De ce mă școlarizez încă

Padurea de argintTocmai am terminat de digerat informațiile de la încă un curs. De parenting, de data asta. Ați fost la așa ceva vreodată? Eu nu! Până săptămână trecută. Și pare cel mai sănătos lucru pe care îl pot face acum, ca mamă a doi băieți. Viitori adolescenți, viitori iubiți ai unor fete, viitori soți si tătici.

Îmi place să cunosc  alte mămici, mai ales dacă suntem pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește formarea puilor vii pe care i-am născut. Îmi place sa vorbesc despre copiii mei, despre pietrele de încercare pe care le ating crescând împreună cu ei. Îmi place să scriu și cred că scrisul poate fi calea care îmi va rămâne după ce puii își vor lua zborul. Pentru că știu, în adâncul sufletului meu, ca va veni și ziua în care nu mă voi mai trezi noaptea să alăptez, ziua în care nu voi mai schimba scutece și nu voi mai inventa jocuri și jucării. E încă departe,departe. Dar va veni, cu siguranță.

Si când clipa aceea va fi aici, atât de aproape încât să o pot atinge, vreau să îmi aparțin iarăși mie. Întreagă. Vreau să îmi pot privi fiii drept în ochi și ei să fie mândri de mine pentru că am putut/știut/vrut să rămân,întotdeauna și dincolo de orice, femeie. Ființă care se bucură de seninul cerului, de gustul unei cești de ceai și de senzația de preaplin când savurez o carte bună.

Da, aleg sa ma instruiesc. Acum, în parenting. Mâine, poate în limbajul trupului sau în gastronomie. Pentru că îmi sunt datoare mie să nu mă pierd. Să nu rătăcesc drumul. Îi sunt datoare soțului meu să o păstrez vie pe cea de care s-a îndrăgostit.Le sunt datoare părinților mei sa cresc atât de mult încât să devin cu adevărat, ceea ce îmi este menit.

Așa că, azi, încă o dată, am sa iau pana și am să scriu. Fără plan, fără programa și fără așteptări mărețe. O să mă bucur de această călătorie și voi vedea unde mă va duce drumul meu. Voi admira priveliștile care îmi ies în cale, voi plânge poate pierderile pe care le voi suferi pe parcurs, dar voi trăi așa cum simt. Și voi scrie. Pentru că scrisul meu e parte din mine, adevărată,reală și întreagă.

Am să scriu despre lucrurile care îmi plac,despre ideile care mă mișcă, despre oamenii pe care îi iubesc și despre dorul ce mă macină pentru cei care sunt departe. Am să scriu despre cărți care mă modelează și despre gânduri care nu-mi dau pace.Poate am să scriu chiar despre dureri pe care le găsesc în praf, aruncate pe drum și mă cutremură. Pentru că nu vreau să uit.

Mulțumesc in gând, celor care mi-au redat curajul și forță de a scrie.

Un nou an, sperante noi…

A inceput un nou an.Ma incearca ganduri noi,sperante noi, visuri noi.Simt ca se vor schimba multe.Imi doresc sa fie schimbari in bine, as vrea sa am puterea sa le fac sa fie schimbari pozitive.Am sa fac asta, nu-i asa?

Anul asta, vreau sa fiu mai deschisa la lucruri noi.Vreau sa fiu mai sincera cu ceea ce simt, imi doresc si pot indeplini.Vreau sa imi permit sa ma bucur de oamenii extraordinari din viata mea.Vreau sa citesc mai mult.Vreau sa zambesc mai des.Vreau sa iert mai repede.Vreau sa cred in vise,in idei. Vreau sa imi vad prietenii mai des, sa le ascult vorbele si sa le sorb fericirile.

Anul asta, vreau sa invat sa ma inalt spiritual.Vreau sa inteleg ce mi se intampla si de ce.Vreau sa incerc totul si sa aleg doar ceea ce imi ajuta, pentru drum.Pentru ca simt ca ma pregatesc de un drum.De o devenire, de o transformare. De o metamorfoza care azi, ma depaseste.Insa, imi doresc sa o pot accepta.Sa o pot imbratisa, fara rezerve si fara intrebari.

In 2010, vreau sa am un suflet mai curat, o inima mai buna, sa privesc totul cu ochii mari si plini de iubire.Va fi cel mai frumos an, pentru ca il voi face de neuitat.Va fi un an benefic, pentru ca voi sti sa il merit astfel….