Azi, Teach for Romania. Interviu cu Sinziana Badea

Un altfel de educaţie.

Pe Sînziana Badea am cunoscut-o când drumurile celorlalți „copii din familie” s-au întâlnit (sora mea mai mică și fratele ei mai mare). În agitația nunții, nu am avut vreme să stăm prea mult de vorbă, dar cumva, mi-a rămas în minte aerul ei blajin, interesul şi aplecarea spre educaţie.

Iată că a venit vremea potrivită să aflăm, împreună, ce se mai aude azi, despre educaţie.

Sinziana Badea . Teach for Romania

Să facem cunoştinţă. Cine eşti tu?

Sunt Sînziana, om pasionat de învățare, educație și modul în care poți să formezi și să crești comunitățile și în prezent Tutor Coordonator la Teach for Romania.

De unde pasiunea pentru educaţie? Cum ai ajuns la Teach?

Cu educația am cochetat încă de când eram mică, mama fiind profesoară, am avut constant contact cu sistemul, profesorii sau mirosul manualelor. Am descoperit însă adevărata pasiune atunci când, pe timpul facultății am făcut parte dintr-o echipă de cercetare și am avut ocazia să cunosc multe povești, locuri și oameni.

Am terminat Facultatea de Sociologie din cadrul Universității din București, iar acest lucru mi-a deschis foarte mult ochii către societate și mecanismele ei. Astfel, am descoperit că unul dintre motoarele (nu doar ale țării noastre, ci poate ale întregii lumi) care face lumea să funcţioneze, este educația, în toate formele ei. Așa că, odată cu finalizarea studiilor, am ales să privesc mai mult către viitor, adică mai mult către educație.

Copiii de la Teach for Romania
Sinziana si clasa ei

Am început ca asistent de trainer pentru copiii supradotați, un segment din nou destul de neglijat în țara noastră, din păcate. A urmat dorința de a aprofunda educația dintr-o perspectivă mai personală, așa că m-am alăturat Universității Alternative (http://universitateaalternativa.ro/ ) și comunității de educație de acolo.  Într-un spațiu în care devii arhitectul propriei tale învățări, am mers pe drumurile autonomiei în învățare și ale unui design sănătos de creare de experiențe din care te poți dezvolta armonios.

Întâmplarea a făcut că în același an, cei de la Teach for Romania aveau nevoie de voluntari pentru prima Academie de Leadership și Pedagogie, respectiv prima generație de profesori și învățători pregătiți să meargă să predea în zonele defavorizate. Acolo cred că s-a produs adevăratul declic, pentru că eram impresionată de cât de mult drag și pasiune pot pune acei oameni din program pentru elevii lor și pentru un viitor mai bun al educației.

Nu am stat pe gânduri și am devenit intern pe partea de recrutare. Mi-a plăcut atât de mult ceea ce prezentam și avea atât de mult sens pentru ceea ce mă vedeam făcând și contribuind, încât am ajuns să ajut la recrutarea propriei mele generații, pentru că în 2015 am devenit și eu învățător în cadrul programului , pentru 35 de copii care mi-au dat lumea peste cap, în bine!

Știam că drumul avea să fie mai mult decât provocator, dar de mică îmi spuneam când eram supărată pe vreo nedreptate, că nu e drept! Nu e corect! așa că, nu e drept și nu e corect ca unii copii sa nu aibă acces la educație de calitate și nu e drept și corect să neglijez oamenii care peste 20 de ani vor fi cei care vor pune în funcțiune mecanismele sociale.

La finalul programului, am spus că a fost cea mai frumoasă și dureroasă experiență de creștere și învățare a mea de până acum! Așa că, până aici m-au condus mai degrabă o serie de întâmplări și experiențe care m-au șlefuit în ceea ce sunt. În prezent, am rămas tot în Teach for Romania, în zona de Training și Suport, fiind tutor pentru profesorii și învățătorii din program – adică un om care sprijină profesorii pe parcursul experienței din cei 2 ani.

Echipa Teach for Romania
Unde te vezi peste 5 ani?Tot alături de Teach?

Peste 5 ani mă văd făcând același lucru – să pun umărul la educarea copiilor din zonele defavorizate și poate să contribui mai mult pe partea de dezvoltare a comunităților din care aceștia fac parte.

Dacă vorbim despre educaţie, crezi că ceea ce ai trăit tu, în copilărie, te-a adus aici? Ce îţi aminteşti din anii de şcoală?

Din anii de școală nu îmi aduc aminte multe detalii. Știu doar că am fost un copil privilegiat și norocos, prin prisma familiei mele și a oamenilor care m-au crescut. Țin minte că pasiunea pentru citit am căpătat-o clar de acasă, când eu nu știam încă să deslușesc literele, iar toți membri familiei erau duși în călătoria propriilor lor cărți.

Poate exemplul ăsta m-a ambiționat, pentru că l-am dus și eu mai departe, 16 ani mai târziu, copiilor mei la clasă. Țin minte nu materii și oameni, dar sentimente și experiențe – de prietenie, bucurie când îmi reușea ceva bine, teama să nu fiu ascultată la tablă dacă nu cunosc bine conținutul, frica de tabla înmulțirii, fericirea de când am terminat de citit prima mea carte, culoarea năzbâtiilor alături de colegii mei sau emoțiile creșterii și pășirea într-o altă etapă a vieții.

Spune-ne despre educaţie în spiritul Teach for Romania!

Despre Teach sunt multe de zis! Să o iau cu începutul, este o organizație non-profit care își propune, prin misiunea sa, să recruteze cele mai valoroase persoane de cetățenie română, pe care le pregătește ca învățători sau profesori model și îi sprijină pentru a deveni factori de transformare în educație.

Scopul organizației este de a produce o schimbare sustenabilă în sistemul educațional național prin încurajarea și pregătirea tinerilor absolvenți de top sau a candidaților cu potențial mărit, să devină profesori și lideri dedicați. Viziunea organizației este de a crea opțiuni de viață prin educație de calitate fiecărui copil din România.

Programul, dezvoltat inițial în 1989 de către Teach for America în Statele Unite, atrage persoane care nu ar fi considerat în mod normal, ca opțiuni de viitor profesional, meseria de profesor, pentru a se implica în lupta combaterii inechității în educație. Modelul funcționează cu succes în alte 45 de țări, pe 5 continente, unde este aplicat de către organizațiile partenere în rețeaua Teach for All.

Programul există în România începând cu anul școlar 2014-2015, anul acesta având cea de-a patra generație de învățători și profesori sprijiniți în școlile partenere. Candidații își asumă o experiență de 2 ani de activitate de predare într-o școală parteneră, care se confruntă cu diverse provocări, cu scopul de a influența în mod pozitiv viața copiilor și de a se implica în comunitate.

Totodată, înainte de a ajunge la catedră, profesorii și învățătorii selectați participă în Academia de Leadership și Pedagogie, program intens, ce durează 6 săptămâni și care integrează modele de autocunoaștere și de management eficient al resurselor propii, un spaţiu de învățare care oferă profesorilor-lideri pregătirea didactică de bază și îi ajută să creeze contexte de schimbare.

În prezent, peste 65 de profesori și învățători sunt activi la catedră în peste 60 de școli din 12 județe: Brașov, București, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Olt, situate la o distanţă de aproximativ 3 ore de Bucureşti.

Cum putem ajuta Teach for Romania? Cine si cum se poate implica?

Mai multe vă invit să aflați pe http://teachforromania.org/. Tot pe site, puteți găsi modalitatea în care vă puteți implica, fie că este vorba de voluntariat, donații, 2% sau o susținere de tipul donarea zilei de naștere sau chiar intrarea în program. În prezent a început recrutarea pentru cea de-a 5-a generație, care se desfășoară pe parcursul a 4 runde, cu următoarele termenele limită: 14 noiembrie 2017, 11 ianuarie 2018, 27 februarie 2018, 11 aprilie 2018.

Care sunt cele mai frumoase momente din această activitate? Dar cele mai grele?

Printre cele mai frumoase momente din această activitate este lucrul cu oamenii. Programul este unul care are menirea de a te vulnerabiliza destul de mult – meseria de dascăl face asta în general, iar copiii uneori te pun față în față cu cele mai mari frici și butoane ale tale. Este necesar să fii acolo, prezent  non stop pentru elevii tăi, nu este un serviciu de la care să îți poți lua liber sau să mai întârzii puțin, să nu mai zic de mersul la ore nepregătit…ar fi haos. Este tare solicitant, iar dacă vrei într-adevăr să ai impact dincolo de catedră, îți muți fronturile și către părinții elevilor, către cunoașterea comunității și posibile soluții care ar putea ajuta la dezvoltarea sa.

În program intră oameni din diverse domenii, cu sau fără experiență de predare, dar cu dragoste pentru educație. Este foarte frumos să vezi cum 2 ani de zile îi transformă, fiind mai pregătiți pentru ei înșiși și schimbarea în mai bine a educației! Spuneam că e frumos lucrul cu oamenii, eu ca tutor am privilegiul de a le sprijini profesorilor drumul celor doi ani. Merg în vizite la clase, vedem (eu și profesorii pe care îi sprijin) punctele forte din planificare și lecții sau modalitățile în care pot fi îmbunătățite orele și relația cu copiii.

Uneori oboseala, stresul sau neputința își fac culcuș în tine atunci când vezi sărăcia lucie, asiști la episoade de violență sau povești pe care le vedeai doar la știri, te doboară, te fac să te simți mic, să îți pierzi încrederea în forța ta care voia să schimbe. De multe ori se întâmplă asta cu profesorii și învățătorii din program, cred că și cu cei care sunt în afara Teach, oameni de ani de zile la catedră care fac o treabă excelentă. Dar diferența este că aici profii Teach au urechi care să îi asculte și brațe care să îi sprijine. Când se întâmplă asta, tutorul este prima persoană de legătură sau propria lor generație de profesori, care ajută mult la redobândirea speranței și a încrederii.

Alte momente extraordinare sunt cele în care auzi cum elevii își iau învățarea în propriile lor mâini! Uneori e tare greu să vezi progresul sau roadele muncii depuse. De multe ori, ce faci tu, se desface când copilul ajunge acasă, în alt mediu sau, pur și simplu din cauza neajunsurilor la care sunt supuși. Nu cu toți se întâmplă așa, dar cu majoritatea da. Iar când auzi am reușit să îl fac pe elevul X să vorbească în fața clasei, copiii mei au început să citească, azi nu s-au mai bătut, părinții au înțeles sau elevii mei vin cu bucurie la școală, te topești!

Sunt acele mici victorii care dau sens muncii tale. Dar am multe exemple în care impactul e vizibil, exemple de elevi care datorită profesorului și-au urmat calea meseriei visate, s-au cunoscut mai bine prin prisma propriilor valori, doresc să contribuie pozitiv în comunitatea lor sau sunt capabili să vorbească despre ce a ajuns să însemne educația în viața lor, în fața a sute de oameni….și asta când abia de vorbeau în fața clasei. Este o activitate cu de toate!

Mulțumesc mult Irina pentru acest interviu și interesul tău și al cititorilor pentru educație. Pe curând!

 

Şi eu Mulţumesc mult!!! Pentru că există astfel de oameni, astfel de idei şi pentru că astfel, sensul poate fi regăsit. Eu cred că România are speranţă şi că ne putem încărca tocmai din educaţie cu această speranţă.

Mini interviu. Oameni frumoși. Proiecte luminoase

Trebuie să recunosc azi că nu-mi amintesc foarte bine cum am ajuns să o cunosc pe Antoanela. Știu doar că, de fiecare dată când drumurile ni se întâlnesc în cadrul unor proiecte, îmi devine tot mai dragă, o simt tot mai apropiată și tot mai mult simt că e genul de om pe care ți-e drag să îl ai în preajmă. Tocmai pentru a împărți această bucurie cu voi, m-am hotărât să o supunem unui mini interviu. Iată rezultatul!

Cine ești tu, Anto dragă? Unde și cu ce poți tu ajuta pe cei care citesc blogul meu sau care descoperă acest mini interviu dintr-o fericită întâmplare?

 Cine sunt eu… păi să o luăm de la început :).  Sunt… fetița cu genunchii juliți ce iubește să doarmă în cort, în vârf de munte, sunt domnișoara îndrăgostită de libertate care se plimbă prin Copou, sunt mami de 2 băieți frumoși și isteți, sunt soție, femeie, prietenă, educator prenatal, psiholog… și tot ce-mi mai permite timpul să fiu 😉

Cum/ce visai la terminarea facultății și cât se regăsește acum în activitățile tale zilnice?

 Oooo… acum 10 ani… visam la un cabinet al meu cu sofa înflorată, cu discuții interminabile și oameni interesanți… Am acum din toate astea, și ceva în plus! Am ”sofa” și discuții frumoase, dar prefer să mă așez uneori comod pe covor, printre zâmbete și jucării de copii, să mă joc și să discut interminabil despre cei mari așa cum o făcea odinioară fetița cu genunchii juliți, cu cei mai interesanți oameni ce-mi calcă pragul cabinetului – copiii :).

Având in vedere că ești și tu, la rândul tău, mamă a 2 minuni, care consideri că este cea mai mare provocare în creșterea și educarea lor?

 

Foto credit - Alida Photography
Foto credit – Alida Photography

Aici m-ai pus pe gânduri, pentru că cea mai mare provocare… sunt mai multe. Dar totuși… cred că în acest moment, în aceste timpuri pline de inovație și tehnologie, aș pune pe primul loc în educația copiilor mei învățarea ”interesului social” cum îl numește Alfred Adler, importanța de a lucra alături de ceilalți /împărțind cu ceilalți și fiind preocupați de bunăstarea lor, nu doar a ta.

Care sunt sfaturile primite de la mama ta pe care le aplici cu succes acum și care sunt „noutățile” cu care ai reușit să o împrietenești pe mama/soacra ta?

 Dacă te gândești la sfaturile referitoare la creșterea copiilor, mama mea e mama perfectă! Nu mi-a dat sfaturi (nici nu am cerut, ce-i drept), dar nici nu mă critică. Probabil a înțeles că am nevoie să profit la maxim de șansa de a-mi crește și educa copiii așa cum simt eu, așa cum simțim noi ca familie.

Cât privește noutățile… îi povestesc mereu mamei ce-am mai citit, ce spune cutare sau cutare teorie, ce-mi sună mie cel mai bine din ce aud… dar cel mai mult pentru mine a însemnat că mama a venit din propria inițiativă la conferința  Otiliei Mantelers! Mai mult, la sfârșitul conferinței i-a spus Otiliei că și-a dat seama de unele greșeli și că ar fi vrut să fi avut acces și ea la astfel de informații atunci.

Soacra mea mă ajută mult cu copii, și e destul de receptivă la ce încercăm noi să facem cu ei. Știu că      i-am dat să citească ”Bebelușul meu înțelege tot” a Alethei Solter când primul băiat avea 2-3 ani…

Ce este și cu ce se ocupă Centrul Educațional Antonia?

 Centrul Educațional Antonia este al treilea copil al meu, o fetiță ;). Este o asociație, și se ocupă cu diverse activități ce pot fi cuprinse în sfera educațională, pentru copii și părinți. Este ”umbrela” sub care eu îmi desfășor activitatea de educator prenatal, psiholog și psihoterapeut. Asociația mai are încă 2 membri. Colega și prietena mea Alina Rîpanu este logoped și coordonează 2 cursuri pentru copii, precum și activitatea de terapie logopedică.

Pentru că te cunosc puțin, sunt curioasă și îndrăznesc să te întreb direct. De ce ai ales să profesezi în Piatra Neamț (și nu în Iași, unde ai terminat studiile)? Ai vreun regret în ceea ce privește această direcție asumată? Ai schimba ceva, dacă ai putea da timpul înapoi?

 Am plecat destul de repede după terminarea facultății din Iași. Nu am găsit de lucru în domeniu. Am plecat în București unde am lucrat 5 ani, 4 dintre ei într-o multinațională, în departamentul de resurse umane. M-am întors în Piatra Neamț după ce am născut primul copil. Am venit în concediu de creștere copil… m-am întors aici să mă regăsesc. Și am făcut-o! Am decis conștient să rămânem aici, ca familie, căci asta am simțit că ne face bine tuturor, de aceea nici nu se pune problema de regret. Nu știu dacă aș schimba ceva… orice aș schimba în trecut mi-ar devia drumul și n-aș mai ajunge aici :). Am învățat multe despre oameni în București, am lucrat cu mulți oameni, am ”crescut” și m-am ”șlefuit” acolo chiar dacă nu în domeniul la care visam inițial. Aici simt însă că mi-e locul, aici cred că trebuie să fiu. Deocamdată! Niciodată nu se știe! 😉

Pe Otilia Mantelers ai reușit să o aduci la Piatra Neamț, eveniment pentru care îți mulțumim (atât eu, cât și celelalte mămici care așteptau cuminți, să ne „vină rândul”). Ce urmează?

Da, am reușit și chiar sunt mândră de asta! Eram un pic revoltată că trebuie să merg la București, Cluj, Brașov pentru așa ceva! Parca eram aici într-un colț uitat de lume! Vreau să continui seria de evenimente de parenting atât cu Otilia cât și cu alte nume cunoscute în prezent. Măcar o dată pe an (dacă nu de două ori) să avem și în Piatra Neamț așa ceva. Părinții își doresc și încep să-și dea seama ca au nevoie de astfel de informație transmisă direct, nu doar citită pe internet. Își doresc și încep să-și dea seama că vor să fie altfel, că vor să fie părinți mai buni!

Care sunt cele mai importante lucruri pe care o mamă/un părinte ar trebui să le „sădească” în puiul de om? Sunt diferențe la acest capitol între băieți și fete?

 Cred ca fiecare familie are propriile principii și clasamente cu lucrurile importante. Fiecare este specialist în viața lui, și nu-mi permit să mă bag peste specialiști :). Pot să-ți spun însă ce cred eu, ca părinte, ca fiind important să ”sădesc” în puii mei și nu, nu are importanță dacă sunt fete sau băieți.

Încerc să le sădesc iubire de oameni, pentru că toată viața vor trăi cu și printre ei, și e păcat să nu vezi frumosul din oameni. Încerc să le sădesc iubire și respect față de lume în general, inclusiv față de planeta pe care trăim. Și mai încerc să le sădesc iubire și înțelegere față de sine, ca să poată înțelege și merge prin viață, să poată cunoaște și iubi oamenii așa cum sunt ei, diferiți și frumoși!

Știu că ai citit mult, în special parenting și psihologie, prin natura job-ului. Dacă ar fi să alegi doar câteva titluri/abordări inedite, de „cursă lungă”, care ar fi?

 Sunt câteva titluri de cărți de parenting pe care le-aș recomanda … deși sunt diferite ca abordări, au extrem de multe lucruri în comun. Și da, sunt ”de cursă lungă”:

  • Rudolf Dreikurs – Cum să crești copii fericiți (abordarea Adleriană a parentingului)
  • Thomas Gordon – Manualul părintelui eficace
  • Adele Faber si Elaine Mazlish – Cum să vorbești cu copiii…
  • Aletha Solter – Bebelușul meu înțelege tot
  • Lorance Cohen – Rețete de jocuri

Un gând de final, pentru mine și cei care au avut răbdare să citească până aici 🙂 micul nostru interviu…

 Să ne-amintim mereu că ”totul poate fi și altfel” (Alfred Adler)!

Mulțumesc frumos pentru timp, draga mea!Sper să vină timpuri în care să avem mai mulți astfel de oameni la noi în oraș, la mine în căsuță și să nu sece vreodată izvorul energiei proiectelor frumoase!

 

 

Violul distruge. Abuzul nu are scuze

Scriu aceste rânduri cu infinită mânie, amăraciune şi dezamăgire. Scriu şi eu, alături de cei care au dorit să tragă un semnal de alarma în cadrul unei campanii frumoase, dar născute din durere. Pentru că o mână de oameni s-au lăsat pentru câteva clipe de articolele lor obişnuite şi au considerat că merită să facă un efort comun. Oameni ca mine şi ca voi, oameni care au auzit de cazuri urâte în care o brută (că om nu îi pot spune!) SILEŞTE o fiinţă umană. Din nefericire,  imboldul de a demara o astfel de campanie a fost cazul fetei din Vaslui violată de 7 indivizi.

Sunt câteva zile bune de când mă tot gândesc la modul în care să abordez această temă. Ce-ar fi de spus???

Că NIMIC, dar NIMIC ÎN LUME nu îţi dă dreptul să abuzezi de un om, indiferent cum ar fi acesta sau ce crezi că ştii despre el? Că violul distruge, anihilează condiţia de om civilizat? Că abuzul nu are scuze şi justificări, în nici o condiţie?

Tocmai pentru că sunt mamă (de băieţi ), încerc să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru a scrie despre acest subiect. Dincolo de „nebunia” de moment a taberelor şi de reacţiile mai mult sau mai puţin exagerate la tema în cauză (extrapolând. aproape fiecare dintre noi cunoaşte cel puţin o astfel de poveste), cred că rolul nostru, ca părinţi (= formatori) este să aşezăm în sufletul şi mintea puilor CONŞTIINŢA a ceea ce înseamnă PROPRIUL CORP, ce înseamnă RESPECTAREA CELORLALŢI  şi UNDE anume aceste noţiuni se termină şi ne aflăm pe teren minat (= ABUZ).

Jean Paul Sartre spunea că libertatea mea se termina acolo unde începe libertatea celuilalt. Îmi amintesc de liceu, când îmi plăcea atât de tare această idee, dar realizez că, poate nu am înţeles-o pe deplin decât acum.

Cum bine zice o vorbă din bătrâni „Aşchia nu sare departe de trunchi”, deci, cu alte cuvinte, ceea ce semeni, ajungi să culegi. Sunt sigură că nici o mamă normală la cap nu îşi învaţă fiiul să lovească, să înjosească sau să abuzeze o altă fiinţă umană. Dar la fel de important (sau poate mai important) mi se pare CEEA CE VEDE copilul în familie. Pentru că un TATĂ despotic în comportament, care VORBEŞTE DUR, care RĂNEŞTE membrii familiei şi care pare ATOTPUTERNIC va lăsa o impresie atât de puternică asupra copiilor încât aceştia, deveniţi adulţi la rândul lor, vor intra (fără să îşi dea seama, aproape) în rolul „prestabilit” de ABUZAT, respectiv ABUZATOR.

De ce? Pentru că purtăm cu toţii, ca bagaj emoţional, ceea ce am primit/văzut/simţit în copilărie. Şi dăm şi noi, mai departe, la rândul nostru. Deci, este de DATORIA NOASTRĂ ca noi, părinţii, să NE TRATĂM şi VINDECĂM rănile din copilărie (dacă şi câte le avem) şi Să TRANSMITEM apoi (abia apoi!!!) copiilor nostri CURAJUL, ÎNCREDEREA de a merge mai departe, de a DEVENI mai mult decât am putut fi noi.

Da, e dificil să RECUNOŞTI că ai trecut prin astfel de clipe. E GREU să ceri ajutor. Dar NU E SEMN DE SLĂBICIUNE. Din contră, e DOVADĂ DE PUTERE să îţi cureţi rănile, să te vindeci. Şi e ALEGEREA TA!

Dincolo de această alegere, este MUNCĂ. Efort şi grijă pentru a VORBI deschis cu copiii. Chiar dacă tu nu ai vorbit cu părinţii tăi. Despre CORPUL TĂU şi cum se foloseşte. Despre ÎNCREDEREA de a SEMNALA când cineva te atinge într-un mod care te face să te simţi umilit, care te răneşte sau care te face să te simţi ruşinat. E nevoie de CUVINTE POTRIVITE şi TON PRIETENOS pentru a aborda aceste subiecte cu copiii tăi. Din păcate, atât de mulţi părinţi pun eticheta de SUBIECT TABU şi predau, prea uşor, ştafeta EXCLUSIV şcolii, anturajului, imaginilor din media. Şi astfel, din nefericire, informaţiile ajung la copii trunchiate, cosmetizate sau chiar greşit prezentate.

Există şi cealaltă categorie de părinţi care aleg să vorbească despre astfel de lucruri folosind termeni ca „păcat”, „greşit”, „necuviincios”. Nu termenii în sine sunt cea mai mare parte a problemei, cât cosmetizarea subiectului, prezentarea lui într-o manieră prea romantică sau prea vagă, stârnind curiozitatea copilului într-o asemenea măsură încât, acesta va dori să experimenteze cât mai curând.

În opinia mea, este necesară o campanie pe acestă temă. Prin toate mijlocele de care beneficiem în luminatul an 2015. O campanie care să vorbească despre importanţa COMUNICĂRII deschise, sincere şi adevărate între părinţi şi copii. O campanie care să scoatî din sertar (unde stau închise cu 7 lacăte) astfel de subiecte tabu. Pentru că e necesar să tăiem răul de la rădăcină. Cum? Educând oameni conştienţi, liberi. Oameni care îşi cunosc drepturile şi care trag semnale de alarmă când libertatea sau corpul sau mintea le sunt îngrădite, pângărite, murdărite.

Mesajul este unul clar: NU sunteţi singuri!!! Vina nu vă aparţine şi nu trebuie să lăsaţi timpul să treacă fără a spune povestea voastră. Chiar şi în ţara noastră (democratică şi condusă după principiile statului de drept, după cum se spune) justiţia ŞI OPINIA PUBLICĂ trebuie să condamne violul, abuzul. Pentru că NU înseamnă NU!!! Şi nimic nu poate şterge urmele adânci pe care un viol le lasă. Asupra victimei şi asupra celor care îi stau rămân alături. Asupra locului şi asupra comunităţii. Violul distruge. Abuzul fizic asupra unei fiinţe nu poate fi provocat, nu are scuză, nu are justificare. Niciodată, în nici un fel de circumstanţe.

Aceasta campanie ar trebui să fie despre EDUCAŢIE ŢI LIBERTATE. Ar trebui să vorbim despre sprijinul pe care îl putem acorda victimele tuturor abuzurilor şi violurilor. Despre INSTITUŢIILE şi OAMENII care trebuie să OFERE suport real, neîngrădit şi imediat în astfel de cazuri. Despre MODALITĂŢILE prin care cei care nu se supun REGULILOR pot fi sancţionaţi.

Conform statisticilor, victimele abuzurilor sexuale sunt de 25 de ori mai predispuse la consumul ridicat de droguri și alcool. Există de 4 ori mai multe şanse ca aceste victime să se gândească la sinucidere. Totuşi, mai grav decât aceste cifre, mi se pare propagarea în timp a acestor comportamente deviante. Rusinea şi dezamăgirea celor care se tem să vorbească despre ceea ce li s-a întâmplat. Durerea cu care o parte din victime o poartă, exclusiv în suflet şi pe chip.

Dovezi în plus că violul distruge, ucide, sapă adânc în suflet şi în prezentul şi viitorul celor implicaţi. Şi pentru că este infinit mai greu să repari decât să previi, o campanie cu tema #ViolulDistruge şi #Nuînseamnănu este trebuie să fie prioritatea noastră, ACUM.

E important să transformam astfel de campanii în VOCI care să spună, o dată în plus:

NU înseamnă NU! E CORPUL MEU şi DREPTUL MEU să spun NU!Violul distruge şi nu are scuze!Abuzul nu are justificare!!!

 

In lumea celor care… nu sunt perfecti

In lumea vitezei si a individualismului, poate e nevoie si de putina relaxare. De putina lejeritate in ceea ce privește modul de a face lucrurile si de a pune problema. De cele mai multe ori, o cale de mijloc poate fi soluția.

Fiecare din noi are limite. Unele mai largi, în funcție de persoană. Altele mai rigide, în funcție de temă. Sunt momente când, sub imboldul momentului, cedăm în fața celorlalți, abdicând de la propriile noastre reguli. Câteodată e bine că s-a întâmplat așa, alteori nu e foarte comod și ajungem să regretăm modul în care am reacționat la un moment dat, în o anume situație.

Ca mamă a doi copii mici, singură cu ei acasă de la 12 la 17, cu o pisică zglobie în grijă și cu majoritatea treburilor casnice pe cap, am învățat, de când configurația familială s-a schimbat, că nu există un singur mod corect/bun/potrivit de a face lucrurile. Da, am în continuare așteptări înalte de la mine în ceea ce privește educația copiilor, stilul de parenting adoptat, alimentația lor și a mea, activitățile educative sau recreative în care aleg să ne implicăm. Dar dacă lucrurile nu se potrivesc întotdeauna cu planurile mele, încerc să nu consider că am eșuat.

Pentru un perfecționist, e un lucru mare chiar și să recunoască asta, așa că sunt mândră de mine! ? În timp, am ajuns să mă educ pentru a ajunge aici. A fost nevoie de multe lacrimi vărsate, de multă informație ingerată și de timp(+răbdare) ca să accept noua realitate.

Există încă teren minat (cum ar spune Domnul Alintatel), adică sunt destule domenii unde sunt convinsă că lucrurile trebuie făcute așa (și nu altfel!), urmând anumite etape (și nu altele!), folosind anumite instrumente (și doar acelea!). Da, consum multă energie explicând celorlalți cum, de ce și cu ce. Și mă plictisesc uneori, atât de mult, încât prefer să îndeplinesc eu singură respectiva sarcină.

Odată cu greblele luate între ochi ( inerente, de altfel, fiecare are porția sa menită!!!), m-am mai relaxat. Puțin! Glumesc…. Am învățat să folosesc restructurarea cognitivă, mini relaxările și să văd partea plină a paharului. Văzând-o, mă pot bucura de ea, pot să trec mai ușor peste ideea ( falsă, de cele mai multe ori!) că TREBUIE să fie my way or no way!

Respir ușurată! Dacă treaba a fost făcută, rezultatele sunt cele așteptate, toată lumea e fericită. Dacă mai rămâne timp și pentru curățenia de după, super! Dacă nu, e în regulă, nu e sfârșitul lumii.

Gândind astfel, cred că reușesc să le fac viața puțin mai ușoară celor cu care vin în contact. Nu toată lumea a primit educația pe care am primit-o noi ( eu și sora mea), nu toți au avut parte de aceeași părinți, nu sunt eu buricul pământului!?

Am simțit nevoia să scriu azi despre asta pentru că e luni, știu persoane care citesc blogul și trag tare de ei să facă totul perfect. Plus că, noile răni de război ( căpătate în lumea relațiilor adevărate, reale și atât de complicate) încă se cicatrizează. Am să scriu curând și despre ele, las încă timp necesar pentru clarificări….

Dacă există persoane care se recunosc în poveste și simt că au nevoie de un imbold pentru a vedea lucrurile puțin ȘI în nuanțe, mie mi-a folosit mult Fii fericită chiar dacă nu ești perfectă ( cum să te eliberezi de iluzia perfecțiunii) scrisă de Alice Dolmar și Alice Lesch Kelly.

Pe de altă parte, chiar aș vrea să știu dacă există alte cărți/ materiale și/sau persoane care v-au marcat pe voi,cei care citiți acest blog.