RoSa Handmade Boutique – pasiune pusă la treabă

Pe Rodica aka furnicuța hărnicuță din spatele RoSa Handmade Boutique am descoperit-o în comunitatea Work at Home Moms, grupul mare de România. O anume situație de viață prin care Rodica și fiul ei trec mi-a dat curajul de a o invita aici, în căsuță.

Demult, visam la o carieră în jurnalism, microbul interviurilor 😛 a rămas, așa s-a născut această rubrică – De vorbă cu… 🙂

Vă poftesc să o cunoașteți și voi. Dacă vă plac bijuteriile realizate de ea, poate vă faceți timp să îi scrieți, să o încurajați. Curajul celor care luptă în viață nu este decât o sumă de reacții în lanț a feedback-ului pe care îl primesc în momente cheie, de la alții.

Cine eşti tu? Care sunt cele câteva date pe care le regăsim pe cartea ta de vizită?

RoSa Handmade Boutique: Bună. Eu sunt Rodica, am 41 de ani, sunt din Târgovişte şi sunt mama unui băiat de 14 ani. Am terminat Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia Engleză-Spaniolă, dar o conjunctură a făcut să nu profesez niciodată în domeniu, am lucrat în vânzări vreme de aproximativ 15 ani şi de vreo patru ani m-am apucat de creat bijuterii din mărgele.

Ce înseamnă pentru tine WAHM? Cum şi de ce ai ajuns în această comunitate?
RoSa Handmade Boutique: WAHM înseamnă pentru mine, în primul rând, un grup de prietene. Cu unele dintre WAHMs am colaborat , pe altele le cunosc doar virtual, dar împreună suntem o familie mare, ne sprijinim reciproc şi ne încurajăm să reuşim în ceea ce ne-am propus. Am descoperit întâmplător comunitatea WAHM, dar mă bucur că am făcut-o . Atunci când am fost admisă în grup, nu eram WAHM cu normă întreagă, aveam un loc de muncă, iar mărgeluţele erau doar un hobby. Între timp, a trebuit să renunţ la job-ul meu şi am mai mult timp pentru creat bijuterii .
Hai să vorbim despre proiectul/proiectele tale 🙂
RoSa Handmade Boutique: Proiectul meu de suflet este  RoSa Handmade Boutique . Atunci când am început să creez bijuterii, m-am gândit să le arăt şi altora, aşa că am deschis o pagină de Facebook pentru a-mi promova produsele.
Începutul a fost timid, ca orice început, primele bijuterii erau mai simple, apoi am încercat să mă perfecţionez, am învăţat tehnici noi, iar acum unele din creaţiile mele au ajuns peste hotare, în Canada, Spania sau Anglia . Întotdeauna este loc de mai bine, sunt o perfecţionistă, aşa că în permanenţă încerc să abordez tehnici noi, să creez lucruri cât mai frumoase şi mai ieşite din comun, astfel încât să mă diferenţiez de oricare alt creator de bijuterii handmade . După părerea mea, asta este cheia succesului , să oferi produse diferite faţă de concurenţă. Asta şi seriozitatea, îmbinate cu pasiune şi perfecţionare continuă .
De ce ai ales să te ocupi de astfel de produse?
RoSa Handmade Boutique: Majoritatea bijuteriilor create de mine sunt unicat. Multe sunt realizate pe comandă, eu transpun în mărgele ceea ce îşi doreşte clienta. Îmbin dorinţa beneficiarei cu imaginaţia mea, astfel încât să iasă o bijuterie unică, menită să te scoată din anonimat .
E firesc că şi eu îmi port propriile creaţii. În primul rând, pentru că sunt mândră de ele, sunt foarte admirate oriunde mă duc . Apoi, pentru că purtându-le, îmi fac publicitate *;) winking
Atunci când mă întreabă lumea de unde mi-am cumpărat colierul, le explic că eu le fac, le dau o carte de vizită şi mă contactează … Ce mod mai bun de a-ţi face publicitate cunoşti? *O:-) angel
Care este cea mai mare provocare? Dar cea mai mare realizare?
RoSa Handmade Boutique: Pe plan profesional , cea mai mare provocare şi cea mai mare realizare (în acelaşi timp), a fost atunci când am renunţat la job-ul pe care îl aveam, pentru a mă dedica în totalitate mărgelelor … Pe plan personal, cea mai mare realizare este băiatul meu, Casian, care e motorul meu, motivul pentru care consider că viaţa merită trăită.
Ai un mentor? Cu cine te sfătuieşti?
RoSa Handmade Boutique: Pasiunea pentru mărgele a venit de la o doamnă care, pe vremea când lucram ca şi consilier de vânzări, a venit la mine cu nişte brăţărele din mărgele, pe care le avea de vânzare. Mi-au plăcut atât de mult, încât s-a oferit să mă înveţe şi pe mine să fac … Anii au trecut, dar acum ne leagă o frumoasă prietenie şi când ne întâlnim, ne împărtăşim reciproc din cunoştinţele acumulate între timp .
Dacă ar fi să iei viaţa de la început, unde (în care moment) ai reveni şi de ce?

RoSa Handmade Boutique: Uuuf , grea întrebare! Ca orice om, am făcut şi multe greşeli de-a lungul timpului … Dar consider că din greşeli învăţăm, aşa că nu aş schimba nimic din punctul ăsta de vedere … Singurele lucruri pe care le-aş schimba dacă aş putea, ar fi să fac în aşa fel încât să nu fi murit bunicul şi bunica mea , şi recent, tatăl meu….

Cum împarţi eficient timpul?

RoSa Handmade Boutique: Aici e un punct unde m-ai prins pe picior greşit … În ceea ce priveşte obiectele, sunt foarte organizată. Dar la capitolul timp, stau foarte prost în ultima vreme. Au avut loc în viaţa mea nişte evenimente care mi-au dat peste cap echilibrul interior. Am realizat că viaţa e scurtă şi priorităţile mi s-au schimbat. Aşa că pentru mine, „a împărţi timpul eficient” înseamnă „a trăi fiecare clipă cu intensitate maximă” şi „a mă bucura de fiecare zâmbet pus pe faţa cuiva care a primit un colier creat de mine”.

Planuri pentru 2018…
RoSa Handmade Boutique: Plănuiesc să deschid un magazin fizic în Târgovişte, care să fie şi atelier. Adică să poată veni clientele să vadă pe viu cum se fac bijuteriile, nu doar să le admire în vitrină. Eventual, să mă apuc să ţin şi nişte cursuri, unde persoanele interesate pot învăţa să îşi creeze propriile bijuterii din mărgele.
Un mesaj de final pentru cititorii mei 🙂
RoSa Handmade Boutique: Eu mi-am descoperit acest talent foarte târziu, dar atunci când mi-am dat seama că asta mă face fericită, am ales să mă perfecţionez continuu şi am ştiut că asta e calea mea. Nimic nu mă face mai fericită decât să pot face ceea ce îmi place şi pe deasupra, să fac şi pe alţii fericiţi când primesc bijuteriile ieşite din mâna mea .
Le urez cititorilor acestui articol să îşi găsească şi ei calea şi să o urmeze . Aşa îşi vor găsi fericirea !
Nu știu cum vi s-a părut vouă, celor care citiți, dar eu ma descoperit, cu gingășie și multă grijă, un om frumos. Mi-a făcut plăcere să spun o parte din această poveste, îi doresc Rodicăi să își împlinească visele și să crească mereu 🙂

30 de ore haihui. 3 copii şi 2 mame la Tg.Mureş

Toată lumea se bucură de soare şi de zilele libere, aşa că ne-am făcut şi noi bagajele (asta n-a fost prea amuzant, cum ar spune Matei) şi am plecat – 3 cavaleri şi 2 mame curajoase la drum – la plimbare, pe drumuri de munte 🙂

Nu chiar departe, dar nici aşa aproape încât să ne putem întoarce repede acasă. Am făcut o mică excursie pe ruta Piatra Neamţ-Tg. Mureş-salina Praid-Piatra Neamţ. Totul în aproximativ, 30 de ore.

Am fost să vedem grădina zoologică din Tg. Mureş, am rămas toţi impresionaţi, deşi timpul ne-a cam grăbit şi nu am reuşit să vedem pe îndelete cât de mare şi aerisită este grădina zoologică din Tîrgu Mureş.

Deşi nu îi duc pe copii la circ, de mila unor animale chinuite,triste şi prost îngrijite, la grădina zoologica le place să meargă şi eu mă bucur să le pot arăta, pe viu, animale pe care altfel, poate, nu le-ar vedea vreodată.

De data aceasta, copiii nu au ştiut unde mergem înainte de ziua plecării. Am vrut să fie o surpriză şi am reuşit (cu greu!) să le ofer mici indicii pe parcursul celor câteva zile premergătoare zilei cu pricina.

Câteva fotografii preluate de pe site-ul Grădinii Zoologice 🙂

Am văzut multe animale bine îngrijite. Mi-a plăcut faptul că au destul de mult spaţiu la dispoziţie, unde se pot mişca în voie (mai mult ca la parcul zoo din oraşul nostru, de exemplu). Parcul din Tg. Mureş se află într-o pădure, pe platoul Corneşti şi beneficiază de un cadru natural foarte frumos.

Fiind o zi libera (sâmbătă) era destul de liber, dar în zona era un concert, aşa că locul a fost destul de animat. Noi am ajuns pe final de program şi am avut la dispoziţie doar 1,5 ore pentru a cuprinde cât mai mult din parcul zoo, după o călătorie prin serpentine aşa că a trebuit să facem totul pe repede înainte.

Aş fi apreciat mai mult timp acolo, dar cred că pentru copii a fost perfect timpul petrecut acolo. Există nişte cărucioare metalice (în genul celor cu care se transportă butelii, la ţară) puse la dispoziţia vizitatorilor, gratis, cu unul sau 2 locuri. Cei 3 cavaleri din dotare s-au tot rotit în jurul lor, trăgând şi împingând la ele 🙂

De departe, câştigător la puncte a fost elefănţica Tania, cei doi mici crocodili şi şerpii. Nouă, adulţilor, ne-au plăcut mult şi girafa sau ursoaica mămică 🙂

Ne-am cazat la o pensiune în apropiere. Nu am fotografii de acolo. Locaţia curăţică, servicii ok-ish, mic dejun tip bufet. Noi am luat o suită, un fel de apartament cu 2 camere şi balcon- a fost perfect pentru toţi 5. Destul de departe de animaţia oraşului, dar oricum eram cam obosiţi ca să experimentăm viaţa de noapte 🙂

Duminică dimineaţa, plecând spre salină, am făcut o oprire scurtă în centrul oraşului. Am văzut cetatea medievală- foarte bine îngrijită (mi-ar fi plăcut să pot primi ceva explicaţii despre cetate, un tur ghidat sau un pliant informativ), ne-am plimbat puţin şi m-am mirat să descopăr o grămadă de locaţii închise până la 10/11.

Cum nu prea plec la drum, mai ales cu puiii de om, fără să mă informez, am citit câte ceva şi despre Salina Praid.

Baza de agrement este amenajată la „Orizontul 50”, care se află la o adâncime de  120 m de la suprafaţă. Transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei pe o distanţă de 1250 m până la poarta de intrare în baza de  agrement.

 

Deşi preţurile de intrare mi s-au părut destul de mari (30 lei/adult şi 20lei/copil peste 3 ani) am plecat de la premisa că beneficiile pentru sănătatea copiilor mei sunt mai importante.

În interior este mai rece cu câteva grade faţă de temperatura din exterior (este bine să aveţi la voi hanorace sau geci uşoare, eventual haine de schimb). Temperatura medie anuală din subteran este de 16 grade Celsius.

Pe site-ul salinei descrierea spune că beneficiem de sistem de iluminat, wireless şi televiziune, terenuri de joacă  pentru copii, spaţii de creaţie şi agrement, capelă ecumenică, cafenea, cinema 3D şi o farmacie cu produse naturiste. Există, de asemenea, un restaurant cu preţuri decente şi un loc unde puteţi servi ceai/ciocolată caldă/cafea şi o zonă de degustare vinuri.

Era destul de aglomerat la casele de bilete, dar a mers repede. Nu vă îngrămădiţi în autobuze, sunt mai multe curse şi toată lumea ajunge, până la urmă.

Noi am cumpărat sare şi săculeţi parfumaţi din exterior, preţurile sunt mai bine. Cam peste tot există aceleaşi produse, aşa că nu va faceţi speranţe că veţi face mari afaceri 🙂

Copiii au avut activităţi diverse: cei mai mici au ţopăit la gonflabile, iar cel mai mare în parcul de aventuri, pe traseele de tiroliană. Aici, preţuri mai mari şi părinţii asigură supravegherea copiilor.

Verificaţi împreună cu medicul dvs. înainte de a intra în salină (există şi câteva contraindicaţii).

La coborârea în salină există 200 de trepte de coborât – e bine să ştiţi şi să vă opriţi pe parcurs, dacă rămâneţi fără suflare 🙂

Gastronomie specifică

Pe orice drum aş apuca, încerc, în măsura posibilităţilor, să gust din bucătăria locală. Am căutat câteva informaţii despre ce aş putea savura în călătorie şi am plecat la drum cu lecţiile făcute, cum s-ar spune.

Spre Tg. Mureş am oprit la Basa Fogado ( un restaurant secuiesc din localitatea Borzont, îl recunoaşteţi după o construcţie mare de lemn reprezentând Furculiţa şi Cuţitul). Pentru copiii noştri care erau destul de agitaţi şi au adormit în maşină, oprirea a fost mană cerească 🙂 Au alergat în voie în curtea din spate, s-au căţărat nestingheriţi pe tobogan şi s-au bucurat de aer curat.

Am servit limonada cu miere, o supă de cartofi cu brânză sărată, clătite umplute cu caşcaval şi mazăre. Comesenii noştri au savurat supa de pui şi ceva friptură cu cartofi. Preţuri decente şi pâine adevărată, secuiască 🙂

În salină am degustat 2 variante de desert specific 🙂

Şomloi galuska  – un fel de tort doboş mai uşor de făcut (un blat cu cacao, nuci şi rom plus cremă de vanilie şi frişcă) pe scurt 🙂

Vargabeles – o budincă de tăieţei cu brânză

Kurtos kalacs din Lacul Roşu – deja eram pe drumul de întoarcere spre casă

Cam asta a fost excursia noastră, cu 3 năzdrăvani la drum, prin ţara. A fost frumos, obositor, dar prietenia dintre cei trei creşte şi ne dorim să rămână mereu importantă.

Voi pe unde vă mai încumetaţi să plecaţi cu puştii sau puştoaicele din dotare? Căutam deja idei pentru următoarea escapadă, că acuşica vine vacanţa mare şi să ne vedeţi atunci plimbăreţi pe şi mai multe drumuri, sperăm 🙂

Educator prenatal Lamaze la raport :)

Continuăm seria interviurilor cu Roxana, educator prenatal Lamaze în formare (deocamdată). Pentru că experienţele venirii pe lume a unor copii minunaţi mi-au dat târcoale – Adelina mi-a amintit atât de suav despre aceste trăiri, mi-am adunat timpul şi am ascuţit peniţa să aştern aici o poveste 🙂
Cine ești tu și cum ai ajuns aici, pe blog?

Bună! Sunt Roxana, mama a doi băieți minunați, unul de 7 ani și cel mic de 2.  Lucrez de mai bine de 11 ani în comerț și îmi place acest domeniu deoarece este unul competitiv, energic, unde lucrul în echipă este important și provocator.

Din aprilie 2017 sunt în curs de formare ca educator prenatal Lamaze, cursul l-am urmat la Cluj, la Cuibul Berzelor cu Nora Niculescu, doula, educator și formator Lamaze.

Am ales să fiu educator prenatal deoarece în sarcina mea cu cel mic am descoperit mulți oameni minunați și am aflat informații prețioase pe care doresc să le împărtășesc și viitoarelor mămici. Astfel, este un MULȚUMESC către Univers și îngerilor mei de pe pământ!

Domeniul acesta al maternității pur și simplu mă împlinește și mă simt îndrăgostită de gravide și bebeluși, și îmi doresc să contribui la schimbarea nașterii în România. Iubesc ceea ce fac!

Cui te adresezi? Unde poți fi găsită?

Prin intermediul cursului prenatal mă adresez viitorilor părinți, graviduțe și tătici, deoarece așa cum pentru a concepe un copil este nevoie de 2, la fel este nevoie de ambii parteneri în momentul nașterii.

După cum zice și Michel Odent, un minunat dr. ginecolog: nașterea trebuie să aibă loc într-un cadru intim și liniștit.

Cursul Lamaze în Suceava se desfășoară într-un apartament, un cadru liniștit și familiar, structurat în 6 întâlniri a câte 2 ore pe săptămână, dar la cerere se poate face și în formă comasată. În cadrul întâlnirilor discutăm despre sarcină, naștere, perioada post partum, alăptare, îngrijire bebe și tehnici de confort și respirații pentru perioada pre și post natală.

Pentru înscrieri și detalii pot fi găsită pe pagina mea de FB sau prin mesaj la e-mail [email protected].

De ce să alegem un educator prenatal?

Un educator prenatal este o persoană ce are în bagajul de cunoștințe informații verificate, din studii realizate de persoane specializate din mai multe domenii (doctori, doule, moașe, psihologi etc.) cu impact asupra maternității.

Acum, când noutățile sunt la tot pasul și internetul abundă de păreri în contradictoriu, pentru viitorii părinți poate fi un real folos să afle informații sigure, concise, veridice şi clare.

Astfel, un educator prenatal ce se informează din surse sigure este de bun augur pentru viitorii părinți care nu știu ce și de unde să trieze și să adune datele corecte.

Ce înseamnă Lamaze și cum au ajuns ei în ţara noastră?

Educația prenatală Lamaze a fost mult timp confundată cu tehnică de respirație și cred că încă mai sunt multe persoane care așa asociază acest curs.

Lamaze International este o organizație non-profit, ce promovează sarcina, nașterea și creșterea nou-născutului ca fiind naturale, sănătoase și sigure. Știind cât de solicitante pot fi sarcina și nașterea pentru corpul și mintea unei femei, Lamaze este o sursă de informații pentru perioada maternității. Lamaze are se bazează pe câteva principii pentru sarcina, nașterea și îngrijirea nou-născutului:

  • Sarcina și nașterea sunt evenimente naturale și normale în viața femeii;
  • Corpul femeii este perfect creat pentru a crește și hrăni bebeluși;
  • Lunile de sarcină sunt necesare pentru bebeluși să se dezvolte și să crească, iar pentru corpul femeii să se pregătească pentru a da naștere, a alăpta și a deveni mamă;
  • Educatorii prenatali Lamaze ajută femeia să aibă încredere în corpul ei, în capacitatea nativă de a da naștere și în procesul de luare a deciziilor informate în ceea ce privește sarcina, nașterea, alăptarea și creșterea bebelușului;
  • Experiența nașterii afectează femeia și familia acesteia.

Lamaze a ajuns în țara noastră de mai bine de 10 ani și a venit ca un răspuns la nevoile gravidelor de a fi informate, înțelese, de a putea trăi sarcina și nașterea în mod natural și sănătos, de a combate mituri adânc înrădăcinate și de a înțelege toate schimbările și trăirile maternității.

Cursul Lamaze, pe lângă tehnici de respirații, prezintă fiziologia sarcinii și a nașterii, exerciții fizice, poziții în travaliu, masaj, tehnici de confort ce pot fi folosite, atât pe perioada travaliului, cât și în perioada post partum și ajută femeile să își redobândească încrederea în ele și pruncul din pântec.

Ești, înainte de toate, mamă. Cum a fost experiența sarcinilor și a nașterilor pentru tine?

Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvânt ar fi: WOW!

Sarcinile au fost minunate, cu micile schimbări hormonale și fiziologice, dar m-am simțit bine în pielea mea de gravidă şi au fost niște perioade deosebit de frumoase.

În prima sarcină m-am documentat din diverse surse: reviste, cărți, internet și experiențele celor din jur. Au fost de folos, dar nu suficient, pentru că totuși turnura ce a luat-o nașterea m-a depășit și am suferit mult că nu am avut nașterea care o visam și am simțit că s-au întâmplat evenimentele departe de mine și am fost condusă spre cezariană. Pruncul născut și experiența trăită au fost niște lecții minunate de viață, pe care în timp am ajuns să le înțeleg.

În cea de-a doua sarcină am urmat un curs prenatal, în București, pentru că la acel moment în Suceava nu exista așa ceva. Acel curs a fost și îmi este de folos. S-a văzut o diferență enormă între nașteri, trăirile și -cel mai important – încrederea dobândită în mine și asumarea deciziilor.

Cea de-a doua naștere a fost vindecătoare, împlinitoare, calmă, naturală și înălțătoare. Cursul m-a ajutat să înțeleg etapele nașterii, să trăiesc experiența mea proprie și să nu mă las influențată de poveștile celor din jur, să mă abandonez valurilor ce vin și să îmi întâmpin copilul cu calm, relaxare și iubire. Toate le-am reuşit cu exercițiu, implicare și dorința puternică de a reuși să am parte de propria naștere.

Pentru mine, cursul prenatal a făcut diferența și de aici am pornit cu dorința de a ajuta și eu viitoarele mame.

Cum îmbini jobul de mami cu partea de educație pentru burtici?

Din dragoste pentru bebeluși, copii și mame s-a născut pasiunea și dorința de a sprijini și schimba ceva în domeniul maternității, astfel cele 2 “joburi” se completează și se susțin.

Dau gravidelor date din studii, cercetări, dar și propriile trăiri și experiențe și primesc poveștile, trăirile și tipologiile lor care mă îmbogățesc, motivează și mă inundă de o stare fantastică de mulțumire și împlinire. Prin întâlnirile de la cursuri, dar și prin cele periodice se realizează un schimb continuu de informație, energie, sfaturi și bună dispoziție, ceea ce o mamă are mereu nevoie.

Unde te vezi peste 3 ani?

Peste 3 ani voi fi un educator certificat, cu multe cunoștințe noi acumulate în urma diverselor cursuri, sprijin la naștere pentru femei și familiile lor, întemeietorul unui centru destinat părinților, gravidelor și pruncilor.

Ai un model feminin de conduită/comportament? De ce această alegere?

Da, am câteva modele care m-au susținut și învățat multe în a doua mea sarcină. Mă inspir și vreau să acumulez cât mai multe informații, dar ca și model al conduitei o am pe Nora Niculescu, formatoarea mea mă călăuzește în acest moment al călătoriei mele pe drumul educației prenatale.

Definește, în câteva cuvinte, un educator prenatal ?

Educatorul prenatal este empatic, informat, obiectiv, flexibil, pozitiv și un bun ascultător și susținător.

Mesaj de final pentru cititorii mei…

În zilele noastre informarea este importantă, însă o informare corectă și o asumare a deciziilor luate sunt esențiale. Așadar, informați-vă și treceți prin propriile filtre informațiile obținute, iar deciziile luați-le conștient și asumat, mai ales atunci când vine vorba de sănătatea voastră și a familiei. Fiți flexibili și echilibrați!

Pentru viitoarele mame: parcurgeți minunata călătorie a maternității CONȘTIENT, cu ÎNCREDERE, POZITIVISM, CALM și RELAXARE!

Mulțumesc pentru interviu şi cuvintele frumoase, Roxana. Îmi doresc şi îţi doresc multe naşteri frumoase, clipe minunate alături de familii conştiente şi informate 🙂

Pentru voi cum au decurs aceste clipe? Aţi născut aşa cum v-aţi dorit? Mai aveţi curaj să treceţi printr-o altă sarcină/naştere? M-aş bucura să aflu cum se vede sarcina/naşterea prin ochiii altor femei şi sunt convinsă că marea majoritate a doamnelor şi domnişoarelor au poveşti care merită a fi spuse/scrise!

 

Excursie de parenting la Bacău

Sâmbătă, 24 februarie 2018, pe o vreme specifică iernii (frig, zăpadă, urâţel) am participat la Bacău, în calitate de reprezentant al Work at Home Moms Romania la seminarul Cum îşi găsesc copiii drumul, susţinut de Oana Moraru.

Dacă nu ştiţi cine este Oana Moraru (recunosc, nici eu nu eram foarte familiarizată cu activitatea ei, dar ceea ce am aflat m-a făcut să aştept cu nerăbdare să vad ce are de spus despre copii şi drumurile lor), vă las eu, pe scurt, câteva repere despre ea 🙂

Oana Moraru este mamă de adolescentă, cadru didactic  cu 20 de ani experienţa în învăţământul public şi privat, fondator și manager Școala Helikon, consultant educațional.  La o simplă căutare în vasta lume online, veţi găsi multe articole scrise de Oana, puteţi afla mai multe detalii despre ceea ce este şi face.

Din perspectiva mea, evenimentul de sâmbătă, de la Bacău este genul de întâlnire din care avem cu toţii de învăţat, fie că suntem cadre didactice, părinţi, bunici, sau persoane care lucrăm, într-un fel sau altul, folosind concepte educaţionale pentru copii, adolescenţi, adulţi.

Da, îmi asum ceea ce am spus/scris şi am să vă explic exact de ce susţin cu toată convingerea aceste lucruri. Cred că ne aflăm într-o criză a învăţământului şi asta se datorează, printre altele, schimbării de gândire şi percepţie prin care trecem.

Modul în care vedem lucrurile şi felul în care acţionăm este foarte diferit faţă de cel la care am asistat, privindu-ne părinţii. Dacă părinţii noştri au trăit vremuri pline de lipsuri, dacă ei s-au luptat efectiv pentru a avea ce să pună pe masă, noi, părinţii de astăzi, avem tendinţa de a oferi puilor de om tot ce avem şi suntem. Orice îşi doresc, capătă, ACUM. Ne dorim să îi ferim de orice fel de durere, să fim pavază în faţa oricărei frustrări.

Mă distram acum o vreme spunând că parenting-ul e un fel de bioinginerie spaţială. Între timp, am devenit mamă de 2, dintre unul pare că trece prin toate etapele mult mai repede decât mi-e mie comod să recunosc şi să înghit.

M-am bucurat să observ la întâlnire persoane de toate vârstele, părinţi şi cadre didactice deopotrivă, femei şi bărbaţi. De asemenea, partenerii acestui eveniment sunt persoane care pun accent pe cultură, am văzut bloggeri care şi-au alăturat numele aici, editura Cartemma care este wow din punctul nostru de vedere (mari devoratori de lectură la vârsta de 3-6 ani), Itsy Bitsy este un post de radio care cucereşte teren şi mă bucur să văd numele lor la astfel de evenimente.

Au început să se miște bine lucrurile în țară: din ce în ce mai mulți dascăli interesați să schimbe ceva la clasă!…

Posted by Oana Moraru on 25 Februarie 2018

Aceasta a fost logica prin care şi WAHM a preluat şi distribuit acest mesaj. Am mai spus şi voi continua să o fac, schimbarea e bună, iar cei care sunt parte din acest demers (de multe ori, greoi) e bine să se susţină reciproc, e important să afli, să cunoşti şi să decizi în consecinţa, indiferent ce anume te determină să alegi un drum sau altul.

Pentru că Matei va deveni şcolar din toamnă recunosc deschis faptul că încep să îmi pun întrebări în legătura cu şcoala unde e bine să meargă, după ce criterii să aleg cadrul didactic pe mâinile căruia va creşte copilul meu în următoarea perioadă şi DA, caut răspunsuri.

Ascultând-o pe Oana Moraru m-am bucurat să văd că lucrurile pot fi îmbunătăţite. Ascultând întrebările şi opiniile venite din sală m-am bucurat să observ că începe să se coaguleze o mişcare de înnoire a gândirii celor care lucrează cu copiii.

Mi-am notat câteva idei generale în timpul întâlnirii, pe care le voi lăsa aici, doar pe post de TEASER şi vă recomand călduros să mergeţi (când/dacă aveţi ocazia) la o conferinţă/întâlnire/seminar cu Oana Moraru.

  • Lasă-l pe copil să îşi formeze şi recunoască VOCEA INTERIOARĂ. Mare atenţie aici la modul în care LAUZI şi CERŢI.
  • Observă cu atenţie preferinţele de joc ale copilului tău. (Oana spune că acestea pot fi semne privind misiunea în viaţa a copilului – încă mai caut aici în trecut să văd cât şi cum se potriveşte, la noi :P)
  • Este important să ştii care este tipul de intelect cel mai bine dezvoltat la copilul tău şi să îl încurajezi să se apropie şi de celelalte folosind „porţile” potrivite.
  • Dă-te 3 paşi în spate şi acceptă (ÎNŢELEGE) cine este copilul tău – aici este vorba atât despre tipul de inteligenţă, cât şi despre viaţa emoţională a copilului (sau a ta, la o adică)
  • Crează-ţi o viziune proprie de educaţie şi ţine-te de ea! Copiii apreciază şi pot aplica uşor rutina, regulile îndelung repetate.
  • Integrează toate „componentele” – intelect+inima+corp.
  • Dezvolta REZILIENŢA, ATENŢIA şi AUTOCONTROLUL.
  • Educaţia nonformală ar trebui făcută natural, prin prezentarea unor modele de oameni excepţionali care au încercat, au dat greş uneori, dar nu s-au lăsat şi au muncit până au reuşit.
  • Exista câteva chei ale succesului pe care Oana ni le-a oferit şi despre care aş vrea să scriu mai pe larg, cu o altă ocazie: conectarea emoţională a părintelui cu sine, jocuri pentru autocontrol, sport şi gimnastică, yoga pentru copii, exerciţii de respiraţie conştientă, jocuri de canalizare a energiei către fiecare dintre cele 5 simţuri, rutină previzibilă şi program structurat, reguli şi limite clare, program echilibrat pentru somn şi alimentaţie sănătoasă, sprijin necondiţionat şi absenţa judecăţii.
  • Copilul merge la şcoală pentru a-şi defini sinele, nu pentru a învăţa.

Dacă aflaţi despre evenimente interesante despre care merită să scriu sau despre locuri faine, chiar m-aş bucura să îmi daţi de ştire. 🙂

 

Copiii noştri dorm în camera lor. În sfârşit!!!

Povesteam acum ceva timp (au trecut deja 2 ani!!!) despre felul în care dormim noi şi copiii noştri- cu căţel (sau pisică), copii şi n jucării, pe lângă care încearcă să îşi facă loc şi cei doi adulţi.

Copiii noştri dorm de câteva luni singuri, în camera lor. În patul supraetajat. Deocamdată, amândoi jos, cu lupta de picioare şi „mami să stea prima dată lângă mine”.

Cum am reuşit performanţa asta?

Well, a trecut timpul şi ei au devenit mult mai independenţi faţă de mine. Petru (3 ani şi 7 luni) a cooperat şi a acceptat să nu mai ceară sân noaptea (o discuţie/negociere pe care am avut-o împreună, după 3 ani). Matei a acceptat că există o cameră a băieţilor, un fel de regat al libertăţii unde copiii NU SUNT EXILAŢI , ci AU PRIVILEGIUL de a se bucura de timpul şi lucrurile lor.

Matei este genul de copil care trebuie să înţeleagă de ce facem ceva, să vadă explicaţia logică sau măcar emoţională din spate şi dacă aceasta este în acord cu ceea ce simte el, va accepta, deşi poate nu ar fi prima sa alegere.

În 2016, când scriam prima postare despre acest subiect, eram obosită să dorm îngrămădită, să mă întorc rar şi să amorţesc într-o anume poziţie, doar ca să nu deranjez minunile. Mi-s dragi, mă usuc de dorul lor când nu sunt lângă mine, dar sunt încă om şi am nevoie de spaţiul şi confortul meu, chiar dacă asta înseamnă lucruri simple ca somn de voie în patul meu sau câteva minute singură, pe tron. Nu ridicaţi din sprâncene, dacă vi se pare SF 🙂 Parinţii, sau unii dintre ei, vor înţelege exact despre ce vorbesc!

Până să ajungem să dormim iarăşi doi câte doi, cu cele 5-15 minute ale unui adult în patul copiilor până vine Moş Ene, am trecut prin multe etape.

Am ales ÎMPREUNĂ un pat de copii mari. Am folosit somnul de prânz, mai scurt, ca tehnica de ÎMPRIETENIRE cu patul/camera/ideea 🙂 Am amenajat camera aşa cum şi-au dorit copiii. 🙂 Am folosit câteva variante de lumină de veghe… Am cumpărat lenjerii/saltea/pernă pentru camera copiilor şi am permis fel de fel de jocuri/poveşti/scenarii.

Poate că au contribuit toate la reuşita de acum. Sau poate, pur şi simplu, faptul că am manifestat atâta răbdare până acum, a fost exact lucrul de care au avut nevoie ca să capete încredere. I-am asigurat şi reasigurat că îi iubesc, că pot veni sau striga oricând au nevoie de ajutor/mine/tati. I-am asigurat şi reasigurat că nu este o pedeapsă şi că nu voi folosi camera lor ca un loc de detenţie, deci nu au absolut nici un motiv pentru care să o vadă aşa.

Cred foarte tare că mi-am construit o relaţie de încredere cu puiii mei de om. Şi că ei apreciază şi înţeleg faptul că le respect alegerile, că le preţuiesc emoţiile şi le accept refuzurile. Cred că aceste lucruri ar trebui să fie fundamente în orice relaţie, inclusiv între părinţi şi copii.

Mă bucur când descopăr oameni cu aceleaşi principii de viaţă ca mine şi cred că e important să ne găsim, prin lume, să ne sprijinim unii pe alţii şi să ne ajutăm, când/dacă e cazul. Acesta este unul dintre motivele pentru care veţi citi destul de des aici despre femei frumoase, deştepte şi harnice, care fac parte din comunitatea mamelor care lucrează de acasă.

Azi, în directă legătură cu dormitul în 2 sau mai mulţi, voi scrie câteva cuvinte despre 2 astfel de doamne, pe care le-am cunoscut în parc, zilele trecute.

Incă dinainte de această întâlnire live, le-am „cântărit” pasiunea şi le-am apreciat îndelung respectul pentru client, pentru detalii şi profesionalismul cu care au tratat orice „nebunie” de-a mea 🙂 Concret, tocmai în ideea de a le face copiilor mei o bucurie, am hotărât să caut lenjerii noi de pat, vesele şi rezistente. Aşa am ajuns la Gavriloni.

În spatele acestui nume stau două perechi de mâini harnicuţe, două mame care şi-au descoperit pasiunea pentru cusut, lângă puiii de om pe care îi cresc. Pe Rodica şi Alexandra le uneşte o prietenie frumoasă, perioada de mămicie – Alexandra este mamă de 3!!! şi sper să o conving să ne povestească într-o ocazie următoare cum e viaţa ei – şi mica „afacere handmade” pe care au demarat-o.

Aici sunt câteva exemple cu minunile care ies din mâinile lor 🙂





Pentru că mi-era dor să vorbesc despre copiii noştri, să nu pierd etape importante din viaţa lor şi etapele prin care trecem împreună, sper să vă bucuraţi să citiţi aceste rânduri. Cred cu toată inima că este foarte important să le oferim timpul şi răbdarea noastră, iar avandu-ne alături, copiii noştri îşi vor împlini misiunea şi totul va funcţiona uşor, lin.

Nu vreau să strângem bradul!

În fiecare an, abia aștept să vină perioada Sărbătorilor de iarnă. Cu tot ceea ce implică ea. La începutul lunii decembrie, când împodobim bradul de Crăciun, îmi spun că mai este o grămadă de timp până va trebui strâns.

De când ne-am mutat la casa noastră, am reuşit să îl conving pe soţul meu că bradul este un membru de bază al familiei, aşa că trebuie invitat cât mai curând la noi în casă.

E drept, am renunţat la bradul „adevărat” cum îi spunem noi, înlocuindu-l cu unul micuţ, de plastic. Decoraţiuni avem destul de puţine, dar fiecare are o poveste şi am păstrat tradiţia de a cumpăra câte ceva nou (cât de mic!) pentru hainele bradului din fiecare an.

Dacă ar fi după mine, deşi simt cumva că iarna e gata după trecerea în anul cel nou, aş vrea să pot păstra bradul împodobit până spre final de ianuarie. Aşa drag îmi este să aprind luminiţele, să stau pe lângă el cu o carte şi o cană de ceai. Să ascult colinde sau doar muzică pentru suflet…

Anul acesta, i-am dat târcoale de multe ori înainte să decid că ar fi cazul să îl strângem. De vreo 2 ori, m-am dus spre camera băieţilor, dar m-am răzgândit pe traseu. Şi totuşi…bradul trebuia strâns.

Am anunţat familia. Fiecare şi-a găsit o altă treabă, prefăcându-se prea ocupaţi să ajute. Am oftat şi m-am îndreptat singură spre sarcina ingrată. Între timp, a venit şi minunea numărul 1 să ajute, mai mult din dorinţa de a „reglementa” cum anume se strânge bradul „corect”. Când treaba era pe 3 sferturi gata, ajunge, ţopăind şi chiuind, Petru.

Şi aici începe distracţia.

A plâns cu lacrimi de crocodil, s-a dat cu fundul de pământ, mi-a zis că nu mă mai iubeşte şi că nu poate sta fără bradul lui. A durat o grămadă de vreme să îl liniştesc. Mi-a fost a naibii de greu să rămân calmă, cu atât mai mult cu cât şi eu eram tristă pentru că… nu vroiam să strâng(em) bradul!

Cu această ocazie însă, mi-am dat seama că uneori, deşi e posibil să avem acelaşi comportament (plâns isteric, dat cu pumnii/fundul de pământ, furie, etc.), alegem să ne comportăm altfel. Să fim reprezentarea fidelă a unui comportament de adult responsabil. Pentru că ştim, raţional vorbind, că bradul trebuie strâns, în cazul de faţă. Că perioada sărbătorilor a trecut. Că vacanţa/concediul e gata şi trebuie să ne întoarcem la noi sarcini, la noi activităţi, la tot ce este la ordinea zilei pentru fiecare dintre noi.

Încercând să îi explic lui Petru DE CE trebuie să strângem bradul, mi-am dat seama că, pe de o parte el exprima (real, cu adevărat şi pe de-a întregul) exact ceea ce simţeam eu. Ceea ce simt referitor la alţi oameni şi contexte din viaţa mea. Pe care, aleg, conştient, să le verbalizez (uneori) sau să mi le asum, în tăcere, rumegând nemulţumirile.

Voi aveţi astfel de situaţii  în care aţi vrea cu tot dinadinsul să daţi afară toată furia, dar nu o faceţi pentru că X şi Y şi Z?

Am tot învârtit pe toate părţile această poveste. M-am tot răzgândit dacă e ok să scriu, să spun, să îmi dau voie să simt toate lucrurile acestea aici, deschis. Pentru că a vorbi despre tine şi nevoile/durerile tale este un act de curaj. Este un pas spre vindecare, cred eu.

Poate fi un exerciţiu util, mai ales pentru cei care ştiu/îşi dau seama că o anume perioadă s-au negat pe sine, în toate felurile posibile. Este un exerciţiu de independenţă. Şi, din fericire, după astfel de furtuni de sentimente îmi dau seama că soluţiile apar, că ochiii mei le pot vedea şi inima mea le poate cântări, pe îndelete.

Pentru mine, asta este cel mai bun lucru care mi se întâmplă de când am devenit mamă. Crescând cei doi pui de om, alegând pentru ei şi împreună cu ei, îmi dau posibilitatea să devin conştientă de alegerile mele. Parenting este, din punctul meu de vedere, un alt nume pentru devenire, pentru vindecare, pentru transformare.

Să aveţi un ianuarie aşa cum vi-l doriţi. Fie că aţi strâns bradul pe 2 ianuarie, pe 22 ianuarie sau că îl veţi strânge când veţi simţi că perioada este potrivită 🙂

Cum aleg daruri pentru cei dragi. Mic ghid de sănătate şi bucurie

Cu paşi repezi, se apropie şi luna decembrie. Deşi NU ar trebui să fie doar despre cadouri, ci mai degrabă despre A FI ÎMPREUNĂ, a ne bucura şi a crea amintiri frumoase, mulţi dintre noi sunt luaţi de val şi pornesc într-o frenezie nebună după cele mai … cele daruri.

Despre asta vreau să scriu acum, la cumpăna dintre noiembrie şi decembrie. Despre daruri şi modul în care eu, personal, am ales să văd lucrurile pentru mine şi familia mea. Poate nu este varianta perfectă pentru toată lumea, cu siguranţa există persoane care au alte aşteptări de la cei care îi bucura cu daruri sau la care se gândesc, de fiecare dată, când încep să completeze lista cu daruri pentru cei dragi.

  • Pe parcursul întregului an, îmi fac, în telefon sau în agendă (sau într-un folder în computer, dacă sunteţi mai tehnici) listuţe cu obiecte „potrivite” pentru a fi făcute daruri de sărbători. Pun acolo variante diferite (ca şi costuri, utilitate şi destinatar) şi când vine vremea să achiziţionez ceva, consult iniţial lista. Pe măsură ce am bifat lista, produsele respective fie dispar de acolo, fie le mut într-o altă locaţie, pentru a le putea folosi cu altă ocazie.
  • De la cadouri mai mari şi mai costisitoare, până la daruri mai mici, de fiecare data îmi doresc să bucur. Orice dar este făcut din suflet şi cu suflet, tot ce oferim primeşte o încărcătura specială şi încerc să evit să fac daruri de complezenţă, doar pentru că…trebuie.
  • Deşi nu am buget foarte mare (regula generală este că luna decembrie NU VA DESTABILIZA bugetul lunii următoare), caut mici accente de sărbătoare. Un clopoţel, un dulce cu miros/gust de sărbătoare, un globuleţ personalizat, un desen naiv făcut de copii sau o scrisoare „gătită” de sărbaătoare sunt daruri la care am apelat, de multe ori, cu succes.
  • Personalizarea darurilor nu funcţionează întotdeauna, din n motive. Poate sunt persoane nou intrate în viaţa noastră şi nu cunoaştem suficiente date despre ele pentru a le cunoaşte preferinţele. Astfel ajungem la varianta de rezervă: un dar mai puţin personalizat, dar mai practic. Personal, apreciez darurile practice şi dacă ceva anume nu îmi este pe plac, îi găsesc o altă utilitate. 🙂 Cosmetice de calitate, un şal, o broşă, o carte, o bijuterie discretă, poate un card cadou la un lanţ de magazine unde gama de produse este mai largă.
  • Cel mai important lucru este să dăruieşti cu toată inima. Să te bucuri de gestul pe care îl faci, să simţi şi să îţi asumi orice gest, fie el cât de mic.
  • De-a lungul timpului, am primit daruri mai puţin inspirate. Au fost ocazii în care am primit un plic şi mi-am căutat singură darul sau am fost împreună cu cineva drag şi am ales darul. Nu ştiu care variantă este mai ok, probabil vi s-a întâmplat şi vouă.

Voi cum alegeţi darurile pentru cei mici sau mari, pe care îi iubiţi? Cum faceţi să vă asiguraţi că e apreciat darul vostru?