Lanțul de zale

Am ajuns la ultima probă a SuperBlog 2015, ediția de primăvară. A fost frumos, a fost solicitant, a fost provocator. Pentru mine, a fost prima „competiție” de această anvergură și trebuie să recunosc faptul că mi-a pus creativitatea în mișcare, mi-a dat semnale că scriu bine, dar se poate și mai bine.

Am descoperit multe despre ceea ce pot îmbunătăți la blogul meu, citind bloguri cu mai multă vechime și activitate intensă. Am simțit emoția așteptării unor note de care parcă depindea TOTUL și am respirat ușurată de fiecare dată când am terminat de scris un nou articol, respectând dead-line-ul  și cerințele tehnice care, pentru mine, cel puțin, sunt destul de neplăcute (da, nu-mi place să am limite, dar știu că regulile sunt bune și, pe de altă parte, dacă am folosi creativitatea ca singur criteriu de jurizare, s-ar lăsa, probabil cu note muuuuuuuuuult mai mici și dezamăgiri mult mai mari).

Pentru că această ultimă probă ne da libertate (aproape) deplină, o să reinventăm, cu toții, Ziua Partenerului SuperBlog. Multă creativitate tuturor și să ne vedem cu bine, la finish-ul cursei!

O scurtă istorie a blogging-ului, încă de la începuturile sale, plasează „nașterea” acestor jurnale online undeva la mijlocul lunii decembrie 1997, după cum am aflat de aici. Până azi, recunosc, nu am fost interesată să aflu ce și cum, dar orice are un început, nu?

CÂND?

Ziua Partenerului SuperBlog ar fi sărbătorită, în opinia mea, la mijlocul lunii decembrie. Tocmai pentru a celebra, într-un mod aparte, creativ și generator de reacții în lanț, primele adnotări pe blog.

CUM?

Printr-un șir de provocări și fapte bune, un fel de lanț în care fiecare nouă verigă, as in fiecare blog(er) partener, va lansa, în propria „ogradă” o provocare pentru alți 3 prieteni (așa, îmi place să cred, vom forma o comunitate mare și puternică). Chiar dacă nu îi cunoști cu adevărat pe cei ale căror articole te inspiră, lansând spre ei o provocare (fie de a scrie un articol cu o tematică anume, fie de a face o faptă bună despre care să scrie apoi o postare) vei participa la „marea prietenie” a blogurilor!

Poate părea o idee naivă, pentru că și la nivel de blogosferă există (ca peste tot, de altfel) mici sau mari animozități, dar mi se pare că o astfel de zi poate fi un prilej potrivit pentru a le depăși. Pentru că fiecare dintre bloggerii participanți își poate pune amprenta unică asupra lanțului de postări.

Fără comunitate, suntem doar frunze bătute de vânt!:)

Fiecare poate alege să se dezvăluie așa cum este, scriind despre specificul zonei din care face parte sau despre călătoriile pe care le-a făcut sau, așa cum își dorește să devină, scriind despre copilul pe care l-a luat de pe stradă să îl îmbrace și să îl hrănească, despre secția de pediatrie unde face voluntariat sau despre florile pe care le îngrijește.

E nevoie de curaj să ieși din zona de confort, să nu te mai ascunzi în spatele unor vorbe mari, frumoase poate, dar care acoperă, uneori, doar goluri. E nevoie de puțină nebunie ca să pleci în drumul lung, sinuos, periculos și uneori, întunecat care te desparte de împlinirea unui vis. Câteodată, ai mult de mers, zile, luni, ani poate. Alteori, e suficient să întinzi doar aripile, să deschizi brațele și sufletul și lumina unei împliniri te poate face să vezi culori, în ziua ta monocromă.

DE CE… să participați?

Pentru că împreună suntem mai puternici, vocile noastre vor fi auzite și pentru că, indiferent care ar fi motivul pentru care ați început să scrieți pe blog, cred că ESTE IMPORTANT ceea ce rămâne în urmă, așa că… de ce SĂ SPUI NU unui astfel de lanț, al faptelor bune, al mâinilor întinse către ceilalți?

Pe scurt: o adevărată aniversare pentru Partenerul SuperBlog trebuie să fie ACȚIUNEA dusă la nivelul următor. Intenția devine faptă, iar fapta devine piedică în calea uitării!

CINE MAI VINE?

Cu puțin noroc și dedicare, sper ca această zi, 15 decembrie, va deveni prilej de bucurie pentru toată blogosfera. Vorba aceea, „eu știu pe cineva care știe pe cineva”… Dacă vrem, se poate! Bloggeri din toate regiunile și de toate culorile, haideți să facem lanțul mai puternic și mai lung! E timpul să ne cunoaștem, să ne acceptăm și să celebrăm diferențele dintre noi!

CINE E CU NOI?

Să spunem că, pentru început, cei care și-au dat mâna pentru a organiza și promova SuperBlog 2015!

Cum promovăm ideea noastră?

În primul rând, prin propriile bloguri, apoi cu ajutorul unor comunicate de presă (la începutul provocării, la mijlocul perioadei și la final, la marea sărbătoare), prin reportaje/interviuri în mass-media (http://www.orizonturiliterare.ro/, http://www.radiolynx.ro/, http://www.tvr.ro/).

Ce ziceți? Dacă ar fi să începem acum „pregătirea” pentru această zi, pentru ca la 15 decembrie 2015 să fim deja mai mulți care deja activăm în acest lanț al faptelor bune, aș lansa provocarea către Cristina Lincu (http://cristinalincu.wordpress.com/), Irina Bartolomeu (http://irina.bartolomeu.ro/) , Alina Gheorghe (http://www.literestacojii.com/) și Ana Veronica Mircea (http://gandvis.wordpress.com/).

Le mulțumesc tuturor pentru deschidere, pentru spiritul proactiv și pentru efortul susținut de a face ca lanțul faptelor bune, emblema Zilei Partenerului SuperBlog, să crească mare, să devină un microb blogosferic!

10 ani cu Acelaşi

Da, va fi o postare cu şi despre dragoste. Fără legătură neapărat cu inimioare roşii, petale de trandafir şi Sfântul Valentin!Sâc!:P
Spuneam că februarie e plin de aniversări pentru noi, iată ca prima dintre ele a venit!

Au trecut (deja?) 10 ani de când te-am cunoscut. De când ai devenit parte a vieţii mele… Privesc în urmă şi îmi apar în gând atât de multe clipe! Frumoase, pline de umor, dar şi triste, care ne-au marcat pe amândoi. Toate le sărbătoresc azi, pentru că făra ele nu aş putea să spun: da, suntem împreuna de 10 ani!!! Da, iubirea s-a transformat poate, dar e încă acolo. Dacă ţi-ar fi spus cineva, atunci, ai fi crezut? :))

Ai devenit mai mult decât erai, eu m-am schimbat poate, dar îmi place să cred că nu a trecut degeaba timpul peste noi. Îmi place să cred că ne-am împlinit, fiecare dintre noi şi că împreună, suntem familia unde regăsim mereu liniştea, pacea, echilibrul. Că am îmbătrânit frumos (mai mult tu!) şi ne-am maturizat deştept (mai mult eu)!

Sunt pe lume multe cuvinte pe care mi-aş dori (uneori) să mi le spui, dar mai presus de ele, e liniştea cu care mă faci să mă adun când speranţele mele sunt ţăndări, e umorul care mă scoate (din sărite!) din furtunile de-o clipă, e încrederea că împreună vom trece ŞI pe asta, şi peste ORICE ar mai veni.

La multi ani, deci, nouă, iubitul meu!

Cum e cu doi copii :)

Pentru că am prietene care nu au (încă) copilaş, sau au doar unul… Pentru că aud destul de des întrebarea  „Şi?Cum e cu doi?”… Pentru că vreau să nu uit, pentru mai târziu, experienţele de acum… Pentru că există oameni dragi care visează la, se pregătesc de sau negociază AL DOILEA COPIL…

Iată, deci, cum e la noi!

Naşterea – Deşi vorbesc despre 2 operaţii de cezariană, cea de-a doua a fost mai „mummy and baby friendly”, s[ spunem. Adic[, am ajuns la spital cu membrane fisurate şi bebe pregătit de venit pe lume. La 38 de săptămâni, parcă. Mi-am revenit mai repede, fără depresie , DAR am suferit aprig de dorul primului copil, fapt pentru care am cerut externarea cu o zi mai devreme. Revederea a fost foarte emoţionantă, iar primirea pe care i-a făcut-o copilul mare frăţiorului mic nu o voi uita niciodată. Îi iubesc pe amândoi de nu mai pot, dar într-un fel diferit.

Somnul – În mod sigur, cel mic are la activ mai puţin somn decât fratele său, când era la această vârstă. Pe de o parte, pentru că este de-a dreptul îndrăgostit de fratele lui cel mare, îl urmăreşte cu privirea (deocamdată 🙂 doar aşa) peste tot, îi soarbe orice gest şi cuvânt şi, prin urmare, când Matei e acasă, Petru cu greu se dă dus la culcare. Pe de altă parte, am prins o perioadă destul de rece şi trebuie să petrecem o mare parte din timp în casă, ori lipsa plimbărilor zilnice, în special la cel mic (fiind răcit şi afară ceaţă/vânt, îl scot 15-30 minute, odată la 2-3 zile) nu ajută somnul. Cel puţin la copiii mei!

Cosleep-uim cu mare drag, aliniaţi : Matei în patul mic, lipit de laterala patului nostru OFICIAL (în fapt, Matei doarme în „sufetul” meu, pe bucata mea de pat), mami (cu Matei în stânga) şi Petru în dreapta, la mijlocul patului mare, tati în continuarea şirului indian şi pisica, as in Mâţa, cum îi spuneam aici.

Masa – Ca şi fratele lui mai mare, Petru a fost şi este alăptat la cerere, dar am început diversificarea şi ne distram copios! Unul dintre primele semicuvinte învăţate până acum şi aproape primul în fiecare dimineaţă este PAPA 🙂 Da, încerc să integrez uşor uşor ceea ce mănâncă bebe Petru în alimentaţia noastră ovo-pesco-lacto-vegetariană. E puţin mai complicat uneori, dar timpul nu îmi permite mereu să îi ofer altceva decât consumă Matei. Oricum, acesta din urmă este un pofticios, aşa că alege să se înfrupte, adesea, din mâncarea de bebe. Gătesc preparate uşoare şi prefer să pregătesc mese echilibrate, de care să ne bucurîm împreună.

 Treburi casnice – Se distribuie în mod inegal între mine şi tati, cu ajutor din partea mamei, în limita timpului ei şi a dorinţelor/trebuinţelor noastre. Pentru că eu stau acasă cu puii, încerc să fac aproape toate treburile din gospodărie. Câteodată, întind rufe cu copilul cel mic „agăţat” în manduca şi spăl vase în timp ce îi interpretez (a se citi, lălăi) vreo piesă inventată celui mare. Tati e responsabil cu aspiratul, litiera pisicii şi căratul apei de la izvor. Glumesc, am noroc de un om bun la toate care mă ajuta cât şi cum poate, marele lui regret for ever and ever este că ţâţica lui nu produce nimic :P. Uneori şi al meu, dar asta e viaţa!

Timp liber – What?Ce-o fi ăla? :)) Fără exagerare, dar nu e imposibil să ai parte de câteva minute pe zi doar pentru tine. Depinde ce alegi să faci cu el. Eu îl „investesc” în blog, în lectură şi în paginile/grupurile pe care le administrez. E foarte adevărat că sunt momente când mi se face uşor dor de libertatea de dinainte de copii, dar sunt perfect conştientă că anii de acum trec atât de repede… De exemplu, 89% din acest post a fost scris cu cel mic în braţe, dormind. Evident, nu într-o singură sesiune de nani, dar e aşa dulce somnul în apropierea mamei … Aproape la fel de bun ca ciocolata înfulecată, pe ascuns, în debara, când mami are nevoie de o pauză, după o zi care nu pare să se mai termine!

Socializare – Mie imi plac oamenii. Şi îmi place să vorbesc şi să scriu. Când mă pornesc la una din astea două, greu mă mai opresc 🙂 , asta în caz că nu aţi observat. Socializăm deci organizat cu rude/prieteni/colegi şi dezorganizat oricând se poate şi oriunde. Uneori, faţă în faţă şi alteori doar telefonic sau în mediul virtual. Numărul celor care ne calcă pragul nu este foarte mare pentru că încercăm să păstrăm, pe cât se poate, tabieturile şi programele copiilor, dar avem şi amici single, şi cupluri fără copii şi cu, în proporţii variabile. Nu suntem absurzi să vorbim numai despre odrasle şi tind să cred că amicii noştri apreciază relaxarea noastră şi modul optimist de a le descrie situaţia, când suntem întrebaţi. Suntem, totuşi, genul de părinţi care preferă să ia copiii cu ei şi să se bucure de ei în diverse contexte, aşa că cei doi crai şi ei, la rândul lor, destul de sociabili.

Timp în 2 – If there is a will, there will be a way, sau cum s-ar spune pe dulcele grai moldovenesc, „îi olecuţă” 🙂 Câteodată, seara, după ce adorm copiii, rămâne timp şi pentru asta. Mă pot lăuda că măcar o dată la 2 săptămâni las amândoi copiii câte 2 (!) ore la mama. Ultima dată, am plecat cu Omul la o ciocolata caldă, în mall. A fost un soi de întâlnire şi ne-am bucurat de ea, cu adevărat. E ok, zic, încă ne iubim şi ni se luminează privirile când ne întâlnim. I-am făcut doi copii, deci o să mă ţină minte veşnic 🙂 La modul cel mai serios acum, ne e bine împreună şi când apar mici probleme suntem destul de maturi să dicutăm şi destul de înţelepţi să uităm!

Hai că am făcut un articol lung şi ordonat! Sau, mă rog, aşa îmi place mie să cred… Revin cu alte detalii „la cerere”, că tot se poartă 🙂

Ghidul unui cumpărător mămică smart

Într-o lume în care suntem mereu pe fugă, mereu în contratimp, mereu în întârziere, informaţia este cel mai important atu. Dacă reuşeşti să găseşti şi apoi să foloseşti informaţia într-un mod eficient, să obţii maximum de avantaje, poţi fii fericit sau măcar mulţumit că ai învins. Ba mai mult, dacă eşti darnic din fire, poţi să mulţumeşti cerului, sorţii sau divinităţii, prin sfaturi sau hint-uri către ceilalţi. Care poate, nu au atât de mult noroc, atât de mult timp liber să caute şi să compare sau, pur şi simplu, nu se pricep la asta sau nu au răbdare.Fără a mă considera expertă în acest domeniu şi, pe de altă parte, fără a fi înnebunită după shopping :), îmi permit să dau câteva mici… hai să spunem, linii directoare. Mie mi-ar fi plăcut să găsesc un astfel de articol, înainte să simpt, pe propria-mi piele, o parte dintre „bătălii”!

Într-o lume în care suntem mereu pe fugă, mereu în contratimp, mereu în întârziere, informaţia este cel mai important atu. Dacă reuşeşti să găseşti şi apoi să foloseşti informaţia într-un mod eficient, să obţii maximum de avantaje, poţi fii fericit sau măcar mulţumit că ai  învins. Ba mai mult, dacă eşti darnic din fire, poţi să mulţumeşti cerului, sorţii sau divinităţii, prin sfaturi sau hint-uri către ceilalţi. Care poate, nu au atât de mult noroc, atât de mult timp liber să caute şi să compare sau, pur şi simplu, nu se pricep la asta sau nu au răbdare.

Fără a mă considera expertă în acest domeniu şi, pe de altă parte, fără a fi înnebunită după shopping :), îmi permit să dau câteva mici… hai să spunem, linii directoare. Mie mi-ar fi plăcut să găsesc un astfel de articol, înainte să simpt, pe propria-mi piele, o parte dintre „bătălii”!

1. Ca proaspătă mămică, mai ales la primul copil, eşti destul de dezorientată! Nu ştii ce vrei, ce trebuie sau ce poţi să mănânci! Nu eşti sigură ce fel de scutece, serveţele umede sau ser fiziologic/creme împotriva dermatitei de scutec/”cosmetice” de bebe să cumperi. Şi, de cele mai multe ori, nu ai dispoziţia necesară (şi nici timpul) să hoinăreşti prin magazine în căutarea acelui „ceva” perfect, care să întrunească toate condiţiile impuse de tine. În primul rând, nu intra în panică!!! Dacă e ok pentru tine şi îţi permiţi, lasă aceste mici „probleme” în grija altcuiva – soţ, mamă, soacră, naşa, prietenă,etc. … şi zi merci! că ai scăpat de un stres în plus!Ar fi bine, totuşi, să comunici clar persoanei respective ce aşteptări ai de la el sau ea, mai ales dacă e vorba despre cineva care nu are copil sau ale cărei informaţii despre copii sunt de peste 10 ani!

Dacă, pe de altă parte, eşti sigură ca DOAR TU poţi găsi cea mai bună/ieftină/bio/safe variantă, ai două variante: fie pleci la cumpărături (timp în care te vei întreba de 1 milion de ori ce face bebe :P), fie te îndrepţi încrezătoare spre laptop/tabletă/smartphone/PC.

Despre această ultimă variantă vreau să povestesc eu azi. Da, eu am cumpărat destul de multe obiecte din confortul fotoliului preferat, în special în ultima perioadă a sarcinii şi în prima perioadă a maternităţii. Dar nu numai atunci! De la scutece textile sau de unică folosinţă, la sucuri naturale, la ceaiuri, la biscuiţi fără gluten, zahăr sau sare, la sare de Himalaya, la săpunuri şi detergenţi. De ce? Pentru că mi se pare mai uşor să compar preţuri şi cantităţi, să citesc recomandări de utilizare şi contraindicaţii, fără ca o vânzătoare să îmi sufle în ceafă sau un alt client nerăbdător/grăbit să tuşească insinuant în spatele meu, aşteptând (nervos!) să mă (răz)gândesc şi să termin (uneori, doar) de întrebat tot ce mă interesează. Pentru că pot, cu uşurinţă, să găsesc, de multe ori, game vaste de produse de care am nevoie, în acelaşi loc sau să îmi grupez interesele, în funcţie de un magazin on-line care are, de exemplu, o ofertă tentantă la un produs care îmi face trebuinţă imediat, lăsând alte produse pentru o altă comandă. Mai mult, dacă ai norocul să găseşti un magazin care oferă şi consultanţă (răbdătoare şi profesionistă) în alegerea celor mai potrivite produse, cum e biorganicbubu , (care e condus şi administrat de o super mămică, pe care v-am prezentat-o aici) lucrurile sunt şi mai simple.

2. O altă „ustensilă” deosebit de utilă când ai copil mic (dar şi mai mare) este să ai un card cu care poţi face plăţi online! Eu am apelat la acest mic truc acum muuuultă vreme, nu exista încă nici unul dintre copiii mei, dar îmi amintesc o procedură simplă şi fără mult consum de timp. Pentru cei interesaţi, iata explicaţii aici, împreună cu o demonstraţie demo a paşilor de urmat. Sunt foarte multe site-uri care permit plata cu cardul (printr-o platformă securizata, unde veţi introduce datele cardului dumneavoastră şi o parolă) sau, dacă nu vă inspiră încredere, puteţi alege să plătiţi produsele la primire, în sistem ramburs.

De asemenea, mulţi furnizori de utilităţi permit plata facturilor cu cardul: EON, ING, RDS&RCS, Orange, etc. În caz nefericit de rate, puteţi să setaţi un card în aşa fel încât banuţii datoraţi să plece singurei, la o anumită dată a lunii, spre banca unde sunt aşteptaţi. Mi se pare comod, simplu şi sigur şi prefer această modalitate în faţa cozilor de la bancă, oricând!

3. Un robot de bucătărie bun şi un aparat de făcut pâine deştept – Dacă sunteţi ca mine şi preferaţi să ştiţi ce anume conţine mâncarea voastră sau vă pasionează gătitul, aceste două investiţii se vor dovedi a fi de un real folos. De asemenea, pentru începutul diversificării, dacă alegeţi varianta clasică, ar fi util un aparat de gătit la aburi. Dar nu îl consider un must! Am mai spus că eu, personal, prefer să petrec timpul cu copiii mei jucându-ne sau făcând diverse alte activităţi decât să gătesc, fac şmotru sau altceva. Bine, mai nou o parte din timpul meu mai liber, este dedicată blogului şi micii afaceri Usborne (detalii aici).

4. Abonarea la newsletter – Cele mai multe magazine online au opţiunea de a te abona la newsletter, aşa că devine uşor să fii mereu la curent cu promoţiile momentului şi produsele noi. Pentru magazinele reale, din oraş, de unde cumpăraţi de obicei, puteţi să urmariţi periodic site-ul/blog-ul sau chiar să răsfoiţi oferta tipărită.

5. Listele – Eu funcţionez foarte bine aşa: deschid o listă de cumpărături prima dată când „se termina” sau doar e pe final un produs uzual: unt, paste, miere, făină, seminţe, fructe uscate, etc. Apoi, pe masură ce completez lista şi ajung la un „pomelnic” lung, cum îi spune soţul meu, verific preţurile la magazinele de unde cumpăr de obicei. Se întâmplă, uneori să cumpăr, pe fugă, ceva ce îmi trebuie imediat de la magazinul de la colţ, dar de multe ori regret apoi: fie nu e cea mai bună calitate, fie preţul nu e cel corect, fie pur şi simplu nu am decât o variantă de produs, de la o singură firmă.

Mă opresc aici… Repet, fiecare dintre noi e o sumă a unor alegeri zilnice. Dar pentru că îmi doresc să pot da o mână de ajutor mămicilor aflate la început de drum (printre ele am câteva prietene dragi!), sper să vă fie utilă această abordare a cumpărăturilor, din perspectiva unei mămici cu mai multa experienţă. Vă aştept cu drag, să completăm această listă, împreună!

De vorbă cu mămica Biorganicbubu

Continuăm seria interviurilor cu oameni speciali şi harnici. Astăzi, am poposit la o cană de … vorbă la Valentina, mămică de prinţesă dulce. Pentru celelalte interviuri, consultaţi secţiunea dedicată – De vorbă cu Oameni Frumoşi.

Să facem prezentările! Cine eşti tu, mămică frumoasă şi dragă?

Bună, draga mea Irina. Mă onorează invitaţia de a mă prezenta cititorilor blogului tău. Mulţumesc încă o dată! Aşa îmi place să mă prezint: sunt Elena Valentina Săulescu… şi Gherghina, am 29 de ani, sunt mămică de Buburuza – Silvia Maria prenumele ei (de circa 2 ani), soţie, prietenă şi consilier vânzare produse naturale – bio – eco – organice de peste 10 ani. Prietenii îmi spun Ile, Elena sau Valentina, în funcţie de preferinţa personală şi de momentul în care m-au cunoscut.

Cum a început „aventura” biorganicbubu? Când şi de ce?:)

Mămiceala m-a prins în mreje în funcţia de manager de magazin, moment în care m-am hotărât să îmi indeplinesc şi alt vis pe lângă cel de a fi mămica. Burtica şi, apoi, cei 2 ani de stat acasă cu fetiţa m-au determinat să îmi deschid propriul magazin cu produse bio şi naturale. Iar anul acesta sărbătorim 3 ani de www.biorganicbubu.ro.

Cum s-au schimbat lucrurile de atunci, de la începuturi şi până acum? Ce greutăţi ai întâmpinat?

Lumea se schimbă, totul se schimbă. Este greu să câştigi încrederea oamenilor, este greu să îi faci să se deschidă, să îţi spună necesităţile lor pentru a le oferi ceea ce au nevoie. În ziua de astăzi, când totul este de vânzare – omul a devenit neîncrezător. Aşa denumitele „produse bio” (pline de chimicale, fără certificare bio care să îi ateste calitatea, cu 1-2 ingrediente din agricultura ecologică aflate printre ultimele în listă – şi, deci, într-o cantitate foarte mică) scoase în faţă printr-un marketing puternic (agresiv aş spune chiar), strică ce e bun în acest domeniu.

Pot spune că de-a lungul anilor, intrând în contact cu tot felul de persoane şi ale lor curiozităţi / întrebări / interese – m-am călit.  Acum îmi permit să dau sfaturi doar celor care îşi doresc să le asculte, precum şi celor apropiaţi, bazându-mă pe capacitatea lor de a înţelege că dorinta mea nu e să le vând produsele de pe site-ul meu – ci le doresc,sincer, binele. Încerc să le explic de ce să facă anumite alegeri şi ce e mai bine pentru ei. Însă am cunoscut şi „reversul medaliei” – printre sceptici s-au numărat chiar şi  apropiaţi ce insistau în scepticismul lor, vorbindu-mi pe un ton răspicat astfel încât am hotărât să mă retrag în ceea ce-i priveşte, deoarece la un moment dat aveam sentimentul că vorbesc singură. Nici măcar nu încercau să asculte informaţiile pe care le primeau dezinteresat… Recomandările mele sunt mai presus de produsele pe care le promovez, recomandările mele sunt făcute pentru a remedia o problemă din viaţa sau alimentaţia lor sau pentru a evita să apară o problemă – însă nu toţi înţeleg asta…

Constatările mele după 10 ani împliniţi de consiliere în materie de produse naturale – bio – organice:

  • cei care îşi pot permite să trăiasca sănătos: IGNORĂ informaţiile şi produsele naturale bio (prea puţini sunt cei care se numără printre excepţii)
  • clasa de mijloc face compromisuri pentru un trai decent, din toate punctele de vedere… deşi şi-ar dori să nu facă rabat de la calitate când vine vorba de sănătate
  • mai sunt cei care citesc cu interes informaţiile, înţeleg importanţa alimentaţiei sănătoase dar… nu îşi pot permite luxul de a trăi sau de a se trata, cu produse de calitate.

În concluzie: Persoane indiferente şi critice există oriunde şi pentru orice, în această lume. Noi să fim sănătoşi… vorba ceea: cine are urechi de auzit, să audă !!!

Dacă fiica ta ar vorbi despre tine şi afacerea ta, ce ne-ar spune? Poate o învăţăm să „dea din casă:)”

🙂 Greu de spus ce e în mintea unul copil 🙂 Tind să cred că îi place munca mea, e mereu atentă când fac colete, îmi scoate produsele din cutii, vrea să le desfacă – un motiv în plus să fiu foarte atenta să nu „dispară” ceva. Nu de puţine ori am prins-o „călare” pe laptop. Cum părăsesc o secundă scaunul, hop-ţop îmi ia locul :)) Cunoaşte deja toţi colaboratorii noştri şi o parte dintre clienţi i-au auzit glasul în timp ce îmi cerea pixul, agenda sau chiar telefonul :)) Îmi cer scuze faţă de client (şi sper că sunt înţeleasă) şi reluăm discuţia 😀

Unde te vezi peste 5 ani?

Tot aici mă văd peste 5 ani – 10 – 15 ani, administrând, cu succes, o afacere căreia soţul meu nu i-a  dat din start nici o şansă, crezând că singură nu aş face faţă volumului de muncă. Dar totul e posibil când lucrezi la ce îţi place, când faci totul cu drag. Nu mă văd făcând altceva. Eu nu consider că am muncit 2 ani la site, deşi să faci totul singură (cu ajutor din partea soţului, pe alocuri), să ajungi să ai peste 3000 produse de calitate -nu orice produs şi nu oricum -, să onorezi cu succes comenzile şi să nu uiţi că eşti mamă şi soţie, înainte de toate… NU e deloc uşor. Dar e MINUNAT când vezi că pasiunea ta a dat roade, că ideile tale prind formă, că prin ceea ce faci – oamenii sunt mulţumiţi, le aduci un strop de sănătate şi le „furi” un zâmbet.

Ştiu că suntem liberi să alegem cum vrem să ne trăim viaţa şi în ce fel vrem să îmbătrânim. Nu de puţine ori am auzit în jurul meu „mai lasă-mă cu BIO al tău, de ceva tot trebuie să mor”… „O viaţă am, Raiul e pe Pământ, ce e dincolo nu se ştie”… Da, e corect. Dar hai să alegem să trăim curat, să alegem să ne bucurăm de anii pe care ni i-a dat Dumnezeu şi să îmbătrânim sănătoşi. Să ne bucurăm de copiii noştri, să le dăm exemple bune şi să îi îndreptăm către un stil de viaţă sănătos.

Mi-aş dori să vă aflu părerea, să împărtaşiţi cu mine experienţele voastre în materie de sănătate, să ne spuneţi ce vă place şi mai ales ce nu vă place în acest domeniu… Vă invit să fim deschişi la minte şi liberi (dar decenţi) în exprimare. Mi-aş dori să vă fiu de folos, să vă răspund la întrebări, să vă fiu alături când aveţi nevoie. Îmi doresc să vedeţi în mine o prietenă la care să apelaţi ori de câte ori aveţi nevoie. Împreună putem face o schimbare!

Eu îi mulţumesc Valentinei pentru timp, pentru răbdare şi pentru toate sfaturile pe care mi le-a dăruit, cu drag, cu toată inima, ori de câte ori, drumurile ni s-au intersectat. Vă las cu gândurile şi speranţele ei, luminaţi de zâmbetul micuţei Buburuze.

silvia biorganicbubu

Cocoşul din casă şi găina din sat

Zilele trecute, din întâmplare (sau nu, pentru că nu există nimic întâmplător), mi-a ajuns în căsuța de e-mail un newsletter cu link-ul aferent către articolul de aici.

Deși m-am distrat citindu-l și apoi m-am întors la ale mele, ceva din ideile de acolo(mai exact, un exemplu din finalul articolului despre un cuplu) a rămas adânc înfipt în mintea mea. A încolțit și, încet- încet, a devenit atât de puternic încât mintea mea nu l-a mai putut cuprinde și am simțit nevoia să îl scot la lumina zilei, sau în bătaia tastelor, în cazul de față.

Da, așa cred și eu, că bărbatul este un soi de copil, mai mare și mai „rafinat”, dar tot copil. Are nevoie deci ( ca și femeia, de altfel) de atenție, de încurajare, de dragoste, de timp și de răbdare. Chiar și după apariția unui copil sau, mai ales atunci. Toate laolaltă, picătură cu picătură, îl pot ajuta să crească, să devină și să se transforme în bărbatul a cărui esență există, latent, încă de la începuturile sale ca ființă.

Iarăși, sunt de părere că o femeie deșteaptă și atentă poate, dacă are această intenție, să înalțe sau să îngroape pe bărbatul care o iubește. Reciproca e valabilă, deși tind să cred că EI, reprezentanții sexului puternic nu fac (decât rar) eforturi voite pentru asta.

Am cunoscut, de-a lungul timpului, exemple de astfel de cupluri. Drumul lor împreună a fost sau este încă, mai lung sau mai scurt. Ei, ca persoane distincte, luate separat, continuă să se dezvolte într-o anume direcţie, chiar şi după ruptura de celălalt. De aceea este important, în opinia mea, să continui să exişti ca persoană, ca individualitate, dincolo de relaţia cu jumătatea ta. Ca o plasă de salvare, vor spune unii… Da, dar nu doar atât. Ci ca un instrument care să îţi ofere, prin propriile forţe şi eforturi, împlinire şi succes. Ca un kit de supravieţuire,în caz de ORICE, aş spune eu.

Ce m-a amuzat iniţial, apoi m-a frapat şi, în cele din urmă, m-a speriat de-a dreptul, este îndemnul de a fi, hai să spunem uşor colorat, găină în casă şi cocoş în sat!!! Cu alte cuvinte, dacă nu aveţi răbdare/chef/timp să citiţi articolul care e destul de lung, vă luminez eu: autoarea a folosit un exemplu, citat al unui alt autor,al unei anume cărţi  îndeamnă cumva, elegant ce-i drept, pe femeia puternică şi recunoscută din punct de vedere social pentru reuşitele sale, să fie,în intimitatea căminului, o persoană cu mai puţine (sau deloc) păreri şi iniţiative proprii. Toate acestea pentru a păstra intactă demnitatea Domnului casei.

Să nu mă înţelegeţi greşit… Departe de mine gândul de a submina autoritatea bărbatului în casă. Acesta este (sau ar trebui să fie) capul familiei, apărătorul şi protectorul soţiei şi copiilor. Dar există pe lume reprezentanţi masculini ai speciei care nu fac faţă acestor roluri sau, şi mai rău, abuzează de ele, la modul cel mai grosolan, violent şi brutal posibil! Sau, cazul mai fericit, masculi care nu sunt atât de vocali. Cum s-ar spune, cocoşi care nu cântă :P. Nu vor, nu ştiu sau nu se simt comfortabil în postura de mascul Alpha al haitei.

Nu discut acum motivele pentru care aceştia au ajuns în această situaţie. Probabil că educaţia pe care au primit-o, împreună cu felul de a fi şi (poate) influenţele anturajului/modelele au contribuit, în proporţii variabile, la această stare de fapt.

Ceea ce reproşez eu articolului este detaşarea cu care îndeamnă populaţia feminină cititoare (dar prea puţin „rumegătoare” pe îndelete a celor citite, din păcate!) la cosmetizare (ca să nu spun mutilare de-a dreptul!) a firii, gândirii şi comportamentului doamnelor şi domnişoarelor. A căror grijă o port acum, tocmai pentru că eu sunt mamă (doar) de băieţi, deci nu sunt părtinitoare defel!

Admit că într-o relaţie, de orice fel ar fi aceasta, fiecare dintre parteneri trebuie să dovedească o oarecare doză de flexibilitate în gândire şi acţiune. Alegem să facem/acceptăm anumite compromisuri pentru binele comun al relaţiei.

Dar de aici şi până la a spune că femeia trebuie să fie mică, tăcută şi umilă în sânul familiei pentru ca „Domnul” să demonstreze că este bărbat în casă… mi se pare că este drum lung! Cred, cu sinceritate deplină, că, pe termen lung, cedarea rolului dominant în relaţie unei persoane, femeie sau bărbat, care nu şi-l doreşte şi/sau pentru care nu este pregătit(ă) nu poate aduce beneficii nimănui.

În opinia mea, o relaţie armonioasă şi echilibrată nu este rezultatul unei întâlniri a două personalităţi trunchiate, aşa cum nu trebuie să fie nici un continuu război pentru putere. Suntem împreună, ne iubim şi decidem să pornim pe acelaşi drum, dar e necesar să ne susţinem şi să ne completăm reciproc.

Sunt momente în viaţă când o femeie, oricât de puternică şi independentă ar fi, are nevoie de o stâncă pe care să se poată sprijini, iar partenerul ei ar fi bine să intre în acel rol. Dacă o iubeşte şi vrea să o păstreze lângă el. Măcar pentru perioada respectivă, El ar trebui să fie cocoşul!

Pe de altă parte, şi El, bărbatul mare şi puternic, poate trece prin încercări menite să îl facă să devină (sau să se simtă) băieţelul speriat, din copilărie. Atunci, femeia lui trebuie să se scuture de toate celelalte şi să îi fie colac de salvare. Pentru că, indiferent ce vremuri am trăi, o căsnicie nu este un bun pe care îl arunci la gunoi dacă nu mai funcţionează, ci incerci (măcar încerci!) să îl repari. Din nou, nu vorbim despre situaţii extreme.

Sunt sigură că rolul de partener egal într-o familie este o pălărie pe care ar trebui să o poarte orice femeie care îşi doreşte asta. Este, sau ar trebui să fie, o responsabilitate asumată, deci, vine „la pachet” cu drepturi şi obligaţii. Păcat însă că astăzi, marea majoritate a cuplurilor tinere rezistă doar atâta vreme cât îşi păstrează nuanţa trandafirie. Iar îngrijorător de-a dreptul este că „virusul” despărţirilor începe să îi afecteze, tot mai mult, şi pe cei care au deja ani buni împreună.

Sper din tot sufletul ca cele care vor citi articolul la care fac referire să gândească bine ce anume acceptă într-o relaţie şi până unde sunt dispuse să meargă cu compromisurile. Nu cred că există „reţete minune” pentru a ţine un bărbat lângă tine, şi cu siguranţă, un soi de disimulare nu ar avea cum să facă parte dintr-o astfel de reţetă. Dar depinde foarte mult de cei doi dacă şi până unde drumul poate fi comun.

Asa cum fiecare dintre noi are o jumătate „perfectă” (care i se potriveşte la un moment dat în viaţă şi cu care poate evolua într-o aceeaşi direcţie), sunt sigură că comuniunea, pe termen lung, cu aceasta, nu e necesar să fie concretizată prin ciuntirea femeii, de dragul orgoliului unei perechi de pantaloni.

Eu nu mă declar specialistă, nici pe departe!, sunt sigură că mai am/avem multe de învăţat şi trăit împreună, dar după 10 ani alături, pot spune că mi-e (încă) bine şi senin lângă Omul meu. Fără ca vreunul dintre noi să aibă întotdeauna dreptate sau să „lase de la el”, de fiecare dată.

Vă aştept, cu maxim interes, să îmi împărtăşiţi convingerile şi experienţele voastre în ceea ce priveşte provocările vieţii de cuplu!

Biblioteca părinţilor (promovare anunturi ziare locale)

Mie îmi place să citesc. Mult. Pe diverse teme. Dar, având în grijă doi copii mici, o casă, un soţ şi o pisică, pe lângă diverse alte îndatoriri, timpul nu este de fiecare dată prietenul meu. Şi nu reuşesc să citesc atât de mult pe cât mi-aş dori. Sau nu pot aprofunda, cât simt că ar fi necesar, temele de interes pentru mine, la momentul actual.

Vorbind cu oameni asemeni mie, am ajuns la concluzia că nu sunt singura care se zbate să răzbească 🙂 Mai sunt pe lume mămici (probabil şi tătici sau bunici!) care ar vrea (să citească) mai mult. Mi-am tot muncit mintea să găsesc o alinare, cât de mică. Da, fiecare dintre noi pierde (probabil) timp preţios făcând cine ştie ce… şi mă refer aici la jocurile pe calculator, uitatul la tv sau altele asemenea. Iar cititul rămâne mereu un deziderat care tot pierde teren. Cel puţin pentru mine. Aşa că mă regăsesc uneori în situaţia de a vorbi cu cineva despre un subiect şi ajung să spun că „nu am reuşit să citesc/termin de citit cartea X”. Mereu îmi promit, în gând, că îmi voi face mai mult timp, că voi tăia de pe lista timpul pierdut aiurea şi voi citi/scrie. Dar, gata cu promisiunile!

Aşa că îmi propun ca, începând cu anul 2015, să înfiinţez Biblioteca părinţilor. Va fi o colecţie de note de lectură ale cărţilor/articolelor pe care am reuşit să le citesc, printre picături. Voi incerca să extrag esenţa multelor/puţinelor pagini parcurse, sperând că, prin reducerea timpului alocat, voi veni în ajutorul celor care se plâng că nu au suficient timp de citit. În plus, vă voi scuti de alergătura după o carte sau alta, dar şi de costul real de a cumpăra o carte, prin împrumutul, pentru o perioadă de timp stabilită de comun acord, cărţii respective. De multe ori, o recenzie scurtă sau doar câteva consideraţii ale cuiva, m-au încurajat sau dimpotrivă, m-au descurajat să cumpăr/citesc o carte care îmi făcuse cu ochiul, din anumite considerente.

Da, e posibil să nu avem mereu aceleaşi gusturi în ceea ce priveşte cărţile, dar tocmai de aceea, îmi doresc să ne cunoaştem şi să fim toţi părţi ale bibliotecii. Îmi doresc o bibliotecă vie, flexibilă şi sper că va fi începutul comunităţii la care visam în articolul precedent.

Sunt convinsă că demersul meu va fi privit cu ochi critici de anumite persoane. E ok, suntem diferiţi şi avem aşteptări diferite de la oamenii din jur. Nu voi porni de la premisa că părerea mea este unica valabilă sau singura posibilă, dar susţin 100% că fiecare nouă experienţă îmi va trezi impresii puternice. Pe care aleg să le aşez pe hârtie şi apoi pe blog. Pentru cei care vor avea nevoie de ele, cândva. De asemenea, aşa cum am făcut şi până acum, voi suţine oamenii şi ideile frumoase, în care cred, promovându-le, vorbind despre ele, scriind, luptând pentru ele.

În plus, îmi doresc să fiu un astfel de părinte pentru copiii mei. Vreau să poată spune, peste ani „mama ne-a insuflat dragostea pentru cărţi”. Copil fiind, am iubit biblioteca părinţilor mei, dar constat că, în ziua de azi, tot mai puţine familii (mai) citesc. Tot mai puţini cumpără cărţi. Tot mai puţini oameni au o bibliotecă. Cu toate acestea, soţul meu mi-a înţeles şi susţinut pasiunea pentru cărţi, aşa se face că sufrageria noastră, modernă, din pal melaminat, iniţial fără mult spaţiu pentru cărţi, a devenit doar o bucăţică din spaţiul pe care am ales să îl alocăm „minunilor cu pagini”, cum le alint eu. Da, am auzit de e-reader, ebook şi pdf, dar parcă nimic pe lume nu imi oferă aceeaşi satisfacţie ca senzaţia unei file în mână…

Biblioteca va fi deschisă publicului larg, oricând. Aici, pe blog. Probabil, voi scrie şi câteva „reguli de conduitaă” în biblioteca pe care mi-o doresc un loc de întâlnire între prieteni şi unde vă aştept…

Pentru a ne cunoaşte, vă invit la un ceai! Un ceai virtual sau, când aveţi drum prin oraş, chiar … real! Pentru că, deocamdată, îmi trăiesc poveştile la poalele Pietricicăi, o să pot împărtăşi pasiunea pentru cărti doar cu prietenii din Piatra Neamţ sau din împrejurimi. Dar, oricine este binevenit aici, pe blog, să savureze notele de lectură care, sper eu, să vă dea gust de citit!Şi, de ce nu, să vă lase tânjind după mai mult… Mai multă libertate, mai mult curaj, mai multă încredere. Acesta este gustul pe care mi-l lasă mie cititul!

* Pentru că îmi doresc ca invitaţia mea să ajungă la voi, prietenii mei, rapid, eficient şi simplu, voi accesa secţiunea anunţuri în ziare locale. Acest anunţ va apare în ziarul Adevărul de seară Neamţ, aici.

Apoi, urmând cei 3 paşi, cu asistenţa profesionistă oferită de Mediapress Advertising, în câteva momente, voi fi la un pas de întâlnirea cu voi! Am plecat să pregătesc marea întâlnire… Alte surprize vă aşteaptă, cât de curând, aici, pe blog!