Fluturi şi iubiri. Irina Binder – impresii de lectură

Întâlnirea cu fluturi

Am citit, prima dată, primele 2 volume din Fluturi, scrise de Irina Binder la câteva luni după apariţie. Am primit atunci, de la un om drag sufletului meu, varianta e-book a poveştii pline de emoţie şi am citit-o pe nerăsuflate, cu zâmbet cât toată faţa şi lacrimi şiroind uneori. M-a răscolit şi m-a făcut să trăiesc mult mai intens orice mică bucurie.

Câteva zile, până am reuşit să parcurg toate paginile poveştilor, nu m-am putut gândi decât la Irina, la Matei şi la Robert. Să vă spun că şi eu sunt tot o Irina, că minunatul meu prim copil se numeşte Matei şi că sunt convinsă că multe episoade din carte seamănă (mai mult sau mai puţin cu bucăţi de viaţa pe care le-am trăit sau care au trecut pe lângă mine)?

Fluturi, iubire, speranţe, vise, îmbrăţişări, dorinţe, gânduri, declaraţii. Toate le regăsiţi în cartea Irinei Binder. Toate vă poartă într-o lume în care totul e posibil, în care viaţa loveşte şi viaţa salvează. O iubire cu fluturi este o viaţă despre care poţi povesti râzând, o poveste de dragoste cu fluturi în stomac este o fărâmă de rai, o promisiune şi o reamintire a ceea ce a fost, este şi s-ar putea să fie.

Acum, după o vreme, după alte lecturi şi alţi fluturi (treziţi la viaţă de oameni, întâmplări sau doar CĂRŢI), am primit în dar, de la bunul şi dragul Moş Crăciun, al treilea volum de … Fluturi 🙂

Am aflat, cu această ocazie, cum a devenit povestea Irinei o colecţie de fluturi, cum a poposit sub privirea doamnei Monica Vişan, fondatoarea editurii For You.

Volumul 3 mi-a reamintit de ce o iubesc pe Irina din carte, dar şi de ce mi-e dragă Irina din oglindă. Citind, pagina după pagină, m-am simţit purtată într-un univers atât de plin de viaţă, de emoţie. Am simţit, cu inconştienţă poate, fiecare lacrimă de drag şi dor. M-am îndoit, o vreme, de final, dar mi l-am dorit, cu tot sufletul. Mi-am dat seama că, după astfel de poveşti, simţi nevoia unui sfârşit luminos.

Nu vă voi povesti prin ce aventuri vor trece Matei, Robert şi Irina în acest ultim (cred?) volum, dar vă las două fragmente care mi-au plăcut 🙂

Fluturi de la EA

Când am primit primul parfum bun din viaţa mea, îl foloseam cu teamă, doar câte puţin şi doar când ieşeam în oraş, ca să nu îl consum. Nu mă dădeam cu el când mergeam să cumpăr pâine, fiindcă nu mi se părea importantă acea ieşire. Ştiam că nu îmi voi mai putea permite altul, cel puţin nu în următorii ani, aşa că îl păstram pentru momente speciale, fără să ştiu că orice clipă din viaţa mea era, de fapt, un moment special. Când mă dădeam cu parfum, mă simţeam minunat! Mi se părea că sunt mai frumoasă şi mai puternică si că toată lumea mă admira. Acum îmi pare rău că nu l-am folosit ori de câte ori mi-aş fi dorit. Ce ştiam eu atunci despre a nu amâna momentele de fericire? Nu ştiam că sfârşitul vieţii mele va veni atât de curând.. .Nu amâna să faci ceea ce îţi place! Parfumează-te chiar şi atunci când stai în casă şi faci curăţenie, dacă aste te ajută să te simţi bine! Nu păstra lucruri pentru mai târziu, nu ţine nimic doar pentru tine! Lucrurile care te bucură şi care te fac să te simţi minunat trebuie trăite din plin şi tot timpul, nu doar cu ocazii speciale. Nimic nu îţi garantează că va exista acel „mai târziu”…

Dacă zilele trecute vă îndemnam să fiţi curajosi în 2017, acum vă propun să vă permiteţi voluptatea zborului de fluturi, să vă oferiţi iubiri frumoase, care să vă întregească inima şi să vă ajute să evoluaţi!

Fluturi de la EL

Şi pentru că vă spuneam că eu am primit zvonul acestor fluturi de la un suflet drag, iată cum explică Robert de ce o iubeşte pe frumoasa şi puternica Irina:

O iubesc pentru că ea e darul pe care viaţa mi l-a făcut ca să cunosc iubirea. O iubesc pentru că este blândă şi bună, pentru că, oricât s-ar strădui câteodată să arate că n-are inimă, este atât de bună, încât ai impresia ca în inima ei s-a adunat toată bunătatea acestei lumi. O iubesc pentru că este puternică, pentru că este responsabilă, pentru că nu trăieşte doar pentru bucuria ei, ci se dăruieşte frumos celor pe care-i iubeşte. O iubesc pentru că schimbă frumos minţile şi vieţile oamenilor, că-i ajută pe toţi să vadă ce au mai frumos în ei, că ochii ei sunt o oglindă frumoasă care-i face să se simtă frumoşi chiar şi pe cei mai urâţi oameni. O iubesc pentru că  orice atingere a ei este mângâiere, pentru că, oricât de bărbat şi de puternic aş fi, în braţele ei devin mic şi dependent de dragostea ei.

Frumoasă declaraţie din partea unui bărbat îndrăagostit, nu? Nici nu mă mir de mulţimea de fluturi pe care i-a provocat Irinei 🙂

Dor. Amnezii trecute

 Mi-e dor de tine cu toată fiinţa mea. M-a pălit tare, în moalele capului şi-n baierele inimii. Cu tine era atât de uşor. Să râd şi să plâng, să cânt şi să dansez. Uneori în chiar aceeaşi silabă a unui cuvânt rostit alene.
E vară plină şi ceasurile rotunde stau să pocnească. Mi se face atât de sete de adierea glasului tău încât mă scurg şi mă revărs.
Şi au trecut atâtea veri în care nu am (mai) adulmecat urmele paşilor tăi prin atrii şi ventricole. Da, atât de simplu. Mi-e dor de tine şi în secunda asta, simt că nu voi mai fi vreodată întreagă, fără tine.
Cum să explic toate astea? Cui? Cine ar putea să înţeleagă? Mereu mi-ai spus că eu sunt altfel, că nu sunt un om obişnuit. De-aici oare trăirea asta intensă? Zbuciumată?
De-aici gândul şi dorul şi setea? De când… De unde… Şi, mai ales, până când? Până unde ar putea să se întindă… Cât de mare să se facă… Cât de lungă şi tumultoasă să îi fie revărsarea pentru ca cineva sau ceva să o poată opri?
Vă mai exista vreodată dor care să nu mă doară? Se va umple golul? Se va şterge rana, sau măcar se va cicatriza şi nu va mai avea puterea să doară atât….? Şi din ce…? Din prea mult soare. Din prea vară. Din prea sete. Din prea dor…
♥♥♥♥♥♥♥♥
Te visez. Începe tu. Spune tu că îţi pare rău…Că nu ştii să îmi spui ce simţi pentru mine, că nu ai curaj să spui vorbele de teamă că te-ar putea durea. Te visez luând atitudine în faţa tăcerii mele… Mă chircesc de durere însă. Tu taci, în continuare şi nu ştii (poate) cât de drag îmi eşti. Chiar aşa, dur şi hotărât să mă laşi pe mine să renunţ iar, la „revolta” mea. La dor încastrat în tăcere.
O să mai fim o vreme înstrăinaţi. O să mai taci o vreme şi eu am să blochez toate canalele prin care ai putea să iei legătura cu mine. De fapt, nu chiar toate… Dacă ai fi vrut, ai fi putut să dai un semn…să laşi o urmă… să arunci un gând…o privire….să laşi orgoliul la o parte şi să recunoşti că am dreptul să îţi cer lămuriri.
Dovezi… Ce aiurea sună!Parcă am fi la tribunal, sau la poliţie…sau la Corpul de control…
Aş vrea să recunoşti, măcar o dată, că ai nevoie de mine. Că îţi place compania mea. Că îţi face bine şi că ţi-o doreşti constant(ă) în viaţa ta. Că sunt importantă în echilibrul sufletului tău. Că ţi-e dor. Să îţi fie dor şi să spui vorbe mari, frumoase….Chiar dacă ştim amândoi că dincolo de ele nu se mai poate merge. Că nu s-a putut niciodată. Că nu se poate, nu în viaţa asta…
Și totuşi tu taci. Tu, deşi exişti undeva în lume, refuzi să spui „Îmi pare rău”, „Iartă-mă”, „Primeşte-mă înapoi, te rog”, „Mi-e dor de tine. Mereu.”…. Tu nu spui asta niciodată, aşa-i? Cu atât mai puţin mie…cea care nu am făcut decât să îţi zgudui din temelii fericirea călduţă. Care m-am încăpăţânat să nu îţi intru ŞI în pat, dar m-am infiltrat adânc în fiinţa ta, în sânge, în vise şi-n scris. Cea al cărei nume nu-l poţi rosti cu voce tare niciodată, dar pe care îţi doreşti să îl strigi în gura mare în fiecare primăvară când prinzi iz de dragoste, de hai-hui şi dor de ducă…
Cea care ştii că nu îţi va purta niciodată numele, dar îţi închipui cum ar fi, totuşi… Cea pe care nu o poţi vedea cu ochiii minţii mamă… Dar o ghiceşti mereu. Tristă sau doar absentă. Un copil femeie sau o femeie copil?
Mă alint, vei spune. Ştiu. O, cât de bine ştiu. Parcă îţi pot simţi zâmbetul nervos, uşor jenat. Dacă ai citi vreodată rândurile astea… Dacă ai mai veni vreodată… Daca ai să meriţi vreodată să îţi mai pun, o dată în plus, sufletul meu în palmă.
Ştii cât poate să doară de fiecare dată când fărâm în picioare toate cioburile mândriei mele şi îţi spun, o dată şi încă o dată, ca (O MARE) parte din mine e a ta? Şi nu de azi, de ieri. Ci dintotdeauna. Şi pentru totdeauna. Că port lungi conversaţii cu tine, în mintea mea. Şi uneori ne certam,şi ne împăcăm apoi. Şi totul e aşa real… Şi ducem o viaţă pentru care nimeni nu ne poate condamna. Şi trăim fiecare zi aşa cum vine. Cu furtună sau doar cu nori. Cu nehotărâri de-o clipă marca dorului din mine şi fraze lăsate în coadă de peşte marca unui alt dor, ce alergă mereu spre tine.
Par aşa reale pentru mine toate…Numai că nu e nimic real, ştii? Şi nu sunt nebună. Doar că… uite, taci iar.
Şi azi taci.
Şi eu, IAR EU, am început să scriu. Pentru că altfel aş simţi că o iau razna şi aş striga în toate cele 4 zări. Şi cum să te strig….când tu poate nici nu mai ştii glasul meu? Cum să te strig când urma paşilor tăi din camera noastră s-a pierdut de atâta vreme? Cum să te strig când tu adormi şi te trezeşti mereu lânga EA? Cum să mă auzi tu dacă nici un pic de dor nu te aduce înapoi, aici?
Eşti fericit? mă întreb mereu… Dacă eşti fericit şi tăcerea ta asta înseamnă… Am să tac. N-am să te strig deci. Dacă venirea anunţată a iernii te-a alungat în cea mai fericită emisferă a oraşului tău? Dacă faci planuri cu pentru un alt dor, dacă îţi sărută tâmpla şi îţi ştie toate gândurile….? Dacă totul nu e decât visul imaginaţiei mele….Dacă totul a fost doar o secundă de nebunie, o rătăcire dintr-o „criză de dor” a unui bărbat….? Cum să ştiu? Cum să cred…?
E târziu. Am obosit. De câte ori ţi-am zis asta….De câte ori m-ai ascultat? De câte ori ai înţeles? De câte ori, iubire? Şi totuşi….Iată-ne iarăşi aici. În pustiul tăcerii dintre două orgolii. Iată-ne iar însinguraţi şi trişti. Iar 2. Iar noi, cu n mic.
Poate ar trebui să ştii. Poate vorbele astea, aşa nebune, aşa răzleţe, ar fi în stare să îţi spună, altfel decât am ştiut eu, că doare. Nereacţia ta doare. Mai mult decât cearta. Mai mult decât îndepărtarea ta chiar. Şi rănile se adună. Şi dor. Năprasnic dor. Iar dor.
Şi nu ştiu cum să îţi mai spun că am nevoie să fii mare, puternic şi să mă faci bine. Am nevoie ca tu să mă „repari” pentru că, vezi tu, iubire, toate rănile despre care vorbesc poartă numele şi amprenta ta.
Taci şi azi…Iar eu mai mor puţin…Mai sângerez vise şi gânduri. Şi tot te strig, mut, în privirea pierdută, stinsă. Şi nu te văd, nu te aud venind. De nicăieri.
♥♥♥♥♥♥♥♥
Aș vrea să îţi pot spune „ne vedem acuşica”…. Aş vrea să număr orele până când te voi vedea şi aş vrea să tresar auzindu-ţi paşii. Aş vrea să cred că mă pot teleporta acolo unde eşti, când ţi-e greu, când mi-e dor, ca să fie iarăşi bine… Aş vrea să mă încarc de energie privindu-te cum sufli în lumânările tortului aniversar, cum îţi sclipesc ochiii de bucurie desfăcând cadouri şi cum zâmbeşti enigmatic în aşteptarea invitaţilor dragi. Aş vrea să ştiu ce visezi şi care e primul tău gând, dimineaţa. Aş vrea să îmi adormi alături, uneori, şi să întind doar mâna, în somn şi să te pot atinge.

Anule Nou

Anule Nou,

Lasă-mi curajul

de a mă şti iubită.

De-adevăratelea şi în fiecare zi.

Iubită şi ciufulită şi plânsă şi office.

 

Anule Nou,

Iartă-mi zâmbetul cât toată fiinţa.

 

Anule Nou,

Dă-mi clipe

şi nopţi şi zile cu El.

Dă-mi foc în priviri

şi dulce amărui pe buze.

 

Anule Nou,

Modelează-mă tu

ca să îi pot primi îmbrăţişarea

senină şi fără temeri.

 

Anule Nou,

Suflă peste mine

gând bun şi vorbă dulce

să-i pot fi CASĂ şi ACASĂ,

pe orice cărări ar rătăci paşii Lui.

 

Anule Nou,

Binecuvântează-ne colţul de lume

cu duioşie şi încredere,

cu inimă nefăţarnică

şi suflet despovărat de orgolii.

Kadelle Beaute – din natură în suflet

Începuturi

Pe Anca (sau mămica de la Kadelle Beaute) am cunoscut-o la întâlnirea cu Monica Reu sau prima ei ieșire în lume, așa cum scria apoi pe blog. Atunci, pe fugă, nu am făcut cunoștință și nici nu am fost suficient de norocoasă încât să plec acasă cu minunile (cum spuneau mămicile deja fidele!) ce ies din mâinile ei.

După o vreme, am decis să îi scriu un mail, care nu a mai ajuns niciodată la ea, din motive care nouă, două persoane mai puțin … tehnice :), ne scapă.

Timpul a trecut și numele Kadele Beaute îmi tot apărea în cale, în diferite contexte. Auzeam persoane foarte mulțumite de săpunurile pe care Anca le face și mi se părea destul de ciudat că, într-un oraș atât de micuț cum e Piatra Neamț, drumurile nu ni se intersectaseră, de-adevăratelea, niciodată. Mi-am notat, în minte, neapărat să vorbesc din timp cu ea pentru darurile de Crăciun. Așa cum mi-am propus încă de anul trecut, îmi doresc să dăruiesc celor dragi, de sărbători, produse/servicii făcute la noi în țară, de mâini pricepute și să îi încurajez astfel pe cei care au decis să își lase pasiunile să lucreze și să înflorească.

Prima … întâlnire

Am stabilit cu Anca sau Kadelle Beaute (cum i-am notat, inițial datele de contact, în telefon) ce anume mă interesează din tot ceea ce face ea – sare de baie, unt de corp, săpunuri, strugurel de buze.

M-am lăsat, încă de la început, cucerită de combinațiile și culorile pe care ea le-a gândit și am plasat o comandă destul de mare, pe care am așteptat-o cu sufletul la gură și încercând să îmi temperez emoțiile.

Mă amuz acum spunând că am tot adăugat una alta comenzii mele, astfel încât totalul de plată s-a modificat constant și i-am cam dat de furcă Ancăi tot suplimentând și în ultima zi de livrare. Norocul meu a fost că Anca este genul de om care se bucură făcând ceea ce face – adică săpunărește! – și că volumul de muncă pentru ea, deși eu am evitat să las comanda pe ultima clipă, este foarte bine stăpânit, își prioritizează foarte bine comenzile, lucrează „la cald” – ceea ce am primit eu era proaspăt și da, că locuim în același oraș și nu a trebuit să mai aștept după poștă sau curier.

Ne-am întâlnit deci, în sfârșit!, în seara în care copiii îl așteptau pe Moș Nicolae și mi-a fost atât de dragă Kadelle Beaute 🙂 încât am tot stat de povești vreo 20-30 de minute, în frig și la un colț de covrigărie tot zicând, fiecare dintre noi, că pleacă.

Impresii

Nu ți-am spus atunci, seara, Anca dragă, dar te-am iubit din prima clipă și m-am bucurat ca un copil de aromele, texturile și prezentarea cutiuțelor și borcănelelor pe care mi le-ai făcut.

Am mirosit îndelung ce am primit și am decis să scriu despre pasiunea ta, dar, mai mult, despre omul bun, despre inima mare și despre grija pentru cei care apelează la tine. Această postare nu este o reclamă, este o recomandare sinceră și sper să ajungă la cât mai multe persoane interesate să își răsfețe corpul, să se bucure de arome și texturi noi.

O parte dintre produse au plecat deja de la mine, altele se pregătesc să bucure, iar copiii mei au declarat că ei iubesc rățuștele!!! și că nu mai vrem decât aceste borcănele ca să fim fericiți, după baie 🙂 Așa că, va trebui să îmi fac stoc serios!

Las spre final una dintre surprize:există o persoană foarte talentată și muncitoare care s-a decis să colaboreze cu tine, dacă îți dorești asta, pe partea de fotografie de produs 🙂 și cred că asocierea dintre voi va fi profitabilă pentru ambele părți! Dacă te bucură oferta, dă-mi un semn și vă pun în legătură cât de repede!

Iubirea vieții mele

Fie că vrem, fie că nu, iubirea este motorul care ne face să mergem înainte. Iubirea vieţii mele este titlul unui film pe care l-am văzut, zilele trecute, fără să fi plănuit asta.

Iubirea vieţii este sau poate fi rezultatul unei poveşti ce porneşte din dragoste la prima vedere, cum scrie Nicholas Sparks în povestea lui Jeremy Marsh şi a lui Lexie Darnell.

Ambele poveşti vorbesc despre iubire. Fiecare are un je-ne-sais-qui anume creat să atragă, să înfioare, să emoţioneze. Fiecare dintre cele două poveşti m-a făcut să mă gândesc serios la oamenii pe care îi iubim şi pe care alegem, conştient, să îi păstram în viaţa noastră.

Filmul vorbeşte despre diferenţele dintre omul bun, cald şi foarte prezent în viaţa ta. Omul care te cunoaşte şi te protejează, omul care îţi cunoaşte stările şi te acceptă ca atare. Apoi, din cer din iarbă verde, apare un alt El. O nouă poveste posibilă şi probabilă. Un om despre care nu ştii mare lucru, dar care îţi trezeşte fluturii din stomac la viaţă. Un om care te provoacă să vezi lucrurile şi în alt fel, un om care te descoperă, încet, în fiecare clipa petrecută împreună şi care te tratează ca pe o minune, anume venită pe pământ pentru el. Un necunoscut care te face să traieşti o poveste în care tu eşti prinţesa din castel şi orice este posibil.

Ce alegi? Care va fi iubirea vieţii? Porneşti în necunoscut, trăind viaţa în plinătatea ei sau te mulţumeşti cu o existenţă liniştită, călduţă, care e lipsită de orice fel de surprize? Rişti să pierzi totul pentru o promisiune şi o ceată de fluturi nebuni sau uiţi episodul şi îmbătrâneşti aşteptând să fii tratată aşa cum meriţi?

Nu va spun mai multe, dar vă invit să descoperiţi o fărâmă din poveste…

Pe de altă parte, iubirea vieţii apare, pentru Jeremy, când se aştepta mai putin. Orasean bet-beget, domnul Jeremy nu mai era chiar la varsta primei iubiri, trecuse deja printr-un divort si parea ca va urma un lung sir de relatii pasagere. Dar viata ne ofera multe surprize! Jeremy se indragosteste la prima vedere de mult mai tanara Lexie Darnell, o cere in casatorie foarte repede si renunta la traiul in New York pentru a locui in micutul orasel Boone Creek din Carolina de Nord. Lexie este insarcinata si amandoi devin nerabdatori sa isi cunoasca fetita, in ciuda problemelor de sanatate si a blocajului de inspiratie care il sleieste de puteri pe Jeremy.

Însă tocmai când viaţa pare să se aştearnă pe un făgaş de fericire deplină, un e-mail misterios şi tulburător declanşează un lanţ de evenimente care va schimba cursul destinului tânărului cuplu.

Cât de bine îi cunoaştem pe cei pe care îi iubim? Cum putem face faţă inevitabilelor îndoieli, temerilor legate de responsabilităţile unui părinte şi obstacolelor care ni se ivesc în cale? O poveste uimitoare despre dragostea dintre un bărbat şi o femeie, apoi despre inerentele temeri pe care un părinte le simte în legătura propriul copil.

Dragoste la prima vedere este o poveste care vorbeşte despre sfârşituri care aduc noi începuturi, tragedii care duc la bucurii neaşteptate şi, mai mult decât orice, despre iubirea vieţii. Iubire pe care trebuie să o prinzi cu ambele mâini, să o guşti cu fiecare fibră şi de care trebuie să te bucuri în fiecare secundă.

Iubirea vieţii să vă fie alături, dragii mei şi voi, în înţelepciunea şi nebunia voastră, să nu vă temeţi să îi zâmbiţi, să o primiţi cu braţele deschise!

PS – Să vă spun că luna decembrie este perioada mea preferată din an şi că, dacă aş putea, aş sta zi lumină să văd toate filmele de pe Diva? :)De la comediile romantice la filmele cu anchete şi crime!

 

Nu-mi spune

                                                     Nu-mi spune

Nu-mi spune că sunt un munte

de întrebări și vise,

că nu ai suflu s-ajungi

în vârf

și că timpul

nu ține niciodată cu tine.

Spune-mi că sunt o mare

în care vrei să te pierzi

și nici un muritor

să nu te pescuiască,

aruncându-te, fără viață,

pe uscat.

Nu-mi spune că e imposibil

și foarte puțin probabil.

Nimic nu e definitiv, încheiat

până când nu coboară

în pământ.

Și, probabil, nici atunci.

Uită-te la noi…

 

Spune-mi că ai încredere în mine,

că toate-s cu putință

și deschide-ți aripile

să zbori,

încă o dată,

spre cerul

care sunt Eu.

Nu-mi spune că, tehnic vorbind,

e mai ușor să traversezi distanțe.

Dacă ai conexiune.

Și asistență specializată.

Spune-mi că inima ta înțelege.

Recunoaște.

Pun viața mea în joc.

Pun sufletul meu ca miză.

Nu am habar de securitatea comunicațiilor,

și, risc, poate,

să fiu interceptată

de serviciile abilitate

și aplecate.

 

 

Dar pasiunea din mine

Te poate salva.

Dacă prinzi mâna

pe care ți-o întinde.

Dragoste

– Fă dragoste cu mine, îi spuse ea.

El o privea surprins. Nu-i venea să creadă. El, altădată atât de stăpân pe sine, atât de cerebral…O privea şi ea habar nu avea ce gânduri i se învârt lui prin cap.

O fi auzit?O fi înţeles, începea ea să devina temătoare. Fă dragoste cu mine asa cum nu a făcut nimeni, niciodată. Să mă regăsesc pe mine, să ies odată din noaptea asta neagră, în care rătăcesc şi nu mai pot găsi poteca înapoi. ….

El se apropie, îi mângaie părul, oftă…şi ceva, cumva, se întâmplă. O energie sufocantă plutea în aer. Brusc, simţi nevoia să nu îi mai vadă ochiii. Să nu îi mai ghicească dulcele contur al trupului. Să nu mai aibă în faţa gura ei….Ah, gura ei care se cere sărutată…Atât de dragă….

Se întoarse şi se îndreptă, şovăind încă, spre fereastră. Avea nevoie de aer. O gură mare de aer. Ca în transă, repede dar catifelat ca o felină, ea se postă, războinică dar senină, în faţa lui. Între el şi fereastră. Razele de soare îi împleteau în părul negru ca noaptea din sufletul ei, o cunună. Arăta de-a dreptul imperial.

– Fă dragoste cu mine!, îi spuse ea, de această dată mai categoric.

Ce va face el, oare? E timpul unui nou început sau al unui sfârşit îndelung amânat. E vreme de lacrimi sau vreme de iubit. E timpul să plece sau să rămână pentru câteva vieţi. De aici, din punctul acesta, suspendat între cer şi pământ, între El şi Ea, orice e posibil.

În aerul electrizat, în lumina dimineţii, se priveau şi timpul nu mai exista. Restul lumii încetase să mai conteze. Tot ce conta era ACUM şi AICI.

– Fă dragoste cu mine, maiestate, îi spuse ea, dezmierdându-i tâmpla şi înmuiindu-şi tonul. Ştiu că nu îmi poţi promite nimic mai mult decât eşti. Ştiu că totul se poate schimba foarte repede. Nu vreau să mă gândesc la clipele în care vei fi departe. Nu vreau să simt deja durerea ce mă va sfâşia când te vei dezintegra şi vuietul căderii tale va ajunge la mine târziu, când nu voi mai spera.

Dar ea nu ştia că el avea totul clar în minte. Pentru el, zarurile erau de mult aruncate. Povestea fusese de mult scrisă, rolurile de mult repartizate. De fapt, fără să aştepte şi fără să ceara asta, El asta făcea! Făceau dragoste încă de la început, fără ca ea să ştie. Iniţial, făceau dragoste împletindu-şi cuvintele, alternându-şi tăcerile.  Înlănţuiau cuvinte şi tonuri, zâmbeau şi se încruntau, pe rând, ca într-un dans romantic. Apoi, făceau dragoste din priviri. Când el o privea intens, ea îşi ferea privirea. Şi totuşi, ea revenea smulgându-l visului, o clipă mai târziu. 

Dragoste. Pur şi simplu, dragoste.