Camera copilului tău – cât e prea mult?

Dacă tot e postul Sf. Paşti şi ne apucăm de curăţat, dereticat şi scuturat, pe mine mă cuprinde zelul mutatutului. Pentru că centrul vieţii sunt puiii de om, totul începe cu camera lor şi, prin extensie, ne raportăm la mobila de/pentru copii.

Deşi am amintit câte puţin despre acest subiect în postarea despre necesarul pentru copil, la venirea acasă de la maternitate, acum, când vârsta copiilor mei este alta – 4, respectiv aproape 2 ani – văd (şi vă pot împărtăşi) situaţia cu alţi ochi.

  • Dacă veniturile şi spaţiul vă permit, este absolut în regulă să amenajaţi camera copilului în funcţie de vârsta şi interesele copilului (deşi, înainte de naştere habar nu ai ce interese va avea copilul meu, dar ce spun eu, uneori nu ştii nici dacă va fi băieţel sau fetiţă, cum a fost cazul la noi). Pe piaţă există acum o multitudine de forme, de culori, de modele şi de variante din care puteţi alege. Puteţi începe prin a stabili un buget clar, câteva obiecte care vi se par necesare (după părerea mea, aş merge pe minimal – pat, dulap, fotoliu sau canapea, eventual leagăn).
  • Dacă sunteţi genul mai pragmatic, puteţi mobila camera copilului în aşa fel încât să fie utilă o perioadă de timp cât mai lungă. Şi aici, tot minimalismul este cheia, urmând să completaţi, pe parcurs, cu alte piese de mobilier sau să înlocuiţi ceea ce devine nefuncţional, de exemplu, înlocuirea dulapului cu unul mai spaţios odată ce mai apare un copil.

Personal, consider camera copilului (sau a copiilor, cum este cazul la noi) un spaţiu care trebuie să răspundă unor cerinţe de funcţionalitate şi eficienţă, mai mult decât de estetică. Probabil şi pentru că am băieţi, dar nu aş putea băga mâna în foc 🙂

Adaptat la dimensiunile camerei de care dispunem, noi am decis să organizăm un spaţiu prietenos, pe care să îl putem adapta pasiunilor şi preferinţelor copiilor. Camera are pe laterale paturi de o singură persoană, cu ladă de lenjerie mare. Un dulap mare, cu sertare şi bară pentru umeraşe, alături de unul mai micuţ, tip soldat, cu rafturi şi un birou (care momentan este folosit de noi, părinţii!) cam astea sunt piesele de mobilier pe care le avem.

Jucăriile am preferat să le aşez în cutii de plastic sau din material textil, ca să poată fi strânse uşor şi răsturnate la nevoie. Pentru că sunt destul de multe, după părerea mea 🙂 încerc să le rotesc periodic şi, mai nou, să le organizez pe categorii – cutia cu lego, cutia cu maşini, cutia cu figurine, etc.

O astfel de organizare îi ajută pe copii să găsească relativ uşor exact ceea ce le trebuie, iar pe mine mă ajută să le explic şi să exersăm noţiunile de mulţimi, culori, forme, etc.

În privinţa covorului, mi-ar fi plăcut să aleg ceva mai vesel, eventual un covoraş cu străzi, cum am văzut la câteva locuri de joacă din oraş. Din păcate, la momentul respectiv, nu am găsit aşa ceva la noi în oraş. Am ales ceva simplu, în culori neutre. Din fericire, Matei a găsit de cuviinţă să considere cercurile negre de pe covor nişte străzi foarte potrivite, pe care le folosim în scopuri multiple.

Ca sursă de lumină, în afară de lumina oferită de plafonieră, am primit cadou o veioză haioasă, sub formă de ursuleţ, care înveseleşte camera şi este perfectă pentru momentele în care se apropie momentul de culcare, dar încă mai avem un rest de joc.

Este foarte adevărat că mai există două corpuri mai mici, suspendate, care adăpostesc o parte dintre cărţile de poveşti, jucăriile cu care ne jucăm uneori, dar care sunt mai sensibile şi au nevoie de un loc al lor.

Deşi copiii mei sunt încă micuţi, încercăm să îi obişnuim să aprecieze lucrurile pe care le au, să se folosească de ele cu milă şi grijă (fără a face un scandal monstru dacă se strică), dar făcându-i conştienţi de valoarea lor. Periodic, revizuim, de multe ori împreună, colecţia de jucării, triem ceea ce păstrăm şi aruncăm ceea ce e de aruncat. Cu această ocazie, punem deoparte, pentru alţi copii (mai mici sau mai săraci) jucării cu care nu ne mai jucăm. De fiecare dată, descoperim comori uitate şi, de cele mai multe ori, schimbăm ceea ce lăsăm la îndemână.

Sunt sigură că există variante de cameră a copilului mai bogate decât a noastră. Cu certitudine există copii care nu au o cameră a lor şi, cu siguranţă, din păcate, copii care nu au jucării. Le vorbesc puilor de om despre asta, fără a-i ameninţa. Cred că este important să fim recunoscători pentru timpurile pe care le trăim, să ne bucurăm unii de ceilalţi şi cel mai adesea, văd partea plină a paharului. Cu toate acestea, cred că facem, de multe ori risipă şi e mare păcat.

Tu cum ai amenajat camera copilului? Cine te-a sfătuit şi de ce anume ai ţinut cont?

 

 

Despre somn și cosleeping – variații pe aceeași temă

Mi-am tot propus să scriu despre obiceiurile de somn, despre ritualurile și multele modificări ce au avut loc la acest capitol în viața noastră. Din două motive – 1. pentru că sunt muuuuuuuuuuuuuuuulte mămici (și tătici, probabil, undeva în peisaj) exasperate de un anume ritual de somn al copilului din dotare care se întreabă în gând, apoi în fața prietenelor, apoi, mai vocal, pe grupuri de susținere sau în scrisori către „specialiști” CÂT MAI DUREAZĂ și 2. ca să nu uit eu (și implicit familia mea) ce drum lung am parcurs (pentru că DA, și eu am momente în care simt să nu mai rezist cu X situație de somn).

Bun! Dacă am clarificat scopul postării despre somn, să purcedem la derulat firul poveștii

Momentul O – Doi adulți și-o… pisică  Botez Mir 003

Odată, demult, am fost noi doi. Și pisica. Era defapt, un EL birmanez, dar din motive de ușurința a exprimării, vom păstra titulatura pisică. Era suficient loc pe canapeaua extensibilă pentru toți trei. Pisica avea când și când preferințe, dar locurile rămâneau oarecum aceleași. Burtica cu bebe nr. 1 a început să crească, la fel și numărul excursiilor nocturne la baie, așa că m-am mutat, pentru o vreme, la marginea patului. De unde îmi era mult mai ușor să mă rostogolesc jos, ca să fim înțeleși. 🙂

 

După câteva zile în care pisica a dormit cu domnul proaspăt tătic, am revenit și eu pe baricade aducând cu mine un pui de om. Urlător și, se pare, destul de indiferent la schimbarea zilei în noapte și invers. Pentru că jucam deja în deplasare (la mama! evident 🙂 ), am folosit recuzita din dotare – două paturi single și un coș de răchită arătos, cu drag cumpărat și amenajat pentru prințul moștenitor.

nani in cosulet

Maximul perioadei a fost și rămâne pentru eternitate noaptea în care la masa de ora 2-4, tati se împleticește artistic între cele două paturi single, încercând să înțeleagă de ce plânge copilul, de ce eu – tânara mamă convalescentă – cer insistent să îmi fie adus copilul să îl hrănesc și, cel mai important, DE UNDE ȘTIU CĂ PUIUL DE OM PLÂNGE. Acum râd, ai râs și tu, citind. Numai puiul de om știe însă de cât efort vocal a fost nevoie cu această fericită ocazie.

Odată ajunși acasă, 3 oameni (2 mai mari și unul mai foarte mic) și o pisică, ne-am reevaluat comportamentul de somn. De ce? Pentru că mi se părea pierdere de vreme să mă tot plimb cu copilul între coș și patul mare. Habar nu aveam pe atunci de cosleeping, de beneficiile lui și de alte asemenea. Dar am simțit, instinctiv, că locul puiului de om este lângă mama sa. Odată ce am descoperit cât de ușor se liniștea un pui de om în acest nou aranjament, am putut să ne bucurăm mai mult de somn bun, odihnitor, toți 3, pardon, 4. nani cu tati

Momentul T+1 – Cosleeping de voie 

Așa se face că ne-am bucurat unii de prezența altora și în patul mare. Mami și bebe dormeau mai mult și mai des. Tati doar câteodată. Vremea trecea, Făt Frumos creștea, patul nu-i mai ajungea. Încă de la început, locul lui a fost la mijlocul patului, având la dreapta pe mama și la stânga pe tata. Pe măsură ce forțele creșteau, a învățat să escaladeze pe câte una dintre laturi, ajungând până aproape de margine. Evident, se baricada portița de alunecare, se trăgea copilul de câte un picioruș dolofan înapoi în pat. Cândva, pe traseu, s-a cumpărat și una bucata pat de bebe (cadou de la bunicii paterni, de altfel) și s-a prelungit astfel câmpul de acțiune. Îmi amintesc zâmbind cum, după primele zile cu patul cel nou, lipit patului mare, asemănător unui pătuț special de cosleeping, încă mai căutai locul de la mijloc, la căldură, dintre mami și tati. Iar eu ajungeam, spre dimineață, să dorm cu jumate de corp în patul mic și alb, în timp ce tu îi dădeai trezirea omului muncii cu câte un călcâi strategic în obrazul plin de vise.

Când bebe numărul doi și-a făcut simțită prezența în burtică, a revenit în peisaj perna de alăptat, pe care am folosit-o, cu maxim succes, ca protecție de mâini și picioare în locuri sensibile. Ziua, fura pisica somn de voie încolăcită în pernă, seara cine apuca. nani 2 copii

La vremuri noi, obiceiuri noi de somn 🙂 Odată cu venirea în noua căsuță, pentru că tu erai deja mărișor și ne puteam înțelege, ai preferat, pentru o vreme și ghidat cu infinită dragoste de mine, să dormi în patul tău, dar dezlipit de patul mare. Stăteam lângă tine până adormeai, citeam povești, făceam conversație (mai mult sau mai puțin adormită) și apoi mă strecuram (vorba vine, că nu poți strecura decât ceva micuț 😛 ) în patul mare, lângă tati și/sau pisică.

Momentul T+2 – Somn de voie

Deși nu a trecut mult timp în care tu ai dormit separat de noi, părinții tăi, recunosc sincer că mi se făcea tare dor de tine! Da, erai aproape și până la plecarea mea la maternitate, nu a existat decât o noapte în care am stat departe unul de altul, parcă nu mai era la fel! Da, m-am bucurat să mă pot întinde în patul mare fără nici o grijă, dar mi-a fost bine și cu tine în coasta mea!

Cât eu am fost plecată să îl aduc pe fratele tău pe lume, tu, primul meu născut, ai rămas cu tati și cu bunicii. Știu că ai fost iubit, drăgălit și mereu în centrul atenției lor, dar mie mi-ai lipsit. Atât de tare încât am resimțit amalgamul de emoții inerente de altfel, post naștere, cu mult mai mult decât la propria ta venire pe lume. Poate pentru că nu te-am putut vedea deloc în timpul acesta… Poate pentru că îl priveam pe puiul mic, liniștit, dulce și alb, și mă duceam în timp înapoi, când tu erai doar un pui de om. Poate așa e normal să fie…o mamă cu mai mulți pui nu e completă decât avându-i pe toți alături.

Momentul T+3 – Fiecare cu locul și partenerul de somn

Odată cu venirea noului membru în familie, un nou ritual de somn s-a instaurat. După poveste, drăgălit și învelit de noapte bună, tati adoarme copilul mare și mami pe cel mic. Fiecare echipă doarme în camera ei. Am hotărât astfel pentru ca plânsul celui mic să nu îți deranjeze ție somnul. Zis și făcut. După vreo 3 săptâmâni, iarăși am schimbat ritualul. Pentru că tu, pui de om, deși ai (deja!) 2,5 ani, vrei să dormi cu mami. Așa că mami a ajuns să doarmă cu doi copilași – unul mai mișcăreț, altul mai puțin (încă). Plânsul lui bebe mic nu pare să te deranjeze, mami are câte o mână și jumătate de corp gata să alin(t)e pe fiecare dintre cele două minuni. După încă vreo săptămână, și tati renunță la porția de somn liniștit din camera băieților și vine în patul nostru mare-mare, numai bun să cuprindă toată iubirea și tot frumosul din lume.

Am rearanjat camera 🙂 Patul mare și patul mic au redevenit prieteni. Noi ne-am hotărât, încă o dată, să nu grăbim ritualul de somn. Încă o dată, mi-am propus să am încredere în voi, copiii mei, că îmi veți arăta cum este potrivit să creștem împreună și cum să ne bucurăm, alături, de toate clipele frumoase.

nani de voie

Momentul T+4 – Eu dorm cu bradul

Nu mai făceam nici un plan. Am decis să îți las ție frâiele, când vei fi pregătit să dormi în patul de copil mare, în camera băieților, o vei face. Mă bucuram de mirosul de copil dormind, visând. De pielea fină și de mânuțele căutându-mă prin așternut. De înghiontelile pline de zâmbet și de râsul din vis. Era bine. Cred că aș fi putut dormi și într-un deget, câteodată. Și a venit momentul împodobirii bradului. Și seara, tu, pui de om (3 ani și 10 luni) ai hotărât să dormi cu bradul. În camera băieților. Aproape că nu-mi venea să cred. Nici nu știam sigur dacă să mă bucur sau nu. Te-am lăsat să alegi tu. Și iată, clipa a venit.

Ai primit poveste de noapte bună, ai primit asigurarea că mama va veni dacă vei avea nevoie de ea. Și mama a venit, în primele 3-4 seri, de câte 3 ori. Adormeam cu tine și mă trezeam când eram solicitată dincolo, de fratele tău mai mic (1 an și 6 luni). Și iată că a trecut aproape o lună de când dormi separat de noi.

Au urmat câteva zile în care ai dormit iar lângă mine. În sufletul meu, cum ne place nouă să spunem. Și a fost exact așa cum îmi aminteam.

Aseară, iar ai cerut să dormi în camera ta. Probabil, cumva, se apropie momentul în care vei dormi tot mai des dincolo. Și e bine. Ți-e bine să fii tu stăpânul acestei decizii.

Glumeam spunând că o să dormi în patul nostru până pleci la facultate 🙂 Știam că nu va fi așa.

Deci, dragi părinți care vă întrebați, cât mai durează…. Există un final. Vă spun și eu, și povestea noastră. Vă poate spune fiul meu care a adormit până la 20 de luni aproape exclusiv la sân (și DA, eu m-am întors la muncă la 10 luni împlinite ale puiului), care a dormit până la 2 ani și ceva plimbat în brațe (atât la somnul de prânz, cât și la cel de seară), care a dormit cu părinții până la aproape 4 ani și apoi a început să CEARĂ singur, DIN PROPRIE INIȚIATIVĂ, să doarmă singur sau să rămână peste noapte la bunici, fără noi, părinții lui.

Cred cu tărie că fiecare etapă este unică. Încă o dată spun, clipele trec atât de repede, copiii se fac atât de repede mari, se transformă… și noi rămânem în urmă, cu gustul dulce al secundelor ce s-au dus. Sau cu gustul amar al regretelor că nu ne-am bucurat destul, că nu ne-am ascultat mai des și mai mult sufletul și copilul. Că nu ne-am bucurat mai mult, mai adevărat de aniii aceia frumoși, fără griji majore, fără probleme de viață.

Tu ce alegi? Să zâmbești amintirii sau să te încrunți regretului?

 

Despre sănătatea pentru puiii de om – Ep. 1 (Febra)

Aceasta va fi una dintre postările care au trecut prin nenumărate chinuri și forme, până a luat această formă. Inițal, trebuia să fie un interviu despre sănătatea pentru puiii de om. Câteva întrebări adresate unui medic pediatru pentru a lămuri (o dată în plus) ceața plină de griji, de dileme și de temeri ce se ridică în mintea și în sufletul unei mame ori de câte ori puiul este bolnav.

Încă de la început, aș vrea să subliniez faptul că eu personal, am tratat aproape fiecare mică problemă de sănătate de puilor mei cu detașare. Fiind acum la al doilea copil, cu atât mai mult. Apoi, știu (îmi amintesc foarte clar) proporțiile grijilor și întrebărilor la primul copil). De asemenea, sunt sigură că, pentru anumite persoane, din anumite considerente, de multe ori, părerea/vorbele/sfaturile de pe internet/grupurile de mămici/vecinei/mamei/soacrei cântărește mult. Am fost și eu acolo… Aceste câteva considerente generale, deși emise de către un medic pediatru (Doamna Dr. Alina Lupu, căreia îi mulțumesc încă o dată pentru deschidere și răbdare!), NU POT ȚINE locul unui consult medical de specialitate, strict la cazul respectiv, având în vedere simptomele și specificul puiului de om.

Totuși, uneori, e bine ca mama să nu se panicheze inutil, să aibă suficientă răbdare, dar și tărie de caracter pentru a descoperi acele situații în care sunt necesare intervenții din partea personalului medical. Cu puțin noroc (și în timp, cunoscându-vă copilul și rezistența la boală), puteți decide dacă și când e cazul să mergeți la medic sau dacă e în regulă să vorbiți la telefon doar, sfătuindu-vă cu aceasta.

Cu alte cuvinte, despre sănătatea pentru puiii de om este ușor să vorbim și fiecare dintre noi sare cu sfaturi, de cele mai multe ori, nesolicitate. E foarte bine să aveți măcar o prietenă sau altă persoană de încredere cu care vă puteți consulta, care are aceleași credințe în privința sănătății și are, la rândul său, măcar un pui de om (deci, a trecut sau va trece prin ceea ce traversați dumneavoastră).

  • Temperatura normală a unui copil mic este ușor diferită față de cea a unui adult. Observați când cel mic este sănătos și verificați temperatura pentru a stabili, normalul, în cazul vostru.
  • Citiți și țineți la îndemână instrucțiunile termometrului pe care îl folosiți. Există diferite niveluri, diferite de la producător la producător. Consultați indicațiile la nevoie. – Folosiți un termometru de calitate (de preferință, fără mercur). Pentru copiii mici (până în 3 ani) este preferabil (și mult mai exact) să se măsoare temperatura rectal. În cazul în care nu e posibil, folosiți un termometru de ureche. Diferențele dintre temperaturi sunt, cu aproximație, următoarele:
  • Temperatura corpului unui copil poate fi normală (ușor diferită în funcție de persoană, dar, în general între 36-37 grade C), subfebrilă (37,5-38,4 grade C)  și febrilă (febră) – peste 38,5 grade C. Febra mare este tot ceea ce depășește 39 grade C. Dacă există antecedente (la copil și/sau părinte) de convulsii, se va monitoriza cu maximă rigurozitate temperatura. De altfel, la astfel de persoane, este suficientă o febră moderată pentru a genera convulsii. Cu alte cuvinte, tratarea febrei repede, fără a lăsa organismul să lucreze, de frica temutelor convulsii este NEFONDATĂ, un fel de bau-bau al unor vremuri în care medicina și informațiile aflate la îndemâna părinților erau insuficiente.
  • Înainte de a administra orice fel de medicament copilului, verificați temperatura cu un termometru. Vedeți mai sus recomandările doamnei pediatru privind termometrele. Este foarte important să deosebim febra reală (ca semn al luptei corpului) de supraîncălzire. Este recomandat ca puiul de om să fie îmbrăcat cu același număr de straturi + 1 față de părinte. Dacă tu ca adult nu porți, în casă, capul acoperit, nu există nici un motiv pentru ca cel mic să o facă. Nici după baie, nici iarna.
  • Dacă febra este deja instalată, dezbrăcați copilul cât de mult se poate și încercați să îl răcoriți cu comprese cu apă la temperatura camerei, ștergând ușor membrele sau cu un duș/baie cu apă având o temperatură cu maxim 1-2 grade mai mică decât temperatura corpului (în caz contrar, există riscul unui șoc hipotermic). Observați cu atenție orice alte semne/simptome. Spirtul și oțetul ard pielea, așa că nu sunt recomandate. Pentru copii sau pentru adulți NU SUNT BUNE!!!
  • Febra nu este rea!!! Ar trebui să subliniez asta și să o lipesc undeva mare, pentru toate mămicile (și bunicile panicate).  Febra este reacția normală a unui organism sănătos în lupta cu virușii care atacă. Asta înseamnă că, în timp, dacă respectăm corpul care luptă (și nu sărim la primul puseu de febră cu fel de fel de așa zise ajutoare) vom descoperi că avem aliați de nădejde, sub forma celulelor de apărare ale fiecăruia dintre noi. Să luăm drept exemplu un copil cu febră. Ce alte simptome mai are? Dacă este vioi și se hidratează corespunzător (cu lichide calde/călduțe și mâncare nutritivă preponderent lichidă, ca supa), nu trebuie să scazi febra. Asta înseamnă că organismul încearcă să creeze căldură suplimentară pentru mobilizarea și activarea sistemului imunitar. În aceste cazuri, TU, ca părinte, trebuie doar să fii prezent (adică atent la nevoile și semnele copilului tău), să ai răbdare și să nu te panichezi. În toate cazurile de febră la copil, este extrem de importantă TOLERANȚA copilului. Cu atenție și răbdare, vei putea prevedea evoluția bolii, fără să te alarmezi și să stresezi organismul puiului de om.
  • Febra NU ESTE o boală. Febra este un simptom al unei boli infecto-contagioase care poate fi de natura virală, bacteriană, parazitară, fungică.  Există (și e important să facem diferența!) mai multe tipuri de febră – febră de deshidratare, febră de insolație, febră de supraîncălzire, febră post vaccin(care poate apărea, ca reacție a organismului, și la 2 săptămâni după vaccin), febră de erupție dentară(deși nu apare mereu). În ceea ce privește febra peste 38,5 grade C este recomandat să investigăm, împreună cu medicul pediatru, cauzele sale.
  • Despre sănătatea puilor de om, în special în primul an de viață, dar nu numai, doamna doctor susține că folosește observația atentă, corelată cu intuiția de mamă și, la orice suspiciuni de diagnostic, un set minim de analize – hemoleucogramă din deget, un sumar de urină, urocultură. Cu alte cuvinte, analizele medicale, deși ne sperie pe noi ca mămici sunt instrumente care, în mâinile unui specialist, devin combustibil vital pentru îmbunătățirea stării de sănătate și vitalitate. De asemenea, un exudat faringian și/sau nazal vă poate salva să bombardați micul organism cu medicamente nenecesare, fără efect în cazul respectiv.
  • Deși la întâlnirea cu doamna doctor  pediatru s-a discutat puțin și despre câteva produse utile în mica farmacie de acasă pentru întreținerea sănătății, nu voi menționa aici nici unul dintre respectivele produse pentru că, asemeni doamnei Alina Lupu, țin să precizez o dată în plus că MEDICAMENTELE nu se dau după ureche, nu se recomandă la colț de stradă la o discuție cu vecina și nu se dau PREVENTIV doar CA SĂ NU

Acesta este primul dintr-o serie de articole despre sănătatea puiului de om. În măsura timpului și a intereselor voastre, voi încerca să vă aduc în atenție aspecte pe care le consider importante în această direcție. Aș fi foarte bucuroasă să primesc feedback-ul vostru, într-un scurt comentariu 🙂

Scutece textile – câte cumpăr? cum le spăl? (II)

După ce am lămurit câteva noțiuni generale  despre ceea ce numim scutece textile (sau refolosibile), să trecem la partea practică a scutecitului textil.

  1. Câte scutece textile îmi trebuie?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Ei bine, să o luăm cu începutul. Numărul scutecelor textile necesare are în vedere câteva considerente (variabile de la caz la caz, după cum vei vedea). Așa că nimeni nu îți poate spune cu exactitate câte scutece textile îți trebuie ȚIE pentru COPILUL TĂU. Vestea bună este că poți să adaptezi stocul pe parcurs, în funcție de nevoi, preferință și buget. Ca mamă ce scutecește textil de aproape 4 ani ( am cumpărat primele scutece refolosibile însărcinată fiind cu primul meu copil, după cum scriam aici, continuând acum cu bebe nr. 2 (probabil până la trecerea la oliță și renunțarea la scutec), pot spune că este preferabil sa cumperi câte 1-2 bucăți din fiecare tip care consideri (înainte de a le utiliza) că te încântă mai tare – eventual, chiar variante preloved, dacă nu te deranjează ideea – și vei vedea cum te descurci (cât de des schimbi scutecul, la ce perioadă de timp trebuie să speli, cât de repede se usucă scutecele, cât timp și/sau nervi îți mănâncă asamblarea scutecelor, cât de mare este spațiul unde poți depozita scutecele curate, etc.)
  2. Pentru început, eu am pornit de la media orientativă din tabelul lui Adelle. Mi se pare una dintre cele mai realiste explicații – cu plusuri și minusuri – ale unui stoc de început. Eu am început aventura cu scutecele textile când Matei avea vreo două săptămâni, dar m-am speriat de faptul că nu aveam suficiente scutece și că nu îmi era foarte clar câte insert-uri să folosesc. În plus, fiind la primul copil, eram destul de aeriană și nu reușeam să mă organizez, chiar dacă în prima lună am avut ajutorul mamei și al soțului aproape 24/7.

    Foto credit- www.scutecele.ro

  3. După ce am ajuns la casa noastră, lucrurile s-au mai așezat și am reînceput să studiez problema scutecelor refolosibile. Am mai cumpărat câteva bucăți, le-am rotit și am început să am preferințe pentru anumite tipuri de scutece. Nu foloseam exclusiv scutece lavabile, iar când plecam în vizite sau în perioadele mai aglomerate, preferam să folosesc, în continuare pe cele de unică folosință. Pe măsură ce bebe creștea, au mai ajuns la noi, pe diferite drumuri, alte scutece textile. Am descoperit și grupul de suport al mămicilor care folosesc/produc aceste variante, dar și piața scutecelor preloved. Am aflat multe informații prețioase, am cunoscut multe mămici frumoase și curajoase care au pornit în căutarea soluțiilor pentru propria situație (am citit multe mărturii ale mamelor de copii suferind de dermatită atopică ținută sub control ȘI cu ajutorul scutecelor textile ).
  4. Pornind de la câteva scutece, stocul nostru inițial apare în pozele din prima postare despre scutece textile, acum, după aproape 4 ani, mai am peste 30 de scutece. La Matei am folosit alternativ scutecele, marea majoritate fiind inca folosite si acum, la copilul numărul 2. Pentru pentru am cumpărat foarte puține bucăți, am mai recondiționat o parte dintre cele pe care le aveam , am înlocuit o parte din inserturi și am confecționat o nouă serie de linere dintr-un halat mai vechi de baie. Strict din punctul meu de vedere, care am avut 2 băieți care udau mediu, 5-6 scutece pe zi și 1-2 pe noapte, un stoc de 25-30 de scutece sunt sufieciente pentru folosire exclusivă și spălare la 2-3 zile. Și ajungem la subiectul întreținere/spălare 🙂
  5. Cum le curăț? După cum am aflat tot de la Cristina aka Adelle.ro există două variante de curățare și depozitare până la spălare. A) Depozitarea uscată – după îndepărtarea murdăriei solide, scutecul folosit se depozitează într-o găleată cu capac sau într-un săculeț de depozitare (impermeabil și cu fermoar). Nu miroase și nu ocupă mult loc. B) Depozitarea udă/umedă – într-o găleată cu apă și oțet, peste care se așează capacul. De asemenea, după îndepărtarea rămășițelor solide de fecale, se scufundă scutecul și se ține până la spălare. Noi am încercat ambele variante, prefer varianta uscată, de obicei. Odată la 2-3 zile pun toate scutecele în mașina de spălat (asta include inserturi, cover-uri, protecții, linere, sacul de depozitare) și le spăl la un program cu prespălare apă rece, apoi un program normal de spălare la 40 sau 60 grade. Folosesc detergent fără înălbitor sau parfum, folosind cu succes oțet și/sau câteva picături de lavandă pentru un îndepărtarea reziduurilor de detergent sau a mirosurilor neplăcute.
  6. După ce scutecele au fost spălate le întind pe sârma de rufe/suport de rufe, preferabil la soare – care ajută eventualele pete să se evapore- și NU pe calorifer sau doar în apropierea unei surse de căldură. Aici am o mică paranteză  : tare mult m-am bucurat de când ne-am mutat în casa cea nouă care are și balcon și îmi pot întinde scutecele (dar nu numai pe ele!) la aer curat. La mansarda unde a început aventura scutecelor textile pentru noi, uscam pe stativ, în fața caloriferului, ocupând o grămadă de loc în camera care ne servea și ca loc de dormit. Odată uscate, scutecele se asamblează, fiecare după tipologia sa ori după preferință. Preferatele noastre, scutecele cu buzunar, devin perrrrrrrrrfecte cu 2-3 inserturi și sunt gata de folosit pentru fundulețul răsfățat. Deși această etapă pare a fi mai complicată (prin urmare, soțul meu nu a făcut-o ÎNCĂ niciodată fără îndrumarea mea), nu este. Odată ce deprinzi cele câteva idei principale, devine ușor și, mai mult, un prilej de relaxare.
  7. Depozitarea scutecelor curate este o problemă dacă nu ai foarte mult spațiu la dispoziție. Noi am organizat un sertar exclusiv pentru asta și lucrurile au mers bine, fiecare dintre noi, cei care schimbam copilul, având anumite preferințe pentru anumite scutece. O explozie de culori și texturi îmi zâmbește și acum, ori de câte ori deschid ușa dulapului. Pot doar să îmi închipui cât de cochetă și colorată ar putea fi o colecție de scutece textile pentru o micuță domnișoară 🙂
  8. Atenționări speciale!!! – Se spune că scutecitul textil creează dependență 🙂 Pe termen lung, reprezintă o investiție atât pentru mediu, cât și pentru bugetul familiei voastre. Aceste scutece au o viață lungă și pot fi folosite la mai mulți copii, oferite spre vânzare sau dăruite altor mămici aflate la început de drum.

Voi ați folosit scutece textile? Ați auzit despre ele? V-ar plăcea să le încercați?

PS – După atâtea informații serioase, vă las cu două filmulețe delicioase în care scutecele textile fac parte din recuzită 🙂

 

 

 

 

 

Daruri de sărbatori – 0-12/18 luni

Din punctul meu de vedere, la acestă vârstă (0-12/18 luni) alegerea lucrurilor care pot deveni daruri de sărbători poate ține cont de câteva criterii simple: nevoi, buget, interese.

Pentru că am trecut deja de două ori prin acestă perioadă, am făcut un efort și am pus pe hârtie câteva sugestii pentru cei care nu au cumpărat deja daruri de sărbători pentru cei mici. Sau, de ce nu, puteți da mai departe această listuță celor care vă întreabă ce anume să le cumpere puilor de om din dotare. Evident, aștept cu interes, în comentarii orice alte sugestii aveți pentru acestă categorie de vârstă – ce jucării/jocuri/obiecte le plac puilor, pe care le-ați dăruit și au avut succes sau pe care vi le-ați fi dorit în copilărie.

Veți râde probabil, dar cred că, dacă privim în suflet cu sinceritate și încredere, cu toții vom găsi măcar un ceva (mai mic sau mai mare) pe care, speram în secret, să îl regăsim pe lista cu daruri de sărbători. Nu e cazul să discutăm acum dacă e îndreptățită sau nu o astfel de rememorare…

Pentru mine, luna decembrie este un duios prilej de a regăsi magia copilăriei, o dată în plus, prin darurile făcute minunilor mele.

Iată deci, o parte dintre jucăriile care la noi au avut mare succes și care se pot regăsi printre surprizele denumite generic DARURI DE SĂRBĂTORI (unde este posibil, am încercat să vă ofer și foto sau măcar link-ul unde puteți vorbi despre ce vorbesc)

  1. Cuburi moi – Noi avem (folosite de primul copil inițial) o găletușă de la Clementoni, cu 20 de cuburi colorate (roșii, galbene,verzi, albastre). Nu mai rețin exact cât am dat pe ele, dar au fost un dar tare apreciat. Le-am folosit la ronțăit (în perioadele de erupții dentare), la învățarea și numirea culorilor, dar și la primele aruncări (nimeni nu a fost rănit, din fericire) sau construcții.    
  2. Cărți – Se spune că plăcerea lecturii e molipsitoare și microbul se împrăștie… citind! Așa se face că mi-am expus copiii foarte repede cărților (sau să spun invers???). Da, inițial a fost vorba despre câteva reviste/pagini colorate pe care le-au putut rupe și smotoci fără ca mami să vocifereze. Cu timpul, din explicație în explicație, au ajuns să aprecieze cărțile adevărate, cum le spune acum Matei.                                                                                                                   La acest capitol, recomandările și experiențele noastre sunt multe.  De la minunatele cărți de descoperit,fără text, dar cu imagini pline de culoare și diverse obiecte/animale/personaje de descoperit – noi am avut un set de 3 cărți cumpărate de la Lidl parcă, ilustrate de Anne Suess. Mica mea cutie cu de toate (Anne Suess) Dincolo de formatul micuț al cărții (potrivit mâinilor piticilor) și paginile groase, ne-au salvat de multe ori în clipe în care nici o altă jucărie sau activitate nu părea să atragă. Acum, Petru nu se mai bucură de toate cele 3 cărți (una dintre ele a devenit un set de cartoane dispersate), dar  îi place în continuare să îi arăt și explic diferite imagini din ele. Tot la acest capitol, ne-au plăcut cărțile cartonate/groase ca E timpul pentru picnic de la Ed. Prichindel sau Animale domestice – ed. Gama Educațional , interactive – mare succes a avut  La plăcinte înainte de la Editura Crișan (nu am cumpărat-o eu, am primit-o și noi de la niște prieteni dragi, cărora le mulțumim încă o dată! ), Motanul încălțat – format mic și cam sclipicios pentru gustul meu (dar Matei mi-a cerut-o într-o vreme, în fiecare zi). De asemenea, cărțile ce au ca subiect viața practică – noi am luat tot de la Lidl ceva cu 4 titluri, format mic, având titluri ca Lena merge la doctor/Ziua lui Iacob/Lena are voie să doarmă la Paula/Iacob și fratele lui mai mic/Să învățăm ceasul .
  3. Plușuri – Poate pentru că am avut băieți, la capitolul acesta nu am foarte multe de spus. De-a lungul vremii, copiii mei au venit în contact cu mai multe soiuri, dimensiuni și culori de plușuri. Fiecare dintre copii a avut/are propriile preferințe. În vreme ce Matei are un urs de pluș maro-cafeniu pe care îl ducem și aducem de la grădiniță, în vreme ce Petru iubește o găinușă mică și un cal de pluș care se încăpățânează să nu … pornească. Tot aici, jucării iubite, dar uitate acum, când scriu această postare sunt un elefant care luminează și cântă (folosit încă de când M. era micuț, pe post de ambianță de nani) și o floare colorată, agățată de clanța ușii, care cântă (folosită pe post de distragere a atenției la schimbarea scutecului, în perioadele când această activitate era una … cu cântec).
  4. Jucăriile de exterior sunt o altă variantă de daruri de sărbători potrivite, mai ales dacă sunteți genul de părinți care doriți să încurajați activitățile în aer liber. O tricicleta, o minge, un tobogan, un leagăn sau chiar o căsuță sunt doar câteva sugestii. Evident, pot fi folosite și în interior, dacă vă permite spațiul. Noi am folosit cu succes un leagăn de plastic dur, pe suport metalic.  foto leagan
  5. O altă categorie de daruri de sărbători (sau de ce nu, pentru zilele de naștere) sunt jucăriile de tras/împins . Există multe variante, de plastic sau lemn, cu șnur sau un suport liniar acționat manual. Părerea mea sinceră este să nu plătiți sume astronomice pentru astfel de jucării pentru că sunt genul de jucării care au o viață destul de scurtă în lista scurtă a preferatelor. Cel puțin, la noi așa a fost. Eu am cumpărat câteva jucării drăguțe și complet funcționale de la alte mămici ai căror copilași depășiseră perioada respectivă.
  6. Despre cuburile de activități există destul de multe informații, dacă sunteți interesați de acest aspect. Mai mari sau mai mici, din lemn sau plastic, ba chiar și din material textil, cu roți sau fără, sub formă de sortator sau chiar cu funcție de antemergător, oferta este largă și se pare că limita este dată doar de creativitate și, evident, buget. La noi în casă, această jucărie este una dintre cele mai apreciate, de ambii copii și, recunosc, am cumpărat-o inițial pentru că mi-a plăcut mie (probabil pentru că eu nu am avut așa ceva, copil fiind).
  7. Jucării muzicale/luminoase avem câteva, iar când nu mai rezistăm noi (sau bunicii 🙂 ), scoatem bateriile și luăm o pauză de la muzica ce răsună iar și iar. Matei prefera jucăriile luminoase, în vreme ce Petru este profund legat de cele muzicale, spre deliciul nostru, care ne bucurăm de dansul bebelușesc, implicit, la auzul acordurilor. De la cartea muzicală Vtech, la pianul sau la autobuzul cu litere, de la mașina de pompieri cântătoare sau la diferitele instrumente muzicale, toate ne-au distrat, le-am suportat, ne-au exasperat, le-am ascuns și le-am regăsit, peste timp, cu bucurie și încântare. Un sfat: aprovizionați-vă, din timp, cu un stoc serios de baterii, de diferite tipuri și mărimi. Niciodată nu se știe când este MUSAI NEVOIE să le folosești.:)
  8. Pentru că jucăriile senzoriale au fost ajutoare de nădejde în dezvoltarea copiilor mei, era neapărat să vorbesc și despre ele. De la cărțile senzoriale, numai bune de molfăit, cu oglindă și chiț-chiț, la cărțile în limba engleză, de la editura Usborne sau la cele cu ferastră în spatele căreia descoperim o întreagă lume, până la borcanul cu boabe de basole/porumb/orez, trecând prin joaca în făină, spumă de ras sau zăpadă – au fost și sunt delicioase, mai ales pentru sinzațiile noi și ALTFEL pe care le oferă celor mici. Atenție!!! Astfel de jocuri vor crea, aproape întotdeauna, mizerie și poate, vor necesita ca puiul să fie schimbat cu alte hăinuțe după, DAR… dacă plecați de la premisa că acesta este un mic preț pentru o dezvoltare armonioasă, completă, a copilului, tind să cred că merită. Am tot citit poveștile mămicilor care apelează la cutii senzoriale de câte ori vor să îi țină ocupați pe micuții lor, dar nu am reușit să fac asta încă. Am mai apelat la tăvița cu mălai/făină și am avut succes (și am reușit să strâng repede apoi, cu puțină organizare înainte).
  9. Nou intrat în repertoriul jocurilor noastre, secțiunea animale domestice/sălbatice  au constituit idei bune de la care am inițiat episoade fructuoase de joc de rol și timp special. Fie că vorbim despre mănușile sub formă de animal (noi avem Văcuța Mu și Cocoșul Cucurigu) sau despre figurine simple, de plastic (eu am cumpărat un set no-name de la o librărie de cartier cu doar câțiva lei), folosindu-ne de ele, închipuim povești, vindecăm răni, descătușăm frustrări și creăm amintiri frumoase, cu râs, uneori plâns și multă conectare. E nevoie de răbdare, de puțin timp să îți asculți copilul și de regula NU EXISTĂ REGULI. 🙂

PS – Această postare nu este una publicitară, ci se dorește a fi un instrument util cuprinzând sugestii de daruri de sărbători sau alte ocazii. Link-urile și fotografiile utilizate sunt doar cu titlu de exemplu, nu pățiți nimic dacă le vizionați și eu nu mă îmbogățesc dacă voi alegeți să le cumpărați. Evident, copiii sunt diferiți, bugetul alocat cadourilor este mai mare sau mai mic, dar cred că rămâne general valabilă idee conform căreia un cadou pentru un copil (al tău sau al altuia) e musai să producă bucurie, să fie sigur și să aibă posibilități cât mai variate de întrebuințare. Sunteți de acord? Voi cum alegeți finalistele pentru lista de daruri de sărbători?

Shoebox 2015 la Piatra Neamț – Bucuria vine … într-o cutie de pantofi

Începuturile Shoebox în familia mea

 

S-a așternut uitarea peste momentul în care am aflat pentru prima dată despre Shoebox. Mărturisesc sincer că la momentul respectiv (acum vreo 2-3 ani), m-a intrigat întâi denumirea proiectului, m-a făcut curioasă și apoi mi-a părut rău că nu aveam cum să particip și eu, în orașul meu natal – Piatra Neamț – la Shoebox.

Anul trecut, împreună cu Matei (care avea puțin sub 3 ani) am plănuit cu drag și emoție această activitate, integrând-o natural în educația după principiile și metodele unui parenting conștient, cu respect pentru ființa umană, cu iubire și empatie. Am ales cutiile și hârtia de împachetat, am sortat obiectele și le-am așezat frumos, cu gânduri bune și lumină, așteptând apoi cuminți să le predăm unuia dintre spiridușii harnici de la Asociația Hara – mulțumim frumos, Isabela Șerpe! Mi s-a promis că voi primi, pe e-mail, poze cu acele suflete de copil care s-au bucurat de darurile de la noi și s-a întâmplat întocmai. Nu vă pot spune cât de emoționată am revăzut pozele, i le-am arătat și piticului meu care a decretat solemn – „Sunt fericiți copiii, mami! Au steluțe în ochi!”

Aceasta este, pe scurt, experiența noastră cu Shoebox de anul trecut. Anul acesta STARTUL pentru Shoebox 2015 a fost dat la 1 decembrie și mă bucur să mă alătur acestei inițiative frumoase, despre ale cărei începuturi puteți citi aici.

Vă invit și pe voi, prietenii mei virtuali sau reali, să participați la acest șir de gesturi frumoase – pe care ar fi perfect să simțim să le facem tot timpul anului, nu doar în prag de sărbători, dar e bine să fie și acum – alături de Asociația Bâtca Doamnei  și Blogul Irinei. Iată cum puteți ajuta:

Pasul 1: Ce trebuie/pot să fac la Shoebox ?

 

A. Dacă vrei să te implici în promovarea Shoebox 2015 – Dacă ai un blog, forum, ziar sau revistă online, portal sau orice altă formă de acest gen pentru promovare în social media, accesează pagina dedicată de bannere, de unde poți prelua și afișa unul dintre bannere în mediul ales de tine.

Dacă ești blogger și vrei să te implici prin a scrie despre campanie, te rog s-o faci și să ne dai de știre mai departe despre Shoebox 2015.

De asemenea, poți deveni partener Shoebox!

Prin promovare în mediul online (un simplu SHARE duce vestea mai departe 🙂 sau poți schimba poza de profil FB cu una prietenoasă Shoebox 2015 ), dacă știi, în zona în care locuiești, copii aflați în nevoie (instituționalizați sau nu), te rog adresează-te unui coordonator din locația cea mai apropiată de tine să putem ajuta și/sau deschidere de noi locații (dacă în orașul tău încă nu există un centru de colectare ShoeBox și vrei să te implici).

B. Dacă vrei să pregătești minim o cutie  pentru Shoebox 2015 – Ai nevoie de:

  • o cutie goală de pantofi (corpul și capacul)
  • hârtie de împachetat cadouri
  • foarfecă/cutter
  • timp și/sau bani pentru a cumpăra lucrurile pe care vrei să le dăruiești unui copil de vârsta și genul ales de tine (Atenție – începând cu anul 2015 în cadrul proiectului ShoeBox – Cadoul din Cutia de Pantofi se vor primi doar cutii care conțin lucruri noi, nefolosite și cu etichetă. Fără excepții.)

Perioada de colectare cutii este 1-15 decembrie 2015, urmând ca între 16-24 decembrie acestea să fie distribuite către copii.

Pasul 2: Ce poți dărui în cadrul Shoebox 2015?

 

Se învelește frumos în hârtie cutia(Shoebox) și capacul ei, fiecare separat, apoi pui în cutie tot ce poți/dorești să cumperi. Câteva sugestii ar fi :

  • dulciuri (ex.ciocolată, biscuiți, napolitane), dar NU perisabile (ex.banane, portocale, iaurt)
  • articole școlare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva
  • jucării potrivite pentru vârsta și sexul copilului alese
  • produse de igienă personală: periuță și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș, absorbante (din experința anilor trecuți, este o nevoie reală!)
  • o felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine (ești liber să pui datele tale de contact și să păstrați legătura în continuare)
  • articole de îmbrăcăminte de sezon: fular, căciulă, ciorapi groși, mănuși sau orice altceva de acest fel
  • poate o lumânare parfumată care să amintească  de mireasma Crăciunului, DAR fără chibrituri, ca să evităm situațiile riscante … Lumânarea trebuie să fie “folosibila” (mulți dintre copii NU au nici măcar curent electric).
  • orice alt cadou de care știți că s-ar bucura copiii voștri sau de care v-ați fi bucurat voi, la vârsta respectivă.

 

Pasul 3: Reguli de bun simț în cadrul proiectului Shoebox 2015

 

Puteți pune în cutie tot ce intră, ce vreți și ce credeți că îi trebuie unui copil de vârsta și sexul pentru vă îndeamnă inima să cumpărați ceva, cu doar câteva minime specificații/reguli de bun simț:

  • Campania se numește ShoeBox (cutie de pantofi) – deci e necesar să ne limităm la această dimensiune a darurilor colectate. Dacă aveți lucruri mai mari de dăruit, vă putem pune în legătura cu acei parteneri care pot  primi și distribui legal și după nevoi și aceste produse.
  • Dacă aveți aleasă o grupă de vârstă și genul copilului pentru care vă gândiți să faceți cutia, încercați să sortați produsele să poate fi folosite când sunt primite (mărimi corespunzătoare la hăinuțe etc).
  • Nu puneți în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici vouă să le primiți. Toate lucrurile trebuie să fie noi. Lucrurile care nu mai pot fi folosite au un loc pe care îl cunoaștem cu toții: se aruncă la gunoi.
  • Nu puneți alimente perisabile (ex.portocale, iaurt) sau care s-ar putea deteriora/desface în timpul manipulării (ex.compot de casă în borcan de sticlă).
  • Toate cutiile vor ajunge la copiii/tineri (fete și băieți)  cu vârste între 2-18 ani. 
  • Nu lipiți capacele pe cutii, se vor lipi la predarea cutiei, împreună cu etichetele speciale cu vârsta și sexul copilului pentru care ați pregătit cutia/cutiile.
  • Completați numele și adresa de email pe tabelul care vi se va înmâna la fiecare locaţie, pentru că să vă putem mai apoi da de știre despre unde și la cine a ajuns cutia voastră.

Pasul 4: Cum ajunge darul Shoebox de la mine la cei pentru care a fost pregătit?

 

Numărul și poziția locațiilor din țară/străinătate diferă de la an la an, dar le puteți vedea, actualizate, în pagina LOCAŢII a proiectului Shoebox.

Pentru cei care sunteți din alte localități în care nu avem încă centre de colectare și doriți să trimiteți cutii prin poștă/curier, vă rog să folosiți aceste detalii la destinatar:

Valentin Vesa – 0745 900 851

Calea Florești 6/68, Cluj-Napoca, 400509, Cluj.

În județul Neamț, există, în prezent, 3 locații, dar centralizarea cutiilor se va face la Galleria Mall Piatra Neamț. Dacă vă este mai ușor să vă întâlniți cu mine, în Piatra Neamț, le pot prelua și eu, urmând să le predau apoi mai departe. Lăsați un mesaj aici sau în secțiunea de contact a blogului și vă răspund cu mare drag.

 

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Anul acesta, voi participa la Shoebox împreună cu cei doi pui de om și sunt mândră de asta. Hai și tu alături de noi!

 

 

Ce iei cu tine? – Feedback Dr. Laura Markham

Continui seria articolelor despre parentingul liniștit susținut și promovat de către Dr. Laura Markham. Ideea acestei postări mi-a venit la finalul conferinței, când buna doamnă doctor a întrebat sala – Ce iei cu tine de la această întâlnire? Am auzit răspunsuri sincere, am văzut părinți (atât mame, cât și tătici) încărcați de energie și iubire, am plecat și eu cu un bagaj de energie pozitivă, de empatie și atașament conștient.

  1. Copilul tău se comportă ca un copil pentru că… ESTE UN COPIL! Adultul ești tu, comportă-te ca atare.
  2. Oprește-te!Abandonează lupta de putere cu copilul tău!Respiră!
  3. Ai rămas fără îmbrățișări? Sunt gata să îți umplu ceașca afecțiunii!
  4. Întotdeauna, pus să aleagă între un obiect și o relație adevărată, plină de empatie și conectare cu tine, puiul tău de om te va alege pe tine și, implicit relația. Alege-l pe el, cu iubire, întotdeauna!
  5. Stabilește împreună cu partenerul tău câteva reguli simple, concise, pe care să le insuflați copiilor și afișați-le undeva la vedere. Un stil de parenting coerent, aplicat de amândoi părinții este preferabil unor reguli aleatorii, în funcție de starea de spirit a unuia sau altuia dintre voi.
  6. Pentru a-ți păstra stilul de parenting empatic, e nevoie să fii calm. Doar atunci ești cu adevărat conectat la nevoile copilului tău și acesta poate să procese informația pe care i-o transmiți.
  7. Violența (fizică și/sau verbală) și țipetele îl traumatizează pe copil, învățându-l că nevoile sale nu sunt importante sau nu merită să fie ascultate.
  8. Iartă-i pe părinții tăi pentru ceea ce au grești, mulțumește-le pentru dragostea pe care ți-o poartă și vindecă-ți rănile interioare pentru a putea fi un părinte mai bun copilului tău. Nu va fi ușor, dar este un dar minunat pe care îl faci atât copilului tău, cât și copilului din tine.
  9. Dacă vrei să crești un viitor adult liber, demn și responsabil, nu-l încătușa în copilărie în pedepse și amenințări, nu-i frânge voința prin șantaj emoțional și nu-l manipula. Dacă (acum) este mai mic, nu înseamnă că poți dispune de el oricum, fără pic de respect și considerație.
  10. Râsul și plânsul sunt descătușări normale, sănătoase, de energie și frustrări. Cunoaște-le, înțelege-le și folosește-le pentru a crea relații calde, pline și adevărate.

 

Tu, dragă cititorule, ce iei cu tine din această postare? Mi-aș dori să păstrezi chiar și o singură idee. Care ți se pare cea mai importantă? Care dintre ele te uimește poate și pe care ți-ar fi ușor să o aplici?

PS – M-am apucat deja să citesc prima dintre cele 4 cărți ale Dr. Laura Markham – Părinți liniștiți, copii fericiți. Va urma și recenzia (sau mai multe postări pe această temă) cât de curând.

PS2 – La mulți și veseli ani, Andreiul inimii mele!!!