Dupa Webstock 2017. Asteptari si poze

Înainte de Webstock am avut nişte emoţii uriaşe. Nu pentru că aş fi fost nominalizată la vreo categorie sau pentru că mă simţeam stingheră printre grupurile de bloggeri/vloggeri/nume din industria media.

Am avut emoţii pentru că nu ştiam exact ce cum va fi 🙂

Am postat toată ziua poze de la eveniment, pe pagina mea de FB şi pe cea a blogului. Am venit acasă cu câteva idei frumoase. Dar cel mai mare m-a marcat faptul că, pentru mine, fiecare vorbitor emana PASIUNE pentru un domeniu.

PASIUNEA, entuziasmul şi curajul de a face alegeri îndrăzneţe au fost mesaje care mă tot urmăresc, în ultima vreme. Râd, dar ştiu că nimic nu este întâmplător.

Ce mi-a plăcut la Webstock 2017?

Mi-a plăcut mult locaţia, mi-a plăcut evenimentul în sine, deşi am fost toată ziua pe repede înainte şi abia după ce s-a terminat am reuşit să gust pe deplin toate informaţiile primite.

Mi-a plăcut faptul că am avut deplina libertate de mişcare, sunt convinsă ca fiecare speaker a fost punctul de atracţie pentru persoane diferite. Mesajele au fost atât de variate, vibe-ul transmis şi modul în care s-a realizat dialogul, deşi pe alocuri asemănător, a trezit senzaţii şi gânduri diferite.

Am spus şi o să mai spun. Mai vin şi altă dată la Webstock! 🙂

Da, este destul de obositor şi greu de „organizat” o astfel de participare, mai ales pentru cei care nu locuiesc în Bucureşti. Dar este un efort pe care l-am făcut conştient, pe care mi l-am asumat şi care acum, post eveniment, a lăsat o impresie foarte puternică în sufletul meu.

Voi nota câteva idei pe care le-am notat, de-a lungul zilei şi sper să vă ajute şi pe voi, cât de puţin, în demersurile voastre.

Orice se poate, daca vrei. In afara de moarte, care nu poate fi ocolita. – Marius Manole

Nu conteaza de cate ori cazi, ci de cate ori te ridici – aici era vorba despre perseverenta cu care oameni minunati au crezut in EFdeN .

Un alt gând care mi-a dat putere vine de la Ionuţ Budişteanu – Pasiunea este oxigen pentru suflet.

Concluzii

Deşi m-a amuzat îngrămădeala de la mese, în pauza şi „disperarea” unora dintre cei prezenţi de a bifa toate campaniile şi standurile sponsorilor, am preferat să nu mă alătur lor. Am observat cu atenţie modul în care fiecare se „vindea” în faţa celorlalţi, cum se vorbea şi cum se interacţiona. Ca peste tot, există grupuri de interese, prietenii de complezenţă şi, poate, îmi place să cred, şi câteva relaţii adevărate, născute din această mare ciorbă care este online-ul.

Mi-ar fi plăcut să fie mai multe ateliere şi interesele celor prezenţi să poată fi satisfăcute prin discuţii/seminarii ŞI MAI INTERACTIVE desfăşurate unul după altul. Nu mi-am permis să intru, pe rând, la fiecare workshop ca să văd „care-i treaba”.

Nu am fost nici la gală şi nici la after party. Dar DA, am aflat cine au fost cei care au primit coroniţă. Parţial, mă aşteptam să existe acest gust amar, după decernarea premiilor. Mă aşteptam să fie foarte greu pentru cei mici să atragă atenţia celor mari şi puternici.

Dar ştiu sigur că această experienţă a fost, pentur mine, unul dintre cei mai mici, doar o etapă. O să scriu întotdeauna despre lucrurile în care cred. Îmi voi folosi vocea şi tonul, în funcţie de proiectele în care mă voi implica.

Poate nu m-au contactat ÎNCĂ marile agenţii de publicitate şi/sau nume din industrie, „cerându-mi mâna” pentru diferite colaborări, dar nu disper. 🙂

Schimbă lumea. Începe cu tine

În fiecare zi, mă trezesc zâmbind. În fiecare zi, sunt plină de energie şi îmi dau seama cât de mult m-am schimbat în ultima vreme. „Schimbă lumea.Începe cu tine” este mantra pe care o veţi auzi des, de acum înainte.Pentru că vreau ca Universul să ştie ce drum aleg, de acum încolo!

Am început să merg (de 2 ori pe săptămână la Centrul Wellness Piatra Neamţ), mă hidratez mult mai bine, mănânc aşa cum trebuie (mese echilibrate din punct de vedere nutriţional, aport corect de vitamine, proteine, fibre). Am slăbit câteva kilograme şi am pierdut câţiva centimetri pe unde contează, e foarte adevărat.

Mai presus de orice, realizez că mi-a revenit starea de bine. Mă bucur de fiecare experienţă pe care o trăiesc şi asta îmi dă o strălucire aparte. Tu ţi-ai dori să descoperi un izvor de sănătate şi buna dispoziţie?

Schimbă lumea, dacă nu este aşa cum ţi-ai dori şi cum meriţi. Dar… începe cu tine. Fiecare mică schimbare din lume se adună, pic cu pic, într-o mare de schimbări. Dacă alegi să fii conştient de visele tale, dacă eşti convins că POŢI, VREI şi EŞTI, paşii ţi se arată.

Fiecare dintre noi are perioade mai bune sau mai puţin bune, zile mai mohorâte şi clipe în care simte nevoia să se retragă într-un colţ, să se reinventeze şi să revină mai puternic, mai curajos. O versiune mai bună a sa.

Mereu am fost un om optimist. Mereu mi-a plăcut să văd partea plină a paharului. Oricât de greu mi-a fost, am ales (conştient, asumat, declarativ iniţial şi apoi pe bune, SIMŢIT) să văd lumina din lucruri, întâmplări şi oameni. Mai ales din oameni.

Cred în întâlnirile providenţiale. Cred în clipe magice şi în cuvinte. De-asta scriu, în continuare, pe blog. Deşi nu „joc” în liga mare şi poate, rezultatele nu sunt aşa cum mi-aş dori. Mi-am dat seama însă că aceste lucruri depind de mine. Atât modul în care văd lucrurile, cât şi ce aleg să FAC apoi.

Schimbă lumea. Începe cu tine se vrea o serie de articole despre schimbări mici, dar de efect. Vreau să devin antrenor pentru fericire şi inima senină 🙂 Cum sună?

Aş vrea să am alături de mine oameni care vor aceleaşi lucruri şi împreună că ne reinventăm. Vă aştept să povestim, la un ceai, la o întâlnire de seară sau la prima oră. Aici sau pe pagina de FB a blogului, vreau să vă molipsesc de starea mea de bine. Aş vrea ca această rubrică să fie despre poveştile voastre, despre ceea ce vă doriţi să faceţi pentru viaţa pe care o meritaţi. Sunt dispusă să vă ascult, până la capăt.

Schimbă lumea. Începe cu tine este despre mine şi despre fiecare TU care citeşte rândurile astea.

Cum ar fi să faci un om drag să zâmbească povestindu-i despre faptul că este valoros şi că merită să fie cea mai bună variantă a sa? Cum ar fi să îi faci cadou un zâmbet şi să îi promiţi că vei porni alături de el, pe drumul spre devenire?

Schimbă lumea. Începe cu tine! Hai să colorăm viaţa şi să ne bucurăm. Eşti cu mine?

 

 

 

Ce spune poziția în familie despre tine. Ordinea nașterii

Despre stima de sine și curajul de a cere ajutorul când nu mai vezi cu adevărat ieșirea, am scris deja – probabil că o voi mai face, la timpul potrivit. 🙂 Dar astăzi, să vorbim puțin despre poziția în familie – ordinea nașterii – și ce anume spune asta despre tine.

Câteva cuvinte despre autoarea Linda Blair: aceasta este psiholog clinician specializat în terapie cognitivă, este o prezență constantă în emisiunile radio și TV. Este un fel de vedetă în ramura ei de expertiză și, în afară de Ordinea nașterii (ale cărei note de lectură le redau acum), a mai scris și Straight Talking (2009) și The Happy Child (2010).

Cartea este împărțită în mod inteligent în două părți, prima expunând pe rând, cele 4 poziții principale în ordinea nașterii: primul născut, mijlociul, ultimul născut și copilul singur la părinți. Despre fiecare dintre aceste tipologii aflăm câteva trăsături definitorii, ghidul pentru alegerea partenerului de viață și a carierei și o scurtă recapitulare. Foarte interesante sunt studiile de caz pentru fiecare rol în cadrul familiei cu prezentarea pacientului, a problemei și apoi metoda de diagnostic și tratament (subliniez că se citește și se digeră foarte ușor, chiar și partea mai teoretică).

Cea de-a doua parte aduce în discuție rolul pe care le pot avea alte influențe asupra caracterului. Pe rând, cu răbdare și folosind un limbaj accesibil, doamna doctor Linda Blair vorbește despre părinți, frați și surori, schimbările în familie, alte relații în familie. Ultimul capitol trage cumva linie și propune un raport de forțe între fondul genetic și educație sau, mai clar, între temperament vs. experiență.

Mai jos câteva idei care mi-au plăcut/atras atenția în volumul Ordinea nașterii

Personalitatea primului născut – dorință puternică de a câștiga aprobarea altora, în special a celor aflați pe poziții de autoritate, nu încalcă niciodată legea, sunt conservatori, acceptă și respectă legile și reglementările existente, vor să preia conducerea, să controleze și să devină lideri, tind să aibă succes la învățătură, de obicei, sunt organizați și responsabili, persoane grijulii și afectuoase, extrem de critici cu sine și mai puțin înclinați să se ierte când fac greșeli, sunt mai predispuși decât alții să se simtă stresați și să caute ajutor psihologic

Personalitatea mijlociului – capabili să se înțeleagă cu majoritatea oamenilor și să restaureze armonia socială când apar probleme, ușor influnțabili și vor ceda, cel mai probabil, la presiunea grupului, își formează o imagine precisă a propriilor obiective și își fixează așteptări realiste, probabilitate mare de a excela în domenii mai creative, se desprind cu ușurință de cuibul părintesc, își asumă cauze sociale și sprijină cruciade în favoarea celor asupriți, își exprimă individualitatea în maniere mai neobişnuite, în special în adolescenţă, suferă frecvent de o lipsă a direcţiei în viaţă, în parte pentru că îşi dau cu greu seama ce anume îşi doresc cu adevărat

Personalitatea ultimului născut – au o fire sociabilă, fermecătoare şi „simpatică” – când sunt cu alte persoane, ei joacă adeseori rolul animatorului, pot fi manipulatori, sunt mai degrabă dezorganizaţi, dar nici nu încearcă să-şi tempereze această tendinţă, sunt adeseori creativi şi inovatori, tind să fie rebeli şi să conteste autoritatea într-o măsură mai mare decât alţii, sunt mai predispuşi decât alţii să-şi asume riscuri, sunt mai predispuşi la o stimă de sine scăzută şi la sentimente de inferioritate, sunt uşor de dezamăgit şi predispuşi la decepţii

Personalitatea copilului singur la părinţi – au un limbaj extrem de bine articulat şi şanse mari să obţină succese şcolare, tind să aibă un nivel ridicat al încrederii în sine, preferă compania oamenilor mai în vârstă şi se identifică cu aceştia, au o minte logică şi organizată, manifestă o tendinţă puternică spre perfecţionism, le vine greu să tolereze dezordinea

Ce am vrut eu să vă demonstrez este că ordinea naşterii este destul de importantă în ceea ce priveşte comportamentul nostru, al tuturor. Evident, sunt şi alte elemente la fel de importante sau poate mai importante.

Pentru că a existat o vreme în care mi-am dorit să înţeleg şi să cunosc mai bine natura umană, această carte

 

Frumoasa Sighisoara. Concediu 2017

Cum de am ajuns la Sighișoara

În luna august am reușit să ajungem, datorită Asociației Work at Home Moms și frumoaselor mămici, la Sighișoara. Deși prima dată planul de a ajunge în acest frumos oraș era atât de îndepărtat încât părea ireal, iată că cele aproape 2 zile petrecute la Sighișoara și-au găsit un ecou atât de puternic în sufletul meu…

Simt nevoia să scriu aici despre frumoasa Sighișoara și despre aerul ei medieval. Timpul a trecut atât de repede, cele câteva fotografii postate repede pe profilul meu stau mărturie și parcă nici nu-mi vine să cred cât de mult m-am putut încărca de energie pozitivă într-un timp atât de scurt.

Am scris deja despre întâlnirile cu talentatele și curajoasele mame care lucrează de acasă 🙂 Voi încerca să fiu prezentă la astfel de întâlniri și sunt convinsă că, peste ani, impresiile puternice cu care am rămas (de la mic la mare) vor constitui amintiri dragi pentru familia noastră.

Pentru copiii mei, încă micuți (la 5 ani jumate și 3 ani) întreaga vizită la Sighișoara a fost o adevărată aventură. De la camera cu scara în interior, la cufărul de zestre, la cele n turnuri ale breslelor, de la pietrele din pavaj și până la stăduțele înguste, toate aceste elemente dau locului un aer aparte.

La Sighișoara a fost primul nostru city break, să zicem. Am mai scris și despre alte călătorii pe care le-am făcut anul acesta. Drumul nu foarte lung, pe care nu l-am mai făcut niciodată până acum a fost prilej de a descoperi o parte a țării cel puțin interesantă. Nu mai spun că, bucurându-ne de somnul copiilor, am putut să vorbim și noi liniștiți, fără să fim întrerupți :P.

Ce am văzut/făcut la Sighișoara

Pentru început voi puncta faptul că noi am avut cazare în orașul vechi (în cetate). Puteți să stați și în afara cetății, probabil prețurile sunt mai modeste. Există un trenuleț care face turul cetății și coboară apoi în oraș, unde are stație, revenind apoi în piața cetății. Prețul unui bilet este de 10 lei (adult) și 5 lei (copil) peste 3 ani. Turul durează vreo 20-25 de minute, viteza plimbării este suficient de redusă pentru a putea admira peisajul în voie. Sfat: oricât de cald ar fi, e o idee bună să aveți la voi ceva de îmbrăcat și de pus pe cap, întrucât este puțin curent în trenuleț.

Orașul vechi este cocoțat sus pe deal, așa că puteți ajunge ușor în orașul nou urcând/coborând treptele. Există mai multe trasee și dacă vă place să rătăciți explorând împrejurimile, sunt perfecte. Noi am urcat și coborât ușor cu piticii, și înainte și după masă 🙂

În Piața Sfatului am vizitat o inedită și colorată expoziție de artă – Arts&Crafts. Personal, mi-a plăcut, se pot cumpăra diverse obiecte handmade de acolo. Nu există taxa de intrare. Tot acolo, dar la terasă, soțul și copiii au degustat sucuri naturale și prăjituri/tarte delicioase, cu gustul prăjiturilor de altădată. Prețuri decente și servire foarte amabilă.

Biserica din Deal este un obiectiv unde ajungeți trecând prin Scara Acoperită.  Ambele sunt ușor de găsit și, personal, m-am bucurat foarte tare de priveliște, liniștea și aerul bisericii. Aici există taxa de intrare (parca 10 lei de adult), se poate vizita inclusiv cripta unde se pot vedea câteva morminte. Băieții au fost foarte impresionați de asta. Matei a insistat să cumpărăm, la ieșire, un pachet de cărți de joc având fotografii ale obiectivelor turistice din România (are mare succes) și o carte minunată, ce este răsfoită în fiecare zi – CARTEA COMOARĂ: SIGHIȘOARA. Cu niște imagini uluitoare, vorbește despre istoria orașului din cele mai vechi timpuri până azi. Această carte se adresează mai mult celor de vârstă școlară, dar se poate citi fără probleme și celor mai mici. Toate imaginile au legendă și m-am bucurat să observ că Matei recunoaște deja turnurile după înfățișarea lor.

Am vizitat și Turnul cu ceas – deși era destul de aglomerat și este multișor de urcat până sus, per total, consider că experiența este una care merită atenția. Se vizitează interiorul, se pot face fotografii de sus – panorama este superbă. Copiii nu au avut răbdare să vadă cu atenție toate exponatele, dar răbdarea se educă în timp, nu-i așa?

De departe cea mai așteptată și distractivă parte a excursiei a fost turul cetății cu tobosarul. Fiind un grup mai mare de adulți și copii, am vrut neapărat să bifăm și această activitate și nu cred că a regretat cineva. Toboșarul cetății, Dorin Stanciu este o mică mare enciclopedie 🙂 Turul durează în jur de 2 ore, se merge pe jos pe un anume traseu, se oferă explicații despre istoria orașului și merită fiecare bănuț (costa 300 lei pentru grupuri, plătesc doar adulții). Dacă vă interesează, îl puteți găsi ușor pe FB – Toboșarul cetății Sighișoara.

 

 

 

Unde mâncăm în Sighișoara

Având doi copii mici și un regim de alimentație puțin diferit (nu mâncăm carne și derivate), am fost puțin stresată în privința mâncării. 🙂 Am căutat, ca de obicei, recenzii să văd unde anume se mănâncă bine și proaspăt, dar am și simțit locul. Cu alte cuvinte, iata câteva recomandări proprii 🙂

Am mâncat bine și îndestulător la Pizza Quatro Amici – str. Octavian Goga nr. 12 – în orașul nou. Se ajunge ușor din cetate, coborând scările. În zona restaurantului oprește și trenulețul pentru a duce călătorii din oraș în cetate. Am înțeles că se pot face și livrări la domiciliu, noi am mâncat pizza (multe sortimente, inclusiv pentru cei ca noi), bruschete cu roșii, o ciorbiță de legume și o salată. Mi-au plăcut ciupercuțele gratinate, dar porția mi s-a părut colosală!

Un loc despre care aflasem că ar fi ok, Gasthaus Altepost, se află tot în oraș, lângă un mic spațiu verde. Porțiile sunt foarte mari, prețurile decente și există servire afară, la terasă, în interior, dar și în cramă. Ne-au plăcut mult decorațiunile rustice din cramă și interior, este foarte curat peste tot și au o gamă destul de largă de produse. Deși am așteptat destul de mult până am primit mâncarea din cauza unei încurcături, am revenit și a doua zi, înainte de a pleca. Musai să încercați tiramisu cu fructe de pădure!

Din punctul meu de vedere, Casa Vlad Dracul este o locație scumpă care nu oferă prea multe opțiuni pentru cei care nu mănâncă produse din carne. Arată bine, dar meniul nu ne-a convins. Nu pot spune nimic despre gust și atitudinea personalului.

Pe langă dulciurile foarte bune de la terasa Arts& Crafts (am scris mai sus despre ei), am fost foarte mulțumiți și de experiență avută la Medieval Cafe. Această locație este în interiorul cetății, destul de aproape de Turnul cu Ceas și are o mică terasă interioară de unde se poate vedea turnul.

Copiii au mâncat cereale cu lapte, prințul consort un super suc de coacăze cu ghimbir și scorțișoară, iar eu m-am răsfațat cu tort de morcovi. Mi-au plăcut mult costumele tradiționale și muzica ambientală, în surdină. Sunt foarte multe flori peste tot, meniurile sunt legate în piele și fiecare element contribuie câte puțin la atmosfera medievală. Am văzut oameni care serveau micul dejun – destul de multe opțiuni, chiar și pentru noi – și am salivat la vitrină cu dulciuri de casă inedite. Poate voi mai ajunge cândva și mă voi bucura și de plăcinta cu vișine și rubarbă.

Impresii de final

Timpul a trecut repede la Sighișoara, orele s-au scurs fără să ne dăm seama și a venit ora plecării. Deși în perioada în care am ajuns noi (final de august) nu era în desfășurare nici un festival, am privit cu interes filmările pentru un musical și am ascultat puțin dintr-un concert de muzică medivală, în centrul cetății. Orașul era destul de aglomerat și m-aș fi așteptat să fie mai multă curățenie pe străzi.

Una peste alta, Sighișoara merită să îi acordați câteva zile, fie că plănuiți o ieșire în doi sau câteva zile de respiro cu puiii de om.

Voi unde ne recomandați să ne aventurăm în următorul city break?

Daruri de suflet. Din nou despre mamele creative

Eu iubesc oamenii mai mult decât iubesc obiectele. Și pentru că îi iubesc, uneori, aleg să le ofer daruri de suflet. Care să bucure și să încânte. De aproape un an de zile, mare parte dintre aceste daruri provin de la mamele creative din grupurile WAHM din țară sau chiar din grupul local.

Vara a ajuns la sfârșit, copiii mei s-au bucurat de plimbări și aventuri dintre cele pe care le-am organizat cu drag. Tot auzindu-mă vorbind despre mame care lucrează de acasă, despre fel de fel de proiecte creative și obiecte personalizate, pe lângă toate micile mari minuni care au poposit vremelnic la noi în casă, copiii mi-au cerut să aibă și ei boluri și tacâmuri personalizate.

Am tot căutat cele mai frumoase și colorate teme. Am salvat multe idei, am „tatonat” terenul până când am dat peste mânuțele creative, iscusite și răbdătoare de la Bebe boutique.

Întâmplarea a făcut ca frumoasele obiecte să ajungă la noi imediat după săptămâna la mare, înainte de a pleca spre Sighișoara și nu vă spun câtă muncă de convingere a trebuit să duc pentru a lăsa castronașele acasă.

Iată „inculpatele” 🙂

Având în vedere că am tot atras atenția tuturor din casă că aceste obiecte trebuie spălate de mână și nu în mașina de spălat vase, puiii de om au priceput mesajul și acum le alintă  – prețioasele noastre 🙂

Pentru că am venit de la Sighișoara cu tolba plină de energie pozitivă și gânduri frumoase, nu puteam să nu scriu aici și despre curajoasa Claudia, o ardeleancă adevărata care dă viața și culoare obiectelor cu suflet de la Atelierul Păpădiei .

Claudia pune câte o bucățică din inima ei în fiecare obiect la care lucrează. Culoare, gingășie, atenție la detalii, respect pentru client – toate sunt ingrediente care vin la pachet din fiecare interacțiune cu ea. Eu mi-am ales o frumoasă cană cu inimioară (cum altfel decât verde?), dar modelele pe care le vedeți în albume pot deveni puncte de plecare pentru ceea ce va doriți voi. Gata cu vorba, să vedem culoare, nu?

 

 

 

 

Mamele creative sunt izvorul de unde îmi extrag și eu, mai nou, toate ideile de daruri pentru oamenii din jur. Alături de mamele creative din Neamț mă văd lucrând la proiecte și crescând, în timp.

În fiecare lună, măcar o dată, ne vedem să punem țara la cale, într-o locație din Piatra Neamț. Sunt mândră că mamele creative sunt surse de inspirație pentru cei care s-au săturat de plastice făcute pe bandă rulantă și cred sincer că ar trebui să susținem aceste proiecte.

Deși mânuțele mele nu împletesc și nu fac lucrușoare tangibile, mă consider una dintre mamele creative.Pentru că există o mulțime de joburi pentru mamele care vor să rămână acasă, lângă puiii de om, contribuint totodată la veniturile familiei.

Dacă și tu cunoști una sau mai multe mame creative care s-ar bucura să fie parte dintr-o comunitate unde se împărtășesc idei și ne susținem reciproc, i-ai face o bucurie să îi povestești despre Work at Home Moms în general și despre grupul mic, dar puternic din Neamț. Sau poți lăsa aici un mesaj în care îmi povestești despre ea și eu voi face restul 🙂

 

 

Inainte de Webstock 2017

Anul acesta am zis să scot blogul Irinei în lume. Mergem la Webstock 2017! Cum? Nu ştiţi despre ce anume vorbesc? Nu e grav, vă lamuresc cât aţi zice…wow! 🙂

Ce este Webstock

Organizatorul, Evensys spune :

Webstock, cel mai mare eveniment de social media din România, reuneşte comunitatea pasionaţilor de online şi aduce în prim- plan ultimele tendinţe din social media. Te aşteptăm să participi la sesiunile susţinute de speakeri renumiţi şi la Gala Webstock Awards în cadrul căreia vor fi premiate cele mai bune proiecte din online-ul românesc realizate în ultimul an.

Unde, când, cum ?

  • la Grand Hotel JW Marriott Bucureşti  pe 29 septembrie 2017
  • Evenimentul va include două „parţi” distincte – Conferinţele Webstock şi Premiile Webstock, care se vor decerna în cadrul Galei.

Prin Conferinţele Webstock trebuie să înţelegeţi o serie de întâlniri interactive despre cele mai recente tendinţe în social media, bune practici, comunicare şi promovare, cu focus pe ultimele tehnologii şi aplicaţii din domeniu.

Pe de altă parte, la Premiile Webstock vor fi recompensate şi premiate cele mai creative şi inedite proiecte/campanii în social media, produse în România în ultimul an.

Cine mai vine? Toată lumea bună 🙂 Webstock este un loc de întâlnire pentru Bloggers, Vloggers, Influencers, Media celebrities, Digital managers, Social media consultants, Digital managers, Instagrammers, PR specialists, Community managers.

Pe scurt, orice persoană care urmăreşte cu interes mediul online şi care doreşte să fie la curent cu toate noutăţile din domeniu.

De ce … la Webstock

Personal, cred că a venit vremea în care să gust puţin din lumea aceasta. Fac o încercare să văd cu ce experienţe rămân şi, e posibil să mă îndrăgostesc iremediabil.

Până acum, pe parcursul anului 2017, am primit,  diferite semnale care mi-au arătat o direcţie pentru ceea ce sunt şi pot face. Simt că e momentul să fiu acolo şi abia aştept această experienţă. Sunt nerăbdătoare să văd care vor fi speaker-ii de anul acesta, dar sunt sigură ca Evensys şi Vodafone vor pregăati o grămadă de discuţii şi programe interesante pentru cei prezenţi.

Propune un proiect şi Webstock îi poate da coroniţă

Ca şi la ediţiile anterioare, premiile Webstock 2017 se vor desfăşura pe parcursul a două etape: propunerile spre nominalizare şi jurizarea (ce include preselecţia nominalizaţilor şi jurizarea finală). Se califică acele proiecte care au fost realizate în intervalul 2016 – 2017 (august), se adresează publicului român, sunt dezvoltate de echipe locale şi excelează în design, funcţionalitate şi conţinut.

Propunerile la Webstock Awards pot fi făcute până pe 8 septembrie 2017, sunt gratuite şi pot fi anunţate de orice persoană (autor sau utilizator), prin completarea online a formularului online. Atenţie, o propunere nu aduce automat şi o nominalizare. Nominalizarea este făcută de organizator pe baza propunerilor primite, numai dacă aceasta se încadrează în categorie şi respectă cerinţele.

Un proiect poate fi propus la o singură categorie din concurs. Există însă situaţii în care componente din proiecte complexe pot fi sugerate separat în competiţie (de exemplu, aplicaţia mobilă dintr-o campanie complexă poate fi înscrisă separat la categoria Mobile).

Nominalizările vor fi anunţate pe 12 septembrie, în urma unui proces de preselecţie realizat de către organizator. Preselecţia vizează în primul rând încadrarea corectă a proiectelor propuse, creativitatea şi nivelul de dezvoltare şi valabilitatea informaţiilor (descrierilor).

Jurizarea efectivă revine unui grup format din specialişti în marketing şi persoane din agenţii de comunicare online şi se desfăşoară în perioada 12-22 septembrie. Acesta va lua în calcul următoarele criterii: originalitate, design, structură, navigabilitate şi funcţionalitate, relevanţă şi interactivitate, însă în aprecierea proiectelor vor conta foarte mult creativitatea şi experienţa generală oferită de acestea.

Categoriile pentru  care puteţi propune un proiect sunt:
  1. Publishing
  2. Utility
  3. Best Use of Photography
  4. Influencer Campaigns
  5. Special Projects
  6. Social Media Projects
  7. Mobile Applications
  8. Corporate Blogs
  9. Innovation
  10. Best Brand on Instagram
  11. Best Use of Video in Online
  12. Online Personality of the Year

Ne vedem acolo? Cu siguranţă o să aflaţi aici, pe blog şi impresii post eveniment că aşa îi stă bine unui blogger, nu ? 🙂

De ce ne ingrasam si nu slabim

Intr-o lume in care toti vrem rezultate rapide, avem prea putin timp sa ne intrebam, cu adevarat, de ce ne ingrasam si nu slabim. Alergam in cautarea unor retete minune, ne infometam, ne dam peste cap sa aratam mai bine, sa fim mai slim, sa „dam” mai bine in poza si in viata, in general.

Viata ca o parapanta

Am facut, de-a lungul timpului, multe astfel de incercari cu si pe corpul meu. L-am privat de mancare, asa cum l-am privat de afectiune, asa cum l-am privat de curajul de a visa si de a alege in consecinta.

Mi s-a spus mereu ca o fire poetica nu poate supravietui in lumea noastra, profund pragmatica. Atat de mult mi s-a repetat, incat am ajuns sa cred. O pot spune si eu acum, la randul meu, cu destul de multa convingere.

Partea mai putin „hranita” a sufletului meu a stat, multa vreme, ascunsa. A tras un pui de somn si a asteptat sa ma trezesc. In tot acest timp, evident, da-i cu diete „minune” si intrebari „de ce nu slabim, frate?”.

Au trecut anii. Au venit 2 sarcini frumoase si am primit, cu toata recunostinta din lume, 2 copii frumosi si numarul  kilogramelor a ramas oarecum in stagnare.

Desi nu am fost niciodata obsedata de greutatea mea, imaginea din oglinda ma nemultumea cand nu puteam purta lucrurile pe care le-as fi vrut. Burta, picioarele groase in partea de sus si bustul generos au fost mereu motiv de frustrari pentru mine.

Si totusi, de ce nu slabim?

Am mai scris despre diete si cateva trucuri pentru a trece mai usor peste perioada de acomodare a corpului cu dieta. Desi numarul kilogramelor cu care ma lupt a ramas in acceasi zona, poate ca acum intelegerea (constientizarea) mea asupra fenomenelor care se intampla in corp au trecut la un alt nivel.

Voi stiti ca eu nu cred deloc in intamplari, nu-i asa? Ei bine, „intamplarea” a facut sa trec printr-o perioada propice in care am acordat mai multa atentie sufletului meu, dorintelor pe care le port ingropate si viselor la care am renuntat, din pacate.

Lucrurile s-au asezat intr-o astfel de maniera, incat am inceput sa fac schimbari in modul in care imi vad si port kilogramele, am inceput sa fac sport si am gasit acel suport moral pentru a trece usor, cu zambetul pe buze, peste perioadele de… dieta.

Mai mult, am inteles, rational vorbind, ce anume ii trebuie organismului meu si ce ii dauneaza. Cred ca ratiunea de a fi sanatos ar trebui sa primeze celei de a arata bine.

Am ascultat o emisiune radio interesanta la Radio Zestrea unde doua doamne doctor (Dr. Beatrice Motiu si Dr. Kadar Edith) vorbesc tocmai despre dilema mea: de ce ne ingrasam si de ce nu slabim.

Nu voi pune aici link, dar gasiti usor emisiunea si daca aveti rabdarea sa ascultati, cu atentie, intreaga emisiune, veti descoperi multe notiuni interesante.

Timpul potrivit pentru orice

Am aflat despre emoții și colesterol, despre grăsime și anticorpi si, surpriza, despre grăsimea de pe burtă și dorința de a ține departe pe cineva. In plus, cateva idei interesante despre grăsime și sexualitate, dar si
despre grăsime și comunicare.

 De multe ori, ingrasarea se produce pe fondul unui soc emotional. Afland despre ce este vorba, vei putea descoperi de ce te ingrasi intr-o anume perioada, de ce „cresti” intr-o anume zona a corpului si de ce nu slabim automat cand „problema” dispare.
Mancam lipsindu-ne ceva. Ne hranim corpul emotional. Iti esti dator cu sinceritate. Ne hranim emotiile, energiile, furiile. Suna cel putin ciudat, nu-i asa?

 Asa cum sustine domnul general de brigada Constantin Dulcan, emotiile sunt energie. Furia pe care o simti creste, se dilata campul emotional, odata cu corpul fizic.

La frustrarile si furia acumulate din viata de zi cu zi, noi aducem in plus o alta conditionare (dieta) care este cireasa de pe tort. Pentru ca orice dieta poate fi tradusa prin frustrare, frica, furie (pentru ca iti sunt INTERZISE anumite alimente),  mananci si te tii frustrat si mai mult. Ti-e ciuda pe tine ca nu te simti ok, ca nu te poti abtine, ca nu poti tine dieta, etc.

Ce am mai invatat din pleiada lui „de ce nu slabim” este sa nu judec pe altii pentru alegerile lor alimentare. Fiecare isi cunoaste si respecta corpul. Sau nu. Fiecare stie ce ii place/displace, cat de mult (sau multe) poate duce inima/sufletul/spinarea lui. TU, din exterior, de multe ori, vezi doar o bucatica din toate acestea. Sau nici macar nu incerci sa vezi nimic: judeci exteriorul, ambalajul si pui etichete!!!

Fie ca slabim sau nu slabim, candva, undeva, toate se aduna. La momentul potrivit, fiecare dintre noi va alege, in dreptul lui si va descoperi metoda sau uneltele prin care va putea duce acest demers mai departe. Nu e usor, nu e nici imposibil, dar cred ca momentul potrivit nu vine pentru toata lumea in acelasi timp.

Luni si joi, timp de o ora, eu imi incarc bateriile la Pilates. Am ales acest drum si daca mai sunt printre voi oameni pregatiti sa mi/ni se alature, la putina miscare si voie buna, va astept.

Alegem sa ne hranim demonii interiori si sa nu slabim? Alegem o cale prin care sa descoperim un echilibru intre ceea ce arata oglinda si ceea ce vrem noi sa vedem acolo?

Ca sa terminam intr-o nota pozitiva, iata un mic dar 🙂

BabyFitness vol. 1

I'll challenge you. Try to follow us or your own baby for 3,5 minutes. We did this for 15 minutes. I promise you a good workout for mom and baby ;)#backtobasics #babyyoga #babyfitness #fitbaby #fitmom #fitnessforgravide #sofieb #sofiebdk #momfitness #mom #workout #training #friskyfemfabwww.sofieb.dkwww.fitnessforgravide.dkBabyfitness vol. 1https://youtu.be/tP1yna5Jygs?list=PLLOVlm48V9nBmsBvNEU8idwgxL26cT2zHBabyfitness vol. 2https://youtu.be/c6cUdV_JGro?list=PLLOVlm48V9nBmsBvNEU8idwgxL26cT2zHBaby & Momfitness vol. 3https://youtu.be/vrgSwpeees8

Posted by Sofieb on 23 Aprilie 2015