Nu vreau să strângem bradul!

În fiecare an, abia aștept să vină perioada Sărbătorilor de iarnă. Cu tot ceea ce implică ea. La începutul lunii decembrie, când împodobim bradul de Crăciun, îmi spun că mai este o grămadă de timp până va trebui strâns.

De când ne-am mutat la casa noastră, am reuşit să îl conving pe soţul meu că bradul este un membru de bază al familiei, aşa că trebuie invitat cât mai curând la noi în casă. Continuă lectura „Nu vreau să strângem bradul!”

2017 și după – acasă

Suntem aproape la final de 2017 și eu sunt acasă. Poate se poartă, în perioada asta bilanțurile, dar eu prefer să vorbesc doar despre ACASĂ. Cum e acasă pentru sufletul meu, cum ne-au fost sărbătorile și cum îmi doresc să fie anul ce vine.

Nu, eu nu cred că dacă spui Universului ceea ce îți dorești acesta îți va strica planurile. Pentru că o dorință, un vis pentru tine și cei dragi ție nu este un plan. Nu depinde 100% de tine, dar…să revenim la acasă, acolo unde începe totul.

Acasă este, pentru mine, mai mult decât un loc. Acasă este o stare, o căldură și o liniște pe care aș vrea să le pot lua cu mine, oriunde aș merge. Acasă este colțul de lume din inima mea, dacă aș vrea să dau o explicație mai poetică.

2017 a fost un an în care ne-am plimbat mai mult decât de obicei. A fost un an în care eu am ales, conștient și asumat, să investesc timp pentru mine și creșterea mea. Am fost la cursuri de afaceri și de dezvoltare personală. Am scos blogul în lume și am susținut un seminar de dezvoltare personală pentru curajoasele WAHMs (mame care lucrează de acasă) din Neamț. Am pornit pe drumul pentru o versiune mai bună a mea și mă țin, zâmbind, de plan.

Pentru mine, 2017 a fost un an în care mi-am reorganizat puțin prioritățile și, chiar dacă nu e ușor de înțeles pentru ceilalți, eu simt că sunt pe drumul cel bun și nu mă voi opri aici.

Da, au fost clipe pline de zbatere și de nebunie. Au fost zile în care am alergat, am jonglat cu tot ce aveam de bifat și m-am întrebat de ce nu ar putea fi mai ușor. Mi-am răspuns singură, evident și acum știu că fiecare mică sau mare luptă este aici pentru a-mi fi lecție. Și da, mi-am asumat faptul că le chem. 🙂

Am cunoscut oameni superbi, am trăit povești care m-au rupt în bucăți și am gustat emoții cum nu credeam că există pe lume.

Acasă sau hai-hui, în lume, am citit mai mult decât anii trecuți. Am crescut mult în puterea de a ierta și de a accepta oameni și idei diferite. Probabil m-am schimbat. Îmi place să cred că doar în bine.

Crăciunul acasă este cel mai mare dar pe care îl putem primi. Și nu doar în decembrie. Dacă în suflet porți tot anul căldura și seninul lui acasă, oricare loc în care te vor duce pașii va fi magic.

Pentru 2018, îmi doresc la fel de mult. Îmi doresc să rămânem sănătoși, să îmi trăiesc visul și să devin tot mai stăpână de timpul și pe veniturile mele. O să scriu în continuare, pentru că microbul acesta nu are antidot :P. O să citesc și în 2018 pentru că e un combustibil care mă încarcă potrivit, de fiecare dată.

O să iubesc mai mult și o să aștept mai puțin de la cei din jur. Cu siguranță vor mai fi și lacrimi, vor mai fi și clipe de tristețe, furii de moment și mici pași greșiți.

Voi ce planuri aveți pentru 2018? Pentru voi ce înseamnă acasă și ce anume duceți cu voi din experiențele acestui an?

Am pus aici doar câteva link-uri spre unele texte scrise anul acesta. Ele au fost mult mai multe și aș vrea sincer să aflu părerea voastră despre aceste texte. Știu că de multe ori, rezonăm cu anumiți oameni în clipe anume nimerite, lucru pe care îl spun și statisticile site-ului. O parte dintre voi ați poposit aici, în spațiul meu de acasă, căutând ceva nume. Poate ați găsit, sau poate nu… în 2018 aș vrea să vă cunosc, măcar pe o parte dintre voi.

Așa că, îmi doresc un 2018 mai liber, mai curajos și mai conectat. Iar textul meu de final de 2017 este mâna mea întinsă către voi 🙂

PS: Vă doresc zile pline de sens, alături de cei dragi. Fie că sunteți lângă șemineu sau la soare, să vă înconjurați de tot ce vă bucură și vă este de folos. La mulți ani, dragii mei!

Sunt. Pastila de motivaţie şi culoare din decembrie

Eu sunt conştientă că Viaţa ne oferă multe provocări. Eu am ales să le primesc zâmbind, cu braţele deschise. Aşa cum eu am învăţat să mă bucur de toţi oamenii din viaţa mea, vă invit ca acum, în decembrie, să conştientizaţi LECŢIA pe care v-o oferă fiecare relaţie în care sunteţi parte.

Un mic exerciţiu pentru ziua de azi…

Eu sunt importantă și curajoasă. Eu merit să mă bucur de reuşitele mele. Eu sunt frumoasă pe interior şi zâmbetul meu este cald. Eu sunt aici pentru că misiunea mea este importantă pentru dezvoltarea mea, ca persoană. Eu sunt un om bun şi am voie să mă iert pentru ceea ce greşesc. Eu sunt Acum, Aici şi merit să atrag în jurul meu oameni buni, frumoşi care să mă înveţe/ajut să cresc.

Eu sunt cel mai bun prieten, dar eu sunt şi cel mai mare duşman pe care viaţa mi-l va oferi. Eu trebuie să îmi permit să mă ridic, de fiecare dată, după ce am căzut. Eu sunt obligată să îmi permit să îmi repar rănile, să îmi vindec durerile şi să merg înainte, cu putere reînnoită.

Eu sunt pregatită să îmi ofer mie cele mai bune prilejuri de creştere şi devenire. Eu sunt dispusă să iubesc, să cred, să râd, să trăiesc exact aşa cum îmi doresc. Şi momentele în care aleg să mă îngrijesc doar pe mine nu sunt clipe de egoism. Sunt clipe în care sufletul meu se pregăteşte pentru celelalte clipe în care ALEG, CONŞTIENT, să ofer din preaplinul inimii mele.

Eu sunt mândră de mine. Eu sunt datoare să încerc, să lupt pentru visele mele, să îmi depăşesc propriile aşteptări şi să devin cea mai bună variantă a mea.

Aş vrea să văd mai multe persoane care se respectă şi se iubesc suficient. Aş vrea să fim, fiecare dintre noi, mai conştienţi de valoarea noastră ca oameni, ca femei.

Aş vrea tare mult să ştiu cum vedeţi voi aceste aspecte. E important să te valorizezi? Cum faceţi asta şi ce anume vă ajută să rămâneţi conectate la propria voastră valoare, demnitate, încredere?

O femeie puternica sau nu

O femeie puternica arata, poate, ca toate femeile. Orice culoare de par sau constitutie ar avea, o femeie puternica se va deosebi prin puterea de reactie sau, din contra, prin lipsa unei reactii, uneori.

O femeie puternica nu va ridica (neaparat) greutati la sala de forta. Poate nici mobila prin casa nu o va muta, fara ajutor. Va cara, periodic, sacose cu mancare/diverse spre si dinspre casa. Poate se va opinti ridicand un lighean plin de rufe proaspat scoase din masina de spalat rufe. Se va ridica pe varfuri sa intinda aceste rufe sau, in anumite cazuri, se va cocota pe un scaun, boscorodind ca nu e si ea mai inalta.

O femeie puternica poate nu va gati cele mai gustoase mancaruri intotdeauna. Va stapani cateva retete foarte bine sau va prefera sa gateasca doar ce „se mananca” fara a testa prea mult, pe langa.

O femeie puternica se va juca, pe covor, cu copiii. Desi, poate, e obosita. Sau trista. Va zambi celor din jur si va pleca, gales, genele Celui drag. O femeie puternica stie sa dojeneasca si sa alinte cu vorba, cu fapta si chiar cu gandul.

Contrar asteptarilor si credintelor comune, o femeie puternica va plange, uneori. Pentru ca i-au fost inselate asteptarile. Pentru ca a obosit. Pentru ca nu gaseste solutie. Pentru ca simte ca e greu.

Din nou, o femeie puternica va alege drumul pe care merge. Oamenii pe care ii vrea langa ea. Sacrificiile pe care le face. Bucuriile pe care le imparte. Iubirile in care crede si cele pe care le lasa sa se stinga.

O femeie este puternica daca se simte astfel. La fel cum o femeie este frumoasa daca se simte astfel. Nu am pretentia ca detin adevarul suprem despre femei, dar, pentru ca sunt una, dati-mi voie, sa cred ca, inainte de orice, o femeie puternica este un cumul de clipe, trairi si actiuni.

O femeie este, de multe ori, un mister. Pentru multi. Merita sa ai langa tine o femeie puternica? Ai curaj sa tii langa tine o femeie puternica?

Da, poate femeia puternica va riposta cand o ranesti. Cand o faci sa planga sau cand alegi o Alta. Va intelege daca ii explici, poate. Dar o vei face? O femeie puternica va crede in tine, va ramane langa tine atata vreme cat meriti si stii sa o faci fericita, sa o faci sa se simta apreciata, dorita, iubita. Va ghici, intotdeauna, cand lucrurile se schimba. Din lucruri mici, din taceri si ridicari de spranceana, va simti ca locul ei in inima ta e amenintat. Va stii, uneori inaintea ta, ca a pierdut lupta.

Te va pastra mereu in suflet si in timp, probabil ca iti va sterge o parte dintre pacate. Pentru a se proteja pe sine si pentru a te face pe tine demn de iubirea ei.

Nu oricine stie sa recunoasca o femeie puternica. Nu oricine are curaj sa se lase cu totul pe mana ei. Poate nici nu merita oricine o astfel de femeie. Timpul va spune, de obicei, daca a fost sau nu. Daca a lasat semne demne de mentionat sau nu. Si nu, cu siguranta, nu va lovi cu pumnul sau palma.

Femeia puternica este copil in suflet, poate. Va visa, va dansa si va rade. Va povesti purtand in priviri stelute, va rosi unui gand, va lacrima unei emotii.

Ca orice om, si femeia puternica poate gresi. Isi poate alege gresit Omul sau calauzele. Poate sa cada sau sa se impiedice. Poate sa se inalte prea sus si sa isi arda aripile. Sau sa isi zdreleasca genunchii, dupa caz. Se va ridica mereu, demna si se va scutura de praf sau de regrete. Va analiza, cu intelepciune, daca e cazul sa continue sau sa se opreasca.

O femeie puternica va cere ajutorul fara teama si il va accepta, fara jena, cand ii este oferit. Va sti sa recunoasca greseala sa, dar si pe a altora. Va corecta putin sau va taia in carne vie pentru a modifica ADN-ul.

Puterea unei femei nu sta in contul din banca, in victoriile din sala de sedinte si nici macar in frecventa sau calitatea tratamentelor cosmetice sau chirurgicale la care se supune.

Taria ei vine din inima. Din ochiul interior si din balanta cu care va vedea si va judeca tot ce o atinge. Din degetele cu care va mangaia suprafata sau cu care va cauta, pe intuneric, dedesubturile.

Poate nu vei cunoaste sau REcunoaste niciodata o femeie puternica. E cersetoarea din colt care intinde mana tremurand sau mama batrana care asteapta sa o intrebi cum ii mai e. E sotia care iti zambesti dimineata sau iubita care iti iarta tacerile, chiar daca nu le intelege mereu. E sora pe al carei umar plangi sau colega de birou care iti imprumuta radiera. Poate fi oricine.

Daca ai ochi sa o vezi, zambeste-i! Nu ii ridica palate, adesea nu asta isi doreste. Nu ii asterne covorul rosu si nu ii lustrui pantofii, decat daca ti-o cere. Dar, respect-o!Strange in brate trupul ei! Mangaie-i inima, mai ales cand se apropie  furtuna. Da-i aer si timp. Sa creasca, sa devina, sa ierte, sa se intoarca. Dupa ce a plecat de tot sau doar s-a ratacit.

Nu o lega in lanturi si nu o expune ca trofeu. Nu-i intinde puterea pe toate drumurile si culorile tradarii. Nu o desconsidera si, mai ales, iubeste-o! Asa cum e ea. O femeie simpla, cu puteri nebanuite.

 

 

Eu în 20 de secunde şi 30 de cuvinte

Mă gândeam zilele trecute ce anume simţi când viaţa îţi fuge prin faţa ochilor. Când ai în faţă un pericol real şi TU eşti pe punctul de a nu mai fi. Eu poate deveni doar o amintire. La ce te gândeşti atunci, în cele 20 de secunde pe care le ai la dispoziţie? Care sunt cele 30 de cuvinte pe care le poţi spune despre tine, ce va rămâne în urma ta?

Te gândeşti oare la cum erai tu copil? Îţi aminteşti de jocurile şi prietenii care te bucurau? Vei rememora ceea ce spun alţii despre tine sau ceea ce a fost definitoriu pentru ceea ce eşti tu, acum, în prezent.

EU poate însemna multe. EU sunt curajos, sunt visător, sunt implicat, sunt un om bun, sunt un profesionist. Eu sunt un prieten bun. Eu iubesc. Eu respir. Eu mint. Eu trădez. Eu mă ascund. Care dintre toate acestea este esenţial? Până la urmă, ce contează cu adevărat, mai ales în acele clipe.

Se spune că unii pot să îşi vadă viaţa şi să tragă cele mai profunde învăţăminte din ceea ce văd. În doar câteva secunde, pot deveni cu adevărat iluminaţi şi au puterea de a lua totul de la capăt. Descoperă, când sunt pe punctul de a pierde darul care este viaţa, descoperă adevărata lor Misiune Personală. Îşi dau seama că se aflau pe un drum greşit sau care nu îi ducea, cu adevărat, acolo unde vroiau să ajungă.

Eu care sunt AZI, aici poate fi şi de cele mai multe ori, chiar este, influenţa părinţilor, a modului cum am fost crescuţi dar şi a independenţei pe care aceştia au ştiut (sau nu!) să o cultive în noi. Eu de azi va decide corect şi va fi răspunzător pentru ceea ce decide. Dacă a văzut acest model. Dacă şi-a putut explica eficient de unde s-a pornit şi unde se va ajunge. Eu mă implic în deciziile care se iau în legătură cu mine şi viitorul meu sau, dimpotrivă, aştept de pe margine, vociferând sau lamentându-mă.

Eu aleg să folosesc poveştile pentru a creşte puiii de om pe care i-am primit în grijă. Aleg, cu inima plină de iubire, gândindu-mă la ceea ce vreau să cresc în copilul meu.

Tu ce alegi să sădeşti în solul fertil al adultului de mâine? Obedienţă? Pedeapsă? Percepţie asupra conceptelor? Consecinţe naturale sau doar frica de a nu fi descoperit şi sancţionat?

Privesc în jur şi văd, cot la cot cu mine, muncind dar, mai ales, vieţuind, adulţi care se închid în sine vorbind despre copilărie şi zilele de atunci.

Cunosc priviri care se pleacă la gândul umilinţelor trecute, a palmelor nemeritate, a golului din „Pentru că aşa spun eu”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „În bătătura mea, eu fac regulile”, „Tu să nu deschizi gura în faţa mea”.

Da, au fost vremuri grele. Au fost ani teribili şi poate că au făcut şi ei, dragii de ei, cum s-au priceput mai bine. O să îi respectăm pentru că ne-au dat viaţa şi ne-au hrănit. Pentru că ne-au îmbrăcat şi ne-au trimis la şcoală. O să îi iertăm, sper, pentru palmele primite. O să uităm gustul amar al clipelor când eram alungaţi de la discuţii şi eram obligaţi să acceptăm decizii care ne priveau, dar care se luau, ÎNTOTDEAUNA, fără noi.

Dacă EU aleg să fac ALT FEL pentru copiii mei, de ce să fiu judecată? Cu ce drept? Cum să mi se reproşeze că le ofer posibilitatea de alege dintre 2 variante? De ce să îi educ şi acum, tot DOAR cu palma şi vorba dură? De ce sa nu ştie că îi iubesc şi că sunt acolo, lângă ei, la nevoie?

În cele 20 de secunde dinainte de impactul catastrofal, aş vrea să mă gândesc la copilărie. Aş vrea să mă simt iubită. Să ştiu că am iubit cu fiecare fibră a corpului meu şi mi s-a răspuns la fel. Deşi am greşit. Deşi am plâns. Deşi am făcut cale întoarsă şi m-am răzgândit.

Aş vrea să simt că EU a contat. Că i-am făcut mândri şi că s-au bucurat de mine şi reuşitele mele, chair dacă ei ar fi ales altceva. Alt drum. Alte meserii. Alţi parteneri. Alte lupte.

Photo credit: Sorin-Bolog-Photographer

Anule Nou

Anule Nou,

Lasă-mi curajul

de a mă şti iubită.

De-adevăratelea şi în fiecare zi.

Iubită şi ciufulită şi plânsă şi office.

 

Anule Nou,

Iartă-mi zâmbetul cât toată fiinţa.

 

Anule Nou,

Dă-mi clipe

şi nopţi şi zile cu El.

Dă-mi foc în priviri

şi dulce amărui pe buze.

 

Anule Nou,

Modelează-mă tu

ca să îi pot primi îmbrăţişarea

senină şi fără temeri.

 

Anule Nou,

Suflă peste mine

gând bun şi vorbă dulce

să-i pot fi CASĂ şi ACASĂ,

pe orice cărări ar rătăci paşii Lui.

 

Anule Nou,

Binecuvântează-ne colţul de lume

cu duioşie şi încredere,

cu inimă nefăţarnică

şi suflet despovărat de orgolii.

Exercitiu de imaginație/Banca noastră

O dimineaţă leneşă de duminică.

Mă trezesc înaintea tuturor. Lipăi uşurel, ca o pisică, spre bucătărie. Am picioarele goale şi pijamaua cu Mickey Mouse. Simt gresia rece şi zâmbesc. Mereu mă cerţi că nu-mi iau şosete. Sau măcar papuci de casă.

E încă noapte afară şi e linişte în casă. Îmi place să vă privesc dormind, să mă mişc în voie prin bucătărie. Să aşez micul dejun în linişte şi să vă aştept în tihnă, cu o carte şi o cană de cacao fierbinte în faţă.

Azi o să fac… Poate clătite? Ce dulceaţă oi avea la dispoziţie? Aş vrea de căpşuni. Sau de vişine. Mmmm…. Super! Nu este decât dulceaţă de gutui. Dar tot am să fac. Ştiu sigur că o să primesc în dar multe zâmbete. Poate şi pupici lipicioşi.

„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„

E aproape miezul nopţii şi mă trezesc de sete. Mă dau jos din pat, uşor, încercând să nu deranjez copiii risipiţi în poziţii imposibile pe la capetele patului mare. Pisica ridică un pic privirea spre mine, dar nu catadicseşte să se mute mai departe. O ocolesc uşurel, simţind-o cum toarce mulţumită.

Ajung în sufragerie, e întuneric şi razele lunii bat pe covor. Privesc pe geam şi mă bucur să văd că ninge. Mâine iarăşi vom avea de curăţat maşina. Copiii or să se bucure şi iar întârziem la muncă.

„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„

Te aştept, ca întotdeauna la ora asta. Mă uit la ceas şi privesc pe geam, aşteptând să primesc un ceai fierbinte. Te aştept în cafeneaua unde am stabilit că ne întâlnim. Probabil eşti pe drum şi sunt nerăbdătoare să te văd, să mă cuibăresc în braţele tale. Au trecut atâţia ani şi încă mă ameţeşte parfumul tău. De fiecare dată când mă săruţi, încerc să îmi revin din dulcea reverie. Au fost mii de sărutări, au fost mii de clipe în care te-am mângâiat încet, memorând fiecare cută şi fiecare rid de expresie. Zâmbeşti prea rar, dar mi-eşti drag aşa grav, serios şi preocupat. Te descopăr mereu ca prima oară şi mă mir cum de s-au aşezat astrele, atunci demult. Dacă tu ai fi ales alt drum…dacă eu aş fi ales alt moment…Dacă era scris să ajungem aici, am fi ajuns, oricum. Aşa mi-ai răspunde, dacă te-aş întreba. Dar nu te mai întreb. Te plictisesc şi te obosesc întrebările. Oricât ţi-aş fi de dragă, mai tare mă iubeşti dacă sunt liniştită, dacă tac şi te privesc doar. Râd. Te privesc venind, de departe şi te recunosc dintr-o mie. Te privesc şi de fiecare dată simt fluturi, ca şi cum ar aştepta doar un semn ca să îşi agite aripile.

„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„

Aniii au trecut şi banca noastră, din parc, a rămas la fel. Poate i s-au schimbat puţin culorile, de-a lungul timpului. Poate aleea care trece prin faţa băncii are dale noi, mai puţin tocite şi perfect îmbinate. Banca noastră ne-a adăpostit sărutări timide, la început. Ne-a suportat reproşuri mute şi lacrimi îndelung ascunse. Banca în urmă a rămas când vreunul dintre noi a tăcut mai mult decât putea suporta celălalt. Banca a asistat, mută şi neputincioasă, la înstrăinări grăbite. Banca, iubita noastră bancă din parc, ne-a primit apoi, peste ani, când ne-am iertat reciproc rătăcirile. Ne-a ascultat poveştile, ne-a iertat nespusul şi neiubitul. Acum, străină şi singură, banca îţi este doar ţie tovarăş. Eu, de-acolo de sus, te iubesc. Orice ar fi, întotdeauna te voi iubi. Chiar dacă nu mai sunt să o spun. Chiar dacă nu mai pot să îţi mângâi obrazul drag şi nu îţi mai pot cuprinde pieptul cu braţele albe şi calde.