Rawissant – interviu.Primul bistro raw vegan din Piatra Neamț

Pe Cristina Ioniță am cunoscut-o pe un grup de mămici. Intervenea puțin și doar la anumite subiecte. Avea de fiecare dată ceva interesant de spus, un punct de vedere care ajuta pe mămica aflată la ananghie. Am descoperit-o la o întâlnire despre alăptare și mi-a devenit simpatică. Am aflat despre pasiunea ei pentru hrana sănătoasă și… mi-aș dori să o iau acasă! Deocamdată, am convins-o să poposească în căsuța mea plină cu emoții și să ne lase să o cunoaștem puțin mai bine. 🙂
Cine ești tu, om frumos cu cosiță de aur/mămica Rawissant (ă)?
Sunt o mamă, soție, fiică, soră, prietenă, vecină, fostă corporatistă, care îmi urmez visul. Visul de a-mi urma pasiunea. De a face ceea ce îmi place. De a lăsa o urmă.
Cum, de unde, DE CE a început totul?
De când am terminat facultatea și am fost oarecum pe cont propriu, am început să gătesc. De la cartofi prăjiți în mult ulei la sushi, guacamole sau știucă umplută, am gătit mereu cu pasiune. Am fost mereu curioasă să descopăr lucruri noi, iar vacanțele petrecute în străinătate mi-au dat multe ocazii să învăț. Așa am aflat acum câțiva ani că poți mânca pe fugă și salate, nu doar junk food.  După ce am devenit mamă a început să mă preocupe mâncatul sănătos așa că am tratat gătitul cu alți ochi. Așa am ajuns să citesc despre mâncarea nepreparată termic și mi s-a părut fascinant că se poate „găti” și așa. M-a surprins faptul că mâncarea astfel preparată  e foarte gustoasă și am început să îmi doresc să învăț mai mult. Așa am ajuns să merg la un curs de preparat mâncare și dulciuri raw și am cunoscut un om minunat în persoana Gabrielei Oltean (Delicious Raw – Brașov). Ca să scurtez povestea, ea m-a învățat multe din tainele acestui stil de viață (pentru că e mai mult decât un mod de a prepara mâncarea) și m-a pus în legătura cu raw chefs internaționali și cu furnizori despre care nici nu știam că există. Și am căpătat mult curaj. Și cu un pic de inconștiență m-am aruncat cu capul înainte în acest proiect Rawissant.
11855671_1629355933970253_6012183131210670867_n
Unde erai acum 5 ani?
Acum exact cinci ani eram în concediu în America și aflam că sunt însărcinată. Lucram la o bancă și aveam un program foarte încărcat. Așa credeam la acel moment.
Lansarea proiectului Rawissant… Ce urmează?
Urmează să văd dacă am reușit. Să vă fac curioși, să gustați, să vă placă.
11222691_1629357890636724_1196208546941363073_n
Cum arată un meniu din viața voastră de familie? Cine ce mănâncă? Cât durează pregătirea?
Fetele noastre mănâncă orice le dam. De la vlăstari de floarea soarelui la supă cu găluște. Un meniu. Hm. Greu de spus.  Nici o zi nu seamănă cu alta. Dimineața poate fi un smoothie pentru mine și soțul meu, suc de iarbă de grâu și fructe cu granola pentru fete. La prânz o supă fără carne, ca să mâncăm cu toții, felul principal poate fi un pește la grătar cu legume sau doar cu sos de lămâie și ulei de măsline. Seara de obicei fetița cea mare hotărăște. Mami, vreau paste sau mami vreau sandvich. Îmi faci? Nu prea pot să o refuz. Câteodată vrea doar brânză cu castraveți sau doar roșii cu pâine. Îmi place tare mult de ea că nu mănâncă același lucru în fiecare zi. De gătit nu gătesc decât supe sau borș în cantitate mai mare (pentru două zile).  În rest, toată mâncarea o fac pe loc și în porții mici, pentru o dată. Nu e așa greu pe cât pare.
Care sunt cele mai inedite combinații pe care le-ai încercat? Românii par să fie destul de reticenți la capitolul acesta, dar sunt sigură că se întâmplă să guste un preparat și abia apoi să întrebe/afle ce anume conținea…
Mâncarea coreană mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc ca aveam o masă plină cu tot felul de boluri dar nu aș ști să îți spun nici jumătate din ingrediente ce erau. Știu că erau multe alge, legume murate, vlăstari. Și mi-a mai plăcut în Italia că am mâncat într-un preparat castraveți gătiți și știu că mi-au plăcut și m-au surprins ca gust pentru că noi îi mâncam doar cruzi sau murați.
 Unde te vezi pe tine și familia ta peste 10 ani?
Nu știu unde vom fi peste 10 ani, dar îmi doresc să fim tot împreună și tot fericiți.
Care sunt principiile de parenting cu care îți crești cele două mândre domnișoare?
Îmi place foarte mult comunicarea nonviolentă pe care o practică Monica Reu și soțul ei și simt că asta e drumul pe care vreau să merg în ale parentingului. Recunosc că nu îmi iese întotdeauna, dar mă străduiesc să fiu un părinte empatic.
Cum a fost trecerea de la mămica cu program (mă refer la programul de muncă de dinainte de bebe2) la statutul de WHAM sau să zicem mămică antreprenor?
Trecerea a fost destul de ușoară pentru că am știut dintotdeauna că vreau să fac pasul acesta, doar că nu îmi găseam talentul în care să cred suficient de mult.
Câteva cuvinte pentru cei care află despre tine și povestea ta… Câteva cuvinte pentru mine și cei care mă/ne citesc (adică au avut răbdare să ajungă până aici)
Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți povestea mea. Vă aștept să îmi treceți pragul și să îmi spuneți ce părere aveți despre proiectul meu. Ție, dragă Irina, îți spun mulțumesc că mi-ai luat acest interviu și mă faci să par așa o persoană importantă. Și mă bucur că te cunosc.
🙂 În încheiere, vă aduc aminte că vă puteți delecta cu bunătățile Cristinei sâmbătă, 16 ianuarie, ora 11 la deschiderea oficială a primului bistro raw vegan din Piatra Neamț. Unde o găsiți?
  •  După Muzeul de Istorie, pe partea dreaptă (mergând spre podul peste Bistrița/Tribunal), după notariat și înainte de Salon Queen.
  • Puteți să luați legătura cu ei (sau să vă bucurați privirile cu minunile ieșite din mâinile ei) pe pagina de FB . 🙂

 

O prințesă… urbană + Lansare la Piatra Neamț

Despre Ioana sau prințesa urbană cum e posibil să o știți de pe blogul ei, am aflat acum mai multă vreme. Cumva, în spațiul acesta virtual atât de plin de diverse informații, mai mult sau mai puțin comerciale și fățuite anume pentru a atrage, ceea ce scria ea mi s-a părut MAI ALTFEL. Mi-a plăcut această denumire pe care și-a luat-o, de prințesă urbană și m-a intrigat modul realist, amuzant de a (de)scrie, de a povesti. Mi-a plăcut că am reușit, de-a lungul vremii, să o cunosc, puțin câte puțin, așa cum am descoperit-o și la lansarea de la Piatra Neamț. Așa cum sunt sigură că vor dezvălui și fotografiile oficiale ale evenimentului, Ioana a arătat ca o adevărată prințesă… urbană, evident, grație ținutei de la Contesse Line.

2015-12-30_11-01-06_905 2015-12-30_10-25-03_675

Dincolo de asta, îi mulțumesc Ioanei, prințesa urbană de București via Piatra Neamț pentru timpul acordat interviului meu. 🙂

 

Cine este Prințesa Urbană, dincolo de cartea de vizită oficială?

Prințesa urbană e numele unui blog despre familie, viata și iubire. O vreme, Prințesa Urbană am fost eu, acum însă am crescut, Prințesa a rămas o parte din mine, multă lume îmi spune în continuare așa, „Hei, ce faci, Prințesă”, eu însă simt că acum sunt mai mult. O vreme am fost Prințesa Urbană, acum sunt autoarea blogului printesaurbana.ro. Sunt un om trecut prin multe (în special bune, dar și vreo câteva rele), mamă a doi copii simpatici, soția unui om enervant de isteț, mai sunt jurnalistă de profesie, scriitoare în timpul meu liber, mare iubitoare de oameni, cărți și, ocazional, rom. 😛

Cum era Ioana copil? Cum sunt copiii tăi, acum?

Nu prea mai țin minte cum eram când eram copil. Îmi aduc aminte că pentru mine era extrem de important să-mi mulțumesc părinții, care îmi cereau mereu să fiu ascultătoare și să iau note mari. Petreceam mult timp pe-afară, alergând. Aveam foarte mulți prieteni și nu-mi plăcea deloc să citesc. Copiii mei sunt mici, adorabili, enervant de isteți (știm noi cu cine seamănă), foarte prezenți.

Unde erai acum 5 ani? Ce făceai?

Acum cinci ani trăiam într-o mansardă luminoasă cu omul meu, teribil de fericită și de încântată de viitorul nostru împreună, oricum ar fi arătat el. Eram redactor șef la o revistă de timp liber. Vedeam toate filmele în avanpremieră, recenzam restaurante și ceainării, făceam poze prin oraș, luam interviuri actorilor. Aveam o viață genială! Totuși, asta de acum, când schimb 7 scutece pe zi și suflu două năsucuri mucoase la foc automat, e mult,mult mai mișto!

Unde te vezi peste 7 ani? Cu cine?

Ooo, nu știu unde, dar știu cu siguranță cu cine! Păi, suntem eu, omul meu, copilașii, pisica și mama. Nu știu ce facem, dar ne distrăm și ne tot strângem în brațe! Apoi eu povestesc despre asta pe blog și uite-așa se generează o super energie pozitivă!

Cea mai frumoasă lecție pe care ți-ai însușit-o de când ești părinte?

Că ACUM și AICI se întâmplă cele mai extraordinare lucruri.

Care sunt proiectele la care muncești acum?

Ooo, multe. Lansări de carte în toată țara și câteva și în străinătate, multe proiecte sociale și umanitare pe blog, întâlniri dese cu cititoarele din București și provincie pentru a le prezenta experți în metode blânde de creștere a copiilor.

Te-ai gândit vreodată să emigrezi? De ce da/nu? Dacă da, unde?

Mă gândesc să emigrez cel puțin o dată pe zi, dacă nu chiar mai des. Când mă enervez în trafic, la coadă la Poștă, când calc într-un caca de cățel pe trotuar, când țipă la mine cineva care nu ar trebui să țipe la mine. Aș pleca într-o țară caldă, cu oameni cu sânge cald, Portugalia, Spania… Deocamdată însă, prea mi-e drag de oamenii mei de aici să pot pleca.

De unde îți umpli tu rezervorul afecțiunii? Dar cel de informație și spirit ludic?

Copiii îmi dau toată puterea și energia, amândoi mă strâng în brațe, mă cheamă mereu, cea mare îmi spune mereu că mă iubește, soțul meu e stâlpul meu, ancora mea în realitate când mă ia entuziasmul pe sus. Informațiile mi le iau de pe internet, sunt abonată la tot felul de bloguri din afară. De jucat mă joc cel mai adesea în capul meu, dar și cu copiii, cu care stau de dimineață până seara, și cum ei nu fac altceva decât să se joace, și eu fac la fel, ca tare-mi mai place.

Care este cel mai mare „sacrificiu” pe care l-ai făcut, ca mamă?

Nu am făcut sacrificii. Tot ce fac cu și pentru copii am făcut cu drag, pentru că vreau și pentru că îmi place. Îmi pare rău după somnul bun de noapte, dar revine el cândva, nu-i panică. 🙂

Câteva cuvinte de final pentru mine și cei care citesc blogul meu…

Oameni dragi ai Irinei, să vă bucurați de vorbele ei frumoase, că nu-i ușor să scrii des, util și frumos pentru multă lume! Și nu uitați : AICI și ACUM se întâmplă cele mai frumoase lucruri!

Dacă sunteți curioși să citiți prima carte a prințesei urbane, o găsiți la Editura Univers (un cupon de reducere poate fi găsit pe blogul Ioanei, în partea dreaptă), dar și online pe elefant.ro (cu reducere de 40% în prezent) sau libris.ro . Există varianta tipărită sau dacă preferați, varianta e-book (epub/kindle), așa cum a ajuns la mine cartea (mulțumesc, Elena!)

Pentru că, după multă vreme, am terminat de citit întreaga carte, vă las cu un mic exemplu de înțelepciune (a se citi combinație perfectă de umor, emoție și realitate) by prințesa urbană, Ioana:

Familia există când oamenii din ea se cunosc bine toți  cu fiecare, râd și plâng împreună, se joacă și cresc cot la cot…                                       O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Lansarea de la Piatra Neamț a avut ca loc de desfășurare Central Plaza Hotel unde ne-am bucurat de emoții, de zâmbete, de candoarea copiilor și de dulcele bun, sănătos și arătos de la Rawissant. Eu am reușit să mă bucur de atmosferă fără să alerg după copii, am făcut poze cu Ioana și am revăzut oameni dragi, care s-au strâns să o cunoască, îmbrățișeze și încurajeze pe Ioana. Mi-a fost drag să particip la eveniment și sunt mândră de toate inițiativele Antoanelei Iftode (de la Centrul Educațional Antonia care ne-a răsfățat anul acesta și cu prezența Otiliei Mantelers).

Rawissant

Sunt sigură că sunt în asentimentul tuturor când spun că ne-ar plăcea mai multe astfel de evenimente la noi în oraș!

Cea nai elocventă descriere a acestei cărți aparține chiar Ioanei, prințesa urbană, și vă invit să citiți cu sufletul, cu mintea și cu ochii larg deschiși:

 

Cartea asta e despre drumul unui om oarecare (eu) nici mai frumos, nici mai deștept, nici mai talentat ca alții, care-a trecut prin rele și prin bune, ca toși oamenii, și care crede că povestind despre el poate schimba lucruri în alții. (…) Am scris-o ca pe o îmbrățișare pentru toți cei care o vor ține vreodată în mână. Lor vreau să le spun încă o dată că știu. Știu că  uneori e insuportabil de frumos, alteori e insuportabil de greu, că uneori ai vrea să mori ca să nu mai doară, că alteori ai face orice ca să supraviețuiești. O să treacă răul, o să vină mai bine, care va trece și el,  o să vină apoi perfectul, care va trece și iar va fi rău. Ni se întâmplă tuturor, indiferent de vârstă, salariu sau oraș natal. Și tocmai asta e partea cea mai frumoasă: că nu știm ce urmează, dar rămânem să dansăm împreună  separat prin Univers. Ce bine că  (…) nu există om trist, fericit, bolnav sau singur să nu se bucure de o îmbrățișare din aceea strânsă, cu ochii închiși, cu zâmbet ascuns ăn umărul celuilalt, cu inimi care ascultă și se înțeleg, chiar și numai pentru trei secunde.

Scutece textile – câte cumpăr? cum le spăl? (II)

După ce am lămurit câteva noțiuni generale  despre ceea ce numim scutece textile (sau refolosibile), să trecem la partea practică a scutecitului textil.

  1. Câte scutece textile îmi trebuie?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Ei bine, să o luăm cu începutul. Numărul scutecelor textile necesare are în vedere câteva considerente (variabile de la caz la caz, după cum vei vedea). Așa că nimeni nu îți poate spune cu exactitate câte scutece textile îți trebuie ȚIE pentru COPILUL TĂU. Vestea bună este că poți să adaptezi stocul pe parcurs, în funcție de nevoi, preferință și buget. Ca mamă ce scutecește textil de aproape 4 ani ( am cumpărat primele scutece refolosibile însărcinată fiind cu primul meu copil, după cum scriam aici, continuând acum cu bebe nr. 2 (probabil până la trecerea la oliță și renunțarea la scutec), pot spune că este preferabil sa cumperi câte 1-2 bucăți din fiecare tip care consideri (înainte de a le utiliza) că te încântă mai tare – eventual, chiar variante preloved, dacă nu te deranjează ideea – și vei vedea cum te descurci (cât de des schimbi scutecul, la ce perioadă de timp trebuie să speli, cât de repede se usucă scutecele, cât timp și/sau nervi îți mănâncă asamblarea scutecelor, cât de mare este spațiul unde poți depozita scutecele curate, etc.)
  2. Pentru început, eu am pornit de la media orientativă din tabelul lui Adelle. Mi se pare una dintre cele mai realiste explicații – cu plusuri și minusuri – ale unui stoc de început. Eu am început aventura cu scutecele textile când Matei avea vreo două săptămâni, dar m-am speriat de faptul că nu aveam suficiente scutece și că nu îmi era foarte clar câte insert-uri să folosesc. În plus, fiind la primul copil, eram destul de aeriană și nu reușeam să mă organizez, chiar dacă în prima lună am avut ajutorul mamei și al soțului aproape 24/7.

    Foto credit- www.scutecele.ro

  3. După ce am ajuns la casa noastră, lucrurile s-au mai așezat și am reînceput să studiez problema scutecelor refolosibile. Am mai cumpărat câteva bucăți, le-am rotit și am început să am preferințe pentru anumite tipuri de scutece. Nu foloseam exclusiv scutece lavabile, iar când plecam în vizite sau în perioadele mai aglomerate, preferam să folosesc, în continuare pe cele de unică folosință. Pe măsură ce bebe creștea, au mai ajuns la noi, pe diferite drumuri, alte scutece textile. Am descoperit și grupul de suport al mămicilor care folosesc/produc aceste variante, dar și piața scutecelor preloved. Am aflat multe informații prețioase, am cunoscut multe mămici frumoase și curajoase care au pornit în căutarea soluțiilor pentru propria situație (am citit multe mărturii ale mamelor de copii suferind de dermatită atopică ținută sub control ȘI cu ajutorul scutecelor textile ).
  4. Pornind de la câteva scutece, stocul nostru inițial apare în pozele din prima postare despre scutece textile, acum, după aproape 4 ani, mai am peste 30 de scutece. La Matei am folosit alternativ scutecele, marea majoritate fiind inca folosite si acum, la copilul numărul 2. Pentru pentru am cumpărat foarte puține bucăți, am mai recondiționat o parte dintre cele pe care le aveam , am înlocuit o parte din inserturi și am confecționat o nouă serie de linere dintr-un halat mai vechi de baie. Strict din punctul meu de vedere, care am avut 2 băieți care udau mediu, 5-6 scutece pe zi și 1-2 pe noapte, un stoc de 25-30 de scutece sunt sufieciente pentru folosire exclusivă și spălare la 2-3 zile. Și ajungem la subiectul întreținere/spălare 🙂
  5. Cum le curăț? După cum am aflat tot de la Cristina aka Adelle.ro există două variante de curățare și depozitare până la spălare. A) Depozitarea uscată – după îndepărtarea murdăriei solide, scutecul folosit se depozitează într-o găleată cu capac sau într-un săculeț de depozitare (impermeabil și cu fermoar). Nu miroase și nu ocupă mult loc. B) Depozitarea udă/umedă – într-o găleată cu apă și oțet, peste care se așează capacul. De asemenea, după îndepărtarea rămășițelor solide de fecale, se scufundă scutecul și se ține până la spălare. Noi am încercat ambele variante, prefer varianta uscată, de obicei. Odată la 2-3 zile pun toate scutecele în mașina de spălat (asta include inserturi, cover-uri, protecții, linere, sacul de depozitare) și le spăl la un program cu prespălare apă rece, apoi un program normal de spălare la 40 sau 60 grade. Folosesc detergent fără înălbitor sau parfum, folosind cu succes oțet și/sau câteva picături de lavandă pentru un îndepărtarea reziduurilor de detergent sau a mirosurilor neplăcute.
  6. După ce scutecele au fost spălate le întind pe sârma de rufe/suport de rufe, preferabil la soare – care ajută eventualele pete să se evapore- și NU pe calorifer sau doar în apropierea unei surse de căldură. Aici am o mică paranteză  : tare mult m-am bucurat de când ne-am mutat în casa cea nouă care are și balcon și îmi pot întinde scutecele (dar nu numai pe ele!) la aer curat. La mansarda unde a început aventura scutecelor textile pentru noi, uscam pe stativ, în fața caloriferului, ocupând o grămadă de loc în camera care ne servea și ca loc de dormit. Odată uscate, scutecele se asamblează, fiecare după tipologia sa ori după preferință. Preferatele noastre, scutecele cu buzunar, devin perrrrrrrrrfecte cu 2-3 inserturi și sunt gata de folosit pentru fundulețul răsfățat. Deși această etapă pare a fi mai complicată (prin urmare, soțul meu nu a făcut-o ÎNCĂ niciodată fără îndrumarea mea), nu este. Odată ce deprinzi cele câteva idei principale, devine ușor și, mai mult, un prilej de relaxare.
  7. Depozitarea scutecelor curate este o problemă dacă nu ai foarte mult spațiu la dispoziție. Noi am organizat un sertar exclusiv pentru asta și lucrurile au mers bine, fiecare dintre noi, cei care schimbam copilul, având anumite preferințe pentru anumite scutece. O explozie de culori și texturi îmi zâmbește și acum, ori de câte ori deschid ușa dulapului. Pot doar să îmi închipui cât de cochetă și colorată ar putea fi o colecție de scutece textile pentru o micuță domnișoară 🙂
  8. Atenționări speciale!!! – Se spune că scutecitul textil creează dependență 🙂 Pe termen lung, reprezintă o investiție atât pentru mediu, cât și pentru bugetul familiei voastre. Aceste scutece au o viață lungă și pot fi folosite la mai mulți copii, oferite spre vânzare sau dăruite altor mămici aflate la început de drum.

Voi ați folosit scutece textile? Ați auzit despre ele? V-ar plăcea să le încercați?

PS – După atâtea informații serioase, vă las cu două filmulețe delicioase în care scutecele textile fac parte din recuzită 🙂

 

 

 

 

 

Femeia – versuri pentru cele mai puternice ființe

Așa-i făcută Femeia…

Să rabde, să-ndure, să tacă

Să ducă în pântec o lume

Și răul cu bine să-ntoarcă.

 

Gingașă la trup și arătare,

Cu gânduri răzlețe și multe,

Puterea-i ascunsă în inima mare,

Lucrează întruna, cu suflet, și mari și mărunte.

 

Și trece prin chinuri, senină,

Ea uită și iartă, mereu alinând,

Cu mâini obosite, a casei regină,

Deși gârbovită, ea vine-alergând.

 

Și duce cu sine mari lupte,

Ea pacea-și dorește, mereu,

Și celui trist, cu visele rupte

Femeia-îi dă, înzecit, credința în Dumnezeu.

 

De ai Femeia prin preajmă

Și-ți pare mereu rătăcită,

Tu iart-o și strânge-o în brațe

Arată-i că e prețuită.

 

PS – Scrisul meu a început acum multă vreme. Îmi pare că scriu deja dintotdeauna. Câteodată, mă gândesc la toate clipele prin care am trecut, cum am devenit din copil adult, din fetișcană femeie și pare că scrisul m-a salvat, de multe ori.Am ales pana, ori de câte ori, vorbele se opreau în gât. Am ales lacrima, câteodată. Am ales și aleg mereu, iubirea. Femeie sau nu, tu, cititorule, trimite un gând luminos Femeii care îți este casă, care îți alină gândurile și care îți păstrează mereu locul din inimă.

Fiecare rând din acest blog este o parte din mine. Fiecare nou titlu este, dincolo de promovarea aleatorie a măritului Facebook sau de LIKE-ul generos acordat, picătură de emoție, de trăire, de freamăt și, din fericire, de durere. De ce din fericire? Pentru că viața este amestec de clipe, NOI – fiecare dintre noi – alegem să fie senin sau întuneric, să fie noapte cu stele sau pururea furtună. Eu, în naivitatea-mi poate, aleg să împart cu tine – cu voi, cei de dincolo de ecran și taste – tot ce sunt.

Ce va rămâne în urmă? Poate un zâmbet, poate o aducere aminte duioasă sau poate nici măcar atât. Dar alegerea mea rămâne aceasta. Femeie sau nu, dă mai departe Iubirea, emoția, viața!

Emoții generoase

Și vin emoții peste mine

Și vindec răni. Și uit trădări

Și știu că mâine voi fi bine

Găsindu-mă în toate cele 4 zări.

 

E greu să fiu mereu la datorie,

E mult pentru un om atât de mic

Dar vestea bună e că, DIN BUCURIE

Și DRAGOSTE poți face totul, din nimic.

 

Și câteodată, copleșiți, sub grea povară,

Cu toții, mici sau mari, ne îndoim

Și capete plecăm încet, în fapt de seară,

Doar ca apoi, zâmbind, să RE-pornim.

 

E timp să râzi, e timp să plâng

Și câteodată, e timpul potrivit ca să-nțeleg

Că lupta e făcută doar s-ajung

La capăt, pentru a spune numai CRED.

 

Și poate adevărul nu-i doar unul

Și nu-i dreptatea de partea ta, mereu.

De-acum, puternic, să-ți continui drumul

Și nu uita să-l regăsești frumos pe EU.

 

 

Cu emoție și drag infinit, am scris aceste versuri în timp ce mestecam, în tihnă și pe îndelete, toate cele 4 conferințe susținute de dr. Laura Markham.

Timp pentru mine

Azi a fost o zi leneșă. Am profitat de vremea rece de afară. Am pus aparatul de pâine la treabă, am umplut o mașină de rufe și am așteptat să adoarmă piticul. M-am bucurat de liniște. Și am citit. Mult. Fără să mă uit la ceas. Fără să fac și altceva pe lângă asta. Am trăit odată cu eroii poveștilor scrise. Am râs și am plâns cu ei. Așa cum nu am mai făcut-o de multă vreme, cu o carte în mână.

Cu alte cuvinte, timp pentru mine.

Pentru că zilele trecute, după câteva peripeții, au ajuns la mine cele două cărți pe care le așteptam, fără să visez că mă vor devora ușor-ușor. Sau eu pe ele. Sau reciproc.

Te iubesc, Filip!

Dana, dragostea mea

Ambele scrise de Antonia Bogdana Bălan. Un om puternic și frumos, pe care l-am descoperit cândva, nu de mult, pe un blog cu un nume care te face (măcar!) să ridici o sprânceana a mirare: lamargineacasniciei.

Atât lectura, cât și blogurile pe care le urmăresc sunt clipe furate, sunt mici plăceri pe care le îngrămedesc, avidă, de fiecare dată când se poate, în căsuța pe care scrie timp pentru mine.

Și cum spuneam, nu mă așteptam la un taifun de momente, la o colecție de suflete și povești, rupte din realitate, atât de frumos desenate, atât de crunt lovite, atât de adânc analizate, atât de… vii și atât de aproape. Am trăit, pe parcursul celor două cărți, cu fiecare dintre eroi, cot la cot aproape, intens, alert, dulce și tihnit totuși. Am iubit odată cu ei, mi-am pus întrebări și am plâns la gustul trădării lor, la mirosul pierderii lor. Am citit pe nerăsuflate, recitind de câteva ori pasaje întregi, care păreau să îmi scape trăirii, la prima lectură.

Am fost ca în transă.

Timp pentru mine, așa ca acum, nu am mai avut de mult. Și, fără să mint, abia așteptam să adoarmă toată lumea, ca eu sa fug repede la Dorin (Doru), la Calina, la Dana (pe care în prima carte am urât-o maxim, dar am simpatiza-o în cea de-a doua carte).

Nu am spus Antoniei că voi face aceste precizări pe blog, despre cărțile ei, dar m-aș bucura să vă fac și pe voi curioși să citiți măcar una dintre cele două cărți.

Dincolo de firul curgător al emoțiilor scrise, la care autoarea se pricepe atât de bine, mi-a plăcut în mod special maniera în care capitolele au final de maximă încordare sufletească, cu un paragraf esență. De asemenea, pentru a reînnoda firul poveștii, același paragraf esență devine început pentru un capitol pe care îl regăsim după expunerea unui alt plan al poveștii. M-a impresionat mult jocul pe mai multe scene, acest du-te-vino între apartamente/povești/familii/trăiri prin care autoarea înțelege să mențină viu interesul pentru poveste. Te face să mai citești, cu sete, încă un capitol. Te face să alergi mereu cu gândul la următoarea surpriză.

M-a marcat profund caracterul de puzzle al realității descrise. Nimic nu este întâmplător pe lume, totul se plătește și roata se întoarce întotdeauna. Tristețea, deprimarea și capătul prăpastiei nu te lasă să aluneci. Te balansezi, te uiți la hău, respiri adânc și exact atunci, în clipa decisivă, descoperi o nouă cărare. Un nou drum. Ce pleacă undeva, nici tu nu știi unde. Dar pentru că noul drum începe undeva exact lângă picioarele tale, e semn că pe acolo te va purta soarta.

Am descoperit, odată cu Antonia, o sete de poveste frumoasă, o sete de iubire care să împlinească omul, care să facă viața să aibă sens… Am gustat din acest pahar și apoi, paradoxal pentru ceilalți poate, multe alte experiențe au început să se alinieze. Atmosfera și anturajul s-au curățat de falsitate și dual. Pentru că eu am ales să vreau mai mult.

Da, o carte (de fapt 2) au pornit un tăvălug de sentimente și emoții care a prăvălit, cu el, multe construcții.

A fost și este timp pentru mine. Am vrut să fie și aici, pe blog, o mică urmă a ceea ce am simțit/trăit/gustat, odată cu cele 2 frumoase, adevărate povești.

Spor la lectură, dragii mei!

Emoții de mamă

„Hmm, o jucărie de pluș … Ce invenție utilă !” gândea Adina, fata cu ochii negri și multă bunătate de oferit. Adina lucrează într-o farmacie, dintr-un oraș mic, de provincie. Adina are în față, zi de zi, multe persoane aflate în căutarea unei soluții (mai mult sau mai puțin miraculoase) pentru una sau mai multe probleme de sănătate. Adina este un munte de emoții de mamă.

Adina zâmbește și încearcă să folosească informațiile pe care le are, pe care le-a primit și pe care le-a așezat frumos, în sertarele ordonate din mintea ei. Adina ascultă pe cel din fața ei și întreabă amănunte pentru a se clarifica asupra unor aspecte insuficient sondate de povestirea interlocutorului.

Adina și-a alăptat copilul. Atât cât a trăit. Pentru că, din păcate, micuța a plecat la ceruri. Prea repede. Prea devreme. Prea nedrept. Adina varsă, în fiecare seară, în liniștea casei sale, lacrimi. Emoții de mamă, doar atât.

Acum, Adina încearcă să spună celor ce au urechi de auzit cât de important este să ai grijă de cei dragi. Să îi prețuiești atunci când îți sunt aproape. Să le arăți, să le spui, să le dovedești cât de mult înseamnă pentru tine.

Privind-o pe Adina, nu ai ghici niciodată câtă durere poartă în suflet. Ascultând-o vorbind, nu ai crede cât de mult încearcă să își păstreze rațiunea și curajul. Și speranța. Cum își spune mereu că mâine e o nouă zi, de care trebuie să treacă. Cum pășește încet, cu teamă și cu grijă. Cum îi pare că aude copiii plângând. Ehh, emoții de mamă, vor spune unii…

Adina cumpărase o grămadă de lucruri frumoase și utile, pentru cea mică. Adina zâmbea mereu când trecea pe lângă orice magazin cu lucrușoare pentru copii  și de fiecare dată când scotea burtica la plimbare, intra câteva minute, măcar, să mângâie cu privirea jocurile, jucăriile, creioanele colorate.

Adina vorbește frumos despre alăptare și despre creșterea copiilor cu respect pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce aduc ei bun în viața noastră. Ea crede că fiecare întâmplare din viață ar trebui să ne lase mai puternici, mai pregătiți pentru o nouă etapă. Adina nu se plânge. Adina nu blesteamă și nu privește cu răutate pe alte mame. Care au copii. Copii vii, în carne și oase. Copii care plâng și cer în brațe și sunt nervoși din cauza dinților. Copii care se joacă murdărindu-se, copii care se ceartă de la jucării. Copii care nu au răbdare și aleargă.

Adina privește, o dată în plus, sterilizatorul de biberoane. Pentru că acum, pentru ea, acest obiect este, o lacrimă în plus. O nouă amintire care îi spune că ea, ei bine ea, nu mai este mamă. E doar un om cu emoții de mamă. Și nu va mai folosit toate lucrușoarele frumoase, colorate și mici, oh, Doamne, cât de mici!

Adina completează fișele de inventar ale produselor din farmacie. Mângâie cutiile biberoanelor, stivuiește cu grijă jucăriile de dentiție, așează în ordine pachetele de șervețele umede. Și undeva, de una dintre sutele de cutii din jurul ei, Adina vede un îngeraș. Care zâmbește. Care este acum și aici, pentru ea.

Adina zâmbește de acum. Chiar dacă zâmbetul e încă trist. Pentru că înțelege că este MAMĂ. Este mamă de înger. Are tot dreptul să fie copleșită de emoții de mamă. Și crede, cu toată făptura ei stoarsă de lacrimi că asta este de acum menirea ai. Să încerce să fie de folos. Să răspundă dacă știe. Să ajute dacă poate. Să aline dacă este lăsată. Să ofere alternativa dacă celălalt deschide mintea și ușa sufletului.

Adina o să mai plângă o vreme după puiul de om care nu mai e. Dar Adina știe că e important să fie aici, în viață, prezentă și receptivă, pentru acei pui de om care ajung în zona ei de influență. Adina știe că, într-o zi, eforturile ei vor conta. Știe că va mai veni o vreme pentru alt pui de om, al ei.

Adina va dărui toate lucrușoarele cumpărate cu drag, copiilor în carne și oase abandonați în maternitatea din orașul ei. Știe că poate face asta, cu emoții de mamă. Adina știe că îngerașul ei din ceruri va zâmbi îngerașilor din maternitate.

 

PS – Adina poate fi oricare dintre noi. Lecția acestei povești este să privim puțin dincolo de prima impresie, să căutăm să vedem și să facem bine. Să culegem miere și nectar. Să fim albinuțe harnice și nu muște. Mulțumesc pentru lecție, Adina!