Biblioteca părinţilor (promovare anunturi ziare locale)

Mie îmi place să citesc. Mult. Pe diverse teme. Dar, având în grijă doi copii mici, o casă, un soţ şi o pisică, pe lângă diverse alte îndatoriri, timpul nu este de fiecare dată prietenul meu. Şi nu reuşesc să citesc atât de mult pe cât mi-aş dori. Sau nu pot aprofunda, cât simt că ar fi necesar, temele de interes pentru mine, la momentul actual.

Vorbind cu oameni asemeni mie, am ajuns la concluzia că nu sunt singura care se zbate să răzbească 🙂 Mai sunt pe lume mămici (probabil şi tătici sau bunici!) care ar vrea (să citească) mai mult. Mi-am tot muncit mintea să găsesc o alinare, cât de mică. Da, fiecare dintre noi pierde (probabil) timp preţios făcând cine ştie ce… şi mă refer aici la jocurile pe calculator, uitatul la tv sau altele asemenea. Iar cititul rămâne mereu un deziderat care tot pierde teren. Cel puţin pentru mine. Aşa că mă regăsesc uneori în situaţia de a vorbi cu cineva despre un subiect şi ajung să spun că „nu am reuşit să citesc/termin de citit cartea X”. Mereu îmi promit, în gând, că îmi voi face mai mult timp, că voi tăia de pe lista timpul pierdut aiurea şi voi citi/scrie. Dar, gata cu promisiunile!

Aşa că îmi propun ca, începând cu anul 2015, să înfiinţez Biblioteca părinţilor. Va fi o colecţie de note de lectură ale cărţilor/articolelor pe care am reuşit să le citesc, printre picături. Voi incerca să extrag esenţa multelor/puţinelor pagini parcurse, sperând că, prin reducerea timpului alocat, voi veni în ajutorul celor care se plâng că nu au suficient timp de citit. În plus, vă voi scuti de alergătura după o carte sau alta, dar şi de costul real de a cumpăra o carte, prin împrumutul, pentru o perioadă de timp stabilită de comun acord, cărţii respective. De multe ori, o recenzie scurtă sau doar câteva consideraţii ale cuiva, m-au încurajat sau dimpotrivă, m-au descurajat să cumpăr/citesc o carte care îmi făcuse cu ochiul, din anumite considerente.

Da, e posibil să nu avem mereu aceleaşi gusturi în ceea ce priveşte cărţile, dar tocmai de aceea, îmi doresc să ne cunoaştem şi să fim toţi părţi ale bibliotecii. Îmi doresc o bibliotecă vie, flexibilă şi sper că va fi începutul comunităţii la care visam în articolul precedent.

Sunt convinsă că demersul meu va fi privit cu ochi critici de anumite persoane. E ok, suntem diferiţi şi avem aşteptări diferite de la oamenii din jur. Nu voi porni de la premisa că părerea mea este unica valabilă sau singura posibilă, dar susţin 100% că fiecare nouă experienţă îmi va trezi impresii puternice. Pe care aleg să le aşez pe hârtie şi apoi pe blog. Pentru cei care vor avea nevoie de ele, cândva. De asemenea, aşa cum am făcut şi până acum, voi suţine oamenii şi ideile frumoase, în care cred, promovându-le, vorbind despre ele, scriind, luptând pentru ele.

În plus, îmi doresc să fiu un astfel de părinte pentru copiii mei. Vreau să poată spune, peste ani „mama ne-a insuflat dragostea pentru cărţi”. Copil fiind, am iubit biblioteca părinţilor mei, dar constat că, în ziua de azi, tot mai puţine familii (mai) citesc. Tot mai puţini cumpără cărţi. Tot mai puţini oameni au o bibliotecă. Cu toate acestea, soţul meu mi-a înţeles şi susţinut pasiunea pentru cărţi, aşa se face că sufrageria noastră, modernă, din pal melaminat, iniţial fără mult spaţiu pentru cărţi, a devenit doar o bucăţică din spaţiul pe care am ales să îl alocăm „minunilor cu pagini”, cum le alint eu. Da, am auzit de e-reader, ebook şi pdf, dar parcă nimic pe lume nu imi oferă aceeaşi satisfacţie ca senzaţia unei file în mână…

Biblioteca va fi deschisă publicului larg, oricând. Aici, pe blog. Probabil, voi scrie şi câteva „reguli de conduitaă” în biblioteca pe care mi-o doresc un loc de întâlnire între prieteni şi unde vă aştept…

Pentru a ne cunoaşte, vă invit la un ceai! Un ceai virtual sau, când aveţi drum prin oraş, chiar … real! Pentru că, deocamdată, îmi trăiesc poveştile la poalele Pietricicăi, o să pot împărtăşi pasiunea pentru cărti doar cu prietenii din Piatra Neamţ sau din împrejurimi. Dar, oricine este binevenit aici, pe blog, să savureze notele de lectură care, sper eu, să vă dea gust de citit!Şi, de ce nu, să vă lase tânjind după mai mult… Mai multă libertate, mai mult curaj, mai multă încredere. Acesta este gustul pe care mi-l lasă mie cititul!

* Pentru că îmi doresc ca invitaţia mea să ajungă la voi, prietenii mei, rapid, eficient şi simplu, voi accesa secţiunea anunţuri în ziare locale. Acest anunţ va apare în ziarul Adevărul de seară Neamţ, aici.

Apoi, urmând cei 3 paşi, cu asistenţa profesionistă oferită de Mediapress Advertising, în câteva momente, voi fi la un pas de întâlnirea cu voi! Am plecat să pregătesc marea întâlnire… Alte surprize vă aşteaptă, cât de curând, aici, pe blog!

Si iar mi-e dor…

Cum se face ca ma napadeste dorul de tine duminca….Cum se intampla oare ca nu-mi ajunge niciodata timpul cu tine, nu-mi sunt suficiente vorbele si nu-mi sunt destule sarutarile, fie ele imaginare sau reale, grele…Nu stiu cat timp mi-ar trebui cu tine, sa ma satur de tot ceea ce esti.Poate nici daca ne-am inchide amandoi intr-o cutie de chibrituri – cum obisnuim sa alintam ideea de „casa noastra” – pentru o saptamana, nu ar fi destul.

Mi-e sete de tine cand nu esti aici.Ma scoti din sarite cand esti.Tanjesc dupa tot ceea ce imi spui, dupa ceea ce nu imi spui, dupa ceea ce faci, dupa ceea ce crezi.Ma alinti si ma alint si eu.Te privesc de fiecare data cu ochiii mari, plini de tine, de imaginea ta.Iti ghicesc forma chipului in vis si cand e aievea, in palma mea, raman uimita cat de mult ma pot insela in vis.Te-as putea picta in gandul meu insa, vezi tu, mi-e teama sa nu „nimeresc” exact nuantele si sa stric tot tabloul.

Am fost, cu tine de mana, prin lumi pe care nu le-am inteles atunci.Poate nu le inteleg nici acum pe deplin.Dar stiu ca totul se schimba, totul se transforma.Chiar si tu.Chiar si iubirea noastra.Si am invatat, dupa multe lacrimi si dupa multa lupta cu egoul meu, am invatat – m-ai invatat TU – sa nu mai sufar.Nu trebuie sa fie rau daca ceva moare.Orice moarte inseamna o noua viata, mi-ai spus.Si te cred.Azi, in sfarsit, te cred.

Mi-e dor de tine.Un dor echilibrat, lin, cald.Mi-e dor sa vii, sa cred.Dar nu e nici o moarte in joc.Nu am sa ma sting in absenta ta, ca-n alte duminici.Nu am sa daram totul, ca sa se faca mai repede luni, sa te stiu iar. Am „tot dreptul din lume” sa simt ca ….Te iubesc.Asa, pur si simplu.

Da, cuvinte mari in duminica asta, vei spune.Da, sunt mari.Dar simt ca azi le meriti.Simt ca ti le pot spune azi, fara sa astept nimic in schimb.Te iubesc si vreau sa simti iubirea mea mare.Nu astept nici un raspuns, nici un „si eu” firav, nici un „dar…”.E suficient sa stii tu ca asta simt.Ca asta am simtit mereu.Si daca iubirea se va rafina in timp, daca va deveni mai stralucitoare sau mai domoala, asta voi simti mereu.O iubire mare, ca un ocean albastru care fosneste uneori, care spune povesti si care asculta lacrimi.Te iubesc fara garantia ca simti la fel, ca vei putea vreodata sa-mi spui asta.Te iubesc fara sa iti cer dovezi si probe, fara sa te fac sa meriti iubirea asta.Te iubesc si din iubirea mea pentru tine se naste iubire pentru toti ai tai, pentru cei care te vad in fiecare zi, care te asculta cateodata, care te supara uneori.Te iubesc si iubesc tot ce te face sa cresti, sa te dezvolti, tot ce ajuta inima ta sa bata cuminte, in fiecare zi.

Te iubesc.Si azi.Si iar mi-e dor.Dar nu voi plange azi.Candva, citeam o carte „Duminica era ziua mea de plans”.Mi-a placut cartea, insa m-a vrajit titlul.Cred ca, ba nu, sunt convinsa ca DUMINICA E ZIUA MEA DE DOR.

Mi-e dor si azi de tine, deci.Si-n toate duminicile care au fost si care vor veni….