Despre primul Crăciun în 4 :)

Am tot amânat să scriu despre sărbătorile de iarnă, la noi, în marea familie. Spun în 4, dar pisica Maya nu intră la numărătoare. Deci, ar putea fi chiar în 5…

În prag de Crăciun, am primit premiul de la editura Crişan (mulţumim random.org şi Adina). Deşi iniţial Matei nu i-a acordat prea multă atenţie, cartea Povestea lui Moş Crăciun (şi dvd-ul aferent) au făcut senzaţie a doua zi.

Pentru cei care nu ştiu, Matei cel năzdrăvan are aproape 3 ani, dar vorbeşte muuuuuuuuuuuuuuult. Şi este atât de încântat ori de câte ori învaţă un nou cuvânt!Trebuie să îl spună el de câteva ori, apoi întreabă dacă l-a folosit corect şi apoi, când te aştepţi mai puţin, hop-ţop, cuvântul cel nou îşi face apariţia în vorbirea lui cotidiană. Cu această ocazie, am descoperit cuvântul GIUMBUŞLUC… Nu-i rău pentru un puşti de nici 3 ani, nu?:)

Despre carte, pot spune că a reprezentat o surpriză frumoasă, pentru mine, în primul rând. Nu avusesem ocazia să folosesc vreunul dintre materialele editurii Crişan, dar citisem lucruri bune despre ele. Pur şi simplu, nu mi se legaseră de mână. Până atunci 🙂

Într-un format mare, adaptat vârstei (3 ani+) ca dimensiuni şi … consistenţă (cartonată şi buretată), cele 38 de pagini viu colorate şi plăcute privirii, prezintă, prin detalii vesele şi imagini clare, povestea lui Moş Crăciun şi peripeţiile acestuia în zilele premergătoare Crăciunului, în Laponia îngheţată. Vocile de pe DVD sunt atât de calde şi expresive, încât până şi Petru cel micuţ, de numai 6 luni, a întors privirea, curios, la prima audiţie. Amuzant a fost când am observat că lectura poveştii nu ni se părea niciunuia, mic sau mare, completă fără 2-3 personaje care să interpreteze rolurile. Aşa am încropit şi punerea în scenă :).

Şi tot vorbind de giumbuşlucuri, anul acesta bradul a făcut cunoştinţă cu solul 🙂 Cel mic îşi exersa mersul înapoi, singurul uşor deprins şi… 🙂 Ups! Pentru liniştea tuturor, vă asigur că nici o fiinţă, pitic sau pisic, nu au avut de suferit. Bradul şi-a revenit, miraculos, iar sărbătorile au continuat.

Iaraşi am spus că nu fac multă mâncare, dar iaraşi am ajuns să arunc o parte…:( Poate îmi va fi învăţătură de minte!!!

Am reuşit să ne implicăm în proiectul Shoebox. Am pregătit împreună cu Matei 2 cutii pentru copii şi tocmai am primit, zilele acestea, fotografiile cu bucurie (Mulţumim, Asociatia HARA!). Sper să transformăm acest gest într-o tradiţie anuală, deşi sunt prima care este de părere că generozitatea şi gândul bun îndreptat înspre cei mai puţin norocoşi ar fi bine să ne însoţească pe tot parcursul anului.

Cu atâtea zile libere, m-am bucurat de toţi cei 3 crai ai mei. Mi-a venit rândul cam des la spălat vase, dar măcar m-am distrat văzându-i cum făceau ei „treburi de bărbaţi”!

Am reuşit să termin de citit „Fii fericită chiar dacă nu eşti perfectă”. Se poate împrumuta, pentru doritori :), cum anunţam aici.

Am simţit, o dată în plus, miros de scorţişoară şi de rom, de portocale şi de vin fiert. Chiar dacă zăpada nu ne-a onorat cu prezenţa, a fost cald şi senin în sufletul meu. M-am bucurat iaraşi, ca de fiecare dată, de sărbătorile mele preferate.

Biblioteca părinţilor (promovare anunturi ziare locale)

Mie îmi place să citesc. Mult. Pe diverse teme. Dar, având în grijă doi copii mici, o casă, un soţ şi o pisică, pe lângă diverse alte îndatoriri, timpul nu este de fiecare dată prietenul meu. Şi nu reuşesc să citesc atât de mult pe cât mi-aş dori. Sau nu pot aprofunda, cât simt că ar fi necesar, temele de interes pentru mine, la momentul actual.

Vorbind cu oameni asemeni mie, am ajuns la concluzia că nu sunt singura care se zbate să răzbească 🙂 Mai sunt pe lume mămici (probabil şi tătici sau bunici!) care ar vrea (să citească) mai mult. Mi-am tot muncit mintea să găsesc o alinare, cât de mică. Da, fiecare dintre noi pierde (probabil) timp preţios făcând cine ştie ce… şi mă refer aici la jocurile pe calculator, uitatul la tv sau altele asemenea. Iar cititul rămâne mereu un deziderat care tot pierde teren. Cel puţin pentru mine. Aşa că mă regăsesc uneori în situaţia de a vorbi cu cineva despre un subiect şi ajung să spun că „nu am reuşit să citesc/termin de citit cartea X”. Mereu îmi promit, în gând, că îmi voi face mai mult timp, că voi tăia de pe lista timpul pierdut aiurea şi voi citi/scrie. Dar, gata cu promisiunile!

Aşa că îmi propun ca, începând cu anul 2015, să înfiinţez Biblioteca părinţilor. Va fi o colecţie de note de lectură ale cărţilor/articolelor pe care am reuşit să le citesc, printre picături. Voi incerca să extrag esenţa multelor/puţinelor pagini parcurse, sperând că, prin reducerea timpului alocat, voi veni în ajutorul celor care se plâng că nu au suficient timp de citit. În plus, vă voi scuti de alergătura după o carte sau alta, dar şi de costul real de a cumpăra o carte, prin împrumutul, pentru o perioadă de timp stabilită de comun acord, cărţii respective. De multe ori, o recenzie scurtă sau doar câteva consideraţii ale cuiva, m-au încurajat sau dimpotrivă, m-au descurajat să cumpăr/citesc o carte care îmi făcuse cu ochiul, din anumite considerente.

Da, e posibil să nu avem mereu aceleaşi gusturi în ceea ce priveşte cărţile, dar tocmai de aceea, îmi doresc să ne cunoaştem şi să fim toţi părţi ale bibliotecii. Îmi doresc o bibliotecă vie, flexibilă şi sper că va fi începutul comunităţii la care visam în articolul precedent.

Sunt convinsă că demersul meu va fi privit cu ochi critici de anumite persoane. E ok, suntem diferiţi şi avem aşteptări diferite de la oamenii din jur. Nu voi porni de la premisa că părerea mea este unica valabilă sau singura posibilă, dar susţin 100% că fiecare nouă experienţă îmi va trezi impresii puternice. Pe care aleg să le aşez pe hârtie şi apoi pe blog. Pentru cei care vor avea nevoie de ele, cândva. De asemenea, aşa cum am făcut şi până acum, voi suţine oamenii şi ideile frumoase, în care cred, promovându-le, vorbind despre ele, scriind, luptând pentru ele.

În plus, îmi doresc să fiu un astfel de părinte pentru copiii mei. Vreau să poată spune, peste ani „mama ne-a insuflat dragostea pentru cărţi”. Copil fiind, am iubit biblioteca părinţilor mei, dar constat că, în ziua de azi, tot mai puţine familii (mai) citesc. Tot mai puţini cumpără cărţi. Tot mai puţini oameni au o bibliotecă. Cu toate acestea, soţul meu mi-a înţeles şi susţinut pasiunea pentru cărţi, aşa se face că sufrageria noastră, modernă, din pal melaminat, iniţial fără mult spaţiu pentru cărţi, a devenit doar o bucăţică din spaţiul pe care am ales să îl alocăm „minunilor cu pagini”, cum le alint eu. Da, am auzit de e-reader, ebook şi pdf, dar parcă nimic pe lume nu imi oferă aceeaşi satisfacţie ca senzaţia unei file în mână…

Biblioteca va fi deschisă publicului larg, oricând. Aici, pe blog. Probabil, voi scrie şi câteva „reguli de conduitaă” în biblioteca pe care mi-o doresc un loc de întâlnire între prieteni şi unde vă aştept…

Pentru a ne cunoaşte, vă invit la un ceai! Un ceai virtual sau, când aveţi drum prin oraş, chiar … real! Pentru că, deocamdată, îmi trăiesc poveştile la poalele Pietricicăi, o să pot împărtăşi pasiunea pentru cărti doar cu prietenii din Piatra Neamţ sau din împrejurimi. Dar, oricine este binevenit aici, pe blog, să savureze notele de lectură care, sper eu, să vă dea gust de citit!Şi, de ce nu, să vă lase tânjind după mai mult… Mai multă libertate, mai mult curaj, mai multă încredere. Acesta este gustul pe care mi-l lasă mie cititul!

* Pentru că îmi doresc ca invitaţia mea să ajungă la voi, prietenii mei, rapid, eficient şi simplu, voi accesa secţiunea anunţuri în ziare locale. Acest anunţ va apare în ziarul Adevărul de seară Neamţ, aici.

Apoi, urmând cei 3 paşi, cu asistenţa profesionistă oferită de Mediapress Advertising, în câteva momente, voi fi la un pas de întâlnirea cu voi! Am plecat să pregătesc marea întâlnire… Alte surprize vă aşteaptă, cât de curând, aici, pe blog!

Azi a fost zi scurta, „repede”

S-a facut repede vremea de plecat.S-a facut repede noapte.O sa se faca repede maine.

Ce-i cu lumea asta?Toti sunt obsedati de viteza, de a face totul cat mai repede si mai „necomplicat”?Totul trebuie sa fie usor, fara complicatii….

Eu protestez.Eu vreau sa cresc incet.Sa fac o minune sa traiesc fiecare secunda cu tine de 2-3000 de ori.Sa mananc lucrurile care imi plac si sa simt inca gustul lor.Sa raman cu visele frumoase chiar dupa ce s-a facut dimineata.Sa ascult muzica ce ma fascineaza, in tihna, fara „fast forward”.Sa imi vad prietenii si sa vorbim mult, sa nu numar in minute,impulsuri, kilometri, lei sau euro prezenta lor.

Vreau sa ma bucur de fiecare gand despre viitorul meu.Viitorul meu cuib, viitorul meu sot, viitorul meu cuib, viitorul meu job. Nu vreau sa uit repede si sa sterg durerea cu buretele prin cine stie ce procedura miraculoasa.Vreau sa simt lacrimile, daca ma vei face sa plang.Asa cum vreau sa mi se faca dor, daca vei pleca vreodata.Asa cum vreau sa te astept daca te vei simti „nevoit” sa te intorci.

Vreau sa pictez peretii sufletului tau cu vorbe, cu vise, cu amintiri.Si nu voi accepta un „deadline” pentru asta.Vreau sa zambesc oamenilor care ma iubesc, fara ceas, fara minutar si mai ales fara condica.

Vreau sa iert cand e nevoie, sa sufar daca „se impune”, sa jelesc daca voi simti nevoia, sa fiu alintata cand am chef, sa scriu mult, despre orice.Si vreau sa imi raspunzi.Fara sa conteze ca esti acolo, ca nu e „nimic logic de raspuns”.Vreau sa imi construiesc, piatra cu piatra, floare cu floare, casa pe care o vad un cuib al iubirii noastre, o ascunzatoare a tuturor gandurilor pe care le port prin lume de atata vreme.Vreau sa respir aerul bradului de Craciun, sa te sarut lung, la cumpana dintre ani, fara sa-mi pese ca ne „priveste cineva” sau ca „incurcam circulatia”.

Eu vreau toate astea.Vreau sa stii si tu. Pentru ca toate „manualele de comunicare” care isi propun sa elucideze misterul „de ce barbatii nu le asculta pe femei” ma indeamna sa spun clar si concis ceea ce vreau.Se pare ca barbatii ar fi niste fiinte partial dezvoltate care nu se pot concentra pana la capatul propozitiei ( cu exceptia unor anumiti barbati si a unor anumite propozitii care implica un alt fel de activitate) si al caror vocabular nu poate percepe toate cuvintele (inventate sau nu) pe care le folosesc femeile.Asa ca am declarat clar si tare ceea ce vreau. Si, mai ales, se pare ca am facut-o public.

Ai o gramada de avantaje.Daca uiti ceea ce am spus/vrut/solicitat/debitat, poti revedea „doleanta”.Mai mult, poti cauta in dictionar, in timp real, toate cuvintele pe care, din diverse motive, nu le intelegi.Mai ramane doar sa intelegi mesajul.Ca intreg.Rupt din context, separat de vorbe.MAi ramane sa surprinzi esenta(Ai grija ca, saraca esenta, e tare agitata si poti sa o ratezi, daca nu te „misti natural”!!!).

Nu te grabi.Ai tot timpul din lume, in fond, asta si spuneam.Ca nu vreau sa fac nimic „repede, pe fuga, fara complicatii”.

Vezi tu, mie imi plac lucrurile complicate.Capul meu nu poate sa perceapa ceva simplu.Se incapataneaza sa nu functioneze cand e vorba despre solutia cea mai facila, cea mai comoda.Pu si simplu, se blocheaza.Si nu mai pot decat sa citesc pe display SYSTEM ERROR.Ar trebui sa stii ca asa un mesaj nu e bun.Nu e bun deloc.E chiar grav.Asa ca, in concluzie, nu te grabi.

Nu e simplu ce vreau eu.Dar nici tu nu faci parte din specia de „subdezvoltare masculina”, nu?Ar fi prea simplu sa fie asa.Sa fie barbatii asa.Sau nu.Sa fie barbatii din jurul meu asa.