Bărbatul perfect

Bărbatul perfect nu există. Nici măcar în vise. Dar fărâme din el pot fi găsite în fiecare bărbat pe care alegi sau se întâmplă să îl iubeşti. Nu ştiaţi asta?

Păi, e aproape perfect de fiecare dată când te strânge în braţe şi tu îl priveşti cu furie. E perfect dacă el ştie să îţi îmblânzească furia, dacă are răbdare să rămână lângă tine când clocoteşti şi arunci flăcări din ochi. E aproape perfect când te priveşte molcom, când tace … deşi ar avea mii de lucruri să îţi spună. E perfect când nu observă kilogramele tale în plus (sau în minus), când mângâie ridurile fine de expresie, cu drag şi mustăceşte îmbufnat dacă tu pari să te uiţi într-o anume direcţie care lui nici măcar nu-i captează atenţia.

Bărbatul perfect nu există. El nu a fost născut şi crescut de nici o mamă din lumea asta. Bărbatul perfect nu are nume şi nu are adresă. El se modelează, cu grijă, în ani de întrebări şi aşteptări, cu clipe întregi de panică şi puncte de suspensie.

Bărbatul meu perfect nu va putea să îmi fie vreodată „furat” din simplul motiv că El nu este perfect decât lângă mine. În ochiii alteia, în braţele sau în aşternutul oricărei Alta, el devine doar o unealtă, o partidă, o noapte sau o etapă.

Bărbatul meu perfect este suficient de puternic încât să nu plece când îl alung. Suficient de inteligent încât să nu ridice vreodată mâna să mă lovească pentru că inima mea s-ar frânge în miliarde de bucăţi. Suficient de frumos încât să trezească cetele de fluturi care par adormiţi. Suficient de interesant încât să nu spună niciodată totul, să mă facă să îl descopăr mereu din nou, la fel şi parcă mereu nou.

Bărbatul meu perfect va ştii de multe ori să mă lase să cred în visele mele, fără să mă înlănţuiască în vinovăţie. Va învăţa să nu ia în seamă toate stările mele sufleteşti, dar va fi atent să nu mă rătăcesc. Va avea la îndemână o hartă, o busolă, un cuvânt, o privire sau doar un gând.

Poate nu va reuşi mereu să se lupte cu demonii şi ploile mele, dar nu se va teme să încerce. Poate va avea nevoie de timp pentru şi cu el, dar nu mă va exila prea departe. Îşi va face de treabă, de nervi, de râs sau doar de plictiseală, undeva pe aproape, mirosind aerul din jur pentru a presimţi vreun viitor posibil pericol.

Bărbatul meu perfect nu îmi aparţine, ci alege să îmi fie. Aproape. Alături. Lângă umăr. Nici în faţă, pentru că aş putea alege să nu îl urmez. Nici în spate pentru că ne-am putea rătăci privirile unul de altul. Ar fi lângă umărul şi inima mea. Pentru o zi, sau cinci, sau câţiva ani. Până când ar ştii, în sfârşit, că locul lui este acolo.

Bărbatul perfect nu are nevoie de o femeie perfectă, ci de o femeie vie. Care strigă, care râde şi cântă. Care plânge, dacă simte nevoia şi iubeşte, prin toţi porii. Are nevoie să îi citeşti în ochi când tace. Câteodată, să îl laşi în pace. Alteori, să îl provoci să spună. Câteodată, doar să îi citeşti în palmă viitorul, fără să îl judeci.

Un bărbat devine perfect dacă vrea, dacă iubeşte, dacă are curaj să dea totul şi să înţeleagă că nu se pierde pe sine. Dimpotrivă. Iubirea lui poate vindeca răni a căror durere a fost negată ani în şir. Degetele lui pot curăţa inima de întuneric şi de pietre ascuţite de complexe. El poate să ghicească, uneori, ceea ce tu nu poţi spune nici măcar în şoaptă.

Un bărbat pe care îl iubeşti nu trebuie să fie perfect ca să ţi se lipească de suflet. Nu trebuie să fie perfect ca să te facă să îţi imaginezi viaţa ta cu el. Dar trebuie să fie. Să existe. Să respire. Să creadă. Să întrebe. Să îi pese. Să adune încet, fir cu fir, frânturi de viaţă şi să îţi deseneze flori. Sau copaci. Sau nori. Pe care doar tu să îi poţi ghici.

Aloe în suflet

                                                                  Aloe în suflet

 

Cu degetele albe şi mici,

cu unghiile colorate,

cu fluturi şi flori,

cu amestec de culori,

ţi-am făcut o vrajă.

 

Cu buzele subţiri,

cu textele rotunde, mustind de

entuziasm şi avânt,

cu semnele de întrebare

şi punctele de suspensie,

ţi-am rescris clipele.

 

Cu ochii trişti şi tăcerile scurte,

cu avioanele şi râsul nebun,

cu frânturile de zi,

cu BUNĂ DIMINEAŢA şi

MI-E DOR DE TINE,

ţi-am populat visele.

 

Cu aluniţe mari şi mici,

cu verde şi roz,

cu aloe şi somn suficient,

ţi-am desenat, în palmă,

harta inimii mele.

 

O să treacă timpul

şi eu îţi voi zâmbi mereu.

O să se schimbe anotimpurile

şi o să îmi rămâi aproape,

frunză pe suflet.

 

O să fim bine.

Dacă tu nu pleci

şi eu nu uit.

 

Ajuta-mă să nu pot  uita

şi eu te voi ţine prizonier,

în suflet.

Ella – un roman cat o mie de vieti

Am terminat de citit, duminică seara, un roman ce aşteaptă de multă vreme să fie citit. Ella. Mi-a plăcut această carte, iniţial, când am văzut coperta pentru că un om drag este alintat cu acest prenume. Pe de altă parte, coperta aduce în prim plan o lacrimă albastră, asemeni ochilor Elei din viaţa mea.

Vi s-a întâmplat şi vouă să judecaţi o carte după copertă? De obicei, nu îmi aleg lecturile după acest criteriu. Dar, se mai întâmplă să mă atragă sau, din contră, să mă respingă o copertă a unui roman.

Acest roman, purtând numele unei femei pe care o veţi descoperi citind povestea, a poposit alături de mine, în vremuri tulburi. Glumesc, trăiesc o perioadă plină de proiecte şi gânduri frumoase. Pun în slujba mea pasiunea pentru scris, pasiunea pentru gândirea pozitivă şi pentru oameni. Tot ce fac zilele astea pare să se lege, să se coaguleze în vise mari şi îndrăzneţe.

Un roman care vorbeşte despre modul în care Ella va încerca să treacă peste moartea tragică a familiei sale. Ella este o scriitoare, nu e de mirare că m-a afectat povestea ei, nu?

Ella este o femeie zguduită de trăiri pe care nu le înţelege mereu, pe care vrea să le gestioneze. Ella vrea să moară pentru că îi este frica să (mai) trăiască. Cred că acesta este un gând destul de comun când trecem prin momente tragice în care nu vedem nici o cale de ieşire. Nu, nu m-am gândit niciodată serios la asta. Dar… acest roman ne poarta într-o lume dincolo de tragedie. Picătură cu picătură, trăim o poveste de dragoste în care cuvântul scris apropie doi oameni singuri, hăituiţi de teamă şi de durere.

Mi-ar fi plăcut să continue povestea, aş fi vrut să ştiu că Ella se salvează. Aş fi vrut să ştiu că multe dintre cărţile distruse au fost salvate. Aş fi vrut să ştiu că anticariatul a devenit vesel şi plin de viaţă.

Citind această carte, mi-am imaginat o grămadă de scenarii. Am râs şi am plâns, în gând, citind fiecare capitol. Am admirat dragostea protagoniştilor pentru cărţi. Am gustat fiecare citat şi fiecare vers. M-am bucurat de puterea Doamnei Înlăcrimate. Am gustat pe îndelete poveştile, dar încă nu am învăţat să tac, aşa cum face Ella.

Ella e un roman pe care vă invit să îl savuraţi pe îndelete, în vremuri de linişte şi pace. Să daţi pagina încet, să permiteţi inimilor voastre să digere fiecare imagine încet.

Exilium

Exilium

Pe cerul meu, mi-e dor pagan de tine

Si-n codul rosu mi-e canicula de dor

Furtuna sau taifun, imi e totuna!

Si, poate nu ti-am spus… mereu mi-e dor.

 

Si scriu adesea despre tot ce mi se-ntampla

Si, uneori, doar despre ce-mi doresc

Dar dintre toate, numai dorul mi-e lumesc

Mai tac, mai rad. Si da, IUBESC.

 

Ma dau cu totul fara sa simt mila

Si fara sa te iert, in gand, iti nascocesc

Prilejuri de sfada si-mpacare

Mai mult ca sigur, mi-e dor de-nnebunesc.

 

Din propozitii fara sens si rima

Tu intelege doar ca nu-i usor

Sa lupti mereu cu dorul e o crima

Iar condamnata, pentru totdeauna, eu.

Scrisoare de dragoste. 3 mini recenzii

Despre dragoste am scris si voi mai scrie 🙂 E un subiect frumos, plin de esenta despre care se tot scrie, de la inceputurile lumii si se va mai scrie inca. Pentru ca iubim si suntem iubiti, fie ca alegem sa transmitem acest lucru printr-o scrisoare de dragoste, printr-un mesaj, printr-un gest sau doar printr-o privire.

Pentru mine, a existat o vreme o vreme minunata in care asteptam cu emotie si nerabdare urmatoarea scrisoare de dragoste de la El. Traiam aproape doar pentru acele clipe. Citeam si reciteam vorbele tremurate pe hartie, cand scriam randuri pline de sentiment si asezam intre paginile subtiri bucatele de suflet.

Astazi, aproape nu se mai scrie de mana. Rar mai auzi pe cineva spunand ca a primit o scrisoare. Sau ca a scris o scrisoare.

Daca ma intrebati pe mine, o scrisoare de dragoste are farmecul ei. Cuvantul scris este si va ramane atat de drag inimii mele… Mi-e dor sa scriu si sa primesc o scrisoare. Cumva insa, si blogul este, pentru mine, modul in care trimit scrisoare dictata atent de inima mea. Cui scriu? Celor dragi, celor de departe, celor care stiu sau doar banuiesc. Scriu de dor, de drag sau de suparare. Scriu si citesc, pentru ca am descoperit ca, asa cum o scrisoare ma ajuta sa asez frumos trairi si senzatii, o carte citita ma ajuta sa vad noi puncte de plecare, noi drumuri pe care as putea apuca sau noi provocari spre care sa imi indrept atentia.

Astazi, despre trei dintre cartile citite recent 🙂

O scrisoare de la o Femeie catre lume

Asa as sintetiza eu, in doar cateva cuvinte, impresia puternica pe care mi-a lasat-o Bastarda Istanbulului scrisa de Elif Shafak.

Aparuta la editura Polirom in 2013, cartea este imaginea in oglinda a unei colectii de femei puternice, luptatoare si vii care isi duc, fiecare in felul ei, luptele interioare.

Destinele se intalnesc si pare ca toate aceste femei au in comun dorinta de a apartine unui loc, unei povesti sau unui om. Cautarea propriei identitati, tradari si neimpliniri, povesti tainuite, rusine si extaz, toate se impletesc pentru a aduce in atentia noastra lumea orientala cu toate neajunsurile si nestematele ei. Inca o data, autorul imi ofera prilej de reflectie si regasire.

O scrisoare despre frici

Romanul Irezistibil al lui Jill Shavis este una dintre acele carti care te furnica pe tot corpul. Un copil mijlociu cu un traseu al vietii ciudat, renuntari si incrancenari de orgolii, toate abunda in cele 250 de pagini.

O poveste de dragoste care reuseste, in final, sa treaca peste secrete mucegaite. Cuvinte care refuza sa se lase rostite. Umor de situatie si persoanje pe care le iubesti cu fiecare nou rand citit.

Maddie Moore se afla la o raspantie in viata ei. Situatiile in care viata o pune vor ajunge sa ii demonstreze cat de important este sprijinul familiei, cat de usor este sa te increzi in prima impresie si cat de mult te poti insela daca alegi sa hranesti fricile din inima ta.

Da, am citit aceasta carte pe narasuflate aproape si la final, exact asta am simtit ca mi-a ramas in suflet: randuri tainice dintr-o scrisoare despre frici, curaj si iubire.

Ultima scrisoare de dragoste

M-am tot gandit daca este cazul (sau nu) sa introduc aceasta a treia carte aici. Jojo Moyes este un autor pe care il descopar inca. Pe care il gust incet si de al carui scris ma bucur mult dupa ce am inchis cartea.

Ultima scrisoare de dragoste a stat o vreme (multa) in lista mea de dorinte de pe Elefant. 🙂 Mereu am carti noi in lista, spre imbufnarea cardului.

Am prins o oferta buna si mi-am oferit acest mic dar. Nu imi pare rau!

Cartea este delicioasa si are tot ce ii trebuie pentru a urca rapid in topul meu personal.

O scrisoare de dragoste din alte vremuri aprinde imaginatia unei ziariste. Doua povesti de iubire tainuta, la 40 de ani distanta, tind sa se apropie si sa se intalneasca. Va invinge dragostea? Va triumfa datoria? Cartea este inca pe noptiera…ma rog, vorba vine, pentru ca o iau cu mine peste tot, in speranta ca voi reusi sa mai citesc putin. Ca voi reusi sa mai gust putin din magia acestei carti.

Voi ati scris vreo scrisoare de curand? Va place sa scrieti? Mai scrie lumea in ziua de azi? V-as ruga sa imi trimiteti cate o scrisoare ca sa salvam scrisul de mana, dar e posibil sa fie ruginita penita deja… Asa ca, daca v-am trezit ceva amintiri, lasati un semn, cat de mic 🙂

 

 

Cateodata, dor

Cateodata, dor

Cateodata, dor.

Dor adanc si lesios

De imi repet, mecanic,

Sa nu uit sa respir.

 

Cateodata, dor

Cataclismica pierdere

a echilibrului.

Si ma tin de peretii

albi,

buburuzati de ganduri si cuvinte.

 

Cateodata, dor

de glasul tau, de mana ta calda

pe umarul meu.

Pe inima mea. E totuna.

De ochii tai nu mi-e dor niciodata

Pentru ca ii am in memorie.

Prizonieri ai fiecarei clipiri.

 

Cateodata, dor

Si musca aievea din digul

rezistentei mele.

Si stiu.

Ah, STIU ca nu mai e mult

si armura o sa alunece, cu zgomot.

 

Cateodata, dor

Si imposibil sa-ti tac

atata dor suvoi,

atata curgere navalnica

de ganduri si sperante.

Când m-am întors

Când m-am întors,

Sălbatică şi despletită,

Ţâşnind săgeată vie

din arcul inimii tale,

Eram lacrimă de lumină.

 

Când ai venit,

Cenuşie nălucă a viselor mele,

Te-am lăsat mereu

să-ţi decizi soarta,

mângâiere catifelată pe suflet.

 

Când m-am întors,

Sălbatică şi toată un zâmbet,

Curgeam spre pământ

Şuvoaie calde de emoţie şi drag.

 

Când am plecat,

Rupându-mi zgomotos

Inima din palma ta stângă,

S-au pornit

Cutremure şi taifunuri.

Toate deodată.

 

Când am plecat,

Sălbatică arătare a vieţii tale,

N-ai vărsat nici o lacrimă.

Mă priveai împietrit

şi ochiii tăi şopteau

Nu pleca!

sau măcar…

Întoarce-te degrabă!

 

PS: Minunatele fotografii îi aparţin unui drag prieten… Mulţumesc, Victor!