Mama Connect la Piatra Neamț

Sunt Irina, sunt mamă, blogger și coordonator evenimente WAHM la Piatra Neamț. 🙂 Cu mari emoții, am organizat această primă întâlnire Mama Connect la noi în oraș.

Sâmbătă, la cafea, un grup de mămici curajoase – actuali și viitori antreprenori – s-au reunit într-un spațiu colorat și îmbietor, la Rawissant (singurul bistro raw vegan din Piatra Neamț) ca să pună țara la cale. Pe scurt, Mama Connect – un proiect Work at Home Moms.

Cine suntem noi?

WAHM România este o inițiativă socială menită să vină în sprijinul mamelor active și conștiente de importanța lor vitală în cadrul familiei. S-a putut numi o comunitate încă din primele zile de la lansarea ideii, datorită sutelor de persoane care au aderat cu entuziasm la pagina Facebook  dedicată curentului ”work at home moms” în țara noastră.

Ulterior, proiectul s-a cristalizat în înființarea Asociației Work At Home Moms.

Mesajele de susținere și celelalte reacții aprobatoare nu au venit doar de la mămicile interesate de desfășurarea unei activități lucrative la domiciliu, dar și dinspre celelalte categorii sociale. Lucru firesc, de altfel, dacă luăm în considerare impactul pozitiv general pe care reușita acestui demers îl va avea.

Ce s-a întâmplat concret?

Mămicile care lucrează deja de acasă s-au întâlnit să se cunaoscă, să se prezinte și să își dea mâna pentru colaborări viitoare. Mama Connect este o întâlnire cu un număr limitat de mame, unde aflăm lucruri noi despre cele care ni s-au alăturat, unde facem schimb de idei și unde ne susținem reciproc.

Am cunoscut oameni frumoși, am aflat despre vise și idealuri care ne-au dat curaj să luptăm. Fiecare dintre noi avem măcar un pui de om pentru care merită să facem mai mult. Munca noastră este pornită din iubire și crește cu zâmbetele puilor de om.

Dacă ești o mamă ce lucreză de acasă, dacă te gândești să îți deschizi propria afacere sau ai nevoie de feedback la produsele/serviciile pe care le realizezi sau, pur și simplu, îți plac lucrurile handmade/homemade și vrei să susții mămicile WAHM cumpărând de la ele, locul tău este lângă noi.

Mamele din România au nevoie de ajutorul vostru. Fiți alături de noi așa cum și mamele voastre au fost (sau ați fi vrut să fie) alături de voi. Starea de bine a unei națiuni izvorăște din fiecare cămin și toate firișoarele acelea de dragoste pe care le vrem unite spre binele general sunt în pericol să sece sub pârjolul indiferenței. Vrem să muncim, dar nu oricât, oricum și oricui, ci așa cum muncesc mamele: cu dragoste, cu răbdare, dând viață.

Întâmpinăm mamele cu evenimente interesante de specializare, respecializare, ateliere practice ce au ca scop căpătarea unor noi deprinderi binevenite pentru începerea unui drum profesional, tipuri de consiliere pentru creșterea propriei idei la nivel de afacere, mentorat antreprenorial, anunțuri de joburi, instrumente de promovare si vizibilitate și multe, multe alte idei pentru mamele întreprinzătoare!

Pentru că WAHM activează deja la nivelul câtorva orașe importante din țară , vă invităm să vă alăturați unei echipe puternice, care crește împreună cu tine și unde primești ajutorul de care ai nevoie pentru a-ți crește visele mari.

*Diana Campean – Reprezentant CLUJ– [email protected]

Grup facebook Work At Home Moms Cluj

 *Olivia Grigore – Reprezentant CONSTANTA – [email protected]

Grup facebook Work At Home Moms Constanta

 *Loredana Onilov – Reprezentant BUCURESTI – [email protected]

Grup facebook Work At Home Moms Romania

*Karola Ionita – Reprezentant TIMISOARA – [email protected]

Grup facebook Work At Home Moms Timisoara

Carmen Alexa – Reprezentant ORADEA – [email protected]

Grup facebook Work At Home Moms Oradea

*Anamaria Budai – Reprezentant BAIA MARE – [email protected]

Grup facebook Work At Home Moms Baia Mare

*Ana Maria Gherca – Reprezentant IASI – [email protected]

Grup facebook Work At Home Moms Iasi

*Oana Pintilie – Reprezentant TG. MURES – [email protected]

Grup facebook Work At Home Moms Tg. Mures

*Cristina Cioban – Reprezentant ARAD – [email protected]

Grup facebook: Work At Home Moms Arad

*Viorica Baican – Reprezentant GALATI – [email protected]

Grup facebook: Work At Home Moms Galati

Irina Mitrofan – Reprezentant PIATRA NEAMT  – [email protected]

Grup facebook: Work At Home Moms Piatra Neamt

Pe această cale, mulțumim încă o dată Cristinei Ioniță de la Rawissant, mamelor care au participat la întâlnire și au răspuns DA propunerii mele! Sper să ne revedem curând și să punem la cale proiecte frumoase, care să aducă plus valoare nouă și celor dragi nouă!

Dacă și voi vreți să ajutați asociația să crească și să schimbe destine, vă puteți implica!

Fii donator

Orice donație (în bani,obiecte sau servicii ce pot fi folosite în cadrul acțiunilor noastre) este încurajată și binevenită. Ne confirmă rostul și ne ajută să continuăm.

Contul Asociației Work At Home Moms este RO17RNCB0083141235500001 (deschis la BCR).

Pentru donațiile în obiecte sau servicii, te rugăm să ne scrii la [email protected]

Direcționează 2% din impozitul pe venit!

Descarcă formularul 230 pentru veniturile din salarii. Completează-l cu datele tale si depune-l la Administrația Financiară de care aparții. Datele noastre sunt deja adăugate. Vezi mai multe informații despre completarea formularului.

Descarcă formularul 200 pentru alte venituri. Completează-l cu datele tale si depune-l la Administrația Financiară de care aparții. Datele noastre sunt deja adăugate. Vezi  aici mai multe informații despre completarea formularului.

Sursă formulare – doilasuta.ro

* Informații și text preluate parțial de pe site-ul Work At Home Moms Romania.

Părinţi liniştiţi, copii fericiţi (conspect I)

Aceste idei provin din cartea Părinţi liniştiţi, copii fericiţi   scrisă de Dr. Laura MarkhamPentru că este una dintre cele mai bune cărţi de parenting (din cele citite de mine) şi pentru că mi se pare important mesajul transmis, voi realiza o serie de conspecte/mici rezumate, pe care le voi publica aici, pe blog.

Trei idei colosale

Cele 3 idei colosale pe care le găsim enunţate de multe ori în carte (de fapt, baza stilului de parenting pe care îl susţine dr. Laura Markham) sunt:

  1. Reglarea emoţiilor
  2. Conectarea
  3. Îndrumare, nu control. Ce presupune acest lucru?

+ îndrumare emoţională

+ îndrumare iubitoare

+ încurajarea măiestriei

Această carte este concepută pentru a vă ajuta să aveţi o relaţie parentală excepţională, crescând, în acelaşi timp, persoane fericite, autodisciplinate şi sănătoase din punct de vedere emoţional.

De fiecare dată când decideţi să manifestaţi compasiune în modul în care vă trataţi pe voi, ca persoane, sau pe copiii voştri, faceţi un pas în plus către pacea interioară şi fericirea durabilă. Vestea bună este că viaţa ne oferă multe ocazii de a schimba direcţia.

Nu există părinţi perfecţi şi nu există copii perfecţi. Dar există multe familii care trăiesc în sânul unei mari iubiri. Ţine de noi să înţelegem şi să încurajăm această iubire să se exprime, prin noi.

Şi totuşi…

 

Furia şi anxietatea care ne aruncă în lupte de putere cu copilul nostru provin din propriile temeri şi îndoieli. Traumele timpurii, toate experienţele din propria copilărie sunt parte integrantă din personalitatea noastră şi, în plus, reprezintă acea parte care se activează când ne supărăm. Este extrem de  important să recunoaştem (şi să acceptăm!) faptul că momentele de furie sau cele în care suntem speriaţi au ÎNTOTDEAUNA, în spate, o experienţă  timpurie neplăcută. Modul în care alegi să interacţionezi sau nu cu copilul tău, îi va da acestuia posibilitatea de a avea o viaţă împlinită.

Una dintre cele mai mari provocări, când devii părinte, este să îţi stăpâneşti emoţiile – să le remarci, dar să nu le dai curs. E absolut în regulă să simţi furie sau tristeţe, de exemplu, dar să îţi permiţi să simţi fără a acţiona tocmai pentru că eşti, pentru copilul tău, primul exemplu de reglare emoţională.

Avem tendinţa înnăscută de a reacţiona la toate emoţiile negative (e vorba despre toate becurile de avertizare care se aprind pe parcursul unei zile) în 3 moduri: luptăm, fugim sau îngheţăm (fight, flight or freeze).

Nu realizăm întotdeauna, dar, o mare parte din activitatea de creştere a copiilor se petrece în afara atenţiei noastre conştiente. Rănile tale nevindecate te pot împiedica să creşti proprii copii, aşa cum îţi doreşti cu adevărat. Din fericire, propria transformare din adult în părinte ne creează, aproape imediat, o adevărată hartă a acestor răni, oferindu-ţi şansa de a te analiza, cu adevărat, dincolo de suprafaţă şi de a te vindeca. Sună bine, nu?

Cum SĂ fac (şi) eu

 

Nimeni nu îţi poate promite că va fi cel mai uşor lucru pe care va trebui să îl faci, dar este posibil. Cum?

  1. Fiţi părinţi conştienţi (asta înseamnă să conştientizezi rolul pe care îl ai şi să te manifeşti ca atare)
  2. Ieşi din cercul vicios. Apasă butonul de PAUZĂ (cu toţii îl avem, doar trebuie să ne antrenăm pentru a-l folosi eficient). Nu e uşor, mereu vor exista diferite alerte care îi vor panica pe părinţi, dar este un exerciţiu util care capătă greutate, în timp.
  3. Înţelege ce sunt şi cum funcţionează emoţiile. Este important pentru părinţi şi pentru copii. Dacă le înţelegi, le poţi gestiona. Dacă le cunoşti, le poţi deoasebi şi recunoaşte. Dacă le recunoşti, emoţiile nu te mai sperie şi poţi gestiona comportamentul din spatele emoţiei.
  4. Apasă butonul de reiniţializare a propriei poveşti. Este foarte simplu. Poţi lua totul de la început, poţi să îţi păstrezi calmul, poţi să respiri uşurat şi să aplici ceea ce ai învăţat. 🙂
  5. Relaxează-te (Da, vorbesc exact cu voi! Părinţi de unul sau mai mulţi copii. Voi trebuie să învăţaţi să vă relaxaţi. De multe ori, ne încrânecenăm pe teme de nimic, ne cramponăm de lucruri mărunte şi pierdem din vedere esenţialul).
  6. Caută sprijin în rezolvarea vechilor probleme.

În loc de concluzie

 

Închei această primă parte, cu speranţa că noi suntem o nouă generaţie de părinţi. Că efortul noastru se va vedea în timp şi, în consecinţă, este dreptul şi obligaţia noastră să fim cea mai bună versiune a noastră. Pentru copiii pe care îi aducem pe lume şi pe care îi primim în grijă, este vital să primească de la părinţi atât libertatea de a face alegeri, cât şi noţiunile de bază pentru a distinge negru de alb. Nu putem alege în locul lor decât o perioadă mică de timp. Cred cu toată fiinţa că rolul nostru, ca părinţi ai zilei de azi, este să îi învăţăm CUM să aleagă şi nu CE ANUME.

În fiecare zi, cunosc părinţi care se luptă pentru copiii lor. Fiecare face atât cât poate, pe cât se pricepe, folosind informaţia de care dispune. Eu, la rândul meu, caut să învăţ de la fiecare câte ceva. Iubesc oamenii tocmai pentru că sunt atât de diferiţi. Pentru mine, creşterea, cât mai ales educarea unui pui de om este un efort de echipă. Un sat întreg poate contribui, dacă vrea, la sădirea unor seminţe roditoare în puiul de om. Cum facem asta, este frumuseţea trudei, este povestea în care alegem sau nu să avem un rol decisiv. 🙂

 

Femeia – versuri pentru cele mai puternice ființe

Așa-i făcută Femeia…

Să rabde, să-ndure, să tacă

Să ducă în pântec o lume

Și răul cu bine să-ntoarcă.

 

Gingașă la trup și arătare,

Cu gânduri răzlețe și multe,

Puterea-i ascunsă în inima mare,

Lucrează întruna, cu suflet, și mari și mărunte.

 

Și trece prin chinuri, senină,

Ea uită și iartă, mereu alinând,

Cu mâini obosite, a casei regină,

Deși gârbovită, ea vine-alergând.

 

Și duce cu sine mari lupte,

Ea pacea-și dorește, mereu,

Și celui trist, cu visele rupte

Femeia-îi dă, înzecit, credința în Dumnezeu.

 

De ai Femeia prin preajmă

Și-ți pare mereu rătăcită,

Tu iart-o și strânge-o în brațe

Arată-i că e prețuită.

 

PS – Scrisul meu a început acum multă vreme. Îmi pare că scriu deja dintotdeauna. Câteodată, mă gândesc la toate clipele prin care am trecut, cum am devenit din copil adult, din fetișcană femeie și pare că scrisul m-a salvat, de multe ori.Am ales pana, ori de câte ori, vorbele se opreau în gât. Am ales lacrima, câteodată. Am ales și aleg mereu, iubirea. Femeie sau nu, tu, cititorule, trimite un gând luminos Femeii care îți este casă, care îți alină gândurile și care îți păstrează mereu locul din inimă.

Fiecare rând din acest blog este o parte din mine. Fiecare nou titlu este, dincolo de promovarea aleatorie a măritului Facebook sau de LIKE-ul generos acordat, picătură de emoție, de trăire, de freamăt și, din fericire, de durere. De ce din fericire? Pentru că viața este amestec de clipe, NOI – fiecare dintre noi – alegem să fie senin sau întuneric, să fie noapte cu stele sau pururea furtună. Eu, în naivitatea-mi poate, aleg să împart cu tine – cu voi, cei de dincolo de ecran și taste – tot ce sunt.

Ce va rămâne în urmă? Poate un zâmbet, poate o aducere aminte duioasă sau poate nici măcar atât. Dar alegerea mea rămâne aceasta. Femeie sau nu, dă mai departe Iubirea, emoția, viața!

Emoții generoase

Și vin emoții peste mine

Și vindec răni. Și uit trădări

Și știu că mâine voi fi bine

Găsindu-mă în toate cele 4 zări.

 

E greu să fiu mereu la datorie,

E mult pentru un om atât de mic

Dar vestea bună e că, DIN BUCURIE

Și DRAGOSTE poți face totul, din nimic.

 

Și câteodată, copleșiți, sub grea povară,

Cu toții, mici sau mari, ne îndoim

Și capete plecăm încet, în fapt de seară,

Doar ca apoi, zâmbind, să RE-pornim.

 

E timp să râzi, e timp să plâng

Și câteodată, e timpul potrivit ca să-nțeleg

Că lupta e făcută doar s-ajung

La capăt, pentru a spune numai CRED.

 

Și poate adevărul nu-i doar unul

Și nu-i dreptatea de partea ta, mereu.

De-acum, puternic, să-ți continui drumul

Și nu uita să-l regăsești frumos pe EU.

 

 

Cu emoție și drag infinit, am scris aceste versuri în timp ce mestecam, în tihnă și pe îndelete, toate cele 4 conferințe susținute de dr. Laura Markham.

De vorba cu… O Mama Frumoasa

Continui acum seria mini-interviurilor(prima parte o puteți reciti aici: http://irinamariamitrofan.wordpress.com/de-vorba-cu-omul-din-spatele-brandului-casa-zamfirei/ ) cu rezultatul întâlnirii mele virtuale cu un Om special, cald, care are multe de spus și a acceptat, cu bucurie sper eu, invitația mea!
 193524_1744
 facem cunoștință! Cine ești tu, mămică frumoasa?
Eu sunt Raluca, soție de aproape 8 ani, mamă de aproape 6 ani, cu doi copii frumoși (Băiețelul de argint și Cati Căpșunica). Băiețelul cel mare este un copil tipic și vioi, fetița este cu totul și cu totul specială, pentru că are un cromozom 13 în plus, 3 ani și 7 luni și o dezvoltare fantastică pentru diagnosticul ei. În curând, vom extinde familia cu încă două piciorușe de băiețel.
 Cum și când a început aventura scrisului pentru tine/voi?
Eu scriu de mult, face parte din  mine, dar blogul (https://caietpentruscoaladeacasa.wordpress.com/) l-am început mai cu sârg în 2011, când mi-am dat seama că pe nișa de Early Learning nu există nimic în limba română. Da, erau bloguri de parenting, dar nu specific pe activități educative făcute acasă, cu copii. Am pornit simplu și nesofisticat, dar marea mea bucurie este că acum s-a format o întreagă comunitate de bloggeri și cititori ai acestui domeniu. Scriu pentru că sper ca experiența noastră ajută pe cineva, iar educația acasă pare mai accesibilă.
De ce ai ales homeschooling pt copiii tăi? Care sunt cele mai mari provocări ale acestei căi, în România anului 2014?
Nu facem homeschooling propriuzis, Irina. Băiețelul de argint a mers la grădiniță  în grupa mică și în cea mare (cu o pauză de un an unde am făcut, într-adevăr, homeschooling). Ceea ce facem acum este un fel de after school. Învățam intens acasă de când era el mic. Eu, ca profesoară de engleză, am predat multor copii și nimic nu mi-aș fi dorit mai mult decât un copil al meu pe care să îl învăț. Iubesc conceptul de educație timpurie si am învățat alături de copiii mei cât alții într-o viață. Am început cu activități Montessori pe când S. nu împlinise încă 2 ani, iar cu Cati mergem pe metoda Doman. Ceea ce face Cati (terapia neurodevelopmental NACD) este mult mai mult decât homeschooling, este mai mult decât ar putea oferi orice programă dintr-o școală specială unui copil cu dizabilități. Cum nu există însă cadru legal  pentru homechooling încă în România, Băiețelul de argint va merge în sistemul de stat, iar Cati va continua programul ei privat acasă.
 Cum decurge o zi din viața voastră?
E complicat: în general, exceptând perioada sarcinii, Băiețelul de argint pleacă dimineața la grădiniță și stă până la 12, timp în care Cati e ocupată cu exercițiile din programul ei. La 12 îl luam și începem o serie de treburi casnice, în bucătărie, dacă avem o lecție pregătită o facem, dacă nu, citim destul de mult. Eu sunt ocupată cu terapia lui Cati și cu casa. Cati are un pattern de somn care nu ne avantajează, și în fiecare noapte ne trezim să o hrănim sau schimbăm, iar asta ne obosește pe noi, părinții, tare mult.
Dacă ar fi iei mămicia de la început, ce ai face diferit? De ce?
Dacă ar fi să o iau de la început, aș face mai mult. La S. nu știam câte se pot face cu un bebelus, Cati m-a învățat o tonă de lucruri despre neuroplasticitate și dezvoltare infantilă. Când o voi lua de la capăt, voi aplica metoda Doman și cu noul bebeluș, voi face mai multe eforturi să îl cresc bilingv și să îl învăț să citească prin metoda fotografică. Da, e mai solicitant pentru părinte, dar copilului îi vine mai ușor pe termen lung. Aș folosi  sisteme de purtare și aș încuraja copilul să fie mai independent.
 Care sunt sursele tale de inspirație în ceea ce privește activitățile pe care le faci cu puiii tăi?
La început, erau blogurile din străinătate, în Statele Unite ale Americii nișa este foarte dezvoltată, mai cu seamă că acolo se practică din ce în ce mai mult homeschooling-ul. Acum, sursa mea de inspirație sunt prietenele din România,  care împărtășesc resursele pe care le folosesc ele și metodele lor de lucru. Exemple de mămici prietene sunt Camelia ( http://www.micatelierdecreatie.ro/), Coca (http://ursuletinazdravani.wordpress.com/), Adina  (http://ourenglishhomeschool.blogspot.ro/), Roxana  (http://roxana-rusu.blogspot.ro/) și Ioana (https://machetedidactice.wordpress.com/) . De asemenea, ceea ce învăț de la terapeuții din NACD mă ajută foarte mult.
Îți citesc blogul, de când l-am descoperit și sunt uimită cât de mult te implici, câtă energie și lumină pui în tot ceea ce faciTimp pentru tine, pentru relația ta cu partenerul, mai ai?
Tot ceea ce fac, este, într-un fel, pentru mine și familia mea, dar blogul este ceea ce fac „pentru mine”, sperând că poate ajută și pe altcineva. Viața noastră este destul de izolată și prin blog, simt că întind și eu o „mână în afară”. Noi suntem genul de familie „liniștită” care ieșim mai rar oricum și ne priește cel mai bine atmosfera de acasă. Timp pierd și foarte mult, recunosc  că nu sunt cea mai eficientă nici ca gospodină, nici ca soție.
Cât de importante sunt prieteniile după ce devii mamă? Te schimbă experiența sau se schimbă prietenii?
Cele mai apropiate prietenii din viața mea sunt cele recente, pe care mi le-am făcut grație blogului sau al contextului de părinte de copil cu nevoi speciale. Prieteniile vechi se pierd în timp, și e normal să fie așa, dar trebuie să fii mereu deschis spre noi relații. Am învățat enorm de la oamenii care au intrat în viața mea în ultimii ani, și sper că am lăsat și eu o mică amprentă asupra lor. Ne schimbăm, în măsura în care suntem dispuși să ne schimbăm și să învățam, prin oameni cel mai mult; totul depinde de atitudine și de flexibilitate.  Există și oameni rigizi, în unele privințe și eu sunt așa, dar sper că sunt suficient de deschisă să primesc noul și frumosul, de oriunde ar veni el.
Mulțumesc, o dată în plus, Raluca!

Cand PREA MULT devine INSUFICIENT

Cunosc părinți care își văd copiii, mai mici sau mai mari, seara, înainte de culcare. Preț de jumătate, hai o oră, între cină și ora de culcare. Sau chiar familii (deși, nu sunt sigură că asta e termenul potrivit!) care se reunesc – părinți și copii minori – la sfârșit de săptămână. Cred că fiecare dintre noi cunoaște măcar un astfel de caz.

Și cred, cu tot sufletul, că acelor copii le lipsesc părinții lor. Oricât de bine pregătite ar fi bonele care îi îngrijesc. Oricât de mult i-ar dădăci bunicii. Și da, de o mie de ori DA, oricât de multe bomboane/puzzle-uri/mașinuțe/păpuși/etc. ar aduce părinții când se întorc lângă copii. Și da, înțeleg că părinții respectivi consideră că sunt forțați de împrejurări să facă astfel. Știu că facturile nu se plătesc singure și că vacanțele/ratele/reviziile/asigurările/amenzile etc. nu așteaptă.

Dar, mai cred că anii pe care îi pierd acei părinți, mii de clipe adunate împreună ( care se adună în minute, în ore, în săptămâni și apoi, ce trist și sinistru!, în ANI!!!) , acele frânturi de viață nu se mai întorc. Niciodată. Pentru nimeni. Iar acei copii de ieri, mâine vor fi adulți. Și vor crește purtând goluri adânci în inimă, vor pierde strălucirea din ochi, vor rătăci poate prea repede naivitatea și candoarea primilor iubiri și vor ajunge să crească, la rândul lor, pui. Și îi vor crește cum au fost ei crescuți, pentru că așa au văzut că e normal.

E trist că nu realizăm că puii noștri ar fi mult mai fericiți,mai senini, mai siguri pe ei, mai independenți, mai ÎNTREGI, dacă le-am acorda timpul nostru acum, cât învață să zboare. E trist că alergăm, adunând mereu lucruri și pierzând clipe. E trist ca nu ne oprim din fuga noastră nebună nici măcar pentru a ne cere iertare de la copiii noștri. Pentru câ le furăm copilăria, în timp ce le predicăm tacticos NU E FRUMOS SĂ FURI. Îi obligăm să crească repede mari, să înțeleagă că așa e viața și așa stau lucrurile în lumea celor mari. Îi creștem mari, dar ciuntiți de iubirea noastră. Și apoi, când noi avem nevoie de sprijinul și dăruirea lor, când suntem respinși, le strigăm că sunt fii și fiice nerecunoscători/oare!!! Dar cum ar putea ei, sărmanii copii fără de noi, să știe cum arată/miroase/ce gust are/se simte IUBIREA adevărata, reală, necondiționată și întreagă? De unde să știe dacă noi i-am sărutat doar în somn (că se învață!), dacă i-am hrănit (și) cu câte o „pălmuță” (ca să ne știe de frică!), dacă nu le-am spus niciodată ce simțim pentru ei, cât de mult îi iubim, cât de mândri suntem de ei (ca să nu ni se urce în cap), daca i-am lăsat să plângă singuri și neconsolați ori de câte ori se temeau de întuneric/tunet/vise urâte (ca să se obișnuiască cu greul!)???? Cum ar putea acești copii să găsească în ei resurse de iubire pentru noi, părinții lor bătrâni și bolnavi, dacă noi i-am trimis în lume cu vistieria inimii goală? Cum să poată să ne ierte, să ne mângâie și să ne aline, dacă nu au văzut vreodată cum se face asta? Dacă nu au simțit cât poate valora o vorbă bună, o îmbrățișare sau un TE IUBESC?

Mă cutremur gândind asta. Și îmi mai sărut încă o dată băieții. Și îi strâng la piept și îi alint. Și îi las să îmi plângă în brațe, cât și dacă simt nevoia. Pentru că da, și băieții mai simt nevoia să plângă. Și nu mă (mai) tem că se învăța, că or să devină mici șantajiști și că nu-mi știu de frică.

Pentru că nu i-am adus pe lume ca să îi învăț să se teama. Pentru că nu i-am născut ca să îi ciuntesc. Pentru că nu îmi închipui cum aș putea să îi iubesc prea mult. Pentru că dragostea mea nu o să îi strice.

I-am născut și îi cresc pentru a fi curajoși, independenți și adevărați. Și pentru asta, am înțeles că trebuie să depun în visteria inimii lor, încă de pe acum, IUBIRE, RESPECT, ÎNCREDERE, CURAJ.

Pentru că fiecare copil vine pe lume întreg și perfect. Echipat cu tot ce îi trebuie. Nu are nevoie de dalta mea ca să DEVINĂ, el ESTE. Rolul meu este să îl ajut să crească, să îl feresc de prădători cât nu se poate apăra singur, să îi țin brațul până capătă putere și încredere, să ii arat poteca și să îi dau drumul. Pur si simplu. Iar eu să rămân în urmă, privind cum își poartă propriile războaie.

O să greșesc poate, șovăind. O să plâng la fiecare înfrângere a puilor și o să simt că mă transform în leoaică la fiecare luptă. Dar sper că voi primi gândul cel bun să nu lupt EU lupta LOR. Sper că voi avea ani și zile să îi văd mari, împliniți și senini, pe CALEA pe care și-o vor alege.

Așa cum sper că nu le-am tatuat pe piele si in suflet rănile mele. Pentru că fiii mei nu sunt datori sa ma vindece, deși crescând si implinindu-se, o fac. Așa cum nu sunt obligați să mă respecte dacă eu caut să le frâng voința azi.

Prea multă iubire nu poate decât să sporească încrederea, respectul și stăpânirea de sine pe care copiii mei le vor manifesta mâine. Pentru ei și pentru mine, aleg astăzi să nu îmi drămuiesc iubirea.

De ce mă școlarizez încă

Padurea de argintTocmai am terminat de digerat informațiile de la încă un curs. De parenting, de data asta. Ați fost la așa ceva vreodată? Eu nu! Până săptămână trecută. Și pare cel mai sănătos lucru pe care îl pot face acum, ca mamă a doi băieți. Viitori adolescenți, viitori iubiți ai unor fete, viitori soți si tătici.

Îmi place să cunosc  alte mămici, mai ales dacă suntem pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește formarea puilor vii pe care i-am născut. Îmi place sa vorbesc despre copiii mei, despre pietrele de încercare pe care le ating crescând împreună cu ei. Îmi place să scriu și cred că scrisul poate fi calea care îmi va rămâne după ce puii își vor lua zborul. Pentru că știu, în adâncul sufletului meu, ca va veni și ziua în care nu mă voi mai trezi noaptea să alăptez, ziua în care nu voi mai schimba scutece și nu voi mai inventa jocuri și jucării. E încă departe,departe. Dar va veni, cu siguranță.

Si când clipa aceea va fi aici, atât de aproape încât să o pot atinge, vreau să îmi aparțin iarăși mie. Întreagă. Vreau să îmi pot privi fiii drept în ochi și ei să fie mândri de mine pentru că am putut/știut/vrut să rămân,întotdeauna și dincolo de orice, femeie. Ființă care se bucură de seninul cerului, de gustul unei cești de ceai și de senzația de preaplin când savurez o carte bună.

Da, aleg sa ma instruiesc. Acum, în parenting. Mâine, poate în limbajul trupului sau în gastronomie. Pentru că îmi sunt datoare mie să nu mă pierd. Să nu rătăcesc drumul. Îi sunt datoare soțului meu să o păstrez vie pe cea de care s-a îndrăgostit.Le sunt datoare părinților mei sa cresc atât de mult încât să devin cu adevărat, ceea ce îmi este menit.

Așa că, azi, încă o dată, am sa iau pana și am să scriu. Fără plan, fără programa și fără așteptări mărețe. O să mă bucur de această călătorie și voi vedea unde mă va duce drumul meu. Voi admira priveliștile care îmi ies în cale, voi plânge poate pierderile pe care le voi suferi pe parcurs, dar voi trăi așa cum simt. Și voi scrie. Pentru că scrisul meu e parte din mine, adevărată,reală și întreagă.

Am să scriu despre lucrurile care îmi plac,despre ideile care mă mișcă, despre oamenii pe care îi iubesc și despre dorul ce mă macină pentru cei care sunt departe. Am să scriu despre cărți care mă modelează și despre gânduri care nu-mi dau pace.Poate am să scriu chiar despre dureri pe care le găsesc în praf, aruncate pe drum și mă cutremură. Pentru că nu vreau să uit.

Mulțumesc in gând, celor care mi-au redat curajul și forță de a scrie.