Inainte de Webstock 2017

Anul acesta am zis să scot blogul Irinei în lume. Mergem la Webstock 2017! Cum? Nu ştiţi despre ce anume vorbesc? Nu e grav, vă lamuresc cât aţi zice…wow! 🙂

Ce este Webstock

Organizatorul, Evensys spune :

Webstock, cel mai mare eveniment de social media din România, reuneşte comunitatea pasionaţilor de online şi aduce în prim- plan ultimele tendinţe din social media. Te aşteptăm să participi la sesiunile susţinute de speakeri renumiţi şi la Gala Webstock Awards în cadrul căreia vor fi premiate cele mai bune proiecte din online-ul românesc realizate în ultimul an.

Unde, când, cum ?

  • la Grand Hotel JW Marriott Bucureşti  pe 29 septembrie 2017
  • Evenimentul va include două „parţi” distincte – Conferinţele Webstock şi Premiile Webstock, care se vor decerna în cadrul Galei.

Prin Conferinţele Webstock trebuie să înţelegeţi o serie de întâlniri interactive despre cele mai recente tendinţe în social media, bune practici, comunicare şi promovare, cu focus pe ultimele tehnologii şi aplicaţii din domeniu.

Pe de altă parte, la Premiile Webstock vor fi recompensate şi premiate cele mai creative şi inedite proiecte/campanii în social media, produse în România în ultimul an.

Cine mai vine? Toată lumea bună 🙂 Webstock este un loc de întâlnire pentru Bloggers, Vloggers, Influencers, Media celebrities, Digital managers, Social media consultants, Digital managers, Instagrammers, PR specialists, Community managers.

Pe scurt, orice persoană care urmăreşte cu interes mediul online şi care doreşte să fie la curent cu toate noutăţile din domeniu.

De ce … la Webstock

Personal, cred că a venit vremea în care să gust puţin din lumea aceasta. Fac o încercare să văd cu ce experienţe rămân şi, e posibil să mă îndrăgostesc iremediabil.

Până acum, pe parcursul anului 2017, am primit,  diferite semnale care mi-au arătat o direcţie pentru ceea ce sunt şi pot face. Simt că e momentul să fiu acolo şi abia aştept această experienţă. Sunt nerăbdătoare să văd care vor fi speaker-ii de anul acesta, dar sunt sigură ca Evensys şi Vodafone vor pregăati o grămadă de discuţii şi programe interesante pentru cei prezenţi.

Propune un proiect şi Webstock îi poate da coroniţă

Ca şi la ediţiile anterioare, premiile Webstock 2017 se vor desfăşura pe parcursul a două etape: propunerile spre nominalizare şi jurizarea (ce include preselecţia nominalizaţilor şi jurizarea finală). Se califică acele proiecte care au fost realizate în intervalul 2016 – 2017 (august), se adresează publicului român, sunt dezvoltate de echipe locale şi excelează în design, funcţionalitate şi conţinut.

Propunerile la Webstock Awards pot fi făcute până pe 8 septembrie 2017, sunt gratuite şi pot fi anunţate de orice persoană (autor sau utilizator), prin completarea online a formularului online. Atenţie, o propunere nu aduce automat şi o nominalizare. Nominalizarea este făcută de organizator pe baza propunerilor primite, numai dacă aceasta se încadrează în categorie şi respectă cerinţele.

Un proiect poate fi propus la o singură categorie din concurs. Există însă situaţii în care componente din proiecte complexe pot fi sugerate separat în competiţie (de exemplu, aplicaţia mobilă dintr-o campanie complexă poate fi înscrisă separat la categoria Mobile).

Nominalizările vor fi anunţate pe 12 septembrie, în urma unui proces de preselecţie realizat de către organizator. Preselecţia vizează în primul rând încadrarea corectă a proiectelor propuse, creativitatea şi nivelul de dezvoltare şi valabilitatea informaţiilor (descrierilor).

Jurizarea efectivă revine unui grup format din specialişti în marketing şi persoane din agenţii de comunicare online şi se desfăşoară în perioada 12-22 septembrie. Acesta va lua în calcul următoarele criterii: originalitate, design, structură, navigabilitate şi funcţionalitate, relevanţă şi interactivitate, însă în aprecierea proiectelor vor conta foarte mult creativitatea şi experienţa generală oferită de acestea.

Categoriile pentru  care puteţi propune un proiect sunt:
  1. Publishing
  2. Utility
  3. Best Use of Photography
  4. Influencer Campaigns
  5. Special Projects
  6. Social Media Projects
  7. Mobile Applications
  8. Corporate Blogs
  9. Innovation
  10. Best Brand on Instagram
  11. Best Use of Video in Online
  12. Online Personality of the Year

Ne vedem acolo? Cu siguranţă o să aflaţi aici, pe blog şi impresii post eveniment că aşa îi stă bine unui blogger, nu ? 🙂

Scrisoare de dragoste. 3 mini recenzii

Despre dragoste am scris si voi mai scrie 🙂 E un subiect frumos, plin de esenta despre care se tot scrie, de la inceputurile lumii si se va mai scrie inca. Pentru ca iubim si suntem iubiti, fie ca alegem sa transmitem acest lucru printr-o scrisoare de dragoste, printr-un mesaj, printr-un gest sau doar printr-o privire.

Pentru mine, a existat o vreme o vreme minunata in care asteptam cu emotie si nerabdare urmatoarea scrisoare de dragoste de la El. Traiam aproape doar pentru acele clipe. Citeam si reciteam vorbele tremurate pe hartie, cand scriam randuri pline de sentiment si asezam intre paginile subtiri bucatele de suflet.

Astazi, aproape nu se mai scrie de mana. Rar mai auzi pe cineva spunand ca a primit o scrisoare. Sau ca a scris o scrisoare.

Daca ma intrebati pe mine, o scrisoare de dragoste are farmecul ei. Cuvantul scris este si va ramane atat de drag inimii mele… Mi-e dor sa scriu si sa primesc o scrisoare. Cumva insa, si blogul este, pentru mine, modul in care trimit scrisoare dictata atent de inima mea. Cui scriu? Celor dragi, celor de departe, celor care stiu sau doar banuiesc. Scriu de dor, de drag sau de suparare. Scriu si citesc, pentru ca am descoperit ca, asa cum o scrisoare ma ajuta sa asez frumos trairi si senzatii, o carte citita ma ajuta sa vad noi puncte de plecare, noi drumuri pe care as putea apuca sau noi provocari spre care sa imi indrept atentia.

Astazi, despre trei dintre cartile citite recent 🙂

O scrisoare de la o Femeie catre lume

Asa as sintetiza eu, in doar cateva cuvinte, impresia puternica pe care mi-a lasat-o Bastarda Istanbulului scrisa de Elif Shafak.

Aparuta la editura Polirom in 2013, cartea este imaginea in oglinda a unei colectii de femei puternice, luptatoare si vii care isi duc, fiecare in felul ei, luptele interioare.

Destinele se intalnesc si pare ca toate aceste femei au in comun dorinta de a apartine unui loc, unei povesti sau unui om. Cautarea propriei identitati, tradari si neimpliniri, povesti tainuite, rusine si extaz, toate se impletesc pentru a aduce in atentia noastra lumea orientala cu toate neajunsurile si nestematele ei. Inca o data, autorul imi ofera prilej de reflectie si regasire.

O scrisoare despre frici

Romanul Irezistibil al lui Jill Shavis este una dintre acele carti care te furnica pe tot corpul. Un copil mijlociu cu un traseu al vietii ciudat, renuntari si incrancenari de orgolii, toate abunda in cele 250 de pagini.

O poveste de dragoste care reuseste, in final, sa treaca peste secrete mucegaite. Cuvinte care refuza sa se lase rostite. Umor de situatie si persoanje pe care le iubesti cu fiecare nou rand citit.

Maddie Moore se afla la o raspantie in viata ei. Situatiile in care viata o pune vor ajunge sa ii demonstreze cat de important este sprijinul familiei, cat de usor este sa te increzi in prima impresie si cat de mult te poti insela daca alegi sa hranesti fricile din inima ta.

Da, am citit aceasta carte pe narasuflate aproape si la final, exact asta am simtit ca mi-a ramas in suflet: randuri tainice dintr-o scrisoare despre frici, curaj si iubire.

Ultima scrisoare de dragoste

M-am tot gandit daca este cazul (sau nu) sa introduc aceasta a treia carte aici. Jojo Moyes este un autor pe care il descopar inca. Pe care il gust incet si de al carui scris ma bucur mult dupa ce am inchis cartea.

Ultima scrisoare de dragoste a stat o vreme (multa) in lista mea de dorinte de pe Elefant. 🙂 Mereu am carti noi in lista, spre imbufnarea cardului.

Am prins o oferta buna si mi-am oferit acest mic dar. Nu imi pare rau!

Cartea este delicioasa si are tot ce ii trebuie pentru a urca rapid in topul meu personal.

O scrisoare de dragoste din alte vremuri aprinde imaginatia unei ziariste. Doua povesti de iubire tainuta, la 40 de ani distanta, tind sa se apropie si sa se intalneasca. Va invinge dragostea? Va triumfa datoria? Cartea este inca pe noptiera…ma rog, vorba vine, pentru ca o iau cu mine peste tot, in speranta ca voi reusi sa mai citesc putin. Ca voi reusi sa mai gust putin din magia acestei carti.

Voi ati scris vreo scrisoare de curand? Va place sa scrieti? Mai scrie lumea in ziua de azi? V-as ruga sa imi trimiteti cate o scrisoare ca sa salvam scrisul de mana, dar e posibil sa fie ruginita penita deja… Asa ca, daca v-am trezit ceva amintiri, lasati un semn, cat de mic 🙂

 

 

Astepti schimbarea SAU esti schimbarea?

Schimbarea vine din tine sau tu esti schimbarea?

Exista perioade in viata in care simti ca trebuie sa faci o schimbare. Exista zile in care pare ca totul in jur iti spune ca drumul pe care mergi este unul gresit. Ai de ales: mergi inainte si vezi tu unde ajungi :P, te opresti si faci o schimbare, te intorci din drum. Fiecare alege pentru sine. Daca vrea. Daca poate. Daca este in acel punct in care poate constientiza.

Recent, intr-o discutie cu un Om Bun, mi-am dat seama (pentru ca uitasem) ca fiecare lucru se intampla cu un scop. Schimbarea te poate lovi pe nepregatite, te poate spulbera aproape. Sau poti alege sa fii tu schimbarea.

Da, imi spune vocea ratiunii. Dar… sa FII tu SCHIMBAREA poate insemna (de cele mai multe ori) sa te arunci in necunoscut. Sa alegi drumul intunecos. Care nu stii unde te va duce. Care nu stii ce pericole poate ascunde. La fel cum habar nu ai daca, nu cumva, iti poate aduce ACEL CEVA dupa care tanjesti de ani de zile. Dintotdeauna.

Pus in fata oglinzii, ce vei vedea? Poti alege schimbarea sau doar drumul sigur? Te increzi in fricile tale? Intrucatva perfect valide.

Suntem capabili sa ne schimbam cu adevarat sau doar mimam?

E un gand care imi tot da tarcoale de multa vreme. In adancul sufletului, esti curajos, esti bun si poti lupta pana in panzele albe pentru lucrurile (sau oamenii) in care crezi. Dar, cumva, pe traseu, te lasi influentat de ceilalti. Ajungi sa crezi sau doar mimezi ca NU POTI sau, mai grav, in opinia mea, ca NU MERITA. Si alegi alt drum. Mai sigur. Uneori, e caldut si bine. Poti „duce” cararea altcuiva si intelegi, rational vorbind, motivele pentru care ai fost indrumat acolo. Dar, cumva, sufletul tau URLA. Vrea aer curat. Vrea sa fie implinit. Vrea alt ceva. Vrea … schimbare 🙂 E greu, e infinit de greu. Dar fara acest suflu nu esti tu. Sau nu esti TU intreg. Esti ciunt, esti doar o parte. Si nimeni nu vrea sa traiasca doar jumatate.

Cred ca exista oameni care mimeaza multa vreme. Care incearca ani intregi sa fie … asa cum si-ar dori X. Sau Y. Sau cum ar vrea sa fie vazuti. Pentru ca, vorba ceea, traim intre oameni si nu putem sa facem (mereu) ce ne taie pe noi capul, nu? Sau da? Sau macar, uneori?

Schimbarea vine din suflet. Acolo o simti necesara. Acolo se naste si poate, daca ii/iti permiti, sa curprinda si alte sectoare ale vietii tale.

Poti incepe cu o schimbare de look, poti sa te imbraci mai fistichiu (dar perfect adaptat starii tale de spirit). Poti sa iti schimbi felul de a vedea viata. Poti sa alegi alte feluri de mancare din meniu sau chiar o alta locatie pentru concediu.

Cat dureaza schimbarea si in ce conditii?

Daca esti suficient de curajos, poti vedea cum schimbarea te va lua prin surprindere. Vei pierde poate cativa prieteni, daca drumul tau nu le mai place. Vei starni cateva reactii la oamenii care te stiau/vedeau/doreau intr-un anumit fel. E bine sa stii la ce sa te astepti. Sunt „pierderi de razboi” pentru ca, oricat de mult am crede contrariul, schimbarea adevarata afecteaza toata gama relatiilor pe care le ai cu ceilalti. Asta daca decizi ca aceste relatii sau acesti oameni sunt importanti pentru tine.

Daca nu sunt importanti si te poti lipsi de prezenta lor, e ok. Daca insa aceste pierderi iti pot afecta decizia de a spune DA schimbarii… e bine sa ai si aceste aspecte in vedere.

Schimbarea e evolutie sau nu 🙂

Incet, incet, invartind situatia pe toate partile, ajungem si la finalul postarii 🙂

Schimbarea este (poate fi) o evolutie. Da, ii dai gura de aer dupa care tanjea sufletului tau. Da, esti adevarat si AICI, in fata ta. Da, poti abandona masca si te simti perfect cu alegerile pe care le-ai facut.

Dar este aceasta schimbare o evolutie? Daca da, pentru cine? Pentru tine? Pentru ceilalti? Pentru toata lumea? Pentru pacea mondiala? 😛 Glumesc in ultima parte, dar evolutia poate fi ascunsa chiar si sub forma unui regres. Adica cum? Pai, de exemplu, ai putea constata faptul ca in spatele „nepasarii” tale vis a vis de comentariile lui X-ulescu sta o potrivita STIMA DE SINE. Pe care ai decis ca este vremea sa o lasi sa invinga. Sa iasa in fata si sa declare tuturor DA, NU SUNT PERFECTA/GRASA/SLABA/MARE MATEMATICIAN/etc. DAR MI-E BINE ASA. Poate fi autosufiecienta sau poate fi doar un pas spre a descoperi ca vrei sa fii acceptat asa cum esti. Cu ceea ce ai bun si frumos.

Concluzia unei postari despre schimbare

Daca ati avut rabdare (sau curaj!) sa cititi aceasta postare pana aici, va multumesc. Rasplata mea pentru voi este o concluzie adevarata, mai scurta si poate mai abrupta decat de obicei: ai curaj sa alegi schimbarea care te poate implini ca om! Nu va fi poate alegerea „perfecta” si va fi nevoie de ajustari pe parcurs, dar iti datorezi tie sa incerci 🙂

PS: Aceasta postare se datoreaza unui om care a stiut sa trezeasca constientizari. Este un mod de a spune MULTUMESC, esti WOW si vreau sa stii ca te apreciez pentru ceea ce esti!

O femeie puternica sau nu

O femeie puternica arata, poate, ca toate femeile. Orice culoare de par sau constitutie ar avea, o femeie puternica se va deosebi prin puterea de reactie sau, din contra, prin lipsa unei reactii, uneori.

O femeie puternica nu va ridica (neaparat) greutati la sala de forta. Poate nici mobila prin casa nu o va muta, fara ajutor. Va cara, periodic, sacose cu mancare/diverse spre si dinspre casa. Poate se va opinti ridicand un lighean plin de rufe proaspat scoase din masina de spalat rufe. Se va ridica pe varfuri sa intinda aceste rufe sau, in anumite cazuri, se va cocota pe un scaun, boscorodind ca nu e si ea mai inalta.

O femeie puternica poate nu va gati cele mai gustoase mancaruri intotdeauna. Va stapani cateva retete foarte bine sau va prefera sa gateasca doar ce „se mananca” fara a testa prea mult, pe langa.

O femeie puternica se va juca, pe covor, cu copiii. Desi, poate, e obosita. Sau trista. Va zambi celor din jur si va pleca, gales, genele Celui drag. O femeie puternica stie sa dojeneasca si sa alinte cu vorba, cu fapta si chiar cu gandul.

Contrar asteptarilor si credintelor comune, o femeie puternica va plange, uneori. Pentru ca i-au fost inselate asteptarile. Pentru ca a obosit. Pentru ca nu gaseste solutie. Pentru ca simte ca e greu.

Din nou, o femeie puternica va alege drumul pe care merge. Oamenii pe care ii vrea langa ea. Sacrificiile pe care le face. Bucuriile pe care le imparte. Iubirile in care crede si cele pe care le lasa sa se stinga.

O femeie este puternica daca se simte astfel. La fel cum o femeie este frumoasa daca se simte astfel. Nu am pretentia ca detin adevarul suprem despre femei, dar, pentru ca sunt una, dati-mi voie, sa cred ca, inainte de orice, o femeie puternica este un cumul de clipe, trairi si actiuni.

O femeie este, de multe ori, un mister. Pentru multi. Merita sa ai langa tine o femeie puternica? Ai curaj sa tii langa tine o femeie puternica?

Da, poate femeia puternica va riposta cand o ranesti. Cand o faci sa planga sau cand alegi o Alta. Va intelege daca ii explici, poate. Dar o vei face? O femeie puternica va crede in tine, va ramane langa tine atata vreme cat meriti si stii sa o faci fericita, sa o faci sa se simta apreciata, dorita, iubita. Va ghici, intotdeauna, cand lucrurile se schimba. Din lucruri mici, din taceri si ridicari de spranceana, va simti ca locul ei in inima ta e amenintat. Va stii, uneori inaintea ta, ca a pierdut lupta.

Te va pastra mereu in suflet si in timp, probabil ca iti va sterge o parte dintre pacate. Pentru a se proteja pe sine si pentru a te face pe tine demn de iubirea ei.

Nu oricine stie sa recunoasca o femeie puternica. Nu oricine are curaj sa se lase cu totul pe mana ei. Poate nici nu merita oricine o astfel de femeie. Timpul va spune, de obicei, daca a fost sau nu. Daca a lasat semne demne de mentionat sau nu. Si nu, cu siguranta, nu va lovi cu pumnul sau palma.

Femeia puternica este copil in suflet, poate. Va visa, va dansa si va rade. Va povesti purtand in priviri stelute, va rosi unui gand, va lacrima unei emotii.

Ca orice om, si femeia puternica poate gresi. Isi poate alege gresit Omul sau calauzele. Poate sa cada sau sa se impiedice. Poate sa se inalte prea sus si sa isi arda aripile. Sau sa isi zdreleasca genunchii, dupa caz. Se va ridica mereu, demna si se va scutura de praf sau de regrete. Va analiza, cu intelepciune, daca e cazul sa continue sau sa se opreasca.

O femeie puternica va cere ajutorul fara teama si il va accepta, fara jena, cand ii este oferit. Va sti sa recunoasca greseala sa, dar si pe a altora. Va corecta putin sau va taia in carne vie pentru a modifica ADN-ul.

Puterea unei femei nu sta in contul din banca, in victoriile din sala de sedinte si nici macar in frecventa sau calitatea tratamentelor cosmetice sau chirurgicale la care se supune.

Taria ei vine din inima. Din ochiul interior si din balanta cu care va vedea si va judeca tot ce o atinge. Din degetele cu care va mangaia suprafata sau cu care va cauta, pe intuneric, dedesubturile.

Poate nu vei cunoaste sau REcunoaste niciodata o femeie puternica. E cersetoarea din colt care intinde mana tremurand sau mama batrana care asteapta sa o intrebi cum ii mai e. E sotia care iti zambesti dimineata sau iubita care iti iarta tacerile, chiar daca nu le intelege mereu. E sora pe al carei umar plangi sau colega de birou care iti imprumuta radiera. Poate fi oricine.

Daca ai ochi sa o vezi, zambeste-i! Nu ii ridica palate, adesea nu asta isi doreste. Nu ii asterne covorul rosu si nu ii lustrui pantofii, decat daca ti-o cere. Dar, respect-o!Strange in brate trupul ei! Mangaie-i inima, mai ales cand se apropie  furtuna. Da-i aer si timp. Sa creasca, sa devina, sa ierte, sa se intoarca. Dupa ce a plecat de tot sau doar s-a ratacit.

Nu o lega in lanturi si nu o expune ca trofeu. Nu-i intinde puterea pe toate drumurile si culorile tradarii. Nu o desconsidera si, mai ales, iubeste-o! Asa cum e ea. O femeie simpla, cu puteri nebanuite.

 

 

Tu stii sa spui un ferm NU?

Da, pe bune, chiar am decis să scriu despre asta. Tu ştii să spui, ferm, NU? Ştii să refuzi politicos? Când nu poţi sau nu vrei să faci un anume lucru. Când persoana care te roagă nu îţi place sau din anumite motive, nu îţi este comod, la îndemână sau dezirabil să contribui?

Am în jur oameni pe care îi observ. Care NU ştiu să spună NU. Care se tem sau se jenează să refuze. Care, de mila sau din prea multă bună creştere, acceptă, tacit, lucruri/comportamente/persoane care nu merită. Care nu le fac plăcere sau cinste. Care le chinuie. Care le afundă. Care le schilodesc sufletul şi viaţa.

Ştii să spui, ferm şi hotărât, politicos NU?

Nu, nu îţi pot împrumuta bani. Pentru că nu îi dai înapoi niciodată.

Nu, nu pot să te ajut cu o lucrare pe care trebuie să o faci pentru că le am şi eu pe ale mele. Sau pentru că nu am timp. Sau pentru că nu apreciezi niciodată ajutorul meu şi simt că îmi pierd timpul.

Nu, nu poţi să mănânci doar desert.

Nu, nu mă simt bine când lipseşti/întârzii fără să mă anunţi.

Poate că, mulţi dintre noi, am fost crescuţi să ajutăm, să fim darnici şi săritori. Poate ni s-a predicat mereu că un bun creştin întoarce şi celălalt obraz când primeşte o palmă. Poate e în firea noastră să avem răbdare şi încredere, să fim deschişi şi să nu ne pierdem speranţa în bunătatea şi corectitudinea oamenilor din jur. De multe ori, îmi dau seama că spun DA, fără să mă gândesc prea mult. Fără să îmi analizez toate sentimentele în legătura cu respectiva cerinţă.

Uneori, există oameni pentru care am spune DA orice şi-ar dori. Oameni pe care îi iubim şi pentru care am merge până la capătul lumii. Uneori merită, alteori nu prea.

Cred că e sănătos să ştim să spunem NU. Să fim oneşti cu ceea ce suntem şi credem. E absolut în regulă să ne răzgândim, dacă datele problemei se schimbă. Sau dacă realizăm ca primul răspuns, acel DA spus în grabă a fost o greşeală. Personal, accept mai uşor un NU sincer, o răzgândire decât un DA fals sau spus fără responsabilitate.

Mi s-a întâmplat cu oameni la care nu m-aş fi aşteptat. Cu oameni mari, şcoliţi şi care par a fi stăpâni pe viaţa şi deciziile lor. Mi s-a întâmplat să fiu dusă cu vorba, după un DA entuziast care a ajuns să devină un NU nespus, înţeles doar, după o vreme.

Tu ştii să spui NU? Fără furie, fără să îţi dai importanţă şi fără să răneşti? Pur şi simplu, un NU care se cere spus.

Nu…nu te pot ierta…

Nu te mai cred…

Nu te mai pot aştepta…

Nu înţeleg…

Nu ştiu…

Nu te mai iubesc…

Cu sapca sau fundita. Epopeea unei mame cu 3 copii

Pentru cei care ma cunosc (mai bine) e deja la ordinea zilei faptul ca mi-am dorit sa fiu mama de fetita. Ba, mai mult, nu mi-am inchipuit niciodata ca voi fi mama de 2 (!!!) baieti. Da, mi-am dorit SI o fetita. Multa vreme, am cochetat cu ideea de a avea 3 copii.

Viata este insa, uneori, cel mai bun exemplu ca planurile sunt doar idei pe care le avem despre anumite lucruri. Zilele acestea, ca un laitmotiv, imi tot suna in minte cateva cuvinte… graitoare: Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, fa-ti planuri!

Nu am sa va povestesc exact prin ce imprejurari am ajuns mama cu 3 copii 🙂 E suficient sa va spun ca aproape nimic din ce mi-as fi inchipuit posibil nu s-a desfasurat ca in „visele” mele.

Pe langa cei doi nastrusnici de 5 si acusica 3 ani ai mei, m-am „pricopsit” cu o domnisoara (in devenire). Bun! Sa purcedem la treaba, zic!

Pro sau contra
  • Cu 3 copii nu e niciodata nici o clipa de plictiseala, sau de liniste, as spune. Dar nu vreau sa va sperii 😛 Mereu exista cel putin unul dintre ei care are nevoie de tine, te solicita, iti arata sau te intreaba. Nu-i vorba, dupa 8+ ore de job, eventual cumparaturi, o casa cu 3 copii e ca o plimbare in parc: atata veselie, miscare de du-te-vino si fel de fel de cereri/rugaminti/doleante/preferinte 🙂
  • Masina de spalat vase + masina de spalat rufe este cea mai buna prietena inca de la 2 copii. La 3 copii devine un fel de Zana celor 3 Dorinte 🙂 Nu poti barfi cu ea, in rest…De fapt, poti…numai ca slabe sanse sa iti raspunda.
  • Baia celor 3 copii devine un fel de … in cautarea lui Nemo 1,2 si … restul. Se ia un copil, se spala, se sterge, se aduce la cremuit si imbracat. Repeta. De 3 ori. La final, nu mai stii foarte bine care urechi sunt curate, cui ai adus chilotei cu Fulger si cui trebuia sa ii pansezi o buba (inchipuita, de cele mai multe ori, din talpa).
  • Masa este un spectacol cu 3 soprane 🙂 Nu vreau rosie, unde-i painea mea, eu vreau castronul verde si cana cu nas… care se incheie apoteotic la momentul in care habar n-ai daca ai dat drumul la apa din cada sau daca nu ai uitat, cumva, pisica pe balcon. Dar nu-i bai, cu 3 copii, pana te dezmeticesti si bagi si tu ceva in gura, cu siguranta uiti despre ce era vorba in postarea asta. Sau in propozitie.
  • Dimineata, la baie se intra in functie de… starea de spirit 🙂 Aici e o discutie mai lunga si mai dureroasa pe care, din motive mirositoare, aleg sa nu o detaliez acum. Poate tura viitoare, cand 3 copii vor fi mai mari.
  • Cu 3 copii in parc ai toate sansele sa isti priviri intrebatoare/compatimitoare, in funtie de persoana 🙂 Important este sa reusesti sa iti focalizezi privirea in 3 puncte (diferite, in 93% din timp) si sa nu ajungi acasa cu alti copii decat cei pe care ii aveai cand ai ajuns in parc.
  • Cei 3 copii rad si alearga. Tu, adultul responsabil, iti propui sa ii duci la culcare si sa te prabusesti si tu in pat. Dar nu merge cum crezi tu! Sigur ca nu! 15,3 minute se negociaza povestea, 7,45 minute se cauta si imprecheaza pijamalele si mai dureaza… o vreme….pana periplul consacrat (baie-pupic de noapte buna-invelit-nani) se apropie de sfarsit.

Ca o concluzie, viata cu 3 copii este o maaaaaaaare provocare. Ma gandesc serios daca nu sunt prea batrana pentru astfel de experiente extreme. 😛 Pentru linistea unor persoane anume, va mai trece o vreme pana ma voi gandi IARASI serios daca e cazul sau nu sa migram din categoria celor cu 2 copii in cea a familiilor cu 3 copii.

Mai in gluma, mai in serios, aceasta postare si invazia virusilor din ultima vreme sunt scuzele mele pentru care nu am scris in ultima vreme.

Marea reusita a perioadei a fost ca in dimineata celei de-a patra zile fiecare din cei 3 copii a iesit din casa spalat pe dinti si cel cu parul lung avea (in sfarsit!) coditele regulamentare.

Nu regret in nici un fel aceasta experienta. Am crescut mult si cred ca, pentru fiecare dintre noi, va ramane o amintire frumoasa si vom rade, peste ani. Copilul nr. 1 si-a descoperit, cu aceasta ocazie, femeia perfecta si vede, in jur, doar posibile povesti de dragoste. Ce sa-i faci, eu cu 3 copii si el cu vise de dragoste eterna. 🙂

PS: Nici un adult nu a fost iremediabil ranit pe parcursul acestei experiente. Totul e sub control si dupa un somn lung o sa fiu ca noua. Sper! 🙂 Masinile de spalat diverse nu au suferit nici un fel de perversiuni casnice.

Despre intarcare blanda, cu dragoste

Timpul trece si amintirile incep sa se se estompeze. In calea uitarii, voi lasa cateva urme pe hartie. Voi pastra cu mare drag cele cateva fotografii facute de-a lungul timpului, alaptandu-mi puiii de om. Si aceste randuri/ganduri despre intarcare blanda – dupa ce s-a produs, la puiul mare si inainte de 🙂 – la puiul mic.

Intarcare sau intamplare ?

 

Copilul numarul 1 a fost dorit, asteptat, purtat si evident, alaptat. De la primele cateva picaturi de lapte  pana la 23 de luni. Dupa primele 10 luni de viata, am revenit la munca, plecand pentru 6 ore de langa ele. Citind si informandu-ma, m-am gandit, cu teama, la intarcare. Nu a fost sa fie si m-am bucurat enorm. Puiul de om papa lapte bun de la mami si povestea de dragoste a durat pana cand, dintr-o coincidenta, a trebuit sa plec pentru o noapte de acasa (prima noapte pana la acea data departe de puiul de om). Eram deja insarcinata cu piticul in 4,5 luni si alaptam inca.

Revenind din calatorie, profitand de oboseala si agitatia specifica (breasfeeding aggitation??? cauta LINK/explicatii), eu nu i-am mai oferit sanul piticului si el nu a mai cerut. Asa s-a produs blanda intarcare atunci, acum 4 ani.

Dupa 6 luni de la acest eveniment si aproximativ 1 luna de la nasterea puiului mic, Matei (avea aproape 2 ani jumate) a cerut si el san, odata cu bebe. Prima data am fost luat total pe nepregatite, nu ma asteptam sa isi doreasca asta si nu am reactionat nicicum. A trecut momentul si eu nu am dat curs cererii lui. M-am tot muncit cu gandurile si vinovatia, nu stiam cum sa ii explic si, urmatoarea data cand mi-a cerut (dupa cateva zile), am zis da.

Tandem dupa intarcare

 

Am continuat sa imi alaptez copiii, in tandem pana cand cel mare a renuntat singur. Avea aproape 4 ani cand s-a intamplat asta. Nu statea mult la san, ca timp, cateva secunde doar si nici foarte des, dupa revenirea la san – poate de cateva ori pe luna, cateva secunde. Era, cu siguranta, o revenire plina de dragoste in locul care credea/spera ca ii apartine doar lui. Am pastrat din perioada respectiva cateva fotografii cu ambii copii razand, cu ochiii sclipindu-le jucaus.

A trecut repede perioada desi acum, calculand, imi dau seama ca a fost aproape 1 an jumate.

Nu pot spune ca mi-am dorit neaparat tandem. Nici ca m-am temut de el. Am citit, insarcinata fiind cu bebe numarul 2 si mi-am inchipuit cum ar putea fi. Dar eram deja obosita si nu mai aveam rabdare. Imi amintesc razand ca, in serile in care cel mic are in burta si cel mare la san, imi spunea razand ca laptele are alt gust. Citisem ca schimbarea gustului laptelui in sarcina poate duce la intarcare, dar puiul de om nu parea a fi deranjat. Cred ca mai tare l-a enervat faptul ca nu mai curgea la fel de mult/repede ca inainte.

Pana la intarcare

Copilul numarul doi are 2 ani si 9 luni. Este inca alaptat. Merge in colectivitate de la 1,5 ani. Mananca, rade, vorbeste si se joaca asemeni altor copii, alaptati sau nu.

Suge inca noaptea. Refuza orice in afara sanului cand este bolnavior si multumesc cerului ca am trecut usor peste varsat de vant, herpangina, crocobauri alimentari, febra, otita, etc.

De curand, am lipsit de langa el aproape 1 saptamana, timp in care nu i-am lasat lapte stors. „Toata lumea” care ne „incurajeaza” de pe margine sa renuntam si-a manifestat speranta ca puiul sa uite. Sa nu mai ceara si eu sa nu ii mai ofer, la intoarcere.

Nu am vrut sa se sfarseasca asa. Nu pentru ca vor ceilalti. Alaptarea si finalul ei – intarcare – sunt chestiuni care ne privesc exclusiv pe mine si pe fiul meu. Nu inteleg de ce ar trebui sa caut aprobarea (fie ea si tacita!) anumitor persoane pentru alegerile mele.

Da, am obosit si imi doresc, uneori, chiar imperativ, o pauza in care sa pot sa fiu singura stapana a corpului meu. Nici nu mai numar cati ani au trecut (deja!) in care am fost cuib/hrana + alinare si nu numai. Mi s-a demonstrat ca pot sa imi iau cate o pauza fara sa afectez iremediabil puiul de om.

E o perioada atat de frumoasa si mi-e atat de drag sa il simt langa mine cum adoarme, cum se culcuseste si cum se alinta/alina la san… Sigur, peste ani, o sa imi amintesc, mereu cu mare drag despre aceasta perioada.

Nu, nu cred ca alegerea mea este neaparat un exemplu. Este rezultatul a ceea ce am simtit si experimentat alaturi de copiii mei. Am citit, m-am informat si ales asa cum ni s-a potrivit noua. Am ales sa spun aici, deschis, aceasta poveste, tocmai pentru ca nu imi este rusine de o astfel de alegere. Imi apartine si mi-o asum.

Daca doar o singura mama va prinde curaj ca „se poate” si va deveni mai increzatoare in fortele sale, daca o singura poveste despre alaptare si intarcare va aduce bucurie si liniste unui cuplu mama-copil, atunci, efortul meu nu va fi in zadar.