Copilului meu

Miez de soare și lumină,

Boț de carne, plin de zâmbet

Când mă prinzi, zâmbind, de mână

Mor și-nvii, într-o secundă, ca de trăsnet.

 

Te-am chemat în gând, o vreme,

Mi-ai venit în vis, copile

Și cu fluturat de-aripi, am uitat A MĂ TEME

Mi-ai dat, viață, înmiit.

 

Drag și dor și greu și bine

Pentru toate ți-mulțumesc,

Să-mi crești vesel, tu, copile!

 

lui M. și P.

 

PS – Așa a început scrisul pentru mine, cu versuri. În ultima vreme, mi-am propus însă să las și astfel de gânduri aici. Copilului meu. Fiecăruia dintre ei și amândurora împreună. Cândva, dacă vor vrea să citeasă, dacă vor fi curioși, vor avea vreme și răbdare, să știe. Să vadă negru pe alb.

Prima zi (la grădiniță)

Azi, pornești la drum, zâmbind

Mica mea lumină vie!

Te privesc din prag, venind,

Și știu. De-acum, bucuria ce-mi dai mie

Se va revărsa în lume,

Printre cuburi, acuarele, plușuri și alte jucării.

 

Mi se strânge inima de drag,

Respir repede, să nu uit că urmează expirația.

Drum bun pe cărarea devenirii tale,

Pui de om!

 

Până să te cunosc,

Nici n-am visat așa plinătate a inimii.

Dar timpul fuge și azi,

te duc de mână,

Sigur pe tine și emoționat,

la grădiniță.

Image of joyful friends having fun on carousel outdoors
Image of joyful friends having fun on carousel outdoors

Un pui de 3 ani

Mă gândesc acum, cu infinită emoţie, la naşterea ta, fiul meu… Au trecut deja 3 ani.


Eşti un copil frumos la suflet, vesel şi spontan, sensibil şi activ. Iubeşti cu toată fiinţa ta şi chiar dacă uneori pare să mă obosească (încă) dependenţa ta de mine, aş vrea să rămâi mereu ca acum. Să îţi pot citi în privire sclipirile de încântare, să am întotdeauna puterea de a alunga răul şi durerea şi nedreptatea din calea ta. Ştiu că nu voi fi în stare … Ştiu că va veni o zi când nu voi mai fi centrul universului tău 🙂 Da, un ochi îmi râde şi altul îmi plânge, asemeni împăratului din poveşti. Poveşti pe care le asculţi atent, pe care le repeţi şi le interpretezi într-o manieră atât de … proprie, maşinuţelor şi cuburilor lego. Da, mă bucur la gândul că într-o zi, vei părăsi cuibul, întinzând aripi de iubire şi de libertate spre lumea cea mare. Dar azi, dragul meu drag, eşti încă puiul meu! Mă bucur încă de pupicii tăi, de mânuţe mici şi calde care numără alunițe de mami până când ochii devin grei şi visele te cheamă pe tărâmul lor.

Astăzi, te privesc şi realizez cât ai crescut. Cât de mare te-ai făcut, cât de frumos ești și cum m-ai învățat, cu fiecare zi, să iubesc necondiționat, să iert fără măsură, să cred fără rezervă. Cum m-ai transformat din DOAR Irina în mami și Irina? .Da, ai crescut, copilul meu dar ești și vei rămâne mereu parte din mine, bucățică de suflet și fărâmă de vis.

E atât de multă pace în somnul tău, atât de multă veselie și candoare în jocul tău, atât de multă hotărâre în vorbele tale,încât, uneori,mă întreb cum pot încăpea toate dintr-un trup atât de mic…

Îți mulțumesc, suflet frumos! Te iubim și ne bucurăm de tot ceea ce ești! La mulți ani, Matei!

Câteva poze cu darul primit de la noi, părinții tăi…


PS: Random va alege primii câștigători ai giveaway-ului de februarie!!! Revin cu tragerea la sorţi mai pe seară, când emoţiile acestei zile îmi vor da puţină pace!

Cum e cu doi copii :)

Pentru că am prietene care nu au (încă) copilaş, sau au doar unul… Pentru că aud destul de des întrebarea  „Şi?Cum e cu doi?”… Pentru că vreau să nu uit, pentru mai târziu, experienţele de acum… Pentru că există oameni dragi care visează la, se pregătesc de sau negociază AL DOILEA COPIL…

Iată, deci, cum e la noi!

Naşterea – Deşi vorbesc despre 2 operaţii de cezariană, cea de-a doua a fost mai „mummy and baby friendly”, s[ spunem. Adic[, am ajuns la spital cu membrane fisurate şi bebe pregătit de venit pe lume. La 38 de săptămâni, parcă. Mi-am revenit mai repede, fără depresie , DAR am suferit aprig de dorul primului copil, fapt pentru care am cerut externarea cu o zi mai devreme. Revederea a fost foarte emoţionantă, iar primirea pe care i-a făcut-o copilul mare frăţiorului mic nu o voi uita niciodată. Îi iubesc pe amândoi de nu mai pot, dar într-un fel diferit.

Somnul – În mod sigur, cel mic are la activ mai puţin somn decât fratele său, când era la această vârstă. Pe de o parte, pentru că este de-a dreptul îndrăgostit de fratele lui cel mare, îl urmăreşte cu privirea (deocamdată 🙂 doar aşa) peste tot, îi soarbe orice gest şi cuvânt şi, prin urmare, când Matei e acasă, Petru cu greu se dă dus la culcare. Pe de altă parte, am prins o perioadă destul de rece şi trebuie să petrecem o mare parte din timp în casă, ori lipsa plimbărilor zilnice, în special la cel mic (fiind răcit şi afară ceaţă/vânt, îl scot 15-30 minute, odată la 2-3 zile) nu ajută somnul. Cel puţin la copiii mei!

Cosleep-uim cu mare drag, aliniaţi : Matei în patul mic, lipit de laterala patului nostru OFICIAL (în fapt, Matei doarme în „sufetul” meu, pe bucata mea de pat), mami (cu Matei în stânga) şi Petru în dreapta, la mijlocul patului mare, tati în continuarea şirului indian şi pisica, as in Mâţa, cum îi spuneam aici.

Masa – Ca şi fratele lui mai mare, Petru a fost şi este alăptat la cerere, dar am început diversificarea şi ne distram copios! Unul dintre primele semicuvinte învăţate până acum şi aproape primul în fiecare dimineaţă este PAPA 🙂 Da, încerc să integrez uşor uşor ceea ce mănâncă bebe Petru în alimentaţia noastră ovo-pesco-lacto-vegetariană. E puţin mai complicat uneori, dar timpul nu îmi permite mereu să îi ofer altceva decât consumă Matei. Oricum, acesta din urmă este un pofticios, aşa că alege să se înfrupte, adesea, din mâncarea de bebe. Gătesc preparate uşoare şi prefer să pregătesc mese echilibrate, de care să ne bucurîm împreună.

 Treburi casnice – Se distribuie în mod inegal între mine şi tati, cu ajutor din partea mamei, în limita timpului ei şi a dorinţelor/trebuinţelor noastre. Pentru că eu stau acasă cu puii, încerc să fac aproape toate treburile din gospodărie. Câteodată, întind rufe cu copilul cel mic „agăţat” în manduca şi spăl vase în timp ce îi interpretez (a se citi, lălăi) vreo piesă inventată celui mare. Tati e responsabil cu aspiratul, litiera pisicii şi căratul apei de la izvor. Glumesc, am noroc de un om bun la toate care mă ajuta cât şi cum poate, marele lui regret for ever and ever este că ţâţica lui nu produce nimic :P. Uneori şi al meu, dar asta e viaţa!

Timp liber – What?Ce-o fi ăla? :)) Fără exagerare, dar nu e imposibil să ai parte de câteva minute pe zi doar pentru tine. Depinde ce alegi să faci cu el. Eu îl „investesc” în blog, în lectură şi în paginile/grupurile pe care le administrez. E foarte adevărat că sunt momente când mi se face uşor dor de libertatea de dinainte de copii, dar sunt perfect conştientă că anii de acum trec atât de repede… De exemplu, 89% din acest post a fost scris cu cel mic în braţe, dormind. Evident, nu într-o singură sesiune de nani, dar e aşa dulce somnul în apropierea mamei … Aproape la fel de bun ca ciocolata înfulecată, pe ascuns, în debara, când mami are nevoie de o pauză, după o zi care nu pare să se mai termine!

Socializare – Mie imi plac oamenii. Şi îmi place să vorbesc şi să scriu. Când mă pornesc la una din astea două, greu mă mai opresc 🙂 , asta în caz că nu aţi observat. Socializăm deci organizat cu rude/prieteni/colegi şi dezorganizat oricând se poate şi oriunde. Uneori, faţă în faţă şi alteori doar telefonic sau în mediul virtual. Numărul celor care ne calcă pragul nu este foarte mare pentru că încercăm să păstrăm, pe cât se poate, tabieturile şi programele copiilor, dar avem şi amici single, şi cupluri fără copii şi cu, în proporţii variabile. Nu suntem absurzi să vorbim numai despre odrasle şi tind să cred că amicii noştri apreciază relaxarea noastră şi modul optimist de a le descrie situaţia, când suntem întrebaţi. Suntem, totuşi, genul de părinţi care preferă să ia copiii cu ei şi să se bucure de ei în diverse contexte, aşa că cei doi crai şi ei, la rândul lor, destul de sociabili.

Timp în 2 – If there is a will, there will be a way, sau cum s-ar spune pe dulcele grai moldovenesc, „îi olecuţă” 🙂 Câteodată, seara, după ce adorm copiii, rămâne timp şi pentru asta. Mă pot lăuda că măcar o dată la 2 săptămâni las amândoi copiii câte 2 (!) ore la mama. Ultima dată, am plecat cu Omul la o ciocolata caldă, în mall. A fost un soi de întâlnire şi ne-am bucurat de ea, cu adevărat. E ok, zic, încă ne iubim şi ni se luminează privirile când ne întâlnim. I-am făcut doi copii, deci o să mă ţină minte veşnic 🙂 La modul cel mai serios acum, ne e bine împreună şi când apar mici probleme suntem destul de maturi să dicutăm şi destul de înţelepţi să uităm!

Hai că am făcut un articol lung şi ordonat! Sau, mă rog, aşa îmi place mie să cred… Revin cu alte detalii „la cerere”, că tot se poartă 🙂

De vorbă cu mămica Biorganicbubu

Continuăm seria interviurilor cu oameni speciali şi harnici. Astăzi, am poposit la o cană de … vorbă la Valentina, mămică de prinţesă dulce. Pentru celelalte interviuri, consultaţi secţiunea dedicată – De vorbă cu Oameni Frumoşi.

Să facem prezentările! Cine eşti tu, mămică frumoasă şi dragă?

Bună, draga mea Irina. Mă onorează invitaţia de a mă prezenta cititorilor blogului tău. Mulţumesc încă o dată! Aşa îmi place să mă prezint: sunt Elena Valentina Săulescu… şi Gherghina, am 29 de ani, sunt mămică de Buburuza – Silvia Maria prenumele ei (de circa 2 ani), soţie, prietenă şi consilier vânzare produse naturale – bio – eco – organice de peste 10 ani. Prietenii îmi spun Ile, Elena sau Valentina, în funcţie de preferinţa personală şi de momentul în care m-au cunoscut.

Cum a început „aventura” biorganicbubu? Când şi de ce?:)

Mămiceala m-a prins în mreje în funcţia de manager de magazin, moment în care m-am hotărât să îmi indeplinesc şi alt vis pe lângă cel de a fi mămica. Burtica şi, apoi, cei 2 ani de stat acasă cu fetiţa m-au determinat să îmi deschid propriul magazin cu produse bio şi naturale. Iar anul acesta sărbătorim 3 ani de www.biorganicbubu.ro.

Cum s-au schimbat lucrurile de atunci, de la începuturi şi până acum? Ce greutăţi ai întâmpinat?

Lumea se schimbă, totul se schimbă. Este greu să câştigi încrederea oamenilor, este greu să îi faci să se deschidă, să îţi spună necesităţile lor pentru a le oferi ceea ce au nevoie. În ziua de astăzi, când totul este de vânzare – omul a devenit neîncrezător. Aşa denumitele „produse bio” (pline de chimicale, fără certificare bio care să îi ateste calitatea, cu 1-2 ingrediente din agricultura ecologică aflate printre ultimele în listă – şi, deci, într-o cantitate foarte mică) scoase în faţă printr-un marketing puternic (agresiv aş spune chiar), strică ce e bun în acest domeniu.

Pot spune că de-a lungul anilor, intrând în contact cu tot felul de persoane şi ale lor curiozităţi / întrebări / interese – m-am călit.  Acum îmi permit să dau sfaturi doar celor care îşi doresc să le asculte, precum şi celor apropiaţi, bazându-mă pe capacitatea lor de a înţelege că dorinta mea nu e să le vând produsele de pe site-ul meu – ci le doresc,sincer, binele. Încerc să le explic de ce să facă anumite alegeri şi ce e mai bine pentru ei. Însă am cunoscut şi „reversul medaliei” – printre sceptici s-au numărat chiar şi  apropiaţi ce insistau în scepticismul lor, vorbindu-mi pe un ton răspicat astfel încât am hotărât să mă retrag în ceea ce-i priveşte, deoarece la un moment dat aveam sentimentul că vorbesc singură. Nici măcar nu încercau să asculte informaţiile pe care le primeau dezinteresat… Recomandările mele sunt mai presus de produsele pe care le promovez, recomandările mele sunt făcute pentru a remedia o problemă din viaţa sau alimentaţia lor sau pentru a evita să apară o problemă – însă nu toţi înţeleg asta…

Constatările mele după 10 ani împliniţi de consiliere în materie de produse naturale – bio – organice:

  • cei care îşi pot permite să trăiasca sănătos: IGNORĂ informaţiile şi produsele naturale bio (prea puţini sunt cei care se numără printre excepţii)
  • clasa de mijloc face compromisuri pentru un trai decent, din toate punctele de vedere… deşi şi-ar dori să nu facă rabat de la calitate când vine vorba de sănătate
  • mai sunt cei care citesc cu interes informaţiile, înţeleg importanţa alimentaţiei sănătoase dar… nu îşi pot permite luxul de a trăi sau de a se trata, cu produse de calitate.

În concluzie: Persoane indiferente şi critice există oriunde şi pentru orice, în această lume. Noi să fim sănătoşi… vorba ceea: cine are urechi de auzit, să audă !!!

Dacă fiica ta ar vorbi despre tine şi afacerea ta, ce ne-ar spune? Poate o învăţăm să „dea din casă:)”

🙂 Greu de spus ce e în mintea unul copil 🙂 Tind să cred că îi place munca mea, e mereu atentă când fac colete, îmi scoate produsele din cutii, vrea să le desfacă – un motiv în plus să fiu foarte atenta să nu „dispară” ceva. Nu de puţine ori am prins-o „călare” pe laptop. Cum părăsesc o secundă scaunul, hop-ţop îmi ia locul :)) Cunoaşte deja toţi colaboratorii noştri şi o parte dintre clienţi i-au auzit glasul în timp ce îmi cerea pixul, agenda sau chiar telefonul :)) Îmi cer scuze faţă de client (şi sper că sunt înţeleasă) şi reluăm discuţia 😀

Unde te vezi peste 5 ani?

Tot aici mă văd peste 5 ani – 10 – 15 ani, administrând, cu succes, o afacere căreia soţul meu nu i-a  dat din start nici o şansă, crezând că singură nu aş face faţă volumului de muncă. Dar totul e posibil când lucrezi la ce îţi place, când faci totul cu drag. Nu mă văd făcând altceva. Eu nu consider că am muncit 2 ani la site, deşi să faci totul singură (cu ajutor din partea soţului, pe alocuri), să ajungi să ai peste 3000 produse de calitate -nu orice produs şi nu oricum -, să onorezi cu succes comenzile şi să nu uiţi că eşti mamă şi soţie, înainte de toate… NU e deloc uşor. Dar e MINUNAT când vezi că pasiunea ta a dat roade, că ideile tale prind formă, că prin ceea ce faci – oamenii sunt mulţumiţi, le aduci un strop de sănătate şi le „furi” un zâmbet.

Ştiu că suntem liberi să alegem cum vrem să ne trăim viaţa şi în ce fel vrem să îmbătrânim. Nu de puţine ori am auzit în jurul meu „mai lasă-mă cu BIO al tău, de ceva tot trebuie să mor”… „O viaţă am, Raiul e pe Pământ, ce e dincolo nu se ştie”… Da, e corect. Dar hai să alegem să trăim curat, să alegem să ne bucurăm de anii pe care ni i-a dat Dumnezeu şi să îmbătrânim sănătoşi. Să ne bucurăm de copiii noştri, să le dăm exemple bune şi să îi îndreptăm către un stil de viaţă sănătos.

Mi-aş dori să vă aflu părerea, să împărtaşiţi cu mine experienţele voastre în materie de sănătate, să ne spuneţi ce vă place şi mai ales ce nu vă place în acest domeniu… Vă invit să fim deschişi la minte şi liberi (dar decenţi) în exprimare. Mi-aş dori să vă fiu de folos, să vă răspund la întrebări, să vă fiu alături când aveţi nevoie. Îmi doresc să vedeţi în mine o prietenă la care să apelaţi ori de câte ori aveţi nevoie. Împreună putem face o schimbare!

Eu îi mulţumesc Valentinei pentru timp, pentru răbdare şi pentru toate sfaturile pe care mi le-a dăruit, cu drag, cu toată inima, ori de câte ori, drumurile ni s-au intersectat. Vă las cu gândurile şi speranţele ei, luminaţi de zâmbetul micuţei Buburuze.

silvia biorganicbubu

Biblioteca părinţilor (promovare anunturi ziare locale)

Mie îmi place să citesc. Mult. Pe diverse teme. Dar, având în grijă doi copii mici, o casă, un soţ şi o pisică, pe lângă diverse alte îndatoriri, timpul nu este de fiecare dată prietenul meu. Şi nu reuşesc să citesc atât de mult pe cât mi-aş dori. Sau nu pot aprofunda, cât simt că ar fi necesar, temele de interes pentru mine, la momentul actual.

Vorbind cu oameni asemeni mie, am ajuns la concluzia că nu sunt singura care se zbate să răzbească 🙂 Mai sunt pe lume mămici (probabil şi tătici sau bunici!) care ar vrea (să citească) mai mult. Mi-am tot muncit mintea să găsesc o alinare, cât de mică. Da, fiecare dintre noi pierde (probabil) timp preţios făcând cine ştie ce… şi mă refer aici la jocurile pe calculator, uitatul la tv sau altele asemenea. Iar cititul rămâne mereu un deziderat care tot pierde teren. Cel puţin pentru mine. Aşa că mă regăsesc uneori în situaţia de a vorbi cu cineva despre un subiect şi ajung să spun că „nu am reuşit să citesc/termin de citit cartea X”. Mereu îmi promit, în gând, că îmi voi face mai mult timp, că voi tăia de pe lista timpul pierdut aiurea şi voi citi/scrie. Dar, gata cu promisiunile!

Aşa că îmi propun ca, începând cu anul 2015, să înfiinţez Biblioteca părinţilor. Va fi o colecţie de note de lectură ale cărţilor/articolelor pe care am reuşit să le citesc, printre picături. Voi incerca să extrag esenţa multelor/puţinelor pagini parcurse, sperând că, prin reducerea timpului alocat, voi veni în ajutorul celor care se plâng că nu au suficient timp de citit. În plus, vă voi scuti de alergătura după o carte sau alta, dar şi de costul real de a cumpăra o carte, prin împrumutul, pentru o perioadă de timp stabilită de comun acord, cărţii respective. De multe ori, o recenzie scurtă sau doar câteva consideraţii ale cuiva, m-au încurajat sau dimpotrivă, m-au descurajat să cumpăr/citesc o carte care îmi făcuse cu ochiul, din anumite considerente.

Da, e posibil să nu avem mereu aceleaşi gusturi în ceea ce priveşte cărţile, dar tocmai de aceea, îmi doresc să ne cunoaştem şi să fim toţi părţi ale bibliotecii. Îmi doresc o bibliotecă vie, flexibilă şi sper că va fi începutul comunităţii la care visam în articolul precedent.

Sunt convinsă că demersul meu va fi privit cu ochi critici de anumite persoane. E ok, suntem diferiţi şi avem aşteptări diferite de la oamenii din jur. Nu voi porni de la premisa că părerea mea este unica valabilă sau singura posibilă, dar susţin 100% că fiecare nouă experienţă îmi va trezi impresii puternice. Pe care aleg să le aşez pe hârtie şi apoi pe blog. Pentru cei care vor avea nevoie de ele, cândva. De asemenea, aşa cum am făcut şi până acum, voi suţine oamenii şi ideile frumoase, în care cred, promovându-le, vorbind despre ele, scriind, luptând pentru ele.

În plus, îmi doresc să fiu un astfel de părinte pentru copiii mei. Vreau să poată spune, peste ani „mama ne-a insuflat dragostea pentru cărţi”. Copil fiind, am iubit biblioteca părinţilor mei, dar constat că, în ziua de azi, tot mai puţine familii (mai) citesc. Tot mai puţini cumpără cărţi. Tot mai puţini oameni au o bibliotecă. Cu toate acestea, soţul meu mi-a înţeles şi susţinut pasiunea pentru cărţi, aşa se face că sufrageria noastră, modernă, din pal melaminat, iniţial fără mult spaţiu pentru cărţi, a devenit doar o bucăţică din spaţiul pe care am ales să îl alocăm „minunilor cu pagini”, cum le alint eu. Da, am auzit de e-reader, ebook şi pdf, dar parcă nimic pe lume nu imi oferă aceeaşi satisfacţie ca senzaţia unei file în mână…

Biblioteca va fi deschisă publicului larg, oricând. Aici, pe blog. Probabil, voi scrie şi câteva „reguli de conduitaă” în biblioteca pe care mi-o doresc un loc de întâlnire între prieteni şi unde vă aştept…

Pentru a ne cunoaşte, vă invit la un ceai! Un ceai virtual sau, când aveţi drum prin oraş, chiar … real! Pentru că, deocamdată, îmi trăiesc poveştile la poalele Pietricicăi, o să pot împărtăşi pasiunea pentru cărti doar cu prietenii din Piatra Neamţ sau din împrejurimi. Dar, oricine este binevenit aici, pe blog, să savureze notele de lectură care, sper eu, să vă dea gust de citit!Şi, de ce nu, să vă lase tânjind după mai mult… Mai multă libertate, mai mult curaj, mai multă încredere. Acesta este gustul pe care mi-l lasă mie cititul!

* Pentru că îmi doresc ca invitaţia mea să ajungă la voi, prietenii mei, rapid, eficient şi simplu, voi accesa secţiunea anunţuri în ziare locale. Acest anunţ va apare în ziarul Adevărul de seară Neamţ, aici.

Apoi, urmând cei 3 paşi, cu asistenţa profesionistă oferită de Mediapress Advertising, în câteva momente, voi fi la un pas de întâlnirea cu voi! Am plecat să pregătesc marea întâlnire… Alte surprize vă aşteaptă, cât de curând, aici, pe blog!

De vorba cu… O Mama Frumoasa

Continui acum seria mini-interviurilor(prima parte o puteți reciti aici: http://irinamariamitrofan.wordpress.com/de-vorba-cu-omul-din-spatele-brandului-casa-zamfirei/ ) cu rezultatul întâlnirii mele virtuale cu un Om special, cald, care are multe de spus și a acceptat, cu bucurie sper eu, invitația mea!
 193524_1744
 facem cunoștință! Cine ești tu, mămică frumoasa?
Eu sunt Raluca, soție de aproape 8 ani, mamă de aproape 6 ani, cu doi copii frumoși (Băiețelul de argint și Cati Căpșunica). Băiețelul cel mare este un copil tipic și vioi, fetița este cu totul și cu totul specială, pentru că are un cromozom 13 în plus, 3 ani și 7 luni și o dezvoltare fantastică pentru diagnosticul ei. În curând, vom extinde familia cu încă două piciorușe de băiețel.
 Cum și când a început aventura scrisului pentru tine/voi?
Eu scriu de mult, face parte din  mine, dar blogul (https://caietpentruscoaladeacasa.wordpress.com/) l-am început mai cu sârg în 2011, când mi-am dat seama că pe nișa de Early Learning nu există nimic în limba română. Da, erau bloguri de parenting, dar nu specific pe activități educative făcute acasă, cu copii. Am pornit simplu și nesofisticat, dar marea mea bucurie este că acum s-a format o întreagă comunitate de bloggeri și cititori ai acestui domeniu. Scriu pentru că sper ca experiența noastră ajută pe cineva, iar educația acasă pare mai accesibilă.
De ce ai ales homeschooling pt copiii tăi? Care sunt cele mai mari provocări ale acestei căi, în România anului 2014?
Nu facem homeschooling propriuzis, Irina. Băiețelul de argint a mers la grădiniță  în grupa mică și în cea mare (cu o pauză de un an unde am făcut, într-adevăr, homeschooling). Ceea ce facem acum este un fel de after school. Învățam intens acasă de când era el mic. Eu, ca profesoară de engleză, am predat multor copii și nimic nu mi-aș fi dorit mai mult decât un copil al meu pe care să îl învăț. Iubesc conceptul de educație timpurie si am învățat alături de copiii mei cât alții într-o viață. Am început cu activități Montessori pe când S. nu împlinise încă 2 ani, iar cu Cati mergem pe metoda Doman. Ceea ce face Cati (terapia neurodevelopmental NACD) este mult mai mult decât homeschooling, este mai mult decât ar putea oferi orice programă dintr-o școală specială unui copil cu dizabilități. Cum nu există însă cadru legal  pentru homechooling încă în România, Băiețelul de argint va merge în sistemul de stat, iar Cati va continua programul ei privat acasă.
 Cum decurge o zi din viața voastră?
E complicat: în general, exceptând perioada sarcinii, Băiețelul de argint pleacă dimineața la grădiniță și stă până la 12, timp în care Cati e ocupată cu exercițiile din programul ei. La 12 îl luam și începem o serie de treburi casnice, în bucătărie, dacă avem o lecție pregătită o facem, dacă nu, citim destul de mult. Eu sunt ocupată cu terapia lui Cati și cu casa. Cati are un pattern de somn care nu ne avantajează, și în fiecare noapte ne trezim să o hrănim sau schimbăm, iar asta ne obosește pe noi, părinții, tare mult.
Dacă ar fi iei mămicia de la început, ce ai face diferit? De ce?
Dacă ar fi să o iau de la început, aș face mai mult. La S. nu știam câte se pot face cu un bebelus, Cati m-a învățat o tonă de lucruri despre neuroplasticitate și dezvoltare infantilă. Când o voi lua de la capăt, voi aplica metoda Doman și cu noul bebeluș, voi face mai multe eforturi să îl cresc bilingv și să îl învăț să citească prin metoda fotografică. Da, e mai solicitant pentru părinte, dar copilului îi vine mai ușor pe termen lung. Aș folosi  sisteme de purtare și aș încuraja copilul să fie mai independent.
 Care sunt sursele tale de inspirație în ceea ce privește activitățile pe care le faci cu puiii tăi?
La început, erau blogurile din străinătate, în Statele Unite ale Americii nișa este foarte dezvoltată, mai cu seamă că acolo se practică din ce în ce mai mult homeschooling-ul. Acum, sursa mea de inspirație sunt prietenele din România,  care împărtășesc resursele pe care le folosesc ele și metodele lor de lucru. Exemple de mămici prietene sunt Camelia ( http://www.micatelierdecreatie.ro/), Coca (http://ursuletinazdravani.wordpress.com/), Adina  (http://ourenglishhomeschool.blogspot.ro/), Roxana  (http://roxana-rusu.blogspot.ro/) și Ioana (https://machetedidactice.wordpress.com/) . De asemenea, ceea ce învăț de la terapeuții din NACD mă ajută foarte mult.
Îți citesc blogul, de când l-am descoperit și sunt uimită cât de mult te implici, câtă energie și lumină pui în tot ceea ce faciTimp pentru tine, pentru relația ta cu partenerul, mai ai?
Tot ceea ce fac, este, într-un fel, pentru mine și familia mea, dar blogul este ceea ce fac „pentru mine”, sperând că poate ajută și pe altcineva. Viața noastră este destul de izolată și prin blog, simt că întind și eu o „mână în afară”. Noi suntem genul de familie „liniștită” care ieșim mai rar oricum și ne priește cel mai bine atmosfera de acasă. Timp pierd și foarte mult, recunosc  că nu sunt cea mai eficientă nici ca gospodină, nici ca soție.
Cât de importante sunt prieteniile după ce devii mamă? Te schimbă experiența sau se schimbă prietenii?
Cele mai apropiate prietenii din viața mea sunt cele recente, pe care mi le-am făcut grație blogului sau al contextului de părinte de copil cu nevoi speciale. Prieteniile vechi se pierd în timp, și e normal să fie așa, dar trebuie să fii mereu deschis spre noi relații. Am învățat enorm de la oamenii care au intrat în viața mea în ultimii ani, și sper că am lăsat și eu o mică amprentă asupra lor. Ne schimbăm, în măsura în care suntem dispuși să ne schimbăm și să învățam, prin oameni cel mai mult; totul depinde de atitudine și de flexibilitate.  Există și oameni rigizi, în unele privințe și eu sunt așa, dar sper că sunt suficient de deschisă să primesc noul și frumosul, de oriunde ar veni el.
Mulțumesc, o dată în plus, Raluca!