Scaun masă bebe – alegeri informate

Pentru că o parte dintre mămicile dragi au trecut, alături de blogul meu, de la lista cu cele necesare la maternitate, apoi de primul concediu si de mult temutele colici, iată că a venit rândul unei noi alegeri cu greutate, din viața de mămică.

Ai alăptat sau nu, cel micuț a crescut și ești pe puntul de a începe diverisificarea. Evident, ai citit cu ce anume să începi, ce ustensile de bucătărie să folosești, când să introduci un nou aliment și câte altele. A rămas doar marea întrebare. Ce anume vei alege în materie de scaun masă bebe?

Din experiența mea de mămică a două minuni (vesele, sănătoase și taaaaaaaare pofticioase) cu 2 scaune de masă diferite, precum și o parte dintre experiențele pe care le-au traversat alte mămici cu care am vorbit, iată doar câteva idei care sper să te ajute să iei o decizie informată.

Înainte de a enunța cele câteva idei, voi nota faptul că NU VOI RECOMANDA o marcă anume de scaun pentru bebe : )

  • Alege un scaun de masă care să fie adaptat (ca dimensiune) bucătăriei tale – măsoară locul unde te gândești să îl așezi, fă o simulare cu un corp de mobilă de dimensiuni asemănătoare scaunului ales și vezi cât loc ocupă, pe unde poți trece, cât de aproape/departe ești de frigider/sursa de apă/aragaz. Oricât de frumos ți s-ar părea, un scaun de masă care ocupă jumătate de bucătărie va deveni, în timp, un factor de stres.
  • Alege un scaun de masă care se poate curăța ușor. Există variante frumoase și practice cu măsuța/tăvița de plastic detașabilă care se șterg ușor. Husa scaunului poate fi lavabila – fie ca este din PVC sau din material textil.
  • Alege un scaun care să aibă centuri de prindere a copilului. Poate pentru un pui mic (puțin mobil ) nu pare un MUST HAVE, dar, odată cu creșterea curiozității și a mobilității, devine necesar pentru siguranța copilului tău.
  • Alege un scaun rezistent – fie că îți plac scaunele din lemn (mai grele) sau cele din plastic, asigură-te că alegerea ta este una care oferă stabilitate, siguranță în utilizare și va rezista testelor năzdrăvanului tău. Dacă alegi un scaun cu rotile, exersează modul în care poți bloca alunecarea acestora.
  • Dacă ești la primul copil, poate e de avut în vedere și varianta de a lua un scaun cu multiple întrebuințări  există variante care devin, odată cu creșterea copilului, balansoar sau măsuță și scăunel pentru activități. De asemenea, dacă vă știți o familie plimbăreață, o variantă de scaun pliabil sau chiar un scaun de masă tip booster.

Există muuuuuuuuuuuulte tipuri de scaune de masă, cu diferite accesorii sau specificații tehnice. Dincolo de criteriul financiar și de cel estetic, până la urmă, succesul diversificării este dat de atitudinea ta, ca mamă/tată față de mâncare, de răbdarea și de energia pe care alegi să o investești în împrietenirea puiului cu mâncarea. Nu te grăbi, nu te speria de drobul de sare ș păstrează mereu în minte faptul că, în cele din urmă, fiecare copil va mânca. Până la vârsta de 1 an de zile, în special la copiii alăptați, diversificarea este o joacă. Bucură-te, împreună cu copilul tău de noile descoperiri de gusturi și texturi, de culoare și formă.

Ca la oricare dintre deciziile pe care le iei astăzi pentru copilul tău, există, de cele mai multe ori, mai mult de o singură variantă corectă. Indiferent ce ai hotărî, acum sau mai târziu, e important – poate cel mai important – să iei alegeri informate. Fie că vorbim de scaun masă bebe, de grădiniță sau de opționalele de la școală, urmărește criteriile care sunt prioritare pentru tine, observă reacția și înclinația copilului tău și ai încredere că puiul de om te-a ales tocmai pentru că ești acel părinte minunat care va încerca să fie acolo, ori de câte ori este nevoie de el.

Bolile copilăriei în corp de adult – Partea I

Vineri după amiază (cel mai potrivit moment!întotdeauna!!!)

  • Mama, mă doare în gât! Nu pot înghiți….

Verificăm gât. Gât roșu. Ups! Turăm motor de mami! Hai, lasă că de la ultima n-a trecut decât…. 2 săptâmâni. Și atunci, a fost celălalt copil. Nu-i bai! Bine că e sfârșit de săptămână, tati-crai e acasă, trece. Până luni, e ca nou. Sper… Dar dacă… El lasă, poate nu. Bine! Dacă nu i-am pus căciula de iarnă din august, na, acu trag…Bun. Facem ceai.

Parcă e cam cald. Unde o fi termometrul?

  • Nu vreau termometruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…..Și ceaiul nu e bun. Suc nu mai e? De-ală de gât?

Da, bun. Deci, presupunem că nu are febră. Pare destul de alert. Mă rog, nu-i chiar starea lui normală. Dacă era, până acum, jumate din suftragerie era cu fundul în sus. Daț las că e mai bine așa. Observăm culoarea albastră a covorului.

Oare ce mâncăm în seara asta? Ce spun aia la tv? Ceva cu bolile copilăriei….? Dar noi nu ne uităm. Trebuie să facem timp special. Și să aflu ce ghidușii au avut loc la grădi. Dacă oi reuși să scot ceva de la domnul în cauză.

  • Nu pot să înghit. Și vreau să mă ții în brațeeeeeeeeeeeeeeee.Și Petru să nu fie aiciiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Și nici tati. Să fim doar noi. Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii…………

Bun. Pucedem atunci. Trimit pe ceilalți doi crai să mânânce. Pentru că observ, deloc încântată că cel mare vrea să stea exclusiv cu mine. Aveam ceva de scris, dar nu-i bai. Văd eu cum fac. Doar e sfârșit de săptămână. Reușesc eu cumva.

Copilul asta arde. Respiră adânc și nu te panica! Tu nu te temi de o simplă febră. Hai să sunăm totuși homeopatul să vedem ce zice. Vorbit, bun. Așteptăm și observăm. Bun. Se face. Vrea în brațe….Frateeeeeeeeee, zici că=i o balenă mică. Mai ieri era un bebe pufos. Și acu, îmi povestește de Sofia. Cine o fi asta? De la grădi? Nu, mami, cum așa? Prințesa. Ups, eroare de hard. Sigur că prințesa.

A adormit. Bun. Mă duc la scris? Nu, nu se poate. Craiul mic ordonă tiranic ȚIȚI. În regulă, mai e timp. Tati ce face? Spală vase, sper. Nu, se relaxează la o felie de pâine cu dulceață. Bleach! Dacă nu-i cioco, pentru mine, nici nu merită să deschid gura. Bun…Gata masa. Scriem și noi ceva azi? Sper să nu urmeze la rând cu bolile copilăriei și alți muci asta micu. Pe cuvânt, am și eu dreptul la un sfârșit de săptămână fără nimeni răcit? Parcă îmi amintesc de sor-mea. Ea o binecuvânta pe mama cu îmbolnăviri surpriză la fiecare Paști/Crăciun/Revelion/nuntă. Sau chiar și la început de concediu. Nici cu noi nu mi-e rușine, de altfel. Dar parcă ar merge puțină pauză.

Se trezește craiul mare. Are febră. Arde cu adevărat și e timpul să luăm ceva măsuri. Dezbrăcăm copilul cât se poate, punem compresă cu apă la temperatura camerei. Verificăm febra. Hidratăm copilul.

….

Cândva, cu cel mare în brațe, între patul unde l-am culcat și un altul, unde cel mic doarme exilat cu tati, făcând ture nocturne când sunt solicitată, se face dimineață. Cel mare e ok, fără febră sau dureri. Îmi cere de mâncare, semn bun. Îl urmăresc toată ziua și nu pare să mai aibă vreo problemă. Ne distrăm cu fructe, cu vitamina C cu propolis, cu ceiuț parfumat. Stăm în casă, dar aerisim bine încăperile.

Duminica e zi de mers la bunici. Avem o zi plină, care se termină cu o joacă la un spațiu nou, pentru copii. Totul e veselie și joc.

Ajunși acasă, cel mic devine agitat. Plânge. O fi prea obosit? Adoarme mai repede decât de obicei, dar se trezește peste vreo 2 ore, cu febră. Eu încă nu adormisem. O luăm de la capăt, dar mama e aici, totul va fi bine, pui mic!

Doarme chinuit, cu treziri dese. Parcă nici sânul nu îl mai liniștește ca altă dată. Arde încă, dar febra cedează repede. Puiul adoarme și încerc și eu să îmi fac loc lângă el. Cel mare, care doarme în stânga mea, se tot dezvelește. Se trezește odată să ceară apă și cel mic deschide ochiii. Nu mai vrea să adoarmă, așa că trebuie să ne plimbăm puțin prin casă. 100 de pași. Repetă! De 3 -4 ori. Am pierdut șirul. Oare mai e până dimineață? Oricât de ciudă mi-ar fi că trece noaptea și eu nici măcar nu am reușit să mă îmbrac în pijama, cu atât mai mult să adorm, sunt norocoasă pentru că, de obicei, puiii dorm. Și eu, împreună cu ei. Cele câteva nopți nedormite, adunate de-a lungul timpului au fost cauzate de boală, aproape de fiecare dată. O să dorm mâine noapte sau, dacă am noroc, poate închid un ochi la somnul de prânz al celui mic. Peste câteva ore se face luni și cel mare pleacă la grădi, împreună cu tati.

Luni. Cel mic se trezește plângând și starea lui nu pare să fie mai bună. Tregem o fugă până la medic, just in case. Nu sunt canini, nu mai are febră și pare puțin răgușit. Pare a fi o laringită. Vedem cum se manifestă în continuare. După amiază mă văd și cu homeopatul, așa că nu sunt panicată. Cel mare văd că a trecut ușor peste ce-o fi avut. Roșu în gât a părut, după ce am văzut eu, dar, mai știi… Poate a fost doar un episod pasager. Acum e vesel, mănâncă și, din fericire, e tot mai atașat de grădi și de prietenii lui de acolo.

Până la întâlnirea cu homeopatul nu mai face febră, dar e tot prefebril, iar starea generală destul de proastă. Fac o programare la pediatru, pentru orice eventualitate. Abia mâine ne vede. Offf…. Să vedem ce zice Anca, homeopata. În gât nu e bine, pare plin de ceva vezicule, însă nu e clar nici un diagnostic. Încercăm cu remediul constituțional care ar trebui să ne ajute.

Off….Se face deja noapte și mă rog să ne putem odihni cum trebuie în noaptea asta. Puiul mic nu prea vrea să mănânce, dar mi-e clar acum că îl deranjează chestiile ciudate din gât. Se face liniște și toată lumea adoarme. Cel mare vrea o poveste. Spun încet, cu glas șoptit, povestea. Puiul adoarme și eu mă întorc spre puiul mic, în dreapta, să îi verific temperatura. Off, iar arde! Mama ei de treabă… Peste jumătate de oră, se trezește urlând, ca niciodată. Cea mai mare problemă e că nu îl pot liniști nicicum. Iarăși ne plimbăm prin casă. El adoarme, eu mă așez în pat. Nu e bine! S-a trezit iar. Reluăm traseul. Mă plimb 2 ore. Aproape încontinuu. Puiul doarme, dar cum mă așez, cu el în brațe, deschide ochii și dă-i concert!

La un moment dat, cedez. Îmi vine să mă scurg pe jos de oboseală și el tot nu se poate liniști decât plimbat. Îl trezesc pe domnul Soț și îi predau ștafeta. Am nevoie să dorm, măcar o oră. Se pare că tati, după mârâiala inițială, reușește să adoarmă copilul de-adevăratelea și înainte ca eu să fiu cu totul în lumea viselor, aterizează și ei în pat, lângă mine. Peste 1 oră, sună ceasul, e deja dimineață.

Mama lor de boli! Bolile copilăriei, în corp de adult… Trec ele.

Un pui de 3 ani

Mă gândesc acum, cu infinită emoţie, la naşterea ta, fiul meu… Au trecut deja 3 ani.


Eşti un copil frumos la suflet, vesel şi spontan, sensibil şi activ. Iubeşti cu toată fiinţa ta şi chiar dacă uneori pare să mă obosească (încă) dependenţa ta de mine, aş vrea să rămâi mereu ca acum. Să îţi pot citi în privire sclipirile de încântare, să am întotdeauna puterea de a alunga răul şi durerea şi nedreptatea din calea ta. Ştiu că nu voi fi în stare … Ştiu că va veni o zi când nu voi mai fi centrul universului tău 🙂 Da, un ochi îmi râde şi altul îmi plânge, asemeni împăratului din poveşti. Poveşti pe care le asculţi atent, pe care le repeţi şi le interpretezi într-o manieră atât de … proprie, maşinuţelor şi cuburilor lego. Da, mă bucur la gândul că într-o zi, vei părăsi cuibul, întinzând aripi de iubire şi de libertate spre lumea cea mare. Dar azi, dragul meu drag, eşti încă puiul meu! Mă bucur încă de pupicii tăi, de mânuţe mici şi calde care numără alunițe de mami până când ochii devin grei şi visele te cheamă pe tărâmul lor.

Astăzi, te privesc şi realizez cât ai crescut. Cât de mare te-ai făcut, cât de frumos ești și cum m-ai învățat, cu fiecare zi, să iubesc necondiționat, să iert fără măsură, să cred fără rezervă. Cum m-ai transformat din DOAR Irina în mami și Irina? .Da, ai crescut, copilul meu dar ești și vei rămâne mereu parte din mine, bucățică de suflet și fărâmă de vis.

E atât de multă pace în somnul tău, atât de multă veselie și candoare în jocul tău, atât de multă hotărâre în vorbele tale,încât, uneori,mă întreb cum pot încăpea toate dintr-un trup atât de mic…

Îți mulțumesc, suflet frumos! Te iubim și ne bucurăm de tot ceea ce ești! La mulți ani, Matei!

Câteva poze cu darul primit de la noi, părinții tăi…


PS: Random va alege primii câștigători ai giveaway-ului de februarie!!! Revin cu tragerea la sorţi mai pe seară, când emoţiile acestei zile îmi vor da puţină pace!

Cum e cu doi copii :)

Pentru că am prietene care nu au (încă) copilaş, sau au doar unul… Pentru că aud destul de des întrebarea  „Şi?Cum e cu doi?”… Pentru că vreau să nu uit, pentru mai târziu, experienţele de acum… Pentru că există oameni dragi care visează la, se pregătesc de sau negociază AL DOILEA COPIL…

Iată, deci, cum e la noi!

Naşterea – Deşi vorbesc despre 2 operaţii de cezariană, cea de-a doua a fost mai „mummy and baby friendly”, s[ spunem. Adic[, am ajuns la spital cu membrane fisurate şi bebe pregătit de venit pe lume. La 38 de săptămâni, parcă. Mi-am revenit mai repede, fără depresie , DAR am suferit aprig de dorul primului copil, fapt pentru care am cerut externarea cu o zi mai devreme. Revederea a fost foarte emoţionantă, iar primirea pe care i-a făcut-o copilul mare frăţiorului mic nu o voi uita niciodată. Îi iubesc pe amândoi de nu mai pot, dar într-un fel diferit.

Somnul – În mod sigur, cel mic are la activ mai puţin somn decât fratele său, când era la această vârstă. Pe de o parte, pentru că este de-a dreptul îndrăgostit de fratele lui cel mare, îl urmăreşte cu privirea (deocamdată 🙂 doar aşa) peste tot, îi soarbe orice gest şi cuvânt şi, prin urmare, când Matei e acasă, Petru cu greu se dă dus la culcare. Pe de altă parte, am prins o perioadă destul de rece şi trebuie să petrecem o mare parte din timp în casă, ori lipsa plimbărilor zilnice, în special la cel mic (fiind răcit şi afară ceaţă/vânt, îl scot 15-30 minute, odată la 2-3 zile) nu ajută somnul. Cel puţin la copiii mei!

Cosleep-uim cu mare drag, aliniaţi : Matei în patul mic, lipit de laterala patului nostru OFICIAL (în fapt, Matei doarme în „sufetul” meu, pe bucata mea de pat), mami (cu Matei în stânga) şi Petru în dreapta, la mijlocul patului mare, tati în continuarea şirului indian şi pisica, as in Mâţa, cum îi spuneam aici.

Masa – Ca şi fratele lui mai mare, Petru a fost şi este alăptat la cerere, dar am început diversificarea şi ne distram copios! Unul dintre primele semicuvinte învăţate până acum şi aproape primul în fiecare dimineaţă este PAPA 🙂 Da, încerc să integrez uşor uşor ceea ce mănâncă bebe Petru în alimentaţia noastră ovo-pesco-lacto-vegetariană. E puţin mai complicat uneori, dar timpul nu îmi permite mereu să îi ofer altceva decât consumă Matei. Oricum, acesta din urmă este un pofticios, aşa că alege să se înfrupte, adesea, din mâncarea de bebe. Gătesc preparate uşoare şi prefer să pregătesc mese echilibrate, de care să ne bucurîm împreună.

 Treburi casnice – Se distribuie în mod inegal între mine şi tati, cu ajutor din partea mamei, în limita timpului ei şi a dorinţelor/trebuinţelor noastre. Pentru că eu stau acasă cu puii, încerc să fac aproape toate treburile din gospodărie. Câteodată, întind rufe cu copilul cel mic „agăţat” în manduca şi spăl vase în timp ce îi interpretez (a se citi, lălăi) vreo piesă inventată celui mare. Tati e responsabil cu aspiratul, litiera pisicii şi căratul apei de la izvor. Glumesc, am noroc de un om bun la toate care mă ajuta cât şi cum poate, marele lui regret for ever and ever este că ţâţica lui nu produce nimic :P. Uneori şi al meu, dar asta e viaţa!

Timp liber – What?Ce-o fi ăla? :)) Fără exagerare, dar nu e imposibil să ai parte de câteva minute pe zi doar pentru tine. Depinde ce alegi să faci cu el. Eu îl „investesc” în blog, în lectură şi în paginile/grupurile pe care le administrez. E foarte adevărat că sunt momente când mi se face uşor dor de libertatea de dinainte de copii, dar sunt perfect conştientă că anii de acum trec atât de repede… De exemplu, 89% din acest post a fost scris cu cel mic în braţe, dormind. Evident, nu într-o singură sesiune de nani, dar e aşa dulce somnul în apropierea mamei … Aproape la fel de bun ca ciocolata înfulecată, pe ascuns, în debara, când mami are nevoie de o pauză, după o zi care nu pare să se mai termine!

Socializare – Mie imi plac oamenii. Şi îmi place să vorbesc şi să scriu. Când mă pornesc la una din astea două, greu mă mai opresc 🙂 , asta în caz că nu aţi observat. Socializăm deci organizat cu rude/prieteni/colegi şi dezorganizat oricând se poate şi oriunde. Uneori, faţă în faţă şi alteori doar telefonic sau în mediul virtual. Numărul celor care ne calcă pragul nu este foarte mare pentru că încercăm să păstrăm, pe cât se poate, tabieturile şi programele copiilor, dar avem şi amici single, şi cupluri fără copii şi cu, în proporţii variabile. Nu suntem absurzi să vorbim numai despre odrasle şi tind să cred că amicii noştri apreciază relaxarea noastră şi modul optimist de a le descrie situaţia, când suntem întrebaţi. Suntem, totuşi, genul de părinţi care preferă să ia copiii cu ei şi să se bucure de ei în diverse contexte, aşa că cei doi crai şi ei, la rândul lor, destul de sociabili.

Timp în 2 – If there is a will, there will be a way, sau cum s-ar spune pe dulcele grai moldovenesc, „îi olecuţă” 🙂 Câteodată, seara, după ce adorm copiii, rămâne timp şi pentru asta. Mă pot lăuda că măcar o dată la 2 săptămâni las amândoi copiii câte 2 (!) ore la mama. Ultima dată, am plecat cu Omul la o ciocolata caldă, în mall. A fost un soi de întâlnire şi ne-am bucurat de ea, cu adevărat. E ok, zic, încă ne iubim şi ni se luminează privirile când ne întâlnim. I-am făcut doi copii, deci o să mă ţină minte veşnic 🙂 La modul cel mai serios acum, ne e bine împreună şi când apar mici probleme suntem destul de maturi să dicutăm şi destul de înţelepţi să uităm!

Hai că am făcut un articol lung şi ordonat! Sau, mă rog, aşa îmi place mie să cred… Revin cu alte detalii „la cerere”, că tot se poartă 🙂

Ghidul unui cumpărător mămică smart

Într-o lume în care suntem mereu pe fugă, mereu în contratimp, mereu în întârziere, informaţia este cel mai important atu. Dacă reuşeşti să găseşti şi apoi să foloseşti informaţia într-un mod eficient, să obţii maximum de avantaje, poţi fii fericit sau măcar mulţumit că ai învins. Ba mai mult, dacă eşti darnic din fire, poţi să mulţumeşti cerului, sorţii sau divinităţii, prin sfaturi sau hint-uri către ceilalţi. Care poate, nu au atât de mult noroc, atât de mult timp liber să caute şi să compare sau, pur şi simplu, nu se pricep la asta sau nu au răbdare.Fără a mă considera expertă în acest domeniu şi, pe de altă parte, fără a fi înnebunită după shopping :), îmi permit să dau câteva mici… hai să spunem, linii directoare. Mie mi-ar fi plăcut să găsesc un astfel de articol, înainte să simpt, pe propria-mi piele, o parte dintre „bătălii”!

Într-o lume în care suntem mereu pe fugă, mereu în contratimp, mereu în întârziere, informaţia este cel mai important atu. Dacă reuşeşti să găseşti şi apoi să foloseşti informaţia într-un mod eficient, să obţii maximum de avantaje, poţi fii fericit sau măcar mulţumit că ai  învins. Ba mai mult, dacă eşti darnic din fire, poţi să mulţumeşti cerului, sorţii sau divinităţii, prin sfaturi sau hint-uri către ceilalţi. Care poate, nu au atât de mult noroc, atât de mult timp liber să caute şi să compare sau, pur şi simplu, nu se pricep la asta sau nu au răbdare.

Fără a mă considera expertă în acest domeniu şi, pe de altă parte, fără a fi înnebunită după shopping :), îmi permit să dau câteva mici… hai să spunem, linii directoare. Mie mi-ar fi plăcut să găsesc un astfel de articol, înainte să simpt, pe propria-mi piele, o parte dintre „bătălii”!

1. Ca proaspătă mămică, mai ales la primul copil, eşti destul de dezorientată! Nu ştii ce vrei, ce trebuie sau ce poţi să mănânci! Nu eşti sigură ce fel de scutece, serveţele umede sau ser fiziologic/creme împotriva dermatitei de scutec/”cosmetice” de bebe să cumperi. Şi, de cele mai multe ori, nu ai dispoziţia necesară (şi nici timpul) să hoinăreşti prin magazine în căutarea acelui „ceva” perfect, care să întrunească toate condiţiile impuse de tine. În primul rând, nu intra în panică!!! Dacă e ok pentru tine şi îţi permiţi, lasă aceste mici „probleme” în grija altcuiva – soţ, mamă, soacră, naşa, prietenă,etc. … şi zi merci! că ai scăpat de un stres în plus!Ar fi bine, totuşi, să comunici clar persoanei respective ce aşteptări ai de la el sau ea, mai ales dacă e vorba despre cineva care nu are copil sau ale cărei informaţii despre copii sunt de peste 10 ani!

Dacă, pe de altă parte, eşti sigură ca DOAR TU poţi găsi cea mai bună/ieftină/bio/safe variantă, ai două variante: fie pleci la cumpărături (timp în care te vei întreba de 1 milion de ori ce face bebe :P), fie te îndrepţi încrezătoare spre laptop/tabletă/smartphone/PC.

Despre această ultimă variantă vreau să povestesc eu azi. Da, eu am cumpărat destul de multe obiecte din confortul fotoliului preferat, în special în ultima perioadă a sarcinii şi în prima perioadă a maternităţii. Dar nu numai atunci! De la scutece textile sau de unică folosinţă, la sucuri naturale, la ceaiuri, la biscuiţi fără gluten, zahăr sau sare, la sare de Himalaya, la săpunuri şi detergenţi. De ce? Pentru că mi se pare mai uşor să compar preţuri şi cantităţi, să citesc recomandări de utilizare şi contraindicaţii, fără ca o vânzătoare să îmi sufle în ceafă sau un alt client nerăbdător/grăbit să tuşească insinuant în spatele meu, aşteptând (nervos!) să mă (răz)gândesc şi să termin (uneori, doar) de întrebat tot ce mă interesează. Pentru că pot, cu uşurinţă, să găsesc, de multe ori, game vaste de produse de care am nevoie, în acelaşi loc sau să îmi grupez interesele, în funcţie de un magazin on-line care are, de exemplu, o ofertă tentantă la un produs care îmi face trebuinţă imediat, lăsând alte produse pentru o altă comandă. Mai mult, dacă ai norocul să găseşti un magazin care oferă şi consultanţă (răbdătoare şi profesionistă) în alegerea celor mai potrivite produse, cum e biorganicbubu , (care e condus şi administrat de o super mămică, pe care v-am prezentat-o aici) lucrurile sunt şi mai simple.

2. O altă „ustensilă” deosebit de utilă când ai copil mic (dar şi mai mare) este să ai un card cu care poţi face plăţi online! Eu am apelat la acest mic truc acum muuuultă vreme, nu exista încă nici unul dintre copiii mei, dar îmi amintesc o procedură simplă şi fără mult consum de timp. Pentru cei interesaţi, iata explicaţii aici, împreună cu o demonstraţie demo a paşilor de urmat. Sunt foarte multe site-uri care permit plata cu cardul (printr-o platformă securizata, unde veţi introduce datele cardului dumneavoastră şi o parolă) sau, dacă nu vă inspiră încredere, puteţi alege să plătiţi produsele la primire, în sistem ramburs.

De asemenea, mulţi furnizori de utilităţi permit plata facturilor cu cardul: EON, ING, RDS&RCS, Orange, etc. În caz nefericit de rate, puteţi să setaţi un card în aşa fel încât banuţii datoraţi să plece singurei, la o anumită dată a lunii, spre banca unde sunt aşteptaţi. Mi se pare comod, simplu şi sigur şi prefer această modalitate în faţa cozilor de la bancă, oricând!

3. Un robot de bucătărie bun şi un aparat de făcut pâine deştept – Dacă sunteţi ca mine şi preferaţi să ştiţi ce anume conţine mâncarea voastră sau vă pasionează gătitul, aceste două investiţii se vor dovedi a fi de un real folos. De asemenea, pentru începutul diversificării, dacă alegeţi varianta clasică, ar fi util un aparat de gătit la aburi. Dar nu îl consider un must! Am mai spus că eu, personal, prefer să petrec timpul cu copiii mei jucându-ne sau făcând diverse alte activităţi decât să gătesc, fac şmotru sau altceva. Bine, mai nou o parte din timpul meu mai liber, este dedicată blogului şi micii afaceri Usborne (detalii aici).

4. Abonarea la newsletter – Cele mai multe magazine online au opţiunea de a te abona la newsletter, aşa că devine uşor să fii mereu la curent cu promoţiile momentului şi produsele noi. Pentru magazinele reale, din oraş, de unde cumpăraţi de obicei, puteţi să urmariţi periodic site-ul/blog-ul sau chiar să răsfoiţi oferta tipărită.

5. Listele – Eu funcţionez foarte bine aşa: deschid o listă de cumpărături prima dată când „se termina” sau doar e pe final un produs uzual: unt, paste, miere, făină, seminţe, fructe uscate, etc. Apoi, pe masură ce completez lista şi ajung la un „pomelnic” lung, cum îi spune soţul meu, verific preţurile la magazinele de unde cumpăr de obicei. Se întâmplă, uneori să cumpăr, pe fugă, ceva ce îmi trebuie imediat de la magazinul de la colţ, dar de multe ori regret apoi: fie nu e cea mai bună calitate, fie preţul nu e cel corect, fie pur şi simplu nu am decât o variantă de produs, de la o singură firmă.

Mă opresc aici… Repet, fiecare dintre noi e o sumă a unor alegeri zilnice. Dar pentru că îmi doresc să pot da o mână de ajutor mămicilor aflate la început de drum (printre ele am câteva prietene dragi!), sper să vă fie utilă această abordare a cumpărăturilor, din perspectiva unei mămici cu mai multa experienţă. Vă aştept cu drag, să completăm această listă, împreună!

Despre primul Crăciun în 4 :)

Am tot amânat să scriu despre sărbătorile de iarnă, la noi, în marea familie. Spun în 4, dar pisica Maya nu intră la numărătoare. Deci, ar putea fi chiar în 5…

În prag de Crăciun, am primit premiul de la editura Crişan (mulţumim random.org şi Adina). Deşi iniţial Matei nu i-a acordat prea multă atenţie, cartea Povestea lui Moş Crăciun (şi dvd-ul aferent) au făcut senzaţie a doua zi.

Pentru cei care nu ştiu, Matei cel năzdrăvan are aproape 3 ani, dar vorbeşte muuuuuuuuuuuuuuult. Şi este atât de încântat ori de câte ori învaţă un nou cuvânt!Trebuie să îl spună el de câteva ori, apoi întreabă dacă l-a folosit corect şi apoi, când te aştepţi mai puţin, hop-ţop, cuvântul cel nou îşi face apariţia în vorbirea lui cotidiană. Cu această ocazie, am descoperit cuvântul GIUMBUŞLUC… Nu-i rău pentru un puşti de nici 3 ani, nu?:)

Despre carte, pot spune că a reprezentat o surpriză frumoasă, pentru mine, în primul rând. Nu avusesem ocazia să folosesc vreunul dintre materialele editurii Crişan, dar citisem lucruri bune despre ele. Pur şi simplu, nu mi se legaseră de mână. Până atunci 🙂

Într-un format mare, adaptat vârstei (3 ani+) ca dimensiuni şi … consistenţă (cartonată şi buretată), cele 38 de pagini viu colorate şi plăcute privirii, prezintă, prin detalii vesele şi imagini clare, povestea lui Moş Crăciun şi peripeţiile acestuia în zilele premergătoare Crăciunului, în Laponia îngheţată. Vocile de pe DVD sunt atât de calde şi expresive, încât până şi Petru cel micuţ, de numai 6 luni, a întors privirea, curios, la prima audiţie. Amuzant a fost când am observat că lectura poveştii nu ni se părea niciunuia, mic sau mare, completă fără 2-3 personaje care să interpreteze rolurile. Aşa am încropit şi punerea în scenă :).

Şi tot vorbind de giumbuşlucuri, anul acesta bradul a făcut cunoştinţă cu solul 🙂 Cel mic îşi exersa mersul înapoi, singurul uşor deprins şi… 🙂 Ups! Pentru liniştea tuturor, vă asigur că nici o fiinţă, pitic sau pisic, nu au avut de suferit. Bradul şi-a revenit, miraculos, iar sărbătorile au continuat.

Iaraşi am spus că nu fac multă mâncare, dar iaraşi am ajuns să arunc o parte…:( Poate îmi va fi învăţătură de minte!!!

Am reuşit să ne implicăm în proiectul Shoebox. Am pregătit împreună cu Matei 2 cutii pentru copii şi tocmai am primit, zilele acestea, fotografiile cu bucurie (Mulţumim, Asociatia HARA!). Sper să transformăm acest gest într-o tradiţie anuală, deşi sunt prima care este de părere că generozitatea şi gândul bun îndreptat înspre cei mai puţin norocoşi ar fi bine să ne însoţească pe tot parcursul anului.

Cu atâtea zile libere, m-am bucurat de toţi cei 3 crai ai mei. Mi-a venit rândul cam des la spălat vase, dar măcar m-am distrat văzându-i cum făceau ei „treburi de bărbaţi”!

Am reuşit să termin de citit „Fii fericită chiar dacă nu eşti perfectă”. Se poate împrumuta, pentru doritori :), cum anunţam aici.

Am simţit, o dată în plus, miros de scorţişoară şi de rom, de portocale şi de vin fiert. Chiar dacă zăpada nu ne-a onorat cu prezenţa, a fost cald şi senin în sufletul meu. M-am bucurat iaraşi, ca de fiecare dată, de sărbătorile mele preferate.

Cum arata EA?

Incep astazi adresandu-ma tuturor celor care stiu de ce am scris/spus EA si nu, pur si simplu, ea. Nu trebuie sa fii de sex masculin ca sa poti vizualiza o EA perfecta sau macar o EA pe care sa ti-o doresti aproape. De aceea va intreb pe toti, cum arata EA?Aceea care va bantuie visele, care va asculta necazurile, care va „pacaleste” problemele cu un zambet, cu o vorba, cu o atingere?Cum arata iubita/sotia/sora/mama/bunica perfecta?

Cum arata acea persoana de sex feminin care este acolo, mereu acolo.Care stie ce sa spuna si ce sa faca pentru ca lucrurile sa se aseze in pozitia optima.Care are mereu pregatite pentru orice eventualitate, sfaturi intelepte, vorbe destepte si povesti cu talc.Exista asa ceva?Aveti vreo astfel de femeie prin preajma?

Eu as putea vorbi despre cateva DOAMNE din viata mea.As putea vorbi despre mama….pentru care am o adanca pretuire.A pus in mine si in sora mea toate gandurile, toate sperantele si toate eforturile ei.Ne-a dat tot ce „trebuie” pentru a iesi pui intregi, frumosi, cuminti.Ne-a jetfit anii ei cei mai frumosi si nu considera asta ca o renuntare.Mama…este si va fi mereu prima doamna pe care am cunoscut-o.

As putea vorbi despre „doamna invatatoare” pe care am iubit-o si dupa care am suferit crunt cand tumultul vietii ei de familie „mi-a rapit-o”.

As putea sa-mi amintesc zambind despre „doamna de istorie” – prima profesoara pe care mi-as fi dorit-o pentru totdeauna doar a mea.Am impartit ceasuri multe, in care eu vroiam sa descopar, cu sarg si stangacie uneori, TOTUL…iar ea, imi aseza in palma, in felii mici si doze echilibrate parti de istorie, de viata, de vis. Pastrez si acum cu drag „oracolul”(nota: caiet de amintiri din clasa a VIII-a) pe care i l-am intins tremurand, in prag de despartire si pe care mi l-a inapoiat cu ochii luminosi si un zambet dulce, larg.

As putea sa vorbesc despre femei pe care le cunosc zilnic.Nu stiu de fiecare data cum se numesc sau incotro va duce drumul lor (sau al meu, dupa ce ele pleaca) dar simpla lor prezenta ma atinge profund.Ca o adiere de vis, ca o atingere de aripa.Ca si cum nici nu ar fi aievea….

Insa, mai presus de orice, as vrea sa vorbesc despre o EA ipotetica.Pe care mi-ar place sa o iubeasca EL.Mi-ar fi asa drag sa pot fi EA pentru cineva anume.

EA….care e sincera pana la sange si sensibila pana la lacrimi.Care stie sa vorbeasca fara a articula vreun cuvant.Ea….care danseaza in ploaie si in ninsoare ca si cum nu ar vedea-o nimeni.Care zambeste celui drag si ochiii ii stralucesc atat de viu incat scanteierea lor lumineaza intreaga lui viata.Intreaga lui existenta.

Ea….care se ascunde cand sufera si isi alina durerea in vorbe mestesugit, insa le tainuieste o vreme, pana se cicatrizeaza si se pietrifica bine.Ea….care face totul mereu, intreg, pana la capat.

EA….care viseaza cu ochiii deschisi.Cu ochiii inchisi.EA care canta fals, insa zambind.EA care se trezeste frumos, care se rasfata frumos si se joaca ghidus.

EA care nu stie sa minta si nu vrea sa uite.EA care e in stare sa tina in viata relatii la distanta, indiferent de orice distnta, de orice uitare, de orice tradare.

EA care iarta repede si imparte mereu bucurie.

EA care invata pentru examene stand pe burta, in mijlocul camerei, cu parul prins si cu creionul in mana.

EA care iubeste ciocolata.Si frunzele.Si pomiii.Si copiii.

EA care il cauta pe EL mereu.Chiar cand sunt aproape de sfarsit.

EA care spune „Nu inchide ochiii, mi-e asa de dor de tine….”

EA….

Asa as vrea sa fiu.As vrea sa fiu EA pentru cineva.Sa fiu totul si toate.Pentru ca nu stiu sa cred decat in absolut.In iubire absoluta.In prietenie absoluta.In vis absolut.

Ma tem insa, ca nu sunt decat o ea comuna.Care se chinuie sa pastreze echilibrul dintre a da si a vrea.Ma tem ca sunt prea putin consecventa in ceea ce visez, in ceea ce imi doresc, in ceea ce construiesc.Ma tem ca nu stiu sa clipesc frumos, nu stiu sa fac „ochii dulci” si nu am invat nici pana acum „arta ascunderii ridurilor de expresie”.

Revin,deci.Cum arata EA?

BEBE