că ţâţica lui nu produce nimic :P. Uneori şi al meu, dar asta e viaţa!

Timp liber – What?Ce-o fi ăla? :)) Fără exagerare, dar nu e imposibil să ai parte de câteva minute pe zi doar pentru tine. Depinde ce alegi să faci cu el. Eu îl „investesc” în blog, în lectură şi în paginile/grupurile pe care le administrez. E foarte adevărat că sunt momente când mi se face uşor dor de libertatea de dinainte de copii, dar sunt perfect conştientă că anii de acum trec atât de repede… De exemplu, 89% din acest post a fost scris cu cel mic în braţe, dormind. Evident, nu într-o singură sesiune de nani, dar e aşa dulce somnul în apropierea mamei … Aproape la fel de bun ca ciocolata înfulecată, pe ascuns, în debara, când mami are nevoie de o pauză, după o zi care nu pare să se mai termine!

Socializare – Mie imi plac oamenii. Şi îmi place să vorbesc şi să scriu. Când mă pornesc la una din astea două, greu mă mai opresc 🙂 , asta în caz că nu aţi observat. Socializăm deci organizat cu rude/prieteni/colegi şi dezorganizat oricând se poate şi oriunde. Uneori, faţă în faţă şi alteori doar telefonic sau în mediul virtual. Numărul celor care ne calcă pragul nu este foarte mare pentru că încercăm să păstrăm, pe cât se poate, tabieturile şi programele copiilor, dar avem şi amici single, şi cupluri fără copii şi cu, în proporţii variabile. Nu suntem absurzi să vorbim numai despre odrasle şi tind să cred că amicii noştri apreciază relaxarea noastră şi modul optimist de a le descrie situaţia, când suntem întrebaţi. Suntem, totuşi, genul de părinţi care preferă să ia copiii cu ei şi să se bucure de ei în diverse contexte, aşa că cei doi crai şi ei, la rândul lor, destul de sociabili.

Timp în 2 – If there is a will, there will be a way, sau cum s-ar spune pe dulcele grai moldovenesc, „îi olecuţă” 🙂 Câteodată, seara, după ce adorm copiii, rămâne timp şi pentru asta. Mă pot lăuda că măcar o dată la 2 săptămâni las amândoi copiii câte 2 (!) ore la mama. Ultima dată, am plecat cu Omul la o ciocolata caldă, în mall. A fost un soi de întâlnire şi ne-am bucurat de ea, cu adevărat. E ok, zic, încă ne iubim şi ni se luminează privirile când ne întâlnim. I-am făcut doi copii, deci o să mă ţină minte veşnic 🙂 La modul cel mai serios acum, ne e bine împreună şi când apar mici probleme suntem destul de maturi să dicutăm şi destul de înţelepţi să uităm!

Hai că am făcut un articol lung şi ordonat! Sau, mă rog, aşa îmi place mie să cred… Revin cu alte detalii „la cerere”, că tot se poartă 🙂

De ce aleg ALT FEL…

În perioada aceasta, toată lumea ( care se respectă?) scrie despre subiectul arzător al zilelor: alegerile prezidențiale 2014. Eu nu o să scriu despre asta, nu acum și nu aici. Vreau să scriu despre altfel de alegeri, ale mele personale, ale familiei mele și ale copiilor mei. Nu vreau să mă justific în fața nimănui, dar simt nevoia să clarific, odată pentru totdeauna, aceste subiecte. Apoi, când voi mai fi întrebată de ce… Va fi simplu, fac o trimitere la blog și bună ziua!

De ce….

Administrație publică – pentru că iubesc oamenii, îmi place să lucrez cu ei ( da, am HABAR despre ce vorbesc!!!) și cred că asta îmi este menirea. Mai greșesc, mai obosesc, mă mai simt copleșită de asumarea acestei meniri, dar îmi place în continuare meseria mea și nu e o corvoadă să o practic.

NU CARNE – Pentru că am realizat că nu e necesar să fiu ucigaș pentru a mă hrăni, sunt multe alte variante prin care îmi pot obține vitaminele necesare dezvoltării. Nu vreau să port în corpul meu ( sau al copiilor mei) toată ura pe care trebuie să o simtă găina, porcul sau vaca văzând cum se apropie momentul tăierii. Da, am trecut prin două sarcini fără a mânca nici un fel de carne ( excepție sunt fructele de mare și peștele, dar asta e altă discuție), am doi copii frumoși, sănătoși,  veseli.

ALĂPTARE LA CERERE ȘI PRELUNGITĂ – Pe lângă recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății ( de a alăpta exclusiv 6 luni și apoi, împreună cu o alimentație diversificată, până la 2 ani și peste), cred din tot sufletul meu în beneficiile unei astfel de decizii pentru mamă și copil. Nu arunc pietre în mamele care aleg să își hrănească puii altfel, dar consider că nu au fost suficient de informate sau că nu au avut susținerea potrivită, la momentul potrivit. Mă bucură curentul care se manifestă și în țara noastră care atrage atenția asupra importanței laptelui matern. Există grupuri de susținere, există consultanți în alăptare și e important să răspândim informația corectă și completă pentru gravide și mame. Ce alege fiecare, este ceea ce va culege mai târziu.

PURTAREA ERGONOMICĂ – Mini se potrivește, e ușor, e cald și bine, e aproape, e ferit de zgomote și pericole. Mi-am purtat copilul cel mare până când a renunțat el și a vrut să alerge liber. Cel mic are același parcurs, cu singura observație că l-am purtat mai repede și in mai multe sisteme de purtare. Wrapul elastic și apoi manduca ne-au salvat de multe ori: la cumpărături, la mare, la plimbare sau la iarbă verde. Acum am două mâini libere ca să țin de mâna celălalt copil, să întind rufe sau să cumpăr o pâine. Mi-e drag să îmi știu puii la piept și mă bucur acum de ei, cât încă mi se permite.

SCUTECE TEXTILE – Am cumpărat câteva ( cam multe, spunea soțul meu) însărcinată fiind cu M. O parte din stoc s-a înnoit acum, la al doilea copil. Deși folosim uneori și scutece de unică folosință ( sau plasticoase, cum le denumeam într-un alt post), sunt convinsă că sunt mai bune cele textile. Din punct de vedere al mediului, al naturalului, al finanțelor, etc.

ATACHEMENT PARENTING – Cred că pruncii de acum sunt altfel decât am fost noi, ca și copii. Prin urmare, e nevoie de un altfel de patentaj. Mai sensibil, mai apropiat, mai empatic. Mai liber, mai deschis. Nu înseamnă că îmi condamn părinții socrii pentru cum ne-au crescut!!! Au făcut ce au putut, cu resursele existente la momentul respectiv. Dar susțin sus și tare, în fața oricui ( prietenii știu de ce?) că acum e rândul nostru, ca părinți, să facem propriile alegeri. Să punem în practică ceea ce simțim că se potrivește copiilor pe care i-am adus pe lume. Nu cred că cer mult dacă subliniez importanța aplicării regulilor MELE în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor MEI.

JOCURI SI JUCĂRII EDUCATIVE – Da, costă, de cele mai multe ori, mulți bani. Dar este ceea ce aleg să cumpăr cu banii pe care îi câștig cinstit. Mă bucur de strălucirea jucăușă a ochilor la primirea unui astfel de dar și consider că merită. Întotdeauna.

COMUNICARE – Sunt un om care vorbește mult. Sunt energică și cred în sinceritate, dincolo de orice. Asta înseamnă că voi alege întotdeauna să discut, să dezbat și să verbalizez ceea ce îmi face plăcere, ceea ce mă doare sau lucrurile care mă deranjează, la ceilalți. Nu cred că este egal cu a avea sămânță de scandal! Nu îmi place să ascund problemele sub preș și prefer să tacmă retrag o perioadă pentru a găsi o soluție sau pentru a-mi îngriji rănile. Nu îmi fac prietenii din interes și prefer să mă îndepărtez dacă un omloco situație nu mai corespunde, din punctul meu de vedere. E simplu și îmi asum această alegere.

SPERANȚĂ ȘI ÎNCREDERE – Dacă un om a reușit să îmi intre în suflet, o să stea acolo o vreme. O să mă intereseze binele lui, uneori chiar dacă asta va însemna să îl agasez cu atenție. O să cred până în pânzele albe în el sau ea. O să sun,scriu sau vorbesc mult după ce voi fi realizat că poate, sunt singura, în acea prietenie. O să iert și o să merg mai departe.

România – Nu mă văd locuind în altă parte. Aparțin cumva, intrinsec, acestor locuri și, da, sunt încă destule momente când mă consider norocoasă că m-am născut româncă.

Ar mai fi multe de spus, dar timpul nu mai are răbdare, cum spunea o carte dragă inimii mele.

Toate aceste alegeri mă definesc, sunt parte din mine și mi le asum. Nu sunt perfectă, departe de mine să intuiesc măcar asta. Sunt doar un om care alege alt fel. Nu am să pornesc o altă polemică despre vot și care candidat e mai bun. Fiecare dintre noi, cei care mergem la vot, ar trebui să judecăm lucrurile privind în oglindă. De ce în oglindă? Pentru că, dacă ținem ochii larg deschiși, în oglindă putem auzi glasul care ne spune ce anume vrem. Pentru noi și pentru cei dragi nouă.

Cand PREA MULT devine INSUFICIENT

Cunosc părinți care își văd copiii, mai mici sau mai mari, seara, înainte de culcare. Preț de jumătate, hai o oră, între cină și ora de culcare. Sau chiar familii (deși, nu sunt sigură că asta e termenul potrivit!) care se reunesc – părinți și copii minori – la sfârșit de săptămână. Cred că fiecare dintre noi cunoaște măcar un astfel de caz.

Și cred, cu tot sufletul, că acelor copii le lipsesc părinții lor. Oricât de bine pregătite ar fi bonele care îi îngrijesc. Oricât de mult i-ar dădăci bunicii. Și da, de o mie de ori DA, oricât de multe bomboane/puzzle-uri/mașinuțe/păpuși/etc. ar aduce părinții când se întorc lângă copii. Și da, înțeleg că părinții respectivi consideră că sunt forțați de împrejurări să facă astfel. Știu că facturile nu se plătesc singure și că vacanțele/ratele/reviziile/asigurările/amenzile etc. nu așteaptă.

Dar, mai cred că anii pe care îi pierd acei părinți, mii de clipe adunate împreună ( care se adună în minute, în ore, în săptămâni și apoi, ce trist și sinistru!, în ANI!!!) , acele frânturi de viață nu se mai întorc. Niciodată. Pentru nimeni. Iar acei copii de ieri, mâine vor fi adulți. Și vor crește purtând goluri adânci în inimă, vor pierde strălucirea din ochi, vor rătăci poate prea repede naivitatea și candoarea primilor iubiri și vor ajunge să crească, la rândul lor, pui. Și îi vor crește cum au fost ei crescuți, pentru că așa au văzut că e normal.

E trist că nu realizăm că puii noștri ar fi mult mai fericiți,mai senini, mai siguri pe ei, mai independenți, mai ÎNTREGI, dacă le-am acorda timpul nostru acum, cât învață să zboare. E trist că alergăm, adunând mereu lucruri și pierzând clipe. E trist ca nu ne oprim din fuga noastră nebună nici măcar pentru a ne cere iertare de la copiii noștri. Pentru câ le furăm copilăria, în timp ce le predicăm tacticos NU E FRUMOS SĂ FURI. Îi obligăm să crească repede mari, să înțeleagă că așa e viața și așa stau lucrurile în lumea celor mari. Îi creștem mari, dar ciuntiți de iubirea noastră. Și apoi, când noi avem nevoie de sprijinul și dăruirea lor, când suntem respinși, le strigăm că sunt fii și fiice nerecunoscători/oare!!! Dar cum ar putea ei, sărmanii copii fără de noi, să știe cum arată/miroase/ce gust are/se simte IUBIREA adevărata, reală, necondiționată și întreagă? De unde să știe dacă noi i-am sărutat doar în somn (că se învață!), dacă i-am hrănit (și) cu câte o „pălmuță” (ca să ne știe de frică!), dacă nu le-am spus niciodată ce simțim pentru ei, cât de mult îi iubim, cât de mândri suntem de ei (ca să nu ni se urce în cap), daca i-am lăsat să plângă singuri și neconsolați ori de câte ori se temeau de întuneric/tunet/vise urâte (ca să se obișnuiască cu greul!)???? Cum ar putea acești copii să găsească în ei resurse de iubire pentru noi, părinții lor bătrâni și bolnavi, dacă noi i-am trimis în lume cu vistieria inimii goală? Cum să poată să ne ierte, să ne mângâie și să ne aline, dacă nu au văzut vreodată cum se face asta? Dacă nu au simțit cât poate valora o vorbă bună, o îmbrățișare sau un TE IUBESC?

Mă cutremur gândind asta. Și îmi mai sărut încă o dată băieții. Și îi strâng la piept și îi alint. Și îi las să îmi plângă în brațe, cât și dacă simt nevoia. Pentru că da, și băieții mai simt nevoia să plângă. Și nu mă (mai) tem că se învăța, că or să devină mici șantajiști și că nu-mi știu de frică.

Pentru că nu i-am adus pe lume ca să îi învăț să se teama. Pentru că nu i-am născut ca să îi ciuntesc. Pentru că nu îmi închipui cum aș putea să îi iubesc prea mult. Pentru că dragostea mea nu o să îi strice.

I-am născut și îi cresc pentru a fi curajoși, independenți și adevărați. Și pentru asta, am înțeles că trebuie să depun în visteria inimii lor, încă de pe acum, IUBIRE, RESPECT, ÎNCREDERE, CURAJ.

Pentru că fiecare copil vine pe lume întreg și perfect. Echipat cu tot ce îi trebuie. Nu are nevoie de dalta mea ca să DEVINĂ, el ESTE. Rolul meu este să îl ajut să crească, să îl feresc de prădători cât nu se poate apăra singur, să îi țin brațul până capătă putere și încredere, să ii arat poteca și să îi dau drumul. Pur si simplu. Iar eu să rămân în urmă, privind cum își poartă propriile războaie.

O să greșesc poate, șovăind. O să plâng la fiecare înfrângere a puilor și o să simt că mă transform în leoaică la fiecare luptă. Dar sper că voi primi gândul cel bun să nu lupt EU lupta LOR. Sper că voi avea ani și zile să îi văd mari, împliniți și senini, pe CALEA pe care și-o vor alege.

Așa cum sper că nu le-am tatuat pe piele si in suflet rănile mele. Pentru că fiii mei nu sunt datori sa ma vindece, deși crescând si implinindu-se, o fac. Așa cum nu sunt obligați să mă respecte dacă eu caut să le frâng voința azi.

Prea multă iubire nu poate decât să sporească încrederea, respectul și stăpânirea de sine pe care copiii mei le vor manifesta mâine. Pentru ei și pentru mine, aleg astăzi să nu îmi drămuiesc iubirea.

Cum va creste Matei…

… asa cum isi doreste.

Puiul nostru a implinit deja o luna. Ne-am facut mari, avem deja hainute care nu ne mai vin. Spre bucuria si odhna mamei din dotare, Mateiut incepe sa isi contureze propriul program al zilei. Papam in continuare mult, a se citi de multe ori si, dupa o revolta cu plansete si oftat a mamei, am abdicat.

N-am sa ii sugerez copilului meu cand e cazul sa i se faca foame. N-am sa ii spun cand imi convine mie sa doarma sau cand mi-as dori sa ies la aer. Pentru ca il iubesc prea mult pentru a-l inchide intre niste reguli stricte cat e inca atat de mica. Va creste mare, va ajunge adult si va vedea ca in lumea asta, in care a ales sa se nasca, marea majoritate a lucrurilor au un „moment potrivit” pentru a fi facute, la fel cum au un „fel corect” de a fi facute. Poate nu-i drept ca e asa. Dumnezeu mi-e martor ca am avut destule clipe in care m-am revoltat eu, om mare, in fata unor astfel de reguli.

Matei va creste frumos, langa parinti care il iubesc. Matei va creste avand constiinta faptului ca este respectat, ca are o voce care este auzita. Matei va creste liber sa devina orice va considera ca i se potriveste. Matei va creste independent sa ia propriile hotarari, avand in spate sustinerea oamenilor care il iubesc si i-au dat viata.

Matei va fi un copil purtat, care va purta scutece textile si va avea jucarii si jocuri sanatoase. Matei va avea la dispozitie toate cartile pe care mami si tati le-au strans cu drag, pentru viitoarea noastra familie, inca de pe vremea cand nu eram o familie in adevaratul sens al cuvantului.

Matei are 2 perechi de bunici si 2 matusi. Fiecare din ei are un mod propriu de a-si manifesta iubirea. O parte dintre deciziile pe care le luam noi, parintii lui Matei, vor fi poate, puse la indoiala de acestia. Dar, avem incredere ca iubirea lor pentru bebele nostru ii va lumina astfel incat sa accepte aceste decizii. Imi place sa cred ca oamenii care il iubesc pe Matei vor fi convinsi, dincolo de varsta, educatie sau principii, ca noi, mami si tati de Matei, vom creste acest copil asa cum simtim, ca nicaieri nu ii poate fi mai bine decat alaturi de noi si ca niciodata, in nici un fel posibil, nu il vom pune in pericol.

Matei va creste, asa cum s-a nascut, asa cum scrie pe wrap-ul pe care il purtam cu drag ( si pentru care ii multumim Cristinei de la www.hiphip.ro )….BORN FREE…. Matei e alaptat la cerere, asa cum a tot citit mami ca e bine, asa cum am fost sfatuita de consiliera in alaptare Rox Dudus ataslasanulmamei.blogspot.ro . Matei nu primeste apa, pentru ca laptele de la mami este singurul aliment de care bebe are nevoie.

Matei are, pe langa altele, hainute din bumbac organic si o paturica asortata care, se pare, ii este tare draga. Matei este un bebe care si-a ales parintii, poate inca dinainte ca ei sa fi devenit un cuplu. Matei a ales sa vina pe lume acum si aici. 

Matei ne-a invatat mereu, inca de cand era in burtica, sa fim mai responsabili cu noi si cu alegerile noastre. Pentru Matei, mami cauta alternative eco la multele „chestii” care vin contact cu pielea noastra, zilnic.

Matei va creste frumos pentru ca mami ii vorbeste cabd il alpteaza. Matei va creste responsabil pentru ca tati il implica in activitatile lui „tehnice”. Matei va creste oricum, vor spune unii…. Poate….

Insa, pentru ca Matei este copilul nostru, noua nu ne este indiferent cum va creste. 

Matei va creste mare…deja a inceput….:P

PS: Curand, un post despre cum sa scutecesti textil, la etajul 10….:)))