Rawissant – interviu.Primul bistro raw vegan din Piatra Neamț

Pe Cristina Ioniță am cunoscut-o pe un grup de mămici. Intervenea puțin și doar la anumite subiecte. Avea de fiecare dată ceva interesant de spus, un punct de vedere care ajuta pe mămica aflată la ananghie. Am descoperit-o la o întâlnire despre alăptare și mi-a devenit simpatică. Am aflat despre pasiunea ei pentru hrana sănătoasă și… mi-aș dori să o iau acasă! Deocamdată, am convins-o să poposească în căsuța mea plină cu emoții și să ne lase să o cunoaștem puțin mai bine. 🙂
Cine ești tu, om frumos cu cosiță de aur/mămica Rawissant (ă)?
Sunt o mamă, soție, fiică, soră, prietenă, vecină, fostă corporatistă, care îmi urmez visul. Visul de a-mi urma pasiunea. De a face ceea ce îmi place. De a lăsa o urmă.
Cum, de unde, DE CE a început totul?
De când am terminat facultatea și am fost oarecum pe cont propriu, am început să gătesc. De la cartofi prăjiți în mult ulei la sushi, guacamole sau știucă umplută, am gătit mereu cu pasiune. Am fost mereu curioasă să descopăr lucruri noi, iar vacanțele petrecute în străinătate mi-au dat multe ocazii să învăț. Așa am aflat acum câțiva ani că poți mânca pe fugă și salate, nu doar junk food.  După ce am devenit mamă a început să mă preocupe mâncatul sănătos așa că am tratat gătitul cu alți ochi. Așa am ajuns să citesc despre mâncarea nepreparată termic și mi s-a părut fascinant că se poate „găti” și așa. M-a surprins faptul că mâncarea astfel preparată  e foarte gustoasă și am început să îmi doresc să învăț mai mult. Așa am ajuns să merg la un curs de preparat mâncare și dulciuri raw și am cunoscut un om minunat în persoana Gabrielei Oltean (Delicious Raw – Brașov). Ca să scurtez povestea, ea m-a învățat multe din tainele acestui stil de viață (pentru că e mai mult decât un mod de a prepara mâncarea) și m-a pus în legătura cu raw chefs internaționali și cu furnizori despre care nici nu știam că există. Și am căpătat mult curaj. Și cu un pic de inconștiență m-am aruncat cu capul înainte în acest proiect Rawissant.
11855671_1629355933970253_6012183131210670867_n
Unde erai acum 5 ani?
Acum exact cinci ani eram în concediu în America și aflam că sunt însărcinată. Lucram la o bancă și aveam un program foarte încărcat. Așa credeam la acel moment.
Lansarea proiectului Rawissant… Ce urmează?
Urmează să văd dacă am reușit. Să vă fac curioși, să gustați, să vă placă.
11222691_1629357890636724_1196208546941363073_n
Cum arată un meniu din viața voastră de familie? Cine ce mănâncă? Cât durează pregătirea?
Fetele noastre mănâncă orice le dam. De la vlăstari de floarea soarelui la supă cu găluște. Un meniu. Hm. Greu de spus.  Nici o zi nu seamănă cu alta. Dimineața poate fi un smoothie pentru mine și soțul meu, suc de iarbă de grâu și fructe cu granola pentru fete. La prânz o supă fără carne, ca să mâncăm cu toții, felul principal poate fi un pește la grătar cu legume sau doar cu sos de lămâie și ulei de măsline. Seara de obicei fetița cea mare hotărăște. Mami, vreau paste sau mami vreau sandvich. Îmi faci? Nu prea pot să o refuz. Câteodată vrea doar brânză cu castraveți sau doar roșii cu pâine. Îmi place tare mult de ea că nu mănâncă același lucru în fiecare zi. De gătit nu gătesc decât supe sau borș în cantitate mai mare (pentru două zile).  În rest, toată mâncarea o fac pe loc și în porții mici, pentru o dată. Nu e așa greu pe cât pare.
Care sunt cele mai inedite combinații pe care le-ai încercat? Românii par să fie destul de reticenți la capitolul acesta, dar sunt sigură că se întâmplă să guste un preparat și abia apoi să întrebe/afle ce anume conținea…
Mâncarea coreană mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc ca aveam o masă plină cu tot felul de boluri dar nu aș ști să îți spun nici jumătate din ingrediente ce erau. Știu că erau multe alge, legume murate, vlăstari. Și mi-a mai plăcut în Italia că am mâncat într-un preparat castraveți gătiți și știu că mi-au plăcut și m-au surprins ca gust pentru că noi îi mâncam doar cruzi sau murați.
 Unde te vezi pe tine și familia ta peste 10 ani?
Nu știu unde vom fi peste 10 ani, dar îmi doresc să fim tot împreună și tot fericiți.
Care sunt principiile de parenting cu care îți crești cele două mândre domnișoare?
Îmi place foarte mult comunicarea nonviolentă pe care o practică Monica Reu și soțul ei și simt că asta e drumul pe care vreau să merg în ale parentingului. Recunosc că nu îmi iese întotdeauna, dar mă străduiesc să fiu un părinte empatic.
Cum a fost trecerea de la mămica cu program (mă refer la programul de muncă de dinainte de bebe2) la statutul de WHAM sau să zicem mămică antreprenor?
Trecerea a fost destul de ușoară pentru că am știut dintotdeauna că vreau să fac pasul acesta, doar că nu îmi găseam talentul în care să cred suficient de mult.
Câteva cuvinte pentru cei care află despre tine și povestea ta… Câteva cuvinte pentru mine și cei care mă/ne citesc (adică au avut răbdare să ajungă până aici)
Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți povestea mea. Vă aștept să îmi treceți pragul și să îmi spuneți ce părere aveți despre proiectul meu. Ție, dragă Irina, îți spun mulțumesc că mi-ai luat acest interviu și mă faci să par așa o persoană importantă. Și mă bucur că te cunosc.
🙂 În încheiere, vă aduc aminte că vă puteți delecta cu bunătățile Cristinei sâmbătă, 16 ianuarie, ora 11 la deschiderea oficială a primului bistro raw vegan din Piatra Neamț. Unde o găsiți?
  •  După Muzeul de Istorie, pe partea dreaptă (mergând spre podul peste Bistrița/Tribunal), după notariat și înainte de Salon Queen.
  • Puteți să luați legătura cu ei (sau să vă bucurați privirile cu minunile ieșite din mâinile ei) pe pagina de FB . 🙂

 

Despre sănătatea pentru puiii de om – Ep. 1 (Febra)

Aceasta va fi una dintre postările care au trecut prin nenumărate chinuri și forme, până a luat această formă. Inițal, trebuia să fie un interviu despre sănătatea pentru puiii de om. Câteva întrebări adresate unui medic pediatru pentru a lămuri (o dată în plus) ceața plină de griji, de dileme și de temeri ce se ridică în mintea și în sufletul unei mame ori de câte ori puiul este bolnav.

Încă de la început, aș vrea să subliniez faptul că eu personal, am tratat aproape fiecare mică problemă de sănătate de puilor mei cu detașare. Fiind acum la al doilea copil, cu atât mai mult. Apoi, știu (îmi amintesc foarte clar) proporțiile grijilor și întrebărilor la primul copil). De asemenea, sunt sigură că, pentru anumite persoane, din anumite considerente, de multe ori, părerea/vorbele/sfaturile de pe internet/grupurile de mămici/vecinei/mamei/soacrei cântărește mult. Am fost și eu acolo… Aceste câteva considerente generale, deși emise de către un medic pediatru (Doamna Dr. Alina Lupu, căreia îi mulțumesc încă o dată pentru deschidere și răbdare!), NU POT ȚINE locul unui consult medical de specialitate, strict la cazul respectiv, având în vedere simptomele și specificul puiului de om.

Totuși, uneori, e bine ca mama să nu se panicheze inutil, să aibă suficientă răbdare, dar și tărie de caracter pentru a descoperi acele situații în care sunt necesare intervenții din partea personalului medical. Cu puțin noroc (și în timp, cunoscându-vă copilul și rezistența la boală), puteți decide dacă și când e cazul să mergeți la medic sau dacă e în regulă să vorbiți la telefon doar, sfătuindu-vă cu aceasta.

Cu alte cuvinte, despre sănătatea pentru puiii de om este ușor să vorbim și fiecare dintre noi sare cu sfaturi, de cele mai multe ori, nesolicitate. E foarte bine să aveți măcar o prietenă sau altă persoană de încredere cu care vă puteți consulta, care are aceleași credințe în privința sănătății și are, la rândul său, măcar un pui de om (deci, a trecut sau va trece prin ceea ce traversați dumneavoastră).

  • Temperatura normală a unui copil mic este ușor diferită față de cea a unui adult. Observați când cel mic este sănătos și verificați temperatura pentru a stabili, normalul, în cazul vostru.
  • Citiți și țineți la îndemână instrucțiunile termometrului pe care îl folosiți. Există diferite niveluri, diferite de la producător la producător. Consultați indicațiile la nevoie. – Folosiți un termometru de calitate (de preferință, fără mercur). Pentru copiii mici (până în 3 ani) este preferabil (și mult mai exact) să se măsoare temperatura rectal. În cazul în care nu e posibil, folosiți un termometru de ureche. Diferențele dintre temperaturi sunt, cu aproximație, următoarele:
  • Temperatura corpului unui copil poate fi normală (ușor diferită în funcție de persoană, dar, în general între 36-37 grade C), subfebrilă (37,5-38,4 grade C)  și febrilă (febră) – peste 38,5 grade C. Febra mare este tot ceea ce depășește 39 grade C. Dacă există antecedente (la copil și/sau părinte) de convulsii, se va monitoriza cu maximă rigurozitate temperatura. De altfel, la astfel de persoane, este suficientă o febră moderată pentru a genera convulsii. Cu alte cuvinte, tratarea febrei repede, fără a lăsa organismul să lucreze, de frica temutelor convulsii este NEFONDATĂ, un fel de bau-bau al unor vremuri în care medicina și informațiile aflate la îndemâna părinților erau insuficiente.
  • Înainte de a administra orice fel de medicament copilului, verificați temperatura cu un termometru. Vedeți mai sus recomandările doamnei pediatru privind termometrele. Este foarte important să deosebim febra reală (ca semn al luptei corpului) de supraîncălzire. Este recomandat ca puiul de om să fie îmbrăcat cu același număr de straturi + 1 față de părinte. Dacă tu ca adult nu porți, în casă, capul acoperit, nu există nici un motiv pentru ca cel mic să o facă. Nici după baie, nici iarna.
  • Dacă febra este deja instalată, dezbrăcați copilul cât de mult se poate și încercați să îl răcoriți cu comprese cu apă la temperatura camerei, ștergând ușor membrele sau cu un duș/baie cu apă având o temperatură cu maxim 1-2 grade mai mică decât temperatura corpului (în caz contrar, există riscul unui șoc hipotermic). Observați cu atenție orice alte semne/simptome. Spirtul și oțetul ard pielea, așa că nu sunt recomandate. Pentru copii sau pentru adulți NU SUNT BUNE!!!
  • Febra nu este rea!!! Ar trebui să subliniez asta și să o lipesc undeva mare, pentru toate mămicile (și bunicile panicate).  Febra este reacția normală a unui organism sănătos în lupta cu virușii care atacă. Asta înseamnă că, în timp, dacă respectăm corpul care luptă (și nu sărim la primul puseu de febră cu fel de fel de așa zise ajutoare) vom descoperi că avem aliați de nădejde, sub forma celulelor de apărare ale fiecăruia dintre noi. Să luăm drept exemplu un copil cu febră. Ce alte simptome mai are? Dacă este vioi și se hidratează corespunzător (cu lichide calde/călduțe și mâncare nutritivă preponderent lichidă, ca supa), nu trebuie să scazi febra. Asta înseamnă că organismul încearcă să creeze căldură suplimentară pentru mobilizarea și activarea sistemului imunitar. În aceste cazuri, TU, ca părinte, trebuie doar să fii prezent (adică atent la nevoile și semnele copilului tău), să ai răbdare și să nu te panichezi. În toate cazurile de febră la copil, este extrem de importantă TOLERANȚA copilului. Cu atenție și răbdare, vei putea prevedea evoluția bolii, fără să te alarmezi și să stresezi organismul puiului de om.
  • Febra NU ESTE o boală. Febra este un simptom al unei boli infecto-contagioase care poate fi de natura virală, bacteriană, parazitară, fungică.  Există (și e important să facem diferența!) mai multe tipuri de febră – febră de deshidratare, febră de insolație, febră de supraîncălzire, febră post vaccin(care poate apărea, ca reacție a organismului, și la 2 săptămâni după vaccin), febră de erupție dentară(deși nu apare mereu). În ceea ce privește febra peste 38,5 grade C este recomandat să investigăm, împreună cu medicul pediatru, cauzele sale.
  • Despre sănătatea puilor de om, în special în primul an de viață, dar nu numai, doamna doctor susține că folosește observația atentă, corelată cu intuiția de mamă și, la orice suspiciuni de diagnostic, un set minim de analize – hemoleucogramă din deget, un sumar de urină, urocultură. Cu alte cuvinte, analizele medicale, deși ne sperie pe noi ca mămici sunt instrumente care, în mâinile unui specialist, devin combustibil vital pentru îmbunătățirea stării de sănătate și vitalitate. De asemenea, un exudat faringian și/sau nazal vă poate salva să bombardați micul organism cu medicamente nenecesare, fără efect în cazul respectiv.
  • Deși la întâlnirea cu doamna doctor  pediatru s-a discutat puțin și despre câteva produse utile în mica farmacie de acasă pentru întreținerea sănătății, nu voi menționa aici nici unul dintre respectivele produse pentru că, asemeni doamnei Alina Lupu, țin să precizez o dată în plus că MEDICAMENTELE nu se dau după ureche, nu se recomandă la colț de stradă la o discuție cu vecina și nu se dau PREVENTIV doar CA SĂ NU

Acesta este primul dintr-o serie de articole despre sănătatea puiului de om. În măsura timpului și a intereselor voastre, voi încerca să vă aduc în atenție aspecte pe care le consider importante în această direcție. Aș fi foarte bucuroasă să primesc feedback-ul vostru, într-un scurt comentariu 🙂

O prințesă… urbană + Lansare la Piatra Neamț

Despre Ioana sau prințesa urbană cum e posibil să o știți de pe blogul ei, am aflat acum mai multă vreme. Cumva, în spațiul acesta virtual atât de plin de diverse informații, mai mult sau mai puțin comerciale și fățuite anume pentru a atrage, ceea ce scria ea mi s-a părut MAI ALTFEL. Mi-a plăcut această denumire pe care și-a luat-o, de prințesă urbană și m-a intrigat modul realist, amuzant de a (de)scrie, de a povesti. Mi-a plăcut că am reușit, de-a lungul vremii, să o cunosc, puțin câte puțin, așa cum am descoperit-o și la lansarea de la Piatra Neamț. Așa cum sunt sigură că vor dezvălui și fotografiile oficiale ale evenimentului, Ioana a arătat ca o adevărată prințesă… urbană, evident, grație ținutei de la Contesse Line.

2015-12-30_11-01-06_905 2015-12-30_10-25-03_675

Dincolo de asta, îi mulțumesc Ioanei, prințesa urbană de București via Piatra Neamț pentru timpul acordat interviului meu. 🙂

 

Cine este Prințesa Urbană, dincolo de cartea de vizită oficială?

Prințesa urbană e numele unui blog despre familie, viata și iubire. O vreme, Prințesa Urbană am fost eu, acum însă am crescut, Prințesa a rămas o parte din mine, multă lume îmi spune în continuare așa, „Hei, ce faci, Prințesă”, eu însă simt că acum sunt mai mult. O vreme am fost Prințesa Urbană, acum sunt autoarea blogului printesaurbana.ro. Sunt un om trecut prin multe (în special bune, dar și vreo câteva rele), mamă a doi copii simpatici, soția unui om enervant de isteț, mai sunt jurnalistă de profesie, scriitoare în timpul meu liber, mare iubitoare de oameni, cărți și, ocazional, rom. 😛

Cum era Ioana copil? Cum sunt copiii tăi, acum?

Nu prea mai țin minte cum eram când eram copil. Îmi aduc aminte că pentru mine era extrem de important să-mi mulțumesc părinții, care îmi cereau mereu să fiu ascultătoare și să iau note mari. Petreceam mult timp pe-afară, alergând. Aveam foarte mulți prieteni și nu-mi plăcea deloc să citesc. Copiii mei sunt mici, adorabili, enervant de isteți (știm noi cu cine seamănă), foarte prezenți.

Unde erai acum 5 ani? Ce făceai?

Acum cinci ani trăiam într-o mansardă luminoasă cu omul meu, teribil de fericită și de încântată de viitorul nostru împreună, oricum ar fi arătat el. Eram redactor șef la o revistă de timp liber. Vedeam toate filmele în avanpremieră, recenzam restaurante și ceainării, făceam poze prin oraș, luam interviuri actorilor. Aveam o viață genială! Totuși, asta de acum, când schimb 7 scutece pe zi și suflu două năsucuri mucoase la foc automat, e mult,mult mai mișto!

Unde te vezi peste 7 ani? Cu cine?

Ooo, nu știu unde, dar știu cu siguranță cu cine! Păi, suntem eu, omul meu, copilașii, pisica și mama. Nu știu ce facem, dar ne distrăm și ne tot strângem în brațe! Apoi eu povestesc despre asta pe blog și uite-așa se generează o super energie pozitivă!

Cea mai frumoasă lecție pe care ți-ai însușit-o de când ești părinte?

Că ACUM și AICI se întâmplă cele mai extraordinare lucruri.

Care sunt proiectele la care muncești acum?

Ooo, multe. Lansări de carte în toată țara și câteva și în străinătate, multe proiecte sociale și umanitare pe blog, întâlniri dese cu cititoarele din București și provincie pentru a le prezenta experți în metode blânde de creștere a copiilor.

Te-ai gândit vreodată să emigrezi? De ce da/nu? Dacă da, unde?

Mă gândesc să emigrez cel puțin o dată pe zi, dacă nu chiar mai des. Când mă enervez în trafic, la coadă la Poștă, când calc într-un caca de cățel pe trotuar, când țipă la mine cineva care nu ar trebui să țipe la mine. Aș pleca într-o țară caldă, cu oameni cu sânge cald, Portugalia, Spania… Deocamdată însă, prea mi-e drag de oamenii mei de aici să pot pleca.

De unde îți umpli tu rezervorul afecțiunii? Dar cel de informație și spirit ludic?

Copiii îmi dau toată puterea și energia, amândoi mă strâng în brațe, mă cheamă mereu, cea mare îmi spune mereu că mă iubește, soțul meu e stâlpul meu, ancora mea în realitate când mă ia entuziasmul pe sus. Informațiile mi le iau de pe internet, sunt abonată la tot felul de bloguri din afară. De jucat mă joc cel mai adesea în capul meu, dar și cu copiii, cu care stau de dimineață până seara, și cum ei nu fac altceva decât să se joace, și eu fac la fel, ca tare-mi mai place.

Care este cel mai mare „sacrificiu” pe care l-ai făcut, ca mamă?

Nu am făcut sacrificii. Tot ce fac cu și pentru copii am făcut cu drag, pentru că vreau și pentru că îmi place. Îmi pare rău după somnul bun de noapte, dar revine el cândva, nu-i panică. 🙂

Câteva cuvinte de final pentru mine și cei care citesc blogul meu…

Oameni dragi ai Irinei, să vă bucurați de vorbele ei frumoase, că nu-i ușor să scrii des, util și frumos pentru multă lume! Și nu uitați : AICI și ACUM se întâmplă cele mai frumoase lucruri!

Dacă sunteți curioși să citiți prima carte a prințesei urbane, o găsiți la Editura Univers (un cupon de reducere poate fi găsit pe blogul Ioanei, în partea dreaptă), dar și online pe elefant.ro (cu reducere de 40% în prezent) sau libris.ro . Există varianta tipărită sau dacă preferați, varianta e-book (epub/kindle), așa cum a ajuns la mine cartea (mulțumesc, Elena!)

Pentru că, după multă vreme, am terminat de citit întreaga carte, vă las cu un mic exemplu de înțelepciune (a se citi combinație perfectă de umor, emoție și realitate) by prințesa urbană, Ioana:

Familia există când oamenii din ea se cunosc bine toți  cu fiecare, râd și plâng împreună, se joacă și cresc cot la cot…                                       O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Lansarea de la Piatra Neamț a avut ca loc de desfășurare Central Plaza Hotel unde ne-am bucurat de emoții, de zâmbete, de candoarea copiilor și de dulcele bun, sănătos și arătos de la Rawissant. Eu am reușit să mă bucur de atmosferă fără să alerg după copii, am făcut poze cu Ioana și am revăzut oameni dragi, care s-au strâns să o cunoască, îmbrățișeze și încurajeze pe Ioana. Mi-a fost drag să particip la eveniment și sunt mândră de toate inițiativele Antoanelei Iftode (de la Centrul Educațional Antonia care ne-a răsfățat anul acesta și cu prezența Otiliei Mantelers).

Rawissant

Sunt sigură că sunt în asentimentul tuturor când spun că ne-ar plăcea mai multe astfel de evenimente la noi în oraș!

Cea nai elocventă descriere a acestei cărți aparține chiar Ioanei, prințesa urbană, și vă invit să citiți cu sufletul, cu mintea și cu ochii larg deschiși:

 

Cartea asta e despre drumul unui om oarecare (eu) nici mai frumos, nici mai deștept, nici mai talentat ca alții, care-a trecut prin rele și prin bune, ca toși oamenii, și care crede că povestind despre el poate schimba lucruri în alții. (…) Am scris-o ca pe o îmbrățișare pentru toți cei care o vor ține vreodată în mână. Lor vreau să le spun încă o dată că știu. Știu că  uneori e insuportabil de frumos, alteori e insuportabil de greu, că uneori ai vrea să mori ca să nu mai doară, că alteori ai face orice ca să supraviețuiești. O să treacă răul, o să vină mai bine, care va trece și el,  o să vină apoi perfectul, care va trece și iar va fi rău. Ni se întâmplă tuturor, indiferent de vârstă, salariu sau oraș natal. Și tocmai asta e partea cea mai frumoasă: că nu știm ce urmează, dar rămânem să dansăm împreună  separat prin Univers. Ce bine că  (…) nu există om trist, fericit, bolnav sau singur să nu se bucure de o îmbrățișare din aceea strânsă, cu ochii închiși, cu zâmbet ascuns ăn umărul celuilalt, cu inimi care ascultă și se înțeleg, chiar și numai pentru trei secunde.

Femeia – versuri pentru cele mai puternice ființe

Așa-i făcută Femeia…

Să rabde, să-ndure, să tacă

Să ducă în pântec o lume

Și răul cu bine să-ntoarcă.

 

Gingașă la trup și arătare,

Cu gânduri răzlețe și multe,

Puterea-i ascunsă în inima mare,

Lucrează întruna, cu suflet, și mari și mărunte.

 

Și trece prin chinuri, senină,

Ea uită și iartă, mereu alinând,

Cu mâini obosite, a casei regină,

Deși gârbovită, ea vine-alergând.

 

Și duce cu sine mari lupte,

Ea pacea-și dorește, mereu,

Și celui trist, cu visele rupte

Femeia-îi dă, înzecit, credința în Dumnezeu.

 

De ai Femeia prin preajmă

Și-ți pare mereu rătăcită,

Tu iart-o și strânge-o în brațe

Arată-i că e prețuită.

 

PS – Scrisul meu a început acum multă vreme. Îmi pare că scriu deja dintotdeauna. Câteodată, mă gândesc la toate clipele prin care am trecut, cum am devenit din copil adult, din fetișcană femeie și pare că scrisul m-a salvat, de multe ori.Am ales pana, ori de câte ori, vorbele se opreau în gât. Am ales lacrima, câteodată. Am ales și aleg mereu, iubirea. Femeie sau nu, tu, cititorule, trimite un gând luminos Femeii care îți este casă, care îți alină gândurile și care îți păstrează mereu locul din inimă.

Fiecare rând din acest blog este o parte din mine. Fiecare nou titlu este, dincolo de promovarea aleatorie a măritului Facebook sau de LIKE-ul generos acordat, picătură de emoție, de trăire, de freamăt și, din fericire, de durere. De ce din fericire? Pentru că viața este amestec de clipe, NOI – fiecare dintre noi – alegem să fie senin sau întuneric, să fie noapte cu stele sau pururea furtună. Eu, în naivitatea-mi poate, aleg să împart cu tine – cu voi, cei de dincolo de ecran și taste – tot ce sunt.

Ce va rămâne în urmă? Poate un zâmbet, poate o aducere aminte duioasă sau poate nici măcar atât. Dar alegerea mea rămâne aceasta. Femeie sau nu, dă mai departe Iubirea, emoția, viața!

Conferințele părinților – Dr. Laura Markham la București

Aceasta este prima postare rezultată din experiențele trăite/simțite la conferința organizată de Totul despre mame la Rin Grand Hotel cu participarea Dr. Laura Markham. Dincolo de bagajul de cunoștințe, de emoțiile adunate și de energia debordantă pe care le-am adus cu mine, sunt mândră să mă număr printre partenerii media ai evenimentului.

300x250

Celebrul psiholog clinician american Dr. Laura Markham a  „antrenat” la București în perioada 14-15 noiembrie aproape 500 de părinți în arta mai bunei înțelegeri a propriilor emoții pentru a crește copii fericiți. Dr Laura Markham a fost încântată de întâlnirea cu părinții români  la cele patru conferințe pe care le-a susținut și speră ca sfaturile ei să fi adus mai multă lumină, iar aplicarea lor să aducă mai multă bucurie în familii.

 

Voi scrie, pe îndelete (în postări viitoare, așa că vă invit să vă abonați la newsletter) despre fiecare dintre cele 4 teme abordate:

  1. Părinți liniștiți, copii fericiți – Cum să ne îndrumăm copiii să coopereze fără a apela la țipete, mite, amenințări sau pedepse 
  2. Creșterea unui copil inteligent emoțional – Cum dezvoltă copiii respect de sine, rezistență la stres și atașamente sănătoase în loc de codependență
  3. Părinți liniștiți, frați fericiți –  Cum să abordăm problema certurilor între frați și să creștem frați prieteni pe viață
  4. Mindfulness și gestionarea emoțiilor – Parenting liniștit: cum să înlocuim țipetele cu conectarea

Deocamdată, ca să vă fac „poftă”, doar câteva informații de bază.

Dr. Markham a vorbit părinților despre propria vindecare, a oferit instrumente eficiente pentru gestionarea emoțiilor și crearea armoniei în familie. Le-a amintit părinților că prin controlul copiilor se pierde de fapt, compasiunea față de ei, că fiecare pedeapsă afectează negativ dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor, iar „forța provoacă rezistență, în vreme ce compasiunea naște influență”. Din punctul de vedere al specialistului american „Cel mai  important lucru pe care trebuie să îl reținem este faptul că doar dragostea și încrederea contează”, așa cum reiese din comunicatul de presă post eveniment.

Dr Laura Markham in Romania

Organizatorul conferinței, doamna Despina Bădescu, redactor-șef al platformei TOTULDESPREMAME.RO a declarat „Conferințele susținute de dr. Laura Markham la București au fost cel mai bun prilej pentru părinții prezenți de a se opri pentru câteva ore din tumultul vieții de zi cu zi și de a reflecta la lucrurile esențiale: relația cu copiii noștri și relația cu noi înșine. Cu generozitate, echilibru și rigurozitate, dr. Laura Markham a despicat în patru firele emoțiilor cu care se confruntă părinții și ne-a pus la îndemână instrumente accesibile pentru a gestiona momentele dificile din viața de familie fără a-i răni pe cei dragi, fără a ne pierde compasiunea și fără ca relația cu copiii să aibă de suferit iremediabil. Au fost două zile pline de revelații, care ne-au adus claritate, curaj, încredere! Le mulțumim tuturor celor prezenți!”

Din punctul meu de vedere, care am parcurs un drum lung de 400 de kilometri, cu mașina, cu doi copii mici și ne-am întors după trei zile pe aceeași rută, având, în plus, un bolnav cu varicela și amenințarea că va mai urma și celălalt copil (dacă nu cumva și mami)… conferința Dr. Laura Markham a fost o gură de aer proaspăt, un prilej în care am putut să mă bucur de câteva ore (multe, dacă adunăm toate cele 4 evenimente!) departe de copii și domnul soț, fără să fie nevoie să mă gândesc la cină sau masa de prânz, la rufele de spălat sau la vasele din chiuvetă.

Mi-am vindecat răni pe care nu știam că le am (mulțumesc pentru înțelegere și empatie, little sis!), am înțeles multe aspecte ale relațiilor dintre frați, dintre părinte și copii și sper eu, mi-am așezat, o dată în plus, pietre de hotar în construcția părintelui care vreau să devin, pentru copiii mei.

E drept că încă sunt sub puternica impresie a carismaticei, firavei și totuși atât de empaticei Dr. Laura Markham. E drept că o ascultam și am avut, nu o dată, ci de mai multe ori, momente AHA. Abia aștept să devorez cărțile pe care le-am cumpărat. Abia aștept să scriu și aici o parte dintre notițele pe care le-am luat, sperând să pot duce mai departe, în colțul meu de lume, mesajul de respect, iubire și încredere al acestui om mic de stat, dar mare la sfat – dr. Laura Markham.

De altfel, o parte din ideile dr. Laura Markham în ceea ce privește creșterea puilor de om fără țipete și violență le puteți descoperi în articolul meu, Cum să NU ȚIPI la COPILUL TĂU.

Dr Laura Markham si parintii Dr Laura Markham despre disciplina Dr Markham despre pedeapsa

 

 

 

 

 

Eu sunt mamă și îmi place să învăț + CONCURS

Cum a început totul

Mereu mi-a plăcut la școală. Mi-a plăcut să iau notițe, să fac fișe, să subliniez (cu mai multe culori), să aflu lucruri noi. Dar nu mi-am închipuit că voi ajunge, într-o zi, să scriu asta: „sunt mamă și îmi place să învăț!”.

Când eram copil, îmi închipuiam că oamenii MARI sunt persoane puternice, că ei dețin adevărul absolut și au, de fiecare dată, răspunsul la toate întrebările. Mă visam și eu asemeni lor. Îmi doream să fiu mereu stăpână pe situație, să știu ce să fac, să spun și să am mereu, la îndemână, unelte care să mă facă puternică. Deșteaptă. Mare. 🙂

Anii au trecut și am înteles că lucrurile nu sunt deloc așa. Am înțeles, cu timpul, că oamenii mari nu sunt decât tot niște copii care poartă haine pretențioase, care folosesc, de multe ori, cuvinte lungi (și greu de reprodus). Că oamenii mari NU sunt STĂPÂNI pe situație. Sau nu întotdeauna. Prima dată, m-am speriat. M-am simțit cumva trădată! Pai cum? Eu de-asta vroiam să fiu mare!!!

Dar… Poate nu e rău că este așa. Poate copilăria nu este o etapă de care să vrem să scăpăm mai repede, nu e o căsuța pe care să o bifăm pe harta vieții și apoi să mergem mai departe, ștergând cu buretele tot ce ne-a adus ea. Poate copilăria este mai mult de atât.

Azi, sunt mamă

Sunt mamă și îmi place să învăț. În fiecare zi. Alături de copiii mei. Împreună cu ei. De la ei. Pentru că nu doar cei câțiva centimetri în plus mă fac pe mine OM MARE. Pentru că ei, copiii mei – frumoși, unici, speciali, PERFECȚI – sunt profesori care îmi predau, dacă îmi permit EU MIE să le ofer o clipă de atenție.

De la ei, învăț să mă joc.

Selecting Beads In An Assortment Of Colors For A Beautiful Unique Necklace

Nu râdeți! E frumos să te joci. E util să te joci. E terapeutic să te joci. Și noi, oamenii mari, uităm să ne jucăm frumos. Uităm să inventăm o lume unde personajele cresc în curaj, în adevăr, în dreptate. Uităm să ne bucurăm de lucrurile simple ca o frunză roșie sau un gândăcel care a poposit pe o bordură. Uităm să ne bucurăm de ploaie și de stele.

Sunt mamă și îmi place să învăț! Chiar dacă mă simt vinovată, uneori, că nu șterg praful (la timp) sau că nu fac (mereu) activități (mai multe) serioase cu cei mici. Învăț de la ei să am răbdare, să le dau TIMP să se obișnuiască, ÎN RITMUL LOR, cu schimbări pe care eu le-am decis. Cu venirea dimineții sau cu baia de seară. Cu începerea școlii sau cu vizitele la bunici. Cu meniul sănătos sau cu ghetele de zăpadă. Învăț să le dau posibilitatea de a digera explicațiile pe care le primesc. De a le pune sub semnul întrebării, dacă asta simt EI că trebuie să facă. De a cere explicații, dacă nu le este clar. Chiar de a renegocia termenii unei înțelegeri, dacă este rezonabilă.

Cum învață MAMA din mine?

Învățarea mea, de când sunt mamă, se desfășoară pe mai multe fronturi. Prima și cea mai importantă este cunoașterea care îmi vine de la copiii mei. Dar nu e singura portiță pe unde primesc, dacă am curaj și răbdare, aproape continuu, informații. Învăț, de asemenea, de la părinții mei. De la mama. De la alte femei, mame sau nu, care își varsă cunoașterea către mine. Prin vorbe, prin gesturi. Prin tăceri. Sunt oameni care aleg să păstreze mânia, dincolo de orice explicație rațională. Care aleg să ducă supărarea acolo unde nu credeam că poate fi vorba de așa ceva. Și ce mă învață? Niciodată să nu spui niciodată, vorba cântecului :).

Apoi, învăț citind. Pentru că îmi place să citesc. Iar faptul că sunt mamă, nu ar trebui, TEORETIC, să îmi răpească această plăcere. Da, am o carte la baie, pe care o pitesc pe mașina de spălat și, în rarele momente când ajung fără codiță acolo, citesc câteva rânduri. Poate chiar și o pagină.

Am de asemenea, o carte în bucătărie, pe care o deschid, în timp ce încălzesc mâncarea sau aștept să sune clopoțelul mașinii de făcut pâine. Iau o carte cu mine în portbagajul căruciorului, dacă simt că puiul ar putea adormi la plimbare. Și da, cu toate acestea, reușesc să mai și termin aceste cărți. Mărturie stau o parte dintre postările de pe blog, note de lectură sau referiri la diferite materiale citite.

Sunt mamă și îmi place să învăț, citind articole/postări/impresii de pe site-urile și blogurile pe care le urmăresc. Pentru că sunt abonată la destul de multe. Și aproape în fiecare zi, deschid măcar 2-3 astfel de postări. Nu este mereu vreme să le citesc atunci. Dar revin la ele (de obicei, când sunt certata că IAR am DESCHIS prea multe tab-uri!). Unele sunt închise foarte repede, pe altele le citesc pe îndelete. Câteva vor fi distribuite mai departe, către alții – prieteni sau doar cunoștințe. Fără să am vreun câștig din asta. Pur și simplu, mi se par idei utile. Mi se par idei frumoase, bune de pus în aplicare.

Pentru că sunt mamă, știu că SĂNĂTATEA mea este importantă. Și știu că eu, ca om – ca femeie, ca soție, ca fiică – trebuie să fiu întreagă. Trebuie să funcționez la parametri optimi pentru a putea fi. Pentru a putea învăța. Pentru a putea da mai departe. Copiiilor și Lui. Oamenilor dragi. Vouă, celor care citiți aceste rânduri.

Îmi place să cred despre mine că sunt un om deschis, că primesc provocările vieții cu zâmbetul pe buze și loviturile, inerente de altfel, din când în când, cu maximum de curaj. Tocmai pentru că sunt mamă și aș vrea ca omuleții pe care îi cresc să vadă asta la mine. Să vadă și lacrimi, să vadă și iubire, să vadă și trudă, să vadă și succes.

11986437_1122272961134146_6352355109938928553_nA fi mamă este, de cele mai multe ori, o alegere. Conștientă sau nu, informată sau nu, deplină sau nu. Astăzi, în epoca vitezei, cred că avem resurse pentru a învăța. Cred că suntem datori să învățăm. Pentru noi și pentru copiii noștri. Pentru ca ei, la rândul lor, să ducă mai departe ceea ce noi le transmitem.

Sunt mamă și îmi asum faptul că deciziile pe care le iau AZI pentru copilul meu nu sunt perfecte. Sunt cele mai bune acum, cele mai potrivite, conform a ceea ce știu și sunt. Mâine, poate, copilul meu va alege altceva. Și asta nu va anula experiența mea ca mamă a lui. Nu va însemna, în ochiii mei, că el are dreptate și eu am greșit. Și nici viceversa. Va fi doar o altă alegere. Alegerea lui. Cu datele, informațiile și credințele lui. Pe care eu, ca mamă, o voi accepta. Și o voi susține, cât voi putea.

Revenind…

Concurs/Giveaway

Sunt mamă și îmi place să învăț. Așa că, aș vrea să învăț și de la voi, cititorii mei, câte ceva. Cum altfel, decât savurând vorbele și experiențele voastre. Așa că, vă invit la concurs!!!

Am de dat 3 cărți de parenting.

Carti MMEP1

Cui?

Celor care vor îndeplini, cumulat condițiile:

  1. Vor distribui linkul acestei postări în mod public, pe pagina lor de facebook cu tag către cei interesați de parenting.
  2. Vor posta un comentariu la această postare prin care să menționeze minim 3 lucruri pe care le-au învățat/descoperit de când sunt mame/părinți.
  3. Deși NU este condiție OBLIGATORIE, m-aș bucura să mulțumiti, printr-un simplu  LIKE sponsorilor acestui concurs : Blogul Irinei și Totul despre mame. De asemenea, pentru a fi la curent cu toate noutățile de la noi, vă invit să vă abonați la newsletter!

Concursul se desfășoară în perioada: 28 septembrie – 1 octombrie 2015. Comentariile lăsate după aceasta dată nu vor fi luate în considerare. După terminarea perioadei, se vor verifica toate înscrierile. Dacă nu sunt întrunite CUMULATIV condițiile de participare, nu veți participa la jurizare (criteriile de jurizare sunt simple – trebuie să ne placă lecția/abordarea pe care o susțineți în comentariul vostru). În data de 3 octombrie, voi anunța câștigătorul, pe contul de Facebook al blogului.

Eu sunt mamă și îmi place să învăț. Tu ce ai învățat și ești dispus să împărtățești și altor părinți?

Curaj, mâine va fi soare – Recenzie Elena Ferrante

Mi-am propus ca, pe lângă postările mai „personale” despre mine și ai mei oameni de suflet să scriu, când și când, despre ceea ce citesc. Mult, puțin, cât reușesc să citesc…Să rămână o impresie proaspătă, vie, poate va ajuta și pe voi să căutați cartea, poate îmi vin mie idei noi și poate descopăr, cu ajutorul recomandărilor de la voi, câteva titluri interesante.

Astăzi, câteva idei (personale, cum altfel?) despre Zilele Regăsirii Mele de Elena Ferrante.

zilele regasirii mele recenzie

 

O carte care m-a răscolit, care mi-a adus aminte că de fiecare dată, după zile negre și lungi, iese soarele. O carte ca o viață, cu sus și jos. Cu lacrimi și zâmbete. Cu iubire și despărțiri. Cu păreri de rău și răzbunare. Cu facturi, grija zilei de mâine și vise pentru viitor.

O colecție de cuvinte și pagini (234 pagini, mai exact) scrise tocmai pentru a spune – Curaj, mâine va fi soare!

O carte abruptă care mi-a dat timp să respir, să gust realitatea care ar putea să devină „a mea”, oricând. O carte despre o femeie puternică. Despre un om și tot ce zace ascuns, despre pasărea rănită care se însănătoșește după lovituri crunte. Și zboară din nou. Liberă, sus, cât de sus poate.

Mereu mi-am închipuit că trebuie să iubești cu toată ființa ta. Și apoi, cândva, într-o zi oarecare, mi-am dat seama că iubirea nu trebuie să fie jertfă până la capăt. Și că orice iubire, mai mare sau mai mică, în timp, se modifică. Primește valențe noi, te ajută să crești și să te dezvolți. Fără a te condiționa sau limita. Da, chiar și în prezența copiilor, ratelor și/sau a grijilor zilnice.

Am citit cartea repede. Câte puțin în fiecare zi. Am rupt din timpul meu de somn sau am cules și lipit laolaltă cele câteva (puține!) minute în care minunile nu păreau să aibă neapărat nevoie de mine. Mă bucur că am reușit să citesc, să simt și să gust această carte.

Face parte dintre acele substanțe magice care alcătuiesc, în doze neștiute, dar precise, combustibil pentru suflet. Pentru că în vremuri de furtună, să pot respira adânc și să îmi spun, încă o dată: ” Curaj, mâine va fi soare!”

Eu am citit-o încercând să îmi închipui cum ar fi dacă… Exercițiu pe care îl fac de multe ori, citind. Sunt sigură că alți cititori vor avea reacții de genul „Ce bine că eu nu sunt acolo/așa” sau ” Doamne ferește! Eu niciodată nu voi face/spune/crede asta!”

E ok. Cititul este o experiență personală. Mi se pare atât de minunat tocmai această magie a scrisului prin care, fiecare, în fotoliul confortabil al inimii sale, trăiește povestea citită când și cât vrea. 🙂

Lecturile, ca și drumurile fiecăruia dintre noi, sunt alegeri. Conștiente sau doar impuse, de fiecare dată ALEGEM ceva, renunțând la altceva. Tu ce alegi? Să îți plângi de milă, să te vaiți și să gasești rezolvarea, răspunsul în afară? Cauți soluția la ceilalți, în reacțiile sau acțiunile lor?

Sau ALEGI să crești, să te cultivi cu gânduri bune, frumoase… cu iubire și încredere?

Oricât de greu ar fi, ALEGE să îți spui – Curaj, mâine va fi soare! Privește în sus, mereu în sus. 🙂

priveste in sus

Nu-i așa că parcă, parcă vi se face poftă de o lectură captivantă? Sper! Și aștept să îmi strecurați aici, în comentarii, titluri care v-au acaparat atenția!:)

PS- Pentru curioși, NU, nu intru în depresie… Viața este atât de frumoasă încât merităm să trăim fiecare clipă la intensitate maximă.

PS2 – Azi, e cu… La mulția ani, dragoste!!!