Dragoste

– Fă dragoste cu mine, îi spuse ea.

El o privea surprins. Nu-i venea să creadă. El, altădată atât de stăpân pe sine, atât de cerebral…O privea şi ea habar nu avea ce gânduri i se învârt lui prin cap.

O fi auzit?O fi înţeles, începea ea să devina temătoare. Fă dragoste cu mine asa cum nu a făcut nimeni, niciodată. Să mă regăsesc pe mine, să ies odată din noaptea asta neagră, în care rătăcesc şi nu mai pot găsi poteca înapoi. ….

El se apropie, îi mângaie părul, oftă…şi ceva, cumva, se întâmplă. O energie sufocantă plutea în aer. Brusc, simţi nevoia să nu îi mai vadă ochiii. Să nu îi mai ghicească dulcele contur al trupului. Să nu mai aibă în faţa gura ei….Ah, gura ei care se cere sărutată…Atât de dragă….

Se întoarse şi se îndreptă, şovăind încă, spre fereastră. Avea nevoie de aer. O gură mare de aer. Ca în transă, repede dar catifelat ca o felină, ea se postă, războinică dar senină, în faţa lui. Între el şi fereastră. Razele de soare îi împleteau în părul negru ca noaptea din sufletul ei, o cunună. Arăta de-a dreptul imperial.

– Fă dragoste cu mine!, îi spuse ea, de această dată mai categoric.

Ce va face el, oare? E timpul unui nou început sau al unui sfârşit îndelung amânat. E vreme de lacrimi sau vreme de iubit. E timpul să plece sau să rămână pentru câteva vieţi. De aici, din punctul acesta, suspendat între cer şi pământ, între El şi Ea, orice e posibil.

În aerul electrizat, în lumina dimineţii, se priveau şi timpul nu mai exista. Restul lumii încetase să mai conteze. Tot ce conta era ACUM şi AICI.

– Fă dragoste cu mine, maiestate, îi spuse ea, dezmierdându-i tâmpla şi înmuiindu-şi tonul. Ştiu că nu îmi poţi promite nimic mai mult decât eşti. Ştiu că totul se poate schimba foarte repede. Nu vreau să mă gândesc la clipele în care vei fi departe. Nu vreau să simt deja durerea ce mă va sfâşia când te vei dezintegra şi vuietul căderii tale va ajunge la mine târziu, când nu voi mai spera.

Dar ea nu ştia că el avea totul clar în minte. Pentru el, zarurile erau de mult aruncate. Povestea fusese de mult scrisă, rolurile de mult repartizate. De fapt, fără să aştepte şi fără să ceara asta, El asta făcea! Făceau dragoste încă de la început, fără ca ea să ştie. Iniţial, făceau dragoste împletindu-şi cuvintele, alternându-şi tăcerile.  Înlănţuiau cuvinte şi tonuri, zâmbeau şi se încruntau, pe rând, ca într-un dans romantic. Apoi, făceau dragoste din priviri. Când el o privea intens, ea îşi ferea privirea. Şi totuşi, ea revenea smulgându-l visului, o clipă mai târziu. 

Dragoste. Pur şi simplu, dragoste.

Timp de scris şi gânduri

Există vreme potrivită pentru scris şi gânduri. Există vreme potrivită pentru înnoire şi pentru curăţenie în suflet şi în casă. Sunt zile în care e ceaţă şi plouă, la fel cum sunt zile în care lumina mângâie totul şi simţi că mergi, în sfârşit, pe drumul cel bun.lupta

Se pare că, în ultima vreme, în jur şi în suflet, lucrurile se aşează  într-o nouă ordine. Am tot evitat să scriu despre aceste lucruri, tocmai pentru că transformările sperie. De multe ori, transformările sperie. Şi dor. Şi e greu de înţeles, pentru cei care nu au ajuns încă la acest nivel.

Soarta a aranjat lucrurile în aşa fel încât, am citit, în ultima lună, cărţi care mi-au ridicat întrebări serioase. Voi face, spre finalul anului, o postare cu citate din aceste cărţi. Ce anume vreau eu de la viaţă? Ce mă face fericită şi care sunt lucrurile care mă întristează? Cât din ceea ce sunt EU se vede pentru cei din jur? Fac tot ce pot pentru a-mi împlini menirea? Aş putea face lucrurile altfel?

O parte dintre aceste întrebări îşi caută încă răspunsul. Ştiu sigur că vreau să contribui, prin ceea ce sunt, fac şi ştiu, la binele celor din jur. Ştiu că pot pune 110% din sufletul şi energia mea în proiectele în care cred. Şi da, sunt o grămadă de proiecte în care cred şi în care mă implic, mă arunc aproape, cu capul înainte. 🙂 O parte dintre proiecte au lăsat urme şi aici. Cu siguranţă, vor mai exista idei frumoase care vor inunda şi această dimensiune a vieţii mele 🙂

viata-este-trecatoareNu sunt tristă, nu s-a întâmplat nimic iremediabil şi cred că este momentul perfect în care să am parte de aceste revelaţii despre mine şi despre viaţa mea. E dovada faptului că sunt VIE, că trăiesc şi că timpul nu trece degeaba peste mine.

Timp de scris şi de gânduri este, pentru mine, atunci când sufletul meu simte nevoia să se trezească, să crească şi să viseze. Pentru inima mea, mereu vor exista clipe, mai puţine sau  mai dese, în care voi simţi nevoia să fiu doar atât: un om care respira timp pentru scris şi gânduri.

Nu pot explica încă modul în care mă vor afecta aceste gânduri pe viitor. Ştiu doar că viaţa este atât de scurtă şi ne pierdem, de multe ori, în acţiuni care nu ne reprezintă, în relaţii de conjunctură, investind sentimente în prietenii care nu merită şi construind imperii de carton. Şi nu vreau să pierd viaţa mea! Nu vreau să mă mulţumesc doar cu firimituri din ea 🙂 Nu fără luptă!!!

Vă invit să vă acordaţi timp pentru scris şi gânduri, dar ştiu că pentru fiecare dintre noi, există o clipă sau o perioadă în care această stare devine stare de fapt. Vă doresc doar să aveţi curajul şi întelepciunea de a trăi acea clipă, când va veni, asumându-vă ceea ce vă aduce!fericit-si-folositor

De toamnă

De toamnă

Mă strâng în mine toată

Mi-e frig şi sunt plouată.

Mi-e sete doar de tine

Dar azi te pierd. Şi mâine…?

 

Mi-e ploaie şi mi-e crivăţ

Şi tot mai des, îngheţ.

Mi-s rănile pe faţă,

Mi-e dor! A naibii viaţă!!!

 

Şi picurii inundă şi atrii şi ventricol

Să fii mereu aievea, ce epitet ridicol!

Tu eşti, eu sunt, noi suntem

Şi tot mai des alegem.

 

E toamnă şi îmi pare că iar te regăsesc

Glumesc. Sau ţi se pare.

Dar încă nu-ndrăznesc

Să spun…EU DOAR IUBESC.

Din nou, despre aşteptări

Mă descopăr undeva suspendată, deasupra timpului şi spaţiului. Încercând să înţeleg, să fac deosebirea între ceea ce este şi ceea ce devine, în timp, aşteptarea. O aşteptare, două aşteptări, mai multe aşteptări.

Adesea, suferim prosteşte. De neînţeles pentru cei din jur. Care nu au aşteptări. Sau care nu dau acestor aşteptări nici o putere, aşteptându-le.

Ce înseamnă să ai aşteptări? Definiţia acestui termen este destul de puţin lămuritoare. Acţiunea de a (se) aştepta şi rezultatul ei. Deci, aştept. Ce sau pe cine? Şi, mai ales, de ce? A sta undeva pentru a fi de faţă la ceva, pentru a vedea pe cineva. A avea răbdare, a da cuiva răgaz pentru a face ceva, a păsui. Sau, în forma sa reflexivă, a crede, a-şi închipui, a prevedea, a conta (pe ceva).

Îmi pun sufletul pe tavă, în faţa ta. Devin vulnerabilă şi îţi încredinţez ţie o parte din ceea ce sunt şi simt. Am anumite aşteptări procedând astfel. Am răbdare şi curaj să fac asta. Cred în forţa şi bunătatea sufletului tău. Am încredere că îmi vei împlini o nevoie. Nevoie care stă, de fapt, în spatele unei aşteptări.

Am facut un mic experiment cu sufletul meu. Am încercat să renunţ la aşteptări. Să iau lucrurile cum vin. Fără să enunţ nici un fel de finalitate a lor. Fără să emit nici o judecată despre feluri în care mă va afecta asta. Fără să pun nici o fărâmă de patimă în lucruri sau în oamenii care le mişcă.

M-am descoperit amorţită. În încordare maximă. O stană de piatră. Fără gânduri şi speranţe. Pentru mine, a avea aşteptări este ca şi cum aş respira.

Aştept să îmi scrii. Mă aştept să înţelegi ceea ce simt. Tu aştepţi să vorbesc eu prima. Oamenii aşteaptă să ne comportăm într-un anume fel.

Deci, după experiment, sunt iarăşi cum am fost. Sau poate nu. A avea aşteptări este a permite vieţii să se manifeste. A lăsa garda jos în faţa unei posibile dezamăgiri. A arăta, fără teamă, că îţi pasă.

Tu aştepţi să citeşti ce mai spune inima mea.

Eu aştept să ţi se facă dor.

Tu aştepţi să mă săruţi.

NOI aşteaptă de prea multă vreme.

La drum cu doi copii. Moara de hârtie

Iată că ne-am reîntors din concediu, cu forțe proaspete și chef de scris. Am colindat pe la mare, pe la țară ,la mătușa mamei mele și apoi, după (doar!!!) o săptămână, înapoi acasă. Astăzi, o să vă povestesc puțin despre Moara de hârtie, de la Comana. Nouă ne-a plăcut tare mult, cu mare drag vom reveni când mai avem drum. Dacă sunteți mai aproape de ei sau vă tentează câteva zile în apropiere, vă îndemn să le treceți pragul. Îi găsiți și pe FB , noi am primit pe mail, încă dinainte de a ajunge la ei, toate informațiile. Stați cu ochiii pe pagina lor, periodic au ateliere care mai de care mai frumoase, toate au conținut educativ ridicat și sunt, fără nici o exagerare, modalități excelente de a petrece timpul în familie, apropiindu-i pe cei mici și mai mari de tradiție, de frumos, de natură.

Destul cu introducerea….Să trecem la treabă! Și cum orice poveste începe de undeva….Prima întâlnire cu unul din produsele de la Moara de hârtie a venit sub forma unei invitații la nuntă 🙂 Da, doi frumoși nebuni pe care îi iubim și de care ne este dor au decis să integreze în nunta lor tradițională spiritul și iarba de la Comana (o altă locație super, cu aer curat, trasee de cățărare, trenuleț și muuuuuuuuuuuuult spațiu verde).

 

Invitația conținea, la propriu și la figurat, fire de iarbă de la Comana, locul unde am petrecut până dimineață la o nuntă ca-n povești. Mă rog, ăștia dintre noi care au copii de dus la culcare s-au retras puțin mai repede, dar tot ne-am zbenguit și noi oleacă. Ba chiar, mă pot lăuda că am reușit să dansez vreo 2 dansuri (singură!) cu soțul meu. Ceea ce e mult! 🙂

Revenind la moara de hârtie … În Comana, ascunsă privirii celor de rând (există indicatoare spre moara de hârtie, dar locația în care se află pare cumva suspendată în timp, în afara zgomotelor și a vremurilor agitate), veți regăsi un colț de lume în care, hârtia se naște cu dragoste și răbdare. Veți păși ușor, într-o lume fermecată, unde timpul pare să aibă infinită răbdare și mâinile dibace ale meșterilor populari, oameni ai locului, dau naștere unor minuni pe care ți-e aproape teamă să le atingi.

Deși noi am vizitat locul unde se naște hârtia pe repede înainte și copiii erau deja destul de obosiți, experiența l-a marcat pe Matei în asemenea măsură încât pare să aibă doar cuvinte de laudă pentru ceea ce a văzut acolo. Pentru noi, cei mari, a fost o gură de aer proaspăt, o lingură de istorie a scrisului și hârtiei care mie, ca scrib online :P, mi-a dat aripi. Plus vorbele frumoase, calde ale gazdei noastre, căreia îi mulțumesc încă o dată pentru tot!

Moara de hârtie este un loc creat să aducă bucurie. A fost idee și vis, iar acum a devenit realitatea la care lucrăm în fiecare zi.

Conceput ca  un Atelier–muzeu, Moara de hârtie, se dezvoltă ca un spaţiu ce reînvie, păstrează şi transmite mai departe tradiţii manufacturiere româneşti şi universale. Am început cu hârtia manuală, legătoria de carte şi tiparul manual, iar din 2016 am adăugat încă șapte meşteşuguri tradiționale în cadrul Satului meșteșugurilor.

Vă aşteptăm cu bucurie să descoperiţi Moara de hârtie şi Satul meşteşugurilor, ridicate într-un tărâm binecuvântat, la Comana, pe Dealul Morii.

Așa vă invită gazdele noastre să le treceți pragul, în scurta descriere de pe blogul lor. Noi am fost acolo şi ne-am bucurat cu adevărat de experienţă. Eu vă provoc să vedeţi lumea cu alţi ochi, să încercaţi să priviţi cu sufletul şi să descoperiţi, prin prisma copiilor pe care îi ţineţi de mână, cât de simple, de minunate pot fi lucrurile!

Educaţie – aşa cum văd eu lucrurile

Fiecare dintre noi a primit un anumit tip de educaţie. Aceea pe care părinţii săi au ştiut sau au putut să i-o ofere. Am crescut cu toţii purtând valori pe care le transmitem mai departe copiilor noştri. Unele dintre lucrurile cu care am crescut nu ni se mai potrivesc, adulţi fiind. Alegem să dăm la gunoi ceea ce părinţii ne-au dat nouă sau încercăm să modelăm, astfel încât să se potrivească vieţii şi convingerilor noastre.

Oricare dintre variante am alege-o, doare! Pentru că părinţii, copilăria, vorbele şi poveţele lor sunt adânc întipărite în sufletul şi mintea noastră. De unele ne amintim cu mare drag. Gustul micului dejun pregătit de mama şi povaţa ce decurge de aici – nu ieşi din casă cu stomacul gol! De altele, ne leagă lacrimi, gânduri triste sau chiar palme primite în suflet. Care dor încă, şi-acum. Tabla înmulţirii, cerceii pe care i-am pierdut…. O notă mică la teza de la mate…

Îmi amintesc mereu, părinte la rândul meu, expresii şi gesturi care mi-au marcat copilăria. Poate nu am avut cele mai multe jucării, cele mai şmechere haine sau nu am fost mereu la curent cu ultimele filme/cărţi/spectacole/etc., dar am avut o copilărie fericită. Şi le mulţumesc dragilor mei părinţi pentru că mi-au oferit, prin educaţie, aripi să zbor şi rădăcini care să mă ajute să fundamentez ceea ce sunt şi am.

Am avut bibliotecă în casă şi aşa am descoperit lectura. Am avut mereu ceva bun, făcut în casă cu drag şi ingrediente de primă mână şi aşa am devenit dependentă de dulce. Am fost mereu în concedii cu părinţii mei şi aşa mi-am cultivat dragul de frumos, de călătorie, de descoperiri. Au existat mereu ţigări în casă, dar nu mi-am dorit niciodată să încerc măcar. Am încercat mereu să fiu mai mult, să pot mai bine pentru că asta se aştepta de la mine. Mi-am făurit aşteptări imense de la oameni şi de la mine, lucru care m-a făcut de multe ori să sufăr. Dar am învăţat şi să mă ridic, să merg mai departe.

Pentru că sunt şi eu părinte, mă gândesc adesea ce fel de educaţie vreau să le dau copiilor mei. Care sunt acele valori pe care e important să le deprindă acum, încă din sânul familiei şi ce anume vor învăţa în timp.

Nu pentru că aş fi vreun specialist, ci tocmai pentru că am ars deja nişte etape, crescând doi pui de om, mi-am permis să scriu. Experienţa mea este reală, perfectibilă şi chair m-aş bucura să primesc veşti de la voi. Consider că este important, mai ales în educaţie (dar nu numai!) să primim feedback la ceea ce facem, este util să vorbim despre ceea ce credem şi alegem să aplicăm, să fim dispuşi să ascultăm şi alte păreri/exemple, luând şi adaptând ceea ce considerăm că ni se potriveşte.

Deci, revenind la educaţie şi cele câteva idei/valori pe care vreau/sper să le sădesc în sufletele copiilor mei, iată lista scurtă:

  • Sentimentele sunt importante – Da, vorbesc mult cu băieţii mei despre ceea ce (re)simt, încerc să le explic şi să dau nume stărilor prin care trec ei şi prin care trecem noi, adulţii din jurul lor. Da, le permit să plângă dacă simt nevoia (chiar dacă sunt băieţi!) şi da, mă cobor la nivelul lor (uneori, aş spune că trebuie să mă ridic pentru a face asta) pentru a înţelege ceea ce simt şi pentru a le fi alături. De fiecare dată când au nevoie. De fiecare dată când sunt în stare să fac asta, cu răbdare şi empatie. Da, mai greşesc şi eu, sunt om.
  • Violenţa nu are scuze şi nu este o soluţie niciodată. Aici este destul de clar, sper. Eu am primit un astfel de tratament, copil fiind. Probabil că şi marea majoritate a adulţilor din jurul meu. Îmi vine câteodată să ridic palma. Mă abţin. Sufăr, plâng, dar prefer să mă lovesc pe mine. E greu. E al naibii de greu câteodată. Să opresc palma unui copil ce cade spre celălalt copil. Dar cred în ceea ce spun. Violenţa nu este o soluţie.
  • Respectul se câştigă, se merită şi se poate pierde. Cu alte cuvinte, e absolut în regulă să nu fii deosebit de prietenos cu oamenii pe care nu îi cunoşti, doar pentru că sunt mai în vârstă. Copiii mei iubesc şi respectă pe cei care merită să fie respectaţi. Adică, îi tratează ca pe nişte fiinţe umane, egale, nu ca pe animale de companie sau subspecie. Este în regulă să descoperi că un om este altfel decât ai crezut iniţial, în sens pozitiv sau negativ şi să îl tratezi ca atare.
  • Alegeri, preferinţe şi obligaţii – Ştiu deja câteva persoane care vor ridica din sprâncene aici, în cazul în care vor citi această postare. Da, încerc, pe cât posibil să nu frâng voinţa copiilor mei. Asta înseamnă că le permit să stea fără căciulă, dacă ei îşi doresc asta (deşi eu cred că ar fi cazul de cap acoperit). Nu îi oblig să facă nimic. Negociem mult. Uneori rezolvăm repede. Uneori iese ca mine, alteori ca ei. De cele mai multe ori, găsim o cale de mijloc. Da, îmi asum timp în plus pentru aceste negocieri. Da, ştiu şi văd reacţiile celor din jur la asta. Nu, nu îmi prea pasă de ele. Evident, la chestiile de securitate nu se negociază şi copiii ştiu asta.
  • Oamenii sunt buni. E posibil să greşească în comportamentul lor, e posibil să rănească sau să nu aibă toate informaţiile pentru a lua hotărârea potrivită, dar oamenii sunt buni. Îi tratam ca atare, nu îi judecăm şi nu plecăm de la premisa că vor greşi.
  • Timpul cu copiii este prioritar. Încă o dată, pentru sprânceana ridicată. Da, pot trăi perfect mâncând de 2 ori pe zi acelaşi fel de mâncare şi ştiind că am 7 cămăşi care îşi aşteaptă rândul la călcat. Prefer să stau pe covor să construiesc lego. Sau să ne jucăm de-a monstromami. Sau să colorăm. Sau să… aţi înţeles ideea.
  • Timpul cu sine este important. Asta înseamnă că sunt zile în care am nevoie să citesc/dorm/scriu/mă plimb doar pentru sufletul meu. Şi copiii mei ştiu asta. Deşi nu e uşor mereu, au învăţat să accepte. Prefer să ştie încă de acum că timpul cu sine este o investiţie în sănătatea mintală şi nu o pierdere de vreme. Da, ochiii care se dau peste cap n-au decât!
  • Nu este ruşine să ceri ajutor.
    De fapt, mi se pare un semn de înţeleciune să îţi evaluezi şansele, să accepţi că nu te poţi descurca, să cauţi ajutor şi să spui mulţumesc pentru efort. Este importantă atitudinea celuilalt, dar asta depinde mult de tipul de oameni pe care ALEGI să îi ai în jur.

Cu siguranta, mai sunt lucruri importante în educaţie. Dar pentru moment, aşa văd eu lucrurile. Mă lupt cu modalitatea de a transforma educaţia pe care am primit-o eu în educaţie pe care să o pot transmite mai departe. Eventual, să fac asta fără a-mi răni în nici un fel părinţii. Dacă voi aveţi ştiinţa despre astfel de metode, rogu-vă frumos, luminaţi-mă şi pe mine!

În vis. Început de lume la Farcaşa

Început de lume la Farcaşa

 

Cad,în vis.

Doar în braţele tale.

Cineva, acum multe secole,

M-a promis, ţie.

 

Probabil de-asta ţi-e aşa de dor.

De-asta mi-e aşa de drag.

De-asta.

În vis, mă trezesc

lângă tine

Şi ştiu.

Că aici e locul meu.

Că tu eşti acasă.

 

În vis, mi-e senin

în suflet.

Şi tu, dragul meu,

nu te mai duci spre nici o altă lume.

Spre nici o EA.

Spre niciunde.

 

Mă atingi uşor

şi ştiu că aşa începe lumea.

Începe viaţa.

Începe totul.

 

25 iulie 2016