Biblioteca părinţilor (promovare anunturi ziare locale)

Mie îmi place să citesc. Mult. Pe diverse teme. Dar, având în grijă doi copii mici, o casă, un soţ şi o pisică, pe lângă diverse alte îndatoriri, timpul nu este de fiecare dată prietenul meu. Şi nu reuşesc să citesc atât de mult pe cât mi-aş dori. Sau nu pot aprofunda, cât simt că ar fi necesar, temele de interes pentru mine, la momentul actual.

Vorbind cu oameni asemeni mie, am ajuns la concluzia că nu sunt singura care se zbate să răzbească 🙂 Mai sunt pe lume mămici (probabil şi tătici sau bunici!) care ar vrea (să citească) mai mult. Mi-am tot muncit mintea să găsesc o alinare, cât de mică. Da, fiecare dintre noi pierde (probabil) timp preţios făcând cine ştie ce… şi mă refer aici la jocurile pe calculator, uitatul la tv sau altele asemenea. Iar cititul rămâne mereu un deziderat care tot pierde teren. Cel puţin pentru mine. Aşa că mă regăsesc uneori în situaţia de a vorbi cu cineva despre un subiect şi ajung să spun că „nu am reuşit să citesc/termin de citit cartea X”. Mereu îmi promit, în gând, că îmi voi face mai mult timp, că voi tăia de pe lista timpul pierdut aiurea şi voi citi/scrie. Dar, gata cu promisiunile!

Aşa că îmi propun ca, începând cu anul 2015, să înfiinţez Biblioteca părinţilor. Va fi o colecţie de note de lectură ale cărţilor/articolelor pe care am reuşit să le citesc, printre picături. Voi incerca să extrag esenţa multelor/puţinelor pagini parcurse, sperând că, prin reducerea timpului alocat, voi veni în ajutorul celor care se plâng că nu au suficient timp de citit. În plus, vă voi scuti de alergătura după o carte sau alta, dar şi de costul real de a cumpăra o carte, prin împrumutul, pentru o perioadă de timp stabilită de comun acord, cărţii respective. De multe ori, o recenzie scurtă sau doar câteva consideraţii ale cuiva, m-au încurajat sau dimpotrivă, m-au descurajat să cumpăr/citesc o carte care îmi făcuse cu ochiul, din anumite considerente.

Da, e posibil să nu avem mereu aceleaşi gusturi în ceea ce priveşte cărţile, dar tocmai de aceea, îmi doresc să ne cunoaştem şi să fim toţi părţi ale bibliotecii. Îmi doresc o bibliotecă vie, flexibilă şi sper că va fi începutul comunităţii la care visam în articolul precedent.

Sunt convinsă că demersul meu va fi privit cu ochi critici de anumite persoane. E ok, suntem diferiţi şi avem aşteptări diferite de la oamenii din jur. Nu voi porni de la premisa că părerea mea este unica valabilă sau singura posibilă, dar susţin 100% că fiecare nouă experienţă îmi va trezi impresii puternice. Pe care aleg să le aşez pe hârtie şi apoi pe blog. Pentru cei care vor avea nevoie de ele, cândva. De asemenea, aşa cum am făcut şi până acum, voi suţine oamenii şi ideile frumoase, în care cred, promovându-le, vorbind despre ele, scriind, luptând pentru ele.

În plus, îmi doresc să fiu un astfel de părinte pentru copiii mei. Vreau să poată spune, peste ani „mama ne-a insuflat dragostea pentru cărţi”. Copil fiind, am iubit biblioteca părinţilor mei, dar constat că, în ziua de azi, tot mai puţine familii (mai) citesc. Tot mai puţini cumpără cărţi. Tot mai puţini oameni au o bibliotecă. Cu toate acestea, soţul meu mi-a înţeles şi susţinut pasiunea pentru cărţi, aşa se face că sufrageria noastră, modernă, din pal melaminat, iniţial fără mult spaţiu pentru cărţi, a devenit doar o bucăţică din spaţiul pe care am ales să îl alocăm „minunilor cu pagini”, cum le alint eu. Da, am auzit de e-reader, ebook şi pdf, dar parcă nimic pe lume nu imi oferă aceeaşi satisfacţie ca senzaţia unei file în mână…

Biblioteca va fi deschisă publicului larg, oricând. Aici, pe blog. Probabil, voi scrie şi câteva „reguli de conduitaă” în biblioteca pe care mi-o doresc un loc de întâlnire între prieteni şi unde vă aştept…

Pentru a ne cunoaşte, vă invit la un ceai! Un ceai virtual sau, când aveţi drum prin oraş, chiar … real! Pentru că, deocamdată, îmi trăiesc poveştile la poalele Pietricicăi, o să pot împărtăşi pasiunea pentru cărti doar cu prietenii din Piatra Neamţ sau din împrejurimi. Dar, oricine este binevenit aici, pe blog, să savureze notele de lectură care, sper eu, să vă dea gust de citit!Şi, de ce nu, să vă lase tânjind după mai mult… Mai multă libertate, mai mult curaj, mai multă încredere. Acesta este gustul pe care mi-l lasă mie cititul!

* Pentru că îmi doresc ca invitaţia mea să ajungă la voi, prietenii mei, rapid, eficient şi simplu, voi accesa secţiunea anunţuri în ziare locale. Acest anunţ va apare în ziarul Adevărul de seară Neamţ, aici.

Apoi, urmând cei 3 paşi, cu asistenţa profesionistă oferită de Mediapress Advertising, în câteva momente, voi fi la un pas de întâlnirea cu voi! Am plecat să pregătesc marea întâlnire… Alte surprize vă aşteaptă, cât de curând, aici, pe blog!

Pentru prieteni. În căutarea timpului TRECUT (anunţuri ziare naţionale)

Privind înapoi, la anii copilăriei şi adolescenţei, îmi dau seama, zâmbind acum, că marile conflicte de atunci – certuri incendiare, lacrimi de crocodil, vorbe aruncate aiurea fără a le cunoaşte sensul – erau simple focuri de paie. Îmi amintesc azi, cât de dureros îmi reveneam după o ceartă cu Simona sau cu Rodica. Cum eram tristă şi apatică, până uitam amândouă motivul „măreţ” care distrusese paradisul prieteniei noastre. Lacrimile se uscau, zâmbetul reapărea şi ne îmbrăţişam repede, dând uitării orice urmă de amărăciune. Ce uşor era pe atunci să păstrezi o prietenie… Cât de puţină „muncă” îmi pare acum că era implicată în creşterea şi dospirea prieteniilor din acei ani…

Apoi, câte râuri de lacrimi am vărsat când m-am mutat departe de „surorile mele de suflet”, Mica şi Feli. Cum ne-am jurat că ne vom scrie periodic, cum ne îmbrăţişam strâns, ca şi cum ne era teamă că vom pierde o parte din sensul vieţii dacă ne vom rătăci una de alta. Ce gust amar am simţit când, după o vreme, la „adăpostul” distanţei celor 400 de kilometri dintre noi, prietenia a pălit, şi-a pierdut strălucirea, frunzele… sensul… Mai lua câte o gura de aer, spasmotic, din vreme în vreme, care ne lăsa uscate de zâmbet şi de vorbe… Şi apoi, câteodată, mi se făcea aşa un dor… Scormoneam internetul şi gândurile mele, în căutarea unor întâmplări vesele, spumoase, calde, din viaţa care ne adusese împreună, în acelaşi liceu, în aceeaşi barcă… Chiar şi acum, după atâţia ani, mi se face dor de EA, prietena mea de atunci!

Anii de studenţie au trecut repede, agitat şi parcă trăiţi la cotele prieteniei primejdios de înalte. Paula şi Lăcra, Andreea, Manuela şi Ana….Figuri dragi, oameni frumoşi pe care am să îi port mereu în gânduri, dincolo de orice înstrăinare. Poate greşesc, poate exagerez, dar aşa sunt eu construită. Fiecare chip care mi-a ascultat confidenţele, care mi-a simţit tristeţile şi mi-a împărtăşit reuşitele va rămâne mereu, undeva, mai la lumină sau doar în semi-umbră…

Zâmbesc azi, când îmi dau seama cât de frumoase au fost zilele! Cât de pline, cât de lungi, cât de neasemuit de preţioase… Şi cum au trecut! Ce am păstrat de atunci?Amprente frumoase în inimă, cu nume de fiinţe speciale. Frânturi de propoziţii, gesturi, ticuri. Frici, mâini întinse şi putere. Multă putere, mult curaj şi multă iubire. Provizii necesare pentru zilele aride de prietenii curate, sincere. Adevărate. Dar nu eterne.

Îmi spuneam cândva că un prieten adevărat va reuşi să fie lângă tine, când vei avea nevoie, va găsi o modalitate. Dincolo de timp, spaţiu sau orice alte inconveniente. Azi, când viaţa mi-a dăruit înzecit pe cât mi-a luat, prietene îmi sunt alte suflete…Trăiesc frumos, îmi place să spun. Nu am mereu timp sau energie să „cultiv” grădina prieteniei. Dar, investesc preaplinul inimii mele în relaţii ce sper eu, îmbogăţesc vieţile celor spre care îmi îndrept efortul.

E greu să păstrezi prietenia vie când ai un job, o casă, unul sau mai mulţi copii, o listă de cumpărături mereu în portofel şi alte 1000 de lucruri de făcut de la trezire până târziu, în noapte, când aşezi capul pe pernă.

E mai uşor să laşi timpul să treacă… Îţi spui că mâine vei găsi 5 minute să spui „Salut! Eşti bine? Mi-era dor să ştiu de tine”. Îţi şopteşti, fără să crezi de-adevăratelea, că veţi vorbi de Crăciun sau de ziua ei, a prietenei. Că o să vă vedeţi cândva, când afară va fi soare şi „restul vieţii tale” îţi va oferi o binemeritată pauză. Şi timpul trece… Şi apoi, e tot mai greu să găseşti cuvintele potrivite, ocaziile perfecte, motivele plauzibile… Şi timpul trece… Şi zile şi luni şi ani. Şi nu mai ştii nimic despre prietena ta. Cea mai bună prietenă se pierde în negura vremurilor, te încearcă un dor, o nostalgie poate. Dar alungi repede gândul amar. Ai atât de multe de făcut, copilului îi ies primii dinţi, soţul se pregăteşte să facă o schimbare majoră în carieră, pisica trebuie dusă la veterinar şi uite, s-a terminat detergentul de vase şi untul din frigider. Laşi gândul să tacă şi punctele de suspensie să înlocuiască tot ce ai vrea, tot ce ţi-ai dori, tot ce simţi nevoia să îi spui Ei, fetei frumoase şi deştepte care era, cândva, mereu acolo, lângă inima ta.

Reţeta perfectă pentru o prietenie de durată nu există. Ştiu. Dar măcar ceva „sfaturi deştepte” pentru a ţine strâns în braţe un om care ţi-e drag? Ceva „unelte” pe care să le poţi folosi când simţi că distanţa şi înstrăinarea acaparează prietenia? Ceva „manual de funcţionare” pentru o relaţie frumoasă, fructuoasă, caldă şi prezentă? Ştiţi? Ştie cineva?

Tare aş vrea să aflu şi eu secretul. Vă voi fi recunoscătoare dacă mi l-aţi spune şi mie. De ce? Pentru că trebuie să îl dau şi eu mai departe, fiilor mei. Pentru că îmi doresc pentru ei mai mult decât pentru mine. Pentru că le doresc să aibă parte de oameni speciali, de prieteni curajoşi care să fie gata să învingă distanţa şi timpul pentru a-i avea alături.

Şi pentru că sunt sigură că o astfel de „reţetă” este de aur, în mâinile celor care o primesc, haideţi să împărţim secretul… la nivel naţional. La rubrica anunţuri în ziare naţionale.

Cum procedaţi?

1. Intraţi pe pagina aceasta. Aici veti găsi „raiul” ziarelor care publică anunţuri, pentru dumneavoastră!

2. Alegeţi un ziar, de exemplu ziarul Libertatea. Acolo, în partea stângă, aveţi multe opţiuni pe care le puteţi selecta pentru anunţul vostru, inclusiv suport online de la o persoană dornică (şi aptă!) să înlăture orice probleme aţi întâmpina în publicarea anunţului.

3. În  funcţie de opţiunile clientului, se calculează preţul şi se emite factura!

După câteva detalii despre ziar în sine, găsiţi o secţiune interesantă şi utilă privind diverse aspecte ale publicării anunţului. Simplu ca bună ziua!

PS: Aştept cu maxim interes secretele menţinerii unei prietenii de lungă durată!Dau la schimb… globuleţe cu dulceaţă (by Matei) şi turtă dulce!

In lumea celor care… nu sunt perfecti

In lumea vitezei si a individualismului, poate e nevoie si de putina relaxare. De putina lejeritate in ceea ce privește modul de a face lucrurile si de a pune problema. De cele mai multe ori, o cale de mijloc poate fi soluția.

Fiecare din noi are limite. Unele mai largi, în funcție de persoană. Altele mai rigide, în funcție de temă. Sunt momente când, sub imboldul momentului, cedăm în fața celorlalți, abdicând de la propriile noastre reguli. Câteodată e bine că s-a întâmplat așa, alteori nu e foarte comod și ajungem să regretăm modul în care am reacționat la un moment dat, în o anume situație.

Ca mamă a doi copii mici, singură cu ei acasă de la 12 la 17, cu o pisică zglobie în grijă și cu majoritatea treburilor casnice pe cap, am învățat, de când configurația familială s-a schimbat, că nu există un singur mod corect/bun/potrivit de a face lucrurile. Da, am în continuare așteptări înalte de la mine în ceea ce privește educația copiilor, stilul de parenting adoptat, alimentația lor și a mea, activitățile educative sau recreative în care aleg să ne implicăm. Dar dacă lucrurile nu se potrivesc întotdeauna cu planurile mele, încerc să nu consider că am eșuat.

Pentru un perfecționist, e un lucru mare chiar și să recunoască asta, așa că sunt mândră de mine! ? În timp, am ajuns să mă educ pentru a ajunge aici. A fost nevoie de multe lacrimi vărsate, de multă informație ingerată și de timp(+răbdare) ca să accept noua realitate.

Există încă teren minat (cum ar spune Domnul Alintatel), adică sunt destule domenii unde sunt convinsă că lucrurile trebuie făcute așa (și nu altfel!), urmând anumite etape (și nu altele!), folosind anumite instrumente (și doar acelea!). Da, consum multă energie explicând celorlalți cum, de ce și cu ce. Și mă plictisesc uneori, atât de mult, încât prefer să îndeplinesc eu singură respectiva sarcină.

Odată cu greblele luate între ochi ( inerente, de altfel, fiecare are porția sa menită!!!), m-am mai relaxat. Puțin! Glumesc…. Am învățat să folosesc restructurarea cognitivă, mini relaxările și să văd partea plină a paharului. Văzând-o, mă pot bucura de ea, pot să trec mai ușor peste ideea ( falsă, de cele mai multe ori!) că TREBUIE să fie my way or no way!

Respir ușurată! Dacă treaba a fost făcută, rezultatele sunt cele așteptate, toată lumea e fericită. Dacă mai rămâne timp și pentru curățenia de după, super! Dacă nu, e în regulă, nu e sfârșitul lumii.

Gândind astfel, cred că reușesc să le fac viața puțin mai ușoară celor cu care vin în contact. Nu toată lumea a primit educația pe care am primit-o noi ( eu și sora mea), nu toți au avut parte de aceeași părinți, nu sunt eu buricul pământului!?

Am simțit nevoia să scriu azi despre asta pentru că e luni, știu persoane care citesc blogul și trag tare de ei să facă totul perfect. Plus că, noile răni de război ( căpătate în lumea relațiilor adevărate, reale și atât de complicate) încă se cicatrizează. Am să scriu curând și despre ele, las încă timp necesar pentru clarificări….

Dacă există persoane care se recunosc în poveste și simt că au nevoie de un imbold pentru a vedea lucrurile puțin ȘI în nuanțe, mie mi-a folosit mult Fii fericită chiar dacă nu ești perfectă ( cum să te eliberezi de iluzia perfecțiunii) scrisă de Alice Dolmar și Alice Lesch Kelly.

Pe de altă parte, chiar aș vrea să știu dacă există alte cărți/ materiale și/sau persoane care v-au marcat pe voi,cei care citiți acest blog.