Eu sunt. Pastila de motivaţie şi culoare din decembrie

Eu sunt conştientă că Viaţa ne oferă multe provocări. Eu am ales să le primesc zâmbind, cu braţele deschise. Aşa cum eu am învăţat să mă bucur de toţi oamenii din viaţa mea, vă invit ca acum, în decembrie, să conştientizaţi LECŢIA pe care v-o oferă fiecare relaţie în care sunteţi parte.

Un mic exerciţiu pentru ziua de azi…

Eu sunt importantă. Eu sunt curajoasă. Eu merit să mă bucur de reuşitele mele. Eu sunt frumoasă pe interior şi zâmbetul meu este cald. Eu sunt aici pentru că misiunea mea este importantă pentru dezvoltarea mea, ca persoană. Eu sunt un om bun şi am voie să mă iert pentru ceea ce greşesc. Eu sunt Acum, Aici şi merit să atrag în jurul meu oameni buni, frumoşi care să mă înveţe/ajut să cresc.

Eu sunt cel mai bun prieten, dar eu sunt şi cel mai mare duşman pe care viaţa mi-l va oferi. Eu trebuie să îmi permit să mă ridic, de fiecare dată, după ce am căzut. Eu sunt obligată să îmi permit să îmi repar rănile, să îmi vindec durerile şi să merg înainte, cu putere reînnoită.

Eu sunt pregatită să îmi ofer mie cele mai bune prilejuri de creştere şi devenire. Eu sunt dispusă să iubesc, să cred, să râd, să trăiesc exact aşa cum îmi doresc. Şi momentele în care aleg să mă îngrijesc doar pe mine nu sunt clipe de egoism. Sunt clipe în care sufletul meu se pregăteşte pentru celelalte clipe în care ALEG, CONŞTIENT, să ofer din preaplinul inimii mele.

Eu sunt mândră de mine. Eu sunt datoare să încerc, să lupt pentru visele mele, să îmi depăşesc propriile aşteptări şi să devin cea mai bună variantă a mea.

Aş vrea să văd mai multe persoane care se respectă şi se iubesc suficient. Aş vrea să fim, fiecare dintre noi, mai conştienţi de valoarea noastră ca oameni, ca femei.

Aş vrea tare mult să ştiu cum vedeţi voi aceste aspecte. E important să te valorizezi? Cum faceţi asta şi ce anume vă ajută să rămâneţi conectate la propria voastră valoare, demnitate, încredere?

Takeda Club Piatra Neamt – o familie la antrenament

Sâmbătă trecută, pe 25 noiembrie 2017, am asistat, cu mic şi mare, la cea de-a doua competiţie de kumite pentru Matei – Cupa „Ştefan cel Mare”, ediţia a V-a.

Invitaţia oficială, pe pagina de FB a evenimentului sună aşa:

Clubul Musashi Piatra Neamț , Renshi Gabriel Mares, 6 DAN KYUSHOSHIN JU JUTSU, invită toți iubitorii sportului din Piatra Neamț la competiția anuală de interes național Cupa „Ștefan cel Mare” Ju Jutsu . Competiția, aflată la a V-a ediție, va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 9.

Competiția propriu-zisă se desfășoară în stilul JU JUTSU TRADIŢIONAL JAPONEZ și cuprinde următoarele probe: KUMITE (luptă), KATA (exercițiu de luptă imaginar cu unul sau mai mulți adversari), KOBUDO ( exercițiu de luptă cu arma tradiționale japoneze) și AUTOAPĂRARE (tehnici reale de luptă între doi sportivi).

În pauză, cluburile participante vor prezenta exerciții și tehnici demonstrative specifice fiecărui stil. Intrarea pentru public este liberă.

Matei face karate (kumite) cu shihan Ionel Ioniţă, într-un minunat club – Takeda – şi fiecare dintre „tigrişorii albi” cum sunt numiţi a lucrat mult şi a depus eforturi serioase pentru a se prezenta cât mai bine la această competiţie.

Spun zâmbind că Takeda Club este o mare familie şi mă bucur mult pentru că puiul meu de om are parte de aceste experienţe.

Cum aşa, vor întreba unii dintre voi, poate…Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, voi începe cu începutul.

Copii fiind nici eu, nici soţul meu nu am făcut sporturi. De nici un fel. Aşa au fost vremurile atunci, atât s-a putut face în condiţiile respective şi sunt convinsă că ne-ar fi prins bine sau, măcar, ne-ar fi ajutat ca astăzi să vedem viaţa puţin altfel.

Când domnul soţ a prins „gustul” fotbalului, m-am bucurat pentru el, dar nu am înţeles pe deplin cât de mult contează o astfel de activitate. 🙂 Până când nu m-a prins şi pe mine „virusul” sportului. Mă duc zâmbind la orele de pilates şi sunt mândra că, mai nou, vine şi mama cu mine 🙂

Când Matei l-a cunoscut pe sensei (nu ştiu dacă dânsul îşi mai aminteşte, dar era 1 iunie şi rawissanta Cristina  a găzduit în spaţiul ei frumos ateliere „meşterite” împreună cu câteva membre ale comunităţii Work at Home Moms – filiala Piatra Neamţ, al cărui coordonator local sunt). Atunci, Matei şi Ionel Ioniţă au interacţionat pentru prima dată. Din partea vărsătorului meu sensibil şi extrem de prezent a fost un fel de… coup de foudre, adică potrivire perfectă. Pentru că şi-a dorit să facă parte din trupa tigrişorilor.

De atunci, am trecut deja prin muuuulte antrenamente. Ne-am cumpărat kimono, am început să deprindem, cu paşi mici, rigorile acestui sport şi am descoperit Takeda Club – o familie care creşte, se antrenează şi râde împreună.

La prima competiţie, cea de la Bucureşti, am avut îngrozitor de multe emoţii. Dovada stă şi vocea mult schimbată din înregistrarea luptei. Acum, m-am bucurat să descopăr că puiul de om ce va avea 6 ani peste mai puţin de 3 luni s-a maturizat mult. Este mai stăpân pe el, pe ceea ce simte şi este. Deşi a fost înfrânt, a reuşit să se bucure de luptă şi a privit cu ochi critic evoluţia lui, după meci.

Marea bucurie pe care am trăit-o este sentimentul apartenenţei la clanul Takeda. Fiecare luptă a fost urmărită cu sufletul la gură de marea de părinţi şi copii. Fiecare victorie sau înfrângere a fost resimţită ca într-o familie şi cred că acesta este un super dar pentru fiecare dintre noi.

Ca în fiecare familie, mai există discuţii în contradictoriu. În condiţii de stres, se mai ridică tonul şi e posibil ca unele orgolii să iasă uşor ciufulite. Dar… ca în toate familiile smart, totul e bine când se termină cu bine. 🙂

Fiecare nou antrenament este un nou prilej de socializare, de a îmbunătăţi tehnicile de lucru şi de a „lucra” la relaţiile cu prietenii de la karate, cum le zice Matei.

Ştiu că luna cadourilor nu a început încă, dar să spui MULŢUMESC, sunt recunoscător şi eşti important pentru mine nu are nevoie de o lună anume.

Aşa că… Mulţumim frumos, shihan, pentru toată implicarea şi sufletul depuse în marea familie Takeda! Eşti „tată” nu doar pentru copiii care îţi poartă numele, ci şi pentru cei care, de-a lungul timpului, ţi-au trecut prin mâini. Sunt sigură că, peste ani, îşi vor aminti cu drag de clipele acestea, indiferent de drumul pe care îl vor alege!

 

O femeie puternica sau nu

O femeie puternica arata, poate, ca toate femeile. Orice culoare de par sau constitutie ar avea, o femeie puternica se va deosebi prin puterea de reactie sau, din contra, prin lipsa unei reactii, uneori.

O femeie puternica nu va ridica (neaparat) greutati la sala de forta. Poate nici mobila prin casa nu o va muta, fara ajutor. Va cara, periodic, sacose cu mancare/diverse spre si dinspre casa. Poate se va opinti ridicand un lighean plin de rufe proaspat scoase din masina de spalat rufe. Se va ridica pe varfuri sa intinda aceste rufe sau, in anumite cazuri, se va cocota pe un scaun, boscorodind ca nu e si ea mai inalta.

O femeie puternica poate nu va gati cele mai gustoase mancaruri intotdeauna. Va stapani cateva retete foarte bine sau va prefera sa gateasca doar ce „se mananca” fara a testa prea mult, pe langa.

O femeie puternica se va juca, pe covor, cu copiii. Desi, poate, e obosita. Sau trista. Va zambi celor din jur si va pleca, gales, genele Celui drag. O femeie puternica stie sa dojeneasca si sa alinte cu vorba, cu fapta si chiar cu gandul.

Contrar asteptarilor si credintelor comune, o femeie puternica va plange, uneori. Pentru ca i-au fost inselate asteptarile. Pentru ca a obosit. Pentru ca nu gaseste solutie. Pentru ca simte ca e greu.

Din nou, o femeie puternica va alege drumul pe care merge. Oamenii pe care ii vrea langa ea. Sacrificiile pe care le face. Bucuriile pe care le imparte. Iubirile in care crede si cele pe care le lasa sa se stinga.

O femeie este puternica daca se simte astfel. La fel cum o femeie este frumoasa daca se simte astfel. Nu am pretentia ca detin adevarul suprem despre femei, dar, pentru ca sunt una, dati-mi voie, sa cred ca, inainte de orice, o femeie puternica este un cumul de clipe, trairi si actiuni.

O femeie este, de multe ori, un mister. Pentru multi. Merita sa ai langa tine o femeie puternica? Ai curaj sa tii langa tine o femeie puternica?

Da, poate femeia puternica va riposta cand o ranesti. Cand o faci sa planga sau cand alegi o Alta. Va intelege daca ii explici, poate. Dar o vei face? O femeie puternica va crede in tine, va ramane langa tine atata vreme cat meriti si stii sa o faci fericita, sa o faci sa se simta apreciata, dorita, iubita. Va ghici, intotdeauna, cand lucrurile se schimba. Din lucruri mici, din taceri si ridicari de spranceana, va simti ca locul ei in inima ta e amenintat. Va stii, uneori inaintea ta, ca a pierdut lupta.

Te va pastra mereu in suflet si in timp, probabil ca iti va sterge o parte dintre pacate. Pentru a se proteja pe sine si pentru a te face pe tine demn de iubirea ei.

Nu oricine stie sa recunoasca o femeie puternica. Nu oricine are curaj sa se lase cu totul pe mana ei. Poate nici nu merita oricine o astfel de femeie. Timpul va spune, de obicei, daca a fost sau nu. Daca a lasat semne demne de mentionat sau nu. Si nu, cu siguranta, nu va lovi cu pumnul sau palma.

Femeia puternica este copil in suflet, poate. Va visa, va dansa si va rade. Va povesti purtand in priviri stelute, va rosi unui gand, va lacrima unei emotii.

Ca orice om, si femeia puternica poate gresi. Isi poate alege gresit Omul sau calauzele. Poate sa cada sau sa se impiedice. Poate sa se inalte prea sus si sa isi arda aripile. Sau sa isi zdreleasca genunchii, dupa caz. Se va ridica mereu, demna si se va scutura de praf sau de regrete. Va analiza, cu intelepciune, daca e cazul sa continue sau sa se opreasca.

O femeie puternica va cere ajutorul fara teama si il va accepta, fara jena, cand ii este oferit. Va sti sa recunoasca greseala sa, dar si pe a altora. Va corecta putin sau va taia in carne vie pentru a modifica ADN-ul.

Puterea unei femei nu sta in contul din banca, in victoriile din sala de sedinte si nici macar in frecventa sau calitatea tratamentelor cosmetice sau chirurgicale la care se supune.

Taria ei vine din inima. Din ochiul interior si din balanta cu care va vedea si va judeca tot ce o atinge. Din degetele cu care va mangaia suprafata sau cu care va cauta, pe intuneric, dedesubturile.

Poate nu vei cunoaste sau REcunoaste niciodata o femeie puternica. E cersetoarea din colt care intinde mana tremurand sau mama batrana care asteapta sa o intrebi cum ii mai e. E sotia care iti zambesti dimineata sau iubita care iti iarta tacerile, chiar daca nu le intelege mereu. E sora pe al carei umar plangi sau colega de birou care iti imprumuta radiera. Poate fi oricine.

Daca ai ochi sa o vezi, zambeste-i! Nu ii ridica palate, adesea nu asta isi doreste. Nu ii asterne covorul rosu si nu ii lustrui pantofii, decat daca ti-o cere. Dar, respect-o!Strange in brate trupul ei! Mangaie-i inima, mai ales cand se apropie  furtuna. Da-i aer si timp. Sa creasca, sa devina, sa ierte, sa se intoarca. Dupa ce a plecat de tot sau doar s-a ratacit.

Nu o lega in lanturi si nu o expune ca trofeu. Nu-i intinde puterea pe toate drumurile si culorile tradarii. Nu o desconsidera si, mai ales, iubeste-o! Asa cum e ea. O femeie simpla, cu puteri nebanuite.

 

 

Gestionarea furiei la părinţi (conspect II)

Revin cu o nouă postare (rezumat/conspect) a ideilor desprinse din cartea Laurei Markham – Părinţi liniştiţi,copii fericiţi. Prima parte a notiţelor mele este aici şi mi-ar face mare plăcere să îmi lăsaţi câteva gânduri în ceea ce priveşte aplicarea ideilor de acolo, în viaţa voastră.

Astăzi, am ales să vorbesc (mă rog, de fapt, să scriu) despre Gestionarea furiei.

Porneşte de la luarea unui angajament: fără lovituri, fără înjurături, fără insulte şi fără ameninţări. De asemenea, fără ţipete la adresa copilului! Nu uita că, dincolo de ceea ce îl înveţi pe copil, îl influenţezi prin comportamentul tău.

Câteva idei simple (pe care le poţi imprima şi lipi undeva, la vedere!):

  1. Luaţi o pauză unii de la ceilalţi. Respiră!
  2. Ajutaţi-vă corpul să se elibereze de furie (mişcă-te, dansează, fă câteva mişcări de gimnastică).
  3. Schimbă-ţi gândurile pentru a-ţi schimba emoţiile. Curăţă traseul gândurilor tale 🙂
  4. Ascultă-ţi furia în loc să acţionezi sub impulsul ei. Permite-ţi să simţi emoţia până la capăt. De multe ori, exprimând furia faţă de o altă persoană, ne oferim prilejul de a adânci sau chiar degenera starea.
  5. Aşteaptă înainte de a disciplina. Asigură-te că nu iei nici o decizie sub imperiul emoţiei puternice.
  6. Evită pedeapsa fizică, indiferent de situaţie. Violenţa nu este NICIODATĂ soluţia.
  7. Evită ameninţările.
  8. Fii atent la tonul şi la cuvintele pe care le foloseşti.
  9. Recunoaşte că, de cele mai multe ori, o parte din vină îţi aparţine.
  10. Eşti încă furios? Află din ce cauză. Identifică sursa, acceptă şi treci mai departe. Nu te ataşa de furie!
  11. Acordaţi atenţie doar problemelor importante!
  12. Dacă te lupţi adesea cu furia, e cazul să mergi la terapie. Nu e ruşinos să ceri ajutor.

Cum poţi să aştepţi de la copii să îşi controleze emoţiile, când TU, adult, nu îţi poţi controla emoţiile şi, mai ales, manifestarea lor?

Indiferent cât de dificil este comportamentul copilului, nu este decât un strigăt de ajutor. Uneori, acel comportament solicită impunerea unei limite ferme, dar niciodată ca noi să fim răutăcioşi.

De la supărare la linişte – exerciţiu de 3 minute pentru gestionarea furiei

Minutul 1 – Ce gând te supără?

Minutul 2 – Gândeşte-te că ÎNTOTDEAUNA există măcar 2 variante ale aceleiaşi poveşti.

Minutul 3 – Ajută-ţi corpul să se elibereze de aceste emoţii. Cum?

  • Acceptă-ţi propriile emoţii.
  • Aminteşte-ţi că situaţia aceasta nu este o urgenţă.
  • Aminteşte-ţi că este bine să exprimi ceea ce simţi. Oricum, chiar dacă încerci să disimulezi, în faţa copilului, acesta va simţi. Mesajul pe care vrei să îl transmiţi este că emoţiile nu sunt periculoase.
  • Nu fii tensionat.
  • Trage aer în piept şi alege iubirea. Orice ai alege, opţiunile sunt, în esenţă: frică sau iubire. Lasă grija pentru copilul tău să îţi dea curajul de a alege iubirea. Iubirea pentru copilul tău, iubirea pentru copilul care ai fost tu cândva şi iubirea pentru părintele care eşti azi.
  • Acceptă emoţia fără să acţionezi.
  • Nu complica lucrurile.
  • Găseşte o modalitate de a-ţi procesa emoţiile.

Vestea bună este că odată ce spunem DA întregii palete de emoţii ale copilului, aceştia vor învăţa să şi le gestioneze într-un mod sănătos.

 

Ce faci CÂND te simţi copleşit

 

Concentrează-te asupra lucrurilor importante.

Găseşte sprijin.

Ajută-te singur

Învaţă din propriile greşeli

Ia-o de la capăt. Resetează întreaga situaţie

Apreciază-ţi copilul

Nu renunţa niciodată la copilul tău.

Continuă să alegi iubirea.

 

În fiecare zi ai o nouă ocazie, de a avea, tu şi copilul, interacţiuni care să vă vindece pe amândoi. Viaţa este suma alegerilor pe care le faci. Firesc, vei face şi alegeri greşite, dar fiecare nouă decizie poate înclina balanţa în favoarea ta.

 

De toamnă

De toamnă

Mă strâng în mine toată

Mi-e frig şi sunt plouată.

Mi-e sete doar de tine

Dar azi te pierd. Şi mâine…?

 

Mi-e ploaie şi mi-e crivăţ

Şi tot mai des, îngheţ.

Mi-s rănile pe faţă,

Mi-e dor! A naibii viaţă!!!

 

Şi picurii inundă şi atrii şi ventricol

Să fii mereu aievea, ce epitet ridicol!

Tu eşti, eu sunt, noi suntem

Şi tot mai des alegem.

 

E toamnă şi îmi pare că iar te regăsesc

Glumesc. Sau ţi se pare.

Dar încă nu-ndrăznesc

Să spun…EU DOAR IUBESC.

Educaţie – aşa cum văd eu lucrurile

Fiecare dintre noi a primit un anumit tip de educaţie. Aceea pe care părinţii săi au ştiut sau au putut să i-o ofere. Am crescut cu toţii purtând valori pe care le transmitem mai departe copiilor noştri. Unele dintre lucrurile cu care am crescut nu ni se mai potrivesc, adulţi fiind. Alegem să dăm la gunoi ceea ce părinţii ne-au dat nouă sau încercăm să modelăm, astfel încât să se potrivească vieţii şi convingerilor noastre.

Oricare dintre variante am alege-o, doare! Pentru că părinţii, copilăria, vorbele şi poveţele lor sunt adânc întipărite în sufletul şi mintea noastră. De unele ne amintim cu mare drag. Gustul micului dejun pregătit de mama şi povaţa ce decurge de aici – nu ieşi din casă cu stomacul gol! De altele, ne leagă lacrimi, gânduri triste sau chiar palme primite în suflet. Care dor încă, şi-acum. Tabla înmulţirii, cerceii pe care i-am pierdut…. O notă mică la teza de la mate…

Îmi amintesc mereu, părinte la rândul meu, expresii şi gesturi care mi-au marcat copilăria. Poate nu am avut cele mai multe jucării, cele mai şmechere haine sau nu am fost mereu la curent cu ultimele filme/cărţi/spectacole/etc., dar am avut o copilărie fericită. Şi le mulţumesc dragilor mei părinţi pentru că mi-au oferit, prin educaţie, aripi să zbor şi rădăcini care să mă ajute să fundamentez ceea ce sunt şi am.

Am avut bibliotecă în casă şi aşa am descoperit lectura. Am avut mereu ceva bun, făcut în casă cu drag şi ingrediente de primă mână şi aşa am devenit dependentă de dulce. Am fost mereu în concedii cu părinţii mei şi aşa mi-am cultivat dragul de frumos, de călătorie, de descoperiri. Au existat mereu ţigări în casă, dar nu mi-am dorit niciodată să încerc măcar. Am încercat mereu să fiu mai mult, să pot mai bine pentru că asta se aştepta de la mine. Mi-am făurit aşteptări imense de la oameni şi de la mine, lucru care m-a făcut de multe ori să sufăr. Dar am învăţat şi să mă ridic, să merg mai departe.

Pentru că sunt şi eu părinte, mă gândesc adesea ce fel de educaţie vreau să le dau copiilor mei. Care sunt acele valori pe care e important să le deprindă acum, încă din sânul familiei şi ce anume vor învăţa în timp.

Nu pentru că aş fi vreun specialist, ci tocmai pentru că am ars deja nişte etape, crescând doi pui de om, mi-am permis să scriu. Experienţa mea este reală, perfectibilă şi chair m-aş bucura să primesc veşti de la voi. Consider că este important, mai ales în educaţie (dar nu numai!) să primim feedback la ceea ce facem, este util să vorbim despre ceea ce credem şi alegem să aplicăm, să fim dispuşi să ascultăm şi alte păreri/exemple, luând şi adaptând ceea ce considerăm că ni se potriveşte.

Deci, revenind la educaţie şi cele câteva idei/valori pe care vreau/sper să le sădesc în sufletele copiilor mei, iată lista scurtă:

  • Sentimentele sunt importante – Da, vorbesc mult cu băieţii mei despre ceea ce (re)simt, încerc să le explic şi să dau nume stărilor prin care trec ei şi prin care trecem noi, adulţii din jurul lor. Da, le permit să plângă dacă simt nevoia (chiar dacă sunt băieţi!) şi da, mă cobor la nivelul lor (uneori, aş spune că trebuie să mă ridic pentru a face asta) pentru a înţelege ceea ce simt şi pentru a le fi alături. De fiecare dată când au nevoie. De fiecare dată când sunt în stare să fac asta, cu răbdare şi empatie. Da, mai greşesc şi eu, sunt om.
  • Violenţa nu are scuze şi nu este o soluţie niciodată. Aici este destul de clar, sper. Eu am primit un astfel de tratament, copil fiind. Probabil că şi marea majoritate a adulţilor din jurul meu. Îmi vine câteodată să ridic palma. Mă abţin. Sufăr, plâng, dar prefer să mă lovesc pe mine. E greu. E al naibii de greu câteodată. Să opresc palma unui copil ce cade spre celălalt copil. Dar cred în ceea ce spun. Violenţa nu este o soluţie.
  • Respectul se câştigă, se merită şi se poate pierde. Cu alte cuvinte, e absolut în regulă să nu fii deosebit de prietenos cu oamenii pe care nu îi cunoşti, doar pentru că sunt mai în vârstă. Copiii mei iubesc şi respectă pe cei care merită să fie respectaţi. Adică, îi tratează ca pe nişte fiinţe umane, egale, nu ca pe animale de companie sau subspecie. Este în regulă să descoperi că un om este altfel decât ai crezut iniţial, în sens pozitiv sau negativ şi să îl tratezi ca atare.
  • Alegeri, preferinţe şi obligaţii – Ştiu deja câteva persoane care vor ridica din sprâncene aici, în cazul în care vor citi această postare. Da, încerc, pe cât posibil să nu frâng voinţa copiilor mei. Asta înseamnă că le permit să stea fără căciulă, dacă ei îşi doresc asta (deşi eu cred că ar fi cazul de cap acoperit). Nu îi oblig să facă nimic. Negociem mult. Uneori rezolvăm repede. Uneori iese ca mine, alteori ca ei. De cele mai multe ori, găsim o cale de mijloc. Da, îmi asum timp în plus pentru aceste negocieri. Da, ştiu şi văd reacţiile celor din jur la asta. Nu, nu îmi prea pasă de ele. Evident, la chestiile de securitate nu se negociază şi copiii ştiu asta.
  • Oamenii sunt buni. E posibil să greşească în comportamentul lor, e posibil să rănească sau să nu aibă toate informaţiile pentru a lua hotărârea potrivită, dar oamenii sunt buni. Îi tratam ca atare, nu îi judecăm şi nu plecăm de la premisa că vor greşi.
  • Timpul cu copiii este prioritar. Încă o dată, pentru sprânceana ridicată. Da, pot trăi perfect mâncând de 2 ori pe zi acelaşi fel de mâncare şi ştiind că am 7 cămăşi care îşi aşteaptă rândul la călcat. Prefer să stau pe covor să construiesc lego. Sau să ne jucăm de-a monstromami. Sau să colorăm. Sau să… aţi înţeles ideea.
  • Timpul cu sine este important. Asta înseamnă că sunt zile în care am nevoie să citesc/dorm/scriu/mă plimb doar pentru sufletul meu. Şi copiii mei ştiu asta. Deşi nu e uşor mereu, au învăţat să accepte. Prefer să ştie încă de acum că timpul cu sine este o investiţie în sănătatea mintală şi nu o pierdere de vreme. Da, ochiii care se dau peste cap n-au decât!
  • Nu este ruşine să ceri ajutor.
    De fapt, mi se pare un semn de înţeleciune să îţi evaluezi şansele, să accepţi că nu te poţi descurca, să cauţi ajutor şi să spui mulţumesc pentru efort. Este importantă atitudinea celuilalt, dar asta depinde mult de tipul de oameni pe care ALEGI să îi ai în jur.

Cu siguranta, mai sunt lucruri importante în educaţie. Dar pentru moment, aşa văd eu lucrurile. Mă lupt cu modalitatea de a transforma educaţia pe care am primit-o eu în educaţie pe care să o pot transmite mai departe. Eventual, să fac asta fără a-mi răni în nici un fel părinţii. Dacă voi aveţi ştiinţa despre astfel de metode, rogu-vă frumos, luminaţi-mă şi pe mine!

3 cărţi/recomandări de lectură (recenzie)

Deși am mai reușit să citesc una alta, nu am reușit să vă povestesc despre cărțile citite, până azi. Ca să nu pierdem vremea, voi scrie, pe scurt, câteva impresii despre 3 cărți recent citite:

Mini recenzie nr. 1

 

Secretul unei familii armonioase, scrisă de Virginia Scott, George Dubb, Peggy Runnels

secretul-unei-familii-armonioase_1_fullsizeEste o carte pe care am recitit-o, inițial am devorat-o acum câțiva ani, imediat după ce am primit-o cadou. Cei trei specialiști ne dezvăluie secretul (sau secretele, pentru că sunt mai multe!) care te pot ajuta să ai o familie armonioasă. Îmi place că vorbim despre armonie, că fiecare înţelege conceptul din perspectiva sa şi că avem prezentate, în carte, câteva sugestii pentru mai multe domenii ale vieţii. Mai exact primim câteva trucuri utile pentru a gestiona mai bine problemele legate de muncă, de relaţiile cu familia extinsă sau cu partenerul de viaţă. Deși nu am luat această carte ca pe litera de lege, recunosc deschis că mi-a oferit prilejul de a privi puțin mai detașat multe din aspectele vieții care ajung să mă nemulțumească, la un moment sau altul.

A doua recomandare este o carte colorată 🙂

Mini recenzie nr. 2

 

Copilul din flori – Audur Ava Olanfsdottir

O carte iniţiatică, despre paternitate şi relaţia cu părinţii. O carte în care părăsirea cuibului părintesc aduce cu sine o lume nouă, periculoasă, nouă, dar atât de frumoasă. O grădină de trandafiri, undeva departe, ascunsă în liniştea zidurilor unei mânăstiri. O experienţă prin care un tânăr trece, plecând de lângă ai lui, retrăind în minte ultimele zile din viaţa mamei sale, moarte într-un accident de maşină. O carte în care pare că lucrurile se întâmplă în tihnă, o carte citită pe îndelete care mi-a lăsat un gust dulce amărui.

Ultima şi cea de-a treia recomandare este cea pe care am devorat-o. Aştept să se sedimenteze încă emoţiile acestei cărţi 🙂

Mini recenzie nr. 3

 

Adio,deocamdată scrisă de Laurie Frankel este povestea în care descoperim cum un specialist în computere reuşeşte să creeze un soft prin care cei vii pot comunica cu cei morţi. Sună futurist sau adio-deocamdata_1_fullsizeînfricoşător?

Vă spun cu toată sinceritatea că am cumpărat această carte din curiozitate. Plus că, fie vorba între noi, am acasă şi în jur câţiva pasionaţi IT-şti, deci trebuia să fiu în temă cu ultimele inovaţii 🙂

Această carte mi-a uns sufletul, ca un balsam. Pentru că împleteşte, în mod inedit, o poveste de dragoste cu fel de fel de piedici şi etape. Deşi nu pare, la prima vedere, Laurie Frankel pătrunde, în mintea umană, dincolo de durerea pierderii celor dragi, dincolo de limitele posibilului. Dragostea, relaţiile adevărate, profunde, pot continua şi dincolo de sfârşitul vieţii. Mi-a plăcut să visez, am plâns alături de Sam, m-am revoltat şi am închis revoltată cartea când am dat de pasaje crude, cu oameni aflaţi în pragul morţii. Am resimţit râs cu plâns, o stare care curăţă, care purifică şi aduce speranţă.

Cam atât despre cele trei recomandări. Vă provoc la lectură şi mi-ar face mare plăcere să aflu ce mai citiţi, cum vi s-au părut recomandările şi orice altceva mai consideraţi util 🙂

PS – Nu am pretenția că sunt specialistă sau că aceste mici texte, denumite generic RECENZII sunt cele mai corecte. Dar mi-aș dori doar să vă invite la lectură, să vă provoace să căutați acel ceva unic, menit să ne miște, să ne schimbe, să ne emoționeze. Într-o lume în care avem atât de puțin timp, lectura poate fi gura de aer curat, răgazul de a respira și a medita. Exact asta își propune fiecare dintre textele mele să facă, dacă reușesc sau nu, vă las pe voi să judecați.