Imparateasa Orhidee – recenzie.

De cand m-a cuprins microbul cititului adevarat, am trecut prin multicele carti. Impresiile pe care mi le-a lasat Imparateasa Orhidee sunt atat de puternice incat trebuie sa ajunga si la voi, printr-o astfel de postare.

Pentru ca nu cred ca am scris, ma simt datoare sa explic de unde imi aleg cartile 🙂 Activez pe cateva grupuri unde oameni faini citesc si impartasesc despre lecturile lor. Pe cel care ma motiveaza cel mai puternic – Lumi intre coperti – nici nu mai stiu cum l-am descoperit. Cert este ca „mamica” lui este o persoana pe care o cunosc si in viata reala si alaturi de care am ramas in grup datorita modului in care scrie despre acele carti care ii populeaza clipele de respiro dintre creme si torturi, plus alte mici-marunte responsabilitati 🙂

Revenind la Imparateasa Orhidee, am citit despre ea doar cateva cuvinte, cele pe care editura Polirom le-a „lipit” pe spatele cartii, ca o invitatie la lectura:

Imparateasa Orhidee este povestea unei tinere manciuriere care, pentru a-si salva familia din ghearele saraciei si pentru a evita casatoria cu varul ei, participa alaturi de alte trei mii de fete la selectia concubinelor imperiale. Odata aleasa una dintre cele sapte sotii ale imparatului Hsien Feng, Orhideea trebuie sa infrunte misterele, intrigile, ritualurile si superstitiile Orasului Interzis, in care va ramane vreme de 46 de ani.

Actiunea se petrece in China vechimii si prezinta o lume condusa exclusiv dupa reguli vechi, impuse de traditie si respectul pentru dinastie. Fiecare lucru este clar stipulat in traditie, fiecare cutuma este obligatorie si  este mai presus de orice durere sau vointa. Imparatul este Zeul Suprem, Fiul Cerului si are drept de viata (si moarte) asupra oricarei fiinte din Orasul Interzis.

Modul in care tanarul imparat Hsien Feng, ghidat si sprijint de mama sa, doamna Jin, isi va alege cele 7 sotii este descris in cele mai mici amanunte: de la anuntarea conditiilor pe care fetele trebuie sa le indeplineasca, la etapele succesive si la forurile pe care fetele trebuie sa le convinga prin frumusetea si gratia lor, pana la scena, magistral redata, a „interviului” final cu capetele incoronate. Iubirea nu are nici un fel de amestec si totusi, povestea de fata este una de iubire.

Cele doua frumoase imparatese, doamna Nuharuo si doamna Yehonala – de fapt, Imparateasa Orhideea – sunt doar doua dintre cele sapte sotii „oficiale” ale imparatului adolescent. Puterea lor, asemeni rolului pe care il vor juca in carte si in istoria statului manciurian, ne sunt dezvaluite fara graba,  cu lux de detalii, ca o frumusete ce iti este oferita in portii mici, meritate in timp, dupa eforturi atent dozate.

Fiecare imparateasa este unica, fiecare are meritele ei, dar Orhideea este, dintre toate, aceea care freamata de viata, un fel de cal naravas al dinastiei. De-a lungul povestii, veti descoperi o femeie puternica, dornica sa cunoasca si dispusa sa invete, veti cunoaste viata ascunsa a curtii si miezul ei, dincolo de ambalajul stralucitor, de eticheta si de eleganta stralucitoare. Veti patrunde in palatele concubinelor regale si veti trai alaturi de ele, mici bucurii, dar si mari drame. Nimic nu este lasat la voia intamplarii, frumusetea este un pret cu care doamenele platesc luxul de care sunt inconjurate, confortul si statutul primit.

Imparateasa Orhideea va juca, pe rand, roluri dintre cele mai variate: de la adolescenta macinata de saracie, la sora muncitoare care va alege, voit, sa caute o viata mai buna pentru familia ei, pana la tanara usor naiva, usor inconstienta care se va arunca in gura monarhiei. 🙂 Mai departe, vom vedea cum Orhideea face o greseala fatala: se indragosteste cu adevarat de sotul ei si acest lucru, alaturi de mintea ei strategica si dorinta de a rezolva problemele imperiului, o vor face sa treaca prin multe clipe la limita dintre viata si moarte, dintre onoare si oprobiu public.

Pretul pe care imparateasa Orhidee il va plati este unul greu de dus: isi va pierde libertatea, isi va pierde veselia, isi va infrana vointa si visele, isi va ofili cei mai buni ani ai vietii intr-o lupta continua pentru a-si pune la adapost fiul. Va castiga insa un loc in paginile istoriei, va fi in miezul lucrurilor si va putea influenta politica interna si externa a Chinei, in vremuri de tumult social.

Dupa o poveste de dragoste terminata brusc (pentru ca atentia si favorurile Fiului Cerului trebuie impartite intre toate concubinele regale), dupa ce spiritul ii este calit de gelozie, teama si bucuria unor succese mici, imparateasa Orhideea va invata cat de greu este sa fii femeie puternica si sa arati asta intr-o lume a barbatilor.

Va las pe voi sa descoperiti restul povestii 🙂

Personal, am fost incantata de stilul cartii: intreaga poveste este spusa de vocea Orhideei, evenimentele sunt asezate cronologic, personajele sunt descrise prin prisma implicarii si actiunilor lor. Mi-a placut sa descopar o bucatica din istoria Chinei si legendele Orasului Interzis. M-a impresionat profund taria de caracter a imparateseor, desi, recunosc, o simpatizez mai tare pe imparateasa Orhideea.

Desi nu as putea spune ca acest roman este unul exclusiv istoric, aerul lui se apropie destul de mult. Cronica vremii este redata in aceasta incursiune la memoriile unui personaj cheie. Descopar cu placere ca imi place genul si sper sa mai am ocazia de a mai descoperi astfel de capodopere.

Pe scurt, o carte pe care va provoc sa o descoperiti si sa o judecati dupa impresia lasata. Mai am in lista de lectura cateva carti din colectia Top 10+ de la editura Polirom si sper sa raman cu acelasi gust placut dupa ce le voi citi. Voi, prietenii blogului, veti afla primii 🙂

Si, pentru ca se apropie concediul la mare, caut idei de lecturi potrivite pentru mare, soare si… pandit termitele pe plaja. Daca aveti ceva ponturi, va rog sa nu ma lasati la greu!

Schimbare de ritm

Prima zi de vacanta adevarata pentru unii, ultima zi de munca inainte de concediu pentru altii. Desi o schimbare de ritm e binevenita cateodata, habar nu aveam ce urma sa ma loveasca.

Ora 8 – Fac planul in cap, duc termitele la locul de joaca unde avem abonament. Fug la munca, merg la interviu, termin o parte din treaba si inainte sa se faca ingrozitor de cald afara, recuperez copiii.

Ora 8.10 – Schimbare de ritm 🙂 Locul de joaca deschide la 9, nu la 8 (cum scria pe site!!!)Bun asa. Varianta de rezerva. Fuga cu termitele la strabunica, Dumnezeu sa ii dea sanatate.

Ora 8.20 – Bun. Am lasat copii. Fuga la munca. Fa cerere de concediu. Da Doamne sa se aprobe ca altfel…rupere de ritm scrie pe coada mea! Suna telefonul. Fa 5 adrese. Da 3 relatii. Trimite 6,4 fax-uri. Se strica faxul. Bun. Scaneaza si trimite mail. Cade curentul…Nu? Corect, nu cade curentul, dar asta ar fi lipsit.

Ora 9.03 – Fuga dupa termite. Fuga la locul de joaca. Raspunde la 276890 intrebari provenind de la Termita 1 de 5,5 ani si ai rabdare cu mersul impleticito-razgaiato-dragalas al Termitei nr. 2 de 3 ani. Cum ar fi si cu o fetita, se intreba un neuron ratacit…Saracul, cred ca a facut insolatie intre timp. Ajungem la locul de joaca. Repeta, repeta, repeta: nu ne lovim, nu ne imbrancim, nu muscam, cerem ajutorul daca e nevoie. Mami vine dupa voi. Schimbare de ritm? Doar de neologisme, mai sunt si altii pentru care trebuie sa repeti de N+1 ori aceeasi fraza. Dar nu e bai…no panic, man, cum s-ar spune.

Ora 9.57 – Gafaie organizat spre sala de interviu. Care habar n-am unde e. Trebuia sa merg la baie inainte sa plec. Neuronul, bate-l vina! Cand ai nevoie de el, unde umbla? Pe repede inainte, in ritm de… concurs! Candidat 1, ok. Candidat 2. Hai cu procesele verbale. Bun. Iar cafea? Buuuuuuuuuuun. Apa. Schimbare de ritm?As vrea eu. Suna de la locul de joaca. Copiii nu mai vor sa stea. Sfinte al zilei de luni, cu ce ti-am gresit???

Ora 11. 39 – Alearga spre locul de joaca. Fara apa si palarie ca sunt o doamna ce…ritm-ul meu 🙂 Ajung la locul de joaca. Evideeeeeeeeeeent ca termitele nu vor sa plece, nu? Ca ce „fain a fost, mai mami” si „da’ eu nu vreau sa pleeeeeeeeeeeeeeeec”….1,2,3, 4, ritm. Schimbare de ritm. Eu am vrut?Poftiti de va serviti, doamna, ca avem pe saturate!!!

Ora 12.04 – Inapoi la bona improvizata. „Abandoneaza” termitele si NU TE IMPLICA in negocierea mesei de pranz. Repet, nu te implica!!! Da, vorbesc singura.

Ora 12. 13 – Daca tot ai iesit, adu ceva de mancare si pentru oamenii muncii, ca na…Bancomatul nu functioneaza. Iau cu cardul, nu e nici o problema. Fuga cu mancarea.

Ora 12.48 – Mancarea e servita, maiestatile voastre administrative! Eu nu vreau cu ciuperci, pentru mine fara patrunjel….Buuuuuuuuuun. Apa? Avem. Suna telefonul. Rezolva 5 hartii. Verifica cerere de concediu. Slava Cerului e semnata. Cred. Ca e de bine. Sau nu. Mai bine nu ma gandesc. Suna faxul. 😛 Verifica mailul. Termina situatia. Fa ordine pe birou ca doar pleci in concediu si sa nu se puna praful de bunatate de hartii.

Ora 15.45 – Vin specialistii. Sedinta. N-am inteles nimic, dar nu e bai. Am tot timpul din lume sa citesc un cod. Oricare, ca tot aceleasi dimensiuni le are. Si eventual, dupa ce termin, aflu ca are vreo 7 (cel putin!) modificari, actualizari, republicari. Sau ca ai citit bucata abrogata. Cum era? Schimbare de ritm? :)) Buna gluma.

Ora 15. 48 – Suna sotul. L-am sunat yo? Da, acum vreo 3 ore. Ce vroiam? Habar n-am. Daca ma intrebi, nici cum ma cheama nu mai stiu. Dar am bolentin. Deci, safe here.

Ora 16.21 – Gata adresa. Are completari. Nu e buna de dat la semnat. Modifica, listeaza, fa notite si lasa la corectat. Suna prietena „azi avem pilates”. Yey! Exact ce imi lipsea. Hai ca si-asa am avut o zi.

Ora 16.35 – Ies pe usa. Unde e echipamentul? Cum unde? La supermarchet. In compartimentul pentru bagaje. Am luat mancare si am pus echpamentul la loc sigur. 🙂 Fuga dupa el. Daca o mai fi acolo.

Ora 16.57 – Ajung, gafaind, la pilates. Gasit echipament, pierdut cap si orientare. Iar n-am sticla cu apa, dar lasa ca ma vad cu prietena mea si o sa fie ok.

Ora 18- Pilates mortua est. Ergo deci…ce ritm frate? Cine ar fi crezut ca am atatea locuri care pot sa ma doara? In acelasi timp si la o asemenea intensitate? Maine va fi mai bine. Sigur. Incepe vacanta cu termitele.

Ora 19 – Termita 2 – Mami, te iubesc. Prietenii stiu de ce. Dusmanii vor comenta. Dar asta e soarta. Corpul meu, ritmul meu. Cand o gasi alta mai buna, promit ca le pun in cui. 🙂

Ora 20 – Hai sa scriu repede pe blog sa ma laud cum e cand imi doresc ceva din tot sufletul meu si universul imi raspunde. O schimbare de ritm este mereu binevenita. Daca esti sau nu pregatit pentru ea… este o cu totul alta discutie.

Hai sa va aud. Doar eu am puteri de-astea? 🙂

PS: Pe parcursul zilei nimeni nu a fost cu adevarat ranit. Unele sunt exagerari, dar, hei…if it counts… viata are ritmul pe care il alegi. Cateodata mai lent, alteori mai rapid. Te adaptezi sau … nu stiu care e cealalta varianta, pe bune ca nu stiu 🙂 Dar daca m-ati lumina, v-as ramane profund recunoscatoare.

Scrisoare de dragoste. 3 mini recenzii

Despre dragoste am scris si voi mai scrie 🙂 E un subiect frumos, plin de esenta despre care se tot scrie, de la inceputurile lumii si se va mai scrie inca. Pentru ca iubim si suntem iubiti, fie ca alegem sa transmitem acest lucru printr-o scrisoare de dragoste, printr-un mesaj, printr-un gest sau doar printr-o privire.

Pentru mine, a existat o vreme o vreme minunata in care asteptam cu emotie si nerabdare urmatoarea scrisoare de dragoste de la El. Traiam aproape doar pentru acele clipe. Citeam si reciteam vorbele tremurate pe hartie, cand scriam randuri pline de sentiment si asezam intre paginile subtiri bucatele de suflet.

Astazi, aproape nu se mai scrie de mana. Rar mai auzi pe cineva spunand ca a primit o scrisoare. Sau ca a scris o scrisoare.

Daca ma intrebati pe mine, o scrisoare de dragoste are farmecul ei. Cuvantul scris este si va ramane atat de drag inimii mele… Mi-e dor sa scriu si sa primesc o scrisoare. Cumva insa, si blogul este, pentru mine, modul in care trimit scrisoare dictata atent de inima mea. Cui scriu? Celor dragi, celor de departe, celor care stiu sau doar banuiesc. Scriu de dor, de drag sau de suparare. Scriu si citesc, pentru ca am descoperit ca, asa cum o scrisoare ma ajuta sa asez frumos trairi si senzatii, o carte citita ma ajuta sa vad noi puncte de plecare, noi drumuri pe care as putea apuca sau noi provocari spre care sa imi indrept atentia.

Astazi, despre trei dintre cartile citite recent 🙂

O scrisoare de la o Femeie catre lume

Asa as sintetiza eu, in doar cateva cuvinte, impresia puternica pe care mi-a lasat-o Bastarda Istanbulului scrisa de Elif Shafak.

Aparuta la editura Polirom in 2013, cartea este imaginea in oglinda a unei colectii de femei puternice, luptatoare si vii care isi duc, fiecare in felul ei, luptele interioare.

Destinele se intalnesc si pare ca toate aceste femei au in comun dorinta de a apartine unui loc, unei povesti sau unui om. Cautarea propriei identitati, tradari si neimpliniri, povesti tainuite, rusine si extaz, toate se impletesc pentru a aduce in atentia noastra lumea orientala cu toate neajunsurile si nestematele ei. Inca o data, autorul imi ofera prilej de reflectie si regasire.

O scrisoare despre frici

Romanul Irezistibil al lui Jill Shavis este una dintre acele carti care te furnica pe tot corpul. Un copil mijlociu cu un traseu al vietii ciudat, renuntari si incrancenari de orgolii, toate abunda in cele 250 de pagini.

O poveste de dragoste care reuseste, in final, sa treaca peste secrete mucegaite. Cuvinte care refuza sa se lase rostite. Umor de situatie si persoanje pe care le iubesti cu fiecare nou rand citit.

Maddie Moore se afla la o raspantie in viata ei. Situatiile in care viata o pune vor ajunge sa ii demonstreze cat de important este sprijinul familiei, cat de usor este sa te increzi in prima impresie si cat de mult te poti insela daca alegi sa hranesti fricile din inima ta.

Da, am citit aceasta carte pe narasuflate aproape si la final, exact asta am simtit ca mi-a ramas in suflet: randuri tainice dintr-o scrisoare despre frici, curaj si iubire.

Ultima scrisoare de dragoste

M-am tot gandit daca este cazul (sau nu) sa introduc aceasta a treia carte aici. Jojo Moyes este un autor pe care il descopar inca. Pe care il gust incet si de al carui scris ma bucur mult dupa ce am inchis cartea.

Ultima scrisoare de dragoste a stat o vreme (multa) in lista mea de dorinte de pe Elefant. 🙂 Mereu am carti noi in lista, spre imbufnarea cardului.

Am prins o oferta buna si mi-am oferit acest mic dar. Nu imi pare rau!

Cartea este delicioasa si are tot ce ii trebuie pentru a urca rapid in topul meu personal.

O scrisoare de dragoste din alte vremuri aprinde imaginatia unei ziariste. Doua povesti de iubire tainuta, la 40 de ani distanta, tind sa se apropie si sa se intalneasca. Va invinge dragostea? Va triumfa datoria? Cartea este inca pe noptiera…ma rog, vorba vine, pentru ca o iau cu mine peste tot, in speranta ca voi reusi sa mai citesc putin. Ca voi reusi sa mai gust putin din magia acestei carti.

Voi ati scris vreo scrisoare de curand? Va place sa scrieti? Mai scrie lumea in ziua de azi? V-as ruga sa imi trimiteti cate o scrisoare ca sa salvam scrisul de mana, dar e posibil sa fie ruginita penita deja… Asa ca, daca v-am trezit ceva amintiri, lasati un semn, cat de mic 🙂

 

 

Astepti schimbarea SAU esti schimbarea?

Schimbarea vine din tine sau tu esti schimbarea?

Exista perioade in viata in care simti ca trebuie sa faci o schimbare. Exista zile in care pare ca totul in jur iti spune ca drumul pe care mergi este unul gresit. Ai de ales: mergi inainte si vezi tu unde ajungi :P, te opresti si faci o schimbare, te intorci din drum. Fiecare alege pentru sine. Daca vrea. Daca poate. Daca este in acel punct in care poate constientiza.

Recent, intr-o discutie cu un Om Bun, mi-am dat seama (pentru ca uitasem) ca fiecare lucru se intampla cu un scop. Schimbarea te poate lovi pe nepregatite, te poate spulbera aproape. Sau poti alege sa fii tu schimbarea.

Da, imi spune vocea ratiunii. Dar… sa FII tu SCHIMBAREA poate insemna (de cele mai multe ori) sa te arunci in necunoscut. Sa alegi drumul intunecos. Care nu stii unde te va duce. Care nu stii ce pericole poate ascunde. La fel cum habar nu ai daca, nu cumva, iti poate aduce ACEL CEVA dupa care tanjesti de ani de zile. Dintotdeauna.

Pus in fata oglinzii, ce vei vedea? Poti alege schimbarea sau doar drumul sigur? Te increzi in fricile tale? Intrucatva perfect valide.

Suntem capabili sa ne schimbam cu adevarat sau doar mimam?

E un gand care imi tot da tarcoale de multa vreme. In adancul sufletului, esti curajos, esti bun si poti lupta pana in panzele albe pentru lucrurile (sau oamenii) in care crezi. Dar, cumva, pe traseu, te lasi influentat de ceilalti. Ajungi sa crezi sau doar mimezi ca NU POTI sau, mai grav, in opinia mea, ca NU MERITA. Si alegi alt drum. Mai sigur. Uneori, e caldut si bine. Poti „duce” cararea altcuiva si intelegi, rational vorbind, motivele pentru care ai fost indrumat acolo. Dar, cumva, sufletul tau URLA. Vrea aer curat. Vrea sa fie implinit. Vrea alt ceva. Vrea … schimbare 🙂 E greu, e infinit de greu. Dar fara acest suflu nu esti tu. Sau nu esti TU intreg. Esti ciunt, esti doar o parte. Si nimeni nu vrea sa traiasca doar jumatate.

Cred ca exista oameni care mimeaza multa vreme. Care incearca ani intregi sa fie … asa cum si-ar dori X. Sau Y. Sau cum ar vrea sa fie vazuti. Pentru ca, vorba ceea, traim intre oameni si nu putem sa facem (mereu) ce ne taie pe noi capul, nu? Sau da? Sau macar, uneori?

Schimbarea vine din suflet. Acolo o simti necesara. Acolo se naste si poate, daca ii/iti permiti, sa curprinda si alte sectoare ale vietii tale.

Poti incepe cu o schimbare de look, poti sa te imbraci mai fistichiu (dar perfect adaptat starii tale de spirit). Poti sa iti schimbi felul de a vedea viata. Poti sa alegi alte feluri de mancare din meniu sau chiar o alta locatie pentru concediu.

Cat dureaza schimbarea si in ce conditii?

Daca esti suficient de curajos, poti vedea cum schimbarea te va lua prin surprindere. Vei pierde poate cativa prieteni, daca drumul tau nu le mai place. Vei starni cateva reactii la oamenii care te stiau/vedeau/doreau intr-un anumit fel. E bine sa stii la ce sa te astepti. Sunt „pierderi de razboi” pentru ca, oricat de mult am crede contrariul, schimbarea adevarata afecteaza toata gama relatiilor pe care le ai cu ceilalti. Asta daca decizi ca aceste relatii sau acesti oameni sunt importanti pentru tine.

Daca nu sunt importanti si te poti lipsi de prezenta lor, e ok. Daca insa aceste pierderi iti pot afecta decizia de a spune DA schimbarii… e bine sa ai si aceste aspecte in vedere.

Schimbarea e evolutie sau nu 🙂

Incet, incet, invartind situatia pe toate partile, ajungem si la finalul postarii 🙂

Schimbarea este (poate fi) o evolutie. Da, ii dai gura de aer dupa care tanjea sufletului tau. Da, esti adevarat si AICI, in fata ta. Da, poti abandona masca si te simti perfect cu alegerile pe care le-ai facut.

Dar este aceasta schimbare o evolutie? Daca da, pentru cine? Pentru tine? Pentru ceilalti? Pentru toata lumea? Pentru pacea mondiala? 😛 Glumesc in ultima parte, dar evolutia poate fi ascunsa chiar si sub forma unui regres. Adica cum? Pai, de exemplu, ai putea constata faptul ca in spatele „nepasarii” tale vis a vis de comentariile lui X-ulescu sta o potrivita STIMA DE SINE. Pe care ai decis ca este vremea sa o lasi sa invinga. Sa iasa in fata si sa declare tuturor DA, NU SUNT PERFECTA/GRASA/SLABA/MARE MATEMATICIAN/etc. DAR MI-E BINE ASA. Poate fi autosufiecienta sau poate fi doar un pas spre a descoperi ca vrei sa fii acceptat asa cum esti. Cu ceea ce ai bun si frumos.

Concluzia unei postari despre schimbare

Daca ati avut rabdare (sau curaj!) sa cititi aceasta postare pana aici, va multumesc. Rasplata mea pentru voi este o concluzie adevarata, mai scurta si poate mai abrupta decat de obicei: ai curaj sa alegi schimbarea care te poate implini ca om! Nu va fi poate alegerea „perfecta” si va fi nevoie de ajustari pe parcurs, dar iti datorezi tie sa incerci 🙂

PS: Aceasta postare se datoreaza unui om care a stiut sa trezeasca constientizari. Este un mod de a spune MULTUMESC, esti WOW si vreau sa stii ca te apreciez pentru ceea ce esti!

Excursie la Bucuresti – cu copiii in oras

La inceputul lunii iunie am fost intr-o scurta excursie la Bucuresti. Evident, cu cei doi copii din dotare. Pentru ca, organizata cum ma stiti, am planificat din timp, o parte din obiectivele de vazut au putut fi „gustate” pe indelete.

Cautand pe internet despre multele locuri unde  putem merge in excursie la Bucuresti am facut, inainte de orice, o frumoasa (si lunga!) lista. Am scris si am tot scris :).

Lista mea initiala cuprindea urmatoarele:

  • Muzeul Taranului Roman
  • Gradina Botanica
  • Muzeul Aviatiei/National Militar/de Istorie
  • Ferma de animale (Pantelimon)
  • Gradina Zoologica
  • Muzeul Antipa
  • Palatul Mogosoaia
  • Muzeul Inventiilor
  • Muzeul Pompierilor
  • Casa Experimentelor
  • Insula Copiilor – parcul Herastrau
  • Terra Park
  • Oraselul Cunoasterii
  • statia de metrou Politehnica
  • Castelul Tepes (Parcul Carol)

Mai tarziu mi-am dat seama ca distantele sunt cel putin relative si ca, la varstele puilor de om din dotare, se impune inca (Slava Domnului!) masa de pranz si somnul de amiaza asa ca, putin inainte de plecarea in excursie am reajustat ASTEPTARILE mele in ceea ce priveste acest periplu.

Am plecat de la premisa ca e important sa GUSTAM cu adevarat experienta si ca o excursie la Bucuresti ar fi placut sa fie utila si distractiva.

Pentru a rupe cumva monotonia drumului, am facut o oprire la Vulcanii Noroiosi. Desi exista un tarif de intrare/vizitare modic – 1 leu de persoana, daca nu ma insel – nu am observat nici un fel de investitie acolo. In afara celor 2 toalete ecologice de la intrare si a unui panou informativ proptit in zona dinainte de vulcanii.

Copiii au fost impresionati si nu prea. Am facut cateva poze si asta a fost. Dintre cele 3 zone cu vulcani, noi am ales sa mergem (la recomandarea Ioanei, prietena noastra GPS :P) doar la Piclele Mici. Informatii detaliate gasiti pe internet si pot spune doar ca drumul pana acolo este pitoresc iar experienta inedita.

Revenind la tema postarii mele, si anume o excursie la Bucuresti cu cei 2 copii, am stabilit deja ca ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost sa alergam prin oras ca zanaticii, dintr-o parte in alta, doar ca sa bifam obiectivele turistice si ca sa facem poze. Ne-am relaxat deci si am pornit sa ne bucuram de descoperirea orasului, prin ochiii puilor de om.

Prima oprire a fost la Ferma Animalelor de la Pantelimon. Aici am petrecut cateva ore bune in aer curat, bucurandu-ne de un soare domol, de prezenta animalelor si de spatiul intins, plin de oameni mai mari sau mai mici, fara a ne simti insa sufocati de zgomot.

Referitor la animale, sunt sigura ca pentru copiii nascuti si crescuti la oras o astfel de „distractie” este binevenita, mai ales daca nu au bunici la tara si sunt lasati sa creada ca vacutele adevarate sunt… mov, ca cele de la TV. Pentru copiii mei nu e cazul, avem si noi bunici la tara si animalele domestice sunt, pentru ei, cunoscute si apreciate, cu atat mai mult cu cat dragalasenia acestora a fost unul dintre argumentele pentru care noi nu mancam carne.

Dintre muzeele din lista, in prima (:P) noastra excursie la Bucuresti am reusit sa vedem Muzeul Antipa, Muzeul Pompierilor, Muzeul tehnic din Parcul Carol si, de asemenea, doua obiective pe care cel mare le-a gustat si savurat, impreuna cu tatal lui, un alt pasionat de tehnica – este vorba despre Oraselul Cunoasterii si Casa Experimentelor.

Pentru ca cel micut isi dorea si o pauza de la „vizitat” , am intercalat printre obiectivele mai… serioase si vizite in parcuri. Prin urmare, ne-am bucurat de frumosul parc Moghioros din Drumul Taberei care arata WOW. Am mai fost si in Herastrau si in Parcul Carol (care mi-a dat o colectie de senzatii si trairi pe care inca le asimilez), dar si in cateva parcuri micute, dintre blocuri.

Desi imi amintesc discutii despre nemultumirea bucurestenilor legate de lipsa parcurilor, m-am bucurat sa descopar, alaturi de copiii mei, locuri frumoase de joaca unde cei mici s-au relaxat, au alergat in voie si au incercat fel de fel de jocuri noi care, fie vorba intre noi, i-au cam dat palpitatii matusicii Ade. 🙂

De de alta parte, o excursie la Bucuresti ne-a dat prilejul de a ajunge (in sfarsit!) la frumosul Ludotech – musai o sa scriu o postare separata despre acest loc de educatie in familie, dar si la … „La Cofetarie” – un local mic si cochet din fata Palatului Parlamentului (in zona Fantanelor Anotimpurilor) unde am savurat ceva bun bun 🙂 Cofetaria aceasta ne-a fost recomandata de o prietena si ma bucur ca am reusit sa ajungem.

Per total, aceasta excursie la Bucuresti a fost un prilej de a descoperi un oras aglomerat, cu ochiii avizi de frumos 🙂 O excursie la Bucuresti, oricat de ciudat sau greu de crezut pare, a fost un prilej de conectare si mai ales REconectare in familie. Sau asa am ales sa vad eu lucrurile 🙂

Voi unde mergeti in concediu? Ce vedeti frumos?

Fie ca mergeti cu copiii, dau doar in 2, o excursie in capitala poate fi o gura de aer proaspat, o clipa de ALTCEVA decat traiti in fiecare zi. In fond, calatoria sta in bucuria descoperirii si nu doar in ajungerea la destinatie, nu?

Arome Urbane. Un drum, un om, niste vise :)

Mie mi-au lipsit interviurile cu Oameni frumosi 🙂 Astazi, stăm de vorbă cu o mămică frumoasă şi curajoasă, creatoare de Arome Urbane. Am cunoscut-o, virtual deocamdată, la una dintre discuţiile din grupul Work At Home Moms şi mi-am dorit să o cunoaşteţi şi voi, aici.

Cine eşti tu – scurtă carte de vizită 🙂

Sunt Ana, mamă de băiat de 4 ani şi de fată de aproape 2 ani, îmi plac culorile, traiul aproape de natură, dansul şi îngheţata.

Cum ai devenit WAHM?

Arome Urbane – Coliere alăptare
Arome Urbane – Coliere frumoase şi sănătoase
Arome Urbane – Cu puţin roşu

Mereu am făcut ceva după muncă: cercei, brăţări, împletituri, desen, croitorie, iar accesoriile mi-au plăcut mereu. După primul copil, am suferit nu după somn, nu după nopţile pe la terase cu prietenii, nu după tocuri, ci după mărgele. Şi atunci am aflat de aceste coliere. Am stricat un set de mărgele din lemn pe care le aveam şi am făcut primul colier. Apoi am început să caut bile din lemn mai special şi am încercat mărgele din seminţe exotice, diferite esenţe, dar lemnul de ienupăr m-a cucerit. Şi la îndemnul unei prietene, am început să lucrez şi pentru alte mămici. Pe lângă coliere, s-a ivit şi lavanda în viaţa mea (avem o cultură de lavandă) şi de aici numele Arome Urbane.

Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Natura este inspiraţia pentru orice, răspunsul la orice întrebare. Mă inspira şi mamele – puternice, iubitoare, jucăuşe şi delicate pentru care croşetez aceste coliere din lemn, fir subţire de bumbac şi dragoste.

Dar marile „pietre de moară” cu care te lupţi?

Arome Urbane – Lan de lavandă

Mă lupt doar pentru ce mi-am propus, mă lupt doar pentru scopul meu de a avea o viaţă liniştită, aproape de familie şi de natură. Doar aşa simt împlinire şi linişte. Greutăţile sunt cele cunoscute tuturor la început de drum: desfacerea. Eu cred cu tărie în ceea ce fac şi sunt convinsă că ce pleacă de la mine este un lucru  de calitate. Nu aş putea să fac altfel. Vreau să trimit mamelor, oamenilor care îmi comandă coliere, produse cu lavandă, săpunuri sau orice altceva şi o bucăţică de suflet, să simtă pasiunea cu care lucrez.

Cea mai mare dorinţă pentru anul 2017…

Pentru afacerea mea îmi doresc să distilez lavanda şi să pot oferi ulei esenţial de lavandă de calitate şi apă florală. Pe lângă am o serie de produse pe care eu şi familia mea le folosim şi aş vrea să le aduc în magazin. Produse pentru curăţenia casei bio, la preţuri bune, săpunuri naturale şi detergenţi bio, prietenoşi cu natură. Îmi doresc să colaborez cu cât mai mulţi producători români şi AromeUrbane să devină locul în care vii să cumperi cu încredere.

Ce te relaxează? Cum şi cu cine îţi petreci timpul liber? Există aşa ceva ? 🙂

Arome Urbane – Săculeţi lavandă
Arome Urbane – Baie catifelată

Nu este nimic surprinzător că având o cultură de lavandă, relaxarea cea mai mare este o plimbare printre aceste flori împreună cu copii mei. Liniştea câmpului, unduirea florilor, zumzetul de albine şi parfumul de lavandă sunt reţeta perfectă. Dar asta este doar în sezonul lavandei. În restul anului, relaxarea este croşetatul colierelor. Noţiunea de timp liber s-a schimbat pentru mine în ultimii ani, îmi vine greu să îl definesc acum: timp în care nu am nimic de făcut, timp liber de la stat cu copii sau timp liber de la munca mea? Oricum ar fi, nu îl mai caut, încerc să prind în cursul zilei câteva minute pentru scurte meditaţii şi încerc să fiu prezentă în mod conştient în viaţa mea 🙂

Cum ai ajuns în comunitatea WAHM? Ce înseamnă acest drum, pentru tine?

Am ajuns în această comunitate când a fost momentul potrivit pentru mine. Şi aici am descoperit o conexiune puternică, sprijin, informaţii şi inspiraţie. Uneori, simt că, împreună cu celelalte mame WAHM pot conduce lumea: sunt mame din toate domeniile şi găseşti răspunsuri la orice. WAHM înseamnă să ies puţin din ritmul: job, de luni până vineri, de la 9 la 18 cu un concediu pe an şi viaţa doar în week-end. Înseamnă să fiu mai aproape de familie, pe mai puţini bani, dar mai împlinită. Îmi doresc să rezist cât mai mult, financiar vorbind.

Planuri de viitor…

Îmi doresc să certific cultura de lavandă, să pot dovedi prin hârtii că lavanda mea e bio. Acum pot doar să o spun.

Unde te găsesc prietenii şi unde îţi pot invidia muncă cei mai puţin prieteni? 😛

În momentul acesta, cel mai rapid mă pot găsi pe Facebook la Arome Urbane,  dar în curând şi pe www.aromeurbane.ro

Un gând de final 🙂

Cumpăraţi produse locale!

Am testat și eu aceste produse. În primul rând, vă pot spune că miros divin și că nu mă mai satur să „gust”… olfactiv dulapul cu lenjerie. De asemenea, baia copiilor este prilej de încântare pentru toată lumea. Săculeții sunt tare drăgălași, iar eu plănuiesc, în secret, să îmi bucur oamenii dragi cu astfel de atenții și în viitor, shhhh!

Portrete în creion – Interviu Angela Mandragiu

Despre mamele frumoase şi curajoase pe care le-am descoperit în marea familie Work At Home Moms am mai scris. Una dintre ele vine astăzi în căsuţă, să ne vorbească despre portrete în creion, fedru, vise şi curaj 🙂
1. Cine eşti tu şi cum ai ajuns aici, pe blog?

 

Cine sunt eu? Pff… Sunt fata care nici nu știe când a devenit femeie, apoi soție și mami de doi copii veseli și frumoși. Sunt femeia ce a visat mereu la o familie unită, fericită, plină de veselie și iubire, și sunt mandră că acest vis s-a împlinit. Sunt o visătoare și o optimistă și chiar dacă uneori am impresia că mă mai pierd și că sunt mică mică de tot, într-un final ajung să văd întotdeauna partea plină a paharului.

Blogul l-am descoperit prin intermediul comunității WAHM, l-am răsfoit și m-ai cucerit prin modul tău cald de a scrie.

2. Ce înseamnă WAHM pentru tine?

WAHM este o comunitate minunată, o asociație a mamelor care lucrează de acasă,pe care am descoperit-o întâmplător, dar odată ajunsă în ea am știut că nu trebuie să mai plec. Am fost fericită și suprinsă în același timp, să descopăr mame ca și mine, care mai de care mai talentată, toate dedicate atât vieții de familie cât și pasiunilor lor, încercând să le îmbine cât mai armonios. Nu e ușor să fii o mamă care lucrează de acasă, cu doi prichindei în preajmă. Uneori îmi găsesc creioanele prin sertarul cu linguri, alteori descopăr că bucățile mele din fetru au fost molfăite atât de tare încât şi-au pierdut orice formă, alteori găsesc papiotele de ață înșirate prin toată casa… 🙂

3. Concret, cu ce te ocupi?

Am două mari pasiuni: prima este desenul în creion, a doua lucrul cu fetrul.

Abilitatea de a desena mi-o folosesc în mare parte pentru a realiza portrete. Oamenii apreciază astfel de desene și apelează la mine când vor să ofere unei persoane dragi din viața lor un cadou special, unic, personalizat. Adică, ce poate fi mai personalizat decât un portret? 🙂

Fetrul îmi place pentru moliciunea lui, pentru culorile lui frumoase și pentru că este “ascultător”, luând aproape orice formă. Cred că chiar și cea mai năstrușnică idee poate fi realizată din fetru. Fac litere, decorațiuni, carusele pentru pătuț, semne de carte, lumânări de botez, și câte și mai câte.

4. Care sunt sursele şi resursele de inspiraţie şi/sau …. transpiraţie?

De surse de inspirație am rareori nevoie, căci portretele le fac după fotografii și incerc să le fac cât mai fidele. Când desenez nu prea îmi este pusă creativitatea la treabă. Chiar și atunci când lucrez cu fetrul, de regulă clientul cam știe ce vrea, iar eu doar dau formă ideii sale. Unii îmi trimit fotografii cu ceea ce vor și sunt neînduplecați când încerc să îi conving că e mai frumos să fie diferit. Dar am și clienți care au doar o idee vagă și îmi dau mână liberă în ceea ce privește detaliile. Atunci pot să îmi fac de cap, să mă joc cu formele și culorile după mintea mea.

5. Care sunt cele mai mari bucurii? Dar cele mai incomode neajunsuri?

Bucuria o simt între etape: prima este atunci când termin un portret sau un obiect din fetru, după caz, și sunt mulțumită de rezultat. A doua bucurie o simt atunci când trimit clientului fotografie cu rezultatul și acesta se declară fericit. Iar a treia este atunci când clientul primește produsul, este mega-încântat și îmi trimite mesaj de mulțumire. Dacă îmi mai trimite și o fotografie-două cu portretul pus pe perete sunt în culmea fericirii. 🙂

Neajunsuri nu prea întâmpin. Am investit la început foarte mult în materiale, ambalaje și nu numai, iar acum doar culeg roadele. Mă mai supăr pe mine când nu reușesc să mă încadrez în anumite termene sau când sunt nevoită să refuz comenzi din cauza lipsei de timp.

6. De ce portrete în creion şi de ce fedru?

Mă simt legată de portrete pentru că ele reprezintă ființe umane, zâmbete imortalizate, în spatele cărora sunt momente de neuitat: o cerere în căsătorie, un prim sărut, un concurs câștigat, primul dințișor al unui copil sau primul dinte de lapte căzut, momente petrecute în familie etc. Faptul că sunt realizate în creion mi se pare că le dă o notă de mister și nostalgie.

De ce fetru? Pentru că este pufos, colorat, frumos, și pentru că se pretează la decupare, coasere și lipire fără să fie prea “nărăvaș”. Pentru că pot să dau drumul imaginației și creativității, ceea ce mă duce înapoi în copilărie, și atunci sunt iar o fetiță cu pistrui la ora de lucru manual.  Pentru că mă relaxează maxim să îl simt în palme și să lucrez cu el.

7. Cel mai mare vis…

Cred că aspirațiile se schimbă pe măsură ce evoluăm. Momentan cel mai mare vis este să ajung să am un venit constant și mulțumitor din pasiunile mele, și odată cu asta să devin o WAHM 100%. Acel moment îl simt destul de aproape, și atunci cred că voi dobândi noi visuri. O firmă, un atelier poate…:)

8. Ai un om special care merită un mare şi public MULŢUMESC? Hai să îi facem o bucurie 🙂 Laudă-l aici!

Soțul meu, categoric.E susținătorul meu cel mai mare, consilier, critic, finanțator la început. A avut încredere în mine din prima clipă, nu mi-a pus la îndoială ideile și metodele de promovare, nu m-a întrebat niciodată de ce am dat banii pe nu știu ce cutii, fetru, panglici etc. Tot el mi-a cumpărat și prima trusă de desen, acum trei ani. Înainte de asta nu îmi puteam imagina că există atâtea feluri de creioane, mine, gume de șters… Îi sunt recunoscătoare pentru tot. Nu puteam avea un soț mai bun. 🙂

9. Unde te vezi peste 5 ani?

Vai, 5 ani?? 😛 Dar eu nu știu unde voi fi nici peste un an! Cum am mai spus, aspirațiile se schimbă în funcție de realizări. De exemplu, acum 5 ani nu aș fi crezut că voi deveni ceea ce sunt acum.

10. Sfaturi pentru cei care citesc acest interviu şi îşi pun întrebări…

Sfătuiesc pe toată lumea să își urmeze visul. Știu, sună ca un clișeu, dar chiar așa este. Trebuie să ai un scop precis și să îți faci planul de atac pentru a-l atinge. Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii este să se teamă. Teamă de necunoscut, teamă de eșec, temă de ce va zice lumea. Curaj și înainte! Sunt lucruri mult mai bune în fața noastră decât cele pe care le lăsăm în urmă.

Fotografiile mi-au fost puse la dispoziţie de către Angela, căreia îî mulţumesc pentru prezenţa aici şi pe care o îmbrăţişez cu mare, mare drag 🙂